Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 68/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIE NR. 68
Ședința publică de la 07 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ghideanu Anca
JUDECĂTORI: Ghideanu Anca, Susanu Claudia Dumitrescu Daniela
- -
GREFIER: - -
Pe rol judecarea cauzei - Minori și familie - privind pe recurentul - intimat, domiciliat în comuna, jud. I în contradictoriu cu intimata recurentă (), domiciliată în I, șos. - nr. 19,. 538,. A,. 4,. 15, jud. I, având ca obiect - partaj bunuri comune - recurs împotriva deciziei civile nr. 697/27.10.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 30 aprilie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi și pentru a se depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 07.05.2009, când ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursurilor civile de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă 15175 din 19 decembrie 2007 Judecătoria Iași a admis în parte acțiunea reclamantului-pârât G, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă și a admis în parte cererea reconvențională a pârâtei-reclamante în contradictoriu cu reclamantul-pârât.
S-a constatat că părțile au o cotă de contribuție egală la dobândirea bunurilor comune și s-a constatat că masa bunurilor de împărțit este alcătuită din apartamentul situat în I șos - nr.19,. 538,. A,. 4,. 15, în valoare de 230.154,16 lei, teren în suprafață de 1800 mp în intravilanul comunei, amplasat în tarlaua 43/1, parcela 1042/5 în valoare de 89.190 lei, casă de locuit construită pe terenul din comuna, în valoare de 28.139,16 lei, autoturism în valoare de 8138 lei.
A fost respinsă cererea privind constatarea existenței pasivului comunitar.
Instanța a atribuit reclamantului-pârât terenul, casa de locuit și autoturismul, în valoare totală de 125.467,16 lei și a atribuit pârâtei - reclamante apartamentul, în valoare de 230.154,37 lei Pârâta-reclamantă a fost obligată să achite reclamantului-pârât, cu titlu de sultă, suma de 104.687 lei.
Pentru a se pronunța astfel, judecătoria a reținut că - prin sentința civilă nr.2121/22.02.2006 - căsătoria părților a fost desfăcută.
În timpul căsătoriei, ei au dobândit apartamentul situat în I, șos - nr.19,. 538,. A,. 4,. 15, conform contractului de vânzare-cumpărare cu plata integrală nr. 39374/1992, un teren, în suprafață de 1800 mp, în intravilanul, amplasat în tarlaua 43/1, parcela 1042/5, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3627/1998 la BNP, o casă de locuit, amplasată pe terenul din comuna, construită de soți, conform autorizației de construire nr. 02/05.02.2003 și un autoturism, conform contractului de vindere cumpărare vehicul uzat depus la fila 87 dosar.
Cu privire la aceste bunuri, a reținut instanța că fac parte din masa de partajat, fiind achiziționate de părți în timpul căsătoriei și bucurându-se de prezumția de comunitate, instituită de disp. art. 30 alin. 3 cod fam. În ce privește suprafața de 800 mp teren, din extravilanul comunei, a reținut instanța că nu s-a făcut dovada existenței în patrimoniul soților a acestui bun. A solicitat pârâta-reclamantă să se constate existența unui pasiv comunitar, reprezentat de cheltuieli de întreținere a apartamentului, impozitul pe teren și datorie la, dar a respins instanța solicitarea pârâtei-reclamante, constatând, cu privire la cheltuielile de întreținere, că acestea au fost acumulate în timp, pârâta-reclamantă fiind cea care a domiciliat efectiv în apartament, împreună cu părinții săi. Ea a avut folosul bunului și - implicit - obligația de achitare a sarcinilor sale. Reclamantul a plecat în străinătate din 2001, așa cum susține și pârâta, și nu s-a mai întors până în 2004 când a stat doar o lună. În toată această perioadă, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, reclamantul a trimis regulat sume de bani în țară. Nu se poate reține - având în vedere aceste considerente - că ar exista o culpă a reclamantului, în neachitarea cheltuielilor de întreținere de pârâtă, care domicilia efectiv în apartament. Impozitul pe teren este - de asemenea - datorat pentru anii din urmă, pârâta putând administra veniturile familiei, la care reclamantul a dovedit că a contribuit și în sensul achitării impozitului către stat.
