Plasament. Decizia 584/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 584
Ședința publică din 2 iunie 2009
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
JUDECĂTOR 3: Claudia Rohnean
GREFIER: - -
S-au luat în examinare contestațiile în anulare declarate de declarat de contestatoarele Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului B și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S împotriva deciziei civile nr. 86/3.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția Civilă - Complet specializat de familie și minori, în contradictoriu cu intimații, și.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru contestatoarele Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului B, și pentru Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S, intimata și mandatarul acesteia, lipsă intimații și.
Din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a prezentat procuror.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care instanța, acordă cuvântul părților atât pe excepția tardivității formulării contestațiilor în anulare, cât și cu privire la admisibilitatea contestațiilor.
Reprezentanta contestatoarei Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului B, solicită respingerea excepției tardivității, arătând că în conformitate cu prevederile art. 319 alin. (2) pr. civ. contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, apreciind că este formulată în termen, iar cu privire la admisibilitatea contestației arată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 teza II pr. civ.
Reprezentanta contestatoarei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S, solicită respingerea excepției și admiterea contestației pentru motivele invocate, arătând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 318 teza I pr. civ..
Intimata arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției, pe fond solicită respingerea contestațiilor și menținerea deciziei civile pronunțate în recurs.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea excepției, dată fiind prezența la soluționarea cauzei în recurs, pe fond, solicită respingerea contestațiilor arătând că nu sunt admisibile, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 318 teza I și nici teza II pr. civ..
R E A,
Deliberând asupra contestațiilor în anulare de față constată:
Prin decizia civilă nr. 86/3.02.2009 pronunțată în dosar nr-, Curtea de Apel Timișoara - Secția Civilă - Complet specializat de familie și minori a respins recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S împotriva sentinței civile nr. 464/3.12.2008 pronunțată de Tribunalul C-S - Secția Civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a avut în vedere următoarele:
Prin sentința civilă nr.464 din 3 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S, împotriva pârâților, și, a fost respinsă cererea de intervenție formulată de intervenienta Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului în interesul reclamantei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S, a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă reconvențional împotriva reclamantei - pârâtă reconvențional Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S și a pârâților reconvențional și, s-a dispus revenirea copilului, născut la data de 21.03.2005, în municipiul Reșița, județul C-S, având ca părinți pe și, în mediul familial, respectiv în îngrijirea pârâtei - reclamantă reconvențional.
Din cuprinsul sentinței civile sus menționate, se reține că din întreg probatoriul administrat rezultă că mama copilului s-a preocupat în permanență de îngrijirea copilului pe perioada de timp în care acesta a locuit împreună cu ea. De asemenea, după separarea copilului acesta, împreună cu tatăl său, a făcut numeroase demersuri pe lângă autoritățile române și italiene pentru încredințarea copilului și repatrierea sa.
Din declarațiile martorilor audiați, ancheta-socială efectuată în cauză și înscrisurile depuse, rezultă că pârâta are condiții materiale și spirituale bune pentru a asigura pe viitor o bună dezvoltare copilului.
Tribunalul a avut în vedere și referatul de anchetă socială efectuat în cauză, din care rezultă că mama copilului locuiește împreună cu un alt copil al său, cu concubinul său, cu părinții și frații săi într-un imobil compus din 5 camere, 3 bucătării, hol, corespunzător mobilate și bine întreținute. Imobilul este racordat la rețeaua de alimentare cu energie electrică. hranei se face cu ajutorul aragazului, racordat la butelie, iar încălzirea pe timp de iarnă se face cu lemne. este folosită de la cele două fântâni existente în curte. Aceștia au bunuri de folosință îndelungată: 3 televizoare color, PC, aragaz, mașină automată de spălat, 2 congelatoare, etc.
Pe terenul pe care se află situat acest imobil, în construcție se află încă trei case.
Tatăl pârâtei, respectiv numitul, a donat copilului cota de 3 / 8 din imobilul proprietatea sa.
Prima instanță a mai reținut că deși pârâta nu lucrează, ea se ocupă de menajul comun, având în îngrijire și pe copilul, rezultat din relațiile sale de concubinaj cu numitul. Acesta lucrează, realizând venituri pentru întreținerea pârâtei.
Părinții pârâtei de asemenea realizează venituri substanțiale din activități de cărăușie și vânzarea de plante, astfel încât pârâta nu este nevoită să aibă un loc de muncă stabil.
