Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 59/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 59/FM
Ședința publică din data de 7 iulie 2008
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
PREȘEDINTE: Paulina Georgescu
JUDECĂTORI: Paulina Georgescu, Irina Bondoc Jelena Zalman
- - -
Grefier - - -
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de:
1. reclamantaI, cu domiciliul procesual la avocat în B,-, bloc 2.. A,. 2,
2. pârâtul, domiciliat în C,-, -. B,. 38, județul C și
3. intervenientulCABINET AVOCAT, cu sediul în C,-, -. B,. 38, județul C,
împotriva deciziei civile nr. 160 din 25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, având ca obiect partaj bunuri comune.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 4 iulie 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 7 iulie 2008.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 14.02.2005 reclamanta Ias olicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul, ca prin hotărâre judecătorească să se dispună desfacerea căsătoriei părților din culpa pârâtului, reluarea de către reclamantă a numelui purtat anterior căsătoriei, acela de, încredințarea spre creștere și educare a minorului, născut la 26.09.2004, către reclamantă, obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului și partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.
Prin sentința civilă nr. 4048/21.04.2005 Judecătoria Constanțaa admis acțiunea reclamantei și acțiunea conexă formulată de pârât, a dispus desfacerea căsătoriei încheiată de părți din culpa comună a acestora, reluarea de către reclamantă a numelui purtat anterior căsătoriei, încredințarea către aceasta a minorului născut în timpul căsătoriei și obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea acestuia, a stabilit în favoarea pârâtului un program de vizită a minorului și a disjuns cererea privind partajul bunurilor comune.
Ulterior disjungerii, cererea de partaj a fost înregistrată la Judecătoria Constanța sub nr.5433/2005.
Prin cerere reconvențională, pârâtul a solicitat atribuirea în natură a apartamentului bun comun și a arătat că nu pot fi incluse în masa partajabilă îmbunătățirile aduse acestuia, efectuate pe cheltuiala cabinetului de avocatură care își are sediul în imobil și că, pe cale de consecință, cota de contribuție a părților urmează a fi stabilită după deducerea contravalorii acestor lucrări.
S-a pretins și efectuarea unui împrumut în cuantum de 99.000.000 ROL, utilizat integral în scopul amenajării apartamentului, din care până la data divorțului s-a achitat doar suma de 17.500.000 ROL, precum și excluderea din masa partajabilă a unei canapele, a covorului din sufragerie și a măsuței de cafea, ca fiind bunuri ale cabinetului de avocatură, și completarea masei partajabile cu un epilator achiziționat prin contract de vânzare-cumpărare cu plata in rate alături de aspirator, cu valoarea poliței de asigurare a reclamantei, încheiată în timpul căsătoriei, precum și cu c/val unui împrumut încasat de reclamantă și oferit părinților ei, dar achitat de părți.
Cabinetul de avocatură a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat obligarea reclamantei și a pârâtului la plata sumei de 52.761.912 ROL, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului bun comun al părților.
În sustinerea cererii s-a arătat că, potrivit acordului exprimat de reclamantă și pârât, sediul cabinetului de avocatură a fost stabilit în imobilul ce a constituit domiciliul comun al părților și că, în acest context, cabinetul a investit în reparații și achiziționare de bunuri în cuantumul amintit în petitul cererii, suma astfel cheltuită fiind înregistrată în contabilitatea acestuia și scăzută din totalul veniturilor realizate.
Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea de intervenție și a arătat ca, în realitate, activitatea cabinetului de avocatură se desfășoară la alt sediu, că nu a existat acordul ei ca sediul acestuia să fie la domiciliul părtilor, că îmbunătățirile aduse imobilului au fost realizate prin contribuția foștilor soți, iar registrul-jurnal de încasări și plăți al intervenientului nu îi este opozabil.
De asemenea, reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvențională a pârâtului și a solicitat excluderea din masa partajabilă a creditului de 30.000 USD motivat de faptul că nu are cunoștință de existența și de destinația acestuia. A mai arătat că împrumutul a fost folosit de părți pentru achiziții comune și a solicitat respingerea cererii pârâtului de a-i fi atribuit apartamentul arătând că imobilul îi este necesar ca spațiu de locuit pentru minorul ce i-a fost încredințat.
