Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 966/2009. Curtea de Apel Ploiesti

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-

Dosar nr-

DECIZIA NR. 966

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Aurelia Popa

JUDECĂTORI: Aurelia Popa, Elena Staicu Mioara Iolanda

- - -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în P,-.B, cod poștal -, județul P,împotriva deciziei civile nr.482 din 24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova,în contradictoriu cu intimata reclamantă )., domiciliată în comuna, sat. nr.156, cod poștal -, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul pârât asistat de avocat din cadrul Baroului P și intimata reclamantă asistată de avocat din cadrul Baroului

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este insuficient timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10,00 lei, conform chitanței nr.- și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, ce s-au anulat la dosar.

Totodată, se învederează instanței că recurentul pârât urmează să depună la dosar notă de timbraj și să timbreze recursul la valoarea contestată.

Avocat, pentru recurent, depune la dosar împuternicirea avocațială, notă de timbraj și chitanța nr.-/25.11.2009, în cuantum de 1.040,00 lei și chitanța nr.-/25.11.2009, în cuantum de 34,00 lei, privind completarea taxei judiciare de timbru la valoare.

Avocat, pentru intimata reclamantă, depune la dosar înscrisuri, respectiv: planșe foto, rezoluția nr.1557/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, decizia nr.318/24.03.2008 a Tribunalului Prahova, ordinul de plată numerar, nr.59561/15.08.2003 emis de BCR P, factura fiscală din 19.03.2005 emisă de BCR P, chitanța de mână din 23.02.2005, convenția încheiată 30.03.2005, înscrisuri comunicate și recurentului pârât.

Avocat, pentru recurent, depune la dosar adresa nr.9110/P/2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, din care rezultă că a formulat plângere penală pentru a se efectua cercetări față de intimata reclamantă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art.290, art.291 și art.292 cod penal, privitor la unele înscrisuri depuse la dosarul cauzei de către aceasta.

Solicită, față de adresa sus menționată, suspendarea judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor art.244 pct.2 cod pr.civilă.

Avocat, având cuvântul pentru intimata reclamantă, solicită respingerea cererii de suspendare a judecății cauzei având în vedere adresa depusă la dosar și raportat la dispozițiile art.244 pct.2 cod pr.civilă, potrivit cărora "instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune ce ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea".

Curtea, având în vedere dispozițiile art.244 pct.2 cod pr.civilă, potrivit cărora "instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune ce ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea" și față de adresa nr.9110/P/2009 în care se menționează numai faptul că plângerea a fost înaintată către Poliția municipiului P pentru efectuarea cercetărilor, respinge cererea de suspendare a judecății cauzei, ca nefondată, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și dezbaterea recursului.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul pârât, susține oral motivele de recurs, arătând în esență că decizia atacată este nelegală, fiind afectată de nulitățile prevăzute de dispozițiile art.304 pct.6 și pct.9 cod pr.civilă.

Astfel, arată că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, având în vedere că reclamanta prin acțiune a solicitat instanței partajarea bunurilor comune, indicând ca bunuri comune o casă de locuit, magazie și un garaj, afirmând că are o cotă de contribuție de la edificarea acestora, însă a solicitat instanței să rețină în favoarea sa un drept de creanță și nu un drept de proprietate asupra bunurilor - punctul trei din acțiunea introductivă.

De asemenea, arată că hotărârea este afectată de nulitatea prevăzută de dispozițiile art.304 pct.9 cod pr.civilă, în sensul că este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea legii.

În acest sens, arată că din probele administrate în cauză rezultă fără putință de tăgadă că terenul pe care se află locuința, aparține unor terțe persoane, respectiv bunicilor recurentului, iar construcția existentă pe acest teren a fost edificată de bunicii și tatăl recurentului, astfel că este neîndoielnic că această locuință este bunul propriu al recurentului și instanța trebuia să analizeze cu mare atenție dacă suntem în prezenta unui bun comun sau este vorba de un eventual spor de valoare adus bunului propriu.

În ceea ce privește magazia, arată că instanța nu trebuia să rețină calitatea de bun comun al acestui bun numai pe considerentul că deși părțile erau despărțite în fapt, nu erau despărțite din punct de vedere legal, având în vedere că la dosar există probe din care rezultă că această magazie a fost construită în perioada cât părțile erau despărțite în fapt și numai cu contribuția recurentului.

Referitor la garaj, arată că din probele administrate în cauză rezultă că este construit pe terenul părinților recurentului, iar faptul că părțile au montat o ușă metalică acestui garaj nu constituie un motiv ca acesta să fie reținut ca bun comun.

Cu privire la reținerea ca bunuri comune a TV color, radioului cu halogen și canapelei extensibile, arată că instanța nu a avut în vedere recunoașterile intimatei la interogatoriu, în sensul că acestea sunt bunurile proprii ale recurentului și este de acord să le restituie.

Totodată, arată că instanța a greșit când nu a reținut ca bun propriu al recurentului setul de mobilier, în condițiile în care, acesta a depus la dosar factura nr.-/2.11.2006 din care rezultă că acest bun a fost cumpărat de recurent.

În aceeași situație se află și suma de 7500 lei ce a reprezentat dar de nuntă, depozitată la CEC de intimata reclamantă, sumă pe care intimata recunoscut-o, însă asupra căreia nu s-a făcut nicio dovadă din care să rezulte că a fost consumată în timpul căsătoriei sau contrariul, instanța de fond luând în considerare numai afirmațiile intimatei reclamante, potrivit cărora suma a fost consumată în timpul căsătoriei.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea de noi probatorii.

Avocat, având cuvântul pentru intimata reclamantă, solicită respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la primul motiv de recurs, respectiv susținerea că instanța a dat ceea ce nu s-a cerut, consideră că invocarea dispozițiilor art.304 pct.6 cod pr.civilă este neavenită, având în vedere că reclamanta a indicat în cererea de chemare în judecată punctual, în categoria bunurilor comune realizate de foștii soți, casa de locuit, o anexă-magazie și un garaj, solicitând reținerea cotei de contribuție de, dar faptul că aceste trei imobile au fost construite pe terenul ce nu era proprietatea soților, a solicitat o prețuire a acestora, deoarece reclamanta nu a dorit să-i fie atribuite în natură.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 cod pr.civilă, arată că, recurentul solicită practic, o verificare a probatoriilor administrate în cauză, ceea ce nu este permis de textul de lege.

În ceea ce privește casa de locuit, arată că s-au depus la dosar acte din care rezultă că din casa veche a tatălui recurentului nu s-a mai păstrat decât fundația și eventual doi pereți, aceleași probe fiind făcute și pentru anexa-magazie, probe care se coroborează și cu concluziile raportului de expertiză construcții, raport de expertiză însușit și de consilierii părților.

