Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 644/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 644
Ședința publică din data de 19 iunie 2008
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTORI: Elena Staicu, Iolanda Mioara Grecu Aurelia
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în P,-, jud. P, împotriva deciziei civile nr.95 din 14 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamantă C, domiciliată în ploiești,-, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul pârât - asistat de avocat din cadrul Baroului P și intimata reclamantă C asistată de avocat din cadrul Baroului
Procedura îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 10,00 lei taxă judiciară de timbru, potrivit chitanței nr.-/20.05.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, ce s-au anulat la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurentul pârât depune la dosar înscrisuri, sentința civilă nr.2819/31.03.2004 a Judecătoriei Ploiești, acte din care rezultă valoarea de piață a imobilelor din zonă, notă de cheltuieli și practică judiciară, comunicate și părții adverse.
Părțile având cuvântul prin apărători declară că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și dezbaterea recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurentul pârât susține oral motivele de recurs, arătând în esență că decizia atacată este nelegală în ceea ce privește modalitatea de alegere a variantei, încălcându-se dispoz.art.741 cod civil și disp.art.6739cod pr.civilă, ceea ce atrage nulitatea acesteia în baza disp.art.304 pct.9 cod pr.civilă.
Astfel, arată că modalitatea în care a procedat instanța de apel, atribuind în totalitate imobilul intimatei, iar recurentului toate bunurile mobile este nelegală și îl prejudiciază pe recurent, în condițiile în care imobilul în litigiu are parter și etaj și se pot face două unități locative distincte, întrucât cele două nivele ale imobilului au intrări sepârâte.
Mai mult decât atât, solicită a se constata că imobilul în cauză a fost subevaluat de către instanța de fond, în sensul că s-a ajuns la stabilirea unei valori cu mult sub cea de piață, iar atribuirea acestuia în lotul intimatei îl prejudiciază pe recurent.
Solicită în principal admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și efectuarea partajului conform variantei a II a din raportul de expertiză, respectiv împărțirea imobilului în natură, cu cheltuieli de judecată.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru completarea probatoriilor cu refacerea raportului de expertiză topo și constructor, întrucât imobilul în litigiu a fost subevaluat.
Avocat având cuvântul pentru intimata reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei instanței de apel ca legală și temeinică.
Referitor la varianta a II a solicitată de recurent a fi omologată în cauză, arată că în această variantă se încalcă dispoz.art.741 cod civil, întrucât se fărâmițează peste măsură atât terenul cât și imobilul construcție care nu este finalizat, iar suprafața terenului care este foarte mică nu permite crearea de intrări separate.
Mai mult, arată că s-au depus la dosar acte din care rezultă că recurentul este recalcitrant, iar părțile ar fi într-o continuă divergență.
În ce privește motivul de recurs referitor la casare arată că și acesta este nefondat, întrucât recurentul nu a avut obiecțiuni la rapoartele de expertiză, iar cu privire la evaluarea imobilului, solicită a se constata că expertul a ținut cont de Normele legale în vigoare, precum și de stadiul în care se află imobilul în prezent.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.6381/20.05.2004 la Judecătoria Ploiești, reclamanta C (fosta -) a chemat în judecată pe pârâtul -, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei și atribuirea în favoarea sa a cotei ce i se cuvine din bunuri, în natură sau prin echivalent.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în timpul căsătoriei, împreună cu pârâtul, au edificat imobilul situat în P,-, având un teren de 129 mp și o casă, precum și o serie de bunuri mobile menționate expres în acțiune, la care a avut o contribuție mai mare decât pârâtul, în condițiile în care a fost salariată și toate veniturile sale au fost incorporate în aceste bunuri.
La data de 16.07.2004, pârâtul a formulat o întâmpinare prin care a arătat că o parte din materialele incorporate în construcție au fost cumpărate cu banii săi proprii, fiind cel care s-a ocupat în exclusivitate de achizitionarea materialelor și de manopera pentru edificarea constructiei în litigiu.
La data de 17.09.2004, reclamanta a formulat un raspuns la întâmpinarea pârâtului prin care a arătat că susținerile pârâtului din cuprinsul întâmpinării acestuia sunt nereale.
La data de 19.11.2004 reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a arătat, în mod expres, bunurile mobile și imobile asupra cărora solicită sistarea stării de codevălmășie dintre soți și recunoașterea în favoarea sa a unei contribuții de 70% din bunurile în litigiu.
