Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 794/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
Complet specializat de familie și minori
DECIZIA CIVILĂ NR.794
Ședința publică din 6 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR 2: Claudia Rohnean
JUDECĂTOR 3: Maria Lăpădat
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul și de pârâta împotriva deciziei civile nr.265/A/09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru pârâta recurentă, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, apărătorul pârâtei recurente depune practică judiciară.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în recurs.
Apărătorul pârâtei recurente solicită admiterea recursului declarat de pârâtă, modificarea deciziei recurate în sensul obligării reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, cu cheltuieli de judecată în recurs, arătând că în mod greșit, în apel, nu au fost acordate cheltuieli de judecată pârâtei.
În ce privește recursul reclamantului, apărătorul pârâtei recurente arată că nu mai susține motivul de recurs privind tardivitatea, față de data inscripționată pe plic, însă solicită anularea recursului în temeiul art.261 Cod procedură civilă, fiind formulat și semnat de către o persoană fără calitate procesuală.
Pe fond, arată că recursul este inadmisibil și neîntemeiat, arătând că nu se invocă aspecte de nelegalitate ci doar aspecte referitoare la starea de fapt, suspendarea nu este oportună, soluția prezentului dosar nedepinzând de soluția în cauza penală, încercându-se în acest fel tergiversarea soluționării cauzei pentru a se evita plata sultei, contractele de care se prevalează reclamantul pentru a scoate din masa bunurilor partajabile cele două imobile nu sunt valabile, fiind acte antedatate, astfel că nu a fost răsturnată prezumția de comunitate a bunurilor și nici cota de contribuție a părților la dobândirea acestora.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față constată:
Prin decizia civilă nr.265/A/9.06.2009, Tribunalul Arad - Secția Civilă a respins apelurile declarate de reclamantul pârât reconvenlional și de pârâta reclamntă reconvențional împotriva sentinței civile nr.583/31.01.2008.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin sentința civilă nr.583 din 31.01.2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr- s-a admis în parte acțiunea reconvențională exercitată de reclamanta reconvențională în contradictoriu cu pârâtul reconvențional iar pe cale de consecință:
S-a constatat că sub durata căsătoriei părțile au dobândit cu o contribuție egală următoarele bunuri: imobilul situat în M, nr. 114, înscris în CF nr. 841 M, nr. top 212 intravilan cu casă - 54.200 lei, imobil situat în, nr. 419, înscris în CF nr. 1505, nr. top 171/2/263/1-2 casă, construcții anexe și teren în suprafață de 2878 mp - 26.000 lei, construcție fără teren, neevidențiată în CF, situată în A,- - 250.000 lei, 1 mobilă dormitor (2 paturi, 2 noptiere, 2 dulapuri) - 2000 lei, 1 pat dormitor - 1400 lei, 3 bucăți TV 1500 lei, 1 aparat video 200 lei, 1 masă pentru 6 persoane 1050 lei, o armă de vânătoare - 1400 lei, mașină de spălat - 500 lei, aspirator Philips - 500 lei, frigider Arctic - 500 lei, 1 set canapea, 2 fotolii, 1 măsuță - 1500 lei, aragaz cu 4 ochiuri - 300 lei, ladă frigorifică - 500 lei, mobilă bucătărie - 800 lei, pat simplu (pentru o persoană) - 200 lei, total valoare 342.400 lei.
S-a sistat comunitatea de bunuri prin formarea două loturi: Lotul I compus din imobilul situat în M nr.114 - 54.200 lei, 1 mobilă dormitor (2 paturi, 2 noptiere, 2 dulapuri) - 2000 lei, 1 pat dormitor 1400 lei, 1 TV color Daewoo - 500 lei, mașină de spălat - 500 lei, aspirator Philips 500 lei, total valoare 59.100 lei; Lotul II imobil, nr.419 - 26.000 lei, construcție A,- - 250.000 lei, 2. TV color - 1000 lei, 1 video - 200 lei, 1 masă 6 persoane - 1050 lei, armă de vânătoare 1400 lei, frigider Arctic - 350 lei, 1 set canapea, 2 fotolii, 1 măsuță - 1500 lei, aragaz 4 ochiuri - 300 lei, ladă frigorifică 500 lei, mobilă bucătărie - 800 lei, pat simplu - 200 lei, valoare 283.300 lei.