Pârâtul-reclamant a depus precizări la data de 04.10.2005, prin care a solicitat să se rețină că la datoria soților de 99.000.000 ROL, trebuie adăugată și suma de 10.000.000ROL.
Reclamanta a invocat excepția lipsei capacității procesuale de exercitiu a intervenientului Cabinetul de Avocat, în susținerea căreia a arătat că, potrivit art. 188 din Statutul profesiei de avocat și art 51din Legea 51/1995, cabinetul nu are personalitate juridică.
Prin încheierea de admitere in principiu pronunțată conform art 6736raportat la art 6735din Codul d e procedură civilă, la data de 30.01.2006, instanta de fond a respins excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a intervenientului Cabinet de Avocat, ca nefondată, a stabilit bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietari a părților, cotele ce se cuvin fiecăruia și datoriile comune ale acestora.
A reținut instanța, în conformitate cu prevederile art.30 din Codul familiei, că intră în categoria bunurilor comune ale părților apartamentul situat în C,-, - B,. 38, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3179 din 18.06.1999, și următoarele bunuri mobile: covor dormitor, corniză galerie dormitor, perdea dormitor, masă televizor, corniză galerie sufragerie, aspirator, cuier de hol, televizor Nokia, perdea bucătărie, epilator, mobilă bucătărie, 2 butelii, aragaz.
Totodată, a constatat că părțile au următoarele datorii: suma de 500 USD împrumutată de la, suma de 517 USD împrumutată de la, suma de 500 USD reprezentând c/val marmorol împrumutat de la, suma de 1000 USD împrumutată de la părinții reclamantei, suma de 511,3 Euro împrumutată de la matusa reclamantei, suma de 5276,20 lei, reprezentând c/val îmbunătățirilor aduse apartamentului de către intervenientul Cabinet de Avocat, suma de 1286,23 lei reprezentand c/val ratelor pentru perioada ianuarie-decembrie 2006, conform contractului de credit de la BCR și că reclamanta are un drept de creanță față de pârât în sumă de 696,70 lei, reprezentând din c/val ratelor achitate în perioada decembrie 2004 - decembrie 2005, conform aceluiași contract de credit.
Pentru a hotărî în acest sens, instanța a reținut următoarele:
- apartamentul a fost dobândit în timpul căsătoriei, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3179/18.06.1999, iar bunurile mobile retinute au fost, în parte, recunoscute de părți, iar o altă parte - dovedite prin înscrisuri.
- se impune excluderea din masa bunurilor partajabile canapelei, covorului din sufragerie și a masuței de cafea întrucât au fost achizitionate de intervenient, astfel cum reiese din factura fiscala de achizitionare și din registrul - jurnal de încasări și plăți al intervenientului; totodată, frigiderul este bun propriu al reclamantei, la această pretenție achiesând și pârâtul.
- din registrul-jurnal al intervenientului rezultă faptul că acesta a achitat suma de 52.761.912 ROL cu titlu de c/val a îmbunătățirilor aduse apartamentului bun comun al soților.
- datoria comună față de rezultă din declarația de martor a acestui creditor, cea față de, inclusiv împrumutul de marmorol - din declarația martorilor și, coroborate cu răspunsul nr. 8 la interogatoriul luat reclamantei, cea față de parinții reclamantei - din declarațiile martorilor și, ca și cea față de reclamantei, cu mentiunea ca împrumutul a fost acordat in mărci germane, monedă scoasă din circulație la data stabilirii datoriilor neachitate.
- părțile au contractat un împrumut de la BCR, pe numele reclamantei, cu care au achizitionat mobila de bucătărie; acesta a fost restituit în parte in timpul căsătoriei, de către ambele părti, iar o altă parte după separația în fapt din decembrie 2004 și după pronunțarea divorțului în aprilie 2005, de către reclamanta, astfel cum reiese din ordinele de plată depuse de aceasta; prin urmare, pentru J din sumele plătite în această perioadă reclamanta are un drept de creanță împotriva pârâtului în cuantum de 1286,23 Ron.