În ce privește datoria către, aceasta este o datorie a reclamantului, așa cum rezultă din sentința civilă depusă la dosar, reclamantul fiind cel obligat la plata sumei către furnizorul de servicii, prin hotărâre judecătorească.
Referitor la cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor, a constatat instanța o cotă egală, întrucât martorii audiați în cauză au declarat că reclamantul a contribuit la dobândirea bunurilor comune, majoritar,în timp ce pârâta consuma băuturi alcoolice și cheltuia banii trimiși de reclamant (martorul G) respectiv că pârâta - ajutată de părinții săi - a contribuit majoritar la dobândirea bunurilor. Reclamantul nu a solicitat o cotă majorată, ci doar pârâta.
A constatat instanța că - în speță - niciuna părți nu a dovedit o cotă de contribuție majorată, ambii lucrând până în 1990, iar în prezent reclamantul este cel care lucrează, în perioada 2000 - 2005 el făcând dovada că a trimis bani în țară, familiei.
A reținut instanța valorile de expertiză ale bunurilor în masa de partajat, respectiv apartament situat în I șos. - nr.19,. 538,. A,. 4,. 15, în valoare de 230.154,16 lei, teren în suprafață de 1800 mp în intravilanul amplasat în tarlaua 43/1, parcela 1042/5 în valoare de 89.190 lei, casă de locuit construită pe terenul din comuna în valoare de 28.139,16 lei, autoturism în valoare de 8138 lei.
Cu privire la modul de ieșire din indiviziune, instanța a avut în vedere disp. art. 6739Cod procedură civilă, respectiv acordul pârâtei-reclamante privind atribuirea bunurilor, exprimat prin răspunsul la interogatoriul aflat la fila 85 dosar, în care ea a fost de acord cu atribuirea apartamentului, iar reclamantului să îi fie atribuit terenul și casa.
De asemenea, a avut în vedere judecătoria că reclamantul folosește autovehiculul, valoarea stabilită în expertize cu privire la bunurile de împărțit și natura bunurilor, urmărindu-se formare de loturi valorice și funcționale aproximativ egale.
S-a dispus atribuirea în natură a apartamentului situat în I șos. - nr.19,. 538,. A,. 4,. 15, evaluat la 230.154,16 lei, de expert prin expertiza depusă la fila 150 - 164 dosar către pârâta reclamantă și a terenului în suprafață de 1800 mp în intravilanul amplasat în tarlaua 43/1, parcela 1042/5 evaluat la 89.190 lei de către expert, expertiză aflată la fila 166 dosar, a casei de locuit construită pe terenul din comuna evaluată de expert raport de expertiză, fila 120 dosar și autoturismul evaluat la 8138 lei de către expert, reclamantului pârât. Pentru egalizarea valorică a loturilor, având în vedere valoare totală a lotului reclamantului - pârât de 125.467,16 lei și valoarea lotului pârâtei-reclamante de -,37 lei, pârâta-reclamantă a fost obligată la plata sultei în valoare de 52.343 lei, după îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitiv, prin sentința civilă nr. 4410 din 9 aprilie 2008.
Împotriva sentinței nr. 16175 declarat apel pârâta reclamantă și -prin decizia civilă nr. 697 din 27 octombrie 2008 - Tribunalul Iașia admis apelul și a schimbat în parte hotărârea judecătoriei.
Tribunalul a atribuit pârâtei -apelante terenul și casa de locuit, situate în intravilanul comunei T 43/1 parcela 1042/5 ( teren în suprafață totală de 1800.) în valoare totală de 117.329,16 lei și atribuit reclamantului - intimat apartamentul situat în I, șos. - nr. 19, Bloc 538,. A,.4,.15 și autoturismul, bunuri în valoare totală de 238.292,16 RON. Reclamantul -intimat a fost obligat la plata către pârâta - apelantă a sumei de 60.481,5 RON cu titlu de sultă. Tribunalul a recunoscut intimatei drept de retenție asupra apartamentului, până la plata de către reclamantul - intimat a sultei datorate. S-au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Intimatul a fost obligat să plătească apelantei suma de 1309,5 RON, cheltuieli de judecată în apel.