S-a atribuit reclamantei Lotul I și pârâtului Lotul II obligându-l pe acesta din urmă să plătească reclamantei reconvenționale suma de 112.100 lei cu titlu de sultă egalizatoare.
A fost îndrumat OCPI să efectueze cuvenitele mențiuni în cartea funciară cu privire la imobilele litigioase, în sensul celor de mai sus.
S-a respins cererea privind includerea în masa bunurilor partajabile a autoturismului, nr. de înmatriculare AR - 18 -.
Au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Părțile sunt foști soți, căsătoria acestora fiind desfăcută prin sentința civilă nr.1952 din 01.03.2007.
Sub durata căsătoriei, părțile au dobândit, următoarele bunuri comune: imobilul situat în M, nr.114, înscris în CF nr.841 M, nr. top 212 intravilan cu casă - 54.200 lei, imobil situat în, nr.419, înscris în CF nr. 1505, nr. top 171/2/263/1-2 casă, construcții anexe și teren în suprafață de 2878 mp - 26.000 lei, construcție fără teren, neevidențiată în CF, situată în A,- - 250.000 lei, 1 mobilă dormitor (2 paturi, 2 noptiere, 2 dulapuri) - 2000 lei, 1 pat dormitor - 1400 lei, 3 bucăți TV 1500 lei, 1 aparat video 200 lei, 1 masă pentru 6 persoane 1050 lei, o armă de vânătoare - 1400 lei, mașină de spălat - 500 lei, aspirator Philips - 500 lei, frigider Arctic - 500 lei, 1 set canapea, 2 fotolii, 1 măsuță - 1500 lei, aragaz cu 4 ochiuri - 300 lei, ladă frigorifică - 500 lei, mobilă bucătărie - 800 lei, pat simplu (pentru o persoană) - 200 lei, total valoare 342.400 lei.
Existența și calitatea acestora nu a fost contestată decât în privința autoturismului cu nr. de înmatriculare - și a armei de vânătoare.
În privința autoturismului în cauză, nu s-a dovedit că acesta ar fi proprietatea soților, depoziția martorului G nefiind de natură a dovedi contrariul, câtă vreme acesta are cunoștință doar că "sub durata căsătoriei soții au avut o mașină, iar într-o altă perioadă că au avut în proprietate "două autoturisme".
Referitor la arma de vânătoare, într-adevăr aceasta nu ar fi putut fi achiziționată decât în baza permisului de port armă deținut de către pârâtul reconvențional, aspect ce a fost avut în vedere la includerea acestui bun în lotul deținătorului acestui permis, în conformitate cu legislația în materie, însă prin aceasta nu dobândește caracter de bun propriu, câtă vreme arma nu este afectată exercitării unei îndeletniciri cu titlu profesional, ci unei activități vremelnice și întâmplătoare și nu se încadrează nici în noțiunea de "bunuri de uz personal", nefiind astfel incidente dispozițiile art. 31 lit.c Cod familie.
Nici valorile bunurilor mobile nu au fost contestate de către părți, dimpotrivă au fost recunoscute de acestea, iar în privința bunurilor imobile supuse partajului, valoarea lor a fost stabilită prin raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiunile formulate la acest raport, astfel: imobilul situat în M nr.114 - 54.200 lei, imobilul situat în, nr.419 - 26.000 lei și construcție fără teren, neevidențiată în CF, situată în A,- - 250.000 lei.
Contribuția părților la dobândirea bunurilor comune mai sus descrisă a fost egală.
La stabilirea acestei contribuții, instanța a avut în vedere următoarele aspecte:
La edificarea construcției situată în A,-, pe terenul bun propriu al pârâtului reconvențional, pe lângă munca fizică prestată de acesta e necesar a fi avută în vedere și implicarea reclamantei reconvenționale, care așa cum rezultă din depoziția martorului G, pe de o parte a pregătit mâncare pentru prietenii, vecinii părților implicați în edificarea acestei construcții, "nu se dădea la o parte de la orice înseamnă muncă în vederea construirii casei", iar pe de altă parte a înțeles să folosească suma de 12.000 mărci germane, dobândită în urma unei moșteniri, în același scop. Nu în ultimul rând, a fost avută în vedere și munca reclamantei reconvenționale, prestată în ceea ce înseamnă creșterea și educarea copiilor părților, care în perioadele cât soțul ei s-a aflat în străinătate și-a asumat-o în exclusivitate.
