Pensie întreținere. Decizia 763/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 763

Ședința publică de la 16 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dan Spânu

JUDECĂTOR 2: Emilian Lupean

JUDECĂTOR 3: Alexandrina Marica

Grefier: - - -

Pe rol judecarea recursului formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 27 din data de 30 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, având ca obiect pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant, lipsind intimata pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că au fost audiate minorele și, ambele exprimându-și dorința de a locui cu tatăl și bunicii paterni după care;

Recurentul reclamant, a depus un set de înscrisuri.

Instanța constatând că nu au mai fost cereri de formulat sau excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului.

Recurentul reclamant, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

După închiderea dezbaterilor, s-a prezentat în instanță intimata pârâtă asistată de avocat și a depus concluzii scrise.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată la nr-, pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor în raport de venitul minim pe economie.

În motivare, s-a arătat că reclamantul și pârâta au trăit în concubinaj-relație din care au rezultat 3 minore: născută la 03.06.2000, născută la 12.05. 2001 și născută la 28.01.2003 și că de aproximativ 3 ani pârâta a plecat din domiciliul comun, mutându-se la părinții săi din localitatea, jud. D, iar ulterior pârâta a plecat în străinătate, timp în care minorele au rămas în grija reclamantului.

Totodată, reclamantul a mai menționat în cerere că el nu realizează venituri.

Pârâta a formulat întâmpinare în care a invocat excepția inadmisibilității cererii, cu motivarea că nu se poate solicita obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere, de vreme ce nu a fost reglementată situația legală a minorelor privind încredințarea lor spre creștere și educare, depunând înscrisuri privind virarea unor sume de bani nr. -/05.06.2008; nr. -/ 04.07. 2008, nr.-/08.07.2008,nr-/26.07.2008;nr.-/222.07.-,-/09.07.2008 și nr -/03.04.2008.

Prin cererea înregistrată la nr-, pe rolul Judecătoriei Craiova, în calitate de reclamanta, l-a chemat în judecată pârâtul, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună încredințarea minorelor spre creștere și educare reclamantei și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere.

În motivarea cererii formulată de reclamanta s-a arătat că părțile au trăit în concubinaj în perioada 1999- 2004 în Irlanda, perioadă în care s-au născut cele 3 minore sus-amintite, iar la începutul anului 2004, părțile au întrerupt această relație -dată de la care reclamanta împreună cu minorele s-au întors în România unde au stat o perioadă de un an, timp în care reclamanta și-a găsit un loc de muncă în țară, întreținându-le și pe minore. Ulterior părțile au convenit ca minorele să plece iar în Irlanda unde au mai stat împreună cu pârâtul un an și Revenind în România, minorele au locuit alternativ atât la domiciliul mamei cât și la domiciliul bunicilor paterni. De asemenea, reclamanta a mai menționat că aceasta a plecat apoi în Italia pentru realiza venituri, trimițându-le bani în țară minorelor ( 500 euro lunar ), iar când s-a reîntors în țară le-a găsit pe minore într-o stare deplorabilă, acestea fiind neîngrijite sub aspect vestimentar.

Totodată, reclamanta a arătat în cererea formulată că, după ce le- reproșat socrilor starea în care se aflau minorele, aceștia i-au adresat cuvinte jignitoare, iar socrul a agresat-o fizic și în prezent minorele locuiesc în domiciliul reclamantei în care există condiții bune de locuit, iar părinții acesteia contribuie din punct de vedere financiar la procesul de creștere al minorelor, trimițându-i diverse sume de bani din Italia, unde părinții acesteia lucrează.

La rândul său, pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională în cadrul dosarului civil nr-, solicitând respingerea acțiunii reclamantei și stabilirea domiciliului minorelor la acesta, cu motivarea că, cele 3 minore au rămas la el și la bunicii paterni, în timp ce reclamanta a intrat în relații de concubinaj cu un alt, iar condițiile de locuit pe care pârâtul le poate oferi minorelor sunt optime pentru a le putea asigura o bună creștere și dezvoltare.