La data de 27.01.2005, pârâtul a formulat o întâmpinare la precizarea acțiunii reclamantei, arătând că unele bunuri sunt bunuri proprii ale sale, respectiv un recamier, două fotolii, un cuier hol, un godin, un șifonier, o parte din bunuri au fost ridicate de reclamantă, solicitând includerea la masa de partaj a unei biblioteci, o canapea, o mașină de scris, un ceas de mână, un calculator IV-complet.
După administrarea probelor cu acte, interogatoriu, martori, prin încheierea interlocutorie din 23.03.2005 a Judecătoriei Ploiești, a fost admisă în principiu, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamantă împotriva pârâtului și s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în contribuție egală de 1/2 fiecare, un imobil situat în P,-, compus dintr-un teren de 129. și o construcție cu parter și etaj nefinisată complet și următoarele bunuri mobile: un aragaz, un TV color Samsung, un frigider, o combina muzicala, două covoare persane, două galerii, două perdele, un birou, o masa TV, o masina de cusut, o cada baie, o chiuveta baie, un lavoar cu bazin la semiînaltime, un dulap bucatarie, un dulap suspendat, o chiuveta inox, o masa bucatarie, un scaun bucatarie, 6 jaluzele plastic, un set tacamuri 6 persoane, 2 cutite bucatarie, un set condimente, un set serviciu cesti portelan albe, un set cesti cafea 4 persoane, pahare stil, 3 cani termice mari, alte 3 mici, un serviciu farfurii de masa de 6 persoane, 10.farfurii felul I, 12.farfurii mici felul II, 6.farfurii mari felul II, 2 platouri inox, un platou plastic, un set de 5 piese vase, un inox, o oala inox de 10, 4 cratiti diferite dimensiuni, o tava, 2 tavi pentru cuptor, un ceaun, 2 ibrice cafea inox, un ibric cafea imailat, două cratite mici, o solnita, un cos paine plastic, un cos paine artizanal, două polonice, un spumar, un tel, 6 linguri lemn diferite marimi, 2 lingurite cafea, 2 castroane plastic, 3 castroane portelan, 4 castroane compot, o masina rișnit cafea, o masina tocat carne, 2 tavi chec, 2 tavi cozonac, 5 prosoape bucatarie, 8 fete de masa, 2 mochete bucatarie, 150.carti, un ceas de mana, 4 mileuri macrame, o cuvertura persane, 2 cuverturi plusate pentru fotolii, 3 plapumi, un set cuvertura matase plus pernute fantezii, două perne mari, două perne mici, 2 seturi lenjerie pat, 8.fete perna, 3 prosoape mari, 3 prosoape medii, 2 pilote, 3 paturi, 3 vaze, 3 butoaie plastic mari, 2.butoaie plastic mici, 2 galeti plastic de 10, o damigeana de 50.
Pentru identificarea și evaluarea bunurilor mobile, a fost numit un expert merceolog, iar pentru identificarea, măsurarea, evidențierea pe schița de plan a imobilelor și întocmirea variantelor de lotizare, a fost numit un expert constructor.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că părțile au fost căsătorite, căsătorie desfăcută prin divorț la 31.03.2004, perioada în care au dobandit împreună imobilul în litigiu situat în P,-, având teren de 129 mp și o casă cu parter și etaj nefinisată complet, bunurile mobile sus-menționate în
contribuție de câte 1/2 fiecare, atât timp cât nu s-a facut dovada dobândirii într-o măsura mai mare a acestor bunuri de către una dintre părți.
S-a menționat că din probele administrate în cauza, rezulta că biblioteca, TV, canapeaua de și calculatorul sunt proprietatea mamei reclamantei, fiind cea care le-a achizitionat pe cheltuiala sa, achitând inclusiv ratele, iar în ceea ce privește o parte din bunurile în litigiu, respectiv recamierul, două fotolii, un cuier hol, un godin, un șifonier, nu exista nicio probă care să ateste că acestea ar fi bunuri comune sau proprii ale pârâtului.
