Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 888/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 888
Ședința publică din 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
JUDECĂTOR 3: Claudia Rohnean
GREFIER: - -
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuientul împotriva deciziei civile nr. 431/28.04.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatele și.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat revizuientul, asistat de av., și pentru intimatele și, av..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, reprezentanta intimatelor depune la dosar concluzii scrise, și, față de excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de intimate prin întâmpinarea formulată în cauză, instanța acordă cuvântul cu privire la aceasta.
Reprezentanta revizuientului arată că cererea de revizuire este admisibilă, deoarece înscrisurile noi au fost descoperite după pronunțarea hotărârii, sens în care solicită admiterea cererii de revizuire, desființarea deciziei civile a cărei revizuire se solicită, ca fiind nelegală, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatelor solicită admiterea excepției, în principal, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, raportat la prevederile art. 322.pr.civ. iar cu privire la fondul cauzei, referitor la înscrisurile depuse, arată că acestea nu îndeplinesc cerințele imperative ale art. 322 pct. 5.pr.civ. cu cheltuieli de judecată.
R E A,
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr. dosar - la data de 14.07.2009, revizuientul a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța în contradictoriu cu intimatele și, să dispună desființarea deciziei civile nr. 431/28.04.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, ca fiind nelegală.
În motivare, se arată că decizia atacată este nelegală, deoarece nu corespunde adevărului faptul că pârâta-intimată, împreună cu intervenienta, ar locui împreună în imobilul de pe-. În realitate, el este cel ce a avut posesia imobilului, suportând toate cheltuielile de întreținere și realizând îmbunătățiri ce nu au fost luate în seamă. Curtea de Apel reține că el a fost cel ce era plecat o perioadă îndelungată în străinătate, omițând că revenea periodic și se ocupa de întreținerea imobilului. Pe de altă parte, cele două intimate au părăsit țara și nu s-au mai interesat de o bună perioadă de timp de situația imobilului, astfel că nu subzistă raționamentul avut în vedere de instanțe la atribuirea imobilului după criteriul folosinței acestuia către pârâtă. Faptul că acestea și-au indicat domiciliul la această adresă, nu face dovada că locuiesc efectiv acolo. La ultimul termen de judecată, reprezentanta pârâtei a depus o serie de acte din care rezultă că fiica părților este în Anglia, unde urmează cursul de pregătire în limba engleză, obligatoriu pentru cei ce își stabilesc reședința în acea țară. Chiar raportat la aceste probe existente la dosar, instanța nu putea reține criteriul folosirii imobilului, ca fiind determinant pentru atribuirea acestuia către pârâtă. Față de înscrisurile depuse la ultimul termen în recurs, a formulat o adresă la Poliția municipiului T pentru a se efectua verificări în sensul stabilirii domiciliului pârâtei din țară și dacă aceasta, împreună cu intervenienta, locuiește efectiv la această adresă. Prin adresa nr. -/02.07.2009 emisă de Poliția municipiului T, Secția 3, se comunică faptul că acestea au domiciliul la adresa indicată, însă de mai mulți ani sunt plecate în Anglia.
În ceea ce privește situația terenului din T, în mod greșit instanța de recurs a reținut că pârâta a făcut dovada calității de membru cooperator prin fișa anuală pentru evidența muncii pe anul 1988, depusă la ultimul termen de judecată în recurs. După ce a lecturat motivarea deciziei, s-a adresat din nou Primăriei municipiului T cu solicitarea expresă de a preciza dacă numita avea calitatea de membru cooperator sau figura ca simplu lucrător în cadrul. Au fost îndrumați la Casa Județeană de Pensii pentru a obține această informație, iar din verificările efectuate, a reieșit că pârâta nu figurează în evidențele Casei Județene de pensii T, neavând astfel calitatea de membru cooperator.
În drept, se invocă dispozițiile art. 322 pct.6 pr. civ..
La termenul de judecată din 22.09.2009, revizuientul a depus un înscris intitulat "Memoriu de completare și susținere motive de revizuire" ( filele 19-21), prin care, în plus față de motivele deja expuse, invocă cartea de identitate folosită de intervenientă pe teritoriul Statului englez, eliberată din data de 27.05.2004, aspect de care a luat cunoștință ulterior. Se arată că nu s-a dovedit că intervenienta urmează studii în Marea Britanie, din foaia matricolă ea figurând ca fiind transferată în Spania. Se mai invocă adresa nr. 268/25.06.2009 emisă de Casa Județeană de Pensii T, care atestă faptul că pârâta nu figurează în evidențele acestei instituții ca membru cooperator. Se contestă forța probantă a fișei anuale de evidență a muncii depusă de pârâtă la dosar, cu privire la calitatea de membru cooperator a acesteia.
Se mai arată că, în dosarul ce a stat la baza atribuirii contractului de închiriere pentru imobilul din-, se găsește declarația pe proprie răspundere dată de la data de 21.04.1990, în care se arată că aceasta este casnică și nu are loc de muncă.
