Divort. Decizia 48/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 48/2009
Ședința publică de la 13 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 2: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 3: Dana
Grefier Creța
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 80/A din 20 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția civilă în Dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:
- intimat Pârât - personal și asistat de avocat, ales și
- recurent Reclamant -, personal și asistat de avocat, ales.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care av. arată că la fila 243 din dosarul curții s-a depus o copie din plângerea penală împotriva martorilor și. S-a comunicat și reprezentantului intimatului un exemplar. Arată că nu s-a început urmărirea penală în cauză și în temeiul art. 244 al. 1 teza 1 solicită suspendarea cauzei până la soluționarea plângerii introduse de către intimată.
-., reprezentantul recurentului solicită respingerea cererii întrucât este o strategie de amânare a cauzei și dacă considera că o parte din martori au mințit putea să facă plângere la momentul respectiv.
-. arată că depozițiile martorilor sunt contradictorii și au găsit noi martori care ar contracara depozițiile de la dosar.
Instanța respinge cererea de suspendare a cauzei întrucât nu este o judecată care să stabilească un drept de care să atârne soluția.
-. solicită o adresă către Poliția pentru a i se comunica depozițiile martorilor depuse la sediul poliției întrucât a solicitat aceste adrese de la poliție și nu i s-au comunicat.
-. se opune solicitării considerând că este vorba de probe extrajudiciare. Părțile în recurs pot depune înscrisuri dar instanța nu se poate substitui părților pentru a solicita probe.
Instanța respinge cererea ca inadmisibilă fiind vorba de declarații de făptuitor.
-. depune la dosar un înscris reprezentând poziția Ordodoxe de AIp rivind părțile din dosar. S-a comunicat și reprezentantului intimatului un exemplar.
Față de împrejurarea că părțile nu mai au alte cereri instanța în baza art. 150. declară închisă etapa dezbaterilor și acordă cuvântul asupra recursului.
-. solicită admiterea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe. Fără cheltuieli de judecată. Consideră că în mod greșit tribunalul a schimbat în întregime hotărârea și a respins acțiunea de divorț. Părțile sunt separate de peste 3 ani și recurentul își spală și gătește singur. Întrucât recurentul este preot pensionar consideră că este în măsură să se separe. În ce privește poziția arhiepiscopiei aceasta este o poziție care ține de canoanele bisericești.
-. solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a deciziei atacate. Arată că în cazul dedus judecății din partea pârâtei nu există nici un temei de divorț și separarea în fapt nu este dovedită în concret. Martorul a vizitat casa părților foarte rar iar cealaltă martoră nu a vizitat deloc casa părților.
Recurentul invocă propria culpă lucru inadmisibil în divorț. Afirmația că pârâta este o femeie rea și ar vorbi urât este susținută doar de martora care nu a spus și în ce constă cele susținute deoarece sub acest aspect trebuie să existe motive temeinice. Martora a spus contrariul celor susținute de martora.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin sentința civilă nr.1486 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosarul civil nr- a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtei, declarându-se desfăcută prin divorț căsătoria încheiată de părți la data de 13.12.1977, din vina ambilor soți; s-a încuviințat pârâtei revenirea la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv acela de ""; s-a dispus serviciului de stare civilă din cadrul Primăriei să efectueze cuvenitele mențiuni în registrul stării civile sub nr. 32/13.12.1977 la rămânerea definitivă a hotărârii; a fost respins capătul de cerere vizând evacuarea pârâtei din imobilul reprezentând domiciliul comun al părților; a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului în sumă de 19 lei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut din probele testimoniale administrate în cauză că neînțelegerile dintre soți au apărut în urmă cu mai muți ani,dată de la care aceștia s-au separat în fapt, între părți neexistând comunicare.
Apreciind că relațiile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate, de natură a face imposibilă continuarea căsătoriei pentru părți, judecătoria a dispus desfacerea acesteia din vina amândurora.
