Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 939/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR.939
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
- -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtele, domiciliată în G,-, cod poștal -, județul D și, domiciliată în G,-, cod poștal -, județul D,împotriva deciziei civile nr.285 din 25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița,în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în T,-,.5..2,.9, cod poștal -, județul D și intimatul intervenient G, domiciliat în comuna, sat. T, cod poștal -, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 11 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea cauzei la data de 18 noiembrie 2009, dând următoarea soluție:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr- reclamanta a chemat in judecată pe pârâtele - și Coață solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor coachizite dobândite cu numitul, concubinul său, in prezent decedat.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că - este mama defunctului și fratele pârâtei Coață, enumeră bunurile a căror partajare o solicită și care au fost dobândite în timpul concubinajului, că a înstrăinat un autoturism proprietate personală, suma rezultată fiind folosită la cumpărarea apartamentului, că defunctul nu a achitat decât prima din creditul bancar, că a achitat acest credit din împrumuturi date de părinții săi, dar și din venituri proprii, că realiza venituri mai mari decât ale defunctului, că a efectuat îmbunătățiri la apartament realizate cu venituri proprii și
împrumuturi de la diferite persoane pe care le achită și în prezent, că toate îmbunătățirile apartamentului s-au realizat prin contribuție exclusivă.
Pârâtele au formulat "întâmpinare cu caracter completator" (fila 17) prin care acestea menționează că a decedat la 20.09.2007, că sunt și alte bunuri la masa de împărțit, că cei doi concubini au avut contribuții egale, că îmbunătățirile efectuate la apartament s-au făcut in cote egale, că veniturile realizate de cei doi concubini erau aproximativ egale, dar defunctul realiza venituri " sensibil mai mari", că s-au contractat mai multe credite și enumeră bunurile ce urmează a fi aduse la masa de partaj, solicitând și restituirea unor bunuri proprii ale defunctului, că în posesia reclamantei se află o mașină de spălat adusă în apartament de pârâta Coață.
Reclamanta a depus întâmpinare și cerere completatoare în care arată că ultimii bani ai concubinilor au fost cheltuiți pentru spitalizarea lui și pentru medicamente, că mobila de bucătărie și de dormitor sunt bunuri proprietatea sa, că cei doi concubini au dobândit și o motocicletă la dobândirea căreia a avut o contribuția mai mare, precum și o orgă marca 60 vândută după deces de -, iar suma rezultată a fost însușită de aceasta, precum și banii rezultați din vânzarea motocicletei la dobândirea orgii reclamanta având o contribuție mai mare.
La dosarul cauzei s-a mai depus cerere de intervenție in interesul reclamantei formulată de.
În ședința publică din 29.11.2007 pârâtele depun cerere reconvențională.
În ședința publică din 13.12.2007 instanța a luat act că nu se solicită excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Târgoviște, în soluționarea prezentei cauze conform art. 5 Cod procedură civilă, excepția fiind relativă și în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 14 Cod procedură civilă, referitoare la moștenire și este vorba de un partaj de bunuri coachizite.
In ședința publică din 31 01 2008, după ascultarea părților și a persoanei care intervine conform art. 52 Cod procedură civilă, instanța de fond a dispus încuviințarea în principiu a cererii de intervenție și conform art. 53 Cod procedură civilă a fost conceptat ca intervenient în interesul reclamantei pârâte, luând procedura în stare in care se află.
La solicitarea părților, prima instanță a încuviințat pentru acestea proba cu înscrisuri, interogatoriu și proba testimonială apreciind că probele solicitate sunt utile și concludente în dezlegarea pricinii în sensul dispozițiilor art. 167 alin 1 Cod procedură civilă.
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri de către părți, au fost luate interogatorii și s-au audiat martorii ( fila 128 ), ( fila 129 ), ( fila 130), I G ( fila 131 ).
În ședința publică din 28.02.2008 ( fila 145 ) după punerea în discuție a părților, instanța de fond a respins cererea de sechestru judiciar formulată de reclamanta pârâtă, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 598 Cod procedură civilă, având în vedere existența sentinței civile nr. 4156/2007 și faptul că autovehiculul se află în posesia părții ce a solicitat sechestru judiciar, reținând că sechestrul judiciar este o măsură ce are caracter facultativ și nu sunt dovedite împrejurările luării unei măsuri atât de grave, nefiind dovedită
deteriorarea, înstrăinarea ori întrebuințarea abuzivă a bunului, în condițiile in care autoturismul se află la reclamanta pârâtă ( fila 145- 146).
S-au mai audiat martorii ( fila 149 ), ( fila 150 ), ( fila 166), ( fila 220 ), G ( fila 221).
În urma administrării probelor încuviințate, Judecătoria Târgoviște prin încheierea de partaj pronunțată la data de 03.07.2008 a admis, in principiu, cererea principală și cererea completatoare formulate de reclamanta - pârâtă împotriva pârâtelor - reclamante - și Coață, intervenient in interesul reclamantei - pârâte fiind G, a respins, in principiu, cererea reconvențională formulată de pârâtele.- reclamante - și Coață, a admis, in principiu, cererea de intervenție în interesul reclamantei - pârâte formulată de intervenientul G, a constatat că masa bunurilor coachizite se compune din următoarel bunuri: un apartament situat in T,-, 47 B,.2,.9, județul D, un autoturism Opel Astra înmatriculat sub nr. DB.77. o motocicletă, o orgă Pa 60, iar la masa bunurilor coachizite reclamanta - pârâtă are o contribuție de 85%, iar defunctul o contribuție de 15 %.
De asemenea, instanța de fond a constatat că reclamanta pârâtă are o contribuție exclusivă la următoarele îmbunătățiri: tencuit interior apartament, gresie și faianță în baie, instalație sanitară completă în baie, parchet in bucătărie, dormitor, hol, ferestre și ușă termopan in sufragerie, ușă și geam termopan la bucătărie, ușă termopan la baie, centrală termică, îmbunătățiri ce nu vor fi reținute la masa bunurilor coachizite și a dispus efectuarea unor expertize în specialitatea construcții, auto și evaluări bunuri mobile, acordând termen la 4.09.2008 cu citarea părților.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că a fost investită cu un partaj de bunuri coachizite reclamanta - pârâtă întreținând relații de concubinaj cu numitul decedat la data de 20.09.2007, că pârâta - este mama defunctului, iar pârâta Coață este sora defunctului, că cererea de chemare in judecată a fost întregită printr-o cerere completatoare formulată de reclamanta pârâtă, că a fost formulată cerere reconvențională de către pârâtele - reclamante și a fost, de asemenea, formulată cerere de intervenție în interesul reclamantei pârâte formulată de intervenientul G și că părțile din prezenta cauză nu contestă concubinajul dintre reclamanta - pârâtă și defunctul, susținerile, însă, fiind diferite cu privire la perioada acestui concubinaj, reclamanta - pârâtă susținând începerea concubinajului " puțin înainte de data cumpărării apartamentului" și anume 14.02.2006 ( fila 10 ), data actului de vânzare - cumpărare nr. 206 /2006, iar pârâtele reclamante pe o perioadă " de 3 ani de zile până la cumpărarea apartamentului", din adeverința nr. 247/2007 ( fila 7 ) eliberată de Asociația de proprietari nr. 79 T, reieșind că cei doi concubini au locuit împreună în blocul 47, B, 2,.9, începând cu data de 1.04.2006 și nu figurează cu restanțe, din conținutul certificatului de deces depus la fila 8 din dosar rezultând că a decedat la data de 20.09.2007.
