Pensie întreținere. Decizia 92/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(53/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.92
Ședința publică de la 26.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 3: Bianca
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant-pârât, împotriva deciziei civile nr.1382 A din 06.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă-reclamantă și cu Autoritatea Tutelară - PRIMĂRIA SECTORULUI 2
Cauza are ca obiect - pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul-reclamant-pârât, personal, lipsind intimata-pârâtă-reclamantă și Autoritatea Tutelară - Primăria Sectorului 2
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că, prin serviciul registratură, la data de 07.12.2009, recurentul-reclamant-pârât a formulat cerere de repune pe rol a cauzei; l-a data de 09.12.2009 s-a dispus repunerea cauzei pe rol în temeiul dispozițiilor art.245 alin.1 Cod procedură civilă.
Recurentul-reclamant-pârât se legitimează cu CI seria - nr.-, eliberată de Secția 9 Poliție, la data de 04.05.2005. Totodată, învederează că își menține cererea de renunțare la judecarea cererii de recurs și solicită a se lua act de aceasta.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.9403/20.11.2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B s-au admis, în parte, cererea principală formulată de reclamantul-pârât în contradictoriu cu pârâta reclamantă și cu Autoritatea tutelară din cadrul PRIMĂRIEI SECTORULUI 2 B și cererea reconvențională, a fost desfăcută căsătoria încheiată de părți la data de 13.09.1997, înregistrată în registrul de stare civilă al Primăriei Municipiului B sub nr.86/1997, din culpă comună, a fost încredințat minorul -, născut la data de 03.02.2003, spre creștere și educare, pârâtei-reclamante și a fost obligat reclamantul-pârât la plata unei pensii de întreținere, lunare, în favoarea minorului, în cuantum de 400 lei, începând de la data de 05.02.2007, până la majorat; prin aceeași hotărâre a fost obligat reclamantul-pârât la 300 lei către pârâta-reclamantă reprezentând cheltuieli de judecată, proporțional cu pretențiile admise.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit mențiunilor actelor de stare civilă produse în cauză, părțile s-au căsătorit la data de 13.09.1997, iar din căsătorie a rezultat minorul, născut la data de 03.02.2003.
Potrivit declarației date de martorul audiat la propunerea reclamantului, numitul G, soții sunt separați din luna aprilie 2007, iar de aproximativ doi ani nu se mai înțeleg, între aceștia apărând discuții în cadrul cărora pârâta reclamantă îi face reproșuri reclamantului pârât, folosind cuvinte ce nu se pot reproduce.
Martorul audiat la propunerea pârâtei reclamante a declarat că bănuiește că reclamantul ar avea o relație extraconjugală, precum și faptul că deteriorarea relațiilor dintre soți ar fi fost determinată de influența mamei reclamantului care a fost auzită de martor afirmând că "dacă fiul său o asculta ar fi avut o soție mai bună".
Căsătoria se bazează pe afecțiunea și respectul reciproc al soților, pe deplina egalitate în drepturi dintre și femeie. Conform Codului Familiei (art. 2) membrii familiei sunt datori să-și acorde sprijin moral și material.
În speță, prin separarea soților în fapt, aceștia au demonstrat că nu sunt dispuși să-și asume aceste obligații, astfel încât comuniunea ce trebuie să existe între soț și soție este lipsită de orice suport. Mai mult, în cauză nu s-a făcut dovada că vreunul dintre soți ar fi încercat să reia relațiile specifice vieții de familie.
Drept consecință, instanța a apreciat că relațiile de familie sunt grav și iremediabil vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă din culpa ambilor soți.
Având în vedere dispozițiile art. 40 alin.2 fam. instanța a încuviințat ca pârâta - reclamantă să poarte în continuare numele dobândit la încheierea căsătoriei, având în vedere faptul că reclamantul nu s-a opus admiterii acestei cereri, iar pe de altă parte s-a apreciat ca fiind în interesul minorului ca acesta și mama sa să poarte același nume.
Instanța a încredințat spre creștere și educare pe minorul, născut la data de 03.02.2003, mamei, având în vedere înțelegerea părților în acest sens, concluziile raportului de anchetă socială dispus în cauză, care au opinat pentru această măsură, precum și depozițiile martorilor audiați în cauză și care au confirmat că mama se ocupă de creșterea copilului.
În temeiul art. 42 al. 3 și 4 raportat la art. 86 al. 1 și 3 și art. 94 al.1 și 3.fam. instanța l-a obligat pe reclamant la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului în cuantum de 400 lei lunar, începând cu data înregistrării cererii și până la majoratul copilului, raportat la înțelegerea părinților în acest sens.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, criticând sentința apelată sub următoarele aspecte:
Prima instanță greșit a dispus ca intimata pârâtă - reclamantă să mențină numele purtat în timpul căsătoriei și a ignorat dispozițiile legale în materie, cât și faptul că a fost de acord ca intimata să-și păstreze numele din căsătorie.
Din practicaua sentinței apelate rezultă fără nici un dubiu că nu a fost de acord cu menținerea numelui din căsătorie, dar în motivarea hotărârii instanța trece peste voința sa și încuviințează ca intimata să păstreze numele din căsătorie subliniind că el nu s-a opus (deși în practica este consemnată poziția sa expresă de opunere).
