Plasament. Decizia 1264/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (1022/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.1264
Ședința din Camera de Consiliu de la 07.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Vlad
JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER:
Ministerul public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol se află soluționarea cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 815/13.05.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și Pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr- (1022/2009), cerere formulată de recurentul - pârât, în contradictoriu cu intimata - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 6 și cu intimații - pârâți și PRIMARUL SECTORULUI 1
Obiectul cauzei - plasament.
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu, la prima strigare a cauzei, se prezintă personal recurentul - pârât, lipsind intimata - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 6 și intimații - pârâți și PRIMARUL SECTORULUI 1
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură, s-a depus, la data de 06.10.2009, cerere din partea intimatei - pârâte, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere că la acest moment dosarele sunt apelate spre a fi amânate, în speță nefiind formulată cerere de amânare, lasă cauza la ordine.
La a doua strigare a cauzei se prezintă personal recurentul - pârât, lipsind intimata - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 6 și intimații - pârâți și PRIMARUL SECTORULUI 1
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 815/13.05.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și Pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr- (1022/2009).
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de completare, întrucât, în opinia sa, prezenta cerere nu se încadrează în dispozițiile art.2811din Codul d e procedură civilă.
Recurentul - pârât solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
CURTEA
Prin cererea formulată la data de 21.08.2009 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI secția a III a civilă, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 6 formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 815/13.05.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI secția a III a civilă în dosarul nr-.
În motivarea cererii de completare, se învederează faptul că, prin decizia nr. 815/2009, curtea a omis să se pronunțe asupra recursului declarat de împotriva încheierii de îndreptare a erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 1446/15.09.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a Va civilă.
Examinând cererea de completare formulată, curtea reține următoarele aspecte.
Prin sentința civilă nr. 1446/15.09.2008 Tribunalul București secția a Va civilă a admis cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 6 în contradictoriu cu intimații Primarul sectorului 1, și, și a dispus plasamentul minorului - la domiciliul asistentului maternal profesionist, unde s-a și stabilit domiciliul copilului.
Totodată s-a dispus ca drepturile și obligațiile părintești privind persoana și bunurile copilului să fie exercitate de Primăria sectorului 1, iar obligația lunară de plasament să fie achitată asistentului maternal profesionist.
Prin încheierea din data de 24.11.2008 Tribunalul București secția a Va civilă a admis cererea formulată de petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 6 în contradictoriu cu pârâții Primarul sectorului 1, și.
A dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr. 1446/15.08.2009, în sensul că, în dispozitivul hotărârii se va menționa domiciliul asistentului maternal profesionist, unde s-a stabilit și domiciliul copilului ca fiind în B, sector 2, șos. - nr. 21-29, --G4,.1,.181, acesta fiind omis, din eroare, a se consemna.
Prin decizia nr. 815/13.05.2009 Curtea de APEL BUCUREȘTI secția a III a civilă a constatat nul recursul declarat de recurentul - pârât împotriva sentinței civile nr. 1446/15.09.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a Va civilă în contradictoriu cu intimata - reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 6 și cu intimații pârâți Primarul sectorului 1,.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, curtea constată că nu rezultă că recurentul - pârât ar fi declarat recurs și împotriva încheierii de îndreptare a erorilor materiale pronunțată la data de 24.11.2008 de Tribunalul București.
De altfel, din verificarea practicalei deciziei nr. 815/2009, reiese că recurentul - pârât a arătat că este nemulțumit de sentința pronunțată întrucât plasamentul minorului - reprezintă un abuz, având în vedere că nu i s-a cerut acordul, în calitate de părinte pentru a se proceda în acest sens.
Prin urmare, în mod corect instanța de recurs a soluționat doar recursul declarat împotriva sentinței 1446/2008 pronunțată de Tribunalul București, nefiind atacată și încheierea de îndreptare a erorilor materiale din data de 24.11.2008.
Pentru aceste considerente, curtea respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 815/13.05.2009 ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea formulată de de completare a dispozitivului deciziei nr. 815 din 13 mai 2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr- (în format vechi 1022/2009), ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - - -
Grefier,
Red.
./
2ex./21.10.2009
Președinte:Elena VladJudecători:Elena Vlad, Andreea Doris Tomescu, Ioana
← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Încheierea... | Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 333/2009. Curtea... → |
---|