Plasament. Decizia 1594/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE

DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE

CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZI CIVILĂ NR. 1594/R-MF

Ședința publică din 05 noiembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu judecător

JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu

JUDECĂTOR 3: Corina

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin

procuror

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de petenta DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI, împotriva sentinței civile nr.73/MF din 23 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic pentru recurenta-petentă, în baza împuternicirii de reprezentare juridică emisă de Colegiul Consilierilor Juridici D, intimații și, lipsind intimații și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxelor

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Părțile prezente precizează pe rând că nu mai au cereri de formulat în cauză.

Curtea constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic, având cuvântul pentru recurenta-petentă susține recursul așa cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței în sensul revocării măsurii plasamentului minorilor. Precizează că acțiunea inițială a fost inițiată la cererea tatălui minorilor care, din motive neimputabile, a cerut doar sprijin pentru creșterea minorilor, având în vedere că mama acestora era încarcerată. În prezent mama, care a născut, se află la domiciliu și a formulat cerere de reintegrare a minorilor în familie, nu a fost de acord cu plasamentul acestora; cererea a fost respinsă întrucât din cele 3 condiții s-a îndeplinit doar una. Arată că, după venirea mamei la domiciliu, condițiile minorilor s-au îmbunătățit; tatăl, respectiv familia au depus toate diligențele ca minorii să crească în familie. Precizează că cererea inițială nu a fost întemeiată pe neglijență și abuz.

Intimatul, având cuvântul solicită admiterea recursului, precizând că dorește ca minorii să crească în familie.

Intimata având cuvântul, arată că are deja doi minori în plasament și nu poate să-i îngrijească și pe ceilalți trei minori, motiv pentru care solicită ca aceștia să fie lăsați în familia naturală.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului, casarea sentinței pronunțată de prima instanță, iar pe fond revocarea măsurii de plasament a celor trei minori.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 06.08.2009, petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului - Aac hemat în judecată pe intimații, AGENTIA JUDETEANA PENTRU SOCIALE A, pentru a se dispune: 1.- revocarea măsurii de plasament pentru minorii, și 2.- reintegrarea celor 3 minori în familia naturală.

În motivarea cererii s-a susținut că prin sentința civilă nr.48/MF/01.07.2009, Tribunalul Argeșa hotărât instituirea măsurii de plasament pentru minorii, la asistentul maternal profesionist.

Măsura de protecție a fost dispusă de către instanță în raport de situația de dificultate în care se aflau copiii, respectiv pentru faptul că mama minorilor se afla în executarea unei pedepse privative de libertate, iar tatăl nu se putea ocupa corespunzător de aceștia, motiv pentru care a solicitat instituționalizarea lor.

În data de 03.07.2009, în încercarea de executare a sentinței civile nr.48/MF/01.07.2009 a Tribunalului Argeș, specialiști din cadrul petentei, împreună cu viceprimarul, asistentul social din cadrul Primăriei com. jud.A și un agent de poliție din cadrul Postului de Poliție s-au deplasat la domiciliul părinților intimați, unde au constatat că mama intimată a fost eliberată din Penitenciarul Colibași la data de 02.07.2009, iar împreună cu concubinul său se ocupă de 5 din cei 6 minori ai căror părinți sunt.

Reprezentanții petentei au constatat că minorii sunt supravegheați de ambii părinți, că au un aspect fizic îngrijit și că au mâncare pregătită.

Condițiile de igienă din locuință s-au îmbunătățit, comparativ cu cele constatate cu ocazia vizitelor anterioare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp.art.69 alin.3 din Legea 272/2004.

Din oficiu, tribunalul a făcut demersuri și a atașat la dosar sentința penală nr.1173/02.07.2009 a Judecătoriei Pitești.

Prin sentința civilă nr.73/MF/23.09.2009, pronunțată de Tribunalul Argeșa fost respinsă cererea de revocare a măsurii de plasament.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Minorii:, născut la data de 23.10.2007 în orașul, jud Dâmbovita,;, născut la data de 17.06.2005 în comuna, judetul A și, născut la data de 17.06.2005 în comuna, judetul A sunt copiii intimaților și (21-23).