Instanța de fond a mai reținut că la fila 11 din dosarul cauzei se află depus contractul de credit ipotecar bancar nr. 16/8.02.2006, defunctul fiind
împrumutat, pârâta - coplătitor, defunctul și reclamanta fiind in calitate de garant cu ipotecă, acordându-se creditul ipotecar pentru cumpărare imobil în sumă de 11.000 euro, că la fila 34 din dosar este depus înscrisul sub semnătură privată intitulat "chitanță" încheiat la 9.02.2006 ( anterior încheierii contractului de vânzare - cumpărare nr. 206/2006 fila 9 - 10 privind apartamentul in litigiu) încheiat între reclamanta - pârâtă, în calitate de vânzătoare și, în calitate de cumpărătoare privind înstrăinarea autoturismului marca Volkswagen, că la filele 35 - 38 sunt depuse două contracte de împrumut și două chitanțe încheiate intre numitul și reclamanta privind împrumutarea unor sume de bani, că la filele 39 - 41, sunt depuse buletine de schimb valutar pe numele intervenientului G, iar la filele 42 - 44 carnete de membru al a Pensionarilor pe numele de G și, că la fila 45 din dosar sunt depuse formulare pentru vânzare integrală titular privind înstrăinarea unor acțiuni aflate in proprietate, fiind depuse de asemenea acte medicale privind starea de sănătate a numitului, în prezent decedat, concubinul reclamantei - pârâte.
A mai reținut instanța de fond că la fila 70 din dosarul cauzei, se află depus un contract de închiriere, încheiat între reclamanta - pârâtă și numitul, privind predarea unei motociclete pentru a fi păstrată în garaj contra unei chirii lunare in sumă de 300.000 lei, că la fila 99 din dosar este depusă factura fiscală privind dobândirea autoturismului Opel Astra, că la filele 112 - 113 din dosarul cauzei sunt depuse de reclamanta pârâtă bonuri fiscale aferente lunii februarie 2007 privind dobândirea unor materiale necesare îmbunătățirii apartamentului, că prin răspunsurile date la interogatoriu părțile își confirmă reciproc solicitările din cererile formulate, că la fila 114 pârâta - reclamantă - recunoaște la întrebarea nr. 3, că i-a fost atribuit in natură imobilul in care locuiește plătind sultă celorlalți moștenitori, că în toamna anului 2006 s-a început renovarea apartamentului ( întrebarea 17 ), iar motocicleta nu este înstrăinată, ci se află în posesia sa, ( întrebarea nr. 23 ), pârâta - reclamantă Coață precizând că renovarea apartamentului in litigiu a început în luna februarie 2006, iar centrala din apartament a fost cumpărată după renovarea acestuia ( întrebarea nr. 19 ), iar motocicleta nu a fost înstrăinată după data decesului ( întrebarea nr. 23 ), pârâta - reclamantă Coață aratând prin răspunsul dat la întrebarea nr. 5 ( fila 122) că defunctul său frate a făcut un împrumut la BCR pentru autoturismul Opel.
S-a mai reținut că reclamanta pârâtă, prin răspunsul la întrebarea nr. 1 interogatoriului ( fila 124 ), precizează perioada de concubinaj cu defunctul ca fiind " din decembrie 2001 și până la deces", iar împrumuturile de la numitul ( întrebarea nr. 4) s-au făcut cu acordul concubinului său, că intervenientul G ( fila 126) precizează că sumele date fiicei sale, reclamanta - pârâtă, s-au făcut in prezența concubinului său, iar după decesul acestuia, numai fiicei sale personal.
Din depoziția martorului ( fila 128 ) instanța de fond a reținut că în lunile ianuarie, februarie și martie s-au cumpărat materiale pentru apartament, că reclamanta - pârâtă și concubinul acestuia erau împreună și nu cunoaște proveniența banilor cu care s-au făcut renovările, din depoziția martorului
( fila 129 ) instanța reținând că reclamanta pârâtă și au intrat in relații de concubinaj, că au dobândit un apartament în luna februarie 2006, că reclamanta - pârâtă avea suma de 4000 euro rezultată din vânzarea unui autoturism proprietatea sa, pe care a investit-o la dobândirea apartamentului, că reclamanta - pârâtă realiza venituri mai mari decât concubinul său, iar aceasta s-a împrumutat de la numitul pentru a achita împrumutul luat de la Bancă, iar concubinul reclamantei - pârâte a plătit numai prima și ultima din suma de 11.000 euro, că a achitat suma de 200.000.000 lei prin mandat poștal pentru achitarea unei sulte ca urmare a partajului, că reclamanta a restituit împrumuturile luate de la numitul, martorul relatând totodată din discuțiile purtate cu defunctul că a făcut îmbunătățiri la imobilul din G, iar contravaloarea obținută din vânzarea autoturismului, proprietatea sa, a folosit-o pentru despăgubirea celor două mătuși, tot martorul precizând că tatăl defunctului era muzicant " avea o instalație de sunet foarte proastă, veche, iar le-a vândut penimic, înainte să " vină la și martorul apreciază că reclamanta ar fi câștigat cel puțin de două ori mai mult decât defunctul.
Din depoziția martorului ( fila 130 ) s-a reținut că la imobilul din G s-a reparat doar un gard și din spusele pârâtei -, cunoaște că s-au făcut împrumuturi la bancă " pentru a-l ajuta pe pentru apartament și pentru mașină", iar din depoziția martorului I ( fila 131) s-a reținut că intervenientul și-a ajutat fiica, reclamanta - pârâtă din cauză cu diverse sume de bani, împrumuturi ce i-au fost restituite, că a făcut împrumuturi la tot pentru a-și ajuta fiica, sumele fiind luate in lei și apoi se cumpăra valută.
Instanța de fond a mai reținut că martorul ( fila 149 ) a confirmat concubinajul reclamantei - pârâte cu, concubinaj ce a încetat la decesul lui, că cei doi au cumpărat un apartament în la dobândirea căruia reclamanta - pârâtă a avut o contribuție mai mare, că aceasta avea suma de 4000 euro rezultați din vânzarea autoturismului proprietatea sa, că a fost ajutată de părinții săi, iar defunctul i-a spus martorului că a acordat o despăgubire în sumă de 200.000.000 lei celorlalți moștenitori pentru imobilul situat in G, că cei doi concubini au dobândit și un autoturism marca Opel Astra.
Din depoziția martorului ( fila 150 ) prima instanță a reținut că la imobilul din G s-a construit un gard in spate, că - i-ar fi dat fiului său sume de bani pentru apartament și pentru motocicletă, dar nu a fost de față la predarea sumei pentru achitarea integrală a apartamentului.
Din conținutul sentinței civile nr. 1316/2003 ( fila 152 ) s-a reținut că pârâtele reclamante și defunctul urmau să achite sultă celorlalți moștenitori conform sumelor stabilite în sentința menționată.
Din depoziția martorului ( fila 166 ) instanța de fond a reținut că motocicleta defunctului era scoasă la vânzare după decesul acestuia, iar la imobilul din G nu s-au făcut îmbunătățiri.