De asemenea, arată că în mod absolut incorect se pretinde că intimata reclamantă ar fi recunoscut la interogatoriu că bunurile: tv color, radioul cu halogen și canapeaua extensibilă sunt bunuri proprii ale recurentului, deoarece această situație este contrazisă de răspunsurile acesteia la întrebările nr.12, 13 și 16 din interogatoriul aflat la fila 27 dosar fond.

Cu privire la canapeaua extensibilă și mobilierul de bucătărie, arată că în mod corect s-a reținut că acestea au caracter de bun comun, cu atât mai mult cu cât recurentul nu a formulat o cerere reconvențională prin care să solicite constatarea calității de bun propriu al acestora.

Totodată, arată că, în ceea ce privește includerea sumei de 7500 lei în comunitatea de bunuri cu titlu de dar de nuntă, în mod corect s-a reținut că această sumă de bani a fost cheltuită în timpul căsătoriei soților pentru nevoi și cheltuieli comune.

Solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr-, reclamanta, a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună partajul bunurilor comune realizate în timpul căsătoriei cu pârâtul, constatarea calității de bunuri proprii și obligarea pârâtului la restituirea acestora.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 18.05.2002 și s-au despărțit definitiv în fapt în luna mai 2006, căsătoria fiind desfăcută prin sentința pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 14.09.2007.

Reclamanta a mai arătat că în timpul căsătoriei cu pârâtul au dobândit următoarele bunuri: casa de locuit edificată din paiantă și cărămidă acoperită cu tablă compusă din sufragerie, dormitor, bucătărie, baie și hol de acces, construcție ce a fost edificată pe vechea fundație a casei ce a existat înainte, anexă magazie edificată pe fundație nouă din beton cu pereți, construcții situate în comuna, sat, pe terenul proprietatea bunicilor pârâtului, iar la garajul existent în P,-B, s-au edificat pereți noi din bolțari și s-a montat scară pentru podul garajului și uși metalice de acces, un autoturism Break culoare alb, autoturism culoare bleu, obiecte de mobilier și accesorii, obiecte electrice și electronice, 40 bucăți plăci, 34 litri lavabil, 15 bucăți țeavă gard, 3 mc scândură, 8 dulapuri metalice, 40 bucăți butoaie tablă, instalație auto, porți metalice acces gospodărie.

S-a mai precizat de reclamantă că următoarele bunuri avute înainte de căsătoria cu pârâtul și care sunt bunurile sale proprii se află în posesia pârâtului după cum urmează: mașină de scris, mașină de cusut, recamier, colțar, masă sufragerie, șifonier cu 3 uși, covor persan, o pernă, 2 cuverturi, 4 lenjerii pat, set inox Germania de 24 piese, 2 seturi complete farfurii, 5 seturi cafea, o veioză cu senzor, iar bunurile sale de îmbrăcăminte precum și cele ale minorului și jucăriile minorului au rămas în fostul domiciliu comun.

Reclamanta a susținut în ceea ce privește cota de contribuție la dobândirea bunurilor că aceasta este de pentru fiecare cu reținerea în favoarea sa a unui drept de creanță reprezentat de contravaloarea materialelor și a manoperei necesare edificări lor.

În drept, reclamanta a invocat disp.art.36 alin.1 fam și art.673¹și urm. Cod pr. civilă.

Pârâtul la data de 07.12.2007 a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.

Prin întâmpinare pârâtul a susținut că, acea casă de locuit din comuna, sat, nr.162, județul Paf ost construită de tatăl său pe terenul părinților acestuia cu mult înaintea căsătoriei sale cu reclamanta, iar la această construcție s-au executat lucrări de reconsolidare începând cu anul 1999 de acesta și de tatăl său, materialele necesare reconsolidării fiind procurate anterior căsătoriei.

De asemenea, pârâtul a precizat că anexa magazie a fost edificată cu contribuția sa exclusivă în vara anului 2006 după despărțirea în fapt de către reclamantă, că garajul a fost edificat de acesta în anii 1999 - 2000 cu materiale achiziționate de el și de tatăl său, iar unele din bunurile mobile menționate de reclamantă în acțiunea introductivă fie nu există (lustra, covorul persan, seturi inox Germania, seturile de cafea și de farfurii) fie au fost cumpărate de acesta după despărțirea în fapt de reclamantă, respectiv biblioteca din, colțarul și masa din și sticlă, mobila de dormitor și mobila de bucătărie,40 butoaie tablă și 34 litri lavabil, că mașina de spălat automată a fost de fapt o mașină de spălat mecanică cumpărată la mâna a doua iar televizorul color, radiatorul cu halogen și congelatorul cu 4 sertare deși au fost cumpărate după despărțirea în fapt, reclamanta a sustras în lipsa acestuia televizorul color și radiatorul cu halogen motiv pentru care a formulat plângere pentru infracțiunea de furt.

Totodată, a mai susținut că țeava de gard și dulapurile metalice sunt bunurile sale proprii achiziționate anterior căsătoriei și că l momentul plecării reclamantei din domiciliul conjugal aceasta a luat următoarele bunuri proprii: recamierul, cele 2 seturi cuverturi, 4 lenjerii de pat, iar după despărțirea în fapt au fost luate bunurile personale de încălțăminte și vestimentație ale reclamantei și jucăriile minorului, fiind restituite cu ajutorul numitului

Prin cererea reconvențională pârâtul a solicitat obligarea reclamantei pârâte de aducere la masa de partaj a următoarelor bunuri comune: bibliotecă și mobilă de bucătărie depozitate în casa părinților acesteia, set oale inox, 2 oale smălțuite de 30 litri fiecare, 3 lenjerii pat, 2 butoaie lemn de 100 litri fiecare, 10 plăci, 3 cutii lac 5 kg, serviciu farfurii 12 persoane, serviciu cafea 12 persoane, set tacâmuri 12 persoane, 2 pelerine ploaie și 2 perechi cizme, 12 pahare vin și 12 pahare toate din precum și reținerea la masa partajabilă a sumei de 75.000.000 lei vechi cu titlu de dar de nuntă care a fost depusă la CEC de reclamantă și utilizată de aceasta și părinții săi în mod exclusiv și reținerea în favoarea acestuia a unui drept de creanță în cotă de constând în îmbunătățirile aduse de foștii soți la imobilul proprietatea părinților reclamantei respectiv cele vizând amenajarea a 2 camere.

Pârâtul a mai pretins obligarea reclamantei la restituirea următoarelor bunuri proprii acestuia, aflate în imobilul proprietatea părinților reclamantei și anume: 20 pătrați lemn, 1 de Ť. din A de 50 litri, 2 butelii aragaz, o canapea și un fotoliu extensibil, 5 căruțe lemn de foc, 25 butoaie tablă, o căruță cu roți din lemn, un radio casetofon, TV color, radiator halogen, iar la data de 25.01.2008 pârâtul a depus la dosarul cauzei o completare la cererea reconvențională prin care a solicitat reținerea la masa de partaj a sumei de 4500 lei reprezentând taxele anuale de școlarizare achitate de acesta și de reclamanta pârâtă pentru cursurile facultății de drept din cadrul Universității în perioada 2003- 2006.