Nici împrumuturile, de altfel dovedite a fi fost contractate sub durata căsătoriei, nu pledează pentru o contribuție diferită a soților la achiziționarea imobilelor comune, în condițiile în care martorul G, declară că a înțeles să le împrumute pe părți cu suma de 5000 mărci germane, în scopul de a-i ajuta ca familie. Aceleași sentimente de prietenie l-au animat pe martor și când i-a dat reclamantului reconvențional 2000 Ť. Depoziția martorului și contractul de împrumut aflat la fila 99, nu dovedesc contrariul, câtă vreme nu se cunoaște destinația sumelor împrumutate, persoana care le-a restituit, martorul declarând că are cunoștință despre aceste împrumuturi din spusele reclamantului reconvențional.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantul pârât reconvențional și pârâta reclamantă reconvențional.
Reclamantul a criticat soluția primei instanțe sub aspectul componenței loturilor și a obligației sale de a plăti sulta la valoarea de 112.100 lei, arătând că arma de vânătoare a fost inclusă în mod greșit în masa bunurilor comune întrucât este bunul său propriu achiziționat în baza statutului său special și al permisului de port armă încadrându-se la situația prevăzută de art.31 lit.c din Codul familiei.
Arată că imobilul din Maf ost achiziționat cu contribuția exclusivă a sa deoarece reclamanta la acea dată nu realiza venituri.
În scopul achiziționării casei reclamantul a luat bani împrumut de la martorul G respectiv suma de 5.000 mărci germane pe care a restituit-o prin prestarea diferitor munci și pe care a plătit-o cu titlu de avans la casă.
Imobilul situat în localitatea a fost cumpărat cu bani luați împrumut de la pe care i-a restituit din munca sa exclusivă prin rate achitate și după despărțirea în fapt a părților.
Construcția nouă din Aaf ost realizată pe un teren primit donație de la mama sa astfel încât valoarea terenului nu poate fi inclusă în masa bunurilor comune.
ansamblu apelantul solicită să i se acorde o contribuție de 66,66% la dobândirea bunurilor comune iar la stabilirea sultei să se țină cont de valoarea impozitului plătit de către apelant pentru imobilele din și M și de valoarea a 2.000 de Ť. și lemnele pentru șarpantă pe care el le-a primit cadou de la martorul
Apelanta a criticat soluția primei instanțe numai sub aspectul cheltuielilor de judecată solicitând ca reclamantul să fie obligat la plata unei jumătăți din cheltuielile pe care pârâta le-a făcut în fața primei instanțe însă prin concluziile verbale puse de apărătorul său a arătat că nu mai susține acest apel.
Față de această împrejurare dar și pentru că acțiunea de partaj a fost admisă în parte iar de sistarea comunității de bunuri profită ambele părți, Tribunalul apreciază că prima instanță în mod corect a compensat cheltuielile de judecată ale părților potrivit art.276 Cod procedură civilă astfel încât apelul pârâtei reclamantă reconvențional a fost respins în baza art.296 Cod procedură civilă.
Apelul pârâtului reclamant reconvențional a fost de asemenea respins în baza art.296 Cod procedură civilă ca neîntemeiat din următoarele considerente:
Arma de vânătoare în valoare de 1.400 lei a fost achiziționată în timpul căsătoriei părților și are o valoare economică ridicată fiind o modalitate în care părțile au înțeles să investească banii comuni (există de altfel numeroși colecționari de arme de vânătoare) neavând relevanță că prin prisma legislației în vigoare doar deținătorul permisului de port armă o poate folosi întrucât în concret ea nu servește la exercitarea profesiei ci la activitatea de vânătoare ca hobby.
Din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul rezultă că la stabilirea valorii de circulație pentru imobilul din A nu s-a ținut cont de valoarea terenului, care nu a fost evaluat.
Prima instanță a stabilit în mod corect că părțile au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune relevând implicarea reclamantei reconvenționale în edificarea construcției din A și folosirea unei sumei de 12.000 de mărci germane dobândită în urma unei moșteniri, tot pentru edificarea construcției și munca depusă de aceasta pentru creșterea și educarea copiilor.
