Răpire internațională de copii. Decizia 1111/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2666/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1111
Ședința publică de la 25 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 3: Rodica Susanu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat de procuror.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă, împotriva sentinței civile nr. 1559 din 30.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant MINISTERUL JUSTIȚIEI pentru - și cu Autoritatea Tutelară PRIMĂRIA SECTOR 3
are ca obiect - răpire internațională de copii.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta pârâtă, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/25.06.2009, emisă de Baroul București, intimatul reclamant Ministerul Justiției pentru - reprezentat de consilier juridic în baza delegației aflate la fila 25 în dosar, lipsind Autoritatea Tutelară Primăria Sector 3
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea procedează la identificarea recurentei - pârâte, care se legitimează cu CI seria - nr.-, CNP -, eliberată la data de 23.10.2008 de SPCEP S1 biroul nr.2.
Curtea din oficiu pune în discuție excepția nulității recursului.
Apărătorul recurentei - pârâte solicită admiterea excepției nulității recursului.
Consilierul juridic al intimatului - reclamant solicită admiterea excepției nulității recursului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției nulității recursului.
Curtea reține cauza spre soluționarea asupra excepției nulității recursului.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1559/30.10.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis cererea formulată de către MINISTERUL JUSTIȚIEI, în interesul reclamantului, în contradictoriu cu pârâta și Autoritatea Tutelară - PRIMĂRIA SECTORULUI 3 B, a obligat pârâta să-l înapoieze pe minorul, născut la 06.11.2006, la reședința sa obișnuită din Franța, a stabilit un termen de 3 săptămâni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii pentru executarea obligației de înapoiere a minorului de către pârâtă, sub sancțiunea unei amenzi de 1000 lei în favoarea Statului Român.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
Minorul s-a născut la data de 06.11.2006 în localitatea și este fiul lui și, fiind recunoscut de tată la data de 11.10.2006, conform actului de recunoaștere al Primăriei din (fila 42 din dosar).
S-a reținut că, din probele administrate în cauză, a rezultat că, anterior datei de 29.06.2007 când a venit în România împreună cu minorul, pârâta a locuit împreună cu fiul său și cu tatăl copilului la domiciliul acestuia din urmă, 81 cours 69006 până în februarie 2007 când i s-a cerut să părăsească domiciliul comun împreună cu minorul.
Ulterior, aceasta s-a mutat împreună cu fiul său la adresa 104, rue de - 69300 în Franța.
Prin hotărârea din 09.07.2007 Tribunalul d e Înaltă Instanță din a constatat că părinții exercită în comun autoritatea părintească asupra minorului, născut la 6.11.2002, a fixat reședința sa obișnuită la mamă, a stabilit că tatăl va exercita dreptul de vizitare și de găzduire asupra copilului, la anumite dăți expres precizate, cu furnizarea programului cu o lună înainte pentru stabilirea zilelor de vizită.
De asemenea, s-a interzis ambilor părinți să părăsească teritoriul național cu copilul, afară de cazul în care există un acord expres al celuilalt părinte în acest sens. S-a stabilit la 200 euro pensia alimentară lunară pe care trebuie să o plătească tatăl pentru întreținerea și educația minorului.
Potrivit art.3 din Convenție deplasarea sau neînapoierea unui copil se consideră ilicită:
a) când are loc prin violarea unui drept privind încredințarea, atribuit unei persoane, unei instituții sau oricărui alt organism acționând fie separat, fie împreună, prin legea statului în care copilul își avea reședința obișnuită, imediat înaintea deplasării sau neînapoierii sale; și
b) dacă la vremea deplasării sau neînapoierii acest drept era exercitat în mod efectiv, acționându-se separat sau împreună ori ar fi fost astfel exercitate, dacă asemenea împrejurări nu ar fi survenit.
Dreptul privind încredințarea, vizat la.a), poate rezulta, între altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotărâre judecătorească sau administrativă sau dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat.
Potrivit art.4, Convenția se aplică oricărui copil care își avea reședința obișnuită într-un stat contractant imediat înainte de încălcarea drepturilor privind încredințarea sau vizitarea. Aplicarea convenției încetează când copilul atinge vârsta de 16 ani.
Prin urmare, scopul reglementării prin art.3 din Convenție este acela de a proteja dreptul privind încredințarea, drept protejat prin legea statului unde aceste relații s-au desfășurat anterior refuzului de înapoiere.