După administrarea probatoriului încuviințat la solicitarea părților, respectiv din înscrisurile și planșele foto depuse la dosar, audierea martorilor propuși de către părți, precum și din răspunsurile părților la interogatorii, instanța, prin încheierea interlocutorie din data de 29.02.2008, a admis în parte, în principiu, cererile formulate de părți, a constatat că părțile au avut calitatea de soți, căsătoria fiind încheiată la data de 18.05.2002 și a fost desfăcută prin sentința civilă nr. 7258/2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

De asemenea, prin încheiere menționată, instanța a constatat că în timpul căsătoriei, părțile au dobândit cu o contribuție de 1/2 fiecare, următoarele bunuri: - casă de locuit, edificată din paiantă și cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din sufragerie, dormitor, bucătărie, baie și hol, cu excepția fundației care nu este bun comun, ci bunul propriu al pârâtului-reclamant; - magazie; - refăcut la garaj pereții din bolțari, montat scară pentru pod și montat uși metalice, precum și următoarele bunuri mobile: - TV color, radiator halogen, autoturism marca Break culoare alb, autoturism marca, culoare bleu, un congelator, casetofon auto, cameră video, două pelerine ploaie și două perechi cizme de, 40. plăci, instalație auto, bibliotecă, canapea extensibilă cu 3 locuri, mobilier bucătărie, achiziționat și montat parchet laminat, achiziționat și montat gresie și faianță, a constatat că sunt bunuri proprii ale reclamantei-pârâte, aflate în posesia pârâtului-reclamant: mașină de cusut, mașină de scris, șifonier cu 3 uși, covor persan maron, veioză cu senzori, dispunându-se numirea unui numirea unui expert auto pentru identificarea și evaluarea autoturismelor marca, numirea expertului specialitatea construcții pentru identificarea și evaluarea lucrărilor realizate de părți, a unui expert merceolog pentru identificarea și evaluarea bunurilor mobile precum și pentru întocmirea propunerilor de lotizare, în raport de voința părților, cotele acestora și dispozițiile art. 741 cod civil.

În cauză, au fost efectuate expertiza specialitatea construcții civile de către expert desemnat de către instanță și de către și G desemnați de părți, expertiza specialitatea evaluări bunuri mobile de către expert G și expertiza specialitatea auto de către expert.

Prin sentința civilă nr. 387/16.01.2009 pronunțată de Judecatoria Ploiești au fost admise în parte, atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională a pârâtului reclamant, dispunându-se partajul conform încheierii din data de 29.02.2008 și variantei unice din raportul de expertiză G, precum și obligarea lui la plata unei sulte în suma de 23908,89 lei către reclamanta - pârâtă, fiind compensate, în totalitate, cheltuielile de judecată efectuate de părți, respectiv taxele de timbru achitate de acestea, onorariile pentru apărători și onorariile pentru experți.

Pentru pronunța această hotărâre, instanța de fond reținut că cererile părților sunt întemeiate în parte, în raport de actele și lucrările dosarului precum și de dispozițiile legale incidente în cauză respectiv art.36 alin.1 codul fam. art.673⁵și urm. Cod pr. civilă și art.741 cod civil.

Împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 29.02.2008, dar și sentinței civile nr. 487/16.01.2009 ambele ale Judecătoriei Ploieștia declarat apel pârâtul reclamant, arătând că instanța de fond a apreciat greșit probatoriile administrate în cauză și în consecință a stabilit eronat situația juridică a unor bunuri supuse partajului, obligându-l să plătească intimatei din valoarea acestora.

Prin motivele de apel formulate apelantul pârât a susținut că, în ceea ce privește construcția-casă de locuit, deși existau dovezi din care rezultă că aceasta este bunul său propriu, instanța de fond a considerat că locuința are regimul juridic de bun comun, fiind cert că aceasta a fost supusă unei renovări și nu unei construiri, situație care face imposibilă reținerea la masa de partaj a acestui imobil ca fiind bun comun al pârtilor.

Această situație de fapt rezultă din depoziția martorului G, audiat la propunerea intimatei reclamante, care arată că a fost tocmit să remedieze o casă, pentru a cărei executare a fost plătit de către apelantul pârât, ce se coroborează cu constatările celor trei experți în specialitatea construcții civile, și G care au arătat că din casa existentă s-a păstrat parte din structura de rezistentă, respectiv scheletul de lemn al pereților și șarpantei, dar și partiul inițial, față de care s-au făcut modificări, în sensul că s-a închis prispa și s-a împărțit antreul în două încăperi, menționându-se faptul că această construcție are structura din paiantă - situație specifică anilor de mult trecuți, motiv pentru care nu se poate accepta ideea ca locuința a fost edificata în anul 2005 în timpul căsătoriei părților, așa cum a reținut instanța de fond.

În plus, chitanțele existente la dosar fac dovada faptului că lucrările de renovare efectuate la casa de locuit s-au efectuat cu materiale cumpărate anterior căsătoriei, iar manopera a fost achitată de către apelant, așa cum
recunoaște chiar martorul G, propus de intimata reclamanta, situație ce reiese, de altfel, și din declarația intimatei-reclamante dată în fața organelor de cercetare penală, prin care recunoaște că locuința a fost renovată și nu construită, astfel că instanța de fond nu putea să rețină nici măcar dreptul de creanță al acesteia asupra lucrărilor de renovare efectuate și în niciun caz calitatea de bun comun pentru construcția - casă de locuit.

n ceea ce privește reținerea la masa de partaj a construcției-magazie, s-a apreciat că tot în mod eronat instanța de fond a reținut că este bun comun, întrucât chiar n acțiunea formulată de reclamantă, se precizează că despărțirea în fapt a părților a intervenit în mai 2006.

Practic, conform recunoașterii reclamantei la interogatoriul administrat, lucrările de construire a magaziei au fost efectuate în lunile iunie - august 2006, când părțile erau despărțite, fiind necesar a se avea în vedere actele depuse în fața instanței de fond, respectiv chitanțe și facturi, care fac dovada faptului că puținele materiale folosite pentru edificarea magaziei au fost cumpărate numai de apelant, tot în perioada despărțirii părților, dar și faptul că această construcție a fost edificată prin refolosirea de materiale.

De asemenea, pârâtul a apreciat că, în mod nejustificat, instanța de fond a introdus la masa de partaj lucrările efectuate la garajul situat în P,-, județul P, respectiv refacerea pereților din bolțari, montarea scării pentru pod și a ușii metalice, fără a fi în posesia vreunei probe care să confirme efectuarea acestor lucrări în timpul căsătoriei părților, acesta fiind și motivul pentru care experții nu au constatat existenta vreunei scări la pod.