- nu intră în categoria datoriilor comune suma de 5.000.000 ROL, pretinsă de pârât ca datorie față de mama sa, întrucât nu a fost dovedită, conform art 1169 Cod civil, și nici suma de 16.000.000 ROL - pentru că pârâtul nu a reușit să dovedească folosirea împrumutului luat de reclamantă altfel decât pentru sarcinile obișnuite ale căsătoriei.
Prin sentința civilă nr.1312/2007 Judecătoria Constanțaa admis acțiunea principală formulată de reclamantă, cererea reconvențională a pârâtului reclamant și cererea de intervenție în interes propriu formulată de Cabinetul de avocat.
A constatat că masa partajabilă, datoriile comune și cotele părți aparținând părților au fost stabilite prin încheierea pronunțată conform art. 6736Cod procedură civilă la data de 30.01.2006, în dosar nr. 5433/2005 al Judecătoriei Constanța.
A constatat că intervenientul Cabinet de Avocat are un drept de creanță asupra reclamantei și pârâtului de 11.282,40 Ron.
A dispus ieșirea părților din indiviziune, în sensul ca a atribuit apartamentul nr. 38 din mun. C, bd. 1 - nr.23, -F 11,.B,.4, jud. C, în valoare de 156.475,40 Ron, către pârâtul - reclamant.
A atribuit covor dormitor, corniză galerie dormitor, perdea dormitor, masă televizor, corniză galerie sufragerie, aspirator Philips, cuier hol, televizor, bunuri în valoare totală de 2298,53 Ron, către pârâtul - reclamant.
A atribuit epilator, bucătărie, aragaz și 2 butelii aragaz, cu o valoare totală de 2411,10 Ron, către reclamanta - pârâtă.
A obligat reclamanta - pârâtă și pârâtul reclamant la plata sumei de 5641,20 Ron fiecare către intervenientul Cabinet de Avocat și a obligat pârâtul reclamant la plata către reclamanta pârâtă a sumei de 78.181,40 Ron cu titlu de sultă și a sumei de 696,70 Ron, reprezentând din contravaloarea ratelor pentru perioada decembrie 2004 - decembrie 2005, conform contractului de credit încheiat cu
A constatat că datoria rezultată din contractul de credit încheiat cu BCR devine datorie proprie a reclamantei, iar pârâtul suportă cota de din ea și că datoriile față de creditorii, părinții reclamantei și reclamantei devin datorii proprii ale părților, pe care reclamanta le suportă în cota de, iar pârâtul reclamant - în cotă de .
La atribuirea apartamentului s-a avut în vedere că ambele părți au cote egale de contribuție, că nu există acordul lor privind atribuirea, că în practica judiciară, încredintarea copiilor minori către unul dintre foștii soți nu reprezintă un criteriu pentru atribuirea imobilului către acel soț, că după separația în fapt a părților imobilul a devenit domiciliul exclusiv al pârâtului, iar apartamentul este sediu social al cabinetului de avocatură ce aparține acestuia.
Referitor la bunurile mobile s-a reținut că nici una dintre părți nu a solicitat atribuirea lor în tot sau în parte, astfel că s-au format două loturi de valori aproximativ egale, în raport de natura bunurilor casnice, iar pentru egalizarea loturilor atribuite părților, pârâtul-reclamant a fost obligat la plata unei sulte corespunzătoare cotei de contribuție a reclamantei.
Împotriva acestei sentințe și a încheierii de admitere în principiu au declarat apel reclamanta și pârâtul reconvenient, iar prin decizia civilă nr.160/25.03.2008 Tribunalul Constanțaa admis apelurile, a schimbat în parte încheierea de admitere în principiu din 30.01.2006 și sentința instanței de fond, în sensul că a respins cererea de intervenție în interes propriu ca nefondată, a inclus în masa bunurilor de împărțit o canapea, un covor de sufragerie și suma de 2751,08 lei reprezentând valoare actualizată a primelor de asigurare.