Ca atare, tribunalul s-a raportat la legea statului în care copilul își avea reședința obișnuită și la împrejurarea că încredințarea rezultă dintr-o atribuire de plin drept, înainte de pronunțarea oricărei hotărâri judecătorești.
În această situație este de remarcat că, potrivit Codului civil Francez autoritatea părintească se exercită în comun de ambii părinți, reclamantul și pârâta din prezentul litigiu, întrucât minorul a fost recunoscut de tată, anterior împlinirii vârstei de un an și părinții trăiau împreună la momentul recunoașterii, aspecte de fapt necontestate de pârâtă și recunoscute la interogatoriul luat din oficiu de instanță.
2 al art.3 din Convenție se referă la existența unei hotărâri a autorității judecătorești sau administrative din statul reședinței obișnuite a copilului cu privire la încredințare.
În această situație, tribunalul a analizat și excepția nerecunoașterii hotărârii pronunțate de instanța străină invocate în temeiul prevederilor capitolului 4, art.166 -168 din Legea nr.105/1992, motivat de faptul că, pe lângă încălcarea ordinii publice de drept internațional privat român, constând în neluarea în considerare a cetățeniei române a pârâtei și a minorului, pârâta nici nu a putut exercita calea de atac legală împotriva hotărârii instanței din, fiindu-i comunicată la data de 24.07.2007, dată la care aceasta revenise în România, aspecte care au fost apreciate ca fiind apărări de fond, în raport de care s-a apreciat asupra îndeplinirii sau nu a cerințelor art. 3 din Convenție.
Astfel, este de remarcat că potrivit art.9 din Legea nr.369/2004, instanța
poate ține cont de hotărâri le judecătorești străine fără a fi nevoie să recurgă la procedurile specifice de recunoaștere a hotărâri lor străine, dispoziție legală ce se coroborează și cu art.14 din Convenție care statuează că, pentru a stabili existența unei deplasări sau a unei neînapoieri ilicite în înțelesul art.3, autoritatea judiciară sau administrativă a statului solicitat poate ține seama în mod direct de legea și de hotărârile judiciare sau administrative recunoscute sau nu în mod formal în statul în care se află reședința obișnuită a copilului, fără a recurge la procedurile specifice asupra dovedirii acestui drept sau pentru recunoașterea hotărâri lor străine care ar fi altfel aplicabile.
Ca atare, nu se poate pune problema nerecunoașterii hotărârii pronunțate de instanța din, mai ales că problema cetățeniei române a mamei și a minorului nu prezintă nici o relevanță în prezentul litigiu, întrucât dispozițiile Convenției vorbesc de legea statului unde minorul își are reședința obișnuită și nu de legea statului al cărui cetățean este, și oricum minorul este cert și cetățean francez.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că deplasarea minorului în România este ilicită, în sensul art.3 din Convenție întrucât a avut loc prin violarea unui drept privind încredințarea, în acest caz al tatălui, drept rezultat din atribuirea de plin drept de legea statului în care își are reședința în mod obișnuit și reconfirmat prin hotărârea judecătorească pronunțată în cauză de Tribunalul d e Înaltă Instanță din. Atâta timp cât minorul era încredințat prin lege ambilor părinți, prin reținerea acestuia pe teritoriul României fără acordul tatălui sunt încălcate dispozițiile art.3 din Convenție, cu atât mai mult cu cât deplasarea minorului în afara Franței era posibilă numai cu acordul expres al ambilor părinți.
Tribunalul a înlăturat susținerea pârâtei referitoare la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.20 din Convenție, întrucât nu se poate pune problema unei încălcări a principiilor fundamentale ale statului român cu privire la salvgardarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nefiind vorba despre o "expulzare, a unui cetățean român, cum eronat se susține în întâmpinare, ci despre înapoierea minorului la reședința sa obișnuită.
Nu s-a putut reține că nu s-ar putea dispune înapoierea minorului la reședința sa obișnuită în Franța, întrucât este în prezent integrat în noul său mediu, întrucât perioada de timp scursă între momentul deplasării ilicite, 29.06.2007 și cea a formulării cererii de înapoiere este mai mică de un an și în raport de vârsta fragedă a minorului nu s-ar putea aprecia că acesta s-ar împotrivi la înapoierea sa.
Potrivit prevederilor art.26 din Convenție, tribunalul a stabilit că este în sarcina pârâtei, să suporte cheltuielile de înapoiere a minorului în Franța, la reședința sa obișnuită.
