Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 76/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 76
Ședința publică de la 29 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ghideanu Anca
JUDECĂTORI: Ghideanu Anca, Susanu Claudia Dumitrescu Daniela
- -
Grefier: - --
Pe rol pronunțarea cauzei - Minori și familie - privind pe recurenta, domiciliată în I, str. -. - nr. 18, - parter,. 1, jud. I, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect - partaj bunuri comune - recurs împotriva deciziei civile nr. 803/14.11.2007 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul civil n-.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 15 mai 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
Pentru ca recurenta, prin apărător, să depună concluzii scrise instanța a amânat pronunțarea pentru 22 mai 2008, apoi din lipsă de timp pentru deliberare pentru 26 mai 2008 și apoi pentru azi 20 mai 2008, când,
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 1304/08.02.2007, pronunțată de Judecătoria Iașis -au dispus următoarele:
Admite în parte cererea reclamantei, domiciliată în I, str. -. -, nr.18, -.1, parter,.1, în contradictoriu cu pârâtul, cu același domiciliu.
Admite în parte cererea reconvențională a pârâtului în contradictoriu cu reclamanta.
Constată că părțile au dobândit în timpul căsătoriei un imobil situat în I, str. -. -, nr. 18, - parter,.1, în valoare de 98.500 lei, și următoarele bunuri mobile:
1. TV Sony, diagonala 54, în valoare de 280 lei;
2. Mașină de spălat automată Candy, în valoare de 305 lei;
3. Mașină de spălat, în valoare de 200 lei;
4. cu microunde, în valoare de 248 lei;
5. Bicicletă, în valoare de 185 lei;
6. dormitor, în valoare de 174 lei;
7. TV, în valoare de 78 lei;
8. valize, în valoare de 81 lei.
Total: 1551 lei.
Constată că reclamanta are un drept de creanță în valoare de 1.900 lei.
Constată că părțile au o datorie comună de 4.900 lei.
Constată că părțile au o contribuție de 50% la dobândirea bunurilor comune.
Dispune încetarea stării de devălmășie.
Atribuie reclamantei imobilul din I, str. -. -, nr.18, - parter,.1.
Atribuie pârâtului bunurile mobile identificate la punctele 1 - 8.
Atribuie reclamantei datoria de 4.900 lei, reclamanta va fi titulara contractului de credit nr. -/19.08.2004, încheiat cu, și va plăti ratele aferente.
Obligă reclamanta să plătească pârâtului suma de 44.124,5 lei sultă.
Respinge cererea pârâtului reclamant de constatare a unei creanțe în valoare de 7.000 EUR.
Respinge cererea de evacuare formulată de pârâtul reclamant.
Compensează cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
Părțile s-au căsătorit la data de 13.01.1996, iar căsătoria lor fost desfăcută prin divorț, prin sentința civilă nr. 2199/16.03.2005 a Judecătoriei Iași.
Ele au dobândit în timpul căsătoriei un imobil situat în I, str. -. -, nr. 18, - parter,.1, în valoare de 98.500 lei și bunuri mobile.
În ceea ce privește masa bunurilor mobile, s-a constatat că ea este alcătuită din bunurile reținute în cuprinsul dispozitivului.
S-a reținut că Sony și Sony au fost câștigate de pârâtul reclamant în cadrul unei campanii promoționale. Aceste bunuri au calitatea de bunuri proprii. Astfel, potrivit art. 31 lit. c Cod familie, sunt bunuri proprii bunurile de uz personal, chiar dacă au fost cumpărate cu bani comuni. Pachetele de țigări folosite la această campanie, devenind bunuri proprii, au determinat și caracterul de bun propriu al bunurilor câștigate în baza lor.
muzicală Panasonic, video recorder Panasonic, combină frigorifică 7, 2 telefoane sunt bunuri a căror existență în patrimoniul părților nu a fost probată, astfel încât nu vor fi incluse în masa bunurilor de împărțit.
În ceea ce privește dreptul de creanță solicitat de reclamantă, din suma de 10.000 lei, reprezentând îmbunătățiri la apartamentul bun propriu al pârâtului (centrală, instalații sanitare, curățenie și instalație electrică) din expertiza efectuată în cauză rezultă că valoarea acestor îmbunătățiri este doar de 3.800 lei, aprecierile expertului fiind realizate în baza constatărilor personale privind materialele și vechimea acestora.