Instanța a mai reținut că la fila 174 din dosarul cauzei se află depus actul dobândirii unei orgi Pa 60 la data de 13.06.2002 conform facturii fiscale depusă la fila 176 din dosar, că din adeverința nr. 179/2007 ( fila 181) reiese că pârâta - reclamantă - a ridicat un împrumut în valoare de 5000 lei RON, dar nu
s-a dovedit în ce a fost investită suma menționată, că martora ( fila 220) confirmă concubinajul, existența unor împrumuturi achitate de reclamanta - pârâtă, iar din discuțiile cu cei doi concubini a reținut că îmbunătățirile la apartament au fost suportate numai de reclamanta - pârâtă care a avut o contribuție mai mare la dobândirea bunurilor și era ajutată și de părinții săi reclamanta - pârâtă fiind cântăreață" câștiga mai mult". Martorul G ( fila 221) precizează că la imobilul din G nu s_au făcut îmbunătățiri cunoaște de existența unor sume de bani, dar nu poate preciza cuantumul acestora.
Prima instanță a mai reținut că regimul comunității de bunuri nu folosește concubinilor, deoarece concubinajul este in afară de lege, iar statul ocrotește numai căsătoria conform art. 1 alin 1 și alin 3 Codul familiei, că în raporturile patrimoniale dintre concubini sunt aplicabile dispozițiile din dreptul comun care reglementează proprietatea pe cote părți în măsura in care este dovedită existența unei asemenea proprietăți, or in cauza dedusă judecății există astfel de dovezi și că în cazul concubinilor nimic nu împiedică să se constate existența unui drept de proprietate comună pe cote părți al concubinilor asupra bunurilor dobândite de ei în raport de contribuția fiecăruia la dobândirea lor stabilită prin probe.
Din probele administrate în cauză, prima instanță a apreciat că s-a făcut dovada existenței unei contribuții de 85 % a reclamantei pârâte la dobândirea bunurilor coachizite și o contribuție de 15 % a defunctului la dobândirea acestor bunuri, reținând că în cazul concubinilor bunurile devin proprietate comună pe cote părți pentru fiecare în proporția in care a contribuit la achiziționarea lor, indiferent pe numele căruia dintre ei s-a făcut actul de cumpărare, iar dovada cu martori este admisibilă pentru a se dovedi contribuția concubinului la achiziționarea unui bun, iar această contribuție este o chestiune de fapt ce poate fi lămurită pe baza probelor ce se administrează.
În operațiunea de interpretare a materialului probator administrat în cauză, coroborând susținerile părților cu înscrisurile depuse la dosar și cu depozițiile martorilor audiați in cauză, instanța de fond a apreciat că se impune admiterea în principiu a cererii principale și a cererii completatoare formulate de reclamanta - pârâtă ca fiind întemeiate și dovedite, respingerea in principiu a cererii reconvențională formulată de pârâtele reclamante, ca fiind nedovedită și admiterea in principiu a cererii de intervenție in interesul reclamantei - pârâte formulată de intervenientul G, ca fiind dovedită, reținându-se că în perioada concubinajului reclamantei - pârâte cu, în prezent decedat, concubinaj început in decembrie 2001 și încheiat la data decesului lui, respectiv 20.09.2007 ( fila 124), concubinii au dobândit ca bunuri coachizite, dovedite un apartament situat in T, un autoturism Opel Astra, o motocicletă și o orgă Pa 60 și că din probele administrate s- dovedit că la masa bunurilor coachizite reclamanta - pârâtă a avut o contribuție de 85 %, iar defunctul o contribuție de 15 %, cota acestuia fiind culeasă de pârâtele reclamante, în calitate de moștenitoare legale.
S-a mai reținut că din probele administrate in cauză și analizate, a rezultat că reclamanta - pârâtă a avut o contribuție exclusivă la efectuarea următoarelor îmbunătățiri: tencuit interior apartament, gresie și faianță în baie, instalație sanitară completă în baie, parchet în bucătărie, dormitor, hol, ferestre și ușă termopan in
sufragerie, ușă și geam termopan la bucătărie, ușă termopan la baie, centrală termică, îmbunătățiri ce nu vor fi reținute la masa bunurilor coachizite.
Conform art. 6736Cod procedură civilă, instanța de fond a dispus efectuarea unor expertize in specialitatea construcții, auto și evaluări bunuri mobile pentru formarea loturilor, acordând termen la data de 4.09.2008, dispunând citarea părților.
La dosarul cauzei au fost depuse rapoartele de expertiză dispuse in cauză, rapoarte ce au fost puse în discuția părților care au precizat că nu au de formulat obiecțiuni.
S-a dispus întocmirea raportului de expertiză finală, pus de asemenea în discuția părților, care în ședința publică din 29.01.2009 au precizat că nu au de formulat obiecțiuni.
Prin sentința civilă nr.607/29.01.2009 Judecătoria Târgoviștea admis in fond cererea principală și cererea completatoare formulate de reclamanta - pârâtă împotriva pârâtelor - reclamante - și Coață, intervenient în interesul reclamantei - pârâte fiind G, a respins in fond cererea reconvențională formulată de pârâtele - reclamante - și, a admis in fond cererea de intervenție în interesul reclamantei - pârâte formulată de intervenientul G și a dispus ieșirea din indiviziune a părților conform variantei din raportul de expertiză tehnică judiciară - lotizare finală, întocmit de expert și s-au compensat cheltuielile de judecată suportate de părți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că după pronunțarea încheierii de partaj a dispus efectuarea unor expertize in specialitatea construcții, auto și evaluări bunuri mobile pentru formarea loturilor, expertizele depuse fiind puse in discuția părților, care nu au avut de formulat obiecțiuni, că dispozițiile art. 728 - 799 cod civil, deși, vizează împărțeala succesorală, sunt aplicabile și în cazul in care indiviziunea sau coproprietatea este determinată de alte cauze, iar la omologarea variantei a avut in vedere cu privire la modalitatea de împărțeală criteriile prevăzute prin art. 741 cod civil, dar și cele prevăzute de art. 673 indice 9 Cod procedură civilă, ținând seama de mărimea cotelor de natura bunurilor de domiciliul și ocupația părților de îmbunătățirile efectuate, stăpânirea in fapt și evitarea pe cât posibil a fărâmițării peste măsură a imobilelor și posibilitatea punerii in executare a hotărârii.
Reținând argumentația de mai sus, instanța a apreciat că se impune a admite in fond cererea principală și cererea completatoare formulate de reclamanta - pârâtă a respinge in fond cererea reconvențională formulată de pârâtele reclamante, a admite in fond cererea de intervenție în interesul reclamantei pârâte și a dispune ieșirea din indiviziune a părților, omologând varianta I din raportul de expertiză - lotizare finală întocmit de expert, variantă ce corespunde criteriilor și coordonatelor prevăzute de art. 741 cod civil și art. 673 indice 9 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 276 Cod procedură civilă, prima instanță a compensat cheltuielile de judecată.
Împotriva încheierii de partaj și a sentinței civile menționate au declarat apel, în termen legal, apelantele - și, invocândexcepția nulității prev.de art.105Cod procedură civilă cu privire la
încheierea din 22.01.2009, fila 322, nesemnată de judecătorul președinte al completului de judecată.
