Stabilire program vizitare minor. Decizia 513/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 513/R/2009 | |
Ședința publică 4 martie 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Traian Dârjan | - - |
JUDECĂTORI: Traian Dârjan, Marta Carmen Vitos Tania | - - - - - |
GREFIER: | TARȚA |
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta, și respectiv de pârâtul împotrivadeciziei civile nr. 96/A din 4 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, având ca obiect stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal, la prima și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate în termenul legal, s-au comunicat părților și sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 26 februarie 2009, pârâtul recurent a depus la dosar, prin registratura instanței întâmpinare, la care au fost anexate o adeverință emisă de administrația locală și traducerea legalizată a acesteia, o adeverință emisă de contrul social și traducerea legalizată a acesteia, precum și o împuternicire avocațială pentru redactare întâmpinare.
Se constată că prin memoriile de recurs, atât reclamanta cât și pârâtul au solicitat judecarea cauzei în lipsă (filele 4 și 12 din dosar).
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3040 din 11 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr-, s- admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta, împotriva pârâtului și în consecință a fost obligat pârâtul să-i permită reclamantei să aibă legături personale cu minorul, născut la 01.06.2003, stabilind următorul program de vizitare: reclamanta va putea lua minorul la domiciliul său în prima și a treia săptămână din lună, de sâmbătă de la ora 12,00 până duminica la ora 18,00, două săptămâni pe perioada vacanței de vară, în primul an în luna iulie și în următorul an în luna august, iar în vacanțele de sărbători a doua zi de Paști și C între orele 12,00 și 20,00, cu readucerea minorului la domiciliul pârâtului; s-au compensat în întregime cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, pe baza actelor dosarului prima instanță a reținut următoarele:
Din relațiile de concubinaj a părților a rezultat minorul -, născut la data de 01.06.2003, iar prin Sentința civilă nr. 15/2008, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr- minorul în cauză a fost încredințat tatălui reclamant spre creștere și educare, cu obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 97,50 lei lunar.
Potrivit dispozițiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei, părintele căruia nu i s-a încredințat copilul păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională. Acest drept urmează însă să fie exercitat în asemenea măsură încât să nu aibă o influență negativă asupra creșterii copilului, trebuind să fie respectate condițiile normale în privința întreținerii unor asemenea legături.
În aplicarea dispozițiilor invocate, instanța a admis în parte acțiunea formulată, avându-se în vedere interesul superior al copilului, apreciindu-se că programul propus de reclamantă este excesiv raportat la vârsta fragedă a minorului, când se impune ca acesta să aibă un program riguros de masă și somn, fiind necesară păstrarea unei continuități în acest sens.
În ceea ce privește cererea reclamantei de a vizita minorul în zilele de luni și miercuri ale fiecărei săptămâni s-a apreciat că, fiind în cursul săptămânii, acest program ar fi de natură să afecteze activitățile zilnice ale copilului, astfel încât nu s-a dat curs solicitărilor reclamantei în sensul celor arătate.
Raportat la întâmpinarea pârâtului, prin care dorește supravegherea continuă a minorului fără luarea de la domiciliu, instanța a considerat că aceasta nu se impune, deoarece în cauză nu sunt motive care să justifice prezența pârâtului, fiind oportun ca exercitarea în concret de către reclamantă a dreptului de a menține legături personale cu copilul să nu fie stânjenită de tată, comunicarea dintre mamă și fiul său trebuind să aibă loc în mod firesc, fără nici o restrângere.
Prin decizia civilă nr. 96/A/4.12.2008 a Tribunalului Bistrița -N s-a admis apelul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 3040 din 19 septembrie 2008 Judecătoriei Bistrița, a fost schimbată în parte hotărârea în sensul că i s- încuviințat reclamantei să îl ia pe minorul la domiciliul său în cea de-a doua săptămână a vacanței de C, în prima săptămână a vacanței de Paște, iar în vacanța de vară din data de 15 iulie până în data de 15 august, cu obligația de a readuce copilul la domiciliul pârâtului.
A fost menținută dispoziția privind vizitarea copilului în prima și a treia săptămână din lună.