Intimatele și au solicitat, prin întâmpinarea depusă la dosar ( filele 62-63), completată ulterior, respingerea prezentei cereri de revizuire, ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată, în principal, raportat la prevederile art. 322.pr.civ. care permite această cale de atac împotriva unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și împotriva unei hotărâri date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul. În speță, hotărârea instanței de recurs atacată nu evocă fondul, recursurile ambelor părți fiind respinse, ca neîntemeiate.
În ceea ce privește art. 322 pct. 5.pr.civ. se arată că nici exigențele acestui text nu sunt îndeplinite în speță, înscrisurile depuse alături de cererea de revizuire referindu-se la elemente dezbătute și dovedite în cursul administrării probatoriului, nefiind înscrisuri imposibil de prezentat, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Înscrisurile depuse puteau fi obținute și anterior pronunțării soluției în recurs, nu dovedesc susținerile reclamantului, nu sunt de natură a schimba hotărârea dată în recurs și se referă la chestiuni deja tranșate în cadrul procesului civil.
În cauză, s-a procedat la atașarea dosarului nr-, în care a fost pronunțată decizia atacată și s-au depus la dosar o serie de înscrisuri, material probator din a cărui analiză, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună sistarea stării de indiviziune asupra imobilului dobândit în timpul căsătoriei, situat în T-, constând în teren intravilan cu casă în suprafață de 1079 mp. înscris în nr. 753, nr. top. 53-55/b/1, prin atribuirea acestuia către reclamant și cu stabilirea unei sulte reprezentând J din valoarea imobilului care să fie plătită pârâtei; intabularea dreptului de proprietate în în cotă de 1/1 parte în favoarea reclamantului, cu cheltuieli de judecata.
Pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat instanței să constate dobândirea de către părți sub durata căsătoriei a imobilului situat în T,-, intabulat în nr. 673, cu contribuția sa în cotă de 100 %, să dispună intabularea în a dreptului său de proprietate în cotă de 1 / 1 parte cu titlu de sistarea comunității de bunuri, să dispună atribuirea în natură a imobilului către pârâta, să se dispună sistarea comunității de bunuri în cotă de 1 / 2 parte asupra 1 ha teren agricol situat în T, primit de familie prin constituirea dreptului de proprietate conform titlului nr. 4671/1991 / 27.07.1994 și a următoarelor bunuri mobile: frigider - 400 lei, mașină de spălat în valoare de 500 lei, 2 televizoare în valoare de 700 lei, video - în valoare de 700 lei, computer în valoare de 1.000 lei, mobilă dormitor în valoare de 1.000 lei, 2 covoare în valoare de 500 lei, mobilă sufragerie în valoare de 1.000 lei, și, în subsidiar, să se constate dobândirea de către părți a imobilului înscris în 753, cu o contribuție din partea pârâtei de 85 % și numai 15 % fiind cota de contribuție a reclamantului; să se dispună atribuirea în natură a imobilului către pârâtă cu obligarea sa la plata sultei în raport cu această cotă de contribuție, să se dispună efectuarea cuvenitelor înscrieri în 753, cu cheltuieli de judecată. Totodată, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii așa cum a fost formulată de reclamant.
La termenul de judecată din data de 23.10.2006, a fost formulată o cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei, de către intervenienta, prin care aceasta a solicitat admiterea acțiunii reconvenționale, așa cum a fost formulată, cu motivarea că este fiica părților și nu se numește, așa cum din eroare a menționat reclamantul, că locuiește împreună cu părțile în imobilul în litigiu și că a formulat prezenta cerere întrucât de la naștere și până în prezent a fost în grija mamei și acolo unde acesta a locuit, a locuit și ea. Intervenienta mai arată că de aproximativ 10 ani de când reclamantul a părăsit România, revenind rar în țară, s-a aflat în îngrijirea mamei, care i-a asigurat singură întreținerea, astfel că solicită ca, la atribuirea imobilului în natură, să se țină cont și de interesul său, întrucât a locuit și continuă să locuiască împreună cu mama sa. Intervenienta a mai arătat că cunoaște și afirmă că mama sa a achitat ratele și contravaloarea finală a imobilului, înainte de a pleca și ele în Anglia, unde nu a fost posibil să rămână datorită comportamentului reclamantului.
In drept, a invocat art. 49-51 Cod. Pr. Civ.
Prin încheierea de ședință din 05.02.2007, prima instanță a admis în principiu cererea de interveniție accesorie, în baza art. 52 Cod. Pr.Civ.