În susținerea acestei excepții, apelantele au arătat că potrivit art.255 alin.1 Cod Procedură Civilă hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei în primă instanță se numesc "sentințe", iar hotărârile prin care se soluționează apelul, recursul, precum și recursul în interesul legii ori în anulare se numesc "decizii", toate celelalte hotărâri date de instanță în cursul judecății se numesc "încheieri", iar conform art.261 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, hotărârea în speță, Încheierea, trebuie să cuprindă semnăturile judecătorilor și grefierului, or încheierea din 22.01.2009(fila 322 dosar fond) nu este semnată de judecătorul președinte al completului de judecată, ci doar de grefier, fiind lovită de nulitatea absolută prevăzută de art.105 alin.2 Cod procedură civilă în conformitate cu care "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta nu s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie, nulitate ce este de ordine publică, dirimantă și absolută, ce poate fi ridicată de parte sau de judecător în orice stare a pricinii (art.108 alin.1 Cod proc.civilă) și că în încheierea menționată se consemnează că pârâtele reclamante au lipsit, fiind reprezentate de avocat, că s-a depus la dosar lotizarea finală și că "apărătorii părților nu au obiecțiuni la lotizarea finală".
Apelantele au mai susținut că părțile trebuie să-și exprime în mod expres acordul cu o lotizare finală sau obiecțiunile la aceasta, ceea ce în cauză nu s-a realizat, părțile fiind lipsă, avocatul lor tratând cu superficialitate interesele lor, în timp ce respectiva condiție a fost îndeplinită de reclamanta-pârâtă, prezentă și asistată de avocat, că tot prin încheierea menționată s-a dispus amânarea cauzei la 29.01.2009 pentru "citarea intervenientului cu mențiunea de a lua cunoștință de conținutul lotizării finale", că la termenul din 29.01.2009 a avut loc soluționarea pe fond a cauzei, pronunțându-se sentința apelată, în același condiții ca încheierea din 22.01.2009, cu prezența reclamantei pârâte asistate de avocat, cu prezența intervenientului în interesul reclamantei pârâte care este tatăl acesteia, lipsă fiind pârâtele reclamante, reprezentate de avocat, iar în practicaua sentinței se menționează că "apărătorul pârâtelor reclamante lasă la aprecierea instanței", ceea ce înseamnă lipsirea totală de apărare a pârâtelor apelante în fața instanței de fond în momentul cel mai important al procesului, acela al dezbaterilor pe fond, la care pârâtele apelante au lipsit, ca și la termenul anterior, neputându-se pronunța personal asupra raportului de expertiză lotizare finală în mod vădit nelegal, părtinitor pentru reclamantă și tatăl său intervenientul în interesul acesteia, astfel că instanța de fond, în aceste condiții "a apreciat" exact cum au dorit reclamanta și tatăl ei, intervenientul.
Au apreciat de asemenea că este dovedită astfel lipsa de imparțialitate a instanței de fond, modul în care a procedat la soluționarea cauzei fiind de natură să inducă pârâtelor apelante o "îndoială legitimă împotriva imparțialității unei instanțe.suficientă în sine pentru a conduce la concluzia încălcării art.6 alin.1"(a se vedea Hotărârea din 26 iulie 2007 în cauza Hirschhorn împotriva României).
În susținerea acestei critici, apelantele au arătat că prin hotărârea evocată Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că, în lumina circumstanțelor speței, îndoielile reclamantului în privința imparțialității instanței pot fi considerate
justificate din punct de vedere obiectiv, concluzionând că a fost încălcat art.6 alin.1 din Convenție, or și în această speță pârâtele apelante, în lumina circumstanțelor speței, sunt îndreptățite să aibă o îndoială legitimă împotriva imparțialității instanței de fond, justificată din punct de vedere obiectiv nu doar cu încheierea din 03.07.2008 nesemnată de judecătorul președinte al completului de judecată, act procedural nul și cu sentința apelată, pronunțată cu lipsa de apărare evidentă a pârâtelor apelante, datorită lipsei de prestație a apărătorului ales al acestora, care s-a limitat doar ca în numele lor, lipsa la dezbateri, ca și anterior la 22.01.2009 când s-a pronunțat încheierea evocată, în loc să presteze pentru acestea o apărare deplină și eficientă "lasă la aprecierea instanței", fiind evident că prin încheierea și sentința în discuție drepturile pârâtelor apelante la un proces echitabil au fost flagrant încălcate, iar ele grav prejudiciate în proces.
Drept urmare, apelantele au apreciat că sentința pronunțată de instanța de fond este nulă, întrucât și în încheierea din 22.01.2009, prin care se pregătea judecarea pe fond a cauzei - amânarea s-a făcut pentru ca intervenientul să fie prezent și să poată formula obiecțiuni la expertiză -încheierea fiind nulă, făcându-se o judecată formală, lăsată "la aprecierea instanței" în lipsa pârâtelor apelante, de către apărătorul lor și aceasta trebuie să conducă la admiterea apelului, la desființarea sentinței de la fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleeași instanțe.
Pe fond, apelantele au susținut că, atât încheierea de admitere în principiu, cât și sentința apelată în totalitatea ei, sunt greșite, întrucât judecata nu s-a preocupat, cu imparțialitate și obiectivitate, de stabilirea corectă a împrejurărilor de fapt, a drepturilor părților implicate în proces, nu a reținut corect masa bunurilor de partajat, tot ceea ce au cerut pârâtele apelante a fost respins, în schimb a fost admis tot ce au cerut reclamanta și tatăl ei, intervenientul intimat, expertiza nu cuprinde decât o singură variantă, bunurile au fost subevaluate, s-a reținut o cotă de contribuție de 85% a reclamantei și doar de 15% a pârâtelor, fiind o judecată nedreaptă, iar partajarea a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor art.6731și următoarele Cod proc.civilă.
În final, apelantele mai arată că instanța de fond susține că cererea reconvențională formulată de pârâte, a fost respinsă în totalitate, la dosar neexistând un înscris - cerere reconvențională formulată de pârâte, ci doar la filele 17-18 o "întâmpinare cu caracter completator, pe care superficial și evident fără a se conforma prevederilor Art.114 Cod procedură civilă, instanța de fond catalogat-o "cerere reconvențională" ca să aibă ce respinge, pentru că nu putea respinge o întâmpinare chiar cu caracter completator și că și încheierea de admitere în principiu a fost pronunțată tot în lipsa pârâtelor apelante.
Apelantele solicită admiterea apelului, desființarea încheierii și hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea apelului, întrucât excepția nulității absolute a încheierii din 22.01.2009 nu este neîntemeiată, nefiind incidente dispozițiile art.105 Cod procedură civilă, în speța de față prin încheierea din 22.01.2009, instanța dispunând decât amânarea pricinii până la termenul din 29.01.2009 pentru ca intervenientul care nu era reprezentat să ia cunoștință de conținutul lotizării finale, nefiind pricinuită nicio vătămare apelantului, cu atât mai mult cu cât la termenul din 22.01.2009 pârâtele reclamante aveau termenul în cunoștință și erau și reprezentate de avocat care a și fost prezent, astfel că
nesemnarea încheierii prin care s-a dispus amânarea cauzei, constituie o neregularitate a acesteia, fiind acoperită, deoarece nu a fost invocată la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate, adică la termenul din 29.01.2009 la care pârâtele - reclamante au lipsit din nou, fiind reprezentate legal de avocat care în virtutea mandatului său a pus concluzii pe fond.
