Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 14/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr. 14/FM
Ședința publică din data de 15 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 3: Mihaela Ganea
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-, - 4,. B,. 79, județul C, împotriva deciziei civile nr. 564/17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu
intimata pârâtă, domiciliată în C,-, bloc 4,. C,. 36, județul C, având ca obiect reîncredințare minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul reclamant, personal și intimata pârâtă, personal.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că intimata pârâtă a depus la dosar întâmpinare în 2 exemplare (filele 21-23), din care un exemplar a fost comunicat recurentului reclamant la data de 10.02.2010, după care:
Întrebate fiind, părțile susțin că nu mai au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile acestora, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Recurentul reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei recurate, cu consecința admiterii acțiunii. Apreciază că hotărârea recurată este nelegală și netemeinică, întrucât deși, prin probele administrate atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, a demonstrat că în prezent temeiurile care au stat la baza încredințării minorei către el s-au schimbat și că nu se mai poate ocupa corespunzător de aceasta, instanțele au înlăturat probele administrate în cauză și i-au respins atât acțiunea, cât și apelul. Arată că are afecțiuni de sănătate, nu are niciun sprijin în creșterea și educarea minorei în vârstă de 13 ani, că datorită naturii meseriei este nevoit să plece în deplasări dese în străinătate, situație în care apelează la cunoștințe și prieteni pentru a sta cu fetița. În final, apreciază că este normal ca o minoră să fie crescută de mama ei.
Intimata pârâtă, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nelegal și netemeinic. Arată că are probleme medicale de 10 ani și că este în tratament psihiatric de 2 ani, că fetița a fost crescută de mama ei, care o ajută material, întrucât și-a pierdut serviciul. Consideră că pentru a proteja interesul superior al minorei se impune ca aceasta să rămână în continuare încredințată tatălui adoptiv, care are posibilități materiale și familiale propice creșterii și dezvoltării normale ale unui copil.
Curtea, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod proc. civ. declară dezbaterile închise rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 13.10.2008 reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta - pentru ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună reîncredințarea minorei, născută la data de 07.03.1997, spre creștere și educare către pârâtă.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta, iar, prin sentința civilă nr. 5943/2003 a Judecătoriei Constanța, s-a dispus desfacerea căsătoriei și încredințarea minorei, adoptată cu efecte depline în timpul căsătoriei, spre creștere și educare către mama pârâtă.
Reclamantul a mai susținut că, ulterior desfacerii căsătoriei, a solicitat instanței să-i fie încredințată minora întrucât pârâta începuse demersuri pentru desfacerea adopției, iar prin sentința civilă nr. 4259/20.04.2004 pronunțată de Judecătoria Constanța, cererea sa a fost admisă fiindu-i încredințat copilul.
Reclamant a mai precizat că, împrejurările care au stat la baza luării măsurii de reîncredințare s-au schimbat, în sensul că urmează să plece în străinătate - datorită relațiilor de muncă este nevoit să plece din țară, situație în care apelează la diverse rude sau prieteni pentru aos upraveghea pe minoră - iar fata, datorită afecțiunilor medicale de care suferă are nevoie de supraveghere permanentă, pe care doar mama ei o poate asigura.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, ca nefondată. Pârâta a învederat că, la cererea reclamantului, minora i-a fost încredințată de instanță în anul 2004, dată de la care nu a mai ținut legătura cu copilul astfel că nu există nici un fel de legătură afectivă între mamă și fiică; mai mult, a susținut că are o situație materială precară și instabilă precum și probleme de sănătate, neputând să-i asigure minorei condiții corespunzătoare de creștere și educare.
Prin sentința civilă nr. 8775/ 14.05.2009, Judecătoria Constanțaa respins cererea ca nefondată, constatând că împrejurările avute în vedere la adoptarea măsurii de încredințare a minorei către pârât nu s-au schimbat.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut că prin sentința civilă nr. 5943/07.04.2003, Judecătoria Constanțaa desfăcut căsătoria părților și s-a dispus încredințarea minorei (născută la data de 07.03.1997, adoptată cu efecte depline), către pârâtă spre creștere și educare.
După pronunțarea acestei hotărâri, minora a locuit o perioadă scurtă de timp împreună cu mama, iar la cererea acesteia, de desfacere a adopției, tatăl reclamant a demarat o procedură judiciară de reîncredințare a minorei.
