Plasament. Decizia 1046/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 1046
Ședința publică din data de 15 decembrie 2009.
PREȘEDINTE: Eliza Marin
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTOR 3: Constanța Pană C -
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ PROTECȚIA COPILULUI prin reprezentant legal cu sediul în P,--16, județul P, împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din data de 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții, ambii domiciliați în comuna, sat Plaiul, nr. 139, județul P și DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ cu sediul în P,-, județul
Cerere de recurs scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-pârât, lipsă fiind recurenta-reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului P, intimații-pârâți și Direcția de Muncă și Protecție Socială
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Intimatul-pârât având cuvântul arată că intimata-pârâtă nu s-a putut prezenta în instanță față de împrejurarea că de curând a dat naștere unui alt copil și se află în concediu postnatal. Mai susține intimatul-pârât că dorește a fi reintegrată minora în familia naturală.
Lasă la aprecierea instanței cu privire la soluția ce se va pronunța.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii de îndreptare eroare materială din data de 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova ca fiind legală și temeinică.
Practic în cauză nu a fost vorba de o îndreptare eroare materială ci de nerezolvarea unui capăt de cerere accesoriu de către instanță.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea din data de 24.04.2009 reclamanta DGASPC P solicitat instantei ca prin soluția ce o va pronunta să dispună îndreptarea erorii materiale strecurată în sentința civilă nr.2779/03.11.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova in dosarul nr- în sensul că s-a omis a se menționa obligarea Direcției de Muncă și Protecție Socială P să plătească asistentului maternal profesionist, pentru minoră, alocația lunară de plasament începând cu data pronunțării sentinței.
În motivarea cererii s-a arătat că prin obiectul acțiunii s-a cerut și plata alocației de plasament, după cum s-a menționat și în considerente, astfel că se solicită îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinței a capătului ce cerere privitor la plata alocației lunare de plasament începând cu data pronunțării sentinței.
În cauză s-a administrat proba cu acte.
Prin încheierea de ședință din 29 dept. 2009 tribunalul a respins cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului privind sentința civilă nr. 2779/03.11.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova
Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut și constatat că disp. art. 281 cod pr. civila, stipulează că pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere erorile, omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum si orice alte erori materiale.
Verificând actele dosarului, tribunalul a constatat că în cauză instanța nu a dispus prin minută plata alocației de plasament, constatându-se că dispozitivul este conform cu minuta, nefiind aplicabile disp.art.281 pr.civ. deoarece omisiunea instanței de a dispune obligarea Direcției de Muncă și Protecție Socială P să plătească asistentului maternal profesionist, pentru minoră, alocația lunară de plasament începând cu data pronunțării sentinței, nu reprezintă o eroare materială, ci omisiunea instanței de a se pronunța pe un capăt de cerere.
Această omisiune nu a putut fi îndreptată printr-o cerere formulată în baza art.281 pr.civ. reprezentând eventual o eroare de judecată și nu o simplă eroare materială.
Față de cele arătate, tribunalul a respins cererea de îndreptare eroare materială ca neîntemeiată.
Împotriva susmenționatei încheieri de îndreptare eroare materială a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, susținând în esență că prin cererea formulată ce a avut ca obiect îndreptarea erorii materiale strecurată în Dispozitivul sentinței civile nr. 2779/3 nov. 2008, prin omisiunea instanței de menționare a capătului de cerere privitor la plata alocației lunare de plasament cuvenit copilului, conform celor reținute de instanță prin considerente, coroborat cu obiectul acțiunii reclamantei și motivarea sentinței de către instanță.
S-a mai susținut în motivele de recurs că în raport de respingerea cererii reclamantei și motivarea instanței, se apreciază greșită încherierea de îndreptare eroare materială din data de 29 sept. 2009 pentru nelegalitate, fiind aplicabile disp. art. 304 alin.1 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
S-a mai arătat că instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura și înțelesul lămurit, vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârrea pronunțată în aceste condiții, fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 281 Cod procedură civilă - în referire la natura și obiectul cauzei, la judecarea corectă a cauzei de către instanță asupra tuturor capetelor de cerere, la conformitatea motivării în fapt și în drept a sentinței prin considerente - instanța transformând greșit o cerere corect formulată și întemeiată pe dispozițiile art. 281 Cod procedură civilă - o cerere de soluționare pe calea de atac a recursului, considerând că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 281 Cod procedură civilă- cererea reprezentând eventual o eroare de judecată și nu o simplă eroare materială- situația în raprt de care a respins cererea de îndreptare eroare materială.