A fost obligat pârâtul intimat să plătească reclamantei apelante suma de 4,15 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut următoarele:
Reclamanta a investit prima instanță cu o cerere de stabilire a programului de vizitare a copilului, născut la data de 01.06.2003 în loc. VDj ud.
În aceste condiții, analiza cererii se circumscrie prevederilor art. 43 alin.3 din Codul familiei, aplicabil în speță în baza art. 65 din același cod, fără a se verifica aspectele ce țin de încredințarea copilului, învederate atât în cuprinsul motivelor acțiunii, cât și în motivarea apelului.
Este de subliniat faptul că stabilirea programului de vizitare nu implică o "împărțeală" în mod egal al timpului copilului, cum pare să fi înțeles reclamanta, ci presupune crearea cadrului optim pentru părintele căruia nu i s-a încredințat copilul de a dezvolta și menține legături personale cu copilul și de a veghea (și nu de a impune) la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.
Stabilirea programului de vizitare, ca orice măsură referitoare la copil, trebuie să se subordoneze în primul rând interesului superior al acestuia, principiul fiind determinant inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, potrivit art. 2 alin.1 și 2 din Legea 272/2004 și art. 97 alin.2 din Codul familiei.
Prin urmare, stabilirea programului de vizitare a copilului trebuie să se facă în primul rând în funcție de interesul superior al acestuia și nu de interesul de moment al părinților sau de relațiile existente între aceștia.
Având în vedere vârsta fragedă a copilului, situația concretă a părinților, care locuiesc în state diferite, respectiv mama reclamantă în Italia iar tatăl pârât împreună cu copilul în Austria (unde s-au mutat după înregistrarea acțiunii, locuind cu forme legale, potrivit actelor depuse în traducere la fila 20 și 21 din dosarul de fond), programul de vizitare nu poate fi adaptat la împrejurările speței.
S-a reținut că fiind investită cu o cerere de stabilire a programului de vizitare, instanța este obligată să hotărască în funcție de interesul copilului și nu neapărat în modalitățile solicitate de reclamant, atâta timp cât între cei doi părinți nu a intervenit o înțelegere care să corespundă nevoilor copilului. Așa fiind, nici modalitatea de vizitare solicitată în apel d e către reclamantă nu este o cerere nouă, în sensul prevederilor art. 294 din Codul d e procedură civilă, instanța fiind obligată să analizeze toate variantele posibile și conforme nevoii copilului de a avea un cămin stabil, un program bine stabilit și definit, dar și celei de a păstra legături personale specifice cu părintele căruia nu i-a fost încredințat.
În mod corect prima instanță a apreciat că în timpul anului se impune vizitarea copilului de către mama reclamantă în prima și a treia săptămână din lună de sâmbătă ora 12,00 până duminică ora 18,00, acest program fiind suficient ca reclamanta să poată dezvolta și consolida o relație cu fiul său, mai ales că această relație nu s-a manifestat până în prezent decât în mod sporadic, așa cum recunosc ambele părți, și cum rezultă și din cuprinsul sentinței civile nr. 15/2008, irevocabilă, prin care copilul a fost încredințat tatălui.
În mod judicios a soluționat instanța de fond și cererea de vizitare a copilului în timpul săptămânii, un astfel de program fiind de natură a afecta activitățile zilnice ale copilului, rațiune care împiedică și adoptarea modalității de vizitare susținută în apel, respectiv de miercuri până joi în a doua și a patra săptămână a lunii. Luarea săptămânală copilului de la domiciliul său obișnuit ar fi excesivă, față de nevoia acestuia de a avea un cămin stabil, ar produce o bulversare a programului acestuia și nu ar servi decât, eventual, interesele mamei reclamante.
În ceea ce privește programul stabilit de instanța de fond pentru vacanțe, tribunalul a constatat că perioadele stabilite sunt insuficiente, deoarece în vacanțe este posibilă acordarea unei oportunități pentru părinte și copil de a dezvolta o legătură trainică, fără a aduce atingere programului zilnic al copilului.
Astfel, vizitarea de către reclamantă a lui în cea de-a doua zi a sărbătorilor religioase de la ora 12 până la ora 20 nu este o soluție acceptabilă nici din punctul de vedere al copilului și nici din cel al părinților și ar fi dificil de pus în practică.
