Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 76/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 76/
Ședința publică din 2 februarie 2010
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR 2: Claudia Rohnean
JUDECĂTOR 3: Cristian Pup
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul G împotriva deciziei civile nr. 390/15.10.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru reclamanta, av. G, și pârâtul-recurent G, asistat de av..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, se constată că prin registratura instanței s-a depus de către reclamantă întâmpinare, pe care instanța, în raport de data depunerii acesteia, o califică ca fiind concluzii scrise, un exemplar s-a comunicat reprezentantei pârâtului, care arată că nu solicită termen pentru studiul acesteia. Totodată, depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 2260 lei și 0,50 lei timbru judiciar și împuternicire avocațială.
Reprezentantul reclamantei depune la dosar chitanța privind achitarea onorariului avocațial, și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta pârâtului solicită în principal, admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate, precum și a sentinței civile a Judecătoriei Arad, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, Judecătoria Arad, în baza art. 312 alin. 3.pr.civ.; în subsidiar, solicită modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii în totalitate a apelului declarat, admiterea în totalitate a acțiunii reconvenționale, respectiv, în ceea ce privește cotele diferite de contribuție ale părților la dobândirea imobilului înscris în CF nr. 41879 A, cu nr. top 3859/2/c/1, compus din casă și teren în suprafață de 475 mp, situat în A,-, respectiv de 95% pârâtul și de 5% reclamanta, atribuirea tuturor bunurilor mobile către reclamantă și obligarea ei la plata către pârât a sumei de 19.150 lei, cu titlu de sultă pentru bunurile descrise la pct. 1-16 din precizarea acțiunii principale, precum și obligarea reclamantei la plata către pârât a unei sulte reprezentând diferența de valoare dintre loturi, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea recursului ca fiind nul, în temeiul art. 306 alin. 1.pr.civ. întrucât motivul I nu este motivat în drept în termen legal, pe fond, respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
R E A,
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6290/29.06.2009 pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Arada admis în parte acțiunea civilă precizată formulată de către reclamanta în contradictoriu cu pârâtul G pentru sistarea comunității de bunuri și în parte acțiunea reconvențională formulată de pârâtul G în contradictoriu cu reclamanta, având același obiect, și, în consecință, a constatat că, în timpul căsătoriei, părțile au dobândit, prin contribuție egală de 50% fiecare, următoarele: bunuri imobile: 1 imobilul înscris în CF 1500 T nr. top 167/2.168 constând în teren intravilan fără construcții în suprafață de 580 mp, dobândit cu contractul de vânzare cumpărare autentic sub numărul 3362/2004 al BNP, cu o valoare de circulație de 68.954 lei; 2.imobilul înscris în CF 41879 A nr. top 3859/2/c/1 compus din casă și teren în suprafață de 475 mp, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentic sub numărul 2459/10.08.2005 al BNP, cu o valoare de circulație de 325.000 Ron și bunurile mobile: mobilă de lemn masiv ( - lisa) - 8000 lei, mobilă de sufragerie - 10.000 lei, aragaz - 300 lei, hotă -100 lei, frigider - 500 lei, mobilă de bucătărie - 2.500 lei, masă cu patru scaune de bucătărie - 1000 lei, chiuvetă de bucătărie - 200 lei, aparat instant de gaz -200 lei, aparat de preparat cafea - 100 lei, aspirator - 200 lei, fier de călcat - 100 lei, mobilă de dormitor - 2000 lei, mobilă de hol intrarea și living - 3500 lei, mașină de spălat - 600 lei, obiecte sanitare - 8 chiuvetă, Wc, cadă, robinete - 2000 lei, autoturism marca Volksvagen - 9000 lei, valoarea autoturismului marca Volkswagen - 2.000 lei; valoarea totală a bunurilor fiind de 393.954 lei + 42.300 lei; a dispus sistarea comunității de bunuri a soților prin formarea a două loturi: - Lotul 1 compus din: imobilul înscris în CF 1500 T nr. top 167/2.168 constând în teren intravilan fără construcții în suprafață de 580 mp, cu o valoare de circulație de 68.954 lei; autoturism marca Volksvagen - 9000 lei, mobilă de sufragerie -10.000 lei, aparat de preparat cafea - 100 lei, aspirator - 200 lei, fier de călcat - 100 lei, mobilă de dormitor - 2000 lei, mobilă de hol intrarea și living - 3500 lei, mașină de spălat - 600 lei, valoarea totală a lotului fiind de 94.454 lei; - Lotul 2 compus din: imobilul înscris în CF 41879 A nr. top 3859/2/c/1 compus din casă și teren în suprafață de 475 mp, cu o valoare de circulație de 325.000 Ron, mobilă de lemn masiv ( - lisa) - 8000 lei, aragaz - 300 lei, hotă -100 lei, frigider - 500 lei, mobilă de bucătărie - 2.500 lei, masă cu patru scaune de bucătărie - 1000 lei, chiuvetă de bucătărie - 200 lei, aparat instant de gaz - 200 lei, obiecte sanitare - 8 chiuvetă, Wc, cadă, robinete - 2000 lei,valoarea autoturismului marca Volkswagen, înstrăinat de pârât, de 2000 lei, valoarea totală a lotului fiind de 341.800 lei; a atribuit în natură lotul 1 reclamantei și în natură lotul 2 pârâtului; obligat pârâtul la plata sumei de 123.673 lei către reclamantă, cu titlu de sultă, în termen de maxim 6 luni de la data prezentei; -a respins cererea reclamantei de a introduce în masa bunurilor de împărțit suma de 250.000 lei pe care pârâtul a înmânat-o mamei sale în anul 1993, pentru ca aceasta să își cumpere imobilul înscris în CF 41879 A; a fost îndrumat Biroul de CF din cadrul Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară A să efectueze cuvenitele modificări în sensul celor arătate mai sus, condiționat de plata sultei de către pârât reclamantei, cu compensarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit în data de 31.10.1991, căsătorie desfăcută prin Sentința civilă nr. 4823 din 07.06.2007 pronunțată de Judecătoria Arad în Dosar nr-, rămasă definitivă prin neapelare.
