Pensie întreținere. Decizia 683/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2817/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.683
Ședința publică de la 22.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
JUDECĂTOR: - - -
GREFIER:
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul - reclamant - pârât, împotriva deciziei civile nr. pronunțată de 1144/A/06.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă - reclamantă și cu autoritatea tutelară PRIMĂRIA SECTORULUI 5
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 15.04.2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la 22.04.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B la data de 12 ianuarie 2007, sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta pentru divorț.
Pârâta a formulat cerere reconvențională solicitând de asemenea, desfacerea căsătoriei încheiată între părți și obligarea pârâtului - reclamant la plata unei pensii de întreținere în favoarea pârâtei pentru incapacitate de muncă survenită în timpul căsătoriei.
Prin sentința civilă nr. 1195 din 19 februarie 2008, instanța a admis în parte acțiunea principală și în parte cererea reconvențională și a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți la data de 29 decembrie 1982 și trecută în registrul de stare civilă al Primăriei Sectorului 1 B sub nr. 3252/1982, din vina exclusivă a reclamantului - pârât.
S-a încuviințat ca pârâta - reclamantă să păstreze numele dobândit prin căsătorie, urmând a se numit în continuare "".
S-a respins ca rămas fără obiect capătul din cererea reconvențională vizând încredințarea minorei I, născută la data de 10 decembrie 1989 și stabilirea unei pensii în favoarea acesteia.
Pârâtul - reclamant a fost obligat la plata unei pensii de 1.000 lunar în favoarea reclamantei - pârâte, începând cu data desfacerii căsătoriei (data rămânerii irevocabile a sentinței) și până la încetarea stării de nevoie.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 29 decembrie 1982, căsătoria fiind trecută în registrul de stare civilă al Primăriei Sectorului 1 B, sub nr. 3252/1982, iar din relația lor a rezultat minora I, născută la data de 10 decembrie 1989, astfel cum rezultă din mențiunile certificatului de căsătorie și ale certificatului de naștere aflate la dosar.
În drept, analizând probele administrate în cauză, în ceea ce privește motivele de desfacere a căsătoriei, văzând dispozițiile art. 37 alin. 2 și art. 38 alin. 1 Codul familiei, instanța a constatat că relațiile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate, de această situație făcându-se vinovat exclusiv reclamantul - pârât. Față de cele reținute, instanța a admis în parte cererea principală și în parte cerere reconvențională, declarând desfăcută căsătoria din vina reclamantului - pârât.
În baza art. 40 alin. 1 Codul familiei a încuviințat că pârâta - reclamantă să păstreze numele dobândit ca urmare a încheierii căsătoriei și anume de "", având în vedere că s-a consacrat științific sub acest nume (la dosar a fost depus certificatul de inovator nr. 1145 din 11 august 987 eliberat pe numele pârâtei - reclamante).
În ceea ce privește capetele din cererea reconvențională vizând încredințarea minorei I, născută la data de 10 decembrie 1989 și stabilirea pensiei de întreținere în favoarea acesteia, instanța le-a respins ca rămase fără obiect, atâta timp cât la momentul pronunțării sentinței, fiica părților a devenit majoră. De altfel, cererea de stabilire a pensiei de întreținere se face în nume propriu odată ce minora a împlinit vârsta de 14 ani (cu asistarea de către ocrotitorul legal), fiind exclusiv la latitudinea minorei a alege dacă formulează sau nu cerere de obligare a tatălui său la plata pensiei de întreținere.
Referitor la cererea de stabilire a pensiei de întreținere formulată de pârâta - reclamantă, instanța a avut în vedere faptul că, potrivit art. 41 alin. 2 Codul familiei, soțul divorțat are dreptul la întreținere dacă se află în nevoie din pricina unei incapacități de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei. Întreținerea poate fi stabilită până al 1/3 din venitul net în muncă al soțului obligat la plată, potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează aop lăti (alin 3 și art. 41).