Apelantele au considerat că nu există niciun motiv de nulitate a hotărârii judecătorești, cât timp avocatul pârâtelor -reclamante a fost prezent, a pus concluzii pe fond, lăsând la aprecierea instanței atribuirea loturilor, că instanța de fond a dat dovadă de obiectivitate și profesionalism în pronunțarea hotărârii și nu de imparțialitate, respectând dispozițiile Codului d e procedură civilă, că pârâtelor li s-a admis proba cu trei martori, dar acestea în timpul procesului au renunțat să mai prezinte cel de-al treilea martor, deși declarațiile celor doi martori audiați la propunerea lor nu erau concludente, iar faptul că apelantele au renunțat la administrarea probelor solicitate de acesta și dispuse de instanță, iar ulterior nu se formulează obiecțiuni la rapoartele de expertiză și în final, lasă la aprecierea instanței de judecată atribuirea loturilor nu poate fi învinuită instanța de fond de imparțialitate în soluționarea cauzei.
Pe fond, intimata susține că hotărârea instanței este legală și temeinică, fiind respectate disp.art.6739la formarea și atribuirea loturilor, instanța ținând seama de mărimea cotei părți ce se cuvine fiecărei părți, domiciliu, de folosință a acestora, precum și de îmbunătățirile aduse apartamentului în litigiu, din probele administrate, rezultând că apelantele aveau în folosință autoturismul Opel Astra, motocicleta, pe care ulterior au vândut-o, PA 60, intimata locuind în apartament de la data cumpărării, la apartament aducând toate îmbunătățirile pe cheltuiala sa, efectuarea unei alte variante, nefiind posibilă din moment ce bunurile mobile erau în posesia apelantelor, care s-au folosit de acestea de la data decesului autorului.
După analizarea sentinței apelate, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză,Tribunalul Dâmbovița prin decizia civilă nr. 285 din 25 iunie 2009 a respins ca nefondat apeluldeclarat de apelantele - și, împotriva încheierii de admitere în principiu din 03.07.2008 și sentinței civile nr.607/29.01.2009, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata și G, respingându-se cererea accesorie privitoare la cheltuieli de judecată formulată de apelante, reținând următoarele considerente:
Cu privire laexcepția nulitățiiîncheierii din 22.01.2009( fila 322) invocată de către apelante, nesemnată de judecătorul președinte al completului de judecată, Tribunalul reține că aceasta nu este întemeiată potrivit următoarelor considerente:
În condițiile art.105 alin.2 teza 1 Cod Procedură Civilă actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Din acest text rezultă că nu orice act de procedură făcut cu neobservarea formelor legale este nul, ci pentru anularea unui act de procedură se cer a fi îndeplinite cumulativ trei condiții: actul de procedură să fie îndeplinit cu
neobservarea formelor legale, actul de procedură să fi produs părții o vătămare și vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
În cauză nu este îndeplinită a doua condiție, întrucât nu s-a făcut dovada că s-a cauzat pârâtelor un prejudiciu procesual, existența vătămării nerezultând nici din împrejurările cauzei și nici din finalitatea formei procedurale nerespectate.
Pe de altă parte, fiind vorba de o nulitate relativă aceasta putea fi invocată de pârâte la prima zi de înfățișare ce a urmat după neregularitatea invocată și înainte de a pune concluzii în fond ( art.108 alin.3 Cod Procedură Civilă ), nulitatea relativă acoperindu-se dacă nu a fost invocată în termenul prevăzut de lege, ceea ce înseamnă că nulitatea relativă nu poate fi invocată direct în căile de atac.
Or, în speța de față, pârâtele personal sau prin apărător nu au invocat nesemnarea încheierii de ședință din data de 22.01.2009 la prima zi de înfățișare, respectiv la termenul din 29.01.2009, astfel că nulitatea relativă s-a acoperit, neputând fi invocată direct în căile de atac.
Susținerea apelantelor în sensul că părțile trebuie să-și exprime expres acordul cu o lotizare finală sau obiecțiunile la aceasta, ceea ce în cauză nu s-a realizat, părțile fiind lipsă, nu poate fi primită, câtă vreme nu există nicio normă procedurală care să prevadă acest lucru, or în speță, apărătorul pârâtelor le-a reprezentat pe acestea în temeiul contractului de asistență încheiat, putând pune concluzii pe orice problemă ridicată în instanță, lucru pe care l-a și făcut atunci când a precizat în ședințele din data de 30.10.2008, 08.01.2009 și 22.01.2009 că nu are de formulat obiecțiuni la niciun raport de expertiză și nici la lotizarea finală.
Faptul că la termenul din 29.01.2009 a avut loc soluționarea pe fond a cauzei, pronunțându-se sentința apelată, cu prezența reclamantei pârâte asistate de avocat, cu prezența intervenientului, lipsă fiind pârâtele reclamante, reprezentate de avocat, iar în practicaua sentinței se menționează că "apărătorul pârâtelor reclamante lasă la aprecierea instanței", nu înseamnă lipsirea totală de apărare a pârâtelor apelante în fața instanței de fond, așa cum susțin apelantele, care aveau apărător angajat, la serviciile căruia nu au renunțat, în contextul în care ar fi considerat că acesta nu le-ar fi apărat interesele, fiind opțiunea pârâtelor de a nu se prezenta în instanță la mai multe termene de judecată.
Nu se poate reține nici susținerea apelantelor că raportul de expertiză lotizare finală este nelegal, părtinitor pentru reclamantă și tatăl său, intervenientul în interesul acesteia, astfel că instanța de fond, în aceste condiții "a apreciat" exact cum au dorit reclamanta și tatăl ei, întrucât, pe de o parte, apărătorul pârâtelor nu a solicitat întocmirea altei variante, neformulând obiecțiuni la acesta, iar pe de altă parte, instanța de fond și-a argumentat soluția, atunci când a omologat această unică varianță de lotizare finală, în baza dispozițiilor legale invocate.
Nici susținerea apelantelor potrivit căreia este doveditălipsa de imparțialitatea instanței de fond, modul în care a procedat la soluționarea cauzei fiind de natură să inducă pârâtelor apelante o "îndoială legitimă împotriva imparțialității unei instanțe.suficientă în sine pentru a conduce la concluzia încălcării art.6 alin.1", nu poate fi reținută potrivit următoarelor considerente:
Părțile care se adresează unei jurisdicții sunt îndreptățite la o legală și corectă judecată. Aceasta depinde de pregătirea judecătorului, dar și de imparțialitatea sa.
implică absența unei păreri preconcepute a judecătorului cu privire la litigiul respectiv, astfel încât părțile să fie apărate împotriva convingerilor personale ale acestuia.
Legiuitorul a răspuns acestei necesități prin reglementarea instituțiilor incompatibilității, abținerii și recuzării, iar dispozițiile art.24 Cod Procedură Civilă reglementează 3 cazuri de incompatibilitate, cauzele de incompatibilitate fiind de strictă interpretare și neputând fi extinse prin analogie, cazuri care nu se regăsesc în speța de față.
De asemenea, în raport cu dispozițiile art. 27 Cod procedură civilă, judecătorul poate fi recuzat atunci când se află în situațiile strict prevăzute de acest text. În cadrul sistemului nostru procesual motivele de recuzare și de abținere au un caracter limitativ și, prin urmare, ele nu pot fi extinse prin analogie și la alte situații decât la cele expres consacrate în art. 27 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 29 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, propunerea de recuzare se face verbal sau în scris pentru fiecare judecător în parte și înainte de începerea oricărei dezbateri, iar când motivele de recuzare s-au ivit după începerea dezbaterilor, partea trebuie să propună recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute.