Prin motivele de apel nu sunt criticate aceste aspecte ci este reiterată apărarea privind achiziționarea celorlalte două imobile din bani luați împrumut de către apelant și restituiți exclusiv de către acesta.
Apelantul nu a combătut în nici un fel în apel susținerea intimatei că înscrisurile denumite contract de împrumut au fost întocmite pro causa, sens în care arată că la dosarul format cu ocazia primei judecăți a apelurilor la fila 59 împrumutatul s-a identificat cu o carte de identitate eliberată de Poliția A la 12.05.2003 în timp ce contractul de împrumut a fost semnat la 08.03.1997. La fel intimata arată că în contractul de împrumut acordat de acesta s-a identificat cu o carte de identitate eliberată la 04.02.2008 dar contractul a fost semnat în 29.11.2005 și de asemenea declarația dată de același la data de 08.10.2007 face referire la aceiași carte de identitate eliberată un an mai târziu (filele 62 și 63).
În aceste condiții nu s-a făcut dovada certă că părțile ar fi avut o contribuție diferențiată la dobândirea bunurilor comune.
Valoarea celor 2.000 de Ť. și lemnele pentru șarpantă nu poate fi scăzută din sulta datorată de apelant deoarece a fost luată în considerare de instanță la aprecierea globală a contribuției părților la dobândirea bunurilor comune și la stabilirea valorii imobilului.
În privința valorii impozitelor plătite pentru imobilele din și M Tribunalul constată că apelantul nu arată când au fost plătite, de către cine și pentru care an fiscal, neexistând la dosarul de apel vreo dovadă care să ateste împrejurarea achitării acestora de către apelant.
Având în vedere că apeluri au fost respinse potrivit art.274 Cod procedură civilă Tribunalul nu a acordat cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri, în termen legal, ambele părți.
Reclamantul a solicitat în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, conform art.304 pct.4 Cod procedură civilă, cu motivarea că dosarul nu era în stare de judecată întrucât Parchetul a început urmărirea penală împotriva sa referitor la actele de împrumut despre care s-a făcut vorbire în prezentul proces de partaj, motiv pentru care, în opinia sa, trebuia dispusă suspendarea judecării apelului.
În subsidiar, conform art.304 pct.6 Cod procedură civilă s-a solicitat modificarea acestei decizii în sensul ca anumite bunuri din lotul 2 pe care le folosește să fie trecute în lotul I cu plata unei sulte sau, dacă nu se acceptă această variantă, să fie redusă sulta la care el a fost obligat, proporțional cu cota sa mai de contribuție la dobândirea bunurilor comune, astfel cum rezultă din probele dosarului.
Reclamantul și-a susținut afirmațiile prin aceea că el este cel care achita impozitele aferente imobilelor către stat.
În plus, a mai solicitat a se constata și faptul că arma de vânătoare este bunul său propriu iar nu bun comun, fapt atestat de aceea că permisul de port-armă este eliberat pe numele său și că doar el este cel care se folosește de acest bun.
Pârâta și-a întemeiat în drept recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.312 Cod procedură civilă iar în fapt pe aceea că, din moment ce prin decizia civilă nr.296/14.10.2008 a Tribunalului Arad apelul său a fost respins iar decizia nu a fost recurată decât de reclamant, ca urmare a admiterii acestui recurs și a casării deciziei trebuia rejudecat doar apelul lui iar nu ambele apeluri și, din moment ce acesta a fost respins, trebuia ca pârâtei să-i fie acordate cheltuielile cauzate de judecarea apelului reclamantului precum și cele ocazionate de recursul aceluiași reclamant. A solicitat, de asemenea, acordarea cheltuielilor de judecată din prezentul recurs.
Reclamantul nu a formulat întâmpinare în cauză ci doar pârâta care a invocat în acest act atât apărări pe excepții cât și apărări de fond.
În concret, pârâta a susținut că recursul reclamantului este tardiv (însă în concluziile verbale, ținând cont de data expedierii prin poștă a recursului, a declarat că nu mai susține această excepție) și că este nul întrucât nu a fost motivat în termenul legal, complet și conform și de asemenea, pentru că, potrivit art.161 Cod procedură civilă, a fost semnat de o persoană fără calitate legală în proces (persoana care și-a arogat calitatea de reprezentant, nefiind înscrisă în cadrul barourilor legal constituite).