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâta - reclamantă suferă de mai multe maladii (boală cardiacă - ischimeică dureroasă, aritmie, angimie pectorală, dislipidemie, insuficiență mitrală, noduli tiroidinei, boală ulceroasă cronică, cataractă bilaterală), al căror debut a intervenit în timpul căsătoriei, maladii care au generat incapacitatea de muncă a acesteia (grad II de invaliditate). În acest context a apreciat instanța că starea de nevoie a pârâtei - reclamante a fost dovedită. Cât privește veniturile obținute de reclamantul - pârât, acestea au fost înaintate prin intermediul autorității judiciare competente din Elveția ca urmare ca efectuării comisiei rogatorii dispuse în cauză, numai acestea urmând a fi avute în vedere la stabilirea pensiei de întreținere. Astfel din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul - pârât obține un venit lunar net în cuantum de 7.449, limita maximă până la care se poate stabili pensia de întreținere fiind de 2.649 (până la 1/3). La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere cuvenite pârâtei - reclamante, instanța a avut în vedere că reclamantul - pârât mai are în întreținere o persoană (fiica majoră a părților) dar și nevoile sale în Elveția, motiv pentru care instanța a apreciat că suma de 1.000 lunar este suficientă pentru satisfacerea nevoilor pârâtei - reclamate, începând cu data desfacerii căsătoriei (data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri) și până la încetarea stării de nevoie a acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul - pârât formulând următoarele critici:
- greșit a reținut prima instanță culpa sa exclusivă la destrămarea relațiilor de căsătorie;
- în mod greșit a fost încuviințată cererea intimatei de a păstra numele dobândit prin căsătorie în lipsa acordului soțului;
- intimata - pârâtă nu a făcut dovada incapacității de muncă și a imposibilității procurării celor necesare existenței din mijloacele proprii, astfel încât nu se justifică obligarea apelantului - pârât la plata unei pensii de întreținere către fosta soție.
Prin decizia civilă nr. 1144 din 06 octombrie 2008, Tribunalul București - Secția a IV a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 1195 din 19 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B, în dosarul nr. 383/302/207, în contradictoriu cu intimata - pârâtă și Autoritatea tutelară Primăria Sectorului 5 B; a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că nu poate fi reținută culpa concurentă a intimatei pârâte la destrămarea relațiilor de căsătorie întrucât, din probele administrate a rezultat că numai apelantul - reclamant s-a bucurat de sprijin moral din partea soției sale, de răbdare și înțelegere o lungă perioadă de timp (1990 - 2005), iar activitățile de familie, creșterea și îngrijirea fiicei I au reprezentat mai mult o sarcină a intimatei, care a dat dovadă în permanență de afecțiune, dăruire, implicare și dorința de a reuni familia.
Tribunalul a constatat că, prima instanță a făcut o apreciere corectă a motivelor temeinice și a interesului legitim al intimatei în păstrarea numelui după divorț, astfel încât și această critică formulată de apelantul - pârât este nefondată.
Deopotrivă nefondată este și critica ce vizează obligarea apelantului - pârât la plata unei pensii de întreținere în favoarea intimatei, în considerentele celor ce urmează:
Obligarea legală de întreținere reprezintă îndatorirea impusă de lege unei persoane de a asigura altei persoane, mijloacele necesare traiului și se fundamentează pe solidaritatea ce trebuie să existe între persoane apropriate prin raporturi de familie sau prin raporturi asimilate acestora.
Obligația de întreține între foștii soți - cea care interesează în speța de față, își are temeiul în regulile de conviețuire socială, care impun celor ce sunt sau au fost apropriați să-și acorde la nevoie sprijin material.
Tribunalul a constatat că prima instanță a reținut corect îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 41 alin. 2 Codul familiei; 1. fostul soț de află în stare de nevoie din cauza incapacității de a munci; 2. incapacitatea de muncă trebuie să fi survenit înainte sau în timpul căsătoriei.
Incapacitatea de a munci a intimatei provine din boală, aceasta fiind încadrată în gradul de invaliditate II, conform deciziei asupra capacității de muncă nr. 757 din 02 aprilie 2007, având capacitatea de muncă "pierdută în cea mai mare parte".
