Pensie întreținere. Decizia 1649/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2085/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1649
Ședința publică de la 30 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant împotriva deciziei civile nr. 122 din 05.08.2009, pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă și cu Autoritatea Tutelară PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
are ca obiect pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata-pârâtă, lipsind recurentul - reclamant și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Municipiului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea procedează la identificarea intimatei - pârâte, care se legitimează cu seria - nr. -, CNP -, eliberată la data de 30.06.2003 de municipiul
Intimata - pârâtă depune la dosar copia cărții de identitate.
Curtea constată faptul că, din înscrisul depus de către intimata - pârâtă la dosar, rezultă că numele corect al acestei este și nu cum din eroare s-a menționat în citativ ca numindu-se, motiv pentru care dispune îndreptarea erorii materiale în sensul arătat
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Intimata - pârâtă învederează faptul că în motivele de recurs recurentul - reclamant critică decizia instanței de apel sub aspectul cuantumului pensiei de întreținere la care a fost obligat în favoarea minorului, susținând că acesta este prea mare în raport cu nevoile minorului și de veniturile sale. De asemenea, mai arată că în mod corect instanța de apel a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 174 din Codul d e procedură civilă, deoarece recurentul - reclamant nu s-a conformat dispozițiilor acesteia și nu a depus înscrisurile solicitate în dovedirea susținerilor, potrivit cărora hotărârea primei instanțe sub acest aspect ar fi legală și temeinică.
Intimata - pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat. Totodată, depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 29.07.2008 pe rolul Judecătoriei Alexandria sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta pentru a se declara desfăcută căsătoria încheiată la data de 02.05.1992, revenirea acesteia la numele purtat anterior și încredințarea minorului rezultat din căsătorie.
La data de 19.11.2008, pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a arătat că nu este de acord cu desfacerea căsătoriei și că, dacă această căsătorie va fi desfăcută, solicită să i se încredințeze minorul și să-și păstreze numele dobândit prin căsătorie. Totodată, pârâta a solicitat să se împartă bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei: 2 apartamente, autoturism Mercedes, teren extravilan și intravilan, stupi de albine, părțile sociale de la & A și bunuri mobile.
Pârâta-reclamantă a declarat la termenul din 11.02.2009 că renunță la judecata capătului de cerere privind partajul bunurilor comune.
Prin sentința civilă nr. 423/11.02.2009, Judecătoria Alexandriaa admis acțiunea civilă formulată de reclamantul-pârât și cererea reconvențională formulată de pârâta; a declarat desfăcută din vina ambelor părți căsătoria încheiată la data de 2 mai 1992 și înregistrată în Registrul de stare civilă din cadrul Primăriei Municipiului A sub nr. 61/1992; a dispus ca după desfacerea căsătoriei pârâta să își va reia numele purtat anterior, și anume ""; a încredințat pârâtei-reclamante spre creștere și educare pe minorul, născut la 4 martie 1993; a obligat reclamantul să-i plătească pârâtei 150 lei lunar, pensie de întreținere pentru minor începând cu data de 19 noiembrie 2008 și până la majoratul acestuia; a luat act că pârâta-reclamantă a renunțat la judecarea capătului privind partajul bunurilor comune și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit în anul 1992 și au locuit în municipiul A și, analizând probele administrate, a conchis că, deși pârâta a insistat în menținerea căsătoriei, certurile dintre părți și separarea în fapt învederează faptul că relațiile de căsătorie sunt grav vătămate și nu mai pot continua din culpă comună.
Pârâta-reclamantă a solicitat să-și păstreze numele dobândit prin căsătorie, cerere pe care instanța a analizat-o din perspectiva prevederilor art. 40 din Codul familiei. Cum în cauză nu au intervenit o învoială între soți cu privire la nume, reclamantul solicitând ca pârâta să-și reia numele purtat anterior căsătoriei, instanța a dispus ca această să-și reia numele "".
Potrivit art. 42 din Codul familiei, odată cu pronunțarea divorțului, instanța se pronunță și cu privire la încredințarea minorilor rezultați din căsătorie, stabilind contribuția celuilalt părinte la cheltuielile de creștere și educare ale acestora.