Prin sentința civilă nr. 6976/27.06.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei ( fostă ), s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtă în contradictoriu cu reclamantul, s-a admis în parte cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtei formulată de intervenienta, s-a constatat că, în timpul căsătoriei părților, acestea au dobândit, prin contribuție egală, următoarele bunuri comune: casa situată în T,-, județul T, înscrisă în nr. 753 cu nr. cadastral 53-55/b/1, în valoare de 86.527 lei; terenul în suprafață de 1 ha identificat în titlul de proprietate nr. 4671/1991 din 27.07.1994 emis de Comisia Județeană de Fond Funciar T, în valoare de 60.000 Euro; mașină de spălat, în valoare de 500 lei; 2 televizoare, în valoare de 700 lei; video-, în valoare de 700 lei; computer, în valoare de 1000 lei; două covoare în valoare de 500 lei și mobilă de sufragerie, în valoare de 1.000 lei, s-a constatat că următoarele bunuri au calitatea de bunuri proprii ale reclamantului: frigider în valoare de 400 lei și mobilă de dormitor în valoare de 1.000 lei, s-a dispus partajul bunurilor comune prin formarea a două loturi și atribuirea lor astfel:- Lotul 1, în valoare totală de 1850 lei, constând în următoarele bunuri mobile: mașină de spălat în valoare de 500 lei, un televizor în valoare de 350 lei și mobila de sufragerie în valoare de 1.000 lei, s-au atribuit reclamantului; - Lotul 2, în valoare totală de 89.077 lei, constând în următoarele bunuri: casa situată în T,-, înscrisă în nr. 753, cu nr. cadastral 53-55/b/1 în valoare de 86.527 lei, un televizor în valoare de 350 lei, un video- în valoare de 700 lei, un computer în valoare de 1000 lei și două covoare în valoare de 500 lei, s-au atribuit pârâtei; s-a stabilit că reclamantului îi revine cota de 1/2 și pârâtei cota de 1/2 din terenul în suprafață de 1 ha identificat în titlul de proprietate nr. 4671/1991 din 27.07.1994 emis de Comisia Județeană de Fond Funciar T, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 43.613,5 lei cu titlu de sultă, fiind respinse în rest acțiunea principală, cererea reconvențională și cererea de intervenție accesorie, cu compensarea parțială a cheltuielile de judecată, prin obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 370,96 lei cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 28.04.1988 și căsătoria lor a fost desfăcută prin sentința civilă nr. 610/19.01.2005 a Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă și irevocabilă.
Art. 30 Codul Familiei instituie prezumția comunității de bunuri dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți, în timp ce art. 31 Codul Familiei determină limitativ categoriile de bunuri proprii fiecărui soț.
Părțile au fost de acord cu existența și valoarea următoarelor bunuri comune: imobilul înscris în nr. 753 cu nr. cadastral 53-55/b/1, constând în casa situată în T,-, județul T, în valoare de 86.596 lei ( conform expertizei în specialitatea construcții efectuată în cauză) și următoarele bunuri mobile: mașină de spălat în valoare de 500 lei, 2 televizoare în valoare de 700 lei, video- în valoare de 700 lei, computer în valoare de 1000 lei și două covoare în valoare de 500 lei, astfel că instanța, în temeiul prev. art. 30 Codul Familiei și art. 673 ind. 3 Cod. pr. civ. a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei aceste bunuri comune.
În privința terenului identificat cu Titlul de proprietate nr. 4671/1991 din 27.07.1994, în valoare de 60.000 Euro ( conform expertizei efectuate în cauză în specialitatea topografie), dobândit prin constituirea dreptului de proprietate, inițial reclamantul a arătat că acesta a fost înstrăinat către numitul. Reclamantul nu a făcut dovada întocmirii vreunui act autentic de vânzare cumpărare a acestui teren, iar, din declarația martorului, rezultă că acesta s-a înțeles doar verbal cu pârâta să cumpere terenul, achitându-i acesteia suma de 8.000.000 lei, cu circa 4, 5 ani în urmă.
Neexistând un act autentic translativ de proprietate, nu se poate reține susținerea reclamantului că acest teren a fost înstrăinat.
Ulterior, reclamantul a arătat că parcela de teren constituie bunul său propriu dobândit în baza legii 18/1991, prin constituirea dreptului de proprietate.
Reclamantul apare ca titular al dreptului de proprietate în titlu de proprietate nr. 4671/1991 din 27.04.1994 ( fila 21), dar terenul a fost dobândit în baza Legii 18/1991 în timpul căsătoriei, iar reclamantul nu a făcut dovada că această parcelă face parte din vreunul din bunurile proprii prevăzute la art. 31 Codul familiei, pentru a răsturna prezumția comunității de bunuri.
De asemenea, nu a făcut dovada că mobila de sufragerie este bunul său propriu așa cum a susținut, motiv pentru care, în baza prev. art. 30 Codul Familiei si art. 673 ind. 3 Cod. Pr. Civ. a constatat că părțile au dobândit in timpul căsătoriei terenul în valoare de 60.000 Euro și mobila de sufragerie în valoare de 1.000 lei.
Reclamantul a făcut dovada, prin înscrisurile depuse la dosar fila 24, 25, că frigiderul în valoare de 400 lei și mobilă de dormitor în valoare de 1.000 lei au fost dobândite de el după desfacerea căsătoriei, motiv pentru care, instanța a constatat că aceste bunuri sunt bunuri proprii ale reclamantului.