Nu în ultimul rând, apelantul a solicitat să se aibă în vedere și faptul că instanța de fond a stabilit regimul bunurilor ca fiind comun, în condițiile în care intimata reclamantă nu a făcut nicio dovadă cu privire la veniturile pe care aceasta le realiza in perioada în care susține ca a edificat construcțiile, depunând un set de declarații extrajudiciare si copii ale chitanțelor si facturilor din perioada anilor 1998-2001.

Totodată, pe fondul greșitei aprecieri a probelor din dosar, prima instanța a reținut o serie de bunuri ca fiind bunuri comune, respectiv: un TV color, in condițiile in care reclamanta recunoaște in răspunsul dat la interogatoriu ca acesta este bunul său propriu aflat in imobilul părinților săi; radiatorul cu halogen, existând la dosar factura care face dovada că a fost achiziționat de pârât în perioada despărțirii în fapt; canapeaua extensibila, recunoscută de reclamanta la interogatoriu ca fiind bunul său propriu.

Apelantul pârât a precizat că u s-a reținut la masa de împărțit suma de 7500 lei, ce a reprezentat dar de nuntă, ce a fost depozitată la CEC de către intimata, în legătură cu care aceasta a susținut că a fost cheltuită în timpul căsătoriei, fără a fi prezentat vreo probă în acest sens.

În plus, nu a fost luată in considerare nici cererea pârâtului de a se reține la masa de împărțit suma de 4500 lei, reprezentând taxele anuale aferente anilor 2003-2006, achitate in timpul căsătoriei, pentru cursurile universitare urmate de către reclamantă la Universitatea.

În concluzie, apelantul a solicitat, în principal, completarea probatoriilor cu înscrisuri, martori și expertiză de specialitate, cu consecința admiterii apelului și schimbării în parte a încheierii de admitere în principiu pronunțată de Judecătoria Ploiești la 29.02.2008, precum și a sentinței civile nr. 487/2009 a aceleiași instanțe, iar, în subsidiar, dacă se va aprecia că probatoriile administrate sunt suficiente, urmează ca instanța de apel să soluționeze apelul, așa cum a fost formulat.

În dovedirea motivelor de apel, au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, iar intimata-reclamantă, legal citată, nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în fața instanței la termele de judecată, solicitând respingerea căii de atac declarate de pârât, ca fiind nefondată.

Se impune precizarea că cererea formulată de apelantul pârât de completare a probatoriilor urmează fi analizată împreună cu motivele de apel, aflându-se într-o strânsă legătură cu acestea.

După examinarea încheieri interlocutorie de partaj din 29.02.2008, precum și a sentinței atacate, prin prisma motivelor de apel formulate de pârâtul reclamant, dar și a dispozițiilor legale incidente,Tribunalul Prahova prin decizia civilă nr.482 din 24.06.2009 aespins cererea de completare a probatoriului administrat la instanța de fond, formulată de apelantul pârât, ca fiind neîntemeiată și a respins apelul declarat de pârâtul, împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 29.02.2008 și a sentinței civile nr.487/16.01.2009, pronunțate de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ). ), ca fiind nefondat, luându-se act că intimata - reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție Tribunalul Prahovaa reținut următoarele considerente:

Astfel, instanța de control judiciar a constatat că analiza legalității și temeiniciei criticilor formulate de apelantul pârât trebuie să aibă drept punct de pornire câteva considerații de ordin teoretic referitoare la criteriile pentru determinarea bunurilor comune.

Conform art.30 din Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale acestora, prin dispozițiile art. 31 fiind determinate limitativ categoriile de bunuri proprii ale fiecăruia dintre soți.

În temeiul acestor dispoziții legale, un bun devine comun al soților în măsura în care este dobândit de oricare dintre aceștia în timpul căsătoriei, adicăde la momentul încheierii respectivei căsătoriice se identifică prin constatarea existenței consimțământul viitorilor soți de către delegatul de stare civilă, care îi declară căsătoriți, și până la data când hotărârea de divorț rămâne definitivă, deoarece căsătoria se consideră desfăcută de la această data conform art. 39 din Codul familiei.

În conformitate cu prevederile art.31 litera din Codul familiei, bunurile dobândite de unul dintre soți înainte de încheierea căsătoriei sunt proprii ale acestora, deoarece nu mai reprezintă rezultatul efortului comun al ambilor soți.

În ceea ce privește construcția cu destinația casă de locuit situată în comuna, sat, nr. 162, județul P, este de necontestat faptul că respectivul imobil se află pe terenul ce aparținut bunicilor decedați ai pârâtului reclamant, chiar pe amplasamentul casei vechi de la care au fost păstrate fundația de piatră, împărțirea încăperilor ("partiul inițial"), dar și o parte din structura de rezistență constând în scheletul de lemn al peretelui și al șarpantei.

Astfel cum rezultă din raportul de expertiză în specialitatea construcții civile întocmit în cauză de expert și însușit de experții încuviințați părților, locuința existentă în prezent la adresa indicată este o construcție executată în regim parter cu structura din paiantă, adică schelet de lemn, cu umplutură de cărămidă, pe fundație din piatră cu planșeu și șarpantă din lemn cu învelitoare din tablă având o înălțime a camerelor de 2,10. (filele 230-234 dosar fond).

Același mijloc de probă cu caracter științific atestă împrejurarea că respectiva construcție are, ca finisaje, pardoseli din parchet laminat și gresie, zugrăveli de tip lavabil, placaje cu faianță în baie și bucătărie, placaje cu plăci din gips carton la plafoane, tâmplărie exterioară simplă, cu excepția ferestrelor de la baie și bucătărie care sunt duble, executate din lemn de rășinoase, precum și instalația electrică și obiecte sanitare în baie, fără legături exterioare la vreo instalație de apă-canal.

În plus, la împărțirea inițială s-au făcut modificări constând în închiderea prispei, împărțirea antreului în două încăperi pentru a se crea loc unei camere de baie.

Toate lucrările enumerate mai sus au fost realizate în timpul căsătoriei părților potrivit depoziției martorului (filele 119-120 dosar fond care a relatat că soții au demolat o casă în satul și au refăcut-o pe terenul proprietatea unei persoane rudă a pârâtului. Inițial aceștia au dorit să schimbe doar acoperișul, dar ulterior au constatat că nu se poate și au demolat casa veche în întregime, turnând beton pe lângă piatra care era la fundație, după care au ridicat zidurile și au pus acoperișul. Martorul a precizat și că a transportat pentru părți lemne din pădurea aparținând părinților soției ce au fost folosite efectiv la construcție.

Starea de fapt reținută mai sus este confirmată și de martorul G (filele 180-181 dosar fond) care arătat că în anul 2005 fost tocmit de ambele părți pentru a face o casa, respectiv să o remedieze, personal dărâmând acoperișul, trei tălpi de la fundație ce au fost înlocuite la fel ca și grinzile de la plafon și acoperișul. Din casa veche a rămas o cameră cu stâlpii din lemn, iar restul a fost înlocuit de nou, iar după montarea acoperișului au fost dați la o parte și pereții respectivei camere, martorul susținând că în opinia sa materialele au fost plătite de ambele părți care erau împreună, dar și că la acoperiș s-a utilizat materiale noi, iar nu cele recuperate de la construcția veche.