Tribunalul a reținut - în motivarea deciziei - că părțile s-au căsătorit la data de 27.08.1980, iar prin sentința civilă nr. 2121 Judecătoriei Iași, definitivă și irevocabilă la chiar data pronunțării sale 22.02.2006, căsătoria părților a fost desfăcută prin divorț.
În timpul căsătoriei părțile au dobândit în proprietate un apartament situat în I, șos. - nr. 17, Bloc 538,. B,.3,.11 în baza contractului de vânzare - cumpărare cu plata integrală nr. 39374/1992. Conform acestuia prețul locuinței a fost de 162.176 lei. Patrimoniul soților a fost lărgit și în anul 1998 când - prin contractul autentificat la data de 21.04. sub numărul 3627 - au cumpărat de la suprafața de 1800. situată în intravilanul satului și comunei. Prețul plătit de soți a fost de 5.000.000 lei. Potrivit susținerilor ambelor părți, pe această suprafață de teren a fost edificat - în timpul căsătoriei - un imobil casă de locuit. Totodată, așa cum a reținut instanța de fond, în masa bunurilor comune intră și un autoturism.
Carnetul de muncă depus în copie la dosar confirmă susținerile apelantei, conform cărora, din momentul încheierii căsătoriei, respectiv anul 1980 și până la data de 12.10.1992 când acesteia i-a încetat raportul de muncă, a obținut venituri permanente. Începând cu data de 13.10.1992 și până la 9.07.1993 apelanta a beneficiat de prevederile Legii nr. 1/1991 încasând ajutorul de șomaj. Părinții apelantei, și. au înstrăinat la data de 12.09.1997 apartamentul proprietatea lor, prețul declarat al vânzării fiind de 30.000.000 lei, conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3417. Susținerile apelantei, relative la destinația dată de părinții săi sumei de bani obținute drept preț al vânzării, sunt confirmate de martorul G, audiat de instanța de fond la solicitarea reclamantului - intimat Potrivit acestei depoziții, banii obținuți din vânzarea apartamentului le-au fost dați soților, care la data de 1.10.1997 au cumpărat un vehicul, marca 10 (fila 98 dosar fond). Prețul convenit de părți și stipulat în contractul de vânzare - cumpărare a fost de 35.000.000 lei. Autoutilitara 10 fost înstrăinată de soți, în cursul anului 2000, eliberându-se la data de 23 iunie 2000 certificatul de radiere. Banii obținuți din această vânzare au fost afectați de soți edificării casei de locuit din comuna, așa cum arată martorul, audiat la solicitarea pârâtei - apelante.
La rândul său, reclamantul - intimat a realizat venituri, din chiar momentul de început al căsătoriei și până în anul 1990. Deși la dosar nu s-a depus în copie carnetul de muncă, acest aspect a fost relevat de martorul G, nefiind contestat de apelanta-pârâtă. Sub numărul /1522 din 9.06.1994 a fost înregistrată în Registrul Comercianților persoane juridice - " " SRL, al cărei administrator era De altfel, chiar pe numele acestei persoane juridice a fost perfectat contractul de vânzare - cumpărare având ca obiect autoutilitara 10. Începând cu anul 2001, intimatul reclamant Gal ucrat în Italia. Chiar dacă, conform permisului de ședere pentru cetățeni străini (fila 9 dosar fond), acesta a intrat pe teritoriul statului Italian la 10.06.2002, potrivit înscrisurilor depuse la filele 121 - 183 dosar fond intimatul a realizat venituri și anterior anului 2002. Astfel, în perioada 2.03.2001 - 27.01.2005, intimatul a trimis în țară, fie pe numele copiilor, fie pe numele altor persoane, suma totală de 5855 lire italiene și 6831 euro. La data de 23 mai 2001 cursul pieței valutare la BNR era de 1286 lei pentru 100 lire italiene, ceea ce înseamnă că, în perioada 2.03.2001 - 7.12.2001, reclamantul a trimis în țară, având în vedere fluctuația cursului valutar în toată această perioadă, suma de aproximativ 75 - 295 ROL.