Dispozițiile legale privitoare la recuzare au pentru părțile din proces un caracter dispozitiv, iar neinvocarea excepției de recuzare în condițiile prevăzute de art. 29 Cod procedură civilă atrage după sine decăderea părții din dreptul de aom ai invoca.
Ca urmare, întrucât apelantele nu au invocat în termenul și condițiile mai sus arătate motivele pentru care au apreciat că ar fi știrbită imparțialitatea judecătorului de fond, iar motivele invocate, respectiv nesemnarea încheierii din 03.07.2008 de judecătorul președinte al completului de judecată și pronunțarea sentinței apelate cu lipsa de apărare în lipsa pârâtelor, ce au fost reprezentate de avocat, care în opinia apelantelor nu ar fi prestat o apărare deplină și eficientă "lasând la aprecierea instanței", nu se încadrează printre motivele de recuzare prevăzute limitativ de art. 27 Cod procedură civilă, tribunalul reține că motivul de apel referitor la lipsa de imparțialitate a judecătorului de primă instanță, nu este fondat.
Drept urmare, aprecierea apelantelor, în sensul că sentința pronunțată de instanța de fond este nulă, întrucât s-a făcut o judecată formală, lăsată "la aprecierea instanței", în lipsa pârâtelor apelante, de către apărătorul lor, fapt care trebuie să conducă la admiterea apelului, la desființarea sentinței de la fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleeași instanțe, nu poate fi primită.
Criticile referitoare la necercetarea fondului și expuse, generic, în motivele de apel, nu pot fi primite, având în vedere că acestea nu se confirmă, soluția primei instanțe fiind dată printr-o corectă apreciere a probelor administrate, apelantele nerelevând nici un considerent concret care să ducă la concluzia că nu au fost corect stabilite cotele părți sau masa bunurilor de partajat.
Împrejurarea invocată de către apelante potrivit căreia bunurile au fost subevaluate, nu poate fi reținută, întrucât în ipoteza în care partea interesată are de formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, aceasta trebuie să procedeze în conformitate cu prevederile art.212 alin.2 Cod procedură civilă, în sensul de a solicita expertiza contrarie sau de a cere întregirea lucrării, la primul termen după depunerea raportului de expertiză.
În acest context, în spiritul dispozițiilor art.108 alin.3 Cod procedură civilă, neinvocarea neregularității unui act procedural la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate, atrage acoperirea acesteia.
În speță, pârâtele nu a formulat obiecțiuni sub aspectul modului de evaluare a bunurilor, împrejurare în care, pentru considerentele expuse mai sus, nu pot să-și valorifice nemulțumirile direct în apel.
Nefondată este și critica apelantelor în sensul că partajarea a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor art.6731și următoarele Cod Procedură Civilă.
Se reține că, prin dispozițiile art.6739Cod procedură civilă sunt reglementate exemplificativ criterii orientative pentru partajarea bunurilor aflate în indiviziune, unul dintre acestea fiind faptul că unii dintre coproprietari au folosit anumite bunuri și le-au adus îmbunătățiri, cel mai important principiu în materie este cel al echității, prevăzut de art.741 Cod civil, corespunzător căruia, la formarea loturilor, trebuie să se dea fiecărei părți, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanțede aceeași natură și valoare, cu evitarea fracționării excesive a bunurilor.
Prin urmare, instanța de judecată trebuie să aibă în vedere deopotrivă interesele tuturor părților, iar în condițiile în care apartamentul, ce nu este comod partajabil, a fost folosit de către reclamantă, care i-a adus și anumite îmbunătățiri, în timp ce celelalte bunuri mobile s-au aflat în posesia pârâtelor, care dispun de imobil de locuit, tribunalul apreciază că nu se verifică criticile apelantelor, soluția instanței de fond ținând seama de regula echilibrului ce trebuie să guverneze partajul.
Nu este întemeiată nici ultima critică a apelantelor, câtă vreme instanța este cea care dă calificarea juridică oricărei cereri formulate de către părți, prima instanță calificând corect cererea formulată de către pârâte ca având caracter reconvențional, acestea formulând pretenții în legătură cu cererea reclamantei.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtele - și, criticând-o pentru nelegalitate.
Astfel, recurentele pârâte arată că decizia pronunțată de Tribunalul Dâmbovița este afectată de nulitatea prevăzută de dispozițiileart.304 pct.5 cod pr.civilăîn sensul că a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității potrivit disp.art. 105 alin.2 cod pr.civilă, dat fiind faptul că încheierea de ședință din 22.01.2009 (fila 322 dosar fond) nu este semnată de judecătorul președinte al completului de judecată ci doar de grefieră.
Susțin recurentele că este vorba de o nulitate de ordine publică dirimantă și absolută ce poate fi ridicată de parte sau de judecător în orice stare a pricinii, fiind incidente dispozițiile art.105 alin.2 art.108 alin.1, art.255 alin.1, art.261 alin.1 pct.8 cod pr.civilă și nu de onulitate relativăcum greșit a înțeles instanța de apel și cum se menționează în decizia recurată la pagina 12.
Potrivit dispozițiilor art.108 cod pr.civilă "nulitățile de ordine publică pot fi ridicate de parte sau de judecător în orice stare a pricinii.Celelalte nulități se declară numai după cererea părții care are interes să le invocate."
Așa cum s-a arătat în practica judiciară și literatura juridică, "în dreptul procesual civil criteriul esențial ce stă la baza distincției dintre nulitatea absolută și cea relativă îl constituie natura normei procedurale încălcate. Prin intermediul normelor juridice imperative sunt puse în valoare interesele generale ale societății, iar
prin cele dispozitive, interesele personale ale cetățenilor. În dreptul civil criteriul de distincție se întemeiază tocmai pe gradul de îmbinare a interesului general cu interesul personal.
Prin urmare, nesocotirea normelor imperative determină nulitatea absolută, iar încălcarea celor dispozitive antrenează nulitatea relativă a actelor de procedură, criteriu ce este luat în considerare de majoritatea autorilor de drept procesual, iar norma reglementată prin dispozițiile art.108 alin.1 cod pr.civilă este imperativă, tot imperativă fiind și norma reglementată prin art.261 alin.1 pct.8 cod pr.civilă care dispune că "încheierea trebuie să cuprindă semnăturile judecătorilor și ale grefierilor".
Menționează recurentele că este de necontestat că încheierea din 22.01.2009 (fila 322 dosar fond) nu este semnată de judecător, completul de judecată fiind format dintr-un singur judecător care este și președintele completului, astfel că în lumina dispozițiilor imperative invocate este nulă absolut și deci nu a putut produce niciun efect juridic ca act procedural.
"Nulitatea operează prin simpla voință a legii și independent de existența unei vătămări, vătămarea nu apare ca o condiție a nulității. Așadar, nulitatea absolută sau relativă, urmează să fie constatată fără ca partea care o invocă să fie obligată să dovedească existența unei vătămări, fiind vorba, în cauză, de o veritabilă nulitate necondiționată".