În susținerea cererii reconvenționale au fost depuse adeverințele de elev pentru cele 3 minore de la Școala generală.

În cadrul dosarului civil nr-, pârâtul a fost prezent la termenul de judecată din data de 24.03. 2008, dată la care s-a consemnat prin încheierea de ședință din data respectivă încuviințarea probei cu 2 martori solicitată de acesta, iar reclamantei, prin apărător, i s-a încuviințat de asemenea, proba cu 2 martori. S- dispus introducerea în cauză a Autorității Tutelare Consiliul Local și efectuarea anchetelor sociale la domiciliile ambelor părți, fiind întocmite și depuse ulterior la dosar referatele de anchetă socială nr. 1829 și 1830/17.04.2008.

Dosarul civil nr- a fost înaintat în ședința de judecată a completului CMF 1, părțile având duble calități procesuale, iar între cele 2 cauze existând o strânsă legătură, astfel că prin încheierea de ședință din data de 20.06.2008, în conformitate cu art. 164 Cod pr. civ. instanța pus în discuția părților și a admis excepția conexității, dispunând conexarea cauzelor civile - și -.

Prin sentința civilă nr.14903/17.10.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a admis cererea completată formulată de reclamantul-pârât, în contradictoriu cu pârâta reclamantă și s-a respins cererea pârâtei reclamante.

S-a dispus stabilirea domiciliului minorelor născută la 03.06.2000, născută la 12.05. 2001 și născută la 28.01.2003 la domiciliul reclamantului pârât, situat în localitatea, jud.

S-a dispus stabilirea în sarcina pârâtei reclamante și în favoarea fiecărei minore, la plata unei pensii lunare de întreținere în cuantum de câte 90 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii reclamantului pârât 30.01.2008 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației de întreținere.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamantul -pârât și pârâta reclamantă au trăit în concubinaj, relație din care au rezultat 3 minore născută la 03.06.2000, născută la 12.05. 2001 și născută la 28.01.2003. De aproximativ 4-5 ani, părțile s-au separat în fapt, dată de la care până în prezent, cele 3 minore au locuit alternativ atât la domiciliul reclamantului-pârât cât și în domiciliul pârâtei reclamante. Ambele părți au fost plecate în străinătate și s-au ocupat de creșterea și educarea minorelor, acestea fiind atașate de ambii părinți cât și de bunicii paterni. Atât reclamantul-pârât cât și pârâta reclamantă au condiții bune de locuit. Părțile nu realizează venituri. Susținerile pârâtei reclamante că primite diverse sume de bani de la părinții săi din străinătate au fost confirmate cu înscrisurile de la dosar- pentru perioada lunilor aprilie, iunie,iulie 2008, în timp ce susținerile reclamantului pârât că a trimis bani în țară pentru creșterea minorelor au fost confirmate cu înscrisurile depuse la dosar pentru lunile august și septembrie 2008.

Printr-o analiză comparativă și a referatelor de anchetă socială a rezultat, pe lângă faptul că ambele părți au condiții bune de locuit și aspectul că părțile fiind plecate în străinătate, în acele intervale de timp, cele 3 minore au locuit mai mult cu bunicii paterni, iar în domiciliul pârâtei, minorele au locuit doar în intervalul de timp cât aceasta revenea în țară și unde actualmente locuiește și noul concubin al pârâtei, ceea ce înseamnă că minorelor le este mai apropiat mediul familial din domiciliul tatălui alături de bunicii paterni, unde s-au obișnuit să locuiască și să crească.