Cu privire la identificarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei și valoarea acestora, reclamanta, în cuprinsul acțiunii civile precizate a arătat că, în timpul căsătoriei, părțile au dobândit următoarele bunuri: - Bunuri imobile: 1.imobilul înscris în CF 1500 T nr. top 167/2.168, constând în teren intravilan fără construcții în suprafață de 580 mp, dobândit cu contractul de vânzare cumpărare autentic sub numărul 3362/2004 al BNP Mederea; 2.imobilul înscris în CF 41879 A nr. top 3859/2/c/1, compus din casă și teren în suprafață de 475 mp, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentic sub numărul 2459/10.08.2005 al BNP; - Bunuri mobile: mobilă de lemn masiv ( - lisa ) - 8000 lei, mobilă de sufragerie -10.000 lei, aragaz - 300 lei, hotă -100 lei, frigider - 500 lei, mobilă de bucătărie - 2.500 lei, masă cu patru scaune de bucătărie - 1000 lei, chiuvetă de bucătărie - 200 lei, aparat instant de gaz - 200 lei, aparat de preparat cafea - 100 lei, aspirator - 200 lei, fier de călcat -100 lei, mobilă de dormitor - 2000 lei, mobilă de hol intrarea și living - 3500 lei, mașină de spălat - 600 lei, obiecte sanitare - 8 chiuvetă, Wc, cadă, robinete - 2000 lei, autoturism marca Volksvagen - 9000 lei, autoturism marca Volkswagen -7000 lei; precum și suma de 250.000 lei pe care pârâtul a înmânat-o mamei sale în anul 1993, pentru ca aceasta să își cumpere imobilul înscris în CF 41879
Pârâtul, prin întâmpinarea depusă la acțiune și la precizarea de acțiune, a fost de acord că imobilele arătate constituie bunuri comune, precum și bunurile mobile, cu excepția sumei de bani de 250.000 lei, care constituie bun propriu, fiind obținută de el din munca prestată în Austria în anii 1990-1991, în perioada anterioară căsătoriei, precum și autoturismul Volkswagen Passat evaluat de reclamantă la 9.000 lei, care este dobândit anterior căsătoriei. Pârâtul a arătat că valoarea acestuia este de 2.500 lei, având ca an de fabricație 1981. Pârâtul a fost de acord cu existența și valorile bunurilor mobile indicate de reclamantă cu excepția celor două autoturisme.
În ceea ce privește valorile celor două imobile, acestea au stabilite prin expertiza tehnică judiciară la suma de 325.000 lei, echivalentul sumei de 75.715 euro, pentru imobilul din A, și 68.654 lei, echivalentul sumei de 16.064 euro, pe care nici una dintre părți nu a contestat-o cu succes, expertul menținându-și poziția după formularea obiecțiunilor.