Tribunalul a apreciat că petrecerea celei de-a doua săptămâni din vacanța de C și a primei săptămâni din vacanța de Paște cu mama reclamantă este necesară și suficientă pentru a da posibilitatea copilului de a se bucura de sărbători și în familia mamei (chiar extinsă), iar fragmentarea acestei vacanțe, sau petrecerea alternativă, nu aduce nimic benefic pentru copil, ci doar satisface interesele părintelui la care nu se află copilul, înlăturând posibilitatea pentru celălalt părinte de a pleca cu copilul în vacanță, la rude etc.
În perioada vacanței de vară, destul de lungă în cazul copiilor preșcolari, petrecerea cu mama reclamantă a unei perioade de doar două săptămâni este insuficientă și nedreaptă, fiind singura ocazie de a petrece cu copilul un timp mai îndelungat.
Stabilirea unei perioade de o lună, respectiv din 15 iulie până în 15 august, corespunde atât interesului copilului de a-și petrece o bună parte din vacanță cu mama, de a călători împreună cu aceasta, însă permite și tatălui să-și organizeze concediul de odihnă, sau cel puțin o parte din acesta împreună cu copilul.
Pentru motivele arătate mai sus și în baza art. 296 din Codul d e procedură civilă, tribunalul a admis apelul declarat de reclamantă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâtul.
Prin recursul declarat de reclamantă, s-a solicitat modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii cererii de a lua pe minor la domiciliul său în prima și a treia săptămână din lună, de sâmbătă de la ora 12, până duminică la ora 12, și în fiecare a doua și a patra săptămână din lună, de miercuri de la ora 12 și până joi la ora 18, obligându-se să-l ia de la școală, să-i asigure mediul familial, mâncare și odihnă, și să realizeze activitățile educative specifice vârstei.
Totodată, s-a solicitat ca în perioada vacanței de vară, minorul să fie împreună cu reclamanta în perioada 15 iulie - 21 august a fiecărui an.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că reținerea de către instanța de apel că luarea copilului în timpul săptămânii ar afecta nevoia acestuia de a avea un cămin stabil, și ar produce o bulversare a programului acestuia, nu este fondată, întrucât nu există niciun domiciliu obișnuit pentru minor, nu s-a efectuat o anchetă socială la domiciliul pârâtului din Austria. Minorul nu beneficiază de un program riguros de odihnă și alimentație, după cum susține instanța de apel, întrucât locuiește într-un mediu străin, își petrece timpul zilei cu persoane necunoscute, întrucât pârâtul se întoarce acasă doar seara.
Pârâtul îi interzice reclamantei sistematic orice legătură personală cu minorul.
Celelalte motive privind dreptul mamei de a munci într-o altă țară, modul în care s-a derulat un alt litigiu între părți, existența unui litigiu penal sunt străine de obiectul litigiului.
Pârâtul prin recursul promovat, solicitat modificarea deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerii hotărârii primei instanțe, sentința civilă nr. 3040/11.09.2008 Judecătoriei Bistrița.
În motivarea recursului, s-a arătat că programul stabilit de tribunal este excesiv raportat la vârsta și la programul minorului.
Pârâtul nu recunoaște că îi îngrădește reclamantei dreptul de a avea legături personale cu minorul și invocă faptul că, la domiciliul reclamantei nu s-a efectuat o anchetă socială din care să rezulte condițiile locative ale acesteia.
În prezent minorul urmează cursurile unei grădinițe cu program prelungit în timpul zilei, în timpul sărbătorilor de Paști vacanța este doar de o săptămână, iar în ipoteza menținerii programului stabilit de instanța de apel, prin plecarea minorului la mama sa timp de o săptămână în perioada sărbătorilor de Paști, pârâtul ar fi prejudiciat în relația cu fiul său, întrucât în acea perioadă și el beneficiază de concediu, ș ar fi o ocazie de petrece mai mult timp cu copilul lui.
În perioada vacanței, minorul are doar o lună de vacanță, iar în ipoteza în care aceasta și-o petrece integral cu mama sa, din nou pârâtul ar fi privat de posibilitatea de planifica o vacanță împreună cu copilul.