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 05.02.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis în parte cererea formulată de pârâta, în contradictoriu cu reclamantul MINISTERUL JUSTIȚIEI pentru și Autoritatea Tutelară - PRIMĂRIA SECTOR 3 B, a dispus îndreptarea erorii materiale cu privire la numărul corect al dosarului, care este -, nu -, cum din eroare s-a menționat în sentința civilă nr.1559/30.10.2008,a respins ca neîntemeiată solicitarea de îndreptare a erorii materiale privind domiciliul reclamantei.
S-au avut în vedere, pe acest ultim aspect, următoarele considerente de fapt și de drept relevante pentru cauză:
În ceea ce privește solicitarea referitoare la domiciliul reclamantei, s-a constatat că, potrivit dispozițiilor art.98 Cod procedură civilă,schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o dată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului.
Până la momentul închiderii dezbaterilor în primă instanță, pârâta nu a formulat o cerere expresă, în sensul comunicării actelor de procedură la un alt domiciliu, decât cel indicat în cererea de chemare în judecată, aspect confirmat chiar de către pârâtă prin cererea de amânare - fila 75, dosar fond.
Simpla legitimare a părții la ultimul termen de judecată nu este de natură a echivala cu o cerere explicită de schimbare a domiciliului procesual, schimbare care să fie adusă la cunoștința instanței.
Prin încheierea din ședința publică din 05.02.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de recomunicare a sentinței civile nr.1559/30.10.2008, formulată de pârâta, în contradictoriu cu reclamantul MINISTERUL JUSTIȚIEI pentru și Autoritatea Tutelară - PRIMĂRIA SECTOR 3
Pentru a se pronunța această încheiere, s-au avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept, relevante pentru cauză:
Potrivit dispozițiilor art.266 alin.3 din Codul d e procedură civilă, hotărârea se va comunica părților, în copie, în cazul când aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului.
De asemenea,conform art.98 Cod procedură civilă, schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o dată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului.
În cauză, sentința civilă nr.1559/30.10.2008 s-a comunicat în mod corect la singurul domiciliu indicat de partea pârâtă pe parcursul procesului (inițial în cererea de chemare în judecată și confirmat de pârâtă prin cererea de amânare - fila 75, dosar fond ), la data de 12.11.2008 (fila 115), precum și la adresa din comuna Otopeni, la 17.11.2008 (fila 118),anteriorcererii formulate de aceasta, la data de 02.12.2008, prin care a solicitat recomunicarea hotărârii, indicând domiciliul din B,--8,. 3..D,.1,.26, sector 1.
Din înscrisurile depuse la dosar, încheierile de ședință, respectiv notele grefierului din 30.10.2008, nu reiese că pârâta ar fi adus la cunoștința instanțeiprin petiție la dosar(cum cer expres prevederile art.98 Cod procedură civilă, tocmai în vederea evitării oricărui echivoc sau omisiune de consemnare), așadar în formă scrisă, un alt domiciliu pentru a i se comunica actele de procedură, iar simpla sa legitimare nu este de natură a complini această lipsă, fiind efectuată doar în scopul verificării identității părții prezente în instanță.
O cerere scrisă neechivocă în sensul celor expuse mai sus nu a fost așadar formulată de pârâtă până la închiderea dezbaterilor, iar o astfel de valoare nu poate avea nici cererea de recurs (depusă înainte de comunicarea hotărârii), primul înscris în care se menționează domiciliul din B,--8,.3..D,.1,.26, sector 1, pe de o parte, fiindcă nu cuprinde o solicitare expresă în sensul art.98 Cod procedură civilă, pentru comunicarea hotărârii la o altă adresă, iar pe de altă parte, fiindcă instanța de fond deja era dezînvestită, domiciliul din cererea de recurs fiind arătat în vederea citării în calea de atac.
Prin decizia civilă nr.668/16.04.2009, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins ca nefondate recursurile formulate de recurenta - pârâtă împotriva încheierilor de ședință din camera de consiliu din 5.02.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant MINISTERUL JUSTIȚIEI și Autoritatea tutelară - PRIMĂRIA SECTORULUI 3
Instanța de recurs a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
Critica referitoare la înlocuirea judecătorului care a pronunțat sentința, urmează a fi respinsă, întrucât legea nu prevede obligativitatea ca același judecător să soluționeze eventualele cereri de îndreptare a unor erori materiale, atâta vreme cât acestea nu privesc fondul cauzei.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea a apreciat că instanța a reținut în mod corect faptul că nu se pot îndrepta așa-zise erori materiale, atâta vreme cât în dosarul de fond a fost suspendată procedura, iar Ministerul Justiției a solicitat relații la Ministerul d e Interne în legătură cu domiciliul unde pârâta se află cu minorul, iar partea a fost reprezentată în proces de un avocat.