Cu privire la cererea vizând evacuarea pârâtei din imobil, s-a reținut că părțile folosesc fiecare o parte din casă, că pârâta nu este o persoană violentă care să pună în pericol viața reclamantului, dispunând respingerea cererii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii acțiunii.
În expunerea de motive arată că prima instanță a făcut o apreciere greșită a stării de fapt, reținând greșit culpa pârâtei în alterarea relațiilor de căsătorie.
Susține apelanta că în ceea ce privește culpa reținută de instanța de fond aceasta nu este cauza care a dus la destrămarea relațiilor dintre părți, constituind de fapt efectul conduitei reprobabile a reclamantului intimat, care, de aproximativ6-7 ani a stabilit relații de concubinaj cu numita, audiată ca martor la prima instanță.
Se arată de asemenea că la dosarul instanței de fond au fost depuse mai multe certificate medico-legale care atestă agresivitatea intimatului, precum și declarații extrajudiciare date în fața notarului de numitele și și care converg spre concluzia că apelantei nu i se poate reproșa nimic în alterarea relațiilor de căsătorie, vinovat fiind exclusiv intimatul de crearea acestei situații.
Prin decizia civilă nr. 80/A din 20 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția civilă în Dosar nr- s-a admis apelul pârâtei, s-a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul respingeri acțiunii de divorț formulată de reclamantul împotriva pârâtei, cu obligarea intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 219,65 lei în favoarea apelantei pârâte.
Pentru a pronunța această hotărârea s-a reținut, în esență, de către tribunal că în contextul în care probele administrate cauzei fac dovada culpei reclamantului în destrămarea relațiilor de familie, acesta nu poate să-și invoce propria culpă, astfel că acțiunea reclamantului trebuia respinsă de către judecătorul de fond ca neîntemeiată, raportat și la împrejurarea că pârâta nu a formulat cerere reconvențională în cauză iar neînțelegerile dintre părți sunt temporare și ocazionale, neexistând motive temeinice de desfacere a căsătoriei.
În ce privește cererea formulată de pârâta apelantă de obligare a intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecată, instanța de apel a avut în vedere disp. art. 274 Cod pr. civ.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen, legal timbrat și motivat reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și, rejudecând cauza, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, respectiv, sentința civilă nr. 1846/2006 din 13.12.2006 pronunțată de Judecătoria Câmpeni.
În dezvoltarea motivelor de recurs se critică decizia atacată pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, susținându-se că în mod greșit instanța de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite în cauză cerințele dispozițiile art. 38 Codul familiei, și anume că nu există motive temeinice de divorț, care să fi vătămat grav relațiile dintre soți, într-o așa măsură încât continuarea căsătoriei să nu mai fie posibilă, concluzie bazată pe ignorarea probelor dosarului.
Se mai susține că depoziții de martori fac dovada că între soți există neînțelegeri grave ce fac imposibilă continuarea căsătoriei, că despărțirea soților s-a datorat comportamentului pârâtei, că între soți nu mai există afecțiune, relațiile de familie fiind deteriorate iremediabil, astfel că instanța de apel trebuia să mențină ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.
În drept, se invocă dis. art. 304 pct. 9 Cod pr. civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicita respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a deciziei civile atacate, susținându-se, în esență, că declarația martorului a fost corect apreciată de instanța de apel și că reclamantul a întreținut relații extraconjugale.
La întâmpinare pârâta a anexat un set de acte, în copie xerox, respectiv, adrese către Judecătoria Câmpeni în ds. nr-, certificat de înregistrare fiscală, detaliere apeluri telefonice, memoriu adresat instanței de recurs, bilete de ieșire din spital pe numele pârâtei, adrese din partea Ortodoxă Română A I, declarații extrajudiciare, întâmpinarea depusă de pârâtă la instanța de apel.