Totodată, nu pot fi ignorate planșele fotografice depuse la dosar de către intimata - reclamantă care atestă diferitele stadii ale executării construcției (filele 33, 37, 38, 46, 48, 49, 50, 52-55 dosar fond).

Martorul, ascultat la cererea pârâtului - reclamant, a relatat că împreună cu apelantul a cumpărat fitingurile și obiectele sanitare pe care le-a montat în imobilul de la țară, fiind plătit de (filele 121-122 dosar fond).

Tribunalul a constatat că susținerile acestui martor, referitoare la executarea construcției din cărămidă veche și utilizarea unor bârne mâncate de carii, deducând că lucrările au fost de renovare, iar nu de construire, nu pot fi luate în considerare, în condițiile în care, atât din raportul de expertiză construcții civile, cât și din depozițiile martorilor și G, rezultă că materialele utilizate la umplerea pereților și la acoperiș, dar și grinzile de la plafon au fost noi.

De altfel, celălalt martor încuviințat apelantului - pârât a precizat faptul că după știința sa, părțile au construit o casă la țară, care după aspectul interior părea a fi una nouă ( filele 182-183 dosar fond).

În legătură cu natura juridică a sporului de valoare adus cu mijloace comune imobilului proprietatea unuia dintre soți, în literatura juridică și în jurisprudență au fost distincte două situații, prima dintre acestea vizând executarea în timpul căsătoriei a unor îmbunătățiri sau reparații capitale care nu au dus la transformarea esențială a imobilului, fără a schimba natura juridică a bunului din propriu în bun comun. Practic, constituie bun comun doar sporul de valoare dobândit de imobil prin îmbunătățiri sau reparații, generând un drept de creanță în favoarea soțului neproprietar ce poate fi valorificat odată cu partajarea bunurilor comune când se determină cota de contribuție fiecăruia dintre soți.

În schimb, în cazul încare îmbunătățirile sau reparațiile capitale efectuate în timpul căsătoriei au dus la transformare esențiala a imobilului, astfel încât devenit cu totul deosebit, un bun nou, natura sa juridică este aceea de bun comun, încetând să mai fie bun propriu al unuia dintre soți, potrivit statuărilor constante din practica judiciară (cu titlul de exemplu - deciziile nr. 723/1978 și nr.724/1985 ale Tribunalului Suprem - Secția Civilă, decizia nr.540/1998 a Curții de Apel Iași - Secția Civilă) dar și din literatura juridică (Tratat de Dreptul Familiei, editura, 1998- pag. 127).

Este adevărat că în sistemul de drept român practica judiciară nu constituie un izvor de drept, în sensul propriu al noțiunii, însă toate argumentele jurisprudențiale evocate anterior, nu pot fi ignorate prin soliditatea raționamentului juridic pe care îl au la baza.

În cauză, lucrările executate de cei doi soți în timpul căsătoriei, stabilite printr-o analiză detaliată a materialului probatoriu, prin importanța și amploarea lor deosebită, demonstrează împrejurarea că imobilul care se află în prezent pe terenul din comuna, sat, nr. 162, Jud. P, este unul nou, total deosebit de construcția veche ce a aparținut bunicilor pârâtului, casă ce a fost transformată în mod esențial, cu consecința schimbării naturii juridice a dreptului de proprietate, construcția nouă intrând în patrimoniul comun al părților, devenind ineficientă subrogația reală cu titlul universal instituită de art.31 litera f din Codul familiei.

De altfel, expertul în specialitatea construcții civile a constatat că în structura de rezistență actuală a casei de locuit se mai regăsește aproximativ 50% din vechea structură, precizând că structura de rezistență a unei construcții (schelet, planșeu și șarpantă) reprezintă aproximativ 33% din valoarea unei locuințe de tipul celei analizate.

În acest context, trebuie subliniat faptul că în practica judiciară s- reținut că în cazul în care unul dintre soți a adus a numite materiale pe care le-a încorporat în casa bun comun, trebuie să se examineze dacă prin acordul de voință expres sau tacit al soților nu li s-a schimbat acelor materiale caracterul de bunuri proprii în bunuri comune, prin destinația ce li s- dat de a fi încorporate într-o casă menită a servi drept locuință comună ambilor soți ( decizia nr. 391/1981 a Tribunalului Suprem - Secția Civilă).

Toate aceste considerații conduc la concluzia că în mod corect judecătorul fondului a reținut în masa bunurilor comune construcția cu destinație - casă de locuit, stabilind că acest imobil are natura juridică de bun comun, supus regimului instituit de art. 30 din Codul familiei.

Tribunalul nu a putut lua în considerare susținerile apelantului - pârât potrivit cărora lucrările de renovare au fost realizate cu materiale cumpărate anterior căsătoriei, potrivit chitanțelor din perioada 1998-2000, atât timp cât mijloacele de probă administrate și analizate mai sus nu pot determina o asemenea concluzie, mai ales că martorul Gas usținut că materialele au fost achiziționate de ambii soți care, la acel moment, erau împreună.

Tribunalul a mai reținut că, în altă ordine de idei, faptul că plata efectivă a celor care au lucrat la transformarea casei de locuit s-a realizat de către apelantul - pârât, este lipsit de orice relevanță, atât timp cât banii utilizați reprezentau tot un bun comun, fiind veniturile din muncă obținute de unul sau de ambii soți în timpul căsătoriei.

Sub aspectul reținerii în masa bunurilor comune a magaziei edificate tot în satul, instanța de apel a constatat că susținerile pârâtului reclamant nu pot fi luate în considerare, în condițiile în care potrivit depoziției martorului G, la momentul executării respectivei anexe erau prezente ambele părți, inclusiv reclamanta pe care a văzut-o zilnic pentru că aducea mâncare muncitorilor.

Același martor a menționat că la realizarea magaziei au fost folosite lemne și căpriori noi, restul materialelor fiind din curte.

Depoziția martorului G se coroborează cu răspunsurile la interogatoriu date de intimata - reclamantă la întrebările 6, 7 și 8, precizând că respectiva magazie a fost construită la mijlocul verii anului 2006, contribuția sa constând în produse alimentare, banii cheltuiți fiind comuni, precum și cu planșele fotografice aflate la filele 38-41 dosar fond care relevă prezența intimatei pe parcursul edificării anexei în discuție.

Este adevărat că se poate identifica inadvertență între cuprinsul cererii de chemare în judecată, în care reclamanta a precizat că s-a despărțit în fapt de pârât în luna mai 2006 și mijloacele de probă analizate mai sus, fără însă de a înlătura caracterul de bun comun al magaziei în discuție care în mod indubitabil, a fost executată în timpul căsătoriei părților.

