Plasament. Decizia 1252/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 1252/
Ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, d-na, procuror în cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 254/17 august 2009, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și familie Brașov, în dosarul cu același nr.
La apelul nominal făcut în ședință publică - la pronunțare - se constată lipsa părților.
Procedura este îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 19 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, 26 octombrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin sentința civilă 254/17 septembrie 2009, Tribunalul pentru minori și familie Brașova admis cererea reclamantei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, în contradictoriu cu pârâtele și și în consecință, a dispus instituirea măsurii de protecție socială a plasamentului familial cu privire la copilul, născut la data e 28 iunie 2006, în Mun. B, CNP - -, la mătuța paternă, a stabilit ca drepturile și obligațiile părintești cu privire la persoana copilului să fie exercitate, respectiv îndeplinite, de către paternă a minorului, pârâta, iar cele cu privire la bunurile copilului de către președintele Consiliului Județean
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Copilul - s-a născut la data de 28 iunie 2006 în mun. B, jud. B, și este fiul din căsătorie al pârâtei, având stabilită filiația față de tatăl biologic, numitul, care a decedat la data de 26 septembrie 2006.
Raportul de evaluare detaliată întocmit în cauză de reclamantă, la data de 20 august 2009, cu privire la situația minorului -, evidențiază faptul că tatăl copilului a decedat în anul 2006, iar de la acel moment, cei trei copii ai familiei au rămas în grija mamei, aceasta fiind ajutată în procesul de creștere a copiilor de familia extinsă - mătușile și unchiul patern. Din declarațiile rudelor reiese faptul că, încă de la nașterea copilului, mama acestuia a avut un comportament inconstant în relația cu fiul său, nefiind capabilă să răspundă, în mod corespunzător, nevoilor de îngrijire, hrană, medicație și protecție de care acesta avea nevoie. Deși copilul a fost diagnosticat cu o boală foarte gravă - leucemie acută limfoblastică, mama pârâtă a refuzat constant atât internarea minorului în spital pentru investigații cât și aplicarea unui tratament adecvat, recomandat de medici, pentru ameliorarea consecințelor bolii. De asemenea, mama pârâtă nu respectă recomandările de specialitate în ceea ce privește regimul alimentar al copilului, dovedind astfel că nu conștientizează gravitatea bolii acestuia.
Având în vedere situația specială a copilului, paternă a acestuia - pârâtă -, care a ajutat-o constant pe mamă, de-a lungul timpului, mai ales după decesul soțului, la creșterea celor trei copii ai familiei, și-a exprimat dorința de a se implica efectiv în creșterea nepotului său -, fiind conștientă că vindecarea copilului depinde de modul în care acesta va fi îngrijit.
În ceea ce privește situația financiară a pârâtei, paternă a copilului, din cuprinsul aceluiași raport de evaluare detaliată reiese faptul că aceasta locuiește împreună cu sora sa - numita - într-o garsonieră proprietatea acesteia din urmă, iar veniturile familiei sunt formate din salariul pârâtei, în sumă de 750 de lei lunar.
Din cele ce preced, instanța constată că relația dintre copilul - și părintele său este, pentru moment, deficitară, ca urmare a faptului că mama minorului nu pare a conștientiza starea gravă de sănătate în care se află copilul, iar prin refuzul său nejustificat de a permite efectuarea unui tratament medical corespunzător, ceea ce presupune administrarea medicației prescrise și un regim alimentar impus de specialiști, pune în primejdie gravă integritatea fizică, sănătatea și chiar viața acestui copil.
în drept, se reține că, potrivit art. 44 din Legea nr. 272/2004 - privind protecția si promovarea drepturilor copilului, "copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală si socială".
în acest cadru legislativ dat, tribunalul specializat constată că mama copilului, prin conduita sa iresponsabilă, pune în primejdie sănătatea și dezvoltarea fizică ulterioară a fiului său minor. în continuare, urmează a constata și împrejurarea că paternă și-a exprimat intenția fermă de a se ocupa de creșterea și educarea minorului, îngrijindu-se ca acesta să primească tratamentul, medicația și regimul alimentar prescris de medici. Instanța mai reține și faptul că paternă prezintă garanții morale și beneficiază de mijloace materiale corespunzătoare pentru a se ocupa de creșterea și educarea nepotului său de frate.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta arătând că nu dorește să își despartă copiii.
Examinând sentința atacată în raport cu motivul e recurs invocat, Curtea reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, potrivit cărora, copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală și socială.
În acest context interesul superior al copilului este de a se afla în îngrijirea mătușii paterne, în condițiile în care mama copilului, prin conduita sa, pune în primejdie sănătatea și dezvoltarea fizică a acestuia.
Ca urmare, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod pr. civ. raportat la art. 38,44,62 din Legea nr. 272/2004, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta pârâtă împotriva sentinței civile nr. 254/2009 a Tribunalului pentru minori și familie Brașov.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă împotriva sentinței civile nr. 254/S/17.09.2009 a Tribunalului pentru minori și familie Brașov, pe care o menține.
IREVOCABILĂ
Pronunțată în ședință publică azi 26 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - --- - -- -
Grefier,
Red. - 2.12.09
Dact. GG - 14.12.09
6 ex.
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Daniel Marius Cosma, Maria
← Divort. Decizia 65/2009. Curtea de Apel Iasi | Divort. Decizia 562/2009. Curtea de Apel Bucuresti → |
---|