Apoi, instanța de fond nu mai face nici o referire cu privire la nume în dispozitivul hotărârii.
Prin sentința apelată a fost obligat la 400 lei lunar pensie de întreținere pentru minorul - născut în timpul căsătoriei, de la data introducerii acțiunii. Așa cum rezultă din actele dosarului nu a realizat venituri, dar la momentul pronunțării divorțului (20.11.2007) avea în perspectivă angajarea la o firma, motiv pentru care s-a înțeles cu intimata că va putea achita suma de 400 lei lunar.
S-a hotărât la această sumă având în vedere și promisiunea intimatei că-i va permite să aibă legături personale cu copilul, să-l poată duce la părinții săi să-l vadă, aceștia fiind dispuși să îl ajute din pensia lor la contribuția de 400 lei lunar pentru întreținerea minorului.
După pronunțarea divorțului, intimata îi pune piedici la vizitarea minorului, refuză constant să-l lase pe copil să-și vadă bunicii paterni, iar el nu a finalizat angajarea la firmă, așa încât în prezent nu realizează nici un fel de venit.
Din pensia părinților săi a achitat lunar pentru întreținerea minorului suma de 200 lei lunar.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.282 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.1382/A/06.11.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant-pârât și a schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că a dispus revenirea pârâtei-reclamante la numele "" purtat anterior încheierii căsătoriei; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, potrivit art.40 fam. la desfacerea căsătoriei prin divorț, soții se pot învoi ca soțul care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soț, să poarte acest nume și după desfacerea căsătoriei.
De asemenea, în același articol la punctul 3 se prevede că, dacă nu a intervenit o învoială sau dacă instanța nu a dat încuviințare, fiecare dintre foștii soți va purta numele ce avea înainte de căsătorie.
Din practicaua încheierii de ședință din data de 20.11.2007 rezultă cert că poziția reclamantului-pârât a fost aceea că nu este de acord ca soția sa să păstreze numele dobândit în timpul căsătoriei.
Având în vedere poziția acestuia, cât și aspectul că pârâta-reclamantă nu a dovedit că are motive temeinice care să justifice purtarea numelui dobândit în timpul căsătoriei, că i s-ar crea prejudicii, tribunalul a apreciat drept întemeiată această critică formulată de către apelant.
In ceea ce privește pensia de întreținere, tribunalul a constatat din analiza consemnărilor din practicaua sentinței că reclamantul-pârât, deși a învederat că nu realizează venituri constante, totuși s-a obligat să contribuie lunar la întreținerea minorului cu suma de 400 lei lunar, aspect asupra căruia și pârâta-reclamantă a fost de acord, instanța luând act de înțelegerea acestora cu privire la cuantumul pensiei de întreținere.
In cadrul căilor de atac exercitate împotriva hotărârilor, instanța de control judiciar este obligată să verifice legalitatea și temeinicia sentinței ce face obiectul apelului, în raport de momentul pronunțării sentinței.
Or, în cauza, tribunalul a apreciat că sentința instanței de fond este legală și temeinică față de acordul reclamantului-pârât liber exprimat în sensul de a contribui lunar la întreținerea minorului cu suma de 400 lei, astfel încât orice aspecte ulterioare intervenite în hotărârea apelantului (în sensul că mama îi interzice să vadă copilul, să îl ia și să îl ducă la bunicii paterni) nu pot produce consecințe juridice.
In situația în care pensia de întreținere devine prea împovărătoare pentru debitorul obligației, acesta poate solicita reducerea cuantumului acesteia demonstrând ce venituri realizează.
de aceste considerente, de dispozițiile art.296 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul și a schimba în parte sentința apelată în sensul că pârâta reclamantă va reveni la numele anterior căsătoriei, acela de "".
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art.301 Cod de procedură civilă recurentul-reclamant-pârât, solicitând modificarea deciziei recurate sub aspectul cuantumului pensiei de întreținere la care a fost obligat.
Acesta a arătat în motivarea cererii de recurs că nu realizează venituri, astfel că solicită să fie obligat la plata unei pensii de întreținere calculată în raport de venitul minim pe economia națională.
Cererea de recurs a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art.312 Cod de procedură civilă și este scutită de plata taxei judiciare de timbru și de timbru judiciar, conform dispozițiilor art.15 lit.c din Legea nr.146/1997 și art.1 alin.2 din nr.OG32/1995.
Intimata-pârâtă-reclamantă nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.
În ședința publică de la 26 ianuarie 2010, recurentul-reclamant-pârât a învederat Curții că renunță la judecarea cererii de recurs, astfel că în temeiul dispozițiilor art.316, 298 și 246 Cod de procedură civilă și al principiului disponibilității, Curtea va lua act de renunțarea recurentului-reclamant-pârât la judecata cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea recurentului-reclamant-pârât la judecarea cererii de recurs formulată împotriva deciziei civile nr.1382/A/06.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă-reclamantă și Autoritatea Tutelară PRIMĂRIA SECTORULUI 2
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 ex/25.02.2010
----------------------------------------
- Secția a III-a -
-
Jud.Sector 2 -
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan, Bianca
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 1670/2010. Curtea de... | Plasament. Decizia 447/2009. Curtea de Apel Cluj → |
|---|
