Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 80/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 80/2008

Ședința publică de la 29 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Aurel Motolea

JUDECĂTOR 2: Sanda Trif președinte secție

Judecător - -

Grefier - - Creța

Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor formulate de reclamantul și pârâta ( fostă ) împotriva deciziei civile nr. 50/A din 26 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția civilă și sentinței civile nr. 1996/2007 pronunțată de Judecătoria Mediaș.

Se constată că s-au înregistrat la dosar concluzii scrise formulate de părți.

Cauza a fost dezbătută la data de 22 2008 când cei prezenți au pus concluzii orale consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor civile de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 1996/29 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Mediaș, s-a admis în parte acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta, s-a admis în parte și cererea reconvențională formulată în contradictoriu, s-a constatat că părțile au dobândit, în timpul căsătoriei, prin contribuție comună și egală, următoarele bunuri:

- imobilul din Mediaș, situat în str. -. -, înscris în cf 6772 Mediaș nr. top. 1057, 1052/2/II, în valoare de 385 000 lei;

- imobilul din Mediaș, situat în str. - -, înscris în cf 5222 Mediaș nr. top. 3988/91, în valoare de 347 000 lei;

- imobilul din, înscris în cf 398 nr. top. 931, 932, în valoare de 9600 lei;

- imobilul din, înscris în cf 1982 nr. top.1133, 1134 în valoare de 2400 lei;

- imobilul din de, zona, în valoare de 5500 lei;

- autoturismul Mercedes, nr. circulație -, în valoare de 3000 lei;

- autoturismul VW Passat, nr. circulație -, în valoare de 80000 lei;

S-a respins cererea de constatare a calității de bun propriu a imobilului situat în str. - -, a sumei de 2500 euro, includerea în masa de împărțit a sumei de 80000 lei, constatarea contribuției de 80% la dobândirea bunurilor.

S-a luat act de renunțarea la cererea de intervenție principală.

S-a admis cererea de intervenție principală formulată de și s- constatat că mașina de spălat Arctic este bunul personal al intervenientului.

S-a dispus sistarea indiviziunii, prin formarea a două loturi, astfel: în lotul 1, în valoare de - lei, atribuit reclamantului s-au inclus: imobilul din Mediaș, situat în str. -. -, înscris în cf 6772 Mediaș nr. top. 1057, 1052/2/II, în valoare de 385 000 lei; imobilul din de, zona, în valoare de 5500 lei; autoturismul VW Passat, nr. circulație -, în valoare de 80000 lei; autoturismul Mercedes, nr. circulație -, în valoare de 3000 lei. În lotul doi, în valoare de 359 000 lei, atribuit pârâtei, s-au inclus: imobilul din Mediaș, situat în str. - -, înscris în cf 5222 Mediaș nr. top. 3988/91, în valoare de 347 000 lei; imobilul din, înscris în cf 398 nr. top. 931, 932, în valoare de 9600 lei; imobilul din, înscris în cf 1982 nr. top.1133, 1134 în valoare de 2400 lei.

Diferența de valoare a loturilor a fost egalizată prin sultă.

S-a dispus și obligarea reclamantului să-i predea pârâtei imobilele din nr. 219 și 249.

S-au compensat cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.

Prin decizia civilă nr. 50/26.02.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Civilă au fost respinse apelurile declarate de reclamantul și de pârâta, fără a se acorda cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei decizii Tribunalul a reținut următoarele:

Referitor la prima critică din apelul reclamantului, cea vizând atribuirea, fără o cerere în acest sens, către pârâtă a imobilului din str. - - a fost considerată neîntemeiată, mai mult decât atribuirea cu ocazia partajului, pârâta solicitând constatarea calității acestuia de bun propriu și înscrierea dreptului astfel dobândit în cartea funciară. În plus, în fața primei instanțe ( a se vedea fila 4 din concluziile scrise depuse de reclamant) acesta a arătat că " vă să luați act de faptul că subsemnatul am achiesat la capătul de cerere formulatși sunt de acord ca acest imobil să-i fie atribuit în întregime la valoarea de 317 000 lei:"

Nici critica privind încălcarea principiului disponibilității prin atribuirea către reclamant a imobilului din str. -. - nu a fost primită, în contextul în care s-a solicitat partajul bunurilor în natură. Aceasta presupunea, implicit, acceptarea atribuirii bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, cu respectarea criteriilor legale, aspect, de asemenea, respectat de prima instanță.

Nu s-a putut reține nici cota majoritară de contribuție a reclamantului la dobândirea bunurilor comune. Pe de-o parte, probele testimoniale administrate au relevat că banii împrumutați de acesta pentru diferite investiții au fost restituiți în timpul căsătoriei, din bani comuni, iar, pe de altă parte, înscrisurile depuse în apel, privind veniturile mai mari ale acestuia fac, în același timp, dovada unei pierderi fiscale importante, de 549 576 355 lei în anul 2003, mai mare decât toate veniturile anilor anteriori.

