Pensie întreținere. Decizia 1259/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(1785/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III-A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr.1259

Ședința publică de la 07.10.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Elena Vlad

JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu

JUDECĂTOR 3: Ioana

GREFIER:

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul - pârât, împotriva deciziei civile nr. 544/A/13.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă - pârâtă ). și cu Autoritatea tutelară PRIMĂRIA SECTORULUI 5

Obiectul cauzei - pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul - pârât, personal, intimata - reclamantă - pârâtă ). prin avocat I B, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (pe care o depune), lipsind Autoritatea tutelară PRIMĂRIA SECTORULUI 5

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea procedează la legitimarea părților, astfel:

Recurent - pârât, prezintă CI seria - nr.- - CNP -;

Intimata - reclamantă - pârâtă )., prezintă CI seria - nr. - - CNP -.

Intimata - reclamantă - pârâtă, prin avocat, nu solicită acordarea unui termen pentru a putea lua cunoștință de motivele recursului, având în vedere că a fotocopiat cererea de recurs la momentul studierii dosarului în arhiva instanței.

Recurentul - pârât depune dovada veniturilor sale, respectiv adeverința înregistrată sub nr. 11.147//14.09.2009.

Părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.

Recurent - pârât solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Atât instanța de recurs cât și instanța de apel, în mod greșit, au stabilit cuantumul pensiei de întreținere datorat minorului, raportat la salariul de bază. Apreciază că pensia de întreținere trebuia calculată doar prin raportare la salariul net și nu trebuiau avute în vedere și sporurile acordate, întrucât acestea nu sunt acordate în mod permanent.

Intimata - reclamantă - pârâtă )., prin avocat, solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat, având în vedere că hotărârile pronunțate în cauză sunt temeinice și legale, iar în veniturile realizate de pârât este inclus și sporul - norma de hrană - care se acordă în mod permanent.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B la data de 15.07.2008, sub nr-, reclamanta-pârâtă l-a chemat în judecată pe pârâtul-reclamant, solicitând instanței să dispună, în contradictoriu și cu Autoritatea Tutelară Sector 5 B, desfacerea căsătoriei dintre părți din vina pârâtului-reclamant, încredințarea spre creștere și educare a minorului -A, obligarea pârâtului-reclamant la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului și păstrarea numelui dobândit în urma căsătoriei.

Prin sentința civilă nr.7346/13.10.2008, Judecătoria Sectorului 5 admis, astfel cum a fost precizată, cererea formulată de reclamanta-pârâtă, împotriva pârâtului-reclamant și în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară Sector 5 B, a admis cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată, a desfăcut căsătoria încheiată de părți la data de 01.10.1988 și trecută în registrul de stare civilă al Primăriei Sectorului 5 B sub nr.1417/1988 din vină comună. Reclamanta-pârâtă revine la numele purtat anterior încheierii căsătoriei: "". A încredințeat reclamantei-pârâte spre creștere și educare pe minorul A, născut la data de 26.03.1992, a obligat pârâtul-reclamant la plata în favoarea minorului a unei pensii de întreținere de 829 Ron lunar, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri judecătorești și până la majoratul copilului și a disjuns judecarea capătului din cererea reconvențională având ca obiect partajul bunurilor comune și a acordat termen pentru soluționarea acestuia la 17.11.2008, C5, ora 9 cu citarea părților.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 1.10.1988, căsătoria acestora fiind trecută în registrul de stare civilă al fostului Consiliu Popular al Sectorului 5 B sub nr.1417/1988. Din căsătoria părților au rezultat copiii -, născut la data de 10.04.1990, în prezent major și -A, născut la data de 26.03.1992 (aspecte ce rezultă din mențiunile certificatului de căsătorie și ale certificatelor de naștere aflate la dosar).

În ceea ce privește minorul -A, în vârstă de 16 ani, ținând seama de conținutul anchetei sociale (din cuprinsul căreia rezultă că de creșterea și educarea minorului se ocupă ambii părinți în condiții corespunzătoare, aceștia prezentând garanții morale și materiale), văzând și acordul părților cu privire la încredințare și, nu în ultimul rând, opțiunea exprimată de minor cu prilejul audierii în camera de consiliu în sensul de a fi încredințat mamei sale, prin prisma principiului interesului superior al copilului (consacrat de art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului) și în temeiul art. 42.fam. instanța a încredințat minorul -A, născut la data de 26.03.1992, spre creștere și educare reclamantei-pârâte.