Susținerile apelantului - reclamant, cu privire la nedovedirea incapacității de a munci precum și a stării de nevoie a intimatei, vor fi înlăturate ca nefondate și neverosimile, întrucât starea de nevoie se apreciază în concret, în funcție de nivelul general de trai,dar și de nivelul de trai anterior al persoanei îndreptățite la întreținere, urmărindu-se păstrarea echilibrului patrimonial, prin îmbinarea stării de nevoie, a intimatei cu posibilitățile materiale ale apelantului - pârât.
Așa fiind, s-a reținut că instanța de fond a apreciat corect și cu respectarea dispozițiilor art. 41 alin. 3 Codul familiei, și asupra cuantumului pensiei de întreținere la care a fost obligat apelantul - pârât către intimată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul pârât, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ.
În motivele de recurs, a arăta că, cel puțin cu privire la capătul de cerere privind obligația sa la plata unei pensii de 1.000 lunar în favoarea reclamantei - pârâte, începând cu data desfacerii căsătoriei (data rămânerii irevocabile a sentinței) și până la încetarea stării de nevoie, instanța a respins în mod greșit probele solicitate de către părți, respectiv cele solicitate de către recurent ca neutile cauzei, încălcând astfel prevederile art. 138 din Cod de procedură civilă și dreptul la apărare al recurentului.
Aceste probe erau utile, necesare și pertinente, ținând cont de faptul că certificatul medical prin care se constată incapacitatea de muncă a expirat în luna martie 2008, înainte de introducerea apelului, aceste certificat dovedind tocmai starea de necesitate a intimatei, iar la dosar acesta este singurul certificat depus.
Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 94 și art. 41 alin. 3 din Codul familiei, dispoziții care reglementează proporționalitatea dintre starea de nevoie în care se află beneficiarul pensiei de întreținere și mijloacele celui care urmează să fie obligat la plata acestei pensii, pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără justă cauză.
Pârâta nu a dovedit că nu-și poate procura cele necesare existenței prin mijloace proprii, obținute din pensia de care deja beneficiază, precum nu a făcut nici dovada câștigurilor pe care le-ar fi realizat dacă era în activitate.
Așa cum reiese din actele doveditoare depuse la dosar cheltuielile cu chiria și întreținerea în Elveția reprezintă aproximativ 60% din venitul salarial. Tocmai în acest context instanța nu a ținut cont de art. 94 din Codul familiei, care reglementează și lasă la latitudinea sa stabilirea cuantumului pensiei potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează aop lăti.
Instanța a calculat greșit pensia de întreținere, luând ca bază de calcul venitul brut cu tot cu ore suplimentare și sporuri (acestea nefiind constante și sunt aleatorii) precum nu a ținut cont nici de faptul că impozitul datorat la stat se plătește direct de contribuabil (nu se reține de angajator ca în România), astfel pensia stabilită intimatei - pârâte este mai mare decât veniturile sale, necesare traiului personal (chirie, întreținere, impozite, asigurări medicale - se plătesc separat nu sunt reținute de angajator, asigurări sociale, etc.).
Instanța a stabilit această pensie de întreținere în franci elvețieni și nu, cum ar fi fost normal, în moneda națională. Probabil că aceasta s-a bazat pe premiza că recurentul ar fi deja cetățean elvețian, ceea ce nu corespunde realității. Mai mult în contextul ecomimiei actuale există posibilitatea să meargă la o sucursală a firmei din Italia sau, sau chiar să se reîntoarcă în România, deci stabilirea unei, eventuale, pensii în lei/ron, ar fi fost mult mai adecvată.
În concluzie instanța de apel a menținut o hotărâre a instanței de fond având ca bază un act medical expirat și care nu atestă starea de necesitate a intimatei. În aceste condiții reclamantul nu mai are nici o obligație de plată a pensiei de întreținere atâta timp cât acesta are cunoștință că starea de necesitate a intimatei a fost pentru perioada aprilie 2007 - aprilie 2008.