După administrarea probelor cu expertize, prin sentința civilă nr. 9914/12.12.2006 a Judecătoriei Ploiești, a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamantă împotriva pârâtului și s-a dispus partajarea bunurilor comune conform încheierii interlocutorii din 23.03.2005 și variantei A din raportul de expertiză tehnică construcții ing., fiind obligat pârâtul la 585,65 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că în baza încheierii interlocutorii din 23.03.2005, a fost admisă în parte acțiunea precizată stabilindu-se bunurile dobândite de foștii soți în timpul căsătoriei, contribuțiile acestora la achizitionarea bunurilor, iar potrivit expertizelor merceologică și construcții au fost identificate și evaluate bunurile comune în litigiu, însă, la omologarea variantei, s-a ținut seama de faptul că imobilul nu poate fi împărțit în natură, că relațiile dintre părți sunt încordate și că reclamantei i s-a încredințat spre creștere și educare, minorul rezultat din căsătorie, caz în care, varianta A este cea mai echitabilă, judicioasă, respectând principiul atribuirii în natură a bunurilor, conform art.741 Cod Civil.
În baza art.274 pr.civilă, a fost obligat pârâtul la 585,65 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, completarea probatoriilor prin efectuarea unei expertize care sa întocmească și alte variante de lotizare, motivându-se că instanța și-a depășit atribuțiile în condițiile în care au fost respinse obiecțiunile la expertiza construcții, privind atribuirea în lotul său a unei părți din construcție prin stabilirea separată a valorii parterului, a etajului, iar la omologarea variantei nu s-a ținut seama de faptul că folosește imobilul în litigiu, în timp ce reclamanta locuieste la părinții săi, imobil care poate fi împărțit în natură în două unități locative cu instrari sepârâte, nefiind avute în vedere opțiunile parților la omologarea variantei.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr.2876/105/03.05.2007.
La data de 31.05.2007, reclamanta a formulat o cerere de aderare la apelul pârâtului solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței, completarea probatoriilor cu expertiza topo privind identificarea terenului și efectuarea variantelor de lotizare motivându-se că la instanța de fond nu a fost efectuată o expertiză topometrică pentru ieșirea din indiviziune și cu privire la terenul de 129 mp, reținut la masa de partaj.
De asemenea, reclamanta a formulat o întâmpinare solicitând respingerea apelului pârâtului în condițiile în care la instanta de fond s-a administrat proba cu expertiză construcții și în mod legal, la omologarea variantei s-a ținut seama de
faptul că imobilul nu poate fi împărțit în natură, în două loturi distincte, că relațiile dintre părți sunt încordate și că i s-a încredințat minorul rezultat din căsătorie.
Prin decizia civilă nr.447/28.06.2007 a Tribunalului Prahova, au fost admise atât apelul declarat de apelantul-pârât cât și cererea de aderare la apel formulată de apelanta-reclamanta împotriva sentinței civile nr.9914/2006, anulată această sentință și reținută cauza spre rejudecare, fixându-se termen în acest sens, motivându-se că deși prin încheierea interlocutorie s-a inclus la masa de partaj și un teren de 129 mp, pe parcursul soluționării cauzei, ulterior pronunțării încheierii sus-menționate, nu a fost administrată proba cu expertiză topometrică pentru identificarea, evaluarea și lotizarea acestuia, caz în care, sentința este lovită de nulitate sub acest aspect.
În ceea ce priveste apelul pârâtului s-a constatat că expertiza construcții, nu a stabilit în mod concret dacă construcția poate fi împărțită în natură, inclusiv lucrările necesare în acest scop, astfel încât, sentința este lovită de nulitate în baza art.297 alin.2 teza finală pr.civilă, mai ales că, nu s-a ținut seama de toate bunurile dobândite de părți în timpul căsătoriei, cu ocazia efectuarii partajului.
Totodată, s-a menționat că nu poate fi avută în vedere susținerea pârâtului în sensul că cererea de aderare la apel a reclamantei nu ar fi admisibilă, atât timp cât această cerere vizează schimbarea hotărârii instanței de fond, ocazie cu care, după anularea sentinței, se impune efectuarea unor expertize construcții și topometrică pentru identificarea, evaluarea bunurilor și lotizarea acestora, ocazie cu care s-a fixat termen de judecată pentru administrarea acestor probe la data de 6.09.2007.
Judecând cauza după anularea sentinței civile nr.9914/2006, prin decizia nr.447/2007, Tribunalul Prahovaa reținut următoarele:
Conform raportului de expertiză merceologică, valoarea totală a bunurilor mobile comune este de 2976,91 lei, ținând seama de uzura acestora, în timp ce, în baza expertizei tehnice construcții ing., valoarea totală a bunurilor imobile în litigiu constând într-o casă situată în P,- și a bunurilor mobile reținute prin încheierea interlocutorie este de 811.769.100 ROL, propunându-se două variante de lotizare, menționându-se că imobilul în litigiu nu poate fi împărțit în natură.