Cota-parte ce se cuvine fiecărui soț din bunurile comune se determină în raport de contribuția fiecăruia la dobândirea acestora.
Pârâta a susținut că a avut o contribuție de 100 % la dobândirea apartamentului ( și, în subsidiar, de 85%), dar nu a depus probe cu înscrisuri din care să rezulte că a avut venituri mai mari decât reclamantul, martorii propuși de aceasta au declarat că în 1997, pârâta a primit un împrumut de 3.000.000 lei din care a achitat avansul pentru achitarea apartamentului, dar nu știu exact dacă împrumutul a fost restituit doar din banii câștigați de pârâtă, iar martorii reclamantului au declarat că acesta a muncit în străinătate -, Anglia, și a trimis pârâtei mai multe sume de bani.
Deoarece nu s-a făcut dovada câștigurilor exacte ale părților în timpul căsătoriei și prin urmare nici a contribuției diferite la achiziționarea casei, s- aplicat prezumția cotei de contribuție egală a celor doi soți la achiziționarea casei cumpărate în baza Lg. 112/1995, în privința celorlalte bunuri, părțile fiind de acord că au avut o contribuție egală.
Intervenienta s-a reținut că locuiește cu pârâta în casa în litigiu și, potrivit susținerilor acesteia, a locuit tot timpul cu mama sa.
Văzând dispozițiile art. 36 Codul familiei și art. 673 ind. 5 alin. 2 Cod. Pr. Civ. instanța de fond a dispus împărțirea în natură a bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei prin formarea a două loturi și atribuirea lor așa cum s-a arătat anterior.
În privința terenului identificat cu Titlul de proprietate nr. 4671/1991 din 27.07.1994, în valoare de 60.000 Euro ( conform expertizei efectuate în cauză în specialitatea topografie) nu s-a solicitat partajarea acestuia, ci pârâta a cerut stabilirea cotei de și atribuirea acestei cote din teren.
Așa cum s-a arătat și în Decizia de îndrumare a fostului Tribunal Suprem nr. 1/1964, foști soți pot, împreună sau unul din ei, dacă nu doresc împărțirea bunurilor comune, să ceară transformarea stării de devălmășie în coproprietate, cu stabilirea cotei ce se cuvine fiecăruia din bunurile comune.
Instanța de fond fiind învestită cu o astfel de cerere și văzând prev. art. 129 alin. 6 Cod Pr. Civ. a constatat întemeiat acest petit și a stabilit că fiecăruia dintre foști soți i se cuvine cota de 1/2 din teren.
Loturile nefiind egale în valoare, a dispus întregirea lor printr-o sultă, astfel că, în baza prev. art. 673 ind. 5 alin. 2 Teza II Cod. Pr. Civ. pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantului suma de 43.613,5 lei, cu titlu de sultă.
Împotriva acestei sentinței civile, a declarat apel pârâta ( fosta ), înregistrat la Tribunalul Timiș la data de 21.08.2007, prin care a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței atacate cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare, apelanta a învederat că, la instanța de fond a solicitat prin cererea reconvenționala, în principal, recunoașterea imobilului situat în T,-, ca având calitatea de bun propriu, fiind dobândit în timpul căsătoriei de către pârâtă, dar în cotă de 100%, deoarece reclamantul nu a avut o contribuție directă la achitarea ratelor pentru acest imobil și nu a putut dovedi o contribuție sistematică la plata acestuia. Prin sentința pronunțată, instanța de fond a reținut contribuția egală a părților la dobândirea acestui imobil și a atribuit imobilul în lotul apelantei, cu obligarea acesteia la plata unei sulte.
In al doilea rând, apelanta a solicitat includerea în masa bunurilor comune și sistarea comunității de bunuri cu privire la terenul agricol cu suprafața de 1 ha situat în T, zona, dobândit prin titlul de proprietate nr. 4671/1991 din 27.07.1994.
Apelanta a învederat că nu a solicitat atribuirea în natură a cotei de din terenul mai susmenționat, apreciind că, la această dată, terenul este înstrăinat, nefiind posibilă atribuirea în natură către aceasta a cotei de parte, motiv pentru care a solicitat atribuirea în natură a întregului teren de 1 ha în proprietatea reclamantului, urmând ca acesta să fie obligat la plata unei sulte ce reprezintă cota de parte din valoarea terenului in litigiu, respectiv suma de 30.000 Euro.
Reclamantul a formulat o cerere de repunere în termenul de declarare a apelului, înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 07.07.2007.
In motivarea cererii, apelantul a învederat faptul că hotărârea pronunțată de instanța de fond în dosar nr- i-a fost comunicată în data de 04.08.2007, data la care era plecat din țară, în interes de serviciu, menționând că este încadrat cu contract de munca la SC INTERNATIONAL SRL, având funcția de conducător auto-transport marfa, iar in data de 04.07.2007 a fost plecat din țara, revenind la domiciliu in data de 03.09.2007.