În cursul soluționări recursului pârâta a mai depus o serie de înscrisuri, respectiv, cerere de revizuire în ds. nr- a Judecătoriei Câmpeni, copie minuta deciziei civile nr. 13/2008 a Tribunalului Alba, cereri adresate Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, notificare și adrese către Primarului Com., plângeri adresate Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni și Postului de Poliție.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor invocate de recurentul reclamant, care vizează cazul prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, precum și din oficiu, conf. art. 306 Cod procedură civilă, cu referire la art. 2 și 38 din Codul familiei, Curtea de Apel constată că în cauză se impune reformarea hotărârii atacate pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 2 din Codul familiei, relațiile de familie se bazează pe prietenia și afecțiunea reciprocă între membrii ei.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că fundamentul stabilității căsătoriei îl constituie esența morală a acesteia, adică afecțiunea și înclinația reciprocă a soților, completată cu sentimentul datoriei morale față de familie și societate și cu comunitatea spirituală dintre soți.
Articolul 38 al. 1 din Codul familiei prevede că,instanța judecătorească poate desface căsătoria prin divorț atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă
În acest fel, instanța învestită cu soluționarea unei acțiuni de divorț trebuie să stabilească care este culpa în desfacerea căsătoriei a celor doi soți.
Pronunțarea divorțului din vina ambilor soți se poate face atunci când culpa concurentă soțului reclamant este gravă și bine stabilită și ar putea duce ea singură la desfacerea căsătoriei.
Din probatoriul testimonial administrat în cauză - declarațiile martorului, a rezultat că separația părților durează de circa 6 ani, dată la care reclamantul s-a mutat într-o altă cameră pe care a construit-o la imobilul ce a constituit domiciliul comun, fiind aproape imposibilă reluarea conviețuirii.
Este adevărat, că vina destrămării căsătoriei aparține într-o mare măsură reclamantului, însă separarea în fapt a intervenit pe fondul unor certuri aproape permanente, determinate și de atitudinea pârâtei, care dădea dovadă de o gelozie, uneori nejustificată și pe fondul unei lipse de comunicare.
Opunerea pârâtei la desfacerea căsătoriei nu a fost însoțită și de acte concrete pentru reluarea căsătoriei.
Această împrejurare, de opunere constată la admiterea acțiuni de divorț nu poate constitui un argument decisiv pentru menținerea unei căsătorii compromise, opinia sa nefiind suficientă sub acest aspect și neputând duce la reluarea traiului în comun, cât timp se constată din probatoriul administrat cauzei că relațiile soți sunt grav vătămate și iremediabil vătămate.
La această concluzie se ajunge având în vedere și înscrisurile depuse la dosar chiar de către intimata pârâtă, respectiv, multitudinea de plângeri, memorii, adrese depuse de pârâta la organele locale - Primăria Com., la organele judiciare - poliție, parchet, precum și la forurile superioare ale recurentului reclamant.
Ca urmare, Curtea consideră că în cauză, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii în ce privește interpretarea și aprecierea probelor, întrucât a omis din depozițiile martorilor audiați tocmai acele aspecte care dovedesc că separația în fapt a soților nu s-a datorat culpei exclusive a reclamantului, ci și culpei concurente a pârâtei, astfel cum s-a relevat anterior.
Așa fiind, s-a făcut o greșită aplicare a legii, considerându-se neîndeplinite în cauză a prevederile art. 38 alin. 1 din Codul familiei.
Față de considerentele expuse, Curtea de Apel, conf. art. 312 alin. 1 și 2 rap. la art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, va admite ca fondat recursul reclamantului împotriva deciziei civile nr. 80/A din 20 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția civilă și va modifica decizia civilă atacată în sensul respingerii apelului declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 1486/2006 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr- pe care menține ca fiind legală și temeinică.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 80/A din 20 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția civilă și în consecință:
Modifică decizia civilă atacată în sensul că respinge apelul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 1486/2006 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr- pe care menține ca fiind legală și temeinică.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 13 Aprilie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, Creța |
Red.
Tehnored. /2ex./11.05.2009
Președinte:Marius Aurel MotoleaJudecători:Marius Aurel Motolea, Sanda Trif, Dana
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 851/2008. Curtea de... | Pensie întreținere. Decizia 1649/2009. Curtea de Apel Bucuresti → |
|---|