Tribunalul Argeș prin sentința civilă nr.48/MF/01.07.2009 (5-8), a hotărât plasamentul celor 3 minori la asistentul maternal profesionist, pe motiv că mama copiilor se află în executarea unei pedepse privative de libertate, iar tatăl acestora nu se poate ocupa de cei trei minori.

Măsura plasamentului a fost dispusă de către instanță și pe motiv că imobilul în care locuiau minorii împreună cu părinții intimați era necorespunzător, deoarece consta într-o cameră, sărăcăcios mobilată și cu condiții de igienă precare.

În celelalte două camere ale imobilului locuiau unchii paterni împreună cu familiile lor, iar, locuitor, era o persoană adultă cu handicap.

Singurele venituri ale familiei constau în alocațiile de stat ale copiilor și în indemnizația pentru creșterea copilului.

Judecătoria Pitești, prin sentința penală nr.1173/02.07.2009, rămasă definitivă prin nerecurare (52-53), a dispus punerea de îndată în libertate a intimatei, ca urmare admiterii cererii de întrerupere a executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, la care a fost condamnată prin sentința penală nr.64/10.06.2007 a Judecătoriei Topoloveni.

Întreruperea s-a dispus de către instanță până la încetarea stării de graviditate a intimatei.

În data de 03.07.2009, reprezentanți din cadrul petentei, împreună cu reprezentanți din administrația locală a com. și cu agentul de poliție din cadrul aceleiași localități au încercat să pună în executare sentința civilă nr.48/MF/01.07.2009 a Tribunalului Argeș (18).

Cu acea ocazie au constatat că intimata se află în domiciliu împreună cu concubinul său și cu 5 din cei 6 minori ai lor și se opun instituționalizării celor 3 minori, pe motiv că se pot ocupa corespunzător de creșterea și educarea lor.

Din cuprinsul anchetei sociale întocmită în cauză (9-13), rezultă că părinții intimați împreună cu 5 minori, dintre care și minorii, locuiesc într-un imobil casă cu 3 camere, ocupând toți o singură cameră, care este dotată cu o masă, 2 paturi și sobă din cărămidă cu plită, fără dușumea pe jos, care este folosită și ca bucătărie.

Condițiile de igienă în această cameră au fost apreciate ca fiind satisfăcătoare, prin raportare la condițiile constatate cu ocazia vizitelor anterioare, efectuate pentru întocmirea anchetei sociale care a servit ca probă în dosarul în care Tribunalul Argeș a pronunțat sentința civilă nr.48/MF/01.07.2009.

Din ancheta socială rezultă și faptul că celelalte două camere din imobil sunt ocupate de alte rude, respectiv de:, și - persoană cu handicap.

În momentul vizitei efectuată de reprezentanții petentei s-a constatat că cei trei minori păreau sănătoși, aveau un aspect fizic îngrijit și aveau mâncare pregătită.

S-a constatat că niciunul dintre copii nu este înscris la vreo unitate de învățământ.

Părinții intimați, prezenți personal în instanță (43), au arătat că cel mai mare minor, în vârstă de 14 ani, locuiește împreună cu bunica sa, care are grijă de el.

Singurele venituri pe care le obțin cei doi părinți intimați constau în ajutorul social, în valoare de 400 lei și în alocațiile copiilor, în valoare de 600 lei, precum și în veniturile pe care tatăl intimat reușește să le obțină din comercializarea fierului vechi.

Tribunalul, în virtutea rolului activ, a pus în discuția părților utilitatea administrării probei testimoniale, pentru a lămuri modul în care se desfășoară viața de familie a intimaților (43 verso), însă intimații au arătat că nu pot indica vreun martor care să poată fi audiat.

Tribunalul a acordat termen pentru ca părinții intimați să depună înscrisuri cu privire la veniturile pe care le obțin, însă nu s-au conformat acestei solicitări.

Potrivit art.68 din Legea 272/2004, petenta are obligația legală de a sesiza instanța, atunci când s-au schimbat împrejurările care au stat la baza unei măsuri de protecție, pentru a dispune încetarea măsurii de protecție sau, după caz, modificarea acestei măsuri.