În ceea ce privește creditul pentru nevoi personale, în valoare de 10.000 lei, contractat pentru 4 ani, acesta este real, potrivit înscrisului de la fila 35 dosar și este acordat începând cu data de 19.08.2004 (în timpul căsătoriei) și până la data de 19.08.2008. Din acest credit a mai rămas de achitat suma de 4.900 lei.
Autoturismul Opel Astra a fost achiziționat în timpul căsătoriei și a fost înstrăinat de pârât pentru suma de 6.800 EUR cu o lună înainte de despărțirea în fapt a soților. Susținerile pârâtului că mașina este bun propriu, dobândit din bani moșteniți, nu au fost probate. Din contră, martorul a declarat că vehiculul a fost achiziționat prin creditul de consum contractat în 2004. Martora, propusă de reclamantă, confirmă însă că, la data separației în fapt, părțile nu mai aveau nici un autoturism.
În ceea ce privește creanța de 7.000 EUR, solicitată de pârâtul reclamant, s-a considerat că acesta nu a probat existența împrumutului și nici caracterul comun al acestei presupuse datorii. Or, legea prezumă că datoriile soților sunt personale, câtă vreme nu se dovedește că fac parte din categoria celor comune. Cum această sumă a fost primită de pârât cu o lună înainte de despărțirea soților, de la o rudă a acestuia, instanța nu o poate reține ca datorie comună a soților în lipsa altor probe.
În ceea ce privește cota de contribuție a soților, instanța de fond a avut în vedere: că reclamanta s-a angajat la un an și J după încheierea căsătoriei - conform cărții de muncă, a avut venituri ușor mai mari decât ale pârâtului în anii următori, prin compararea cărților de muncă, ambii au fost ajutați cu sume de bani de rude (conform depozițiilor martorilor și ) reclamanta a achitat singură ratele la creditul de consum din ianuarie 2005 și ratele la apartament din decembrie 2004, pârâtul a achitat diferența de 18 milioane la imobil, părțile au locuit în bunul propriu al pârâtului, dar au obținut venituri din închirierea bunului comun, pârâtul folosea parte din venituri pentru pasiunea sa pentru mașini, reclamanta a prestat muncă în gospodărie. Astfel, martora a arătat că pârâtul a fost în permanență ajutat de părinți și bunici și la aceștia din urmă prestau munci agricole. De asemenea, această martoră a declarat că la apartamentul bun comun rudele pârâtului au adus îmbunătățiri. Acestea au fost confirmate și de expert, care le-a evaluat la suma de 22 mil. De asemenea, au fost aduse îmbunătățiri și în timpul căsătoriei, în valoare de 3.400 lei. Martora a arătat că mama reclamantei i-a dat acesteia 80 mil. lei pentru curățenia apartamentului în care locuiau soții. Din depozițiile martorilor și instanța reține că pârâtul nu a adus venituri suplimentare din activitatea de taximetrie.
Față de aceste considerente, instanța apreciază că o contribuție de 50 % este justificată în cauză.
Contribuția de 10 mil. la cumpărarea apartamentului, provenită de la o rudă a pârâtului, are valoarea unui împrumut, chiar cum a precizat pârâtul însuși, și nu poate fi avută în vedere la stabilirea cotei.
Calculul propus de pârât pentru stabilirea contribuției sale la dobândirea apartamentului nu a fost reținut de instanță, întrucât plata celor 18 milioane de către acesta este ulterioară promovării acțiunii și de natură a-și crea o situație favorabilă în cauza prezentă, raportat la împrejurarea că,din 1.01.2005 și până la 14.10.2005, pârâtul nu a înțeles să achite ratele.
În ceea ce privește atribuirea bunurilor, față de art. 673 ind.9 Cod procedură civilă, având în vedere situația reclamantei, faptul că aceasta s-a ocupat de imobil, față de poziția pârâtului la interogatoriu, instanța a atribuit bunul reclamantei, urmând ca bunurile mobile, rămase, după spusele părților, la apartamentul din al pârâtului, să rămână acestuia din urmă.
S-a atribuit reclamantei datoria de 4.900 lei, care rezultă din contractul de credit -/2004, încheiat cu, urmând ca aceasta să achite ratele aferente.
Pentru egalizarea loturilor, reclamanta a fost obligată la plata unei sulte.
Instanța a respins cererea de evacuare formulată de pârât, față de modul de atribuire a bunurilor.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâtul reclamant care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civila nr. 586/05.09.2007 a Tribunalului Iașis - anulat ca ineficient timbrat apelul formulat de intimata apelanta și s-a dispus judecata cererii de apel formulată de apelantul intimat.