Din căsătoria părților a rezultat minorul care locuiește împreună cu mama sa și care-i oferă condițiile materiale și morale pentru creștere și educare.
Această situație de fapt rezultă și din ancheta socială și proba testimonială și reprezintă fundamentul concluziei că încredințarea minorului spre creștere și educare pârâtei-reclamante este în acord cu interesul acestuia.
Conform art. 86 și 94 din Codul familiei, reclamantul-pârât a fost obligat să-i plătească pârâtei-reclamante 150 lei lunar, pensie întreținere pentru minor, calculată în raport de nevoia copilului și veniturile realizate de debitorul obligației, rezultate din adeverința de la dosar, începând cu data formulării cererii reconvenționale, 19 noiembrie 2008 și până la majoratul acestuia.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 23.03.2009, a declarat apel pârâta-reclamantă, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Teleorman la 31.03.2009.
Prin decizia civilă nr. 122/05.08.2009, Tribunalul Teleormana admis apelul declarat de pârâta și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat intimatul-reclamant să plătească apelantei-pârâte 500 lei lunar, pensie de întreținere pentru minorul.
Pentru a decide astfel, instanța de apel, examinând numai motivul de apel referitor la cuantumul pensiei de întreținere, pensie stabilită în favoarea minorului, a reținut următoarele:
În susținerea acestui motiv de apel, apelanta - pârâtă a solicitat ca intimatul - pârât să depună la dosarul cauzei ultimul bilanț de activitate al societății la care este asociat unic.
Intimatul nu a contestat calitatea sa de asociat unic la o societate comercială.
La termenul de judecată din 10.06.2009, tribunalul a pus în vedere intimatului să depună la dosarul cauzei copia bilanțului de activitate al societății comerciale la care este asociat unic, în temeiul art. 172 Cod procedură civilă.
Deoarece intimatul - reclamant nu și-a îndeplinit obligația de a depune la dosarul cauzei bilanțul de activitate al societății la care este asociat unic, în temeiul art. 174 Cod procedură civilă, tribunalul a socotit ca dovedite susținerile apelantei - pârâte, în sensul că intimatul cheltuia în familie în jur de 20 - 30 milioane lei vechi pe lună.
Ca atare, veniturile care trebuie avute în vedere pentru stabilirea cuantumului pensiei de întreținere pentru minorul sunt mai mari decât cele avute în vedere de către instanța de fond.
Chiar dacă prin aplicarea dispozițiilor art. 94 Codul Familiei rezultă un cuantum mai mare al obligației de întreținere, tribunalul, făcând aplicarea principiului disponibilității, a stabilit o pensie de întreținere de 500 lei lunar.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 17.09.2009, a declarat recurs reclamantul-pârât, care a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Minori și Familie, la 24.09.2009.
În motivare, a arătat că, instanța de control judiciar a reținut în mod greșit faptul că acesta cheltuia în familie în jur de 20-30 mil. lei vechi pe lună.
În primul rând, este o simplă afirmație a fostei soții, care nu este dovedită în niciun fel, iar în al doilea rând, este o simplă speculație a acesteia pentru a primi o pensie de întreținere pentru copil care să o scutească de a mai munci și a contribui astfel și ea la creșterea acestuia.
Instanța de control judiciar a reținut că veniturile care trebuie avute în vedere pentru stabilirea cuantumului pensiei de întreținere sunt mai mari decât cele avute în vedere de instanța de fond.
Acest lucru este un paradox, raportându-ne la situația economică actuală de profundă criză economică, iar bilanțul pe ultimii 3 ani al firmei la care recurentul-reclamant este administrator, cât și declarațiile lunare pe care le depune la administrația financiară reflectă într-un mod pertinent cuantumul veniturilor realizate de către acesta.
Faptul că nu a depus bilanțul cu privire la activitate al societății nu este o dovadă că veniturile sunt mai mari, ci apelata-pârâtă trebuia să facă dovada prin orice mijloc de probă, inclusiv prin emiterea unei adrese la administrația financiară pentru a verifica situația reală a firmei și nu să facă simple afirmații prin care a indus în eroare instanța de control judiciar.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, care pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
1. C de-al nouălea motiv de recurs se referă la pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Ipoteza a doua - încălcarea sau aplicarea greșită a legii - are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată.