În ceea ce privește aspectele de fond ale recursului reclamantului pârâta a solicitat respingerea lui ca inadmisibil și neîntemeiat întrucât nu vizează aspecte de nelegalitate a hotărârii ci doar stări de fapt, care, oricum, nefiind dezvoltate punctual și concret (referitor la cuantumul cotei majore de contribuție a reclamantului la dobândirea bunurilor sau la criteriile după care se poate modifica sulta) nu pot fi luate în discuție.
Nefondate se apreciază a fi și susținerile care vizează ideea că arma de vânătoare este bun propriu câtă vreme nu e folosit în scop profesional precum și aspectul privitor la plata impozitului întrucât nu s-a precizat și nici dovedit la ce anume imobil se referă.
În ceea ce privește cererea de suspendare a cauzei în apel, pârâta apreciază că această cerere este neîntemeiată câtă vreme instanța civilă are suficiente probe pentru a aprecia existența și valoarea bunurilor din masa partajabilă, procesul penal neavând alt scop decât acela de a stabili eventuala vinovăție pentru întocmirea unor acte false și tragerea la răspundere a celor vinovați.
Înainte de a proceda la examinarea susținerilor de fond cuprinse în cele două recursuri Curtea va lua în discuție cu prioritate, conform art.137 Cod procedură civilă, excepțiile invocate în întâmpinarea pârâtei.
Astfel, în ceea ce privește excepția de tardivitate a recursului reclamantului, instanța o va considera ca fiind fără obiect fiind un aspect la care reprezentanta pârâtei a renunțat la momentul susținerii verbale a recursului.
În privința excepției nulității recursului reclamantului Curtea constată că niciunul din cele două motive invocate nu se confirmă în cauză.
Astfel, contrar susținerilor pârâtei, rezultă că recursul reclamantului a fost motivat în drept în privința ambelor solicitări (de casare sau de modificare a deciziei) după cum a fost motivat și în fapt chiar dacă acest din urmă lucru nu a fost făcut în mod concret și în detaliu.
Nu se poate reține nulitatea recursului nici pentru formularea lui de către o persoană neînscrisă ca avocat în barourile legal constituite, câtă vreme, recursul de față conține aceleași susțineri de fond ca primul recurs (finalizat prin casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare) pe care reclamantul și le-a asumat personal prin semnătură.
Pe de altă parte, dacă s-ar da valoare acestei excepții formal-procedurale, care nu privește relațiile patrimoniale dintre părți și nici obiectul litigiului, s-ar omite soluționarea în substanță a pretențiilor pe care și le opun părțile reciproc, ceea ce, în opinia Convenției Europene a Drepturilor Omului materializată în jurisprudența ocazionată de aplicarea art.6 al.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, echivalează cu lipsa unui proces echitabil întrucât, printr-un joc al procedurilor se interzice accesul la instanță în sensul substanțial al acestei noțiuni (chiar dacă nu în sens formal).
Prin urmare, potrivit tuturor celor anterior exprimate, Curtea va respinge ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâta recurentă.
Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor expuse de cele două părți, potrivit art.306 al.2 Cod procedură civilă, sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar se constată că ambele sunt neîntemeiate.
Astfel, prin recursul său reclamantul a solicitat în principal, casarea deciziei tribunalului cu trimiterea cauzei la aceeași instanță în vederea suspendării judecării apelului, conform art.244 pct.2 Cod procedură civilă, măsură care, în opinia sa, s-ar fi impus în cauză.
Curtea constată că o astfel de solicitare nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
În primul rând, prin actele pentru care s-a declanșat urmărirea penală încheiate de reclamant cu terțe persoane s-a încercat a se dovedi că el a avut o contribuție mai decât a pârâtei la dobândirea bunurilor comune, acte pe care însă pe care instanța de fond și apoi cea de apel le-a considerat ca nefiind concludente în cauză stabilind că, cei doi soți au avut o contribuție comună și egală la dobândirea acestor bunuri.