Or, faptul că pârâta reclamantă a angajat o altă relație de concubinaj, iar actualul concubin locuiește în imobilul acesteia, așa cum se desprinde din referatul de anchetă socială, constituie dovada certă a unui conduite neconforme exigențelor unei vieți de familie, conduită care sub aspectul moralității, pârâta reclamantă nu prezintă garanția unui model demn de urmat, fiind de natură să afecteze în mod cert închegarea armonioasă a individualității minorelor, instanța putând să concluzioneze întemeiat că, în principiu, este inacceptabil ca minorele să fie încredințate acesteia.

Condiția determinantă, în funcție de care instanța are obligația să hotărască situația juridică a minorelor, este aceea de a fi satisfăcute interesele acestora, astfel că, prin prisma argumentelor avute în vedere de instanță, în analizarea interesului legal al minorelor, a rezultat că acesta poate fi realizat mai bine prin menținerea echilibrului familial într-un mediu care să le confere minorelor un climat de viață stabil și cu care acestea deja s-au obișnuit și familiarizat în domiciliul tatălui și al bunicilor paterni pentru starea de bine a minorelor care trebuie să primeze.

In raport de aceste considerente coroborate cu dispoz. art 100 al. 3 cf,

instanța a apreciat că cererea completată a reclamantului pârât este întemeiată.

Ca atare, instanța a dispus stabilirea domiciliului minorelor născută la 03.06.2000, născută la 12.05. 2001 și născută la 28.01.2003 la domiciliul reclamantului pârât situat în localitatea,- jud

În ceea ce privește contribuția la cheltuielile de creștere, educare, învățătură, pentru copiii născuți din afara căsătoriei, acestea se vor hotărî potrivit art 42. al 3 Codul familiei, care se aplică prin asemănare.

Conform art.31 din L 272/2004, ambii părinți sun responsabili pentru creșterea copiilor. Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului.

Pornind de la acest principiu, consacrat de lege, privind protecția și promovarea interesului copilului, consacrat de lege, a rezultat că interesul minorilor este acela de a primi întreținere și de la părintele căruia nu i-a fost încredințat.

În cazul în care cel care urmează să plătească pensia de întreținere nu are venituri sau mijloace materiale, dar este capabil de muncă -în situația din speță - pârâta reclamantă nu poate fi scutită de îndeplinirea obligației de întreținere, întrucât orice persoană capabilă de muncă are posibilitatea de a realiza un venit prin muncă.

Prin urmare, lipsa unor venituri, nu scutește pe debitor de obligația de întreținere, pârâta reclamantă având obligația de a depune diligențe pentru realizarea de venituri, cel puțin egale cu venitul minim pe economia națională.

Prin noțiunea de "mijloace" la care se referă codul familiei, se înțelege nu numai mijloace materiale, ci și aptitudinea de a munci a celui obligat la întreținere, care este izvorul obținerii mijloacelor materiale.

Astfel, prin aplicarea acestei reguli prevăzută de noțiunea de mijloace -instanța poate prezuma existența unor venituri sau a altor surse din punct de vedere financiar ale debitorului obligației de întreținere, deoarece nu s-ar explica în alt mod cum acesta își asigură propria existență.

Potrivit art.86, alin.1 coroborat cu art.107, alin.1/Cod. - obligația de întreținere există și între părinți și copii.

Aceste dispoziții legale sunt completate de art.86, alin.3/Cod. care statuează că descendentul cât timp este minor, are dreptul la întreținere oricare ar fi pricina nevoii în care se află. Obligația de a contribui la cheltuielile privind întreținerea copilului minor reprezintă așadar, aspectul patrimonial al îndatoririlor părintești legate de creșterea, îngrijirea și educarea acestuia.

Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează aop lăti, astfel cum statuează dispozițiile art.94, alin.1/Cod.

Minorele au o vârstă fragedă și au nevoie de posibilități materiale pentru o creștere, dezvoltare și educare corespunzătoare.

În cauza dedusă judecății, la calcularea pensiei de întreținere s-au avut în vedere cuantumul venitului minim pe economia națională - în funcție de criteriile de mai sus.

Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâta, criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

În motivarea apelului a arătat că nstanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, bazându-se, în principal, pe o singură probă și anume, ancheta socială efectuată la domiciliul său.

Astfel, în motivarea hotărârii s-a arătat că ea a angajat o nouă relație de concubinaj, iar actualul concubin locuiește în imobilul în care locuiește și ea, fapt ce se desprinde din referatul de anchetă socială. În continuare, instanța de fond a arătat faptul că, conviețuirea cu actualul concubin în imobilul său constituie dovada certă a unei conduite neconforme exigentei unei vieți de familie și că ea nu prezintă garanția unui model demn de urmat, fiind de natură să afecteze în mod cert închegarea armonioasă a individualității minorelor.

Apelanta a arătat că susținerile instanței de fond sunt neîntemeiate întrucât din lecturarea referatului de ancheta socială se observă clar că nu se face vorbire despre faptul că în imobilul în care locuiește ar locui și concubinul său care de fapt nu există, întrucât nu este angajată în vreo relație de concubinaj.

A mai arătat că instanța de fond avea obligația să analizeze toate probele existente la dosar, să arate pe care dintre acestea le înlătura și de ce.

Astfel, martorele propuse de ea, și anume și au reliefat faptul că minorele locuiesc cu ea și sunt bine îngrijite în domiciliul părinților.

Prin decizia civilă nr. 27 din 30.01.2009, Tribunalul Dolja admis apelul formulat de pârâta, împotriva sentinței civile nr.14903/17.10.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr.-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.

S-a schimbat în totalitate sentința apelată, în sensul că, pe fond, s-a respins cererea completată formulată de reclamantul pârât și s-a admis cererea formulată de pârâta reclamantă.

Au fost încredințate mamei, spre creștere și educare, minorele, născută la data de 28.01.2003, născută la data de 12.05.2001 și, născută la data de 03.06.2000.

A fost obligat reclamantul pârât, către pârâta reclamantă, în favoarea minorelor, la pensie de întreținere în cuantum de 75 lei pentru fiecare minoră, începând cu data de 30.01.2009 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației, la plata sumei de 10 lei reprezentând cheltuieli de judecată pentru fond și la plata sumei de 305 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel, către reclamantă

Din motivarea acestei hotărâri se poate reține că instanța a apreciat corect probatoriul din dosar, că apelanta a făcut dovada faptului că deține condiții mai bune de creștere și educare și că este în interesul minorelor să fie încredințate pentru creștere și educare la mamă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea ei ca nelegală, cu respingerea apelului și menținerea sentinței de fond.

Recurentul a arătat că instanța a apreciat greșit interesul minorelor, că minorele se află în realitate la domiciliul său, unde sunt îngrijite de bunicii paterni și că pârâta se află în străinătate unde în nici un caz nu poate să se ocupe de îngrijirea și educația minorilor.

Recursul este fondat.

Esențial în cauză, conform art. 42 Codul familiei, îl constituie interesul minorelor a cărei îngrijire formează obiectul disputei procesuale.

Or, cel mai edificator element probatoriu pentru determinarea acestui interes este o audiere directă și nemijlocită de către instanță a minorei, născută la 12.05.2001. Aceasta având vârsta de 8 ani înțelege propria situație și a putut formula în mod coerent și concludent o opinie asupra propriei situații cât și a situației nevoilor sale.

Se poate reține astfel o stare de fapt corectă și în acord cu realitatea directă, așa cum o percepe minora în raport de propriile sale nevoi și interese.

Se poate concluziona astfel, fără tăgadă, că minorele se află efectiv în îngrijirea tatălui ajutat de bunicii paterni. Că s-a ajuns la această situație datorită faptului că ambii părinți erau plecați în străinătate, dar că ulterior s-a întors doar tatăl reclamant, care apoi s-a implicat nemijlocit de îngrijirea minorelor.

În această situație este în interesul minorelor să rămână acolo unde se află și anume în domiciliul tatălui, care are condiții mai bune de creștere și educare și poate de asemenea pe ajutorul bunicilor paterni.