În ce privește suma de bani de 250.000 lei pe care reclamanta a solicitat să se constate că este bun comun ca urmare a faptului că pârâtul a înmânat-o mamei sale în anul 1993, pentru ca aceasta să își cumpere imobilul înscris în CF 41879 A, instanța a reținut că pârâtul a muncit în străinătate începând cu anul 1990, dată de la care pârâtul a început să trimită bani în țară la mama lui, în vederea economisirii, urmând ca pe viitor să se achiziționeze un imobil, imobil ce a fost cumpărat în martie 2003. Din probele de la dosar, prima instanță a reținut că reclamanta nu a avut cunoștință de această sumă de bani, aflând de aceasta doar cu ocazia prezentului proces, ceea ce denotă, că această sumă mare de bani ( la acea vreme) nu putea fi sustrasă din economiile părților, fără ca reclamanta să observe și nici nu putea fi economisită de ambele părți într-un timp atât de scurt, fără ca reclamanta să își dea seama. Astfel, deși pârâtul se exprimă, cu privire la această sumă, în mai multe moduri, esențialul rămâne că suma cu care a fost achiziționat imobilul din A, str. - - în baza contractului încheiat la 4 martie 1993 fila 25 dosar, de 250.000 lei, a provenit în mod exclusiv de la pârât, bani pe care i-a câștigat înainte de căsătoria părților, o parte din bani fiind recuperați de la o rudă pe care pârâtul o împrumutase, anterior căsătoriei. Astfel, pârâtul în toate afirmațiile sale, arată acest lucru, chiar dacă în unele răspunsuri se referă la modul cum a dobândit banii în general, iar alteori cum a procedat în concret.
Față de considerentele de mai sus, prima instanță a apreciat că sigurul argument pe care l-a adus reclamanta, că în 1993 era căsătorită cu pârâtul, astfel că suma de 250.000 lei este dobândită în comun, nu poate face această dovadă, câtă vreme toate celelalte probe de la dosar confirmă că pârâtul muncea de câțiva ani în străinătate și că a fost singurul care a contractat cu vânzătorul imobilului, coroborată cu faptul că reclamanta nu a avut niciodată cunoștință de această sumă de bani, deși știa de achiziționarea imobilului din 1993.
Pentru aceste considerente, prima instanță a respins cererea reclamantei de a introduce în masa bunurilor de împărțit suma de 250.000 lei pe care pârâtul a înmânat-o mamei sale în anul 1993, pentru ca aceasta să își cumpere imobilul înscris în CF 41879
În ce privește autoturismul marca Volksvagen, apreciat de reclamantă la 9000 lei, prima instanță a reținut că la dosar a fost depus doar certificatul de înmatriculare al acestuia, din care rezultă că acest autoturism a fost înmatriculat la data de 04.11.2003 și are anul de fabricație 1991. Ca urmare a datei înmatriculării acestuia, respectiv în timpul căsătoriei părților, instanța nu a reținut că acest bun este bunul propriu al pârâtului, operând, în lipsa altor probe, prezumția că a fost dobândit de ambele părți, în comun.
În ceea ce privește valoarea acestuia, reclamanta a afirmat că are o valoare de 9.000 lei, iar pârâtul de 25.000, părțile nefăcând în nici un fel dovada valorilor arătate, situație în care instanța a stabilit că, în lipsa acestor probe, pentru a evita nedreptățirea părților, valoarea este de 9000 lei, suma arătată de reclamantă și, ca o consecință, a atribuit în lotul acesteia acest bun.
În ceea ce privește valoare celuilalt autoturism, prima instanță a reținut că aceasta este de 2000 lei, echivalentul sumei de 500 euro, așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare existent la fila 54 dosar.
Cu privire la cotele de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor comune, reclamanta, în cuprinsul acțiunii introductive, a arătat că această cotă de contribuție a părților la dobândirea tuturor bunurilor este de 50% fiecare.
Pârâtul în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, a contestat cota de contribuție a reclamantei doar cu privire la dobândirea imobilului din A,-, solicitând să se constate o cotă de contribuție de 95% pentru el și de 5 % pentru reclamantă, fiind de acord cu cota de contribuție egală la dobândirea imobilului din T și a bunurilor mobile cu excepția autoturismului Volksvagen - 9000 lei și a sumei de 250.000 lei, pe care instanța le-a analizat.
Din mijloacele de probă administrate, Judecătoria a stabilit, cu privire la dobândirea imobilului din A,-, că acesta a intrat în patrimoniul părților la data de 10.08.2005, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2459 întocmit de Biroul Notarial între mama pârâtului, în calitate de vânzătoare, și părțile din prezentul dosar, fiind plătit un preț de 60.800 lei. Prin decizia civilă nr. 812/29.05.2008 a Tribunalului Arad, s-a respins acțiunea mamei pârâtului, prin care aceasta a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare antemenționat, pe motiv că prețul nu a fost achitat de către părțile din prezentul dosar. Față de împrejurările care au fost analizate deja de instanța care a pronunțat hotărârea antemenționată, prima instanță a apreciat că nu mai poate analiza și, eventual, infirma ceea ce deja a fost statuat prin hotărâre irevocabilă.
