Divort. Decizia 65/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIE NR. 65
Ședința publică de la 30 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Susanu Claudia
JUDECĂTORI: Susanu Claudia, Ghideanu Anca Scripcariu Gabriela
- -
GREFIER: - -
Pe rol judecarea cauzei - Minori și familie - privind pe recurentul, domiciliat în V, str. - -,. 265,. C,. 15, jud. V în contradictoriu cu intimata, având ca obiect - divorț - recurs împotriva deciziei civile nr. 176/A/19.11.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 23 aprilie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi și pentru a se depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 30.04.2009, când ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă 112 din 14 ianuarie 2008 Judecătoria Vasluia admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta pârâtă, cu domiciliul ales în V, la Cabinet de Avocat,-, județul V, în contradictoriu cu pârâtul reclamant, domiciliat în V, str. - -,.265,. C,.15, județul V și a desfăcut prin divorț, din culpa pârâtului-reclamant, căsătoria părților încheiată la data de 05.03.1994, înregistrată la Primăria, sub nr. 61/05.03.1994.
Instanța a dispus ca reclamanta-pârâtă să revină la numele avut anterior căsătoriei, de," și a încredințat reclamantei, spre creștere și educare, minorii, născut la data de 13.11.1998 și -, născut la data de 01.11.2002 și l-a obligat pe pârâtul-reclamant să plătească pensie de întreținere lunară, în favoarea fiecărui minor, în cuantum de 41,5 lei, începând cu data de 14.03.2007 și până la majorat.
S-au respins cererea reconvențională și cererea reclamantei-pârâte, privind atribuirea apartamentului proprietate personală și evacuarea pârâtului-reclamant. S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, judecătoria a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 05.03.1994 și din căsătoria lor au rezultat minorii -, născut la data de 13.11.1998 și -, născut la data de 01.11.2002.
Din depoziția martorelor audiate la solicitarea reclamantei pârâte s-a reținut că între soți au apărut neînțelegeri, deoarece pârâtul reclamant manifesta o gelozie ieșită din comun, o suspecta pe soție că are relații intime cu mai mulți colegi de serviciu și cu alte persoane, aceste bănuieli nefiind justificate. Ca urmare a acestui comportament el provoca scandaluri, însoțite de violențe verbale la adresa soției, venea la locul ei de muncă și-i provoca probleme, îi dădea nenumărate telefoane la serviciu și o jignea. Martorele au asistat personal la conflicte între soți, respectiv certuri de proporții, ocazii cu care pârâtul reclamant o amenința pe soție cu moartea. Acest comportament al pârâtului-reclamant a afectat-o psihic pe soție, a creat un climat tensionat în familie și a determinat-o să părăsească domiciliul comun, împreună cu copiii. S-a reținut că pârâtul reclamant nu a avut un comportament violent fizic față de reclamanta pârâtă sau că el ar fi alungat-o din domiciliul comun.
Martorii audiați la solicitarea pârâtului reclamant nu au putut să contureze vreo culpă a reclamantei-pârâte, care să ducă la deteriorarea relațiilor de familie. Astfel, mama pârâtului reclamant locuiește la țară și nu are cunoștință de neînțelegerile dintre soți, iar martorul a fost doar de două ori în casa părților și nu a fost în măsură să relateze amănunte despre viața lor de familie.
Din probatoriul administrat în cauză s-a reținut că relațiile dintre părți sunt grav și iremediabil vătămate, din culpa pârâtului-reclamant, care nu și-a îndeplinit obligația de sprijin moral și material, a creat un climat necorespunzător în familie prin manifestările de gelozie exagerată și nejustificată, a jignit-o pe reclamanta-pârâtă și a amenințat-o cu moartea.
În temeiul art. 40 al. 3 Codul familiei s-a dispus ca reclamanta pârâtă să revină la numele avut anterior căsătoriei, de "".
La încredințarea minorilor s-a avut în vedere că reclamanta-pârâtă, de la despărțirea în fapt a soților, s-a ocupat în exclusivitate de creșterea și îngrijirea lor și prezintă garanții morale și materiale, pentru a le asigura o dezvoltare corespunzătoare, fapt ce rezultă atât din declarațiile martorilor cât și din concluziile referatului de anchetă socială.
Pârâtul-reclamant, în schimb, a avut un comportament necorespunzător în prezența minorului - deoarece, așa cum relatează martora, a amenințat-o pe soție cu moartea. Mai mult, martora a relatat că minorii sunt speriați în prezența tatălui și nu vor să meargă la el, dar sunt foarte atașați de mamă.
În ce privește cererea reclamantei-pârâte, de a-i fi atribuit apartamentul proprietatea părților, cu evacuarea pârâtului-reclamant, s-a apreciat că atribuirea spațiului de locuit unuia din soți și evacuarea celuilalt se pot dispune de instanță atunci când se face dovada imposibilității conviețuirii, datorită comportamentului violent al unuia din ei,celălalt soț nu are alt spațiu de locuit iar faptele abuzive comise de soțul turbulent pun în pericol integritatea fizică și morală a celuilalt soț sau a copiilor.