Tribunalul a constatat că nu s-a schimbat decât un aspect din cele avute în vedere de către tribunal atunci când a hotărât plasamentul minorilor, respectiv mama minorilor a fost pusă în libertate până la încetarea stării de graviditate.

Nu s-au schimbat însă celelalte aspecte privitoare la condițiile de locuit și la veniturile familiei intimate, în sensul că, în continuare, părinții intimați nu pot oferi celor 5 minori (inclusiv cei trei din prezenta cauză) condiții decente de creștere și educare, pentru că singura cameră în care stau este insuficientă pentru a servi ca locuință la 7 persoane, urmând a se lua în considerare și faptul că intimata trebuie să dea naștere unui alt copil.

Chiar dacă s-ar accepta susținerile intimaților că pe lângă ajutorul social și alocațiile minorilor, ar obține și alte venituri din comercializarea fierului vechi, tribunalul apreciază că veniturile constante și dovedite sunt total insuficiente pentru a acoperi nevoile zilnice stringente (hrană, îmbrăcăminte, educație) ale celor 3 minori.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A, criticând-o pentru nelegalitate și solicitând modificarea sentinței, cu revocarea măsurii de plasament și reintegrarea celor 3 minori în familia naturală.

În motivarea recursului, se susține că instanța de fond, cu toate că a reținut o schimbare a condițiilor de igienă, acestea fiind apreciate ca satisfăcătoare de către reprezentanții recurentei, prin raportare la condițiile constatate cu ocazia vizitelor anterioare, efectuate pentru întocmirea anchetei sociale, consideră neîntemeiat că aspectele referitoare la condițiile de locuit nu s-au schimbat.

De asemenea, nu s-a avut în vedere îmbunătățirea situației minorilor, respectiv a condițiilor de locuit, după punerea în libertate a mamei acestora, până la încetarea stării de graviditate.

Se susține că interesul superior al oricărui copil este să crească în familia naturală, potrivit art.30 din Legea nr.272/2004, încât menținerea unei măsuri de protecție specială nu se justifică.

Curtea, analizând recursul, prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate, constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, în baza art.312 Cod procedură civilă și pentru următoarele considerente.

Potrivit art.30 din Legea nr.272/2004, interesul superior al copilului este într-adevăr, acela de a crește în familia naturală. Însă, familia naturală trebuie să prezinte garanțiile morale și materiale pentru creșterea, educarea și pregătirea profesională a minorului. În cauza de față, cu toate că s-a pus în vedere părților, în special părinților minorilor să facă proba veniturilor pe care le obțin, aceștia nu s-au conformat, susținând că, pe lângă ajutorul social și alocațiile copiilor, se obțin venituri din comercializarea fierului vechi, sume insuficiente pentru a acoperi nevoile zilnice minimale ale celor trei minori, în condițiile în care părinții locuiesc împreună cu cinci minori, inclusiv cei trei din cauza de față într-o singură cameră, folosită și ca bucătărie, fără dușumea, dotată cu o masă, două paturi și o sobă din cărămidă cu plită.

Pe de altă parte, mama minorilor a fost pusă în libertate, prin sentința penală nr.1173/2.07.2009, numai până la încetarea stării de graviditate, întrerupându-se astfel executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare.

Pentru aceste considerente, apreciem că este în interesul celor trei minori să se mențină măsura plasamentului la asistent maternal profesionist, până la schimbarea condițiilor avute în vedere la data instituirii acestei măsuri, cu menținerea sentinței de la fond, ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de petenta DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI, cu sediul în Pitești, Calea D nr.8, jud. A, împotriva sentinței civile nr.73/MF din 23 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind:, ambii domiciliați în com., sat, jud. A, domiciliată în com.,-, jud.A, AGENTIA JUDETEANA PENTRU SOCIALE A, cu sediul în Pitești, B-dul - nr.32, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 noiembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- -- - --

Grefier,

Red.

/7 ex/19.11.2009

Jud. fond

Președinte:Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florinița Ciorăscu, Corina

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plasament. Decizia 1594/2009. Curtea de Apel Pitesti