A atribuit apartamentul bun comun al foștilor soți, în valoare de 271.000 lei, reclamantei, a inclus în lotul acesteia suma de 1.375,54 lei reprezentând din valoarea actualizată a primelor de asigurare, a atribuit pârâtului reconvenient canapeaua și covorul de sufragerie și suma de 1.375,54 lei reprezentând din valoarea actualizată a primelor de asigurare.
A constatat că, în final, lotul reclamantei are valoarea de 274.786,54 ROL, iar lotul pârâtului - valoarea de 4.388,07 lei, a înlăturat din dispozitivul sentinței obligația ambelor părți de plată a sumei de 11.282,40 RON către intervenientul Cabinet de avocat. A obligat reclamanta la plata sumei de 135.199,2350 lei către pârâtul reconvenient, cu titlu de sultă și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
La pronunțarea hotărârii s-au avut în vedere următoarele:
Cabinetul individual de avocatură participă în nume propriu la circuitul civil, participare ce se realizează prin contractele de asistență și de consultanță juridică (art. 3 al Legii nr. 51/1995), este generator de venituri și este subiect de drept fiscal (art. 46 din Codul fiscal), poate încheia diverse contracte de colaborare (art. 169 alin. 2 din statutul profesiei de avocat), deci are aptitudinea de a dobândi drepturi și de a-și asuma obligații cu respectarea principiului specializării și posedă capacitate de exercițiu.
Conform art.51din Legea nr. 51/1995, numai societatea civilă profesională cu răspundere limitată are personalitate juridică și patrimoniu propriu; totodată, noțiunea de patrimoniu în situația cabinetelor individuale nu se circumscrie sintagmei de "patrimoniu comun" din enunțul art. 172 din Statutul profesiei de avocat deoarece cabinetul individual de avocatură nu poate avea patrimoniu comun cu al lui însuși, această sintagmă vizând în mod cert situația reglementată de art. 170 alin. 1 din același act normativ, conform cu care cabinetele individuale se pot grupa în scopul folosirii în comun a unui patrimoniu profesional.
Prin urmare, nu este întemeiată cererea intervenientului Cabinetul de Avocat - prin care se solicită obligarea foștilor soți la plata sumei de 52.761.912 lei reprezentând c/val îmbunătățirilor aduse imobilului apartament - în condițiile în care acesta nu are patrimoniu distinct și nici nu poate efectua nici o altă activitate în afara exercitării actelor specifice profesiunii de avocat. Cabinetul de Avocat are unul și același patrimoniu cu patrimoniul pârâtului, iar orice venit obținut prin prestarea activității sale de avocat nu poate fi considerat decât venit din muncă și reprezintă, pe cale de consecință, un venit comun al soților.
A mai reținut instanța că din înscrisurile depuse în fața judecătoriei a rezultat cu claritate că investițiile la imobilul bun comun au fost efectuate din veniturile realizate de în exercitarea profesiei de avocat, iar aceste plăți l-ar fi îndreptățit să solicite o cotă superioară de contribuție la dobândirea bunurilor comune, față de nivelul superior al veniturilor realizate prin comparație cu cele obținute de reclamantă, dar o asemenea cerere nu a fost formulată. Pe cale de consecință, valoarea îmbunătățirilor se include automat în valoarea de circulație a apartamentului stabilită prin raportul de expertiză.
Referitor la bunurile mobile excluse din masa partajabilă - canapeaua, covorul de sufragerie și măsuța de cafea - s-a reținut că prin înscrisurile depuse în fața instanței de fond s-a probat doar achiziționarea unei canapele și a unui covor de sufragerie, nu și existența măsuței de cafea; afectațiunea celor două bunuri a căror existență a fost demonstrată - ca fiind efectiv folosite pentru desfășurarea profesiei de avocat - nu a fost făcută, cu atât mai mult cu cât covorul de sufragerie a fost dobândit la 22.12.2003, anterior hotărârii nr. 652/06.07.2004, prin care s- hotărât exercitarea profesiei de avocat în spațiul ce a format domiciliul comun al părților, astfel că acestea vor fi incluse în masa bunurilor de împărțit.