În acest sens, arată că judecătorul de la fond, singurul din completul de judecată, nesemnând încheierea din 22.01.2009 a făcut ca aceasta să fie nulă absolut și să nu poată produce efecte juridice, deoarece semnarea încheierii de către el era obligatorie potrivit art.261 alin.1 pct.8 cod pr. civilă și ca atare, tot ceea ce s-a dispus prin respectiva încheiere este de asemenea nul absolut, inclusiv următorul act procedural, sentința recurată, conform principiului instituit prin dispozițiile art.106 alin.1 cod pr. civilă.
Mai arată recurentele că nulitățile absolute, așa cum rezultă și din art.108 cod pr.civilă pot fi invocate de oricare dintre părți sau de instanță din oficiu, "obligația de invocare a nulităților absolute decurgând pentru instanță din necesitatea stabilirii adevărului și respectării legalității, în temeiul rolului său activ, instanța fiind obligată să atragă atenția părții asupra încălcării legii și să-i aducă la cunoștința posibilitatea invocării nulității, iar restricția consacrată în partea finală a art.108 cod pr. civilă nu-și găsește aplicare în cazul nulităților absolute".
Un al motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiileart.304 pct.8 cod pr.civilă, "instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia."
În acest sens, arată recurentele că în apel au dedus judecății instanței o cerere prin care au invocat excepția nulității absolute a încheierii din 22.01.2009 (fila 322) dosar fond, nesemnată de judecătorul președinte al completului de judecată, iar instanța de apel nu s-a preocupat de soluționarea acestei cereri, motivând fără echivoc că s-a preocupat de o nulitate relativă, pe care nu au invocat-o și nu face obiectul cererii formulate.
Mai mult, recurentele susțin că hotărârea atacată este afectată de nulitatea prevăzută de dispozițiileart.304 pct.9 cod pr.civilăîn sensul că "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Această nelegalitate este evidențiată în reținerea procentajului de 85% contribuție a intimatei la obținerea bunurilor coachizite și de doar 15% a defunctului concubin, în condițiile în care intimata nu a făcut dovada unor venituri personale, nici anterior perioadei de concubinaj nici în respectiva perioadă, nu există la dosar dovadă că aceasta a fost angajată cu contract de muncă undeva, că are vreo societate comercială producătoare de venituri și totodată fără a face dovada susținerilor sale în sensul că ar fi câștigat sume mari de bani, cântând în orchestra concubinului la restaurant.
De asemenea, arată că în mod greșit instanța a avut în vedere două fițuici cu pretenția de acte doveditoare pe care patronul restaurantului la care își desfășura programul orchestra lui, i le-a dat intimatei pentru două pretinse împrumuturi foarte mari, în euro, în vederea cumpărării apartamentului și realizarea altor lucrări la acesta, pe care le-ar fi și achitat din salariul ei nedovedit în cauză, deci inexistent, precum și susținerile intervenientului G, care, în cererea sa de intervenție și apoi la interogatoriul ce i-a fost luat la instanța de fond a pretins că i-a dat zestre personal fiicei sale o dată 65 mil.lei vechi, altă dată 13 mil. lei vechi, altă dată 2-3000 euro, "bani ai familiei dobândiți din pensiile lui și ale soției".
Recurentele susțin că instanțele nu au văzut sau nu au vrut să vadă înscrisurile doveditoare ale ajutorului bănesc dat de ele lui, fiul și fratele lor, așa cum sunt prezentate în motivele de recurs, în acest caz funcționând doar relația tată-fiică, nu și relația mamă-fiu.
În plus, recurentele arată că evaluarea bunurilor prin expertizele efectuate în cauză, este făcută evident greșit, exemplificând aici doar motocicleta și autoturismul marca Opel Astra, evaluate de expert aproape dublu față de valoarea reală a acestora, ca și cum cele două obiecte, deja vechi la data achiziționării lor, prin trecerea anilor au reînnoit.
Intimata, la data de 29.09.2009, a depus la dosarîntâmpinareprin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Referitor laprimul motiv de recurs, Curtea de Apel constată că este adevărat că încheierea de ședință din 22.01.2009 nu este semnată de judecătorul președinte al completului de judecată, dar așa cum a motivat instanța de apel, nu este vorba despre o nulitate de ordine publică ci de o nulitate relativă, cum se menționează în decizia recurată.
Pentru ca un act de procedură făcut cu neobservarea formelor legale să fie nul trebuie să fie îndeplinite cumulativ cele trei condiții și anume: actul de procedură să fie îndeplinit cu neobservarea formelor legale, actul de procedură să fi produs părții o vătămare și vătămarea să nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.
În speță nu s-a făcut dovada că s-a cauzat pârâtelor vreun prejudiciu, fiind vorba despre o amânare a cauzei pentru o săptămână până la 22.01.2009 pentru ca intervenientul să ia cunoștință de raportul de expertiză întocmit în cauză și fiind o nulitate relativă aceasta putea fi invocată de recurentele pârâte la prima zi de
înfățișare ce a urmat după neregularitatea invocată și mai înainte de a pune concluzii pe fond, conform disp.art.108 alin.3 cod pr.civilă.
Textul prevăzut de art.261 pct.8 cod pr.civilă invocat de către recurente se referă în mod explicit la aplicarea semnăturilor judecătorilor și grefierului pe hotărârea finală ce poate fi pronunțată în cauză și nicidecum pe încheiereile anterioare, preparatorii ale soluției finale.
De altfel, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 105 alin.2 cod pr.civilă, câtă vreme nesemnarea încheierii în discuție nu poate constitui o nulitate de ordine publică dirimantă și absolută, întrucât nu se poate considera că nesemnarea unei încheieri de amânare a cauzei poate atinge interesele generale ale societății, ci o nulitate relativă, astfel cum în mod corect a apreciat instanța de apel.
Pe de altă parte, chiar și în condițiile în care s-ar fi constatat că nesemnarea încheierii de către judecător constituie o nulitate de ordine publică consecința nu ar fi putut fi desființarea sau schimbarea întregii hotărâri pronunțate de către instanța de fond, câtă vreme declararea nulității actelor îndeplinite cu neobservarea formelor legale se poate efectua numai dacă prin ele s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura în alt mod.
Nu se poate aprecia că restricția consacrată în partea finală a art. 105 cod pr.civilă nu își găsește aplicare în cadrul nulităților absolute față de conținutul art.108 cod pr.civilă, câtă vreme în speță s-a invocat neîndeplinirea unui act procedural cu neobservarea formelor legale, iar textul din art.105 cod pr.civilă impune în mod expres că în privința acestuia nulitatea se declară doar dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura în alt mod.
Considerațiile recurentelor referitoare la nulitățile absolute prevăzute de art.108 cod pr.civilă nu sunt incidente în prezenta cauză câtă vreme această dispoziție legală stabilește cine poate ridica nulitățile de ordine publică și nulitățile relative, precum și faptul că neregularitatea actelor de procedură (cazul invocat ca nulitate de către pârâte) se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond.
În aceste condiții, nu se poate aprecia, astfel cum au solicitat recurentele, că judecătorul fondului nu s-a conformat normelor juridice imperative și a fost lipsit de rol activ, potrivit art.129 pct.5 cod pr.civilă câtă vreme nu era obligația lui de a invoca existența așa -zisei nulități, constând în nesemnarea încheierii de amânare a cauzei.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recursîn care se invocă dispozițiile art.304 pct.8 cod pr.civilă, Curtea de Apel constată că acesta este de asemenea nefondat, întrucât instanța de apel s-a preocupat de soluționarea excepției invocate și anume a excepției nulității încheierii din 22.01.2009, motivând soluția pronunțată și considerând în mod justificat că este vorba despre o nulitate relativă și nu absolută.