Tribunalul retine ca motivele de apel formulate de apelantul sunt, în esență următoarele:
Apelantul invoca faptul că, deși Sony are regim de bun propriu, a fost totuși trecut la poziția 1 în masa bunurilor comune mobile.
Apelantul susține, în plus, că hotărârea pronunțată este netemeinică raportat la cota de contribuție reținută pentru părțile litigante, de 50 % pentru fiecare.
Cota majoritară pretinsă a fost pe deplin dovedită cu extrasul de pe cărțile de muncă, care certifică de la ce dată anume lucrează părțile și obțin venituri, cuantumul acestora, adeverința de venituri, adeverința nr. 8251/2006 eliberată intimatei de către I, planșele foto, care ilustrează situația materială a familiei sale și natura relațiilor dintre ei, depozițiile martorelor C, și care au făcut trimiteri detaliate la cuantumul și natura ajutoarelor pe care le primea.
Consideră că hotărârea apelată este netemeinică și sub aspectul atribuirii bunului imobil, în speță a apartamentului situat în I, str. -. - nr. 18, - parter/1.
Consideră că acest apartament se impunea a-i fi atribuit din următoarele considerente, pe deplin dovedite cu probele administrate: apartamentul l-a obținut prin repartiție, în timpul primei căsătorii, pentru el perfectând contractul de închiriere nr. 7006/1992; după divorțul de prima soție, pentru a beneficia de acest spațiu locativ, i-a achitat acesteia o anumită sumă de bani, așa cum atestă înscrisul datat 25.05.1992 depus la dosarul cauzei și necontestat; înainte de a se recăsători cu intimata, mama sa a adus îmbunătățiri substanțiale acestui spațiu locativ; după trecerea unei perioade de 7 luni de la pronunțarea divorțului de intimata, în speță la data de 12.10.2005, a achitat personal diferența de preț de 18.000.000 lei, acest demers faptic nefiind evaluat juridic corespunzător; pentru a onora datorii comune contractate în timpul căsătoriei și a susține cheltuielile ocazionate de prezentul litigiu a fost obligat să înstrăineze apartamentul din I,-, în prezent neavând unde să locuiască.
Prin decizia civilă nr. 803/14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Iașia fost admis apelul formulat de pârâtul reclamant impotriva sentintei civile nr. 1304/18.02.2007 a Judecatoriei I, sentinta pe care a schimbat-o, în parte, în sensul urmator:
S-a dispus excluderea din masa bunurilor comune a bunului mobil V Sony în valoare de 280 RON.
-a constatat că parțile au cote diferite de contributie la dobândirea bunurilor comune, respectiv: 40% reclamanta pârâtă și 60% pârâtul reclamant.
S-a constatat că valoarea bunului imobil situat în I, strada -. - nr.18, - parter,.1, atribuit reclamantei - pârâte, este de 161.600 RON.
A fost obligată reclamanta pârâtă să plătească pârâtului - reclamant suma de 93.511 RON cu titlul de sultă.
S-au păstrat restul dispozitiilor sentinței apelate, ce nu contravin prezentei decizii.
A fost obligată intimata să plătească apelantului suma de 430 RON, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a se pronunța în acest sens, tribunalul a reținut următoarele:
În fapt părțile s-au căsătorit la data de 13.01.1996, căsătorie desfăcută prin sentința civilă nr. 2199/16.03.2005 a Judecătoriei Iași.
În mod eronat, în contradicție cu probele administrate, instanța de fond a reținut în dispozitivul sentinței apelate că în masa bunurilor comune ar fi inclus și Sony deși în considerente acest bun a fost considerat în mod întemeiat, ca bun propriu, în justa aplicare a dispozițiilor art. 31 lit. c din Codul familiei.
Tribunalul constată, de asemenea, că în mod neîntemeiat instanța de fond a reținut că soții au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune.
Dreptul de proprietate comună devălmașe a soților este de natură legală și își are temeiul în comunitatea de bunuri.
Deoarece proprietatea devălmașă se caracterizează prin necunoașterea cotei ideale a fiecărui codevălmaș din masa bunurilor comune, la partaj instanța trebuie să stabilească cota fiecărui soț, iar stabilirea cotei se face în raport cu contribuția avută la dobândirea bunurilor. Prezumția că soții au contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor comune, operează numai în lipsa unor probe din care să rezulte că aportul unuia dintre ei a fost mai mare.
Ori, în cauză probele administrate relevă că pârâtul a avut o contribuție sporită la dobândirea bunurilor comune apreciată de instanța de apel ca fiind de 60%.