Totodată, patrimoniul soților s-a mărit prin dobândirea, din veniturile obținute exclusiv de reclamantul intimat, a unui autoturism marca, reținut de instanța de fond în componența masei bunurilor comune.
Testimoniile administrate în cauză nu sunt de natură a răsturna prezumția simplă conform căreia soții au avut o contribuție egală. Susținerile apelantei relative la contribuția mai mare a sa la dobândirea bunurilor comune nu au fost dovedite, a constatat tribunalul.
Bunul cu valoarea cea mai mare existent în patrimoniul soților este apartamentul situat în I,șos. -. Așa cum s-a arătat, acesta a fost dobândit de părți, prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 39374/1992, semnat - însă - la data de 16.03.1994. Plata prețului, de 162.176 lei, și a comisionului s-a făcut la data de 15.07.1992, cu chitanța nr. 34302 și la data de 1.02.1994, cu chitanța nr. 10859. Deși arată apelanta că la achiziționarea acestui apartament soțul său nu a avut nici o contribuție, motivarea sa se circumscrie nu provenienței banilor cu care s-a plătit prețul, ci faptului că anterior dobândirii acestuia a făcut schimb de apartament cu părinții săi. Or, în determinarea cotei de contribuție interesează exclusiv modul în care soții au înțeles să-și administreze veniturile obținute în timpul căsătorie, fiind anodină juridic împrejurarea că apelanta a fost cea care a primit în folosință un apartament cu 2 camere, ce a fost schimbat,apoi, cu apartamentul părinților săi cu 3 camere, iar ulterior cumpărat, prin contractul arătat anterior.
Mai mult decât atât, martorul G arată că intimatul a plecat în Italia începând cu anul 1990, când i-a încetat raportul de muncă, cu banii câștigați fiind achitat apartamentul. Martorul l-a însoțit pe intimat atunci când acesta a schimbat în lei suma de 150.000 - 160.000 ROL și a efectuat plata prețului. Depoziția acestui martor se coroborează și cu cele relatate de martorul apelantei, în sensul că și înainte de anul 2000 intimatul pleca, pentru perioade scurte de timp, în străinătate, revenind după câteva luni. Cele declarate relativ la plata prețului de apelantă, cu ajutorul părinților săi, nu pot fi reținute, în contextul în care nici chiar reclamanta, prin cererile adresate instanței de fond (filele 29, 53-54) nu susține acest aspect. Nici chiar prin cererea de apel nu se face vorbire despre ajutorul dat de părinții pârâtei la achiziționarea apartamentului.
Au fost reținute de Tribunalul Iași afirmațiile dovedite ale apelantei, cu privire la faptul că părinții săi au ajutat părțile - în anul 1997 - cu suma de 30.000.000 lei, urmare a înstrăinării unui apartament. Această sumă de bani a fost afectată achiziționării - de soți - a unei autoutilitare 10, pentru care s-a plătit suma de 35.000.000 ROL. Rezultă imanent că diferența de 5 milioane lei, necesară pentru achiziționarea autoutilitarei, a provenit din veniturile soților. În aplicarea art. 1191 alin 2 Cod civil, depoziția martorului, potrivit căreia apartamentul a fost vândut cu suma de 45.000.000 ROL, este înlăturată.
