Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 650/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 650/R/2008
Ședința publică din 14 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Rodina Alina
JUDECĂTOR 2: Anca Adriana Pop
JUDECĂTOR 3: Traian
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta -, împotriva Deciziei civile nr.708/A din 19 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamantul intimat, având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantului intimat, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, fila-10, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei constatându-se că la data de 13 martie 2008 s-a depus la dosarul cauzei o cerere de abținere a doamnei judecător -, membră a completului de judecată C-6 R, cerere care a fost admisă, astfel că în compunerea completului de judecată intră domnul judecător, fiind primul pe lista de permanență, fiind respectate dispozițiile art. 98 din hotărâre nr.387/2005 a.
La data de 11 martie 2008, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Se constată că la data de 12 martie 2008, s-a depus la dosar, din partea pârâtei recurente, chitanța ce atestă achitarea taxei judicare de timbru în sumă de 602 lei și 5 lei timbru judiciar, aspect față de care, la termenul de azi, recursul este legal timbrat.
Reprezentanta reclamantului intimat arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Curtea,după deliberare,declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbaterile judiciare orale asupra fondului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar,pe care le susține oral, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Prin Sentința civilă nr. 4254/17.05.2007 a Judecătoriei Cluj -N a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul, cererea reconvențională formulată de pârâta fiind admisă în parte.
S-a constatat că în timpul căsătoriei părților acestea au dobândit prin contribuție egală apartamentul nr. 46 situat în C-N, Calea nr.70, - înscris în 75468 C, reclamantul având un drept de creanță pentru suma reprezentând echivalentul în lei a sumei de 3018 Euro.
S-a dispus partajul acestui imobil prin atribuire în natură în favoarea pârâtei, cu obligarea acesteia la plata sultei reprezentând echivalentul în lei a sumei de 25.000 euro.
S-a constatat că autoturismul marca Super este coproprietatea părților și s-a dispus sistarea indiviziunii prin atribuirea în natură către pârâtă, constatând că reclamantul are un drept de creanță asupra sumei ce reprezintă echivalentul în lei a sumei de 1658 Euro.
In motivarea sentinței instanța, în temeiul probelor testimoniale a reținut o contribuție egală a părților la dobândirea bunurilor, respectiv că potrivit depozițiilor de martori părțile au contractat împrumuturi de la diferite persoane în valoare de 6036 Euro - împrumuturi restituite de reclamant după desfacerea căsătoriei, apreciind că în favoarea reclamantului s-a născut un drept de creanță pentru cota de 1/2 din această sumă..
Cu privire la veniturile reclamantului și împrumutul luat de acesta de la numita, instanța a reținut că nu s-au produs probe în sensul că aceste câștiguri ar fi fost net superioare câștigurilor pârâtei, iar împrumutul luat de la se situează după data desfacerii căsătoriei.
Părțile au acceptat valoarea apartamentului ca fiind de 50.000 euro, sumă pe care instanța a avut-o în vedere la pronunțarea hotărârii. In ce privește autoturismul, instanța a reținut că în perioada căsătoriei părțile au achitat suma de 3394 Euro, iar după desfacerea căsătoriei, pârâta a achitat suma de 3316 Euro.
S-a reținut lipsa dovezilor în sensul că împrumutul luat de la numitul a fost destinat plății ratelor auto, instanța apreciind că și asupra acestui bun reclamantul are doar un drept de creanță în limita sumei de 1658Euro.
In contra sentinței pronunțate a fost declarat apel d e către reclamant, solicitându-se modificarea acesteia, admiterea acțiunii și respingerea cererii reconvenționale, în sensul constatării contribuției sale de 76,70% la dobândirea apartamentului, și 35,60% la dobândirea autoturismului.
Prin decizia civilă nr.708 din 19 dec.2007, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins excepția lipsei de interes a reclamantului cu privire la primul motiv de apel.
S-a admis în parte apelul declarat de reclamantul, Sentința fiind schimbată în parte astfel:
S-a constatat că în perioada căsătoriei părților acestea au dobândit apartamentul nr. 46 situat în C-N, Calea nr. 70, b1.E5, înscris în 75468 C, nr. top 11526/S/XLVI, contribuția reclamantului fiind de 60,36%, iar contribuția pârâtei fiind de 39,64%.
S-a dispus partajul imobilului - apartament nr. 46 din C-N Calea nr. 70, b1.E5, prin atribuirea în natură în favoarea pârâtei.
Pârâta a fost obligată să plătească apelantului sulta de 30.180 Euro, în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
S-au menținut dispozițiile sentinței cu privire la autoturismul Super.