In drept, a invocat disp. art. 103.pr civ.
In motivarea cererii de apel, reclamantul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, ca fiind netemeinică și nelegală și, in urma rejudecării cauzei, admiterea în tot a acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.
Apelantul a arătat că instanța nu a luat în considerare adevărata stare de fapt și a dat o interpretare greșită întregului probator administrat în cauză.
Astfel, prima instanță a dispus în mod greșit atribuirea imobilului către pârâtă, atâta timp cât reclamantul arată că a făcut dovada că este îndreptățit la această atribuire, având în vedere contribuția sa și îmbunătățirile aduse imobilului.
În concluzie, a apreciat apelantul faptul că instanța a făcut o apreciere greșită a dispozițiilor art. 673 ind. 9.pr.civ, neținând cont de criteriile impuse de lege la stabilirea coproprietarilor.
În ceea ce privește terenul identificat cu titlul de proprietate nr. 4671/1991/27.07.1994, acesta a fost înstrăinat de către numitul, sens în care cel din urmă fiind audiat in calitate de martor, a arătat că s-a înțeles verbal cu pârâta, achitându-i acesteia în urmă cu 4-5 ani suma de 8.000.000 lei, aspect reținut de instanță în considerentele hotărârii.
Totodată, apelantul a mai invocat că a dobândit cu titlu de bun propriu suprafața de teren in litigiu, in conformitate cu dispozițiile L 18/1991, avându-se în vedere calitatea personală a reclamantului de rutierist in cadrul P, respectiv P, sens in care a făcut dovada in fata primei instanțe, prin adeverința eliberată de Primarul municipiului T la data de 02.03.2007.
Astfel, pe de o parte apelantul a apreciat că imobilul mai sus menționat nu poate fi inclus in masa de bunuri comune, întrucât acesta a fost înstrăinat, iar pe de alta parte, oricum nu poate fi considerat bun comun, ci este bun propriu al apelantului, dat fiind modul de dobândire a acestuia.
In drept, a invocat prev. art. 282 si urm. pr,civ.
La termenul de judecată din 11.01.2008, instanța a pus în discuție cererea de repunere în termenul de apel formulată de apelantul, și, în baza art. 103.pr civ, a respins, ca fiind rămasă fără obiect cererea de repunere în termenul de apel formulată de apelantul, având în vedere că hotărârea primei instanțe nu a fost comunicata la domiciliul procedural ales, apreciind că apelul formulat este în termen.
Prin decizia civilă nr. 703/A/24.10.2008 pronunțată în dosarul susmenționat, Tribunalul Timișa respins apelurile declarate de reclamanta și pârâtul împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, ca neîntemeiate, fără a acorda părților cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, în ceea ce privește apelul declarat de reclamanta, contribuția de 100% a pârâtei la dobândirea imobilului situat în T,-, înscris in F nr. 753, nu a fost dovedită în cauză.
Față de conținutul probelor testimoniale administrate, tribunalul a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect că nu se poate reține o contribuție diferențiată a părților la dobândirea bunurilor comune și inclusiv a imobilului în litigiu și, pe cale de consecință, a reținut o contribuție egală a ambilor soți la dobândirea bunurilor comune.
In ceea ce privește includerea terenului de 1 ha, situat în T, zona, înscris în titlul de proprietate nr. 4671/1991/27.07.1994 în masa bunurilor comune și atribuirea întregului teren reclamantei cu obligarea acesteia la plata unei sulte, tribunalul a reținut că prima instanță a stabilit calitatea de bun comun a imobilului, procedând la transformarea stării de devălmășie în coproprietate în acord cu modul în care a fost învestită prin petitul formulat în cauză.
In ceea ce privește apelul formulat de către apelantul, și acesta a fost respins, ca neîntemeiat, față de împrejurarea că prima instanță a procedat la atribuirea casei situată în T,-, cu respectarea criteriilor de atribuire prevăzute de art. 673 ind. 9.pr.civ și având ca și criteriu preferențial de atribuire faptul că pârâta locuiește în imobilul în litigiu împreună cu fiica sa, intervenienta accesorie, pârâtul locuind o perioadă lungă de timp în străinătate.
Îmbunătățirile aduse imobilului în litigiu care l-ar îndritui pe reclamant la atribuirea imobilului în litigiu, nu au fost dovedite în cauză.
În ceea ce privește terenul în litigiu situat în zona din T, în mod corect prima instanță a reținut calitatea de bun comun a acestui teren și nu de bun propriu astfel cum a invocat reclamantul.
Terenurile dobândite în proprietate prin împroprietărire în condițiile Legii 18/1991, vor fi comune ambilor soți dacă atribuirea are loc în timpul căsătoriei.
In prezentul litigiu, dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1 ha teren în, s-a constituit pe numele reclamantului, prin atribuire, fiind eliberat titlul de proprietate nr. 4671/1991/27.07.1994.