Așa cum susține apelanta, autoutilitara a fost vândută în anul 2000, iar banii obținuți au fost înglobați în imobilul - casă de locuit situat în comuna. Chiar dacă această sumă reprezintă ajutorul părinților apelantei, prezumat a fi dat în favoarea copilului lor, pe de o parte instanța are în vedere valoarea mică a acestui imobil, respectiv de 28.139,16 RON. Pe de altă parte, apelanta nu a mai realizat venituri începând cu anul 1993, pârâtul fiind cel care a suportat cheltuielile soților, realizând venituri și după încetarea raporturilor de muncă, în anul 1990. Contribuția sa în acest sens rezultă, alăturat depoziției martorului, și din înscrisurile de la filele 170 - 183 dosar fond, care atestă sumele de bani trimise de acesta din străinătate, în perioada 2001 - 2005. Cuantumul acestora nu poate reprezenta obligația de întreținere datorată copiilor părților. În primul rând, la dosar nu au fost depuse certificatele de naștere ale copiilor și adeverințe privind studiile urmate, pentru ca instanța să poată verifica starea de nevoie a celor 2 copii; unul minor și altul major, potrivit susținerilor apelantei, la momentul la care intimatul a trimis bani în țară. În al doilea rând, cuantumul excede unei eventuale întrețineri datorate copiilor, fiind o sumă care se apropie de valoarea imobilului casă de locuit, astfel cum a fost actualizată la momentul efectuării raportului de expertiză. Or, această sumă a fost trimisă în perioada 2001 - 2005 și trebuie raportată importanța ei la realitatea socială și economică parcursă de țara noastră.
Totodată, patrimoniul părților s-a îmbogățit cu un autoturism, fără vreo contribuție a apelantei la plata prețului acestuia.
Ca atare, perioada de timp în care apelanta nu a avut un loc de muncă (1993 - 2000) raportată la perioada de 26 de ani de căsătorie, conduce spre prezumția simplă conform căreia J din timpul în care părțile au conviețuit doar veniturile intimatului au fost folosite pentru dobândirea bunurilor ce constituie acum masa de împărțit, precum și pentru suportarea cheltuielilor comune ale gospodăriei. Ajutorul acordat de părinții apelantei (care a fost afectat dobândirii autoutilitarei a cărei folosință a determinat o scădere a valorii acesteia la nivelul anului 2000) unit cu munca apelantei în gospodărie, pentru creșterea copiilor, conduc spre echitatea și rigoarea juridică a hotărârii atacate, în stabilirea întinderii drepturilor fiecăruia dintre soți privind bunurile comune, în contextul modului în care aceștia au înțeles să dea eficiență principiilor generale și caracterelor căsătoriei, pe întreaga durată a desfășurării acesteia, în aplicarea art. 36 și următoarele Codul familiei.
Tribunalul a constatat - însă - că apelul declarat este fondat, în ce privește atribuirea bunurilor. Art. 673 indice 9 Cod procedură civilă arată că, la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei - părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau alte asemenea. Textul de lege este enunțiativ, motiv pentru care, în lipsa acordului părților, tribunalul a avut în vedere finalitatea urmărită de legiuitor în cadrul Cap. VII " Procedura împărțelii judiciare " și dispozițiile de principiu înserate în art. 673 indice 5 alin 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora împărțeala se face în natură. Pornind de la faptul că apelanta nu are venituri și de la cota egală de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, atribuirea în natură către apelantă a apartamentului ar pune-o - practic - în situația în care, pentru a putea plăti sulta, ar trebui să procedeze la înstrăinarea bunului. În aceste condiții, dispozițiile de principiu ale art. 673 indice 5 alin 2 Cod procedură civilă ar fi lipsite de eficiența practică intenționată de legiuitor. Soluția ce se impune instanței, față de situația în care se află părțile, este aceea de atribuire a apartamentului (care are o valoare dublă față de casa de locuit și teren) către intimat și a imobilului casă de locuit și terenului aferent către apelantă.
Dreptul de retenție solicitat de apelantă prin cererea adresată instanței de fond și aflată la fila 187 dosar a fost recunoscut apelantei. Tribunalul a constatat că dreptul de retenție este un drept real de garanție imperfect, în virtutea căruia cel ce deține un bun mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să rețină lucrul respectiv, să refuze - deci - restituirea până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care le datorează. Reținând că datoria pe care apelanta o pretinde se află în conexiune cu lucrul ce se află în posesia sa și, urmare a hotărârii de partaj, în proprietatea exclusivă a intimatului, tribunalul, față de obligația acestuia din urmă de a plăti sulta (art. 673 indice 5 alin 2 Cod procedură civilă) a admis cererea formulată și a recunoscut apelantei dreptul de retenție, până la plata de intimat a sumei datorate cu titlu de sultă.