S-au înlăturat dispozițiile din sentință privind dreptul de creanță al reclamantului cu privire la suma de 3018 Euro.
Intimata a fost obligată să plătească apelantului suma de 254 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în cursul soluționării apelului nu au fost solicitate probe, astfel că tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 295, raportat la art. 292 alin.2 Cod proc. civ.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes a reclamantului cu privire la faptul că i s-a acordat mai mult decât s-a cerut, în temeiul art.137 Cod proc.civ. tribunalul a apreciat că aceasta este nefondată. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat a se stabili contribuția sa la dobândirea bunurilor supuse împărțelii, cotă care trebuia să aibă în vedere contribuția sa. Prin stabilirea unui drept de creanță pentru contribuția la dobândirea bunului după separarea în fapt, prima instanță a dat altceva decât s-a cerut, astfel că reclamantul are interes cu privire la primul motiv invocat.
S-a reținut că principiul disponibilității obligă instanțele la soluționarea cererilor formulate, în limitele stabilite de reclamanți tocmai datorită faptului că aceștia stabilesc cadrul și limitele acțiunii cu care investesc instanța.
Ambele părți au solicitat stabilirea cotelor de contribuție, ceea ce înseamnă că instanța trebuia să soluționeze această cerere, iar nu să stabilească un drept de creanță, nesolicitat de vreuna din părți, încălcând astfel dispozițiile art. 129 alin.6 Cod proc. civ. în sensul că a pronunțat un extra petita. Astfel, în mod greșit prima instanță a stabilit un drept de creanță în favoarea reclamantului pentru suma de 3018 Euro, cerere cu care nu a fost investită.
Cu privire la fondul cauzei,s-a reținut că instanța a dat o greșită interpretare probelor administrate.
Astfel, chiar reclamantul susține că în perioada căsătoriei, pentru apartamentul contractat la valoarea de 21.434 Euro s-au achitat rate în sumă de 16.993 Euro, rate cu privire la care contribuția este de 50% pentru fiecare parte. Chiar dacă din depozițiile martorilor și din recunoașterea intimatei reiese că cei doi soți s-au împrumutat cu sume de aproximativ 7006 Euro, care au fost utilizate pentru plata ratelor la imobil, restituirea acestora în tot sau în parte de către reclamant, după despărțirea în fapt de către pârâta nu-i conferă acestuia o cotă mai mare de contribuție. Împrumutul a avut caracterul unei datorii comune, datorie care și-a păstrat acest caracter și după despărțirea părților. Faptul că reclamantul a restituit o parte din aceste sume, după separarea de pârâtă îi conferă doar un drept de creanță și nu convertirea acestei sume în cotă de proprietate la dobândirea bunurilor comune. Din depoziția martorei reiese că suma împrumutată de aproximativ 3000 Euro i-a fost restituită de către părți aproape integral anterior despărțirii în fapt, reclamantul restituind după această dată aproximativ 500-7000 euro.
Martorul a arătat că a împrumutat reclamantul cu o 1000 Euro, sumă despre care acesta i-a spus că îi este necesară pentru familie. Această sumă nu reiese că a fost împrumutată cu acordul pârâtei intimate și nici că ar fi fost folosită la plata ratelor pentru cele două bunuri.
În fine, martorul a declarat că a împrumutat părțile cu suma de 4000 Euro în anul 2002 pentru " mașină și pentru casă", sumă care i-a fost restituită de către reclamant în anul 2004.
După separarea în fapt, adică luna mai 2003, reclamantul a dovedit că a făcut plăți în valoare de 4442 Euro cu titlu de pentru apartament, sumă care raportată la valoarea apartamentului în litigiu de 21434 Euro reprezintă 20,72%. La aceasta se adaugă cota de 1/2 din ceea ce s-a achitat în timpul căsătoriei respectiv 39,64 %, rezultând o cotă de contribuție a reclamantului de 60,36%
Vânzarea apartamentelor către beneficiari - în cazul dobândirii prin leasing financiar - este perfectată prin încasarea prețului și respectiv predarea bunului, adică operează un transfer al dreptului de proprietate. Din probele existente la dosarul cauzei nu reiese că reclamantul ar fi avut o contribuție mai mare la plata ratelor întrucât nu a dovedit venituri suplimentare chiar dacă le-a invocat. Actele întocmite după separarea în fapt cu privire la obținerea unor sume de bani de la societatea actualei soții nu dovedesc o altă contribuție, acestea putând fi constituite pro causa. Pe de altă parte, așa cum a reținut prima instanță acestea sunt scripte emise și semnate de reclamant ulterior despărțirii de pârâtă.
