Plasament. Decizia 189/2010. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 189
Ședința publică de la 15 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu
JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș
JUDECĂTOR 3: Daniela Părău
Grefier - -
********************************
La ordine a venit spre soluționare, cu participarea reprezentantului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, procuror, recursul promovat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE B împotriva sentinței civile nr.1823 din 16 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților.
Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că recursul se află la primul termen de judecată, este declarat și motivat în termen și legal scutit de plata taxelor de timbru. De asemeni se constată că prin motivele de recurs, recurenta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public.
Procuror având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică, pârâta are calitate procesuală în cauză și deci și obligația legală de a achita alocația de plasament.
S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1823/D/2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacăua fost admisă acțiunea formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI B, în contradictoriu cu pârâții B și AGENȚIA JUDEȚEANĂ DE PRESTAȚII SOCIALE
S-a dispus înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență pentru copilul B -, născut la data de 06.09.2001, fiul lui și B, dispusă prin sentința civilă nr.950/2009, cu măsura plasamentului la Centrul de Primire în Regim de Urgență. Situat în mun. B, str. - nr.2, jud.
A fost delegat exercițiul drepturilor și obligațiilor părintești către șeful centrului.
A fost dispusă plata alocației de sprijin de AGENȚIA JUDEȚEANĂ DE PRESTAȚII SOCIALE
În motivarea hotărârii instanța de fond a arătat că prin cererea adresată instanței, reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI B, a solicitat în contradictoriu cu pârâții B și AGENȚIA JUDEȚEANĂ DE PRESTAȚII SOCIALE B înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență dispusă prin dispoziția nr. 950/2009 pentru copilul B -, născut la data de 06.09.2001 la Centrul de Primire în Regim de Urgență, cu măsura plasamentului la Centrul "" din cadrul, delegarea exercițiului drepturilor părintești către Directorul Centrului "", acordarea alocației de plasament de către Agenția Județeană de Prestații Sociale B, către Centrul " " din cadrul.
În motivare s-a arătat că cazul copilului B -, a intrat în atenția Centrului pentru servicii de intervenție în regim de urgență în domeniul protecției copilului în data de 13.03.2009, când s-a solicitat pe telefonul "983" de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sprijin în vederea găzduirii a doi copii, pentru care exista posibilitatea că ar fi victime ale infracțiunii de trafic de minori.
În seara zilei de 13.03.2009, prin adresa nr. 16D/P/2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Serviciul Teritorial Bacău, a solicitat Centrului de Primire în Regim de Urgență B, cazarea a doi copii, a căror identitate nu a fost stabilită cu certitudine, în vârstă de 6-7 ani, probabil B - și -, victime ale traficului de minori. De asemenea, în adresă se menționa faptul că, în prezent se efectuează cercetări în dosarul nr. 16D/P/2009 privind pe și, față de care s- început urmărirea penală, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prevăzut de art.13, aslin.1,2,3 din Legea nr.678/2001 modificată. Astfel, copiii - și B - au fost găzduiți în Centrul de Primire în Regim de Urgență B, din data de 13.03.2009.
Având în vedere gravitatea cazului, în dimineața zilei de 14.03.2009, șeful luat legătura telefonic cu inspectorul principal care însoțit copiii la Centru în seara zilei de 13.03.2009. Din discuțiile purtate cu aceasta a rezultat faptul că o echipă a Serviciului Teritorial Bacău, din cadrul Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, s- deplasat în teren în seara zilei de 13.03.2009, unde a constatat că minorii B - și -, provin din familii cu mai mulți copii, care sunt expuși aceluiași risc și sunt grav neglijați.
În data de 14.03.2009, o echipă a C, formată din consilier juridic, psiholog și asistent social, s-a deplasat în comuna, sat, jud. B, pentru evaluarea situației copiilor. În prealabil a fost solicitat sprijinul autorităților locale - Postului de Poliție și al Primăriei.
Pentru a clarifica situația minorului B -, care se afla în U B, a fost evaluată familia la care acesta locuia și care are domiciliul în aceiași comună. Astfel, a fost identificată numita -a, născută la 27.05.1988 în mun. B, fiica lui și, soția numitului, născut la data de 29.04.1977, în mun. B, fiul lui și, care este arestat pentru infracțiunea de trafic cu minori. Din căsătoria celor doi au rezultat doi copii, -, născut la data de 10.02.2006 în mun. și -, născu la data de 02.04.2008, în mun. B, iar în prezent mama este însărcinată în luna aV-
Numitul mai avea în îngrijire doi copii, B -, copilul în cauză și B -, care provine dintr-o relație anterioară de concubinaj cu numita B și care nu sunt recunoscuți de tată. Din declarațiile verbale ale numitei -a, a reieșit faptul că, mama minorilor este plecată în străinătate, iar ultimul domiciliu cunoscut este în com., jud.