Recurenta DGASPC Pas olicitat Curții să constate: judecarea corectă în fapt și în drept a cauzei de către Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 2779/3 nov. 2008 - considerentele sentinței, precum și identitatea dispozitivului cu minuta, pe care recurenta nu o pune în discuție pentru a nu fi în situația atacării sentinței pe calea de atac a recursului, cerere reclamantei având caracterul și natura unei de îndreptare eroare materială prin omisiunea instanței prin procesul tehnoredactării sentinței și nu prin erori de judecată, instanța motivând și judecând corect asupra tuturor capetelor de cerere solicitate inclusiv, cel privind plata alocației de plasament - alin.1,2 și 11,12 - considerentele sentinței, capăt de cerere judecat dar omis de menționat cu ocazia tehnoredactării sentinței, drept pentru care, recurenta apreciază că sentința civilă nr. 2779/3 nov. 2008 corectă și legală, iar cererea de îndreptare eroare materială are caracterul și natura acesteia, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 281 Cod procedură civilă - pe cale de consecință, pentru nelegalitatea și netemeinicia respingerii cererii de îndreptare eroare materială.
S-a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat.
Curtea, examinând încheierea de îndreptare eroare materială la sentința civilă nr.2779/3 noiembrie 2008, din ședința Camerei de consiliul din 29.09.2009,a Tribunalului Prahova, conform art.304 rap.la art. 312 Cod pr.civilă va admite recursul, pentru următoarele considerente:
Obiectul cererii de îndreptare a erorii materiale a constat în a se completa dispozitivul sentinței civile nr. 2779/3 noiembrie 2008, pentru că s-a omis în a se menționa și capătul de cerere privitor la plata alocației lunare de plasament cuvenit copilului, așa cum de altfel s-a reținut corect de instanță în considerente.
Într-adevăr, din considerentele sentinței, ultimul paragraf, rezultă cu certitudine că instanța a analizat corect de altfel, acest aspect, menționând clar,totodată, instanța va obliga Direcția de Muncă și Protecție Socială P să plătească asistentului maternal profesionist, pentru minoră, alocația lunară de plasament începând cu data pronunțării sentinței".
S-a omis într-adevăr să se menționeze acest lucru în minută și în dispozitivul sentinței, dar aceasta nu înseamnă,că aplicând legea numai,în litera ei care ucide", nu și în spiritul ei, cum apreciază curtea, să aducem prejudicii mai grave unei persoane, care ar putea interpreta respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale, săvârșită de instanță, ca o sancțiune, că îngrijește un copil nevinovat, pentru care nu primește alocația legală, care i se cuvine, la care, în considerentele sentinței, instanța face referire în mod neechivoc, anume că urmează să fie obligată recurenta la plata acestei alocații.
În considerarea celor ce preced, Curtea, va admite recursul în conformitate cu prevederile art.304 pct. 1, 8 și 9 Cod pr.civilă, formulat împotriva încheierii din 29.09.2009, va modifica în tot încheierea, dispunând completarea sentinței civile nr.2779/3 noiembrie 2008, obligând, așa cum rezultă din considerentele acesteia, ultimul paragraf, recurenta la plata alocației de plasament în favoarea minorei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ PROTECȚIA COPILULUI prin reprezentant legal cu sediul în P,--16, județul P, împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din data de 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții, ambii domiciliați în comuna, sat Plaiul, nr. 139, județul P și DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ cu sediul în P,-, județul
Modifică în tot încheierea de îndreptare eroare materială din data de 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în sensul că admite cererea și dispune completarea sentinței civile nr. 2779/ 3 nov. 2008 pronunțată de același tribunal, obligând Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului P la plata alocației de plasament asistentului maternal profesionist pentru minoră.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 decembrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - C -
Grefier,
- -
Red./
Tehnored./grefier CM
5 ex./17 dec. 2009.
f-- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Eliza MarinJudecători:Eliza Marin, Elisabeta Gherasim, Constanța Pană
← Plasament. Decizia 1036/2009. Curtea de Apel Ploiesti | Divort. Decizia 18/2009. Curtea de Apel Timisoara → |
---|