Astfel, tribunalul retine din declarațiile martorilor C (fila 91) (fila 61) că reclamantul a fost în mod constant ajutat de rudele sale cu produse alimentare și bani. Astfel martora susține că pârâtul reclamant a realizat venituri chiar și în timpul facultății, dar soția acestuia nu a realizat venituri 2 - 3 ani până a terminat facultatea, că mama, bunicii și unchiul pârâtului i-au ajutat în mod constant cu mâncare și produse agroalimentare, că mama pârâtului a făcut îmbunătățiri la apartament și că le-a dat părților împreună cu pârâtului suma de 10.000.000 ROL avans pentru cumpărarea apartamentului.
De asemenea, martora Cas usținut că săptămânal, părțile luau mâncare de la, unde locuia unchiul pârâtului, că mama și pârâtului au suportat îmbunătățirile aduse apartamentului, precum și că pârâtul a realizat venituri din activitatea de taximetrie.
Chiar și martorul, propus de șotie, a declarat că părțile aduceau produse agricole și alte bunuri de la țară, dar a susținut că acest fapt se petrecea rar.
Pe de altă parte, singurul ajutor notabil primit de intimată de la rudele sale este cel acordat de mama sa pentru curățenia apartamentului.
În consecință, tribunalul constată că toate aceste depoziții concordante justifică recunoașterea unei cote de 60% în favoarea apelantului la dobândirea bunurilor comune.
În ce privește solicitarea apelantului de a i se atribui bunul imobil situat în I str. -. -, tribunalul constată că probele administrate nu susțin temeinicia acestei solicitări.
Astfel, în mod judicios, instanța de fond a avut în vedere, la atribuirea imobilului, faptul că intimata s-a ocupat de imobil în ultima perioadă aspect recunoscut și de apelant la interogatoriul administrat la fond.
Tribunalul reține, în plus, că intimata locuiește singură în mobil din 2005 (răspunsul apelantului la întrebarea 6 - fila 65 dosar fond) că a achitat contravaloarea utilităților și cheltuielilor aferente imobilului, s-a ocupat de întreținerea apartamentului în această perioadă - 2005-2007, că pârâtul și-a înstrăinat un alt apartament, bun propriu, și a investit prețul obținut în cumpărarea unui teren. Înscrisurile depuse la dosar în apel, contractul de vânzare - cumpărare nr. 990/2006 și certificatul de urbanism nr. 6283/2006 dovedesc inițiativa apelantului de a construi o casă, asigurându-și astfel, spre deosebire de intimată, o alternativă locativă.
În acest context, opțiunea apelantului de a-și înstrăina apartamentul - bun propriu, situat în I și de a construi o casă, nu poate fi apreciată de instanță ca având semnificația absenței unui spațiu locativ.
Tribunalul apreciază echitabil a se atribui acest imobil intimatei, care este efectiv în nevoie și care nu are o altă alternativă locativă, și nu apelantului care, deși ar fi avut unde locui, a înstrăinat imobilul pentru a-și crea o variantă mai confortabilă.
Relativ la faptul că nu a solicitat chiar prin acțiunea introductivă atribuirea imobilului, tribunalul consideră că demersul intimatei a fost inițiat procedural, în termenul permis de dispozițiile legale și este de a valorifica un drept susținut de îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.
Referitor la critica apelantului privind neincluderea sumei de 7.000 Euro în pasivul masei de partajat, tribunalul reține, din declarația martorului, că părțile s-au separat în luna decembrie 2004.
În consecință împrumutul primit de apelant de la vărul său, la data de 5.12.2004, a fost în mod legal și temeinic apreciat de instanța de fond ca fiind o datorie personală a intimatului, nefiind răsturnată prezumția legală care instituie că datoriile soților sunt personale atât timp cât nu se dovedește că fac parte din categoria celor comune. În plus în mod constant în doctrina și practica în materie s-a statuat că pentru ca un împrumut să poată fi considerat o datorie comună, trebuie stabilit că această sumă a fost cheltuită în scopul prevăzut de art. 32 lit. a Cod familie și în condițiile prevăzute de art. 35 Cod familie, aspecte nedovedite în cauza dedusă judecății.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta - pârâtă (fostă ),criticând-o pentru nelegalitate, întrucât instanța a ignorat dispozițiile art. 29 Cod familie, respectiv faptul că soții sunt obligați să contribuie în raport cu mijloacele fiecăruia la cheltuielile gospodăriei.