În cauza de față, din probele administrate rezultă că între soți există o stare tensionată, au avut loc neînțelegeri și chiar scandaluri, dar nu a rezultat din relatările martorilor că pârâtul reclamant a agresat-o fizic pe reclamanta-pârâtă sau pe copii, nu s-au depus certificate medico-legale în acest sens și nici nu a alungat-o din domiciliu. Faptul că pârâtul-reclamant manifestă o gelozie exagerată și nejustificată nu reprezintă un motiv suficient pentru a se dispune atribuirea spațiului de locuit reclamantei, cu evacuarea pârâtului, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada că acesta ar avea un alt spațiu de locuit, iar starea sănătății sale este precară, așa cum rezultă din actele medicale depuse la dosar. Apartamentul părților este compus din trei camere, care ar putea fi împărțite între soți și - în acest mod - ar avea asigurat dreptul locativ fiecare din ei.
Împotriva sentinței au declarat apel ambele părți și - prin decizia civilă nr.176 A din 19 noiembrie 2008 - Tribunalul Vasluia respins apelul lui și l-a admis pe cel al lui. Tribunalul a schimbat în parte hotărârea judecătoriei, în sensul că l-a obligat pe pârâtul să plătească lunar suma de câte 50 lei, pentru fiecare dintre minorii și, începând cu data de 14.03.2007 și până la majoratul copiilor. Pârâtul a fost obligat să achite reclamantei suma de 59 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței. Pârâtul-apelant a fost obligat să achite reclamantei-apelante și suma de 715 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Tribunalul a reținut - în motivarea deciziei - că referitor la cheltuielile de judecată critica apelantei este întemeiată. Atât prin cererea de chemare în judecată cât și cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei (fila 89 dosar fond) reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Instanța de fond în mod greșit a reținut că nu s-au cerut cheltuieli de judecată, deși reclamanta a formulat cerere în acest sens. Prin urmare, pârâtul urmează să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată la fond, în sumă de 59 lei constând în taxe de timbru. La stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată nu a fost luată în calcul chitanța nr. 62/31 martie 2008, deoarece poartă o dată ulterioară pronunțării hotărârii apelate (14.01.2008).
În ce privește cuantumul pensiei de întreținere, tribunalul a constatat că instanța de fond nu a avut în vedere veniturile realizate de pârât la data introducerii acțiunii. Pensia de întreținere pentru cei doi minori a fost stabilită în raport cu veniturile pârâtului, respectiv pensia de invaliditate stabilită la data de 30.05.2006 care este de 249 lei, fără să se aibă în vedere indexările periodice ale pensiilor. Din adresa nr. 1490/333/29.09.2008 (fila 62 dosar apel) rezultă că venitul realizat de pârât în luna martie 2007 era de 305 lei. Urmează ca obligația de întreținere datorată de pârât celor doi copii rezultați din căsătoria părților să fie stabilită conform art. 94 alin.3 din Codul familiei la 1/3 din această sumă, și anume câte 50 lei lunar pentru fiecare copil începând cu data de 14.03.2007. Prin actele depuse la dosarul cauzei (în apel) nu s-a dovedit că pârâtul realizează și alte venituri din activități private așa cum susține apelanta.
Critica referitoare la atribuirea folosinței imobilului și evacuarea pârâtului este neîntemeiată, a constatat tribunalul. Apartamentul în litigiu constituie bun comun al soților fiind dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2626 din 31 august 2001, în timpul căsătoriei, fiind coproprietari. Deși din probele dosarului rezultă că relația dintre părți este tensionată, pârâtul fiind o persoană geloasă și cu un comportament violent față de reclamantă, cererea de evacuare a pârâtului și atribuirea spațiului de locuit reclamantei nu se justifică. Locuința care a constituit domiciliul conjugal al pârâților este formată din trei camere și este posibil ca membrii familiei să folosească în exclusivitate câte o cameră, chiar dacă se păstrează în folosință comună dependințele. Faptul că părinții pârâtului dețin un apartament care nu este locuit nu justifică evacuarea pârâtului din moment ce este coproprietar al imobilului în litigiu iar din probele dosarului nu rezultă că purtarea acestuia face imposibilă conviețuirea pentru reclamanta-apelantă.
Referitor la apelul declarat de pârâtul, tribunalul a constatat că este neîntemeiat. Probele administrate în cauză conturează culpa exclusivă a pârâtului în deteriorarea relațiilor de familie. Între soți se consumau certuri și scandaluri provocate de pârât pe fondul unei gelozii exagerate a pârâtului însă nejustificată. pârâtului și violențele fizice și psihice exercitate asupra reclamantei au determinat-o pe aceasta să părăsească domiciliul comun, împreună cu cei doi copii și să locuiască cu chirie, instanța de fond în mod corect reținând culpa exclusivă a acestuia în destrămarea relațiilor de familie.