În cuprinsul raportului de expertiza tehnică topometrică ing., se precizează că terenul în litigiu, situat în P, str. -, nr.1, are suprafața totală de 130 mp, în valoare de 13.000 lei, nefiind susceptibil de partajare datorită deschiderii la stradă de 12,19 mp și întinderii mici a suprafeței de 130 mp, în condițiile în care Regulamentul General de Urbanism prevede că un lot să aibă deschiderea de 12 și o întindere de minim 200 mp.
Din raportul de expertiză tehnică topometrică-refacere ing., inclusiv răspuns la obiecțiuni, reiese că terenul în litigiu, în suprafață de 130 mp, are o valoare totală de 46.670 lei, propunându-se trei variante de lotizare în ceea ce privește împărțirea efectivă a terenului în mai multe loturi și anume: în variantele 1 și 2 se atribuie, pe rând, fiecărei părți, terenul sus-menționat în întregime, în timp ce, în varianta 3 fiecare parte primește câte 65 mp din teren, din care, în exclusivitate, câte 45 mp și în indiviziune 40 mp.
Totodată, în baza raportului de expertiză tehnică construcții ing., inclusiv răspuns la obiecțiuni, valoarea totală a bunurilor mobile și imobile în litigiu este de 128.263,81 lei din care 78.967,4 lei reprezintă c/val casei cu parter și
etaj, nefinalizate, ocazie cu care s-au propus trei variante de lotizare din care în două variante imobilele au fost atribuite, pe rând fiecărei parți, iar în varianta 2, etajul clădirii a fost atribuit pârâtului și parterul casei reclamantei, atribuindu-li-se în indiviziune terenul.
În cuprinsul raportului de expertiză tehnică construcții sus-menționat, s-a specificat că locuința în litigiu are dimensiuni mici, având utilități pentru o singură locuință, și anume cămin apă, fosa septică, branșament electric, contor gaze, iar în varianta a 2-a s-a atribuit un nivel care are o suprafață mai mică decât a unui apartament cu o cameră, fără dotările necesare minime, astfel încât, realizarea separării branșamentelor în cazul variantei nr.2 este dificilă, având în vedere spațiul redus și cu mari eforturi financiare.
La data de 14.02.2008, pârâtul a formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză, obiecțiuni respinse de către instanța ca neîntemeiate.
S-a mai reținut de către instanța de apel că dispozițiile art.728 și urm. Cod Civil, stipulează că oricare dintre coindivizari poate solicita, oricând, sistarea stării de indiviziune asupra bunurilor respective, dispoziții cu caracter general, aplicabile și în cazul codevălmașilor. De asemenea, dispozițiile art.741 Cod Civil și art.6739pr.civilă, prevăd că la formarea, compunerea și atribuirea loturilor, fiecare parte primește, pe cât posibil, aceeași cantitate de mobile, imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natură și valoare, evitându-se fărâmițarea peste măsura a bunurilor, ținându-se seama și de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăruia, natura bunurilor, domiciliul, ocupația părților, efectuarea unor lucrări de îmbunătățire de către unii codevălmași.
S-a mai arătat că, din analiza probelor administrate în cauză, a rezultat că, în baza încheierii interlocutorii din 23.03.2005 a Judecatoriei Ploiești, necontestată de catre părți, a fost admisă în parte, în principiu, acțiunea precizată, reținându-se calitatea părților de codevălmași, bunurile ce compun masa partajabilă, contribuțiile acestora la dobândirea bunurilor, astfel încât, valoarea totală a masei partajabile, compusă din diferite bunuri mobile și din imobilul situat în P, str.-, nr.1, având o casă cu parter și etaj și un teren de 130 mp, este de 128.263,81 lei, din care fiecărui fost soț îi revine câte 64.131,905 lei, ocazie cu care s-au propus trei variante de lotizare în cadrul cărora s-a atribuit, pe rând, fiecărei părți, imobilul sus-menționat și în varianta 2 s-a atribuit fiecărui codevălmaș părți din imobilul în litigiu și anume etajul pârâtului și parterul reclamantei, împreună cu terenul de 130 mp în indiviziune.
Instanța a apreciat că, analizându-se toate cele 3 variante de lotizare din expertiza tehnică construcții ing., inclusiv răspunsul la obiecțiuni, reiese, cu certitudine, că varianta 1 este cea mai echitabilă și judicioasă deoarece această variantă asigură o repartizare în natură, pe cât posibil, a bunurilor mobile și imobile, atribuind fiecărei părți bunuri în materialitatea lor, ținând seama de posesia acestora, de drepturile părților, de faptul că reclamanta are nevoie de o locuință pentru a-i asigura minorului rezultat din căsătoria soților condiții corespunzătoare pentru creșterea și educarea acestuia.