În ceea ce privește contribuția părților la achitarea acestui preț, prima instanță a reținut că reclamanta, deși nu a avut un loc de muncă stabil, înscris în cartea de muncă, a lucrat în permanență în diverse locuri de muncă, atât în țară, cât și în străinătate alături de soțul ei, pârâtul din prezenta cauză. Din probele administrate s-a reținut că pârâtul a muncit în străinătate, dar și în țară, a adus diverse bunuri din străinătate pentru a le vinde, a deschis un atelier auto din care obținea venituri, însă și reclamanta, atunci când nu era încadrată în muncă și nu se afla în străinătate cu pârâtul pentru a munci, avea grijă de gospodărie și se ocupa de cei doi copii minori ai părților. Această stare de fapt este confirmată de martorii, dar și interogatoriul pârâtului, precum și din înscrisul intitulat extras de date de asigurare eliberat de autoritățile austriece.
Cu privire la cuantumul sumei pe care o câștiga lunar fiecare dintre părți, prima instanță a reținut că nu există nici un înscris, astfel că în condițiile în care ambii soți și-au adus contribuția lor permanentă și continuă la bunul mers al familiei, din nici o probă de la dosar neputându-se reține că reclamanta era dezinteresată de aceasta ( de altfel chiar și pârâtul i-a confirmat reclamantei contribuția de 50 % la dobândirea imobilului din T, imobil care a fost achiziționat în aceeași perioadă de timp), prima instanță a reținut o contribuție egală a ambelor părți la dobândirea acestui imobil.
Pârâtul a arătat că a învestit în imobilul din A, o sumă de bani pe care a obținut-o din vânzarea unui imobil al mamei sale, însă, în lipsa unei solicitări din partea acestuia de a se deduce aceste investiții, prima instanță nu a luat în calcul acest argument, în analizarea cotei de contribuții a părților la momentul dobândirii imobilului.
Astfel că, față de considerentele de mai sus, Judecătoria a reținut o cotă de contribuție egală a părților la dobândirea tuturor bunurilor care fac parte din masa bunurilor de împărțit.
Cu privire la modalitatea de sistare a comunității de bunuri, în cuprinsul acțiunii și a precizării acțiunii civile, reclamanta a propus o modalitate de împărțire a bunurilor comune în funcție de folosința faptică, prin atribuirea imobilului din A pârâtului, imobilul din T către ea și împărțirea in natură a bunurilor mobile. Pârâtul a fost de acord cu împărțirea bunurilor imobile, însă a solicitat atribuirea tuturor bunurilor mobile reclamantei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul G, care a arătat că instanța de fond a apreciat greșit cota de contribuție a părților la dobândirea imobilului din A, a calificat greșit autoturismul Volkswagen Passat ca fiind bun comun, a ignorat poziția apelantului la lotizarea bunurilor mobile și a calculat greșit sulta.
Astfel din probele administrate în cauză, rezultă că, pe întreaga durată a căsătoriei, apelantul a fost singurul care a realizat constant venituri substanțiale din care au fost achiziționate bunurile imobile de către părți, în timp ce intimata a realizat venituri din salariu numai în perioada 1995-1996.
Autoturismul Volkswagen Passat a fost achiziționat la 05.07.1991, anterior căsătoriei cu intimata, după cum rezultă din cartea de identitate a autovehiculului.
La formarea loturilor, prima instanță a ținut cont de propunerea făcută de intimată, cu toate că apelantul a solicitat ca toate bunurile mobile să îi fie atribuite acesteia.
În fine, prima instanță a greșit la calculul sultei, deoarece însumarea valorilor stabilite pentru bunurile din lotul I și lotul II și calculul diferenței dintre valoarea celor două loturi nu conduc la sulta stabilită de instanța de fond.
Prin decizia civilă nr. 390/15.10.2009 pronunțată în dosarul cu același număr, Tribunalul Arada admis apelul declarat de pârâtul G împotriva sentinței civile nr. 6290 din 29 iunie 2009, pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Arad, pe care a schimbat-o în parte; a constatat calitatea de bun propriu al pârâtului, pentru autoturismul Volkswagen Passat în valoare de 9000 lei, și a scos acest bun din masa bunurilor de împărțit și, în consecință, a modificat valoarea masei bunurilor comune la 427.254 lei, a lotului nr. 1 de bunuri atribuit reclamantei, la 85.454 lei, și a sultei datorate de pârât, reclamantei la 128.173 lei; menținând restul dispozițiilor sentinței apelate, fără cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că apelul este fondat, numai în ce privește regimul juridic al autoturismului Volkswagen Passat, deoarece părțile s-au căsătorit la 31.10.1991, iar autoturismul, având numărul de identificare ( seria șasiu) -- a fost înmatriculat în Austria pe numele apelantului la 05.07.1991, anterior căsătoriei acestuia, potrivit certificatului depus în dosarul de apel (fila 30), așadar conform art. 31 lit. a) din Codul familiei, nu este bun comun al părților, ci bun propriu al apelantului.