Așa cum s-a statuat în mod constant în literatura juridică dar și în practica judiciară, bunurile devin comune chiar și în cazul în care sunt dobândite în perioada de timp în care soții sunt despărțiți în fapt pentru că această separație nu atrage după sine încetarea sau desfacerea căsătoriei, fără ca legea să instituie vreo derogare în privința acestor bunuri. O soluție contrară presupunând că soții ar avea posibilitatea de a răsturna normele legale privind comunitatea prin separarea în fapt înainte de dobândirea anumitor bunuri.

Se impune precizarea că această problemă de drept a fost dezlegată de fostul Tribunal Suprem prin decizia de îndrumare nr. 19/08.09.1960.

separat al soților are importanță pentru determinarea întinderii contribuției fiecăruia la dobândirea bunurilor comune, fiind necesar a se avea în vedere dacă anumite bunuri au fost achiziționate de unul dintre soți, fără aportul celuilalt, ceea ce este de natură a-i mări participarea la dobândirea totalității bunurilor comune supuse partajului.

În ceea ce privește îmbunătățirile aduse garajului situat în P,-, jud., tribunalul a constatat că la interogatoriul ce i-a fost administrat, apelantul pârât a recunoscut în mod implicit că această anexă a fost refăcută în timpul căsătoriei părților (răspunsurile la întrebările 6 și 7- filele 31 și 32 dosar fond) susținând însă că materialele utilizate au fost achiziționate în anul 1998, anterior căsătoriei.

Această afirmație a pârâtului nu se coroborează cu materialul probator administrat în cauză, facturile fiscale aflate în copie la filele 100-102 din dosarul de fond demonstrând că în cursul anului 2004 au fost achiziționați bolțarii dar și lemnul necesar refacerii garajului, materialele indicate fiind transportate la locuința părților din Municipiul

Referitor la includerea în masa partajabilă televizorului color marca și a radiatorului cu halogen, instanța de control judiciar constatat că, în realitate, la interogatoriul administrat, intimata - reclamantă susținut că aceste bunuri mobile sunt cumpărate din bani comuni, fiind bunuri comune, ce se află însă în posesia sa (răspunsurile la întrebările cu nr. 12, 13 și 16).

De altfel, aceste bunuri, la fel ca și canapeaua extensibilă identificată ca atare și în acțiunea principală, precum și mobilierul de bucătărie "" au fost achiziționate în timpul căsătoriei părților, cu consecința aplicabilității regimului comunității conform art.30 din Codul familiei, chiar dacă așa cum a susținut apelantul pârât, soții erau despărțiți în fapt la data cumpărării unora dintre aceste bunuri.

Sub aspectul înlăturări cererii apelantului de includere asumei de 7500 lei în comunitatea de bunuri, tribunalul a constatat că într-adevăr intimata reclamanta a recunoscut că au obținut cu titlul de dar de nuntă respectiva suma, susținând că a fost retrasă de la instituția bancara unde fusese inițial depusă în mai multe tranșe, potrivit nevoilor din gospodărie și pentru cumpărarea autovehiculului albastru.

Practic, având în vedere compunerea masei bunurilor comune așa cum fost reținută prin încheierea de partaj, bunuri a căror dobândire au implicat cheltuieli substanțiale, față de împrejurarea că apelantul - pârât nu a produs vreun mijloc de proba susceptibil a demonstra că suma primita cu titlul de dar de nuntă ar fi fost utilizată exclusiv de către intimată, în scopul străine de nevoile traiului în comun, tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond nu a inclus respectiva sumă în comunitatea de bunuri a părților litigante.

În plus, în raporturile dintre soți funcționează prezumția de mandat tacit reciproc instituită de art.35 alin. 2 din Codul familiei, iar apelanții pârâți nu au dovedit că intimata ar fi efectuat acte de dispoziție asupra sumei de bani analizată fără consimțământul său.

În privința sumeide 4500 lei reprezentând taxele anuale aferente anilor 2003-2006 pentru cursurile frecventate de intimata - reclamanta la Universitatea, instanța de apel constată că potrivit art. 2 din Codul familiei soții au obligații de a-și acorda unul altuia sprijin material, obligații ce se realizează prin suportarea cheltuielilor căsătoriei, dar care nu cuprind obligația de întreținere față de copii minori, și prin diferite alte forme de asistență materială dintre soți, cum ar fi de exemplu cheltuielile aferente desăvârșirii pregătirii profesionale a unui dintre aceștia.

Practic, tribunalul a apreciat că suma cheltuită pentru taxele aferente facultății urmată de intimata - reclamantă nu reprezintă o datorie proprie a acestuia, în condițiile în care nu se poate susține că nevoia de a beneficia de o pregătire profesională superioară ar depăși nivelul de viață al soților în sensul art.32 lit.c Codul familiei, cursurile fiind absolvite cu acordul apelantului - pârât.

În ceea ce privește veniturile obținute de intimata - reclamantă din muncă, susținerea apelantului privind lipsa unor dovezi în acest sens nu poate fi primită față de împrejurarea că din statele de plată, depuse în copie la fila 112 din dosarul de fond, rezultă că aceasta a fost angajată în munca în calitate de administrator la Primăria comunei, contractând un împrumuturi la în cursul anilor 2005, respectiv 2006-2007 pentru sumele de 18.000.000, respectiv 30.000.000 lei vechi.

Potrivit art.295 Cod procedură civilă, instanța de apel poate încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea unor probe noi.

Cu toate acestea, așa cum s-a decis în mod constant în jurisprudență, instanța de control judiciar poate respinge cererea de readministrare a probelor de la prima instanță dacă o găsește inutilă, față de împrejurarea că acele probe sunt câștigate cauzei și pot contribui la formarea convingerii sale.

În cauză, tribunalul a reținut că depozițiile martorilor ascultați la instanța de fond sunt apte să permită aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, mai ales că apelantul pârât nu identificat faptele și împrejurările pe care înțelege să le dovedească pe calea ascultării acelorași/ altor martori.

De asemenea, luând în considerare caracterul neîntemeiat al criticilor aduse încheierii de partaj, este evident inutilă efectuarea unor noi expertize în calea de atac, în contextul în care nu s-au formulat obiecțiuni concrete la cele administrate în primul ciclu procesual.

Prin urmare, în baza art.295 cu aplicarea art.167 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul a respins cererea pârâtului de completare a probatoriului ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate,arătând că decizia atacată este nelegală, fiind afectată de nulitatea prevăzută de dispozițiile art.304 pct.6 cod pr.civilă, în sensul că instanța a dat ceea ce nu s-a cerut.

