Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 72/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- partaj bunuri comune

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.72

Ședința publică din data de 15 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Frunză Sanda

JUDECĂTOR 2: Surdu Oana

JUDECĂTOR 3: Dumitraș Daniela

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta, domiciliată în B,-,. B,.3, județul B, împotriva deciziei civile nr.16 A din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă, procuratorul pârâtei recurente, lipsă fiind aceasta cât și reclamantul intimat .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

, procuratorul pârâtei recurente, depune la dosar chitanța seria - nr.-, cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei și arată că nu mai are de formulat alte cereri sau de invocat excepții.

Instanța, văzând că nu mai sunt de formulat cereri sau de invocat excepții prealabile, constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri, făcând cunoscut procuratorului recurentei că are posibilitatea de a depune concluzii scrise.

, procuratorul pârâtei recurente, solicită admiterea recursului conform notelor de concluzii scrise pe care le depune la dosar.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 6479/2007 a Judecătoriei Botoșanis -a admis acțiunea civilă având ca obiect partaj bunuri comune formulată de reclamantul de reclamantul - pârât în contradictoriu cu pârâta reclamantă cât și cererea reconvențională formulată de aceasta din urmă, constatându-se că părțile au dobândit în timpul căsătoriei un apartament cu 3 camere și dependințe situat în municipiul B, str. -. - nr. 7, scara B,. 13, în valoare de - lei cât și o serie de bunuri mobile în valoare de 3120 lei, valoarea totală a masei fiind de - lei, părțile având o contribuție egală la dobândirea acestora.

S-a atribuit pârâtei apartamentul și toate bunurile mobile, aceasta fiind obligată să plătească reclamantului cu titlu de sultă suma de 96467 și cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 1056 lei.

Prin decizia civilă nr. 151 A/2008 a Tribunalului Botoșanis -au respins ca nefondate apelurile declarate de ambele părți.

Recursul declarat de pârâtă a fost admis prin decizia civilă nr. 133 din 3 decembrie 2008 a Curții de APEL SUCEAVA prin care s-a casat în totalitate decizia civilă nr. 151 A din 2 iulie 2008 a Tribunalului Botoșani și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor.

Reinvestit cu judecarea apelurilor, Tribunalul Botoșani, prin decizia nr. 16 A din 20 ianuarie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă și a anulat ca netimbrat apelul reclamantului.

În ce privește apelul declarat de pârâtă s-a reținut că aceasta a contestat modul în care prima instanță a soluționat cererea privind contribuția la dobândirea apartamentului inclus în masa de partaj așa încât se impune achitarea unei taxe de timbru suplimentare de 1240 lei și timbru judiciar de 3 lei. Cu toate că a luat cunoștință de necesitatea achitării acestei taxe, acordându-i-se termen în acest sens, reclamantul nu s-a conformat obligației de plată, încălcând dispozițiile Legii 146/1997.

În ce privește apelul declarat de pârâtă s-a reținut că, atâta timp cât imobilul a fost atribuit pârâtei apelante, este injust ca aceasta să beneficieze în mod gratuit de îmbunătățirile care au fost reținute ca fiind contribuția exclusivă a reclamantului.

Motivul de apel vizând cheltuielile de judecată a fost apreciat de asemenea neîntemeiat motivat de faptul că cheltuielile puse în sarcina pârâtei apelante reprezintă cheltuielile făcute pentru plata onorariului avocatului respectiv pentru plata onorariului expertului și s-a procedat la compensarea lor.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate pe considerentul că sulta a fost greșit calculată, urmare a faptului că în valoarea apartamentului a fost inclusă și valoarea îmbunătățirilor.

Recursul este întemeiat și se încadrează în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Prima instanță a reținut că părțile au dobândit în timpul căsătoriei bunuri în valoare de 126.343 lei, valoarea apartamentului fiind de 123 223 lei. Această valoare a fost stabilită prin expertiza efectuată în cauză de expert (fila 116) și nu include îmbunătățirile acestea fiind evaluate separat la suma de 63472 lei. Este real că în considerentele sentinței instanței de fond s-a menționat că suma de - lei include și îmbunătățirile. Instanța de apel a reținut că aceste îmbunătățiri reprezintă aportul propriu al reclamantului și că nu se justifică să-i profite pârâtei căreia i s-a atribuit apartamentul. Atâta timp însă cât instanța de fond nu a reținut acest aport iar apelul reclamantului a fost anulat ca netimbrat, în apelul pârâtei acest lucru nu era posibil constituind o agravare a situației în propria cale de atac.

Instanța de fond a sesizat de altfel că valoarea sultei a fost greșit stabilită, prin încheierea din 25 iunie 2008 modificând valoarea apartamentului, valoarea masei și sulta însă această încheiere a fost casată prin decizia civilă nr. 188 A din 13 octombrie 2008 reținându-se că o asemenea eroare este echivalentă unei greșeli de judecată, nesusceptibilă de a fi corijată pe calea prevăzută de art. 281 Cod procedură civilă.

Atâta timp cât valoarea apartamentului a fost reținută de prima instanță ca fiind de - lei, motivul vizând aportul propriu al reclamantului la efectuarea îmbunătățirilor nu poate fi analizat în calea de atac a pârâtei.

Față de această valoare inclusă de altfel în valoarea totală a masei și față de cota de contribuție a părților sulta a fost greșit calculată așa încât recursul apare ca întemeiat urmând ca în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă să fie admis în sensul celor mai sus arătate.

Pentru aceste motive,

în numele Legii

DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâta, domiciliată în B,-,. B,.3, județul B, împotriva deciziei civile nr.16 A din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă, în dosarul nr-.

Modifică în parte decizia nr.16 A/20.01.2009 a Tribunalului Botoșani - Secția civilă, în sensul că:

Menținând dispoziția de anulare, ca insuficient timbrat, a apelului reclamantului,

Admite apelul pârâtei.

Schimbă în parte sentința civilă nr.6479/13.12.2007 a Judecătoriei Botoșani, în sensul că:

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 63171,5 lei (în loc de 96467 lei), cu titlu de sultă și suma de 140 lei (în loc de 1056 lei), cu titlu de cheltuieli de judecată, după compensare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată din apel și recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.FS

Tehnored.SP/27.04.2009

Nr.ex.2

Jud.fond:

Jud.apel:

Președinte:Frunză Sanda
Judecători:Frunză Sanda, Surdu Oana, Dumitraș Daniela

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 72/2009. Curtea de Apel Suceava