S-a impus, în consecință, scoaterea acestui bun din masa bunurilor de împărțit, care își va modifica valoarea la 427.254 lei, și din lotul nr.1 de bunuri atribuit intimatei, care își va modifica valoarea la 85.454 lei, sulta datorată de apelant intimatei urmând să fie de 128.173 lei.
Tribunalul a constatat că nu sunt fondate, însă, celelalte motive de apel invocate.
În primul rând, în cadrul procesului de sistare a codevălmășiei de bunuri nu este permisă stabilirea mai multor cote de contribuție, ci instanța este ținută să stabilească o cotă de contribuție unică, raportată la universalitatea bunurilor dobândite de soți în comun, în timpul căsătoriei, făcând o apreciere globală a participării fiecăruia dintre soți la obținerea acestora.
Este de observat că apelantul recunoaște intimatei o contribuție egală cu a sa la dobândirea bunurilor comune, cu excepția imobilului din A,-, pentru care își arogă o contribuție de 95%.
Explicația potrivit căreia apelantul ar fi cumpărat imobilul în anul 1993, din bani câștigați de el prin muncă în Austria, însă a fost nevoit să intabuleze imobilul pe numele mamei sale pentru a nu pierde calitatea de azilant, nu a putut fi primită, întrucât acțiunea civilă formulată de mama apelantului împotriva apelantului și intimatei, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a vânzării către aceștia a imobilului pentru fictivitatea prețului, a fost irevocabil respinsă printr-o hotărâre intrată în puterea de lucru judecat și care nu mai poate fi contrazisă de o altă hotărâre judecătorească ulterioară.
Prin răspunsul la interogator ( fila 69 dosar fond), apelantul a recunoscut că, în perioada 1991-1996, intimata a fost cu el în Austria și a prestat munci remunerate ca: întreținerea curățeniei în imobilul în care locuiau cu chirie, călcat, spălat la familii particulare, spălat vasele într-un hotel, astfel că, în 1996, cei doi soți s-au întors cu aproximativ 18.000 mărci, bani economisiți de aceștia, iar după 1996, ambii au continuat să desfășoare munci ocazionale în Austria. Tot apelantul recunoaște că, pe perioada căsniciei, soția sa a fost cea care se ocupa de casă și copii.
Aceste recunoașteri ale pârâtului se coroborează cu declarațiile martorilor, și, conturând eforturile făcute, în egală măsură, de ambele părți, pentru susținerea materială a sarcinilor căsniciei, dar și aportul substanțial al intimatei la întreținerea gospodăriei și îngrijirea copiilor, de natură a compensa o eventuală diferență între veniturile realizate în concret de fiecare soț.
Prima instanță, la formarea loturilor a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 6735alin. 2, 6739Cod procedură civilă, care impun ca bunurile comune să fie împărțite pe cât posibil în natură, astfel încât sulta care ar rezulta să nu fie împovărătoare.
În fine, din însumarea valorii bunurilor cuprinse în cele 2 loturi, rezultă că valorile acestora, precum și sulta, au fost în mod corect calculate de prima instanță, în apel impunându-se doar modificările cauzate de scoaterea din masa bunurilor comune a autoturismului sus-menționat.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâtul G, solicitând, în principal, casarea deciziei civile nr. 390/15.10.2009 a Tribunalului Arad, precum și a sentinței civile a Judecătoriei Arad, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, Judecătoriei Arad, în baza art. 312 alin. 3.pr.civ.; în subsidiar, s-a solicitat modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii în totalitate a apelului declarat, admiterea în totalitate a acțiunii reconvenționale, respectiv, în ceea ce privește cotele diferite de contribuție ale părților la dobândirea imobilului înscris în CF nr. 41879 A, cu nr. top 3859/2/c/1, compus din casă și teren în suprafață de 475 mp, situat în A,-, respectiv de 95% pârâtul și de 5% reclamanta. Se mai solicită atribuirea tuturor bunurilor mobile către reclamantă și obligarea ei la plata către pârât a sumei de 19.150 lei, cu titlu de sultă pentru bunurile descrise la pct. 1-16 din precizarea acțiunii principale, precum și obligarea reclamantei la plata către pârât a unei sulte reprezentând diferența de valoare dintre loturi, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 129 alin. 2 și 4.pr.civ. care consacră principiul contradictorialității în procesul civil, prin faptul că, deși, în fața instanțelor de fond nu a fost pusă în discuția părților problema stabilirii unei cote unice de contribuție a părților la dobândirea, în comun, în timpul căsătoriei, a bunurilor mobile și imobile, această problemă a fost tratată pentru prima dată direct prin decizia civilă nr. 390/15.10.2009 pronunțată de Tribunalul Arad, ca instanță de apel.
