Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 18/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE Nr. 18
Ședința publică de la 12 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Susanu Claudia
JUDECĂTORI: Susanu Claudia, Ghideanu Anca Scripcariu Gabriela
- -
GREFIER: - -
Pe rol judecarea cauzei - Minori și familie - privind pe recurentul, domiciliat în sat, comuna, jud. I în contradictoriu cu intimata, având ca obiect - reîncredințare minor - recurs împotriva deciziei civile nr. 734/05.11.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul personal și intimata asistată de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, avocat pentru intimata având cuvântul, depune la dosar copia Decretului de acordare a cetățeniei italiene intimatei.
Se dă citire raportului asupra recursului, raport potrivit căruia recursul este formulat în termen, legal timbrat, iar motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 punctul 9 cod procedură civilă.
Interpelată intimata arată că în prezent minora se află în grija surorii sale în municipiul, jud. V, frecventează cursurile școlare la școala generală din municipiul, însă fără să fie înscrisă având în vedere că tatăl minorei refuză să-și de a acceptul privind transferul de la școala unde este înscrisă.
Avocat pentru intimata având cuvântul, arată că la instanța de apel s-au depus la dosar adeverințe din care rezultă că minora urmează cursuri de învățământ particular. Alte acte și înscrisuri din care să ateste că minora frecventează cursurile unei școli particulare nu posedă.
Nemaifiind alte cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată s-a dat cuvântul în susținerea recursului.
Recurentul având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și în consecință a se dispune încredințarea minorei născută la data de 04.09.1998.
Avocat pentru intimata având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de recurentul ca nefondat având în vedere probatoriul administrat în cauză. Astfel, există la dosar evaluarea psihologică a fetiței din care rezultă că minora este traumatizată datorită conflictului existent între părți și mai ales de faptul că nu frecventează cursurile școlare ci beneficiază de cursuri particulare.
Arată în continuare că tatăl minorei, respectiv recurentul nu a fost de acord cu transferul fetiței la o altă școală, de fapt nu a fost de acord cu această solicitare actuala soție a recurentului. Din acest motiv minora nu poate avea o relație normală cu actuala soție și chiar fetița și-a exprimat dorința de a locui cu mama sa, respectiv intimata.
De asemenea cu actele și înscrisurile depuse la dosar s-a făcut dovada că intimata în prezent are un statut bine definit în Italia, având acordată cetățenia italiană.
Solicită respingerea recursului formulat în cauză, fără obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Declarând închise dezbaterile, cauza a rămas în pronunțare spre sfârșitul ședinței când,
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL;
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.5630/7 mai 2008 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr-, s-a admis acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâtul, s-a dispus reîncredințarea minorei - născută la 4 septembrie 1998 spre creștere și educare reclamantei și a fost obligat pârâtul la plata pensiei de întreținere pentru minoră, în cotă de din venitul net lunar al acestuia, de la data pronunțării hotărârii și până la majoratul minorei.
În considerentele acestei sentințe s-a arătat că, prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul judecătoriei Iași, reclamanta solicită, în contradictoriu cu pârâtul, să îi fie reîncredințată spre creștere și educare, minora - născută la data de 04.09.1998.
Reclamanta, motivând în fapt cererea, susține că a fost nevoită să plece în Italia la muncă, că nu și-a putut face apărările necesare în cadrul procesului de divorț și nici într-o ulterioară cerere de reîncredințare pe care a formulat-o; că este împiedicată de pârât și părinții acestuia să vorbească cu fetița, că a păstrat legătura cu aceasta prin intermediul școlii și al grădiniței; i-a spus minora dar și învățătoarea acesteia că fetița dorește să locuiască cu ea, și că pârâtul a venit la școală în stare de ebrietate și a făcut scandal, reproșându-i învățătoarei că îi permite reclamantei să ia legătura cu minora; că pârâtul urcă la volan în stare de ebrietate luând și copilul în mașină; soția pârâtului i-a transmis să vină să își ia fetița pentru că s-a săturat de ea, același lucru dorindu-l și bunicii paterni care au tot timpul ocupat de minoră deoarece pârâtul este mai mult plecat; că poate oferi minorei condiții mult mai bune de creștere și educare și că aceasta este mult mai atașată de ea decât de pârât.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a constatat următoarele
Minora -, născută la data de 4 septembrie 1998, a fost încredințată spre creștere și educare, ca urmare a divorțului părinților săi, părțile din prezenta cauză, tatălui.
Mama sa, reclamanta, a solicitat reîncredințarea minorei, o primă acțiune fiindu-i respinsă prin sentința civilă nr. 1911/2006 depusă la fila 5 dosar.
Rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză că reclamanta a păstrat pe toată perioada de la încredințarea minorei către tată și până la promovarea acțiunii legătura cu minora și i-a trimis acesteia pachete.
A păstrat reclamanta legătura cu fetița preponderent prin școală, așa cum rezultă din declarația martorei, învățătoarea fetiței.
Constată instanța din înscrisurile depuse la dosar că reclamanta ca și pârâtul au condițiile materiale necesare creșterii și educării fetiței.
Audiată, minora a declarat că se înțelege mai bine cu bunicii paterni decât cu soția tatălui, că se înțelege foarte bine cu mama și că dorește să fie reîncredințată mamei.
Articolul 44 Codul familiei prevede posibilitatea modificării măsurilor privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale între părinții divorțați și copii, în cazul schimbării împrejurărilor.
În speță, din probele administrate, rezultă schimbarea împrejurărilor avute în vedere de instanță la data pronunțării asupra cererii de încredințare a minorului fiind incidente dispozițiile art. 44 Codul familiei.
Astfel mama reclamantă a dovedit că are condițiile materiale și morale pentru creșterea și educarea fiicei sale, atașament față de aceasta și dorința de a fi împreună cu fetița sa.
Pârâtul căruia i-a fost încredințată este militar, condiții în care este mare parte din timp plecat, participând la misiuni în străinătate.
Și în prezent pârâtul este plecat într-o misiune în, urmând să se întoarcă în luna august.
În absența tatălui fetița locuiește cu soția tatălui, și cu bunicii paterni, de minoră ocupându-se în principal, așa cum rezultă din declarația martorelor audiate la solicitarea pârâtului.
Minora este bine îngrijită și are rezultate școlare foarte bune dar așa cum rezultă din caracterizarea depusă la dosar și din declarația martorei, aceasta este introvertită și are momente de instabilitate emoțională.
Dorința minorei este să locuiască împreună cu mama sa, față de care este profund atașată.
A apreciat instanța că este în interesul superior al minorei să crească alături de părintele care îi poate oferi condiții optime de creștere și dezvoltare, care îi oferă climatul de liniște și stabilitate de care are nevoie pentru o dezvoltare armonioasă și față de care copilul prezintă atașament; instanța a apreciat întemeiată cererea de reîncredințare a minorei, formulată de reclamantă considerând că raportat la dovezile produse de mamă în ce privește condițiile pe care le poate oferi minorei și la dorința minorei de a fi reîncredințată mamei, situația avută în vedere de instanță la momentul încredințării fetiței către tată s-a schimbat.
Având în vedere reîncredințarea minorei către mamă, în temeiul art. 42 alin. 3, 86 și 94 alin. 3 Codul familiei, a obligat pârâtul la plata pensiei de întreținere pentru minoră, având în vedere că la întreținerea minorului trebuie să participe ambii părinți și că descendentul, conform dispozițiilor art. 86 alin. 2 Codul familiei, are drept la întreținere indiferent care ar fi pricina nevoii în care se află.
A stabilit instanța pensia de întreținere la din venitul net al pârâtului având în vedere că minora este singurul copil în întreținerea acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În acest sens, apelantul a susținut că, instanța a considerat încheiată cercetarea judecătorească la termenul din 07.05.2008 și a acordat cuvântul pe fond, deși nu fuseseră administrate toate probele, respectiv nu se efectuase ancheta socială la domiciliul apelantului-pârât,; singura anchetă socială care a fost efectuată și depusă la dosar nu este cea de la domiciliul reclamantei, cum în mod eronat a reținut instanța de fond la pagina 3 din cuprinsul hotărârii, ci cea de la domiciliul mătușii minorei (sora intimatei-reclamante, din localitatea, comuna, județul V), domiciliul reclamantei, după cum se poate observa din cuprinsul acțiunii, este în Italia; că acțiunea intimatei-reclamante, privind reîncredințarea minorei este neîntemeiată, deoarece potrivit dispozițiilor art. 44 din Codul familiei trebuia să se sprijine pe aspecte de fapt, care să nu fi fost avute în vedere de instanță, atunci când a hotărât încredințarea acesteia apelantului și care să se bazeze în principal pe interesul minorului conform art. 42 din Codul familiei; probele administrate în cauză nu duc la concluzia că interesul minorei ar fi acela de reîncredințare a sa celuilalt părinte; greșit instanța de fond a reținut că intimata-reclamantă, are condiții materiale și morale pentru creșterea și educarea fiicei sale, atâta vreme cât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese că are închiriat un apartament pentru o perioadă de 6 luni, este angajată pe o perioadă determinată, nu a plătit niciodată pensie de întreținere.