A mai constatat instanța că în condițiile în care cererea de intervenție în interes propriu - ce a avut ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 52.761.912 cu titlu de contravaloare îmbunătățiri - a fost respinsă, motivul de apel privind valoarea creanței stabilită în favoarea cabinetului de avocatură individual apare ca lipsit de interes, că părțile au convenit asupra modalității de atribuire a apartamentului în ședința din 04.03.2008 - când apelantul - pârât a fost de acord cu atribuirea acestuia către reclamantă - și că prin raportul de expertiză efectuat în fața instanței de apel, valoarea de circulație a imobilului a fost stabilită la suma de 271.000 lei.
Cu privire la apelul pârâtului s-a reținut că, atâta vreme cât valoarea primelor de asigurare plătite din veniturile comune este un bun comun - doar indemnizația de asigurare primită în urma producerii unei suferințe având caracterul unui bun propriu - se impune includerea în masa partajabilă a valorii actualizate a primelor de asigurare, determinate prin adresa nr. 15069/19.02.2008 la suma de 2.751, 08 lei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta pârâtă I, pârâtul reconvenient și intervenientul în interes propriu Cabinet de avocat.
Reclamanta a invocat greșita aplicare a prevederilor art.274 alin.1 din Codul d e procedură civilă și greșita soluționare a excepției autorității de lucru judecat, invocată în raport de încheierea de admitere în principiu modificată în apel.
Sub primul aspect s-a arătat că, deși la termenul din 04.03.2008 apelanta reclamantă a solicitat tribunalului acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat și cel de efectuare a expertizei, iar această solicitare a fost consemnată ca atare, instanța a omis să îi dea curs, nepronunțându-se asupra cererii întemeiată pe prevederile art.274 alin.1 din Codul d e procedură civilă.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat s-a susținut că din apelul pârâtului rezultă în mod evident că nu a atacat încheierea de admitere în principiu pronunțată la 30.01.2006; pe cale de consecință, aceasta a intrat în puterea lucrului judecat și nu mai putea modificată în apel.
Pârâtul a criticat soluția tribunalului sub următoarele aspecte:
- nesoluționarea tuturor cererilor deduse judecății, respectiv a celei care a vizat acordarea, în favoarea sa, a unei cote de contribuție de 60% din valoarea bunurilor comune, depusă la judecătorie la 24.01.2006, ca urmare a invocării de către această instanță a excepției lipsei capacității procesuale de exercițiu a intervenientului.
A susținut recurentul pârât că, în condițiile în care excepția a fost respinsă de instanța de fond, nu au existat motive de atacare a soluției sub acest aspect și că formularea unei noi cereri în apel nu era necesară procedural, dat fiind caracterul devolutiv al acestei căi de atac, astfel că soluția tribunalului este vădit nelegală.
- greșita soluționare a excepției capacității procesuale de exercițiu a Cabinetului de avocat, cu nesocotirea normelor fiscale și cu consecința producerii unor dezechilibre economice importante asupra persoanei pârâtului, care va trebui să refacă delarațiile fiscale aferente anului 2004 prin includerea sumelor reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor și a celor două bunuri mobile cuprinse de tribunal în masa bunurilor comune.
S-a mai pretins că soluția tribunalului încalcă și principiul îmbogățirii fără justă cauză deoarece numai pârâtul va fi obligat la plata impozitului datorat pentru 2004, din venituri proprii, ca urmare a dispariției comunității de bunuri.
Intervenientul Cabinet de avocat a invocat greșita interpretare a prevederilor art.5, art.170 și art.172 din Legea nr.51/1995.
A susținut recurentul că din interpretarea coroborată a prevederilor art. 5 și art.172 alin.1 din actul normativ menționat rezultă că patrimoniul cabinetului individual de avocat este distinct de cel al persoanei fizice care exercită profesia de avocat și este destinat, exclusiv, activității profesionale. Existența patrimoniului de afectațiune profesională nu este condiționată de dobândirea personalității juridice, ci de voința celui care își exercită profesia în una din formele ei de organizare, de a constitui un patrimoniu dedicat exclusiv activității profesionale, astfel că sintagma "patrimoniu comun" folosită de art.172 alin.1 lit.a din Legea nr.51/1995 nu trebuie să conducă, automat, la ideea de comunitate de patrimonii.