Întrucat titlul de proprietate nr. 4671/1991/27.07.1994 nu a fost înscris în cartea funciară, sunt aplicabile în cauza prev. art. 32 alin. 1 din L 18/1991, conform cu care terenurile asupra cărora s-a constituit dreptul de proprietate sunt parțial sau temporar scoase din circuitul civil, sub sancțiunea nulității absolute, neputând fi înstrăinate, prin acte între vii, timp de 10 ani, termen socotit de la începutul anului calendaristic următor aceluia în care s-a făcut înscrierea dreptului de proprietate.
Prin urmare, susținerea apelantului precum că terenul în litigiu a fost înstrăinat către numitul nu a putut fi primită în cauză, atât timp cât nu s-a făcut dovada înstrăinării și cât timp imobilul nu este intabulat în, de la data întabulării funcționând termenul de interdicție prevăzut de lege.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, atât reclamantul, cât și pârâta, cereri înregistrate la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr. dosar -, la data de 20.02.2009.
Reclamantul a solicitat prin cererea sa de recurs, modificarea în parte a deciziei atacate, menținerea soluției de respingere a apelului declarat de și admiterea apelului său, cu consecința desființării hotărârii instanței de fond și, în urma rejudecării cauzei, să fie admisă în întregime cererea introductivă de instanță, așa cum a fost formulată și, corelativ, să fie respinse cererea reconvențională și cererea de intervenție accesorie.
În motivare, se arată că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii în ceea ce privește criteriile de atribuire a imobilului incidente în speță.
Astfel, pe de o parte, se reține că, din declarațiile martorilor propuși de pârâtă, reiese că aceasta ar fi contractat un împrumut de 3.000.000 lei vechi pentru a achita avansul pentru cumpărarea imobilului situat în T-, dar, pe de altă parte, aceeași instanță reține că martorii audiați nu cunosc cu exactitate dacă restituirea sumei împrumutate s-a făcut din banii proprii ai pârâtei sau din banii comuni ai părților. Pe de altă parte, se reține din declarațiile martorilor propuși de el că trimitea lunar în țară pârâtei, între 500-1000 DM, în decursul a 4 ani.
Astfel, având în vedere prețul de achiziție a imobilului ( 10.668.303 ROL), din care pârâta nu a făcut dovada clară că ar fi achitat nici măcar avansul ( aspect subliniat și de instanță), dar și faptul că aceasta nu a făcut dovada că ar fi contribuit la plata ratelor ulterioare, el probând că trimitea sume importante de bani din câștigul realizat în afara țării, nu înțelege de ce instanța a constatat că nu se poate reține o contribuție diferențiată a părților la dobândirea bunului achiziționat în timpul căsătoriei.
El nu a cerut constatarea unei contribuții mai mari la dobândirea casei, dar a cerut instanței să ia în considerare acest lucru la modalitatea de atribuire a imobilului în litigiu, potrivit obligației instituite de art. 673 ind. 1. pr. civ..
În ceea ce privește respingerea cererii sale de constatare a îmbunătățirilor aduse de el la imobil, ca nedovedită, depune în probațiune înscrisuri noi, respectiv documentația obținută de el pentru racordarea imobilului în discuție la rețeaua de apă - canal, chitanțele și facturile eliberate pe numele său.
Se consideră că, în mod greșit instanța a dispus atribuirea imobilului către pârâtă, el fiind îndreptățit la atribuire, față de contribuția sa și îmbunătățirile aduse, potrivit criteriilor prevăzute de art. 673 ind. 9. pr. civ..
Cu privire la terenul situat în, ambele instanțe au făcut o greșită aplicare a legii când au constatat că terenul este bun comun. Terenul menționat constituie bunul său propriu, fiind dobândit potrivit Legii nr. 18/1991, prin constituirea dreptului său de proprietate, având în vedere calitatea sa de angajat în funcția de rutierist în cadrul, respectiv. Din dosarul administrativ ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate, depus în fața instanței de apel se poate observa că terenul a fost atribuit la cererea sa exclusivă, el fiind singura persoană îndreptățită la atribuire. Pârâta nu a făcut dovada susținerilor sale în sensul că terenul ar fi fost atribuit ambilor soți, care erau lucrători. El a făcut și dovada contrară prin adresa nr. SC 2008-771/08.02.2008 eliberată de Primăria Municipiului T, din care rezultă clar că pârâta nu a figurat în evidențele acestora de date ca fiind lucrător.
Se invocă încălcarea legii sub acest aspect, precum și a practicii judiciare care apreciază că dacă împroprietărirea are la bază o recompensă sau merite deosebite ale unuia dintre soți, terenul trebui considerat bun propriu.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9. pr. civ..
Pârâta a solicitat prin recursul declarat modificarea hotărârilor atacate și, pe fond, admiterea cererii sale reconvenționale în ceea ce privește contribuția de 100% sau, în subsidiar, de 85%, pe care ea a cerut-o la dobândirea casei și atribuirea ei fără plata vreunei sulte, precum și atribuirea a din valoarea terenului agricol, prin obligarea reclamantului la plata unei sulte și a cheltuielilor de judecată ( 24-27).