Din materialul probator administrat în cauză, tribunalul a reținut că pe perioada de timp în care copilul s-a aflat în îngrijirea mamei sale acesta a fost bine îngrijit, față de el nemanifestându-se nici un fel de violență, aceasta manifestând întotdeauna o atitudine pozitivă față de copil un mare atașament. Aceeași atitudine o are și față de cel de-al doilea copil al său.
În imobilul proprietatea bunicilor materni mai locuiesc și alți frați ai pârâtei, care toți sunt bine îngrijiți, urmând cursurile școlare din localitatea și nici un membru al familiei nu practică cerșetoria, având condiții materiale foarte bune, deținând în proprietate imobile, având asigurate venituri stabile din practicarea unor profesii autorizate ( vânzarea de plante și cărăușie - filele 45,46 dosar ).
După repatrierea copilului, pârâta l-a vizitat de mai multe ori, ducându-i și obiecte de îmbrăcăminte și jucării. Între pârâtă și fiul său există un puternic atașament, atașament ce rezultă atât din îngrijirea pe care pârâta a dat-o copilului anterior plecării în Italia, cât și din interesul permanent manifestat de aceasta atât în fața autorităților italiene, cât și române pentru revenirea copilului în mediul familial.
Prima instanță a avut în vedere convențiile internaționale cu privire la drepturile copilului care au afirmat, fără echivoc, faptul că familia reprezintă cel mai bun cadru pentru dezvoltarea personalității copilului.
Indiferent de calitățile pe care le au instituțiile statului și reprezentanții acestora, nu pot să țină locul unei familii.
Legislația internă și internațională a recunoscut în unanimitate că în general copiii devin membrii unei celule familiale de la nașterea lor și Curtea de la Strasbourg consideră că legătura astfel creată, foarte mult prezumată, nu poate fi ruptă de către stat decât în prezența motivelor deosebit de serioase.
Tribunalul a apreciat că potrivit legislației interne și internaționale luarea în plasament a copiilor de către autoritățile publice, oricât de legitimă ar fi, trebuie să fie în mod normal considerată drept o măsură temporară, urmată pe cât de rapid posibil de reunificarea familiei, iar familia la care se dorește a fi dat copilul în cauză spre adopție în Italia, așa cum rezultă din cererea de intervenție în interesul reclamantei depusă de intervenientă la dosar, nu are nici o legătură de rudenie cu copilul, neîncadrându-se astfel în dispozițiile art. 39-42 din Legea nr. 273 / 2004.
S-a reținut de asemenea că pârâta a făcut dovada deplină că prin întreaga sa atitudine nu a pus niciodată în pericol viața sau dezvoltarea fizică sau psihică a copilului, iar ruperea într-o manieră brutală și deliberată a legăturilor dintre mamă și copilul său, interzicerea oricăror legături dintre mamă și fiul său pe perioada de timp în care acesta s-a aflat în grija autorităților străine poate avea consecințe devastatoare pentru psihicul copilului.
Potrivit dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 272 / 2004, de măsurile de protecție specială instituite de susmenționata lege beneficiază copiii ai căror părinți sunt decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul drepturilor părintești sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești, puși sub interdicție, declarați judecătorește morți sau dispăruți, când nu a putut fi instituită tutela, copiii care, în vederea protejării intereselor lor, nu pot fi lăsați în grija părinților din motive neimputabile acestora, copiii abuzați sau neglijați, copiii găsiți sau copiii abandonați de către mamă în unități sanitare, copiii care au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspund penal.
S-a apreciat astfel că din întreg probatoriul administrat rezultă că în cauză nu sunt întrunite nici una dintre condițiile prevăzute de art. 56 pentru a se institui măsura plasamentului prevăzută de art. 58 din Legea nr. 272 / 2004, pârâta nu și-a abuzat niciodată fizic sau psihic copilul, nu a pus în pericol prin comportamentul său viața sau dezvoltarea copilului, dimpotrivă s-a preocupat în permanență pentru a-i asigura o bună dezvoltare și pentru revenirea acestuia în familie. Contactul copilului cu mama sa nu riscă să amenințe interesele sau drepturile copilului, autoritățile române, conform dispozițiile Legii nr. 272 / 2004, având posibilitatea legală de a monitoriza modul în care pârâta își îngrijește copilul.