Au fost invocate în acest sens și prevederile art.181 din același act normativ - din a căror interpretare s-a pretins că rezultă reglementarea unui patrimoniu de afectațiune și în cadrul cabinetului individual - precum și cele ale art.48 alin.9 din Codul fiscal, care arată modul de constituire a patrimoniului și de evidențiere contabilă a acestuia, și demonstrează că, atâta timp cât are bunuri și cheltuieli distincte, cabinetul are și patrimoniu distinct.
A fost criticată și greșita includere, în patrimoniul comun al foștilor soți, a veniturilor brute realizate de cabinetul de avocatură - cu motivarea că nu poate avea caracter de bun comun decât suma rămasă după efectuarea cheltuielilor destinate profesiei și plata taxelor și impozitelor legale.
Ultima critică a vizat cele două bunuri mobile dovedite ca fiind achiziționate pe numele cabinetului, cu privire la care s-a arătat că ar fi trebuit considerate bunuri proprii ale pârâtului, în lumina art.31 din Codul familiei, pentru că sunt destinate exercitării profesiei de avocat, iar dovada contrară acestei susțineri nu a fost făcută.
Pârâtul a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat.
Prin concluzii scrise recurentul pârât și recurentul intervenient au reluat, în esență, considerentele expuse în recursurile formulate și în întâmpinare.
Analizând legalitatea hotărârii atacate în raport cu criticile formulate instanța a reținut următoarele:
Cu privire la recursul reclamantei:
În cazul în care s-au cerut cheltuieli de judecată, dar instanța a omis să se pronunțe, partea care le-a solicitat poate invoca această omisiune prin intermediul căilor de atac.
În speță, din încheierea de dezbateri întocmită de tribunal la termenul din 04.03.2008 rezultă că apărătorul apelantei reclamante a solicitat obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel, cu mențiunea că va face dovada acestor cheltuieli în termenul de pronunțare, dar deși a admis apelul reclamantei, tribunalul a omis să soluționeze cererea formulată de apelanta reclamantă în temeiul art.274 alin.1 din Codul d e procedură civilă.
Reținând îndeplinirea condițiilor stabilite de prevederile legale menționate, la stabilirea cuantumului acestor cheltuieli instanța va avea în vedere că ele cuprind taxele de timbru și de procedură, plata expertizelor și despăgubirea martorilor, dar și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut, cum sunt onorariile de avocat, cheltuielile de dactilografiere si altele, în măsura în care sunt necesare pentru buna desfășurare a judecății.
Din actele dosarului de apel rezultă că singurele cheltuieli justificate probator de apelanta reclamantă sunt cele referitoare la onorariul de expert, în cuantum de 400 lei, achitat cu chitanța seria - nr.- din 27.11.2007, chitanța de plată a onorariului de avocat nefiind depusă de parte în apel.
Prezentarea în recurs a facturii de plată a onorariului de avocat achitat în apel nu îndreptățește reclamanta la acordarea acestei sume în prezentul ciclu procesual pentru că existența ei nu a fost dovedită pe parcursul soluționării cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată, astfel că plata poate fi solicitată doar pe calea unei acțiuni separate.
Critica referitoare la modalitatea de soluționare a excepției autorității de lucru judecat a încheierii de admitere în principiu pronunțată la 30.01.2007 nu este întemeiată.
Deși în petitul cererii de apel formulată de pârâtul nu se menționează expres că obiect al căii de atac îl constituie și încheierea de admitere în principiu pronunțată la 30.01.2006 de instanța de fond, din considerentele ei rezultă că apelantul pârât a criticat omisiunea din această hotărâre a instanței de fond, care nu s-a pronunțat cu privire la polița de asigurare a reclamantei și, pe cale de consecință, eroarea din sentința aceleiași instanțe, care nu a dispus completarea masei partajabile în acest sens.
Potrivit art.6738din Codul d e procedură civilă, încheierea de stablire a masei partajabile poate fi atacată cu apel sau, după caz, cu recurs odată cu fondul, fiind supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea dată asupra fondului procesului.
Pârâtul a atacat încheierea din 30.01.2006 conform prevederilor legale menționate, astfel că în mod corect tribunalul a examinat legalitatea compunerii masei partajabile și sub aspectul invocat în apelul acestuia, iar această soluție nu încalcă principiul autorității de lucru judecat a acestei încheieri, cum în mod nefondat susține reclamanta. De altfel, neindicarea în cuprinsul cererii de apel a hotărârii care se atacă atrage, potrivit art.287 alin.2 din Codul d e procedură civilă, nulitatea acesteia, ori sancțiunea nu a fost invocată de reclamantă la instanța de fond.
Cu privire la recursul pârâtului:
Încălcarea principiului disponibilității - prin nerezolvarea tuturor cererilor deduse judecății de părți - nu poate fi reținută în cauză pentru că instanța de fond nu a fost legal investită cu soluționarea cererii de majorare a cotei de contribuție a pârâtului la dobândirea comunității de bunuri.
Din lucrările dosarului de fond rezultă că prin cererea reconvențională pârâtul a pretins că foștii soți au contribuit egal la dobândirea bunurilor comune. După închiderea dezbaterilor asupra încheierii de admitere în principiu, prin concluzii scrise, reclamanta a invocat excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a intervenientului Cabinet de avocat, iar instanța a dispus repunerea pe rol a dosarului în vederea discutării în contradictoriu a acestei excepții. După finalizarea dezbaterilor asupra compunerii masei partajabile și a excepției menționate, în termenul de pronunțare, pârâtul a formulat "note scrise" prin care a arătat că, în măsura admiterii excepției și a constatării că bunurile mobile menționate în cererea de intervenție și îmbunătățirile imobilului sunt bunuri comune, să se constate că are o cotă de contribuție la dobândirea masei partajabile de 60% din valoarea acesteia.
În procesul civil, care este guvernat de principiul disponibilității, reclamantul este cel care determină limitele acțiunii, el fiind cel care stabilește cadrul procesual, persoanele care sunt chemate în judecată și obiectul, adică ceea ce pretinde prin cerere, modificarea acestuia putând fi făcută numai în condițiile stabilite de art.132 din Codul d e procedură civilă.
În speță, "notele scrise" prin care recurentul pârât pretinde că a solicitat instantei de fond modificarea acțiunii ințiale nu respectă prevederile legale menționate anterior, fiind formulate după închiderea dezbaterilor asupra încheierii pronunțată conform art.6735din Codul d e procedură civilă, care a stabilit și cotele de contribuție ale părților, astfel că instanța de apel în mod corect a apreciat că judecătoria nu a fost legal investită de pârât cu soluționarea unei cereri de stabilire a unei cote majoritare de contribuție în favoarea sa, iar o soluție contrară ar însemna acceptarea unei modificări nelegale a acțiunii - făcută după închiderea dezbaterilor, cu nerespectarea prevederilor art. 132 și art. 6735din Codul d e procedură civilă.
În raport de considerentele hotărârii atacate - unde s-a reținut că "având aptitudinea de a dobândi drepturi și de a-și asuma obligații cu respectarea principiului specializării, intervenientul posedă capacitate de exercițiu" - apare ca lipsită de interes cea de a doua critică din recursul pârâtului, care vizează greșita soluționare a acestei excepții. Motivul respingerii cererii de intervenție a vizat lipsa patrimoniului propriu al cabinetului de avocatură, nu lipsa capacității acestuia de a dobândi drepturi și de a-și asuma obligații, astfel că susținerea recurentului nu poate fi primită.
Nu poate fi reținută nici încălcarea principiului îmbogățirii fără justă cauză deoarece pârâtul a avut posibilitatea să solicite obligarea celuilalt copărtaș la suportarea cheltuielilor reprezentând taxe și impozite datorate pentru cheltuielile deduse din venituri de cabinetul de avocat, cu obligația dovedirii caracterului cert și exigibil al acestora, dar o astfel de pretenție nu a făcut obiect al cererii reconvenționale.
Cu privire la recursul intervenientului în interes propriu:
Interpretarea coroborată a prevederilor art.5 din Legea nr. 51/1995 și a art.172 alin.1 și art.181 din Statutul profesiei de avocat lipsește de temei susținerea referitoare la existența unui patrimoniu propriu al cabinetului de avocatură, confirmând legalitatea hotărârii atacate cu privire la acest aspect.
Astfel, prevederile art. 51alin.1din Legea nr.51/1995 recunosc existența unui patrimoniu propriu în favoarea unei singure forme de exercitare a profesiei de avocat, respectiv a societății civile profesionale cu răspundere limitată, iar această normă legală nu este modificată sau completată de dispoziția art.172 alin.1 din Statutul profesiei de avocat publicat în Monitorul Oficial nr.45/13.01.2005 (deși recurentul a invocat art.172 și art.181 din Legea nr.51/1995, textele nu pot viza decât Statutul profesiei de avocat, ultimul text al legii fiind art.84), care prevede că în toate formele de exercitare a profesiei de avocat patrimoniul comun este afectat exclusiv activității profesionale și are regimul patrimoniului de afectațiune profesională, sau a art.181 din același statut, conform căreia asocierea cabinetelor individuale în scopul exercitării în comun a profesiei nu poate aduce atingere drepturilor și obligațiilor aferente patrimoniului de afectațiune profesională a fiecărui cabinet intrat în asociere.
Din interpretarea acestor ultime două texte invocate de recurent rezultă cu certitudine că noțiunea de patrimoniu comun la care fac referire vizează comunitatea reglementată de art.170 alin.1 din același statut, realizată în scopul folosirii în comun a unui patrimoniu profesional, excluzând ideea unui patrimoniu propriu al cabinetului, distinct de cel al persoanei fizice care exercită profesia de avocat.
Nefondată este și critica referitoare la includerea în compunerea masei de partaj a cuantumului brut al veniturilor realizate de cabinetul de avocatură deoarece din nici un mijloc de probă nu rezultă că la stabilirea cotei de contribuție a pârâtului au fost avute în vedere veniturile brute obținute din profesia de avocat.
celor două bunuri mobile incluse în compunerea masei partajabile de instanța de apel - canapeaua și covorul de sufragerie - a fost în mod corect apreciată câtă vreme din materialul probator administrat nu rezultă utilizarea lor în scopul desfășurării profesiei de avocat, ori dovada acestei destinații cădea în sarcina pârâtului, conform art.1169 din Codul civil, în calitate de titular al pretenției întemeiată pe dispozițiile art. 31 din Codul familiei.
În raport de aceste considerente și de prevederile art.312 alin.1 raportat la art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, instanța va respinge recursurile formulate de pârât și de intervenientul în interes propriu, va admite recursul reclamantei și va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că va obliga apelantul pârât la 400 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu de expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de pârâtul, domiciliat în C,-, -. B,. 38, județul C și intervenientulCABINET DE AVOCAT, cu sediul în C,-, -. B,. 38, județul C, declarate împotriva deciziei civile nr. 160 din 25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-.
Admite recursul formulat de reclamantaI, cu domiciliul procesual la avocat în B,-, bloc 2.. A,. 2 - declarat împotriva deciziei civile nr. 160 din 25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-.
Modifică în parte decizia atacată, în sensul că:
Obligă apelantul pârât la 400 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu expert, către reclamanta apelantă.
Menține restul dispozițiilor deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.iulie.2008.
PREȘEDINTE: Paulina Georgescu | JUDECĂTOR 2: Irina Bondoc Jelena Zalman PTR., aflată în concediu de odihnă, conform art. 261(2) Cod proc. civilă, semnează Vicepreședinte instanță, |
Ptr. grefier,
aflată în concediu de odihnă,
conf. art. 261(2) Cod proc. civilă,
semnează Prim grefier
A
Jud.fond. -
Jud.apel.- -
Red. recurs - - 07.08.2008
Președinte:Paulina GeorgescuJudecători:Paulina Georgescu, Irina Bondoc Jelena Zalman
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