În mod corect instanța de fond a respins cererea privind constatarea existenței pasivului comunitar, a constatat tribunalul. Prin sentința civilă nr. 15098 din 17.09.2001 Judecătoria Iași, admițând acțiunea formulată de Asociația de proprietari Canta 20, dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de întreținere restante, în cuantum de 30.126.258 lei, aferente perioadei septembrie 1998 - martie 2001 și a penalităților de întârziere de 17.618.783 lei, aferente perioadei iunie 1998 - decembrie 2000. Aceasta - însă - nu a făcut dovada plății acestor debite, dovadă care se impunea în condițiile în care, potrivit art. 405 alin 1 Cod procedură civilă, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. Or, de la data pronunțării sentinței civile nr. 15098, respectiv 17.09.2001, a trecut mai mult de 3 ani, astfel că dreptul creditoarei Asociația de Proprietari Canta 20 s-a prescris. Ca atare, în lipsa, prezumată din inexistența probelor, executării de bunăvoie sau silit în această perioadă a obligației de plată a sumelor de bani, creditoarea nu mai poate solicita concursul organelor statului, pentru a pune în executare hotărârea instanței.
O altă obligație de plată a foștilor soți și Gaf ost stabilită prin sentința civilă nr. 5237/23.04.2008 de Judecătoria Iași. Părțile au fost obligate la plata, către același creditor, a sumei de 9252,78 lei cheltuieli de întreținere și 9252,78 lei penalități de întârziere, aferente perioadei octombrie 2005 - august 2007.
Pe de o parte, căsătoria soților a fost desfăcută prin divorț la data de 22.02.2006 și - deci - cheltuielile de întreținere și penalitățile de întârziere ulterioare acestui moment nu reprezintă o datorie comună a soților. Pe de altă parte, pentru perioada anterioară desfacerii căsătoriei părților, respectiv octombrie 2005 - februarie 2006, tribunalul a reținut că posesia și folosința exclusivă a apartamentului au avut-o apelanta și părinții săi. Odată cu plecarea intimatului în străinătate, soții și-au administrat separat cheltuielile casnice, mai mult intimatul fiind cel care a înțeles în toată perioada 2001 - 2005 să o susțină financiar pe soția sa. În acest context, nici aceste debite nu pot fi reținute ca grevând patrimoniul soților.
Prin sentința civilă nr. 395/12.03.2004 pronunțată de Judecătoria Iași, intimatul Gaf ost obligat la plata către reclamanta - " " SA Ias umei de 2.309.309 lei cu titlu de preț, 786.411 lei dobânda legală și 307.422 lei cheltuieli de judecată. Hotărârea a fost investită cu formulă executorie la data de 18.08.2004. Nu s-au făcut dovezi din care să rezulte că până la momentul pronunțării deciziei s-a încercat de creditoarea - "" SA punerea în executare a acestui titlu executoriu, de natură să afecteze bunurile comune ale soților, în considerarea caracterului comun al debitului. Cu atât mai mult se impunea această dovadă cu cât hotărârea este pronunțată doar în contradictoriu cu Pronunțându-se de Judecătoria Iași - la data de 9.04.2008 - sentința civilă nr. 4410, motivele de apel relative la modul în care a fost calculată sulta și a fost soluționată cererea privind cheltuielile de judecată nu au mai fost susținute.
Aplicarea disp. art. 274 Cod procedură civilă s-a făcut de tribunal raportat la limitele în care pretențiile apelantei au fost admise. În concret, tribunalul a obligat intimatul doar la plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar aferente cererii privind atribuirea precum și la plata onorariului de avocat, al cărui cuantum rezultă din cele 2 chitanțe depuse la dosar ( nr. -/19.03.2008 și -/18.06.2008).
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți.