Cu privire la încredințarea minorilor spre creștere și educare, critica apelantului este neîntemeiată, a mai constatat tribunalul. Deși din probele dosarului rezultă că apelantul este interesat de creșterea și educarea copiilor, interesul celor doi minori este de a fi încredințați spre creștere și educare mamei, care s-a ocupat în permanență de copii, pe când pârâtul a avut în prezența acestora o comportare violentă față de mama lor și minorii au asistat la certurile dintre părți, provocate de către apelant.
Împotriva deciziei a declarat recurs, invocând dispozițiile articolului 304 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, pârâtul-reclamant arată că tribunalul a reținut greșit situația de fapt, considerând eronat că dânsul ar fi violent verbal, că ar manifesta o gelozie exagerată și i-ar fi provocat greutăți intimatei la serviciu.
învederează că au fost apreciate greșit probele administrate și că acțiunea reclamantei trebuia respinsă, deoarece nu a fost în nici un fel dovedită. Recurentul susține că soția nu i-a fost alături decât atât timp cât a fost sănătos și a putut să o sprijine moral și financiar, pentru a avansa în ierarhia socială. pretinde că reclamanta a început să-l trateze cu indiferență atunci când el s-a îmbolnăvit grav și a părăsit domiciliul comun fără motiv întemeiat, intentând acțiune de divorț, fără legătură cu comportamentul lui trecut sau prezent.
Recurentul arată că nu a avut un comportament necorespunzător în fața minorilor și că el prezintă garanții materiale și morale pentru a le asigura o dezvoltare corespunzătoare. Mai mult - învederează recurentul - spre deosebire de el are mai mult timp liber, pe care îl poate folosi la creșterea și educarea copiilor.
Intimata a formulat întâmpinare, invocând nulitatea recursului, pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispozițiile articolului 304 punctele 1-9 Cod procedură civilă. Intimata învederează că recurentul nu invocă motive de nelegalitate a hotărârii tribunalului, ci critică aspecte de interpretare a probelor administrate. În legătură cu fondul pricinii, arată că hotărârea din apel este legală și temeinică, reflectând o analiză completă a probelor administrate.
Recurentul nu a răspuns excepției nulității recursului.
Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, conform articolului 137 alineat (1) Cod procedură civilă, Curtea constată că este întemeiată, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:
Codul d e procedură civilă reglementează recursul ca pe o cale extraordinară de atac, ce nu poate fi exercitată decât în cazurile și cu respectarea condițiilor prevăzute în articolele 299-306. O obligație esențială stabilită în sarcina celui care declară recurs este motivarea recursului, prin arătarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestor motive (articolul 302 indice 1 alineat 1 litera "c" Cod procedură civilă). Nu orice nemulțumire a părții față de soluția judiciară atacată poate constitui motiv de recurs, ci numai acele critici care se încadrează în punctele 1-9 ale articolului 304 Cod procedură civilă. Nemotivarea recursului ori prezentarea de motive care exced cadrului strict al articolului 304 Cod procedură civilă atrag sancțiunea procedurală a nulității recursului, potrivit alineatului (1) al articolului 306 Cod procedură civilă.
În speță, nu a arătat motivele de nelegalitate a hotărârii tribunalului, limitându-se a invoca articolul 304 Cod procedură civilă. Din examinarea criticilor prezentate Curtea constată că niciuna nu se înscrie în punctele 1-9 ale articolului 304, toate argumentele prezentate de recurent vizând o pretins greșită stabilire a situației de fapt, consecință a interpretării eronate a dovezilor administrate. Or, asemenea critici nu pot constitui motive de nelegalitate, punctul 11 al articolului 304 Cod procedură civilă (în care se încadrau, anterior modificării Codului d e procedură civilă) fiind abrogat prin OUG nr.138/2000.
Curtea de apel mai reține că nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi puse în discuție și din oficiu (conform alineatului 2 al articolului 306 Cod procedură civilă) și - în aplicarea art.306 alineat (1) Cod procedură civilă - urmează să constate nulitatea recursului, menținând decizia Tribunalului Vaslui, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art.274 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Constată nul recursul formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.176/A din 19 noiembrie 2008 Tribunalului Vaslui, hotărâre pe care o menține.
Obligă recurentul să-i plătească intimatei suma de 150 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 2: Ghideanu Anca Scripcariu Gabriela
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
-
-
Judecătoria Vaslui:
-
15.2009.-
2 ex.-
Președinte:Susanu ClaudiaJudecători:Susanu Claudia, Ghideanu Anca Scripcariu Gabriela
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Plasament. Decizia 1252/2009. Curtea de Apel Brasov → |
|---|