Prin urmare, soluția ce s-ar putea pronunța în dosarul penal (anularea actelor) nu ar fi în măsură să influențeze în vreun fel schimbarea sentinței în felul solicitat de reclamant (constatarea contribuției sale majore) după cum același lucru s-ar întâmpla și dacă s-ar pronunța o soluție favorabilă reclamantului (achitarea sa), din moment ce actele juridice se constată a nu fi relevante în conținut în sensul celor afirmate de acesta.
În al doilea rând chiar și când s-ar fi putut constata îndeplinite condițiile prevăzute de art.244 pct.2 Cod procedură civilă (ipoteză neconfirmată însă în prezentul dosar), măsura suspendării judecății era o facultate iar nu o obligație pentru instanță.
În ceea ce privește petitul subsidiar al recursului reclamantului (acela de modificare a hotărârilor anterioare prin schimbarea componenței loturilor atribuite la partaj, constatarea unui bun mobil ca fiind propriu sau reducerea sultei la care a fost obligat către pârâtă), Cutea îl constată, de asemenea, ca nefiind întemeiat.
Astfel, în ceea ce privește solicitarea reclamantului de schimbare a componenței loturilor prin trecerea anumitor bunuri dintr-un lot în altul, el nu indică nici la ce anume bunuri se referă, nici care sunt motivațiile de ordin juridic ale unei asemenea operațiuni.
Referitor la cererea de reducere a sultei la care a fost obligat față de pârâtă, proporțional cu pretinsa sa cotă majoră de contribuție la dobândirea bunurilor comune, în afară de această simplă afirmație nu se arată în mod concret nici care ar fi suma pe care ar trebui - în accepțiunea sa - să o achite, nici care este proporția pretinsei sale contribuții diferențiate, după cum nu se argumentează nici juridic, nici factual, fundamentul acestei solicitări.
În privința cererii aceluiași reclamant de a se constata că arma de vânătoare este bunul său propriu iar nu bun comun, Curtea constată că nici aceasta nu este legal justificată câtă vreme a reprezentat o valoare de investiție din banii comuni și nu a fost destinată să servească profesiei ci activității de agrement a reclamantului.
Toate aceste considerente impun, pe cale de consecință, respingerea ca nefondat a recursului reclamantului.
Examinând probele dosarului precum și istoricul procedurilor judiciare parcurse, Curtea constată că și recursul pârâtei este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia civilă ne.296/14.10.2008 a Tribunalului Arad, apelul reclamantului a fost constatat ca nul iar apelul pârâtei, (care viza doar cheltuielile de judecată la care se consideră îndreptățită), a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii nu a declarat recurs decât reclamantul însă, ca urmare a admiterii acestui recurs și a trimiterii dosarului din nou la ribunalul Arad, s-a dispus de către Curtea rejudecarea cauzei în apel, ceea ce a impus instanței de retrimitere, în mod evident, rejudecarea ambelor apeluri.
La data de 9.06.2009, când s-au pus concluzii în fond reprezentantul apelantei pârâte a declarat că nu mai înțelege să-și susțină apelul și că solicită respingerea apelului reclamantului și obligarea lui la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia pronunțată instanța a luat în discuție atât apelul pârâtei cât și al reclamantului, respingându-le pe ambele, fără a aprecia conduita apelantei pârâte de la ultimul termen de judecată ca fiind în sensul neechivoc al renunțării la judecarea apelului, conform art.246 Cod procedură civilă.
În recursul declarat împotriva acestei decizii pârâta nu a criticat omisiunea tribunalului d e, a fi luat act de voința sa ci doar aspectul de neacordare a cheltuielilor de judecată ori, câtă vreme ambele apeluri au fost deopotrivă respinse, în mod corect s-a considerat că niciuna din părți nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată față de cealaltă.
În consecință, recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.
Din moment ce atât recursul reclamantului cât și cel al pârâtei vor fi respinse, cheltuielile de judecată pe care părțile și le datorează ca fiind reciproc în culpă procesuală una față de cealaltă, urmează a fi compensate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.265/9.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad - Secția Civilă.
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâta (fostă ) împotriva aceleiași decizii.
Compensează cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
GREFIER
- -
Red.DC/7.10.2009
Dact./8.10.2009
Judecătoria Arad -judecător
Tribunalul Arad -judecători,
2 ex.
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Claudia Rohnean, Maria Lăpădat
| ← Plasament. Decizia 584/2009. Curtea de Apel Timisoara | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
