Pensie întreținere. Decizia 907/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 907

Ședința publică de la 15 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Emilian Lupean

JUDECĂTOR 2: Dan Spânu

JUDECĂTOR 3: Alexandrina Marica

Grefier: - - -

Pe rol judecarea recursului formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 657 in data de 12 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă, având ca obiect pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este declarat împotriva unei decizii irevocabile, precum și cererea formulată de recurentul reclamant, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, după care;

Instanța, luând act de cererea formulată de recurentul reclamant, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 368/04.03.2009 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr-, s-a dmis acțiunea reclamantului împotriva pârâtei.

S-a dispus micșorarea pensiei de întreținere stabilită prin sentința civilă nr. 979/2008 a Judecătoriei Corabia, județul O, în favoarea pârâtei, născută la data de 17.02.1987, de la 475 lei lunar, la 150 lei lunar, cu începere de la data de 11.12.2008 și până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de vârsta de 26 ani.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul este tatăl pârâtei și prin sentința civila nr. 979/14.07.2008, pronunțată de Judecătoria Corabia, în dosarul cu nr-, s-a dispus majorarea pensiei de întreținere la care acesta a fost obligat in favoarea reclamantei de la 400 lei, la suma de 475 lei lunar, cu începere de la data de 19.05. 2008 și la terminarea studiilor,dar nu mai mult de vârsta de 26 ani.

La stabilirea cuantumului acestei sume s-a avut in vedere dispozițiile art. 86 si 94 codul familiei, nevoile crescute ale reclamantei fata de ultima majorare, aceasta fiind elevă, ținându-se seama si de faptul că la acel moment reclamantul realiza venituri cu caracter permanent.

Pe de alta parte s-au avut în vedere și prevederile art. 101 Codul familiei, în care se arată că "Părinții sunt datori sa îngrijească de copil. Ei sunt obligați sa crească copilul, îngrijind de sănătatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, învățătură si pregătirea profesionala a cestuia".

Reclamantul a considerat că suma pe care o plătește în prezent depășește conform legii, având în vedere că nu mai este salariat, iar în prezent primește ajutor de șomaj în cuantum de 608 lei.

Având în vedere si dispozițiile art. 107, art. 94 alin. 2 din Codul familiei, instanța a apreciat ca cererea reclamantului privind reducerea pensiei de întreținere în favoarea fiicei sale este întemeiată, urmând aoa dmite, stabilind pensia de întreținere la 150 lei, în raport de HG 1051/10.09.2008 care stabilește venitul minim garantat pe țară la 600 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, considerând-o netemeinică și nelegală, deoarece sora pârâtei nu are calitatea de aor eprezenta pe pârâtă în instanță, iar pensia stabilită este nelegală întrucât nu s-a ținut cont de faptul că reclamantul nu realizează venituri, în prezent ajutorul de șomaj încetând la 01.02.2009.

Tribunalul Olt prin decizia civilă nr. 657/12 mai 2009 respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamnat, cu domiciliul în C, str. -, - 2,. B,. parter,. 5, județul O, împotriva sentinței civile nr. 368/04.03.2009 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, cu domiciliul în C, str. -, - 2B,. B,. 1,. 5, județul

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a considerat că în mod corect instanța de fond a stabilit cuantumul pensiei de întreținere în funcție de venitul minim garantat pe țară de 600 lei, în favoarea pârâtei până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de vârsta de 26 ani, ținând astfel cont de faptul că reclamantul nu mai primește ajutor de șomaj în cuantum de 608 lei.

În ceea ce privește motivul referitor la reprezentarea în instanță a pârâtei de către sora sa, este nefundat, deoarece nu este prejudiciat în nici un mod prin acordarea termenului în cunoștință pentru pârâtă, prin sora sa, cauza putând fi judecată chiar și în lipsa pârâtei, atâta timp cât este vorba de interesele copilului care se află în continuarea studiilor.

Împotriva acestei decizii irevocabile a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În ședința publică de la 15 2009, s-a pus în discuție admisibilitatea recursului declarat împotriva unei hotărâri irevocabile.

Recursul se va respinge pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 299 alin. 1 Cod pr. civilă, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, sunt supuse recursului.

Unul din principiile fundamentale ce guvernează procesul civil, este principiul legalității căilor de atac, ce presupune că părțile nu pot uza în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procesuale prevăzute de lege, astfel încât nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat reducerea pensiei de întreținere stabilită în favoarea pârâtei, prin sentința civilă nr.979/2008 a Judecătoriei Corabia.

Tribunalul a soluționat calea de atac, aplicând corect dispozițiile art.2821Cod pr. civilă, în raport de care nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere.

În aceste condiții, se constată că decizia ce face obiectul prezentului recurs este o hotărâre pronunțată în recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. 2pct. 4 Cod pr. civilă, nesusceptibilă de a fi atacată la rândul său cu recurs, împotriva sa putându-se exercita în condițiile legii, celelalte căi extraordinare de atac.

Această concluzie decurge și din interpretarea dispozițiilor art. 299 alin.1 Cod pr. civilă, care enumeră categoriile de hotărâri ce pot fi atacate cu recurs, printre acestea neregăsindu-se și deciziile date în recurs.

Față de cele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 299 alin. 1 Cod pr. civilă, în temeiul art. 312 Cod pr. civilă se va respinge recursul declarat de reclamant, ca inadmisibil, situație în care nu se mai impune examinarea motivelor de recurs ce vizează probleme de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 657 in data de 12 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. jud. -

4 ex./22.09.2009

Jud.tribunal,

Jud.fond

Președinte:Emilian Lupean
Judecători:Emilian Lupean, Dan Spânu, Alexandrina Marica

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreținere. Decizia 907/2009. Curtea de Apel Craiova