Împrejurarea stabilirii unei cote unice de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune în timpul căsătoriei nu a fost pusă niciodată în discuția părților, astfel că, atâta timp cât nici una dintre părți nu a ridicat această problemă prin actele procesuale depuse în apel, hotărârea Tribunalului Arada fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. 2 și 4.pr.civ..
În ceea ce privește cotele de contribuție ale părților la dobândirea imobilului situat în A,-, instanțele de fond au ignorat probațiunea administrată în susținerea cererii reconvenționale, respectiv înscrisurile de la filele 25, 30-32, 33-44, 26 din dosarul de fond, din care rezultă, fără putință de tăgadă, faptul că, pe întreaga durată a căsătoriei, el a fost singurul care a realizat constant venituri substanțiale, din care au fost achiziționate bunurile imobile dobândite de părți. Aceste înscrisuri atestă și faptul că anterior încheierii căsătoriei cu reclamanta, a realizat venituri substanțiale, care au avut mai apoi, ca destinație cumpărarea imobilului situat în Municipiul El a lucrat începând cu anul 1989, în Austria, realizând venituri consistente din salariu și din muncile suplimentare prestate.
Martorii audiați în cauză ( 71-72 și 115-116) au arătat că imobilul din localitatea Aaf ost cumpărat în anul 1993, din bani câștigați de el în Austria, proprietatea fiind intabulată pe numele mamei sale, întrucât statutul său de azilant nu îi permitea să dețină proprietăți în nicio țară.
Deși instanțele au respins precizarea acțiunii principale în ceea ce privește introducerea sumei de 250.000 lei ( prețul imobilului) în masa bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, au respins și cererea sa privind constatarea unei cote de contribuție de 95% la dobândirea imobilului
Se apreciază că hotărârile pronunțate sunt contradictorii: pe de o parte, se reține că suma de 250.000 lei, are caracterul de bun propriu, fiind dobândită de el anterior căsătoriei, iar pe de altă parte, nu se constată contribuția sa mai mare la dobândirea imobilului.
Transcrierea imobilului pe numele soților s-a făcut în anul 2005, în urma insistențelor reclamantei, care, la scurt timp după acest moment, a înaintat acțiunea de divorț. Prețul menționat în contractul de vânzare-cumpărare încheiat a fost fictiv, ei neachitând această sumă mamei recurentului, lucru subliniat de martorul.
Și după revenirea din Austria a contribuit substanțial la veniturile gospodăriei comune, o parte din bani fiind folosiți pentru renovarea casei din localitatea
În timpul căsătoriei, reclamanta a adus venituri din salarii doar în perioada 1995-1996, ea nefiind angajată în rest. Singura ei contribuție la cheltuielile comune ale căsătoriei a fost munca prestată în gospodărie și îngrijirea celor doi copii, folosind câștigurile sale pentru ajutarea rudelor sale.
Față de veniturile sale substanțiale, recurentul apreciază că susținerile instanței de apel cu privire la compensarea diferenței de venituri, cu munca în gospodărie a reclamantei, nu pot fi reținute.
Se mai arată că instanța de fond a omis să analizeze înscrisurile existente la dosar, care certifică veniturile realizate de el, precum și faptul că nu a recunoscut o contribuție egală a soților decât cu privire la terenul intravilan din T, context în care prezumția nu poate fi extinsă și cu privire la imobilul din A, în condițiile în care a fost răsturnată de probatoriul administrat în cauză.
Prezumția cotei de contribuție egale a soților la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei este relativă, iar, chiar în condițiile stabilirii unei cote unice de contribuție la dobândirea tuturor bunurilor, media cotei de contribuție la dobândirea celor două imobile este de 70,25% în favoarea pârâtului, medie ce trebuie să se reflecte în sulta stabilită.
În ceea ce privește valoarea autoturismului marca Volkswagen Passat, descris la pct. 18, el a apreciat că este supraevaluată de reclamantă, însă, fără a se administra nicio probă pentru stabilirea valorii reale, a fost inclus în lotul atribuit lui la valoarea indicată de reclamantă.
În ceea ce privește lotizarea bunurilor, recurentul arată că aceasta s-a făcut cu ignorarea pozițiilor ambelor părți, exprimate în precizarea acțiunii principale și în întâmpinarea la precizare, fiind încălcate dispozițiile art. 673 ind. 9.pr.civ.. Chiar dacă regula este împărțirea în natură a bunurilor comune, trebuia respectată și voința părților exprimată în actele depuse la dosar.
În drept, se invocă dispozițiile art. 129, 274, 299, 303, 304, 312 și 673 ind. 1 și urm. pr.civ. art. 30 și 36 Codul familiei.