Mai mult, instanța i-a comunicat pârâtei sentința și la domiciliul pe care aceasta la indicat în cuprinsul întâmpinării, așa încât nu se poate susține că nu au fost respectate prevederile art.129 Cod de procedură civilă.
În speță, s-a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art.98 Cod de procedură civilă, care stabilesc procedura ce trebuie urmată de parte.
Conform teoriei și practicii judiciare, nu are relevanță înțelesul dat de art.13 din Decretul nr.31/1954 noțiunii de domiciliu, ci adresa precizată de părți în cererile introduse de instanță.
Faptul că pârâta a depus la dosar o copie a actului de identitate nu conduce la concluzia că aceasta dorește să i se comunice actele de procedură la domiciliul menționat în acest act.
Împotriva sentinței civile nr.1559/30.10.2008 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, pârâta a formulat cerere de recurs la data de 03.11.2008, arătând că motivele acestui recurs le va formula după comunicarea hotărârii judecătorești de primă instanță.
Instanța de recurs, la solicitarea recurentei-pârâte, a făcut demersuri pentru a clarifica chestiunea legată de actualul domiciliu al pârâtei, chestiune adusă la cunoștința instanței de fond, după aprecierea recurentei-pârâte, în conformitate cu dispozițiile art.98 din Codul d e procedură civilă, în acest sens solicitându-se copii de pe notele grefierului de ședință.
Această chestiune relevantă pentru cauză a fost tranșată prin hotărârile pronunțate de instanțele de judecată, de primă instanță și de recurs, cu caracter irevocabil, așa cum rezultă cu evidență din paragrafele anterioare, situația aceasta declanșând de altfel, temporar, suspendarea prezentului recurs până la clarificarea chestiunii prejudiciale.
Astfel, la termenul de judecată din 15.01.2009, instanța a dispus înaintarea dosarului la Tribunalul București, în vederea soluționării cu prioritate a cererii recurentei-pârâte privind comunicarea hotărârii instanței de fond, respectiv soluționarea cererii de îndreptare a erorilor materiale strecurate in cuprinsul sentinței de primă instanță.
Prin încheierea din 19.03.2009, instanța a dispus suspendarea judecării recursului de față până la data soluționării recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 05.02.2009.
Redarea tuturor actelor de procedură efectuate de părți și de instanțele de judecată, după data pronunțării hotărârii de primă instanță, este importantă, întrucât reprezentantul intimatului reclamant a invocat excepția nulității recursului, în considerarea faptului că, cererea de recurs a fost înregistrată la data de 03.11.2008-cerere nemotivată în fapt și de drept, actele de procedură existente la filele 115 și 118 din dosarul de primă instanță, dovedesc faptul concret al comunicării hotărârii de primă instanță la data de 11.11.2008, respectiv 17.11.2008, ceea ce înseamnă că data ultimă de depunere a motivelor de recurs trebuia să fie 28.11.2008 (calculat după cel de-al doilea act de procedură expediat către pârâtă-actul de comunicare a hotărârii civile de primă instanță).
Potrivit art.12 din Legea nr. 369 din 15.09.2004 privind aplicarea Convenției asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, adoptată la Haga la 25.10.1980, la care România a aderat prin Legea nr.100/1992,hotărârea primei instanțe este supusă recursului în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia.
Coroborând această dispoziție legală specială, dat fiind obiectul de reglementare inserat în însăși titulatura legii, cu dispozițiile art.303 alin. 1, respectiv, art.306 alin.1 din Codul d e procedură civilă-recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal - dispoziții de drept comun în materie procedurală, Curtea va constata nul recursul formulat de recurenta-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul formulat de recurenta pârâtă, împotriva sentinței civile nr.1559/30.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant MINISTERUL JUSTIȚIEI și Autoritatea tutelară - PRIMĂRIA SECTORULUI 3
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
MARI - - - - -
GREFIER
- -
Red.
./
2 ex./02.07.2009
TB-3 -
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Ionelia Drăgan, Rodica Susanu
| ← Pensie întreținere. Decizia 683/2009. Curtea de Apel Bucuresti | Pensie întreținere. Decizia 1414/2009. Curtea de Apel Bucuresti → |
|---|