Prin decizia civilă nr.734/5 noiembrie 2008 Tribunalul Vasluia respins apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.5630/7.05.2008 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință ce a fost păstrată.
Pentru a se pronunța în acest sens tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1213/14.02.2005 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 19450/2004 s-a declarat desfăcută căsătoria părților și s-a dispus ca minora -, născută la 4.09.1998 să fie încredințată spre creștere și educare tatălui -.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că minora se afla în grija tatălui de mai mult de 1 an, mama fiind plecată în Italia.
Astfel după cum rezultă din probatoriul administrat la instanța de fond, reclamanta locuiește în continuare în Italia, unde are o locuință stabilă și un loc de muncă ce îi asigură veniturile necesare unui trai decent. De la momentul încredințării minorei tatălui, reclamanta a luat legătura cu minora, de cele mai multe ori telefonic și i-a trimis acesteia pachete cu haine, jucării și rechizite școlare. Trebuie menționat că pârâtul nu a avut posibilitatea să-și exercite în mod permanent, nemijlocit, drepturile părintești asupra minorei, din caracterizarea nr. A 1124/9.04.2008 emisă de Ministerul Apărării - UM 01564 I rezultând că pârâtul a participat la misiuni internaționale -, Irak -, misiuni ce s-au desfășurat pe o perioadă mare de timp. Ancheta socială efectuată la judecata în fond (neefectuarea anchetei invocată de pârât în motivele de apel nu poate fi reținută) prin urmare a evidențiat faptul că la 6 mai 2008 data deplasării reprezentanților Serviciului de Asistență Socială la domiciliul pârâtului, acesta se afla în Irak, din februarie 2008. În acest interval minora a rămas în grija bunicilor paterni și a soției pârâtului. Se reține astfel că pârâtul nu poate fi considerat o prezență permanentă în viața minorei.
Din certificatul de psiho-diagnostic depus în această fază procesuală, rezultă că divorțul părinților și lipsa efectivă a acestora din viața minorei perioade mari de timp, s-au repercutat negativ asupra stării emoționale a fetiței. Astfel, s-a evidențiat dificultatea de a relaționa cu mama vitregă și dorința de apropiere de mama naturală, supărare și rejecție față de tată, anxietate de separare cu referire directă la separarea de mamă, și atașament față de mamă.
Situația actuală, astfel cum este reținută de altfel și de prima instanță, reclamă modificarea măsurii încredințării, interesul superior al minorei impunând ca aceasta să beneficieze de prezența efectivă, cu caracter permanent, a cel puțin unuia dintre părinți.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul criticând-o pentru nelegalitate întrucât conform dispozițiilor art.44 Cod familie hotărârea trebuia să se sprijine pe aspecte de fapt care să nu fi fost avute în vedere de instanță atunci când a hotărât încredințarea copilului recurentului și să se bazeze în principal pe interesul minorului conform art.42 Cod familie.
Au fost greșit aplicate dispozițiile art.44 Cod familie deoarece revenirea asupra măsurii încredințării inițiale trebuie să aibă o justificare temeinică precum faptul că menținerea copilului la părintele căruia i-a fost încredințat inițial ar avea consecințe dăunătoare asupra bunei lui dezvoltări fizice, creșterii sau educării sale.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate cât și a dispozițiilor legale operante în cauză, Curtea reține că prezentul recurs se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
De regulă exercițiul drepturilor și îndatoririlor părintești se realizează într-un mediu familial care presupune prezența permanentă a părinților alături de copilul lor, în cadrul instituției căsătoriei.
căsătoriei ca urmare a divorțului, separarea vieții foștilor soți duc la măsura încredințării copilului unuia sau altuia dintre ei.
Prin sentința civilă nr.1213/14.02.2005 pronunțată de Judecătoria Iași, minora născută la data de 04.09.1998 a fost încredințată tatălui spre creștere și educare, instanța reținând că acesta prezenta garanții materiale și morale pentru asigurarea unei creșteri și dezvoltări normale a minorei.
Curtea apreciază că în spiritul bunei credințe și al înțelegerii, în interesul superior al minorei, principial, ambii părinți ar trebui să manifeste o disponibilitate maximă și o cooperare deplină, fiind excluse șicanele, de așa manieră încât copilul să se bucure de prezență, de afecțiune, de grijă și de creștere din partea ambilor părinți.
Articolul 44 Cod familie statuează posibilitatea reîncredințării minorului dacă au intervenit modificări în ceea ce privește împrejurările avute în vedere la momentul când s-a dispus încredințarea pe baza unei hotărâri judecătorești.