Aceste necesități și cheltuieli se apreciază de- lungul întregii conviețuiri. Astfel, în perioada constituirii patrimoniului comun al soților, pârâtul, chiar dacă ar fi beneficiar de un ajutor din partea rudelor sale, nu a făcut altceva decât să echilibreze contribuția sa la cheltuielile căsătoriei, în nici un caz să sporească aportul la dobândirea bunurilor comune. Susține că veniturile sale au fost net superioare celor realizate de pârât, iar activitatea de taximetrie a presupus doar cheltuială suplimentară de 15.000 lei vechi fără a aduce nici un venit, ea fiind cea care a acoperit exclusiv pe o perioadă îndelungată cheltuielile de întreținere, administrare și conservare ale imobilului bun comun.
Un alt aspect criticat este greșita reținere de instanță a titlului cu care s-a primit suma de 10.000 lei noi. Instanța trebuia să o califice ca împrumut și să-i dea semnificația juridică a acestei instituții și să aibă în vedere că nu au beneficiat de acea sumă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, invocate, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Articolul 29 din Codul familiei, pretins a fi greșit interpretat de instanța de apel atunci când a tranșat problema cotelor de contribuție ale celor doi foști soți la dobândirea bunurilor comune, statuează obligația soților de a contribui în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei.
Contribuția la dobândirea bunurilor comune poate fi directă, constând în munca sau mijloacele ambilor soți, ori indirectă, prin economisirea unor mijloace comune cum ar fi ipoteza muncii depuse de femeie în gospodărie și pentru creșterea copiilor.
Comunitatea de bunuri este un efect legal al căsătoriei, art. 30 Cod familie instituind prezumția că bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune, achiziționate în mod egal de soți, în devălmășie.
Această prezumție relativă poate fi infirmată prin orice mijloc de probă, de oricare dintre părți, care ar pretinde o contribuție mai mare.
Prin probele administrate în cauză, intimatul a fost cel care a reușit să răstoarnă prezumția de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune, depozițiile marotrilor C (fila 91 dosar fond), (fila 61 dosar fond) fiind edificatoare sub acest aspect, astfel cum a reținut în mod detaliat tribunalul.
Întrucât părțile au avut calități procesuale duble, recurenta avea, conform art. 1169 Cod civil, sarcina probei în a contraveni cele invocate de intimat (pârât-reclamant).
Ori probatoriile administrate de aceasta au fost neconcludente și au avut un caracter incert și în mod corect au fost apreciate ca atare de instanța de apel ce a statuat că pârâtul-reclamant are o cotă de contribuție de 60 % la dobândirea bunurilor comune, în timp ce reclamanta pârâtă doar una de 40 %.
Împrejurarea că recurenta a acoperit exclusiv pe perioada 2005 - 2007 cheltuielile legate de întreținerea, administrarea și conservarea bunului imobil comun fost reținută de instanța de apel ca și criteriu ce a operat în favoarea acesteia - atunci când a procedat la atribuirea bunurilor. Așadar motivul de modificare invocat nu e operant în cauză.
Cea de- doua critică formulată de recurentă nu se încadrează în nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedură civilă.
Trebuie reținut că recursul este o cale extraordinară de atac, iar motivele sunt doar cele prevăzute limitativ de textul anterior, care reprezintă cauza recursului.
Potrivit art. 302 ind. 1 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde: "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor".
Așadar, motivarea recursului trebuie să cuprindă arătarea motivului de recurs, operant conform art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedură civilă, dar și dezvoltarea acestuia în sensul de critici formulate modului de judecată al instanței, raportat la motivul de casare ori modificare invocat, regulă ce se aplică separat fiecărui motiv de casare în parte.
A doua critică nu realizează exigențele la care ne-am referit anterior, motiv pentru care nu poate să cadă sub cenzura instanței de control judiciar în calea extraordinară de atac a recursului.
Față de cele expuse anterior și în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, urmează a fi respins recursul formulat de, împotriva deciziei civile nr. 803 din 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Iași.
Văzând dispozițiile art. 274 alin. 2 Cod procedură civilă, urmează a fi respinsă cererea intimatului vizând obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată motivat de faptul că partea care a câștigat procesul nu produs dovezi legate de cuantumul acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de împotriva deciziei civile nr. 803 din 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Iași, pe care o menține.
Respinge cererea formulată de privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex. / 20.06.2008
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Ghideanu AncaJudecători:Ghideanu Anca, Susanu Claudia Dumitrescu Daniela
| ← Divort. Decizia 23/2010. Curtea de Apel Bacau | Stabilire program vizitare minor. Decizia 1601/2009. Curtea de... → |
|---|