Judecătoria a mai constatat că, prin sentința civilă nr. 4259/20.04.2004, Judecătoria Constanțas -a admis acțiunea și a dispus încredințarea minorei spre creștere și educare tatălui; la adoptarea acestei măsuri, instanța a avut în vedere că mama refuză să mai asigure întreținere copilului, atașamentul afectiv sporit al minorei față de tată, disponibilitatea tatălui de a-și crește și educa fiica, acordul părinților și concluziile anchetei sociale.
Judecătoria a observat că, în anul 2004, pârâta a solicitat Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C desfacerea adopției din motive de neadaptare a copilului, iar după încredințarea minorei către tată, timp de 5 ani, mama pârâtă nu s-a interesat de fiica sa, nu a menținut nici un fel de legături personale, nu s-a interesat de soarta acestui copil și nu a participat la întreținerea și creșterea copilului.
Referitor la situația copilului, judecătoria a constatat că minora locuiește în localitatea, jud. C, la o rudă îndepărtată a tatălui, frecventează cursuri școlare în această localitate de luni până vineri, iar la sfârșitul săptămânii minora este luată la domiciliul tatălui în mun. C, unde stă până luni dimineața.
Din cuprinsul raportului privind situația minorei, întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C, judecătoria a reținut că pârâta are o situația materială precară, realizând un venit lunar de 400 lei; prezintă anxietate, depresie, tensiuni intrapsihice și emoționale; vid afectiv, neexistând nicio legătură afectivă între mamă și fiică, aspecte ce au fost confirmate și de martorii audiați în cauză.
Judecătoria a constatat că probele administrate nu susțin o modificare a condițiilor avute în vedere de instanță la luarea măsurii de încredințare a minorei către tată iar interesul superior al acesteia impune îngrijirea în continuare de reclamant, ținând seama de opțiunea exprimată de minor cu prilejul ascultării în camera de consiliu și de poziția procesuală a pârâtei, care a declarat ferm faptul că refuză să se ocupe de creșterea și îngrijirea fiicei sale.
Împotriva acestei sentinței a formulat apel reclamantul, prin care a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând instanței reîncredințarea minorei spre creștere și educare mamei.
În motivarea căii de atac, reclamantul a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că viața sa s-a schimbat în mod substanțial și nu mai poate oferi îngrijire minorei, că acesta este lăsată în îngrijirea altor persoane din cadrul familiei, datorită programului de lucru prelungit și deplasărilor în interes de serviciu, care afectează îngrijirea de care minora are nevoie, astfel încât acesta ar trebui să rămână în grija maternă.
Prin decizia civilă nr. 564/17.11.2009, Tribunalul Constanțaa respins apelul ca nefundat, considerând că este în interesul superior al minorei să rămână la tată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, în condițiile în care mama nu are nici un sentiment față de minoră, nu dorește să îi fie încredințată și depune toate demersurile posibile pentru a desface adopția, instanța nu poate aprecia ca fiind în interesul superior al acesteia de a-i fi încredințată mamei.
De asemenea, instanța de apel a avut în vedere faptul că minora - cu prilejul ascultării sale în camera de consiliu - și-a exprimat opțiunea de a fi încredințată tatălui precum și de poziția procesuală a pârâtei, care a declarat ferm faptul că refuză să se ocupe de creșterea și îngrijirea fiicei sale, în raport de care a apreciat că este în interesul superior al acesteia să rămână în îngrijirea tatălui.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul, prin care a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate prin prisma prevederilor art. 304 pct. 7, 8 și 9. pr. civ. solicitând modificarea deciziei recurate cu consecința admiterii acțiunii.
În motivarea căii de atac s-a arătat că, deși din toate probele administrate atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel, a reieșit fără putință de tăgadă faptul că în prezent temeiurile care au stat la baza încredințării minorei către el s-au schimbat, deși a dovedit că nu se mai poate ocupa corespunzător de minoră, în mod netemeinic și nelegal, instanța de fond și de apel a înlăturat toate probele administrate în cauză și a respins acțiunea formulata de el.
Astfel precizează recurentul, deși din probatoriul administrat rezultă că nu mai îndeplinește aceleași condiții care au fost avute în vedere la data încredințării minorei către el, deși a dovedit că datorită serviciului este nevoit să plece din țară, iar afecțiunile de care suferă îl pun în imposibilitatea de a se mai ocupa de minoră, aspecte dovedite atât prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei cât și de proba testimonială administrată în cauză, deși a arătat că este în divorț și urmează să plece din domiciliul actual, existând pericolul să rămână cu minora în stradă, iar situația financiară nu-i permite achiziționarea unui alt imobil, instanța a înlăturat toate aceste probe, reținând că nu s-au schimbat condițiile avute în vedere la data încredințării minorei și a respins apelul formulat de reclamant.