Intimata a solicitat, prin întâmpinarea depusă la dosar ( 12-17), respingerea prezentului recurs, ca fiind nul, în temeiul art. 306 alin. 1.pr.civ. întrucât motivul I nu este motivat în drept în termen legal, iar din motivare, nu se poate desprinde care din cazurile de casare sunt invocate. Pe fond, se solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, fiind reiterate apărările invocate în fața instanțelor de fond cu privire la aspectele contestate, apărări ce au fost expuse anterior, astfel că nu vor mai fi reluate.
Cu privire la valoarea autoturismului VW Passat, intimata invocă faptul că recurentul nu a atacat sentința primei instanțe sub acest aspect, astfel că acest aspect nu poate fi invocat pentru prima oară în recurs, "omissio medio".
În drept, se invocă dispozițiile art. 115.pr.civ. art. 306 alin. 1.pr.civ. art. 302 ind. 1 alin. 1 lit. c pr.civ. art. 673 ind. 1 și urm. pr.civ. art. 274.pr.civ..
În ceea ce privește nulitatea recursului invocată de intimată, raportat la faptul că nu a fost indicat temeiul de drept al cererii de recurs, curtea va respinge această excepție, ca neîntemeiată, față de disp. art. 306.proc.civ. care sancționează astfel nemotivarea căii de atac, și nicidecum neindicarea temeiului de drept. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât alin. 3 al textului de lege arătat permite instanței să încadreze motivele de recurs, în funcție de dezvoltarea acestora, în cazurile prev. de art. 304.proc.civ.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate și în limitele trasate de art. 304 și 304 ind. 1.pr.civ. față de probatoriul administrat în cauză, analizat în condițiile art. 299 și urm. pr.civ. art. 30, 31 și 36 Codul familiei și art. 673 ind. 1 și urm. pr.civ. Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, Tribunalul Arad pronunțând o hotărâre temeinică și legală, pentru considerentele expuse în cuprinsul său și pe care instanța de recurs și le însușește.
Astfel, în ceea ce privește contribuția părților la dobândirea bunurilor comune, în mod just instanțele de fond au reținut o contribuție egală a celor doi soți la dobândirea bunurilor supuse partajului, ca urmare a analizării juste și coroborate a întregului probatoriu administrat în cauză, prin raportare la prevederile art. 30 și 31 Codul familiei.
Este de asemenea, corectă aserțiunea instanței de apel în sensul că, în cadrul acțiunii de sistare a stării de codevălmășie, nu este permisă stabilirea unor cote distincte de contribuție prin raportare la diverse bunuri de partajat. Practica judiciară și doctrina juridică reputată în materie sunt constante în sensul că instanța de judecată trebuie să stabilească o singură cotă de contribuție, raportată la întreaga masă supusă partajului, ca urmare a unei aprecieri globale a contribuției fiecăruia dintre soți la dobândirea bunurilor comune.
Acest aspect ține de natura acțiunii de sistare a stării de codevălmășie, iar, având în vedere faptul că, prin acțiunea introductivă, reclamanta a cerut stabilirea unei cote de contribuție egală la dobândirea bunurilor comune ale soților, soluție consacrată de Judecătoria Arad, nu se poate reține încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 129 alin. 2 și 4.pr.civ.. Așa cum am arătat, reclamanta a cerut stabilirea unei cote unice, astfel că acest aspect nu trebuia pus în discuția părților și din oficiu, neimpunându-se casarea deciziei atacate, în condițiile în care problema în discuție nu a fost tratată pentru prima oară prin decizia recurată. Instanța de apel a folosit-o doar ca și argument suplimentar, fără a se ajunge la reformarea sentinței primei instanțe în acest punct, deoarece în continuare, tribunalul menține motivat soluția unei cote unice și egale de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune.
În ceea ce privește cuantumul acestor cote, soluția instanțelor de fond este corectă, în deplină concordanță cu probatoriul amplu administrat în cauză, ce a fost analizat în detaliu. În mod just se reține că, deși pârâtul a realizat constant venituri din munca prestată în Austria, și reclamanta a prestat diverse activități aducătoare de venituri sau beneficii ( contravaloarea chiriei din Austria prin menajul făcut proprietarului, ), iar, în plus, a avut grijă de gospodăria comună și de copii părților, activități ce trebuie avute în vedere la stabilirea contribuției efective la dobândirea bunurilor comune. În ceea ce privește veniturile realizate anterior căsătoriei de către pârât, nu poate fi reținută, ca o contribuție substanțială la dobândirea bunurilor comune, achitarea prețului imobilului din Municipiul A, cumpărat pe numele mamei recurentului.