Totodată, s-a arătat că, spre deosebire de această variantă, celelalte două variante nu respectă criteriile prevăzute de art. 741 Cod Civil și art.6739pr.civilă, întrucât, pe de o parte, atribuie pârâtului întregul imobil, în timp ce reclamantei îi
atribuie numai bunuri mobile, fără să se țină seama că are nevoie de o locuință pentru minor, iar pe de altă parte, varianta nr.2 fărâmițează excesiv imobilul în litigiu (casa și teren) în condițiile în care casa, fiind o construcție de dimensiuni mici, nu poate fi împărțită în natură, împreună cu terenul, în două unități locative distincte, cu intrări și utilități separate, necesitând pentru separare eforturi financiare foarte mari și chiar imposibilitatea executării acestora datorită spațiului redus.
Tribunalul a apreciat că motivele invocate de către pârât, conform cărora la omologarea variantei trebuie să se țină seama de faptul că folosește imobilul, reclamanta locuind în gospodăria părinților săi și că imobilul poate fi împărțit în natură în două unități locative cu intrări separate, sunt neîntemeiate deoarece, pe de o parte, din analiza rapoartelor de expertiză tehnică topometrică și construcții administrate în apel, rezultă că, în integralitatea sa, imobilul în litigiu având teren de 130 mp și o casă cu parter și etaj de dimensiuni mici, nu poate fi partajat în două unități locative distincte, cu intrări și utilități separate, iar pe de altă parte, folosirea de catre pârât a imobilului nu-l îndreptățește la atribuirea acestuia în lotul său, în condițiile în care reclamanta nu deține o altă locuință în proprietate și are nevoie să-i asigure minorului condiții normale de locuit.
În raport de aceste considerente, Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr.95 din 14 februarie 2008, a admis în parte acțiunea precizată formulată de apelanta-reclamantă C și a dispus partajarea bunurilor comune conform încheierii interlocutorii din data de 23.05.2005 a Judecatoriei P și variantei 1 (unu) din raportul de expertiză tehnică construcții ing..
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul -, pentru următoarele motive:
O primă critică este că modalitatea de partajare aduce atingere dreptului său de proprietate, încălcând dispozițiile art. 741 Cod Civil și art. 673 pr.civilă, ceea ce atrage nulitatea acesteia, în baza art. 304 pct. 9 pr.civilă.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, se arată că instanța nu a ținut seama nici de alte aspecte pe care le-a învederat și care justificau omologarea variantei a II-a din raportul de expertiză, pentru că el locuiește în prezent la etajul locuinței supuse partajării, iar reclamanta și copilul lor la părinții acesteia.
Se susține de recurent că, deși contribuția la dobândirea bunurilor comune a fost apreciată că fiind egală de către instanță, a contribuit efectiv la ridicarea locuinței, astfel că, se justifică împărțirea în natură a imobilului întrucât se pot crea două unități locative de sine stătătoare, care să asigure posibilitatea de a fi locuite de două familii existând două intrări separate.
Apreciază recurentul că varianta omologată de instanța de apel este nelegală pentru că îi încalcă dreptul de proprietate și solicită omologarea variantei a II-a din raportul de expertiză întrucât în această variantă se respectă Legea, în sensul că fiecare parte primește atât bunuri mobile cât și imobile, iar sulta este mai mică.
În subsidiar, se solicită casarea deciziei pronunțată de Tribunalul Prahova și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel, pentru completarea probatoriilor deoarece pentru o realizare corectă a partajului, prin atribuirea doar a
bunurilor mobile într-un lot și a bunurilor imobile în alt lot, se impune că aceste bunuri să fie evaluate corect.
Precizează recurentul că se impune refacerea expertizelor constructor și topometrică, în ceea ce privește valoarea de circulație a construcției și a terenului deoarece experta a stabilit valoarea imobilului cu mult sub cea de piață, iar atribuirea acestuia în lotul reclamantei, îl prejudiciază.
Cu privire la terenul supus partajării, recurentul arată că acesta a fost evaluat la 97 EURO/mp deși pe piața imobiliară se practică prețuri de 150 EURO/mp pentru terenuri situate în intravilanul municipiului
Recurentul apreciază că bunurile imobile supuse partajului au fost mult subevaluate, iar atribuirea acestora în lotul unei părți, o prejudiciază pe cealaltă.