În motivare, se arată că nu a solicitat atribuirea în natură a cotei de din terenul de 1 ha situat în T, Zona, deoarece terenul este înstrăinat și nu este posibilă atribuirea sa în natură, în cote de pentru fiecare parte, și se impune atribuirea terenului în întregime reclamantului, cu obligarea sa la plata unei sulte pentru cota de parte din valoarea acestuia, adică 30.000 EURO.
Se arată că martorul reclamantului a arătat că acesta era plecat în străinătate și i-a dat pârâtei odată sau de două ori sume de bani primite de la reclamant. Nu s-a făcut dovada investițiilor făcute de apelant în imobil și nu se menționează copilul pe care îl au împreună.
În dosarul de fond nu s-a făcut dovada înstrăinării terenului sub durata căsătoriei, nu s-a cerut scoaterea lui din masa bunurilor comune și nu s-a timbrat la valoare pentru a se constata calitatea de bun propriu. Martorul audiat în cauză a precizat că nu ea l-a înstrăinat, iar reclamantul când a venit în țară, a refuzat să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică cu martorul audiat.
Reclamantul a și recunoscut vânzarea terenului, motiv pentru care dorește admiterea apelului, cu toate că niciuna dintre afirmațiile din cererea lui de apel nu este susținută cu probe.
Probatoriul administrat de prima instanță și completat în apel a fost apreciat cu superficialitate în deliberarea instanței de apel.
Din declarațiile martorilor propuși de ea a reieșit cu claritate faptul că pârâtul nu trimitea bani, că situația ei financiară era dificilă, iar ratele au fost achitate de ea, sens în care a și împrumutat bani pentru a achita imobilul din-.
Martorul reclamantului a fost în sensul că "credea că reclamantul ar fi trimis lunar sumele de 500-1000 DM, fără a putea estima veniturile realizate de el".
Celălalt martor a indicat diverse sume de bani ce ar fi fost trimise de reclamant, dar această depoziție nu reflectă faptul că reclamantul ar fi contribuit la plata imobilului, deoarece nu s-a dovedit o periodicitate a presupusei trimiteri a unor sume de bani.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9. pr. civ..
Prin decizia civilă nr. 431/28.04.2009 pronunțată în dosarul sus-menționat, Curtea de APEL TIMIȘOARAa respins recursurile declarate de reclamantul și pârâta împotriva deciziei tribunalului, cu motivarea că, în ceea ce privește masa bunurilor comune dobândite de părți pe durata căsătoriei și supusă partajului, aceasta a fost corect determinată ca urmare a unei aprecieri juste și coroborate a probatoriului administrat în cauză.
Cu privire la imobilul din T,-, în mod corect s-a stabilit că acesta a fost dobândit prin contribuția egală a ambilor soți și că nu s-a dovedit existența unei contribuții exclusive sau majoritare a pârâtei la dobândirea acestui bun.
Din declarațiile martorilor și rezultă cu evidență faptul că reclamantul trimitea periodic pârâtei sume de bani din veniturile realizate în străinătate, sume considerabile raportat la veniturile realizate în acea perioadă de către pârâtă. Declarațiile acestor martori sunt directe, relevând aspecte percepute direct de ei, spre deosebire de declarațiile martorilor propuși de pârâtă, care sunt indirecte în ceea ce privește contribuția reclamantului la gospodăria comună. Atât martora, cât și au arătat că știu de la pârâtă că reclamantul nu trimitea bani în țară.
Având în vedere că aspectele relatate de aceste din urmă martor provin exclusiv din spusele pârâtei, ele prezintă un grad mai mare de subiectivism, fiind contrazise de declarațiile martorilor reclamantului, ce provin din sursă directă ( au adus bani pârâtei de la reclamant), astfel că instanța va ține cont de aceste din urmă declarații.
De asemenea, dacă este incontestabil faptul că pârâta a împrumutat suma de 3.000.000 ROL de la numitul, nu s-a administrat nici o probă din care să rezulte cu certitudine faptul că pârâta a restituit prin contribuție exclusivă această sumă. Fiind restituit împrumutul sub durata căsătoriei, se poate prezuma că s-a realizat din bani comuni, în condițiile în care așa cum am arătat, nu s-a făcut proba contrară.
În ceea ce privește terenul în suprafață de 1 ha situat în T, Zona, în mod corect s-a stabilit calitatea acestuia de bun comun, dobândit sub durata căsătoriei prin constituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
Chiar dacă reclamantul apare în cuprinsul titlului de proprietate emis potrivit Legii nr. 18/1991, ca titular al dreptului de proprietate, fiind cel care a formulat cerere în acest sens, terenul a fost atribuit în timpul căsătoriei, astfel că devine bun comun. Nu sunt întrunite cerințele art. 31 lit. d Codul familiei invocate de reclamant, și aceasta, cu atât mai mult, cu cât în fața instanței de recurs s-a făcut dovada faptului că și pârâta deținea calitatea de membru cooperator, fiind depuse în acest sens "fișe anuale pentru evidențele muncii și a decontărilor cu cooperatorii" pentru perioada 1987-1991.