Recurentul mai învederează că, instanța nu a avut în vedere faptul că viața sa s-a schimbat în mod substanțial și nu mai poate oferi îngrijire permanentă minorei, iar firescul situației ar fi ca mama minorei să fie cea care să se ocupe în continuare de minoră, minora aflându-se la o vârstă la care are în mod firesc nevoie de sprijinul mamei, în condițiile în care pârâta nu a dovedit că există un motiv temeinic care face imposibilă încredințarea minorei.
Se mai motivează că, simpla afirmație a pârâtei manifestată prin refuzul acesteia de a i se încredința minora, nu trebuie privită ca un impediment în încredințarea minorei către aceasta, n condițiile în care, mama minorei are aceleași drepturi și aceleași obligații față de minoră. Aceasta deoarece există obligația pârâtei, în calitate de mamă a minorei, de a se ocupa de creșterea și îngrijirea minorei, în condițiile în care recurentul nu mai poate să-i asigure minorei îngrijirea pe care i-a acordat-o până în prezent, motivat atât de aspectul că datorita naturii serviciului este nevoit să plece din țară, ceea ce ar impune ca minora să rămână singură, aspect care evident nu este în interesul minorei.
Mai mult decât atât, a arătat și aspectul deloc de neglijat că în urma divorțului va trebui să părăsească domiciliul actual, și există riscul să rămână cu minora în stradă, fără ca minora să aibă asigurat un minim de confort, ceea ce iarăși nu este în interesul minorei.
Pe de alta parte, a arătat că minora suferă de afecțiuni ce necesită o supraveghere permanentă, supraveghere pe care nu o mai poate asigura datorită situației de fapt expuse mai sus și pe care a dovedit-o cu martori și înscrisuri.
Apreciază că în condițiile în care nu se mai poate ocupa de minoră, iar aceasta are o mamă care are obligația legală față de minoră de a-i oferi îngrijire și educare, supravegherea ocazională a minorei de către diverse rude sau prieteni, nu poate fi apreciată ca fiind firească, în condițiile în care mama minorei are toate condițiile necesare pentru creșterea și îngrijirea acesteia.
În fine, se arată că, instanța de apel, depășind rolul său activ, a interpretat în mod cu totul eronat solicitarea reclamantului pe deplin motivată, reținând că minora este "pasată" de la un părinte la altul, în condițiile în care, a dovedit că permanent s-a ocupat de minoră, iar în prezent, a ajuns în imposibilitatea reală de a mai face față situației în care se află, iar pârâtei i s-a înlăturat practic orice responsabilitate, în legătură cu îngrijirea minorei și cu obligațiile ce-i incumbă în calitate de mamă, ceea ce depășește firescul situației.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurent, raportat de situația de fapt reținută de instanțele de fond, curtea constată că recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Astfel, instanțele de fond au făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 42 Codul familie, pronunțând - în privința reîncredințării - o soluție în deplină concordanță cu interesele copilului adoptat în timpul căsătoriei, interese care impuneau ca acesta să fie crescut și educat de tată.
Noțiunea de "interes superior al copilului" - care constituie un imperativ ce trebuie respectat în toate măsurile ce privesc copilul - are, în cazul cererilor de încredințare formulate odată cu acțiunea de divorț sau ulterior acestora, un înțeles specific.
Astfel, în stabilirea care dintre cei doi părinți întrunește cele mai bune condiții pentru creșterea, educarea și pregătirea profesională a copilului, instanța trebuie să analizeze un complex de împrejurări și să pună în balanță exclusiv aspecte legale de relația părinte-copil (cu ignorarea relațiilor dintre părinți) ce se referă la aspecte cu mult mai cu prioritate decât cele de natură materială (locuință, venituri).
Vor avea, deci, din punct de vedere decizional, o greutate mai mare circumstanțele legate de compatibilitatea emoțională dintre părinte și copil, aptitudinile parentale dezvoltate de-a lungul timpului, stabilitatea afectivă pe care apropierea de unul dintre părinți o creează pentru copil (incluzând aici și mediul familial dezvoltat în jurul acelui părinte).
De asemenea, având în vedere conținutul art. 42 Codul familiei, care se referă nu numai la obligația de creștere, ci cuprinzând aspecte mult mai ample de "educare, învățătură și pregătire profesională", la stabilirea cărui dintre părinți îi vor fi încredințați copiii rezultați din căsătorie, instanța trebuie să analizeze și posibilitățile fiecăruia dintre părinte referitoare la împrejurările în discuție.