Referitor la înțelesul sintagmei "încălcarea sau aplicarea greșită a legii" trebuie să se țină seama și că există texte de lege care conferă judecătorului o putere de apreciere, dându-i posibilitatea de a lua sau de a nu lua o anumită măsură. În asemenea situații, măsurile nu pot fi însă dispuse în mod discreționar, ci trebuie să fie justificate de motive pertinente și suficiente. Depășirea acestei limite, întrucât nu realizează unbilanț rezonabilal elementelor pertinente ale cauzei în procesul decizional, care este impus întotdeauna, expres sau implicit, de normele juridice incidente, constituie o încălcare a legii și, ca atare, este supusă controlului instanței de recurs. Aceasta înseamnă că, în realitate, instanțele de fond beneficiază în aceste cazuri numai de o anumitămarjă de apreciere.
2. În aplicarea prevederilor art. 172 alin. 1 Cod procedură civilă, care prevăd că: "Când partea învederează că partea potrivnică deține un înscris privitor la pricină, instanța poate ordona înfățișarea lui" și având în vedere că întocmirea bilanțului contabil constituie o obligație legală, ceea ce dovedește existența înscrisului respectiv, de altfel recunoscută de recurentul reclamant prin motivele de recurs, tribunalul a pus în vedere acestuia, prezent personal la termenul din 10.06.2009, să depună la dosar bilanțul contabil al & Co pe anul 2008.
Sancțiunea neîndeplinirii acestei obligații procesuale, în cadrul procedurii care permite unei părți să administreze înscrisuri deținute de partea adversă, este reglementată de art. 174 Cod procedură civilă: "Dacă partea - nu-l înfățișează la cererea instanței, aceasta va putea socoti ca dovedite pretențiile părții care a cerut înfățișarea, cu privire la conținutul acelui înscris".
Raportând considerațiile expuse anterior la motivul de recurs invocat în prezenta cauză, Curtea reține că în categoria textelor de lege ce implică a apreciere a judecătorului în cadrul demersului de aplicare a lor în concret se include și art. 174 Cod procedură civilă, în temeiul căruia instanța este abilitată să considere refuzul nejustificat al părții adverse de a depune înscrisul fie ca o mărturisire, fie ca un început de dovadă.
În condițiile în care stabilirea corectă a veniturilor obținute de reclamant se face în interesul superior al copilului, astfel încât în egală măsură și reclamantul ar fi trebuit să-și aducă aportul la clarificarea situației de fapt, reținerea ca dovedită a pretențiilor pârâtei realizează în cauză un just echilibru între necesitatea de a nu se aduce atingere principiului reglementat de art. 1169 cod civil în privința persoanei căreia îi revine sarcina probei și aceea de a pune la dispoziția părții un mijloc de a administra un înscris deținut de partea adversă, instanța folosindu-și puterea de apreciere de o manieră rațională, argumentele folosite în susținerea soluției fiind pertinente și suficiente.
Contrar susținerilor recurentului reclamant, instanța a folosit un mijloc de probă în reținerea ca situație de fapt a obținerii de către acesta a unui venit de 20-30 milioane ROL, respectiv mărturisirea extrajudiciară dedusă de art. 174 Cod procedură civilă din refuzul depunerii înscrisului solicitat de partea adversă.
Apreciind această împrejurare ca o pe mărturisire deplină, iar nu ca pe un început de dovadă, nu mai era necesară din punct de vedere legal suplimentarea probatoriului, prin emiterea unei adrese către Administrația Financiară.
Față de aceste considerente, reținând legalitatea hotărârii atacate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant împotriva deciziei civile nr. 122A/05.08.2009, pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă și AUTORITATEA TUTELARĂ - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnodact., /2 ex./21.12.2009
Trib. T - Civ. -;
Jud. A -
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica
| ← Divort. Decizia 48/2009. Curtea de Apel Alba Iulia | Stabilire program vizitare minor. Decizia 261/2009. Curtea de... → |
|---|