O schimbare a mediului în care se află minorele ar fi dăunător dezvoltării acestora, așa încât interesul lor este acela de a rămâne acolo unde se află de o lungă perioadă, mediu în care s-au obișnuit și în care sunt bine îngrijite și educate.

În consecință, Curtea apreciază că recursul reclamantului este fondat, urmând ca, în baza art. 312 Cod pr. civ. să îl admită cu consecința respingerii apelului formulat de pârâtă, modificarea deciziei de apel și menținerea sentinței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 27 din data de 30 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă.

Modifică decizia civilă sus menționată, în sensul că respinge apelul formulat de pârâta și menține sentința civilă nr. 14903/17.10.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Iunie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. jud. -

Tehn.

4 ex./17.06.2009

*:B-DUL NICOLAE TITULESCU NR.4

Craiova, Dolj, Cod 200188

(: +40251-418568: +40251-415600

(: +40251-413179

e-mail: cacraiova@just.ro


DOSAR Nr-

PROCES - VERBAL

Încheiat azi 16 iunie 2009

În conformitate cu dispozițiile art.42 (1) din Codul Familiei, art.24 alin.2 raportat la art.125 alin.2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, s-a procedat la ascultarea, în Camera de consiliu, a minorei, născută la data de 03.06. 2000.

Copilul a fost informat asupra consecințelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum și asupra consecințelor oricărei decizii care îl privește.

Minora a arătat următoarele:

În prezent este în clasa a treia și locuiește cu cele două surori la domiciliul tatălui și bunicilor paterni din clasa a doua. Până în clasa a doua, a fost împreună cu tatăl în Irlanda și Italia.

A mai arătat că a locuit cu ambii părinți dar nu poate să precizeze în ce perioadă. La bunicii materni au stat doar o săptămână întrucât mama a plecat în Italia, revenind la bunicii paterni. Era în clasa I-a când aceasta a plecat. În perioada când se aflau în Italia ambii părinți le trimiteau pachete.

În prezent doarme cu, cea de-a doua soră cu bunica paternă iar cea de-a treia soră cu o altă mătușă. În imobil mai sunt două camere libere.

A arătat că dorește să rămână la domiciliul tatălui împreună cu bunicii paterni.

Procesul-verbal s-a încheiat într-un exemplar, urmând a fi atașat dosarului.

PREȘEDINTE,

- -

GREFIER,

- -

*:B-DUL NICOLAE TITULESCU NR.4

Craiova, Dolj, Cod 200188

(: +40251-418568: +40251-415600

(: +40251-413179

e-mail: cacraiova@just.ro

DOSAR Nr-

PROCES - VERBAL

Încheiat azi 16 iunie 2009

În conformitate cu dispozițiile art.42 (1) din Codul Familiei, art.24 alin.2 raportat la art.125 alin.2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, s-a procedat la ascultarea, în Camera de consiliu, a minorei, născută la data de 12.05. 2001.

Copilul a fost informat asupra consecințelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum și asupra consecințelor oricărei decizii care îl privește.

Minora a arătat următoarele:

În prezent este în clasa a doua. Locuiește cu tatăl și bunicii paterni de când era în clasa I -

A arătat că în perioada în care mama a plecat în Italia, atât ea, cât și surorile ei nu erau la școală. primeau doar de la tată, care era plecat de asemenea în Italia.

În prezent doarme cu sora sa mai mică, în imobil fiind libere încă trei camere.

A arătat că dorește să rămână la domiciliul tatălui împreună cu bunicii paterni.

Procesul-verbal s-a încheiat într-un exemplar, urmând a fi atașat dosarului.

PREȘEDINTE,

- -

GREFIER,

- -

Președinte:Dan Spânu
Judecători:Dan Spânu, Emilian Lupean, Alexandrina Marica

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreținere. Decizia 763/2009. Curtea de Apel Craiova