Instanța de fond a reținut corect, în plus, și contribuția importantă a pârâtei în gospodărie și pentru creșterea copiilor, aspecte care, toate, nu sunt de natură să contureze o contribuție suplimentară a reclamantului la dobândirea bunurilor comune.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, apelantul reclamant nici nu a arătat în ce a greșit prima instanță, însă, verificând, tribunalul a apreciat că instanța a compensat în mod corect cheltuielile dovedite de părți ca fiind efectuate, ținând cont și de pretențiile admise fiecăruia.

În ceea ce privește motivul de apel privind constatarea calității de bun propriu al imobilului din cf 5222 Mediaș, invocat de pârâtă, tribunalul a considerat că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probelor atunci când a concluzionat că nu s-a făcut dovada că darul manual a privit-o exclusiv pe aceasta. Urmează a se observa că dacă se intenționa ca bunul dobândit să fie considerat ca fiind doar pentru pârâtă, acest aspect se evidenția, într-un anume fel (contract de donație a banilor special pentru aceasta sau prezența numai a pârâtei la cumpărarea bunului, chiar în timpul căsătoriei fiind, elemente din care se putea prezuma intenția părților).

Pe de altă parte, deși apelanta pârâtă a invocat deficiențe ale contraexpertizei, punctual, ea nu a făcut dovezi contrare, rezumându-se la simple afirmații. Fără a proba aceste afirmații, tribunalul nu putut proceda la reținerea punctului de vedere al apelantei pârâte pentru a schimba în parte sentința, în sensul că valoarea imobilului este cea pretinsă de aceasta.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen pârâta și reclamantul.

Prin recursul său recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate precum și a sentinței civile nr. 1996/2007 pronunțată de Judecătoria Mediaș, în sensul admiterii în parte a cererii sale reconvenționale, respectiv a se constata că imobilul înscris în Mediaș este bun propriu și ca urmare, scoaterea acestuia de la masa bunurilor partajabile.

În motivarea recursului s-a invocat nulitatea prev. de art. 304 pct. 9.proc.civ. coroborat cu art. 31 lit. b și f din fam și art. 644.civ.

Recurenta apreciază că în mod greșit instanțele de fond și de apel au considerat că nu a făcut dovada că acest imobil a fost cumpărat cu banii primiți ca dar manual de la o verișoară, dar manual care au privit-o în exclusivitate. La fel, instanța de apel a greșit motivând că dovada intenției verișoarei sale a a-i banii, trebuia făcută cu un contract de donație. În acest sens recurenta pârâta a invocat doctrina și practica judiciară.

Prin recursul său reclamantul a solicitat conf. art. 304 pct. 5.civ.Cod Penal și art. 312.civ.Cod Penal, casarea deciziei atacate precum și a sentinței nr. 1996/2007 a Judecătoriei Mediaș, cu consecința trimiterii cauzei pentru o nouă judecare în fond la Judecătoria Mediaș.

În motivarea recursului reclamantul arată că instanța de fond nu a pus în discuția părților cererea de intervenție în nume propriu formulată de persoana fizică autorizată "Biroul executorului judecătoresc ", care a invocat un drept propriu și un drept de creanță asupra bunurilor ce se cereau a fi împărțite. Prin aceasta i s-a adus personal un prejudiciu, astfel că în cauză se impune casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Prin întâmpinările depuse ambii recurenți solicită respingerea recursului declarat de partea adversă.

Curtea de Apel examinând recursurile declarate de reclamant și pârâtă prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată că acestea sunt nefondate, din următoarele considerente:

În ce privește recursul declarat de pârâta, acesta este nefondat deoarece din probele administrate nu s-a putut dovedi că aceasta ar fi primit singură și exclusiv suma de bani destinată cumpărării imobilului. Mai mult, s-a dovedit că ruda recurentei pârâte l-a mandatat pe reclamant să se ocupe de cumpărarea unui imobil urmând ca acesta să fie cumpărat sub condiția ca această rudă să beneficieze de un uzufruct viager și să fie îngrijită de familia. Din probele administrate nu s-a putut dovedi că banii au fost destinați exclusiv pârâtei. În aceste condiții corect au apreciat instanțele de fond și de apel că imobilul în cauză trebuie să fie inclus în masa bunurilor partajabile, el nefiind un bun propriu al pârâtei recurente.

În ce privește recursul reclamantului se observă că acesta n-a criticat în apel împrejurarea că instanța de fond nu ar fi pus în discuție cererea de intervenție a persoanei fizice autorizate "Biroul executorului judecătoresc ", critica intervenind doar în recurs. Astfel, în această fază procesuală nu se mai pot analiza cereri care nu au fost invocate în apel, recursul fiind nefondat.

Față de cele arătate, în temeiul art. 312.C.P.P. ambele recursuri declarate se vor respinge ca nefondate urmând a se compensa cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile formulate de reclamantul și pârâta ( fostă ) împotriva deciziei civile nr. 50/A din 26 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția civilă și sentinței civile nr. 1996/2007 pronunțată de Judecătoria Mediaș.

Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părți în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 29 2008.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- - Creța

Red. DG

Tehnored. /2ex./11.10.2008

JF

JA, VC

Președinte:Marius Aurel Motolea
Judecători:Marius Aurel Motolea, Sanda Trif

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 80/2008. Curtea de Apel Alba Iulia