În prezentul litigiu, prezintă relevanță juridică doar contribuția la dobândirea bunurilor comune ale soților, iar, cu privire la imobilul arătat, s-a reținut în mod irevocabil într-o decizie a Tribunalului, că s-a achitat de către părțile din prezentul litigiu, prețul menționat în contract către mama pârâtului. Acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat, nemaiputând fi contrazis în prezentul litigiu, astfel că este relevant acest din urmă aspect ( al achitării prețului către mamă, de soți). Orice liberalitate făcută de pârât mamei sale, prin cumpărarea imobilului sau, mai exact achitarea prețului, nu poate influența soluția în cauză, față de faptul că s-a statuat în mod irevocabil că soții au plătit mamei-vânzătoare prețul stipulat. Ca atare, înscrisurile invocate și declarațiile martorilor în această chestiune nu pot fi avute în vedere, ca relevante, peste conținutul unei hotărâri judecătorești, care este prezumat absolut și irefragabil, că exprimă adevărul, neputând fi admisă o probă contrară.
Cu privire la suma de 250.000 lei, soluția nu a fost contestată de către reclamantă, intrând în puterea lucrului judecat, dar, totodată, nu se poate constata existența contradicției juridice invocate de recurent în cuprinsul hotărârii atacate. Astfel, s-a constatat că suma în discuție, bun propriu al pârâtului, a fost folosită pentru cumpărarea unui imobil pe numele mamei pârâtului, iar, ulterior, aceasta l-a vândut ( contra unui preț încasat) soților. Cauzele acestor operațiuni juridice și natura lor ( liberalitate sau simulație) nu pot fi analizate în prezentul litigiu, în condițiile în care părțile nu au sesizat instanța cu o cerere în acest sens, iar aceasta este ținută de cadrul procesual stabilit de părți, potrivit aliniatului ultim al art. 129.pr.civ..
Ca atare, având în vedere aceste argumente, Curtea constată că nu sunt întemeiate susținerile recurentului privind neanalizarea probatoriului administrat în cauză, lucru contrazis de conținutul hotărârilor pronunțate de Judecătorie și Tribunal, din care rezultă cu îndestulătoare evidență faptul că instanțele de fond au analizat toate susținerile părților, prin raportare la probatoriul administrat, care a fost analizat în mod corect, prin coroborare.
Prin contribuțiile specifice concrete ale părților au fost achiziționate bunurile părților, neputându-se reține o cotă diferită de contribuție, în condițiile în care veniturile mai mari ale pârâtului au fost contrabalansate de munca prestată de reclamantă în gospodărie și pentru creșterea copiilor părților.
Ca atare, soluția ce se impune este cea constatată de cele două instanțe, care au făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale în materie, astfel că prezentul recurs apare a fi nefondat sub acest aspect.
Cu privire la valoarea autoturismului marca Volkswagen Passat, descris la punctul 18, acest aspect nu a fost contestat de pârâtul G prin apelul declarat, astfel că soluția Judecătoriei Arada intrat în puterea lucrului judecat cu privire la acest aspect. Nu poate fi supus verificării instanței de control judiciar pentru prima oară în recurs, "omissio medio", astfel că, sub acest aspect, recursul se privește a fi inadmisibil, neputând fi analizată temeinicia acestui motiv de recurs.
Neîntemeiat se privește a fi și ultimul motiv de recurs, ce vizează lotizarea bunurilor, ce s-ar fi făcut, afirmă recurentul, cu încălcarea poziției exprimate de părți.
În mod corect, tribunalul a constatat că, în această privință, a fost respectat întrutotul principiul împărțirii, pe cât posibil, a bunurilor ce formează masa de partajat, în natură, pentru a respecta egalitatea părților și a nu rupe echilibrul de prestații printr-o sultă excesiv de împovărătoare pentru una din părți.
Reclamanta nu a solicitat niciun moment ca, în lotul său, să fie incluse toate bunurile mobile, iar, prin concluziile scrise depuse la Judecătorie, a cerut ca bunurile ce mobilează casa localitatea A, să fie incluse în lotul pârâtului ( 158 și urm.).
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale invocate, coroborate cu prevederile art. 299 și urm. pr.civ. Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, astfel că, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civ. îl va respinge.
Față de soluția pronunțată în cauză și de dispozițiile art. 274.pr.civ. va obliga recurentul la plata către intimată a sumei de 3.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat, potrivit chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul G împotriva deciziei civile nr. 390/15.10.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata.
Obligă recurentul la plata către intimată a sumei de 3.500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 2 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /22.02.2010; Tehnored. 4 ex./23.02.2010;
Instanța de apel:;; Prima instanță:
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Claudia Rohnean, Cristian Pup
| ← Divort. Decizia 922/2009. Curtea de Apel Ploiesti | Divort. Decizia 644/2009. Curtea de Apel Ploiesti → |
|---|