Totodată, având în vedere dispozițiile art.42 al. 4 rap. Ia art. 86 alin.1 și art. 107 alin. I Codul familiei care reglementează obligația de întreținere între părinți și copii, precum și dispozițiile art. 31 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 potrivit cărora în exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părinții trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului și prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, instanța a stabilit în sarcina pârâtului-reclamant și în favoarea minorului plata unei pensii de întreținere în cuantum de 829 Ron lunar, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri și până la majoratul copilului. Cuantumul pensiei a fost stabilit de instanță în conformitate cu dispozițiile art. 94 al. 3 Codul fam. prin raportare la venitul net lunar realizat de pârâtul-reclamant în ultimele 6 luni, astfel cum acesta rezultă din conținutul adeverinței nr. 10657 din 27.08.2008, emisă de ANP. A fost inclusă în baza de calcul a pensiei de întreținere și norma de hrană, care are caracter permanent. Potrivit dispozițiilor OG nr.26/1994 personalul, MI, MI-DGP, are dreptul, în timp de, la hrană gratuită, hrănirea personalului făcându-se de regulă în natură ori pe bază de alocație valorică. Atât timp însă cât hrana este obținută de pârâtul-reclamant în echivalent valoric, în mod constant, trebuie inclusă în baza de calcul a pensiei de întreținere.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.

Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, prin decizia civilă nr. 544A/13.04.2009 a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, prima instanță a stabilit în mod corect cuantumul pensiei de întreținere raportat și la norma de hrană, normă care potrivit dispozițiilor OG nr.26/1994 are caracter permanent, astfel cum rezultă din adeverința nr.10657/27.08.2008 (fila 18 - dosar prima instanță). Caracterul permanent al normei de hrană rezultă și din adresa nr.212.841/23.03.2009 emisă de ANP (fila 17).

Împotriva deciziei civile nr.544A/13.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin motivele de recurs se arată că hotărârea este nelegală în ceea ce privește cuantumul pensiei de întreținere, întrucât instanțele de fond și de apel au greșit când au stabilit că în veniturile nete se înglobează unele sporuri sau norme de hrană acordate de Administrația Națională a Penitenciarelor.

Cele două instanțe trebuiau să se raporteze la salariul de bază pe ultimele 6 luni, care este de 1496 lei, fără să se ia în calcul sporurile care se acordă numai dacă este valid pentru serviciu, dacă apar anumite misiuni speciale, iar dacă este în concediu medical sau de odihnă aceste sporuri nu se mai acordă.

Toate aceste sporuri sunt intermitente și se acordă numai dacă își păstrează sau nu anumite misiuni care nu sunt cu titlu permanent.

Recursul este nefondat.

La stabilirea cuantumului obligației de întreținere instanța de fond a avut în vedere veniturile nete realizate de recurentul - pârât din salarii și norma de hrană, pe ultimele 6 luni astfel cum rezultă din adeverința nr.10617/2008 (fila 18 dosar fond).

Caracterul permanent al normei de hrană rezultă din dispozițiile nr.OG26/1994, dar și din adresa nr.-/23.03.2009 emisă de și aflată la fila 17 în dosarul de apel.

Rezultă așadar că instanțele au avut în vedere la stabilirea cuantumului pensiei numai veniturile permanente ale recurentului pârât și astfel dispozițiile art.94 din Codul Familiei au fost respectate.

În măsura în care veniturile pârâtului ar scădea ca urmare a intervenirii unor concedii medicale, concediu fără plată etc. acesta poate solicita instanței, pe cale sperată, reducerea obligației de întreținere.

Față de cele reținute în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât, împotriva deciziei civile nr.544A/13.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă-pârâtă ). și AUTORITATEA TUTELARĂ - PRIMĂRIA SECTOR 5

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR

- - - - - - -- ---

GREFIER,

Red.

Tehnodact. /CS

2 ex./23.11.2009

- Secția a IV-a Civ. - -;

Jud. Sectorului 5. - Civ. -

Președinte:Elena Vlad
Judecători:Elena Vlad, Andreea Doris Tomescu, Ioana

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreținere. Decizia 1259/2009. Curtea de Apel Bucuresti