Având în vedere dispozițiile art. art. 1 pct.2, art. 2, art. 5 pct.2, art. 30, art. 56, art. 58 din Legea nr. 272 / 2004, art. 8 CEDO, vârsta mică a copilului, care are nevoie de mama sa și de prezența permanentă a acesteia, atașamentul existent între mamă și copilul său, identitatea culturală, lingvistică, etnică a copilului, interesul superior al copilului și drepturile acestuia recunoscute de legislația internă și internațională de a crește și a locui împreună cu părintele său, de a se respecta efectiv viața de familie, instanța a apreciat că legătura dintre copil și mama sa nu poate fi ruptă de stat decât în prezența unor motive deosebit de serioase, care în cauză nu subzistă.
Împotriva sentinței sus amintite, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S a declarat recurs, înregistrat sub nr- din 13.01.2009 la Curtea de Apel Timișoara, prin care a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive și a cererii de intervenție, și respingerea cererii reconvenționale a pârâtei.
În motivarea recursului, după o prezentare succintă a situației copilului, reclamanta arată că revenirea în mediul familial a acestuia nu este oportună în acest moment, față de împrejurarea că bunicii materni ai copilului, numiții și au o situație morală îndoielnică, astfel cum rezultă din informațiile obținute de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S, respectiv adresa nr.C/3888/12.05.2008 a Secției Consulare a Ambasadei României în Italia din care rezultă că numita a săvârșit infracțiuni pe teritoriul Italiei, privitoare la minorul, condamnată în acest sens de Tribunalul d e Minori din, fiind citată și de către Procuratura Italia, în fața Tribunalului din pentru infracțiunea de a-i pune la cerșit pe minorii încredințați ei, și, în vârstă de 14 ani.
Autoritățile italiene au considerat că și bunicul matern nu este străin de evenimentele petrecute, opinând că minorul nu poate fi încredințat bunicilor materni spre creștere și educare, concluzie ce se impune și în cazul mamei copilului, numita, care este incapabilă să asigure o ocrotire corespunzătoare fiului său, nefăcând dovada certă că ar putea asigura un mediu prielnic și stabil pentru îngrijirea acestuia, în prezent locuind cu concubinul său și neavând un loc de muncă stabil care să-i asigure o sursă stabilă de venituri.
Reclamanta mai arată că împrejurarea reținută de instanța de fond în sensul că este suficient ca alte persoane din mediul familial al mamei să realizeze venituri, ea nefiind nevoită să aibă un loc de muncă, produce stupefacție, mama fiind cea căreia i se încredințează copilul și care trebuie să prezinte astfel de garanții, instanța rezumându-se la simple aprecieri fără a exista la dosar dovezi certe cu privire la aceste venituri.
Pentru a evidenția lipsa unei îngrijiri corespunzătoare a copilului din partea mamei, precum și abuzul și neglijarea, reclamanta invocă aspectele care caracterizau starea copilului în momentul internării în centrul "La del ", respectiv stare fizică și psihică degradantă, refuzul copilului de a comunica cu alte persoane, accese de plâns și anxietate, îmbrăcăminte murdară, neadecvată nici sexului și nici sezonului, lipsa igienei personale, lipsa controlului sfincterian, inadaptarea la condiții normale de trai, arătând că prin modul de exercitare a drepturilor părintești, în special prin neglijare și abuz a primejduit sănătatea și dezvoltarea propriului său copil, fiind întrunite condițiile prevăzute de art.109 Codul familiei privind decăderea din drepturile părintești.
Reclamanta mai arată că instanța nu a analizat în mod echitabil toate probele existente la dosar, insistând foarte mult pe considerente de ordin teoretic legate de valorile familiale, apreciind în mod favorabil toate simplele susțineri ale mamei, nesusținute de înscrisuri sau alte probe, instanța rezumându-se numai la analizarea situației prezente a familiei așa cum reiese din ancheta socială elaborată de către Consiliul Local, neluând în considerare documentele oficiale provenind de la autoritățile italiene și române.
Reclamanta critică și faptul că instanța a tratat facil cererea de intervenție dedusă judecății, îndreptându-și în mod eronat atenția către motivarea adopției copilului de către o familie d e cetățeni italieni, sentința cuprinzând motive străine cauzei deduse judecății, instanța schimbând natura și înțelesul cererii de intervenție.
În acest context arată că instanța nu a analizat fondul cauzei și anume, cel referitor la necesitatea instituirii unei măsuri de protecție specială, luând în discuție doar posibilitatea adopției copilului de către o familie italiană și dispunând reintegrarea copilului în familia sa, fără a lua în considerare faptul că acest copil era rupt din punct de vedere emoțional, lingvistic și cultural de aceasta, astfel că situația în care se afla și se află în prezent copilul conferă suficiente argumente care să confirme necesitatea instituirii unei măsuri de protecție specială.