1.Reclamantul-pârât G critică decizia instanței de apel sub aspectul aplicării prevederilor art. 673 indice 9 Cod procedură civilă și art. 673 indice 5 alineat 2 din același cod. Recurentul învederează că toate criteriile de atribuire a bunurilor justificau hotărârea judecătoriei. G pretinde că - la interogatoriu - apelanta a fost de acord să-i fie atribuit ei apartamentul, în care el nu mai locuiește din anul 2000. Reclamantul-pârât pretinde că intimata nu este lipsită de mijloace materiale, dânsa lucrând în Italia. G arată că el a revenit definitiv în țară, pentru a-și îngriji tatăl, în vârstă de 83 de ani și grav bolnav. Recurentul susține că este unicul fiu care a acceptat să-și ajute părinții și că locuința părinților săi se află în apropierea imobilului bun comun, în comuna. G arată că tribunalul a nesocotit criterii esențiale la atribuire, și anume domiciliul părinților, datoriile acumulate de intimată la întreținere și posibilitatea fiecărui dintre foștii soți de a-și cumpăra sau edifica o altă locuință.
În drept, G invocă punctul 9 al articolului 304 Cod procedură civilă.
2.Pârâta-reclamantă (fostă ) critică decizia tribunalului pentru greșita aplicare a legii, motiv prevăzut de punctul 9 al articolului 304 Cod procedură civilă.
susține că greșit instanța de apel nu a reținut o cotă majorată, în favoarea sa, la dobândirea bunurilor comune, respectiv 80%. Pârâta -reclamantă învederează că este pe deplin dovedită contribuția sa majoritară la achiziționarea bunurilor comune. Ea susține că a fost încadrată în muncă, s-a ocupat de gospodărie, menaj, creștere și educarea celor doi copii, că după 1993 lucrat pentru - " " SRL și că din 1998 s-a îngrijit de construirea casei de locuit. pretinde că a dovedit că părinții săi și-au înstrăinat apartamentul, cu prețul de 45 milioane lei vechi (așa cum a precizat martorul C) banii fiind investiți în totalitate în achiziționarea de bunuri pentru soții. Recurenta arată că tribunalul a aplicat greșit dispozițiile articolului 1191 alineat 2 din Codul civil, când a înlăturat depoziția martorului, în litigiile privind lichidarea comunității de bunuri proba testimonială având aceeași valoare probatorie și fiind de notorietate că - la vremea vânzării respective - actele autentice menționau un preț mai mic decât cel real.
Recurenta învederează că nu apartamentul este bunul cel mai valoros din comunitate, raportat la sumele investite de părți și susține că martorul Gaf ăcut relatări "pro causa", pentru a înlătura susținerile ei. arată că a fost minimalizată contribuția sa - din banii părinților - la achiziționarea apartamentului, ajungându-se ca, de fapt, să-i fie atribuit imobilul dobândit cu banii părinților. Recurenta susține că s-a ocupat de menaj și îngrijirea copiilor, concomitent cu serviciul, iar potrivit practicii judiciare în domeniu chiar numai munca în gospodărie dă drept soției la din comunitate. Recurenta mai învederează că banii trimiși de intimat din Italia erau destinați copiilor sau adresați altor persoane, rude cu
În fine, recurenta susține că -deși nu face din pasivul comunității un motiv de recurs - datoriile la întreținere trebuie avute în vedere la stabilirea cotei.
nu a formulat întâmpinare.
solicită - în concluziile scrise - respingerea recursului lui G, arătând că nu s-au încălcat, de tribunal, dispozițiile articolelor 673 indice 9 și 673 indice 5 alineat 2 Cod procedură civilă. Ea învederează că a susținut, argumentat, pe parcursul derulării procesului, că apartamentul a fost supraevaluat, expertul desemnat neținând seama de normele aplicabile evaluării și de realitatea pieței imobiliare. pretinde că atribuirea către ea a apartamentului supraevaluat nu ar avea decât o singură consecință, și anume rămânerea sa și a mamei fără spațiu de locuit, fiind necesară vânzarea imobilului la licitație, pentru a fi plătită sulta lui
Intimata-recurentă mai arată că - în opoziție cu supraevaluarea apartamentului - apare subevaluarea casei și terenului din comuna.
În recurs s-au depus înscrisuri, conform articolului 305 Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată că este necesar a se examina mai întâi recursul lui și mai apoi acela al lui G, față de motivele pe care fiecare parte le invocă.