Familia și copilul în cauză au locuit într-un imobil construit din paiantă, compus din două camere, neracordate la rețeaua de curent electric și fără apă curentă.
Având în vedere interesul superior al copilului, prin Dispoziția nr.539/24.03.2009 a fost instituită de către Directorul General al B măsura plasamentului în regim de urgență pentru copilul B -, născut la data de 06.09.2001 în mun. B, fiul lui și B, CNP -, la Centrul de Primire în Regim de Urgență. Situat în mun. B, str. - nr.2, jud.
Tribunalul Bacău, prin sentința civilă nr.950/D/03.06.2009 în dosarul civil nr- a dispus menținerea măsurii plasamentului în regim de urgență pentru copilul B -, la Centrul de Primire în Regim de Urgență. Situat în mun. B, str. - nr.2, jud.
În cadrul centrului, B - a beneficiat de consiliere psihologică și sprijin pentru a depăși situația, precum și de servicii sociale, educaționale și medicale.
Cu toate acestea, la reevaluarea cazului, s-a constatat faptul că, reintegrarea copilului în familia naturală sau lărgită nu este posibilă, motiv pentru care s-a impus identificarea unei alte alternative în sistemul de protecție. Astfel, Centrul "" din cadrul A, situat în mun. B,--4, jud. B, și-a dat acordul cu privire la preluarea minorului B - cu măsura plasamentului.
Instanța având în vedere interesul superior al copilului, precum și faptul că nu există posibilitatea reintegrării în familia naturală a apreciat că se impune luarea unei măsuri de protecție specială, respectiv la Centrul de Primire în Regim de Urgență. Situat în mun. B, str. - nr.2, jud. B, unde sunt condiții oprime pentru creșterea și educarea sănătoasă a copilului.
Instanța având în vedere dispozițiile art. 2 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și ale art. 3 Convenției /20 XI/1989 cu privire la drepturile copilului care subordonează principiul superior al copilului orice reglementări și decizii ce privesc drepturile copiilor, în temeiul art.62(4), art.66(2) din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor, a admis acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a promovat recurs pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale B care a criticat nelegalitatea hotărârii atacate prin prisma respingerii excepției calității procesuale pasive în cauză, excepție respinsă de prima instanță.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în considerarea dispozițiilor art.119 din Legea nr.272/2004 și ale art.7 lit. c din OUG nr.116/2007.
În susținerea întâmpinării, intimata a depus o serie hotărâri judecătorești invocate ca jurisprudență în materie.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.119 alin.1, 3 din Legea nr. 272/2004 privind promovarea și protecția drepturilor copilului, pentru fiecare copil față de care s-a luat măsura plasamentului, se acordă o alocație lunară, care se suportă de la bugetul de stat prin Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.
Recurenta, funcționează ca organ de specialitate al administrației publice loca<le, fiind în subordinea Agenției Naționale pentru Prestații Sociale și implicit a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, astfel cum menționează prevederile art.1 alin.2 din OUG nr.116/2007privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Prestații Sociale.
În temeiul art.7 lit.c și e din actul normativ anterior menționat, Agenției Națională prin structurile teritoriale îi atribuții privind stabilirea procedurilor active referitoare la acordarea prestațiilor sociale, organizarea și asigurarea plății acestora.
În cadrul normativ astfel cum a fost stabilit prin dispozițiile art.119 din Legea nr.272/2004, coroborate cu cele ale art.1, art.7 lit.c, e din OUG nr.116/2007, în mod corect, instanța de fond, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de recurentă,pe care legal a obligat-o la plata alocației de plasament.
Având în vedere cele anterior arătate, constatând, în raport de motivul invocat, că, în speță, nu se impune modificarea sentinței, instanța în temeiul art.312 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE B împotriva sentinței civile nr.1823 din 16 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI și intimata-pârâtă B, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Red.
Tehn.6 ex.AA 18.02.2010
Com la părți la 18.02.2010
Președinte:Liliana CiobanuJudecători:Liliana Ciobanu, Jănică Gioacăș, Daniela Părău
← Pensie întreținere. Decizia 1470/2009. Curtea de Apel Tg Mures | Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia... → |
---|