S-a apreciat că în ceea ce privește cota de contribuție a reclamantului la dobândirea automobilului, critica din apel este nefondată. Din probele administrate în cauză reiese că reclamantul a împrumutat anumite sume de bani de la, fără a dovedi că acestea au fost folosite la plata ratelor autoturismului, sau cât anume din această sumă. Prin urmare, tribunalul a apreciat că în mod corect a statuat prima instanță că pentru suma achitată în timpul căsătoriei din prețul total al autoturismului părțile au o contribuție comună. Nici susținerile reclamantului cum că ar fi obținut venituri mai mari în timpul căsătoriri nu au fost dovedite în nici un fel rămânând la nivelul de simple afirmații.
În fine, în ceea ce privește atribuirea imobilului în litigiu reclamantului tribunalul a apreciat că nu s-a dovedit de către acesta că pârâta nu locuiește în imobil și că ar avea o altă locuință, iar pe de altă parte nu a făcut dovada că are posibilitatea plății sultei și nici că pârâta nu are o asemenea posibilitate.
Așa fiind, în temeiul art. 296 Cod proc. civ. s-a admis apelul și s-a constatat că în perioada căsătoriei părțile au dobândit imobilul în litigiu, reclamantul având o cotă de contribuție de 60,36%, iar pârâta o contribuție de 39,64%. S-a partajat imobilul prin atribuire în favoarea pârâtei având în vedere că pârâta are în întreținere pe minorul părților, dar și faptul că aceasta nu deține o altă locuință.
Părțile au convenit ca valoarea imobilului este de 50.000 euro, drept pentru care, în temeiul art. 673/5 alin.2 Cod proc. civ. intimata a fost obligată să plătească recurentului sulta de 30.100 Euro, în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei,fiind înlăturată dispoziția privind dreptul de creanță al reclamantului cu privire la echivalentul sumei de 3018 Euro.
In ce privește autoturismul, s-a apreciat că sentința pronunțată este temeinică, constatându-se că până în noiembrie 2003 părțile au dobândit în mod legal acest bun, iar diferența de 3316 Euro a fost contribuția proprie a pârâtei, contribuție recunoscută de recurent.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal pârâta, solicitând casarea deciziei și menținerea hotărârii primei instanțe, prin care s-a stabilit contribuția de 50% a fiecărei părți la achiziționarea apartamentului, invocând dispozițiile art.304 pct.7 și 9.proc.civ.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că decizia este nelegală întrucât în mod greșit s-a reținut o contribuție mai mare în favoarea reclamantului, neavând relevanță cine a efectuat plata ratelor, ci proveniența sumelor de bani, ori banii din care s-au achitat ratele după despărțirea lor în fapt au fost bani comuni.
Mai arată că însăși instanța de apel reține că din probele existente la dosarul cauzei nu reiese că reclamantul ar fi avut o contribuție mai mare la plata ratelor întrucât nu a dovedit venituri suplimentare chiar dacă le-a invocat. Actele întocmite după separarea în fapt cu privire la obținerea unor sume de bani de la societatea actualei soții nu dovedesc altă contribuție, acestea putând fi pro cauza. Pe de altă parte, așa cum a reținut și prima instanță, acestea sunt scripte emise și semnate de reclamant ulterior despărțirii de pârâtă (a se vedea pagina 4 jos din decizia 708/A/2007).
Susține că aceste considerații ale instanței de apel sunt absolut pertinente, însă surprinzător, duc la o concluzie diametral opusă celei care reiese din economia textului citat. Deși instanța de apel arată că probatoriul administrat în cauză demonstrează contribuția comună a celor doi soți în cote egale, în final concluzionează, în dispozitiv, că intimatul are o contribuție de 60,36% iar recurenta o contribuție de 39,64%.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamantul a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei recurate.