Reclamanta apreciază astfel că revenirea în acest moment a copilului în mediul său familial poate fi de natură să-i creeze acestuia traume suplimentare, ținând cont și de modul în care s-au realizat întâlnirile copilului cu membrii familiei sale, care confirmă faptul că miorul nu își acceptă încă familia, fiind necesară o consiliere în scopul înțelegerii de către aceștia a modalității celei mai adecvate de relaționare cu copilul.
Reclamanta concluzionează astfel că soluția pronunțată de către instanță a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor Legii nr.272/2004, raportat la prevederile art.53 alin.1, 2 și 3 referitoare la Planul Individualizat de Protecție, nefiind luată în considerare nici opinia specialiștilor din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C-
În drept își întemeiază recursul pe dispozițiile art.299 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intervenienta Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului a solicitat admiterea cererii de intervenție în interesul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S, admiterea recursului și casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare.
Analizându-se motivele de recurs, sentința atacată, actele și probele de la dosar, văzând prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, s-a constatat că recursul de față nu este întemeiat, deoarece, referitor la primul motiv de recurs, legat de faptul că minorul nu cunoaște decât limba italiană și nu își cunoaște familia biologică, acesta nu a fost primit, deoarece copilul, aflat la o vârstă extrem de fragedă și ținut într-o instituție de ocrotire a minorilor italiană, a învățat limba italiană, dar după repatrierea acestuia, s-a reintegrat în societate, a început că relaționeze tot mai bine, atât cu asistenta maternală, cât și cu mama sa naturală, cu bunicul și bunica lui, care manifestă o afecțiune deosebită față de copil, îl vizitează o dată sau de două ori pe săptămână, doresc foarte mult ca acesta să revină în familia sa naturală, au făcut și fac demersuri permanente, la instituțiile naționale și internaționale, în scopul revenirii copilului în familia lor.
Legat de abuzul fizic și psihic, la care copilul a fost supus de către bunica sa în Italia, acest aspect a fost probat, prin actele întocmite de poliția italiană, dar Curtea a considerat că acest fapt este izolat și nu poate determina măsura extremă de rupere a relațiilor dintre copil și familia sa naturală, mai ales în condițiile în care anchetele sociale efectuate în cauză, atât în august 2007, cât și în noiembrie 2008, concluzionează că se impune revenirea în mediul familial al copilului, urmată de inițierea unui program de consiliere psihologică.
Cu privire la motivul de recurs, referitor la pretinsa situație morală îndoielnică a bunicilor materni ai copilului, nici acesta nu a fost primit, deoarece din actele de la dosar rezultă că aceștia au constituit o familie numeroasă, dar puternică, au în proprietate un imobil cu trei camere, două bucătării, având în construcție încă trei case, au un venit total de circa 70 de milioane lei vechi, se preocupă de creșterea și educarea copiilor lor, manifestă multă afecțiune și interes față de aceștia, iar în cazul nepotului, au manifestat și manifestă un interes deosebit, care demonstrează o afecțiune pe măsură, care le permite să-l aibă pe copil alături de ei.
Referitor la motivul de recurs, legat de pretinsa incapacitate a mamei copilului, de a asigura o ocrotire corespunzătoare a fiului său, nici acesta nu a fost primit, deoarece din probele administrate a rezultat că aceasta este foarte atașată de copilul său, este integrată în familia și deși nu este încadrată în muncă, contribuie activ la activitățile gospodărești, își îngrijește un al doilea copil, de doi ani, rezultat dintr-o altă relație de concubinaj, neexistând nicio temere că nu ar fi capabilă să-i îngrijească pe ambii copii.
Concluzionând asupra recursului de față, Curtea a constatat că soluția primei instanțe apare ca fiind corectă, deoarece minorul trebuie reintegrat în familia sa naturală, perioada de plasament de urgență fiind suficientă pentru a traversa revenirea în țară cu revenirea în familia sa, deoarece interesul superior la minorului este legat de apartenența sa la familia naturală, conform art.5.2 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, din care rezultă că răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior la acestuia.
Cum, măsura plasamentului copilului constituie o măsură subsidiară, intervenția statului fiind complementară, s-a constatat că cererea reclamantei de instituire a măsurii de plasare a copilului la asistent maternal, nu este întemeiată, fiind necesară revenirea minorului în mediul familial, alături de mama sa,.