Astfel, arată că prin acțiunea formulată în fața instanței de fond intimata reclamantă a solicitat partajarea bunurilor comune, indicând ca bunuri imobile o casă de locuit, o magazie și un garaj, afirmând că are o cotă de contribuție de la edificarea acestora, însă a solicitat instanței să rețină în favoarea sa un drept de creanță - punctul 3 din acțiunea introductivă, cu toate că din formularea acțiunii, rezultă că intimata reclamantă nu pretindea vreun drept de proprietate asupra bunurilor ci, numai un drept de creanță asupra acestora.

În acest sens, solicită a se avea în vedere afirmațiile acesteia din acțiunea introductivă: casa de locuit a fost edificată pe vechea fundație din piatră de râu a casei ce existase înainte, restul casei fiind edificată de către noi soții; la garajul existent s-au edificat pereți noi din bolțari, s-a montat scândura pentru podul garajului și uși metalice de acces și deși, din probele administrate nu rezultă o altă situație instanțele au soluționat greșit cauza, pornind de la prezumția de comunitate a bunurilor, și ca atare, recurentul apreciază că instanțele au dat ceea ce nu s-a cerut.

Un alt motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 cod pr.civilă în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea legii.

Astfel, arată că din probele administrate în cauză rezultă fără putință de tăgadă că terenul pe care se află locuința aparține unor terțe persoane, respectiv bunicilor decedați ai recurentului și că pe acest teren există o construcție edificată de bunicii și tatăl recurentului, cu mult înainte de căsătoria părților din prezenta cauză.

În aceste condiții, este neîndoielnic că locuința este bunul propriu al recurentului, iar instanța, în virtutea rolului său activ trebuia să analizeze cu foarte mare atenție dacă ne aflăm în prezența unui bun comun, a unui bun propriu sau este vorba de un eventual spor de valoare adus bunului propriu, fiind știut faptul că, participarea soțului neproprietar la îmbunătățirile sau reparațiile aduse unui bun propriu al unuia dintre soți, nu este de natură să schimbe regimul juridic al acestui bun.

Raportat la cele menționate mai sus, instanța ar fi trebuit să se asigure că există probe certe la dosar din care să rezulte că lucrările efectuate au fost de natură să schimbe locuința existentă, bun propriu al recurentului, într-o locuință nouă, deoarece numai în această situație ar fi putut reține casa de locuit ca fiind bun comun, ceea ce în speță, în prezența unor probe care se combat însă unele pe altele, nu se putea constata.

Mai mult decât atât, această situație nu se poate reține, atâta vreme cât experții constructori au menționat faptul că locuința are structură din paiantă, situație specifică anilor de mult trecuți și deși la dosar au fost depuse înscrisuri care făceau dovada faptului că lucrările de renovare efectuate la casa de locuit s-au făcut cu materiale cumpărate anterior căsătoriei, situație recunoscută și de intimata reclamantă în declarația dată în fața organelor de cercetare penală, instanțele au apreciat greșit totuși că locuința are regimul juridic de bun comun.

Recurentul critică soluțiile pronunțate și sub aspectul reținerii la masa de partaj a bunurilor comune: a construcției - magazie, situată în comuna, sat. nr.162, jud.P, apreciind că, în prezența recunoașterii intimatei reclamante, prin care confirmă despărțirea în fapt, în condiții destul de dure, în luna mai a anului 2006, precum și cu privire la faptul că lucrările de construire ale magaziei au fost efectuate în lunile iunie - august 2006, când părțile nu mai gospodăreau împreună, fiind despărțite, astfel că instanțele nu puteau să rețină calitatea de bun comun a magaziei, chiar dacă practica judiciară este constantă în a considera contrariul.

Mai mult decât atât, recurentul precizează că la dosar există probe din care rezultă că puține materiale folosite pentru edificarea magaziei au fost cumpărate numai de recurent, tot în perioada despărțirii părților, dar și faptul că această construcție a fost edificată prin refolosirea de materiale la structură, constatare consemnată și de experții constructori, și G în expertiza întocmită.

De asemenea, recurentul arată că a criticat soluțiile pronunțate și pentru reținerea ca bunuri comune a TV color, a radioului cu halogen și a canapelei extensibile, în condițiile în care chiar intimata reclamantă recunoaște în răspunsurile date la interogatoriu că aceste bunuri sunt bunurile sale proprii, aflate în imobilul părinților săi și pe care este de acord să i le restituie (fila 29 dosar fond).

Totodată, susține recurentul că la polul opus se află situația în care, deși există acte la dosar - factura nr.-/02.11.2006 - din care rezultă că a cumpărat mobilier de bucătărie "", pentru simplul fapt că recurenta nu a recunoscut că acest bun se află în locuința părinților săi, instanța de fond nu a reținut acest bun nici ca bun comun, nici ca bun propriu.

Recurentul arată că în aceeași situație este și suma de 7500 lei ce a reprezentat dar de nuntă, depozitată la CEC de intimata reclamantă, sumă recunoscută de intimata reclamantă, însă asupra căreia nu s-a făcut nici un fel de dovadă din care să rezulte că aceasta a fost consumată în timpul căsătoriei sau contrariul, instanța luând în considerare numai afirmațiile intimatei, potrivit cărora suma a fost cheltuită în timpul căsătoriei.

Pentru toate motivele arătate mai sus, recurentul pârât solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, la data de 09.10.2009, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei pronunțate de Tribunalul Prahova.

Astfel, u privire la primul motiv de recurs, respectiv susținerea că instanța a dat ceea ce nu s-a cerut, consideră că invocarea dispozițiilor art.304 pct.6 cod pr.civilă este neavenită.

În acest sens, intimata reclamantă arată că a indicat în cererea de chemare în judecată punctual, în categoria bunurilor comune realizate de foștii soți, casa de locuit, o anexă-magazie și un garaj, solicitând în egală măsură în favoarea sa reținerea cotei de contribuție de, dar faptul că aceste trei imobile au fost construite pe terenul ce nu era proprietatea soților, a solicitat o prețuire a acestora, deoarece reclamanta nu a dorit să-i fie atribuite în natură.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 cod pr.civilă, arată că, recurentul solicită practic, o verificare a probatoriilor administrate în cauză, ceea ce nu este permis de textul de legal.

În ceea ce privește casa de locuit, arată că s-au depus la dosar acte din care rezultă că din casa veche a tatălui recurentului nu s-a mai păstrat decât o parte din fundația de piatră de râu, restul casei fiind edificată în totalitate de către foștii soți, iar în urma îmbunătățirilor, reparațiilor și edificărilor capitale efectuate în timpul căsătoriei părților au dus la transformarea acestuia, astfel încât a devenit practic un bun imobil nou, natura juridică fiind aceea de bun comun, cum corect a reținut instanța de fond.

Aceleași probe sunt făcute și pentru anexa-magazie, bunurile de mobilier solicitate, precum și a sumei de bani pretinsă, probe care se coroborează și cu restul actelor și lucrărilor dosarului, considerente pentru care a solicitat respingerea recursului ca nefundat.