Se solicită, în principal, modificarea deciziei tribunalului în sensul omologării variantei a II-a din raportul de expertiză, iar în subsidiar, se solicită casarea deciziei pronunțată de Tribunalul Prahova și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel, pentru completarea probatoriilor.
Intimata, nu a depus întâmpinare, deși a fost citată cu această mențiune.
S-a depus la dosar sentința civilă nr. 2918/2004 a Judecătoriei Ploiești, extras din anunțuri publicitare, extrase din practică judiciară, concluzii scrise depuse de intimată.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea recursului, Curtea va reține că acesta este fondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Este fondată prima critică, în sensul că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 741 Cod Civil, dar și art. 673 pr.civilă întrucât, potrivit art. 741 alin.1 Cod Civil "la formarea și compunerea părților, trebuie să se dea în fiecare parte, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natură și valoare".
Din analiza deciziei Tribunalului Prahova se poate constata că apelantului-recurent i s-au dat numai bunuri mobile, iar intimatei s-au dat bunuri imobile și parte din bunurile mobile.
Rezultă că instanța de apel nu a ținut cont de dispozițiile art. 741 alin. 1 Cod Civil, în sensul de a da fiecărei părți aceeași cantitate de bunuri mobile, cât și imobile, de drepturi sau creanțe de aceeași natură și valoare.
Instanța de apel a încălcat și dispozițiile art.6739pr.civilă și art. 6735alin. 2 pr.civilă, în sensul că nu a efectuat împărțirea în natură a tuturor bunurilor mobile și imobile, deoarece recurentul a primit numai bunuri mobile, fără să i se atribuie, în natură, parte din bunurile imobile supuse partajului.
Este corectă susținerea recurentului că instanța de apel nu a cenzurat expertiza constructor în ceea ce privește valoarea de circulație a construcției, ținând cont de faptul că aceasta este o construcție parter + un etaj, situată în P, cu un teren aferent de 130 mp, situație ce rezultă din extrasele din publicitate, depuse la dosar în recurs. Din această expertiză rezultă că valoarea acestei construcții este de 78200 RON, valoare ce nu mai corespunde cu actualul preț de circulație de pe piața imobiliară.
Curtea apreciază că se impune refacerea expertizei constructor, având în vedere prețul ce se practică pe piața imobiliară, ținând cont și de dotările construcției și stadiul de edificare a acesteia; expertul va stabili dacă se pot crea două unități locative distincte.
În legătură cu critica privind terenul supus partajării, Curtea va reține că aceasta este nefondată întrucât la instanța de apel, la solicitarea apelantului-recurent s-a refăcut expertiza topografică în care evaluarea terenului s-a efectuat în raport de prețul practicat pe piața liberă.
În ședința publică din 29.11.2007 a Tribunalului Prahova recurentul-apelant, că urmare a depunerii expertizei topo-refacere nu a mai formulat obiecțiuni la expertiza topo, ci doar la expertiza constructor, obiecțiuni care au fost reluate și în ședința publică din 14.02.2008 când s-a pronunțat decizia civilă nr. 95.
Urmează că expertul care va efectua lotizările să preia datele din expertiza topo-refacere întocmită la 29.11.2007 efectuată de expert, iar varianta de împărțire a terenului urmează a se stabili și în funcție de modul de împărțire a construcției, precum și datele din expertiza merceolog întocmită de expert la 26.09.2005, la instanța de fond și datele din expertiza constructor ce se va efectua.
Instanța de trimitere va respecta, cu ocazia omologării variantei de lotizare, atât dispozițiile art. 741 Cod Civil, cât și dispozițiile art. 6739pr.civilă.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 3 coroborat cu art. 304 pct. 9 pr.civilă, va admite recursul va casa decizia tribunalului, cu trimitere spre rejudecare la același tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtul, domiciliat în P,-, județ P împotriva deciziei civile nr. 95 pronunțată la 14 februarie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta C, domiciliată în P,-, județ
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 iunie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Iolanda Mioara Grecu Aurelia
- - - - - -
Grefier,
Red. ES
Tehnored. PJ
3 ex/23.06.2008
6381/2004 Judecătoria Ploiești
a- Tribunalul Prahova
a,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Iolanda Mioara Grecu Aurelia
← Stabilire program vizitare minor. Decizia 111/2008. Curtea de... | Incuviintare nume minor. Decizia 410/2008. Curtea de Apel... → |
---|