Împotriva acestei decizii au formulat contestații în anulare la data de 22.04.2009 atât recurenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S (înregistrată sub dosar nr-), cât și intervenienta Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (înregistrată sub dosar nr-), ambele întemeiate pe dispozițiile art. 318. pr. civ. și ambele conținând aceleași solicitări, în sensul anulării acestei decizii, al rejudecării recursului, al admiterii lui, al admiterii cererii principale și a cererii de intervenție accesorie formulate de instituțiile menționate, pentru instituirea măsurii de protecție specială a plasamentului minorului (ns. la 21.03.2005) și cu consecința respingerii cererii reconvenționale formulată de mama naturală a copilului pentru revenirea lui în mediul familial.
Potrivit art. 164. pr. civ. după ascultarea concluziilor, instanța a dispus conexarea contestației Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S la contestația Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului.
În dezvoltarea motivelor contestației, ambele instituții contestatoare au susținut că decizia de recurs este rezultatul unei omisiuni a cercetării motivelor de casare invocate cu privire la aplicarea greșită sau neconsiderarea următoarelor prevederi legale din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, respectiv a art. 5 alin. 2 și art. 53 alin. 1, 2 și 3 conform cărora măsurile de protecție specială a copilului se stabilesc și se aplică în baza planului individualizat de protecție, acordându-se prioritate reintegrării copilului în familie, a art. 56 lit. conform cărora, de măsurile de protecție specială, instituite de lege, beneficiază copilul abuzat sau neglijat, a art. 89 alin. (1), potrivit cărora abuzul este definit ca fiind "orice acțiune voluntară a unei persoane care se află într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta, prin care este periclitată viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, a art. 90, potrivit cărora "sunt interzise aplicarea pedepselor fizice sub orice formă, precum și privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie cât și în orice instituție care asigură protecția, îngrijirea și educarea copiilor" și, a art. 304. pr. civ. pct. 6,7,8,9 și art. 109 din Codul familiei.
Un alt motiv al contestației îl reprezintă - în accepția contestatoarelor - omisiunea cercetării unor probe incontestabile care provin de la autoritățile italiene (în special de la Tribunalul d e minori din și Tribunalul ) care au arătat că minorul rezultă dintr-o relație de concubinaj, fiind recunoscută în proces paternitatea sa, că mama lui și bunicii materni l-au luat împreună cu ei în Italia - țară în care au locuit în condiții mizere, improprii și de natură a primejdui viața și sănătatea acestui copil, că minorul a fost exploatat de bunica sa care-l determina să cerșească și-l maltrata și că, datorită acestei situații, autoritățile italiene au intervenit de câteva ori, ultima dată în 25.05.2007 când copilul a fost preluat de din și încredințat serviciilor italiene pentru protecția minorilor în vederea luării unei măsuri urgente, după care Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului Bai nițiat și finalizat procedurile de repatriere a copilului, eveniment care a avut loc la data de 27.10.2008.
După această dată, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S a dispus plasamentul în regim de urgență al acestui copil la un asistent maternal profesionist, iar în vederea reintegrării lui în viitor și în condiții normale (despre care contestatoarele susțin că nu sunt în prezent îndeplinite, ceea ce a justificat, de altfel, și introducerea acțiunii), în familia sa naturală, i s-au acordat servicii de consiliere psihologică.
În aceste condiții contestatoarele apreciază ca surprinzătoare soluția instanței de fond - care a fost confirmată de instanța de recurs - care a făcut o apreciere sumară a situației, fără a solicita suficiente informații despre condițiile materiale și premizele morale ale familiei naturale a copilului în care s-a decis revenirea lui.
Prin concluziile verbale formulate în cauză, mama intimată pârâtă a solicitat menținerea deciziei pronunțată în recurs.
Înainte de a proceda la analiza motivelor contestațiilor în anulare expuse pe larg în cererile celor două instituții, în virtutea rolului activ conferit de lege, Curtea a pus în discuție, din oficiu, și cu prioritate potrivit art. 137. pr. civ. raportat la art. 319 alin. 2. pr. civ. excepția tardivității aparente a acestor contestații.