Este adevărat că apelanții au invocat în cadrul cererii de apel o nulitate absolută, dar nu se poate constata că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel invocat de către aceștia, câtă vreme a arătat că în speță nu poate fi vorba de existența unei nulități absolute, nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege în cazul acesteia, ci eventual se poate aprecia asupra existenței unei nulități relative.
Tribunalul, calificând în mod corect ca nulitate relativă solicitarea apelanților, întrucât ocrotea un interes personal al părților respective și nu interesul general al societății a constatat că nici această excepție nu poate fi admisă.
De asemenea, nu se poate aprecia că instanța de apel a denaturat juridic excepția de imparțialitate invocată de către pârâtele recurente câtă vreme această excepțiestricto sensunu este prevăzută în mod expres în dreptul procesual civil român și nu poate rezulta în modalitatea în care recurentele doresc a fi interpretată nici din dreptul internațional, respectiv din examinarea art.6 alin.1 din CEDO.
Astfel, dreptul procesual în materie civilă din România reglementează în mod clar cazurile de incompatibilitate, astfel încât în cazul în care judecătorul ar putea da dovadă de imparțialitate prin existența unei păreri preconcepute a acestuia cu privire la litigiul respectiv, acesta să poată fi recuzat de către părțile interesate sau să se abțină în condițiile prevăzute de art.24 și următoarele cod pr.civilă.
Aceste dispoziții legale instituie cazurile de abținere sau recuzare în mod expres și limitativ și nu pot fi extinse la o prezumtivă obligație a instanței de a administra probatorii în favoarea recurentelor, în condițiile în care acestea, deși reprezentate de avocat, au renunțat la administrarea unei părți a probelor încuviințate, apărătorul lăsând la aprecierea instanței, în condițiile în care pârâtele au dat dovadă de lipsă de interes, neprezentându-se pentru a-și susține cauza.
De altfel, art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu instituie în mod expres o excepție "de imparțialitate", astfel cum înțeleg recurentele, în cazul în care instanțele interpretând probatoriile dau câștig de cauză numai uneia dintre părți nu și celeilalte.
Chiar din hotărârea din 26.07.2007 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Hirschhorn împotriva României, invocată în cauză, rezultă că îndoielile reclamantului în privința independenței și imparțialității judecătorilor puteau fi considerate justificate din punct de vedere obiectiv, întrucât dispozițiile legale ( codul d eontologic și codul d e procedură civilă) interziceau oricărui magistrat să își exprime public o opinie asupra procesului în curs și în plus interziceau formal orice amestec al judecătorilor inspectori în derularea procesului.
Ori din interpretarea acestei hotărâri rezultă în mod clar că lipsa de imparțialitate a judecătorilor constatată de către Curtea Europeană s-a rezumat la încălcarea de către aceștia a dispozițiilor legale, caz în care erau incidente dispozițiile art.24 pct.7 cod pr.civilă referitoare la incopatibilitatea, abținerea sau recuzarea judecătorilor atunci când și-au spus părerea cu privire la pricina ce se judecă.
Rezultă cu certitudine, în acest mod, că nu poate fi extrapolată noțiunea de imparțialitate și altor cazuri ce nu sunt prevăzute în mod expres de către lege, iar admiterea acțiunii unei părți în detrimentul celeilalte ca rezultat al interpretării probatoriilor administrate la propunerea părților și al aplicării legii nu poate intra în sfera noțiunii de imparțialitate în înțelesul art. 6 din CEDO.
În ceea ce privește ce de-al treilea motiv de recurs, privitor la incidența dispozițiilor art.304 pct.9 cod pr.civilă, raportat la aspectele de fond ale celor două hotărâri, instanța de recurs constată că singura referire din cadrul cererii de apel la reținerea cotelor părților din prezenta cauză este aceea că "s-a reținut o cotă de contribuție de 85% a reclamantei și doar de 15% - ridicol a pârâtelor".
Atât în concluziile orale cât și în cererile scrise apelantele nu au detaliat în ce constă greșeala instanței în reținerea cotelor diferențiate, astfel încât este justificată reținerea instanței de apel potrivt căreia apelantele nu au relevat "nici un considerent concret care să ducă la concluzia că nu au fost corect stabilite cotele părți sau masa bunurilor de partajat".
Trebuie precizat că motivele referitoare la faptul intimata nu a făcut dovada unor venituri personale, că instanța a avut în mod greșit în vedere înscrisurile referitoare la două pretinse împrumuturi foarte mari, precum și susținerile intervenientului G și nu a luat în considerare înscrisurile doveditoare ale ajutorului bănesc dat de recurente lui, au fost expuse pentru prima dată în fața instanței de recurs, fără ca acestea să formeze obiectul controlului judiciar de către instanța de apel care nu a fost investită cu o asemena cerere și care era ținută potrivit 295 pr.civ. să analizeze stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanțăîn limitele cererii de apel.
Ca atare acestea nu pot fi analizate direct în calea de atac a recursului fiind formulateomisso medio.
De asemenea se observă că aceste motive referitoare la stabilirea situației de fapt de către prima instanță nu au învederat aspecte de nelegalitate ale hotărârilor atacate ci aspecte de netemeinicie, care nu pot fi invocate în calea extraordinară de atac a recursului, dat fiind că aceasta permite casarea sau modificarea unor hotărâri doar în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 pr.civ.
Aceste aspecte referitoare la modalitatea de administrare și interpretare a probatoriilor puteau fi examinate anterior în baza art. 304 pct. 10 și 11 pr.civ. care au fost însă abrogate prin art. I pct. 1111din OUG 138/2000 aprobată prin legea 219/2005.
În ceea ce privește susținerile recurentelor că unele bunuri au fost subevaluate, iar altele supraevaluate se observă că la instanța de fond, apărătorul recurentelor pârâte nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și nici nu a cerut o expertiză contrarie așa cum prevăd dispozițiile art.212 alin.2 cod pr.civilă.
Faptul că unele bunuri au fost achiziționate sau vândute la alte prețuri decât cele găsite de către experți ca urmare a evaluării nu poate constitui un motiv de nelegalitate câtă vreme nu au fost invocate încălcarea unor dipoziții legale de către experți cu ocazia întocmirii raportului de expertiză.
Raportat la cele mai sus arătate, constatându-se că în cauză nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5,8 și 9 pr.civ, Curtea de Apel va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în baza disp. art. 312 al. 1 pr.civ.
Făcând aplicarea disp. art. 274 pr.civ. și având în vedere principiul disponibilității părților, principiu ce guvernează procesul civil, se va lua act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtele, domiciliată în G,-, cod poștal -, județul D și, domiciliată în G,-, cod poștal -, județul D,împotriva deciziei civile nr.285 din 25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița,în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în T,-,.5..2,.9, cod poștal -, județul D și intimatul intervenient G, domiciliat în comuna, sat. T, cod poștal -, județul
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
- - - - - -
Grefier,
Red. GM, dact. CC
6 ex, 16.12.2009
apel /fond -
Jud. apel,
Jud. fond
Operator date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
| ← Divort. Decizia 1404/2009. Curtea de Apel Pitesti | Stabilire program vizitare minor. Decizia 552/2009. Curtea de... → |
|---|