Dat fiind că părțile domiciliază în state diferite - pârâtul în Austria, și reclamanta în Italia - programul de vizitare stabilit de instanța de apel ar afecta și ar obosi minorul în vârstă de 5 ani.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
În ce privește recursul reclamantei: solicitarea acesteia constă în modificarea programului de vizitare în sensul completării în plus față de modalitatea stabilită de instanța de apel, cu program de vizitare și în timpul săptămânii alternativ la două săptămâni, de sâmbăta până duminica, și respectiv de miercuri până joi, precum și în timpul vacanței de vară, timp de 5 săptămâni față de cele 4, stabilite prin decizia recurată.
Programul cerut de reclamantă în fiecare săptămână, de 2 ori pe lună la sfârșitul săptămânii și de 2 ori pe lună în timpul acesteia, așa cum corect reținut instanța de apel, ar fi de natură să îl obosească excesiv pe minorul în vârstă de 5 ani, și să afecteze confortul fizic și psihic de care un copil la această vârstă are nevoie. Apare cu puterea evidenței că nu există nicio justificare pentru o eventuală încuviințare a plimbării minorului, săptămânal, din Austria în Italia și retur, pe o durată de 28 de ore, care include și deplasarea dus-întors. Distanța care ar fi de parcurs, care implică ore de călătorie cu diverse mijloace de transport și schimbarea frecventă a mediului din toate punctele de vedere - habitat, oameni, limbă, chiar și climă, cu certitudine nu poate avea o înrâurire benefică asupra dezvoltării fizice și psihice copilului.
În ce privește solicitarea de prelungire perioadei de 4 săptămâni din cursul verii la 5 săptămâni, nici aceasta nu este fondată. Având în vedere durata limitată a vacanței preșcolare și școlare, a concediilor adulților, aprecierea instanței de apel asupra duratei de 4 săptămâni este corectă și rezonabilă, atât cu privire la minor, cărui interes prevalează, cât și în privința ambilor părinți.
În ce privește recursul pârâtului, nici acesta nu este fondat. Solicitarea acestuia de menținere hotărârii judecătoriei nu poate fi soluționată în sens favorabil, întrucât, prin această hotărâre s-a stabilit program de vizitare a minorului de către mamă în fiecare săptămână câte 28 de ore, ceea ce, așa cum a reținut instanța de apel și așa cum s-a arătat anterior, este un program excesiv de încărcat pentru copil, susceptibil de pune în pericol sănătatea și dezvoltarea acestuia.
din vacanța de Paști în care instanța de apel a stabilit că minorul se va afla la reclamantă, va fi menținută, chiar în ipoteza în care minorul are o singură săptămână de vacanță. Chiar dacă tatăl în această perioadă nu va fi alături de copilul său, aspect perceput de pârât ca o privare, având în vedere că minorul îi este încredințat lui spre creștere și educare, tatăl are posibilitatea să compenseze acest timp în celelalte perioade - evident, mai îndelungate - de timp în care copilul este lângă el.
Nici solicitarea pârâtului de diminuare a perioadei din vacanța de vară în care minorul se va afla la mama sa nu este fondată. Aceleași rațiuni care au condus la respingerea recursului reclamantei sub aspectul solicitării de prelungire perioadei de vară, în care minorul să își petreacă timpul cu mama, subzistă și pentru respingerea recursului pârâtului sub aspectul solicitării de diminuare a acestei perioade.
Atât durata vacanței școlare/preșcolare, cât și durata concediilor sunt suficiente ca un copil încredințat unuia dintre părinți să poată petrece timp de o lună vacanța cu celălalt părinte, iar diferența din timpul vacanței cu părintele căruia îi este încredințat spre creștere și educare.
În ce privește concediile adulților, acest aspect nu poate fi luat în considerare de instanță, singurul interes care prezintă relevanță, fiind cel al minorului.
Pentru considerentele arătate, în baza art.312 alin.1 Cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta și de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 96/A din 4 decembrie 2008 Tribunalului Bistrița N, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - TARȚA
Red. MV dact. GC
2 ex/12.03.2009
Jud.apel:,.
Președinte:Traian DârjanJudecători:Traian Dârjan, Marta Carmen Vitos Tania
| ← Plasament. Decizia 138/2010. Curtea de Apel Bucuresti | Pensie întreținere. Decizia 763/2009. Curtea de Apel Craiova → |
|---|
