Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 860/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 860/R-MF
Ședința publică din 30 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Mariana
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.43/A/ din 20 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-reclamant G, lipsă fiind intimata - pârâtă.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 14 aprilie 2009, eliberată de Trezoreria Pitești și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul-reclamant G depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, precum și note de ședință.
Curtea, din oficiu, invocă excepția legalității și admisibilității căii de atac a recursului față de valoarea obiectului acțiunii indicată la fila 21 din dosar, precum și de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă.
Recurentul-reclamant G arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției pusă în discuție de către instanță.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
La data de 23 aprilie 2008, sub nr-, s-a înregistrat acțiunea formulată de reclamantul G împotriva pârâtei, solicitând partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că s-a căsătorit cu pârâta la data de 06.07.1988, iar prin sentința civilă nr.5023/07.06.1995 s-a dispus desfacerea căsătoriei, prin acordul părților.
Se menționează că în perioada scurtă a căsătoriei, părțile nu au dobândit împreună nicio avere, deoarece nu s-au înțeles niciodată, ducând o viață separată și gospodărindu-se separat.
Din căsătorie a rezultat o fiică, în prezent căsătorită, pe care reclamantul a lăsat-o în apartamentul acestuia, situat în str.- - din Rm.
Prin întâmpinare formulată, pârâta solicită respingerea acțiunii, deoarece imobilul la care se referă reclamantul nu mai este bun comun, acesta fiind înstrăinat la data de 20.12.2001, de către cei doi soți, anexându-se contractul de vânzare-cumpărare al bunului amintit, act autentificat sub nr.1050/2001.
Prin sentința civilă nr. 6448/04.11.2008, Judecătoria Rm.V a respins acțiunea reclamantului G, privind partajarea bunurilor comune realizate în timpul căsătoriei cu pârâta, reținând în considerente că părțile au înstrăinat, după desfacerea căsătoriei, bunul solicitat prin acțiune, de comun acord, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1050/20.12.2001, fiicei lor.
Din contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar rezultă că pentru prețul de 150.000.000 lei, părțile, de comun acord, au vândut fiicei, nuda proprietate asupra apartamentului, reținând pentru ei dreptul de uzufruct viager asupra imobilului.
Împotriva sentinței, reclamantul a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că nu a primit întâmpinarea depusă de pârâtă și nu a luat cunoștință de proces.
A menționat că a solicitat instanței ca pârâta să vină personal, să spună dacă au dobândit bunuri comune, pentru că apartamentul l-a cumpărat cu ani de zile înainte de căsătorie.
La interogatoriul luat în apel, a precizat că, prin cererea de chemare în judecată a solicitat prezența pârâtei în instanță pentru a recunoaște dacă au realizat bunuri în timpul căsătoriei. Nu este de acord cu trecerea pârâtei în actul de vânzare-cumpărare încheiat pentru fiică, deși este de acord ca acest apartament să rămână fiicei.
Prin decizia nr.43/A//20.02.2009, Tribunalul Vâlceaa respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Apelul declarat nu se întemeiază pe nici un temei de fapt și de drept, potrivit art.69 și 326 Cod procedură civilă, iar apelantul nu a solicitat amânarea judecății pentru a le preciza.
La interogatoriul luat a susținut că nemulțumirea sa se referă la contractul de vânzare-cumpărare, dorind doar prezența pârâtei în instanță pentru a recunoaște bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei.
Simpla nemulțumire a apelantului față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru admiterea apelului.
Criticile la adresa sentinței reprezintă o succesiune de afirmații nestructurate din punct de vedere juridic, referindu-se, practic, așa cum a susținut și la interogatoriu, la schimbarea temeiului juridic al acțiunii în apel.
De altfel, aceste susțineri nu pot fi primite, deoarece verificările obligă la ceea ce s-a dezbătut la prima instanță.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul G, fără a indica temeiul de drept și fără a se aduce critici privind decizia recurată.
În motivarea recursului reclamantul arată că, prin decizia pronunțată, consideră că a fost neîndreptățit, solicitând ca instanța de recurs să țină seama de înscrisurile depuse de acesta la fila 33 dosar, menționând că apartamentul despre care se face vorbire a fost cumpărat de către acesta.
În ședința publică din 30.04.2009, curtea, din oficiu, invocă excepția legalității și admisibilității căii de atac a recursului, față de valoarea obiectului acțiunii indicată la fila 21 din dosar, precum și de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă.
Recurentul-reclamant G arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției pusă în discuție de către instanță.
Curtea, analizând cu prioritate excepția invocată din oficiu, constată că aceasta este întemeiată, urmând aoa dmite ca atare și a se respinge recursul ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea va examina cu prioritate excepția privind inadmisibilitatea acestei căi de atac invocată din oficiu, care face de prisos cercetarea în fond a recursului, excepție care este privită ca fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că, mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă, nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.1 Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu desemnează procesele și cererile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei și se referă la toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrina și de jurisprudența civilă și, în consecință, în principal, prin faptul că obiectul lor privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este în drept evaluabil în bani.
Se poate concluziona că acțiunile patrimoniale sunt acele acțiuni care au conținut economic.
În raport de natura cauzei, care este evaluabilă, de valoarea imobilelor supuse împărțelii, precum și de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului, conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, ceea ce s-a avut în vedere o constituie importanța patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuind o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii privind taxele de timbru.
În cauza de față se solicită partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei părților, respectiv un apartament situat în Rm.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă. Ca atare, criteriul instituit de legiuitor se regăsește și în litigiile de acest gen. Cum valoarea obiectului dedus judecății este de 155.000.000 lei vechi (fila 21 dosar fond), constatăm că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel. Au fost avute în vedere evaluările reclamantului la data introducerii acțiunii, în raport și de dispozițiile art.181Cod procedură civilă.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
Conform prevederilor art.126 alin.2 și art.129 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate numai în condițiile legii și ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, respectând însă și celelalte dispoziții constituționale.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
Față de soluția adoptată, este de prisos analizarea celeilalte excepții privind tardivitatea declarării recursului invocată de intimatul-pârât, excepția putea fi eventual analizată în condițiile în care această instanță era legal investită cu soluționarea căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantul, domiciliat în Rm.V-,-, jud.V, deciziei civile nr.43/A/ din 20 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta GH..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - ecția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
/2 ex/08.05.2009
Jud.apel -;;
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florinița Ciorăscu, Mariana
| ← Divort. Decizia 278/2009. Curtea de Apel Ploiesti | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