În ceea ce privește modalitatea de sistare a stării de indiviziune asupra celor două imobile, aceasta s-a făcut cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale incidente în materie.
Astfel, în privința terenului, în fața primei instanțe nu s-a cerut partajarea acestuia, astfel că în mod just s-a procedat la transformarea stării de codevălmășie în coproprietate, fiecărei părți revenindu-i o cotă de din imobil, ca o aplicație strictă a principiului disponibilității părților în procesul civil, consacrat de art. 129 alin. ultim pr. civ..
Este adevărat că pârâta nu a solicitat să-i fie atribuit acest teren, dar este tot atât de adevărat că nici o parte nu a cerut sistarea stării de indiviziune asupra acestuia, astfel că în absența unei cereri exprese în acest sens, instanța nu poate dispune.
Faptul că, cu privire la acest teren s-ar fi încheiat de către reclamant o convenție, nu poate influența această soluție pentru considerentele deja arătate și, cu atât mai mult, cu cât un eventual înscris sub semnătură privată nu poate avea decât valoare de promisiune de vânzare-cumpărare și nu de act translativ de proprietate.
Ca atare, hotărârea atacată este temeinică și legală și sub acest aspect.
În ceea ce privește atribuirea imobilul situat în T,-, aceasta s-a făcut, ca urmare a unei juste aprecieri a criteriilor de preferință enumerate exemplificativ de art. 673 ind. 9. pr. civ..
Acest text de lege prevede mai multe criterii ce vor fi apreciate în concret de către instanța de judecată investită cu o cerere de partaj.
Reclamantul invocă o contribuție mai mare la dobândirea imobilului, precum și efectuarea unor lucrări de îmbunătățiri, criterii ce nu pot fi reținute de instanță ca determinante. Contribuția pretins mai mare la dobândirea imobilului de către reclamant nu a fost probată, iar o astfel de cerere nici nu a fost formulată, motiv pentru care având în vedere contribuția comună egală și necontestată de reclamant la dobândirea bunului, acest criteriu nu poate departaja părțile.
În ceea ce privește îmbunătățirile pretins efectuate doar de reclamant, din documentația depusă în fața instanței de recurs, rezultă că aceste lucrări au fost efectuate în anul 1997, deci pe durata căsătoriei părților, astfel că nu se poate reține efectuarea lor doar de către reclamant.
În plus, acest criteriu chiar de ar fi fost probat, ar fi fost înlăturat de faptul că pârâta locuiește în imobil împreună cu fiica părților, iar reclamantul locuiește o perioadă lungă de timp în străinătate, criteriu apreciat în mod corect de instanța de apel, ca fiind preferențial.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor și a excepției invocate, precum și prin raportare la dispozițiile art. 322 pct. 5.pr.civ. instanța constată că se impune analizarea cu prioritate a excepției inadmisibilității prezentei cereri de revizuire, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1.pr.civ.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 322.pr.civ. se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanțe de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanța de recurs atunci când evocă fondul.
Doctrina juridică și jurisprudența au conturat sfera hotărârilor ce pot fi supuse revizuirii, arătând că, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanțe de recurs, există o cerință suplimentară impusă de legiuitor, respectiv ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea stabilită până în acel moment. O astfel de situație nu se întâlnește în cazul în care instanța de recurs respinge recursul sau când, admițând recursul, casează decizia dată în apel și menține hotărârea primei instanțe.
Ca atare, nu pot face obiectul revizuirii deciziile prin care recursul a fost respins, în această ipoteză calea extraordinară de atac fiind inadmisibilă.
În cauză, având în vedere că prin decizia atacată pe calea revizuirii, instanța de recurs a respins ambele cereri de recurs formulate de părți, se impune a conchide că nu s-a atacat o hotărâre ce evocă fondul, astfel că excepția invocată de intimate apare a fi întemeiată, motiv pentru care instanța o va admite și va respinge prezenta cerere de revizuire, ca inadmisibilă, fără a mai analiza îndeplinirea cerințelor pct. 5 al art. 322. pr. civ. față de prioritatea excepției reținute.
În baza dispozițiilor art. 274 și urm. pr.civ. față de soluția pronunțată în cauză, Curtea va obliga revizuientul la plata către intimata a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, potrivit chitanței depuse la dosar - fila 61.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul împotriva deciziei civile nr. 431/28.04.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatele și.
Obligă revizuientul la plata către intimata a sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 20 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /27.10.2009
Tehnored. 2 ex./28.10.2009
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Daniela Calai, Claudia Rohnean
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Stabilire program vizitare minor. Decizia 513/2008. Curtea de... → |
|---|