Vor avea deci influență și circumstanțele privitoare la capacitatea educațională oferită de unul dintre părinți, fiind incluse aici nu numai perspectiva pregătirii școlare (din punct de vedere strict) cât mai ales posibilitatea implicării părintelui în această pregătire astfel încât valențele acestuia să atingă cote maxime.
În fine, trebuie analizată securitatea emoțională pe care creșterea de către unul dintre părinți o creează copilului; va căpăta relevanță, sub acest aspect, sentimentul de siguranță pe care încredințarea unui părinte a oferi copilului, prin referire nu numai la membrii familiei acestui părinte, dar și la toate celelalte medii (școlar, de vecinătate, etc.) ce configurează în mintea copilului un sentiment de apartenență.
Or, din punctul de vedere al acestor dezvoltări teoretice referitoare la cuprinsul noțiunii de "interes al copilului" raportat și la considerentele care pot duce la pronunțarea unei hotărâri de reîncredințare, se constată că instanțele de fond au făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în materie.
Astfel, dacă se schimbă împrejurările avute în vedere la adoptarea măsurii de încredințare a copilului, instanța de judecată poate modifica măsurile referitoare la drepturile și îndatoririle dintre părinți și copii.
Temeiul juridic al acestei posibilități - art. 44 Codul familiei - obligă instanțele sesizate cu cererea de reîncredințare să-și întemeieze hotărârile, la fel ca și în cazul instituirii inițiale a măsurii, cu paza interesului superior al copilului numai când constată o schimbare a situației de o asemenea importanță, gravitate încât se impune și modificarea măsurii luate față de copil.
De aceea, luarea copilului minor de la părintele căruia i-a fost încredințat trebuie să aibă o justificare temeinică bazată pe motive puternice care să demonstreze că menținerea copilului la acel părinte ar putea avea consecințe dăunătoare asupra bunei dezvoltări fizice și morale.
În aceste circumstanțe, o schimbare parțială a condițiilor care, în ansamblu au determinat hotărârea inițială nu poate să atragă revenirea asupra măsurii de încredințare cât timp subzistă elementele de bază decisive care au confirmat necesitatea ca dispoziția luată în interesul copilului să fie menținută.
Este și cazul copilului (adoptată în anul 2000, în cursul căsătoriei dintre părți) care, la desfacerea căsătoriei a fost încredințată mamei și, la solicitarea tatălui, reîncredințată spre creștere și educare acestuia și care nu se găsește în situația de a fi reîncredințată mamei.
Aceasta deoarece, în mod judicios, temeinic și amănunțit, judecătoria (spre deosebire de tribunal) a analizat motivele pe care se bazau cererea reclamantului și le-a înlăturat argumentat: natura relației dintre reclamant și actuala soție și garanția unui spațiu locativ corespunzător, pentru tată și fiică, oferit de aceasta din urmă, sunt aspecte care nu au fost avute în vedere de către instanță la pronunțarea sentinței civile nr. 4259/20.04.2004; starea de sănătate a reclamantului nu a produs modificări în viața acestuia; diminuarea veniturilor familiei reclamantului și un declin al afacerilor sale nu a fost dovedită prin probele administrate; programul de lucru prelungit, care impune și unele deplasări în străinătate, nu constituie o modificare a împrejurărilor ce au stat la baza luării măsurii de încredințare; lipsa reclamantului de o locuință după divorțul de cea de-a doua soție, de asemenea, nu impune o modificare a măsurii de încredințare a copilului.
Or, față de acestea, constatând că instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare corectă prevederilor legale ce guvernează materia încredințării/ reîncredințării copiilor din căsătorie, iar decizia pronunțată în apel conține motivele pe care se sprijină expuse într-o manieră foarte concisă, dar coerentă și în concordanță cu obiectul pricinii, iar cauza nu are în analiză vreun act juridic a cărui interpretare să ducă la soluționarea pricinii,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiat, recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-, - 4,. B,. 79, județul C, împotriva deciziei civile nr. 564/17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în C,-, bloc 4,. C,. 36, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.02.2010.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, - - |
jud. fond
jud. apel /
red. dec. jud. / 14.04.2010
tehnoredactat gref. /2 ex./ 15.04.2010.
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Gabriel Lefter, Mihaela Ganea
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 9/2010. Curtea de... → |
|---|