1. Referitor la recursul lui, curtea constată că este nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Situația de fapt stabilită de primele două instanțe, cu consecința reținerii contribuției egale a soților la dobândirea bunurilor comune, nu poate fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, atât timp cât recurenta nu formulează critici care să poată fi încadrate în articolul 304 Cod procedură civilă, punctele 1-9. Curtea de apel constată că argumentele prezentate de în susținerea cererii de acordare a unei cote de 80% nu pot fi valorificate în recurs, deoarece vizează o pretins greșită stabilire a situației de fapt, urmare a interpretării eronate a dovezilor administrate. Asemenea critici, care se încadrau în punctul 11 al articolului 304 Cod procedură civilă, nu mai sunt motive de recurs, punctul 11 fiind abrogat prin OUG nr. 138/2000.
Recurenta invocă punctul 9 al articolului 304 Cod procedură civilă, dar nu precizează ce text legal a fost interpretat ori aplicat greșit de tribunal, cu excepția articolului 1191 alineat 2 Cod civil. Instanța de recurs constată că articolul 1191 alineat 2 cod civil a fost judicios aplicat de instanța de apel, susținerile recurentei - apelante fiind contrare legii.
Curtea de apel constată că amplul probatoriu administrat la primele două instanțe a fost minuțios examinat, situația de fapt reținută având pe deplin corespondent în dovezile prezentate. Concluzia dobândirii în cote egale a bunurilor comune este judicioasă, atâta vreme cât nu a probat contribuția ei superioară. Ca atare, tribunalul a aplicat corect prevederile art. 30,31 și 36 din Codul familiei, recursul pârâtei urmând a fi respins, conform art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă.
2. În ce privește recursul reclamantului G, curtea constată că este fondat, fiind incident punctul 9 al articolului 304 Cod procedură civilă, față de dispozițiile art. 673 indice 5 alineat (2) și art. 673 indice 9 Cod procedură civilă. Tribunalul a reținut judicios că enumerarea din articolul 673 indice 9 are caracter enunțiativ, dar curtea de apel constată că greșit instanța de apel a dat prioritate criteriului reprezentat de lipsa de venituri a părților. Instanța de recurs consideră că este necesar a se ține cont de alte elemente, legate de echitate. Se cuvine a se observa că - la judecata în fond - reclamantul a propus pârâtei ca ea să primească apartamentul, fără a fi obligată la plata unei sulte, dar a cerut și sultă (vezi răspunsurile la interogatoriu, fila 85). La fond, doar Gaf ormulat opțiune în ce privește atribuirea casei și terenului din comuna și corect a procedat judecătoria la atribuire. Abia în apel a cerut să-i fie atribuit acest imobil, dar nu a solicitat reevaluarea celui din urmă și a apartamentului, pentru corectarea inechităților pe care dânsa le pretinde în recurs. În atare situație, curtea constată că atribuirea dispusă de judecătorie respectă cerințele art. 673 indice 5(2) și 673 indice 9 Cod procedură civilă și -în aplicarea art. 312 alin. (1) teza I și alineat (3) Cod procedură civilă - va admite recursul reclamantului, modificând în tot decizia Tribunalului Iași, în sensul respingerii apelului pârâtei. G nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs, iar cuantumul cheltuielilor angajate de el în apel nu a fost dovedit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta-reclamantă împotriva deciziei civile nr. 697 din 27 octombrie 2008 Tribunalului Iași.
Admite recursul formulat de reclamantul-pârât G împotriva deciziei civile nr. 697 din 27 octombrie 2008 Tribunalului Iași, hotărâre pe care o modifică în tot, în sensul că:
Respinge apelul formulat de pârâta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 4410 din 9 aprilie 2008 Judecătoriei Iași, hotărâre pe care o păstrează.
Respinge cererea lui G, vizând obligarea lui la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
04.06.2009
Tribunalul Iași:
-
-
-
Președinte:Ghideanu AncaJudecători:Ghideanu Anca, Susanu Claudia Dumitrescu Daniela
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 14/2010. Curtea de... → |
|---|