Examinând recursul și actele dosarului, Curtea reține următoarele:
Recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9.proc.civ. susținând că însăși instanța de apel a reținut în considerentele hotărârii că din probele dosarului nu rezultă că reclamantul ar fi avut o contribuție mai mare la plata ratelor întrucât nu a dovedit venituri suplimentare, însă cu toate acestea a modificat cotele de contribuție, stabilind în favoarea reclamantului o cotă de 60,36%,
Din verificarea considerentelor hotărârii, rezultă, într-adevăr, că argumentele tribunalului sunt contradictorii, conform celor expuse în pagina 4 deciziei,după cum urmează:
"Chiar reclamantul susține că în perioada căsătoriei, pentru apartamentul contractat la valoarea de 21.434 Euro s-au achitat rate în sumă de 16.993 Euro, rate cu privire la care contribuția este de 50% pentru fiecare parte.Chiar dacă din depozițiile martorilor și din recunoașterea intimatei reiese că cei doi soți s-au împrumutat cu sume de aproximativ 7006 Euro, care au fost utilizate pentru plata ratelor la imobil, restituirea acestora în tot sau în parte de către reclamant după despărțirea în fapt de către pârâtă nu-i conferă acestuia o cotă mai mare de contribuție. Împrumutul a avut caracterul unei datorii comune, datorie care și-a păstrat acest caracter și după despărțirea părților.Faptul că reclamantul a restituit o parte din aceste sume, după separarea de pârâtă îi conferă doar un drept de creanță și nu convertirea acestei sume în cotă de proprietate la dobândirea bunurilor comune. Din depoziția martorei reiese că suma împrumutată de aproximativ 3000 Euro i-a fost restituită de către părți aproape integral anterior despărțirii în fapt, reclamantul restituind după această dată aproximativ 500-7000 Euro.
Martorul a arătat că a împrumutat reclamantul cu 1000 Euro, sumă care acesta i-a spus că îi este necesară pentru familie. Această sumă nu reiese că a fost împrumutată cu acordul pârâtei intimate și nici că ar fi fost folosită la plata ratelor pentru cele două bunuri.
În fine, martorul a declarat că a împrumutat părțile cu suma de 4000 Euro în anul 2002 pentru " mașină și pentru casă", sumă care i-a fost restituită de către reclamant în anul 2004.
După separarea în fapt, adică luna mai 2003, reclamantul a dovedit că a făcut plăți în valoare de 4442 Euro cu titlu de pentru apartament, sumă care raportată la valoarea apartamentului în litigiu de 21.434 Euro, reprezintă 20,72%. La aceasta se adaugă cota de din ceea ce s-a achitat în timpul căsătoriei respectiv 39,64%, rezultând o cotă de contribuție a reclamantului de 60,36%.
Vânzarea apartamentelor către beneficiar - în cazul dobândirii prin leasing financiar - este perfectată prin încasarea prețului și respectiv predarea bunului, adică operează un transfer al dreptului de proprietate.Din probele existente la dosarul cauzei nu reiese că reclamantul ar fi avut o contribuție mai mare la plata ratelor întrucât nu a dovedit venituri suplimentare chiar dacă le-a invocat. Actele întocmite după separarea în fapt cu privire la obținerea unor sume de bani de la societatea actualei soții nu dovedesc o altă contribuție, acestea putând fi constituite pro causa. Pe de altă parte, așa cum a reținut prima instanță acestea sunt scripte emise și semnate de reclamant ulterior despărțirii de pârâtă".
Din considerentele citate rezultă contradicții între motivarea hotărârii, apreciindu-se că sumele plătite de reclamant după despărțirea soților nu-i conferă acestuia o cotă mai mare de contribuție, ci doar un drept de creanță, argument repetat în finalul fragmentului citat din hotărâre.
Cu toate acestea, instanța de apel a modificat sentința prin care s-a constatat un drept de creanță asupra sumei ce reprezintă echivalentul în lei a sumei de 3018 Euro, în favoarea reclamantului, stabilind contribuția acestuia la 60,36% în condițiile în care a afirmat în două fraze distincte că plățile efectuate de reclamant nu sunt de natură să atragă modificarea contribuției în sensul de a se reține o contribuție mai mare.
Art.261 pct.5 proc.civ. prevede obligația pentru instanța de judecată de a arăta în cadrul hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților, iar nerespectarea acestei dispoziții poate atrage nulitatea hotărârii în condițiile art.105 alin.2 proc.civ. dacă partea interesată dovedește existența unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.
În speță, există contradicție între considerentele hotărârii și soluția pronunțată în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluție, respectiv existența unui drept de creanță în favoarea reclamantului, însă instanța a stabilit cote diferențiate în favoarea celor două părți fiind prezent motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.5 și 7.proc.civ.
Întrucât aceste vădite contradicții împiedică exercitarea controlului judiciar, Curtea va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe,conform art.312alin.5 proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta - împotriva deciziei civile nr. 708/A din 19.12.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Cluj.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - --- - -
Red.AR
Dact./3ex./11.04.2008
Președinte:Rodina AlinaJudecători:Rodina Alina, Anca Adriana Pop, Traian
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