De o asemenea schimbare a împrejurărilor putem vorbi doar atunci când există motive puternice care să demonstreze că menținerea copilului minor la acel părinte ar avea consecințe dăunătoare asupra bunei lui dezvoltări fizice și morale.
Criteriul după care trebuie să se călăuzească instanțele pentru a decide cu privire la reîncredințarea copilului minor este interesul acestuia, astfel cum apare acest principiu reglementat de art.2 Legea 272/2004.
În determinarea interesului superior al copilului minor trebuie să se țină seama de o serie de factori, cum ar fi: posibilitățile materiale ale părinților, posibilitățile de dezvoltare fizică, morală și intelectuală pe care copilul le poate găsi la unul dintre părinți, vârsta copilului, comportamentul părinților față de copil, atașamentul copilului față de unul sau altul dintre părinți.
Rezultă așadar, că noțiunea de interes superior al copilului, de care trebuie să se țină seama pentru reîncredințarea acestuia din urmă, are un caracter complex, instanța urmând să aibă în vedere întregul context situațional, respectiv de împrejurări privind vârsta și sexul copilului, atașamentul acestuia față de unul sau altul dintre părinți, de posibilitățile materiale și moralitatea părinților și, în general, de existența celor mai prielnice condiții pentru creșterea și educarea minorului.
Articolul 32 din Legea 272/2004 statuează că minorul are dreptul de a fi crescut în condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială, potrivit cu însușirile sale, spre a-l face folositor societății.
Probatoriile administrate, atestă că în perioada cât minora a fost în îngrijirea tatălui aceasta a urmat cursurile școlare la Școala " " din I în anul școlar 2007/2008 finalizând semestrul I cu calificativul, aspect dovedit cu caracterizarea nr.51/13.03.2008 (fila 42 dosar fond).
Minora era bine îngrijită iar la teme era ajutată fie de tată, fie de actuala soție a acestuia, numita. Tot soția tatălui era cea care o ducea dimineața cu mașina la școală conform depozițiilor martorilor și. cu școala era menținută de tată și bunica paternă.
Ceea ce particularizează pricina pendinte este faptul că minora a fost luată de mamă de la școală, prin aprilie 2008, fiind dusă la sora mamei, numita din, județul
De la acel moment minora a abandonat definitiv școala, fiind declarată repetentă conform adeverinței nr.937/03.09.2008 emisă de Școala " " De asemenea, prin adresa nr.2395/06.10.2008, Inspectoratul Școlar Județean V, Școala cu clasele I-VIII atestă faptul că minora nu figurează în evidențele lor școlare pentru anul 2007/2008. Ancheta socială efectuată în confirmă faptul că minora este în grija exclusivă a mătușii materne, cu mama ținând legătura telefonic. Acest aspect a fost recunoscut de intimată la interogatoriu, reiese din ancheta socială cât și din depozițiile martorilor.
În cauza pendinte, ținând cont de probatoriul administrat, Curtea apreciază că nu ne putem situa în ipoteza pe care o are în vedere art.44 Cod familie, deoarece nu au intervenit modificări în ceea ce privește împrejurările avute în vedere la momentul când s-a dispus încredințarea copilei către tatăl său.
Situația în care se afla copila la acest moment - de când a fost luată de mamă - este de natură a avea consecințe deosebit de grave asupra dezvoltării, creșterii și în special asupra educației sale.
Curtea apreciază că și la acest moment cele mai bune condiții pentru creșterea și educarea minorei le oferă tatăl, considerentele avute în vedere la acel moment fiind de actualitate.
Față de considerentele anterior expuse, motivul de modificare prevăzut de cart.305 pct.9 Cod procedură civilă este operant în cauză. Urmează ca în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă să fie admis recursul formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.734/05.11.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, care va fi modificată în tot în sensul admiterii apelului formulat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.5630/7 mai 2008 judecătoriei Iași, care va fi schimbată în tot în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă urmează a fi obligată partea căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.734 din 5 noiembrie 2008 Tribunalului Iași, hotărâre pe care o modifică în tot.
Admite apelul formulat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.5630 din 7 mai 2008 judecătoriei Iași, hotărâre pe care o schimbă în tot.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul.
Obligă pe să-i plătească lui cheltuieli de judecată în sumă de 1012 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 2: Ghideanu Anca Scripcariu Gabriela
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
- -
-
Judecătoria Iași:
-
20.II.2009.-
2 ex.-
Președinte:Susanu ClaudiaJudecători:Susanu Claudia, Ghideanu Anca Scripcariu Gabriela
← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Pensie întreținere. Decizia 683/2009. Curtea de Apel Bucuresti → |
---|