În raport de această excepție, ambele contestatoare au solicitat respingerea ei, contestatoarea Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S susținând în plus - conform adresei de la fila 26 dosar - că deși reprezentantul său a fost prezent în sală la pronunțarea deciziei de recurs (3.02.2009), termenul de 15 zile prevăzut de art. 319 alin. 2. pr. civ. nu curge decât de la data de 8.04.2009 când, la solicitarea sa, i-a fost comunicată decizia în cauză, ceea ce face ca data înregistrării contestației (22.04.2009) să se situeze în intervalul legal menționat.
Analizând această excepție, Curtea constată următoarele:
Decizia civilă nr. 86/3.02.2009 a Curții de Apel Timișoara prin care s-a respins recursul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S - - fără a se dispune și obligarea executării unor prestații sau plata unor sume de bani-, este, prin conținutul său, o hotărâre nesusceptibilă de executare, motiv pentru care, contestația împotriva ei putea fi declarată în termen de 15 zile de când părțile au luat la cunoștință despre existența ei, dar nu mai târziu de 1 an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
. acestui termen este marcat în privința contestatoarei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S de chiar data pronunțării deciziei (3.02.2009), procedură la care a asistat reprezentantul acesteia, astfel cum ea însăși recunoaște prin conținutul adresei nr. 27039/15.05.2009 de la fila 26 prezentului dosar.
Faptul cert al luării la cunoștință despre existența acestei hotărâri având loc la data de 3.02.2009 rezultă că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S putea înregistra contestația sa în anulare până cel târziu la data de 19.02.2009, ori ea nu a făcut acest lucru decât la data de 22.04.2009, adică tardiv.
Chiar dacă conținutul integral al hotărârii din recurs i-a fost comunicat abia la data de 8.04.2009, la solicitarea sa, (întrucât, fiind vorba de o hotărâre irevocabilă, instanța nu mai avea obligația comunicării ei din oficiu), acest lucru nu are efectul unei repuneri în termen, putând fi luat în considerare doar ca reper pentru motivarea în termen a contestației și, aceasta, doar sub rezerva formulării ei prealabile în termen, ipoteză exclusă în cauza de față.
În privința contestației formulate de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului B, nu există nicio dovadă despre momentul concret al luării de către aceasta la cunoștință a deciziei din recurs motiv pentru care, tratată în mod singular și independent, această contestație ar apărea ca formulată în termenul obiectiv de un an prevăzut de art. 319 alin. 2. pr. civ..
Cum însă Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului Bad evenit parte în proces printr-o cerere de intervenție accesorie în favoarea recurentei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S pentru că în acest fel demersurile sale procesuale nu au o finalitate autonomă, ci sunt menite doar să sprijine poziția procesuală a părții în favoarea căreia a intervenit și pentru că respectiva contestație în anulare a acestei din urmă instituții va fi respinsă ca tardivă, pe cale de consecință, și ca neavenită, va fi respinsă și contestația în anulare formulată de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului
Chiar și în ipoteza în care contestația Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S ar fi fost făcută în termen, iar Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului B ar fi avut poziția procesuală a unui intervenient în nume propriu, în raport de decizia de recurs pronunțată, motivele celor două contestații le-ar fi făcut inadmisibile întrucât, din dezvoltarea lor pe larg, ceea ce se pretinde a fi o omisiune a analizării unor motive de recurs (vizând pretinsa aplicare greșită sau considerare de către instanța de fond a unor texte legale - pe care însă o analiză onestă a deciziei, ar fi relevat că instanța de recurs a făcut-o), este în fapt o critică adusă felului în care instanța a interpretat și aplicat legea la cauza dedusă judecății, precum și o critică a modului de interpretare a probelor din dosar.
Cum contestația în anulare nu este o procedură de cenzură judiciară (de reformare), ci o cale extraordinară de atac în retractare, prin intermediul ei este inadmisibil a se proceda la o reanalizare a fondului pretențiilor bazată pe o altă interpretare a legii și a materialului probator decât cea stabilită de instanță prin hotărâre irevocabilă, întrucât, în caz contrar s-ar ajunge la consacrarea faptică a unui recurs la recurs, lucru pe care legea îl interzice în mod evident.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge contestația în anulare formulată de recurenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S și de intervenienta accesoriu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului B împotriva deciziei civile nr. 86/3.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-.
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardivă contestația în anulare formulată de recurenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S împotriva deciziei civile nr. 86/3.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția Civilă - Complet specializat de familie și minori.
Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de intimata intervenientă Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 2 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /02.06.2009
Tehnored. 2 ex./16.06.2009
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Daniela Calai, Claudia Rohnean
| ← Divort. Decizia 1354/2009. Curtea de Apel Pitesti | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