Curtea de Apel, examinând decizia pronunțată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente, apreciază că aceasta este legală și temeinică numai în limitele și considerentele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, referitor la primul motiv de recurs invocat de recurent, instanța apreciază că acesta este întemeiat, având în vedere că prin acțiunea formulată intimata reclamantă a solicitat într-adevăr partajarea bunurilor comune, în principal, a unei case de locuit, magazie și garaj, dar a afirmat că are doar o cotă de contribuție de la edificarea acestora, solicitând să se rețină în favoarea sa doar un drept de creanță și nu un drept de proprietate asupra acestor bunuri.

Această critică, formulată de recurent rezultă, de altfel și din probele administrate în cauză, interogatorii, declarații de martor, care au precizat că terenul pe care se află locuința aparține unor terțe persoane, respectiv bunicilor decedați ai recurentului, iar din aceasta s-a păstrat fundația, condiții în care este neîndoielnic că locuința este bunul propriu al recurentului, precum și față de solicitarea intimatei reclamante urmează ca în favoarea sa să se rețină doar un drept de creanță și nu un drept de proprietate cum greșit s-a reținut de către ambele instanțe.

La fel de întemeiată este și critica formulată de recurent referitoare la reținerea la masa de partaj, conform recunoașterii intimatei la interogatoriu a unei canapele și a unui fotoliu extensibil ce aparțin recurentului, fiind bun propriu al acestuia, (întrebarea nr.16 din interogatoriu, fila 29 dosar fond).

Drept consecința celor arătate mai sus, hotărârea este afectată de nulitatea prevăzută de art.304 pct.6 și 9 cod pr. civilă în sensul că instanțele au acordat mai mult decât s-a solicitat de către parte, hotărârea fiind lipsită de temei legal sub acest aspect și drept consecință, în baza dispozițiilor art.312 cod pr. civilă urmează a se admite recursul, a se casa decizia și a se trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Referitor la celelalte critici formulate de recurent prin care se invocă alte nulități prevăzute de art.304 pct.9 cod pr. civilă, acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:

Aceste critici formulate de recurent se referă la reanalizarea de către instanța de recurs a probatoriului administrat, declarații de martori, interogatorii, actele depuse la dosar, precum și expertizele ce s-au efectuat în cauză la care, de altfel, recurentul nu a formulat niciun fel de obiecțiuni și anume reținerea la masa de partajat a altor bunuri imobile (magazie și garaj) precum și bunuri de mobilier (televizor, radiator cu halogen, mobilier de bucătărie ) după cum urmează:

În ceea ce privește probatoriul testimonial efectuat la cererea părților, referitor la bunurile sus menționate, din verificarea depozițiilor martorilor și G rezultă că foștii soți, practic au demolat casa de locuit din care au păstrat numai fundația din piatră de râu și au edificat un imobil aproape nou. În acest sens, fiind și declarațiile martorilor propuși chiar de către recurent, și G care au arătat că după aspectul interior casa părea a fi nouă.

Declarațiile acestor martori se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar, chitanțe și facturi din care rezultă că foștii soți au achiziționat în timpul căsătoriei materiale necesare edificării casei de locuit, magaziei și garajului, cu planșele fotografice, precum și cu concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de către expert, raport însușit și de către experții încuviințați părților, de la fila 230-234 dosar fond.

Sub aspectul reținerii în masa bunurilor comune a magaziei solicitate de către recurent, Curtea apreciază că în mod corect ambele instanțe au reținut că susținerile acestuia nu pot fi luate în considerare, întrucât sunt combătute chiar de martorii audiați la cererea sa, G care în declarația dată a precizat că la momentul executării respectivei anexe ambele părți erau prezente, inclusiv reclamanta intimată pe care a văzut-o zilnic pentru că aducea mâncare muncitorilor.

Această declarație a martorului se coroborează cu răspunsurile la interogatoriu ale intimatei din care rezultă că părțile s-au despărțit în fapt în luna aprilie 2006, dar ulterior acești s-au împăcat, timp în care a fost edificată și această anexă, despărțirea finală producându-se la mijlocul verii anului 2006.

În raport de această precizare, corect instanța de apel a reținut că în mod constant s-a statuat în literatura juridică, dar și în practica judiciară, că bunurile părților devin comune chiar și în perioada în care acestea au fost dobândite de soți când erau despărțiți în fapt, deoarece această separație nu atrage după sine încetarea sau desfacerea căsătoriei, fără ca legea să instituie vreo derogare în privința acestor bunuri

Cu privire la televizorul, a radiatorului cu halogen, a mobilierului de bucătărie "", în mod greșit se pretinde de către recurent că reclamanta ar fi recunoscut la interogatoriu, că sunt bunurile lui proprii, dimpotrivă, situația este contrazisă de răspunsurile acesteia la întrebările 12, 13 și 16 din interogatoriul de la fila 27 dosar fond, precum și cu martorii audiați în cauză la cererea acesteia.

De altfel, recurentul prin cererea reconvențională formulată nu a solicitat să se constate că toate aceste bunuri sunt bunurile sale proprii și să producă dovezi în acest sens prin care să răstoarne prezumția de comunitate de bunuri, așa cum au fost reținute în mod corect de către ambele instanțe.

La fel de neîntemeiată este și critica recurentului în ceea ce privește includerea sumei de 7500 lei în comunitatea de bunuri cu titlu de dar de nuntă, corect ambele instanțe au reținut, conform răspunsului la interogatoriu al intimatei că această sumă de bani a fost cheltuită în timpul căsătoriei pentru nevoile și cheltuielile comune, mai precis pentru achiziționarea autoturismului de culoare albastru.

De altfel, și sub acest ultim aspect, din punct de vedere procedural recurentul avea obligația de a dovedi cererea formulată, la dosar nu s-a produs nicio dovadă în sensul susținerilor sale.

Având în vedere considerentele sus menționate, în baza dispozițiilor art.312 cod pr.civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâtul și va casa decizia Tribunalului Prahova, numai sub aspectul primului motiv de recurs formulat, așa cum a fost prezentat mai sus, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru a se rezolva în mod legal și această critică formulată, apreciată de instanță ca fiind întemeiată.

Conform dispozițiilor art.315 cod pr.civilă, cu ocazia rejudecării instanța va avea în vedere dispozițiile prezentei decizii, precum și toate apărările pe care părțile înțeleg să le formuleze în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul, domiciliat în P,-.B, cod poștal -, județul P, împotriva deciziei civile nr.482 din 24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamantă )., domiciliată în comuna, sat. nr.156, cod poștal -, județul

Casează decizia sus menționată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Aurelia Popa, Elena Staicu Mioara Iolanda

- - - - - -

Grefier,

Red.tehnored AP/CC

5.ex.17.12.2009

apel- Tr.

apel.

fond- Jud.

fond.

operator date cu caracter personal

notificare nr.3120

Președinte:Aurelia Popa
Judecători:Aurelia Popa, Elena Staicu Mioara Iolanda

← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia...		Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță