Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 873/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 873/
Ședința publică din 16 Mai 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta, domiciliată în S,-,.19, județul M, împotriva deciziei civile nr.335 din 26 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-(număr în format vechi 3494/2007).
In lipsa părților.
Procedura completă.
dezbaterilor și susținerile pârâtei recurente au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 9 mai 2008, care face pateu integrantă din prezenta când s-a amânat pronunțarea pe data de azi, iar în urma deliberării s-a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.446/23.04.2007 a Judecătoriei Sighișoaras -a admis în parte acțiunea reclamantului pârât reconvențional, împotriva pârâtei - reclamante reconvenționale, precum și în parte, acțiunea reconvențională a pârâtei reclamante reconvenționale, împotriva reclamantului pârât reconvențional, și-n consecință:
S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuție egală, apartamentul situat în S, str. -, nr.79,.19, jud. M, înscris în CF nr.9563 S, nr.top 3412/7/19 compus din 2 camere și dependințe cu 53,52 mp, având o valoare de circulație actualizată de 93.380 lei.
S-a constatat că pârâta - reclamantă reconvențională a efectuat la apartament investiții proprii în valoare actualizată de 14.070 lei.
S-a dispus partajarea bunului comun prin atribuirea lui pârâtei - reclamante reconvenționale, pe care a obligat-o să-i plătească reclamantului - pârât reconvențional, cu titlu de sultă, suma de 39.685,5 lei.
S-a dispus întabularea dreptului de proprietate asupra apartamentului pe numele pârâte reclamante reconvenționale.
S-a luat act de renunțarea reclamantului - pârât reconvențional la punctul din petitul acțiunii principale privind partajarea bunurilor mobile.
S-au respins ca nefondate celelalte cereri ale părtilor privitoare la bunurile comune.
Reclamantul pârât reconvențional a fost obligat la plata sumei de 677,46 lei cheltuieli de judecată către pârâta reclamantă reconvențională, compensând restul cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, solicitând stabilirea corectă a cotei ce revine ei din apartamentul supus partajului, având în vedere că după desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a intimatului la un an după evacuarea acestuia din locuință, apelanta a achitat suma de 86.000 lei, reprezentând prețul apartamentului din resurse proprii, cu cheltuieli de judecată și menținerea, în totalitate, a celorlalte prevederi ale sentinței atacate.
Prin decizia civilă nr.335/26.11.2007 Tribunalul Mureș respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta - reconvențională.
Pentru a pronunța a ceastă decizie Tribunalul, examinând apelul declarat prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art.295-296 Cod procedură civilă, a constatat că este nefondat, deoarece prima instanță a interpretat bine probatoriul existent și a stabilit legal și temeinic că părțile au avut o contribuție egală, la dobândirea apartamentului situat în S, str. -, nr.79,.19.
Astfel, părțile au cumpărat acest apartament în anul 1992, în timpul căsătoriei, în condițiile Decretului - Lege nr.61/1990 cu prețul de 109.424 lei vechi. Acest preț a fost plătit în mai multe etape, respectiv la încheierea contractului soții au achitat un avans în sumă de 11.424 lei, 17.960 lei au fost plătiți prin rețineri din salariul reclamantului, în perioada 1992 - iulie 1993, de asemenea în timpul căsătoriei, iar diferența de 89.840 lei a fost achitată la casieria societății vânzătoare C SA S la 25.03.1997, după desfacerea căsătoriei, pe numele ambelor părți (adeverința 28 dosar primă instanță emisă de C SA).
pentru stabilirea cotelor de contribuție sunt însă, așa cum bine a apreciat și prima instanță, sumele plătite de soți pentru achitarea prețului apartamentului. Or, din evidențele societății vânzătoare SA rezultă că din prețul total cea mai mare parte a fost plătită de ambii soți, iar o parte a fost plătită prin reținere din salariul reclamantului. Ca atare, întemeiat prima instanță nu a reținut susținerile pârâtei reclamante reconvenționale că ea ar avea o cotă de 3/4 la dobândirea apartamentului
Nu constituie dovadă a pretențiilor apelantei nici declarațiile martorei, că avansul apartamentului a fost plătit de apelanta pârâtă reclamantă reconvențională din banii primiți de la mama ei, iar restul ratelor, în afară de 7 rate lunare plătite de reclamantul intimat, au fost plătite tot de pârâta reclamantă reconvențională. Plata constituie un act juridic, iar proba ei se face conform restricțiilor prevăzute de art.1191 și următoarele Cod civil, așadar nu poate fi primită dovada cu martori pentru plata de către apelantă exclusiv a unor sume de 11.424 lei (avansul), respectiv 89.840 lei (ultima tranșă din preț), sume ce depășesc 250 lei. în cauză nu este vorba de dovedirea unor bunuri proprii, caz în care s-ar fi aplicat excepția prevăzută de art.5 din Decretul nr.32/1954, ci de dovedirea unei cote mai mari de contribuție, așadar restricțiile prevăzute de art.1191 cod civil sunt aplicabile. Apelanta nu a reușit să facă dovada cu înscrisuri contrară celei ce rezultă din evidențele SA, că părțile au achitat împreună aceste sume.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând casarea deciziei ca nelegală și netemeinică în temeiul art.304 pct.8, 9 Cod pr.civilă sau modificarea deciziei în sensul admiterii recursului și admiterii în totalitate a cererii sale reconvenționale, în sensul constatării contribuției sale mai mari la achitarea ratelor apartamentului, acesta fiind achitat după desfacerea căsătoriei și evacuarea pârâtului pe calea executării silite, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului a arătat că instanța a reținut în mod greșit faptul că după desfacerea căsătoriei s-a achitat o chitanță pe numele ambilor soți fără a reține că, potrivit legii, după desfacerea căsătoriei bunurile, inclusiv banii soților obținuți după această dată nu mai au caracter de bun comun iar contribuția la achitarea sumei trebuie dovedită prin orice mijloc de probă.
Intimatul nu a făcut dovada nici că au continuat să conviețuiască, nici că avea venituri. Ea a arătat la instanța de apel, faptul că a împrumutat suma cu care a plătit ultima, a depus procesul verbal de evacuare a intimatului din locuința comună și sentința de divorț, toate anterioare plății ultimei rate.
Intimatul a achitat prin în perioada 1992-1993 suma de 17.960 lei, rate, după care nu s-a mai achitat nimic până la 23.05.1997.
În mod greșit reține instanța de apel, depoziția martorilor și, peste procesul verbal de evacuare, sentința de divorț și documentele care atestă că ea a cumpărat bunurile pe care le reclamă intimata și care i-au fost încredințate ei. Martorii vorbesc de perioada după 2000, când din moștenirea intimatei, după tată, ar fi făcut investiții în imobil, fapt nedovedit, iar instanța a reținut greșit starea de fapt.
Martorele și au dovedit că avansul a fost achitat cu banii mamei sale și nu cu banii comuni. La adeverința nr.3574/2006 eliberat de lipsește chitanța care ar lămuri dacă este pe numele ambilor sau numai al ei.
Și practica Curții de Apel Tg.M, recunoaște plățile făcute de unul din soți după divorț, ca un drept de creanță, care se scade din masa bunurilor comune.
A anexat cererii de recurs, în probațiune, înscrisuri constând din: adeverința (6), adresa SC SRL (7), cartea de muncă a reclamantei (9), chitanțe (107, 2, 1, 5, 18-51), contract de contorizare (13), buletin de verificare (14), contract de furnizare a gazelor naturale (16-17).
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate Curtea constată următoarele:
La stabilirea contribuției egale a părților la dobândirea imobilului în litigiu, instanțele au avut în vedere conviețuirea sporadică a părților după pronunțarea divorțului, adresa SC SA eliberată pe numele ambilor soți, primirea de către reclamant a unei sume de bani cu titlu de moștenire. Instanța de apel a mai reținut prev.art.1191 Cod civilă, fiind aplicabile în speță.
Curtea apreciază că probatoriul administrat a fost insuficient pentru a forma convingerea instanței în ceea ce privește starea de fapt, ceea ce duce la necercetarea fondului.
Elementul esențial, pe care și-au bazat ambele instanțe considerentele, este adeverința nr.2819/22.06.2006 emisă de SC SA S (28 dosar de fond), din care reiese că diferența s-a achitat la data de 25.03.1997 "pe ambele nume".
Instanța de apel nu a sesizat că la fila 18 dosar apel există o adeverință, nr.3574/27.09.2006, eliberată de aceeași unitate, în care nu mai apare mențiunea achitării diferenței, pe numele ambelor părți.
În această situație, era necesar a se solicita depunerea chitanței doveditoare privind plata diferenței prețului apartamentului în litigiu sau, în lipsa acestui înscris, completarea probatoriului cu alte mijloace de probă.
Un alt aspect neclarificat este cel al moștenirii primite de către reclamant, la care au făcut referire câțiva dintre martorii audiați în primă instanță. Este necesar a se verifica și proba dacă suma de bani moștenită a fost investită sau nu în plata diferenței de preț al apartamentului, întrucât nu s-a probat nici măcar indirect acest aspect.
Pe de altă parte, eventualele venituri obținute de reclamant în perioada indicată pot fi probate cu orice mijloace de probă, nu numai cu copia cărții de muncă a acestuia.
Este greșită reținerea instanței de apel că nu poate fi primită dovada cu martori în ceea ce privește plata de către pârâtă a unor sume de bani, care depășesc 250 lei, conform prev.art.1191 Cod civil. Atât literatura de specialitate cât și practica judiciară sunt unanime când statuează că sunt admisibile toate mijloacele de probă pentru stabilirea contribuției fiecărui soț la dobândirea bunurilor comune. Ca atare, înlăturarea de către instanța de apel a probei testimoniale este lipsită de fundament juridic.
Nu în ultimul rând trebuie menționat că, cazul constatării de către instanța de apel a faptului că plata diferenței de preț a apartamentului a fost efectuată doar de către unul dintre foștii soți, după desfacerea căsătoriei, acesta are doar un drept de creanță cu privire la acea sumă și nu o cotă de contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune, cum greșit a susținut pârâta prin cererea reconvențională.
Toate cele expuse mai sus duc la concluzia că instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, nestabilind în concret cota de contribuție a soților și eventualul drept de creanță al unuia dintre soți prin înlăturarea materialului probator și neadministrarea tuturor probelor necesare soluționării cauzei pe fond.
Ca atare, în baza art.312 alin.5 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâtă, va casa integral hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Mureș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta, domiciliată în S,-,.19, județul M, împotriva deciziei civile nr.335 din 26 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Casează integral hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Mureș.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 Mai 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.CC/2 exp.
23.06.2008
Jd.fd.
Jd.tr.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 56/2008. Curtea de... | Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 1039/2008. Curtea de... → |
|---|