Pentru aceste motive recurentul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul respingerii capătului de cerere din reconvențională privind plata pensiei de întreținere ca neîntemeiată, și dacă acest lucru nu este posibil, micșorarea cuantumului acestei pensii în funcție de posibilitățile reale ale recurentului.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art. 41 alin. 2 din fam, obligația de întreținere între foștii soți poate fi dispusă în cazul îndeplinirii celor două condiții: 1. fostul soț se află în stare de nevoie din cauza incapacității de a munci; 2. incapacitatea de muncă să fi survenit înaintea sau în timpul căsătoriei.
Nu este întemeiată critica recurentului cu privire la nedovedirea stării de nevoie a fostei sale soții întrucât, la dosarul cauzei au fost depuse o serie de acte medicale ce atestă bolile de care suferă intimata, precum și decizia nr. 488/2009 din care rezultă că decizia de încadrare în gradul II de invaliditate devine permanentă începând cu data de 01.05.2009. Prin urmare, nu poate fi susținută critica recurentului vizând dovedirea stării de nevoie numai pentru perioada aprilie 2007 - aprilie 2008, în condițiile în care în recurs s-a dovedit că starea de nevoie subzistă și în continuare. Pe de altă parte, nu mai poate fi primită nici susținerea sa vizând necesitatea efectuării unei expertize medico legale, în condițiile în care s-au depus acte care confirmă încadrarea intimatei în gradul II de handicap, decizia de invaliditate devenind permanentă, nefiind supusă vreunei revizuiri.
Faptul că și intimata reclamantă are venituri din pensie, nu înlătură obligarea pârâtului - fostul soț - de a contribui la întreținerea acesteia, atâta vreme cât se constată că, veniturile pârâtei nu sunt suficiente pentru satisfacerea nevoilor de întreținere a acesteia, iar veniturile reclamantului sunt mult mai mari.
Cât privește cuantumul pensiei de întreținere, curtea reține că a fost stabilit corect de instanțele anterioare, potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui obligat la plată.
Astfel, recurentul nu a dovedit că venitul pe care îl realizează lunar nu este cel avut în vedere de instanța de fond, în condițiile în care acesta a fost stabilit ca urmare a efectuării comisiei rogatorii în Elveția, ocazie cu care autoritatea competentă din acea țară i-a solicitat recurentului actele necesare pentru stabilirea veniturilor sale. Recurentul nu a dovedit, contrar celor susținute, că veniturile pe care chiar el personal le-a indicat autorităților elvețiene, ar reprezenta venituri brute și nu nete, înscrisurile depuse în recurs neconducând la această concluzie.
Cât privește faptul că, în urma stabilirii unei pensii în cuantum de 1000 lunar, recurentul ar fi în imposibilitate de a-și asigura cheltuielile necesare traiului, curtea urmează a înlătura aceste apărări, întrucât cuantumul pensiei de întreținere putea fi stabilit până la 1/3 din venituri, suma maximă fiind de 2649 lunar, instanța reducând acest cuantum tocmai în considerarea asigurării satisfacerii propriilor nevoi de trai ale recurentului.
Nu este fondată nici critica recurentului privind necesitatea stabilirii pensiei de întreținere în lei și nu în, instanțele stabilind acest cuantum în raport de veniturile actuale ale recurentului, care sunt în monedă elvețiană și nu în lei. Cât privește posibilitatea de a-și schimba locul de muncă sau moneda în care este plătit lunar,acesta nu reprezintă un motiv pentru ca pensia să fie stabilită în lei, recurentul putând solicita, la acel moment, modificarea cuantumului pensiei de întreținere, raportat la noile venituri pe care le realizează.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312. pr. civ raportat la art. 304 pct. 9. pr. civ. Curtea respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274 alin. 1. pr. civ. obligă recurentul la 300 lei cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul - reclamant - pârât, împotriva deciziei civile nr. 1144 din 06 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă - reclamantă și AUTORITATEA TUTELARĂ DIN CADRUL PRIMĂRIEI SECTORULUI 5, ca nefondat.
Obligă recurentul la 300 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - - -
Grefier,
Red.
./
2ex./19.05.2009
-4.--;
Jud.5.-
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
| ← Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 18/2009. Curtea de... | Răpire internațională de copii. Decizia 1111/2009. Curtea de... → |
|---|
