Divort. Decizia 1197/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR.1197/R-MF
Ședința publică din 25 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Stan judecător
JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
JUDECĂTOR 3: Veronica
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul civil declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.53/ din data de 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei și a chitanței de plata taxei judiciare în sună de 10 lei.
Dezbaterile asupra recursului civil de față au avut loc în ședința publică din 18 iunie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi când, în urma deliberării s-a dat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului de față;
Constată că, prin sentința civilă nr.5925 din 15 octombrie 2008, Judecătoria Pitești, admițând acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei, a desfăcut căsătoria acestora, din vina pârâtei și a încredințat, spre creștere și educare tatălui, pe minorii -, născut la data de 17 iulie 2000 și -, născută la data de 4 septembrie 2004, în vreme ce pârâta a fost obligată la plata, către acesta, în favoarea minorilor, la câte 16,5% din venitul său net lunar cu caracter de continuitate, pentru fiecare, începând cu data pronunțării hotărârii și până la majoratul fiecăruia.
S-a dispus reluarea, de către pârâtă, a numelui avut anterior căsătoriei, acela de "".
În motivare, s-a reținut în fapt că între părți nu mai există afecțiune, respect și încredere, pârâta manifestând un comportament de o moralitate îndoielnică ce a pus în pericol atât viața de familie, dar și viața socială și profesională a reclamantului, încălcând obligația de fidelitate a soților.
În privința minorilor s-a constatat că reclamantul a fost cel care s-a ocupat de creșterea și educarea copiilor, dat fiind că pârâta, cu acordul soțului său, a plecat în străinătate la muncă pentru completarea veniturilor familiei.
După o primă asemenea perioadă însă, un asemenea acord nu a mai existat, pârâta alegând să plece din nou și lăsându-și copiii în grija tatălui lor și a bunicei materne. În acest context tatăl, deși a practicat, la rândul său, în același timp mai multe activități productive pe lângă cea de preot, s-a ocupat permanent de creșterea și educarea minorilor, cât și de menajul familiei.
Ca atare, s-a constatat că interesul copiilor este mai bine protejat prin încredințarea lor către acesta, cu obligarea corelativă a mamei la plata unei contribuții la creșterea și educarea lor.
Împotriva sentinței, în termen, a formulat apel pârâta, criticând-o pentru greșita respingere a cererii sale reconvenționale, dar și pentru admiterea acțiunii reclamantului.
Astfel, arată aceasta, instanța a ajuns la o concluzie greșită, în fapt și în drept, atunci când a dispus încredințarea minorilor către tată, fără a se avea în vedere faptul că perioadele în care aceștia au locuit exclusiv cu soțul său au intervenit ca urmare a acordului celor doi părinți, în vreme ce, până la vârsta de aproape 10 ani a celui mai mare dintre copii, mama s-a ocupat deopotrivă de creșterea și educarea lor, creându-se o bună relație între ei. Se mai arată că din probe ar fi rezultat cu prisosință faptul că tatăl, dincolo de activitatea de preot, desfășoară și alte activități private, așa încât, are foarte puțin timp la dispoziție pentru a se ocupa de copii, rezultatele bune la învățătură datorându-se mamei.
În ceea ce privește culpa în destrămarea relațiilor de căsătorie, instanța a ajuns de asemenea la o concluzie greșită, reclamantul fiind deopotrivă vinovat de starea de fapt creată.
Astfel, pârâta a fost victima unei infracțiuni cu violență de natură sexuală, iar rătăcirea imputată era deja iertată de către soțul său, aceste situații neputând atrage asupra apelantei sancțiunea lipsirii de exercițiul drepturilor părintești.
Tribunalul, examinând cauza, a constatat că se impune suplimentarea probatoriului cu înscrisuri, anchetă socială și câte doi martori pentru fiecare dar, de asemenea, audierea minorului -, în vreme ce fiica părților, dată fiind vârsta acesteia, s-a constatat a nu putea fi ascultată.
În privința probei cu anchetă socială, ea s-a dispus a se face la domiciliul apelantei-pârâte, în vreme ce reclamantul s-a opus probei, nesolicitând, la rândul său, o altă anchetă, la un eventual alt domiciliu al său.
În urma administrării probatoriului, din examinarea atât a celui nou, cât și a celui administrat în fața primei instanțe de fond, prin decizia civilă nr.53/ din 31 martie 2009, fost admis apelul și schimbată în parte sentința, în sensul încredințării minorilor către apelanta-pârâtă, cu obligarea, corelativă, a reclamantului, la plata, în favoarea fiecăruia dintre aceștia, a câte 139 lei lunar, începând cu data pronunțării, până la majoratul lor, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
A fost, totodată, obligat intimatul-reclamant la plata sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată către apelantă.
În motivare, s-a reținut în fapt că, în fața primei instanțe, atunci când pârâta a formulat cerere de probatoriu cu privire la capacitatea și condițiile sale privind încredințarea minorilor, instanța, cu încălcarea obligației sale fixată de art.129 alin.4 Cod procedură civilă, nu a cerut acesteia să precizeze dacă solicită încredințarea către sine a copiilor.
De aceea, nefondată s-a constatat prima critică privind respingerea unei eventuale cereri reconvenționale, întrucât nu a fost formulată, neexistând o încălcare a drepturilor minorilor, câtă vreme instanța s-a pronunțat asupra încredințării lor.
Modul, însă, de soluționare a acestei chestiuni, s-a constatat greșit, față de principiul ce guvernează demersurile ce privesc copiii, respectiv protejarea interesului superior al acestora.
Astfel, s-a constatat că cei doi minori au vârste fragede, 9, respectiv 5 ani, la care, îndeobște, este cunoscut faptul că ei au o legătură mai puternică cu mama lor. O atare prezumție este confirmată în cauză de faptul că minorii au fost bine îngrijiți în perioada conviețuirii, chiar dacă părinții au fost ajutați de bunica maternă, așa cum rezultă din probatoriul testimonial, precum și din atitudinea fiului cel mare al soților care a arătat că dorește să fie încredințat, împreună cu sora sa, de care vrea să nu fie despărțit, mamei, în măsura în care nu e posibil să locuiască cu ambii părinți. Același probatoriu a relevat faptul că, în realitate, cei doi minori sunt cvasi-permanent supravegheați, îngrijiți, îndrumați, de către bunica paternă, tatăl prestând activități până seara târziu.
Totodată, în privința mamei apelante, s-a constatat că aceasta, în mod permanent, se interesează de minori care într-adevăr au nevoie de prezența sa.
Pentru acest considerent, măsura încredințării a fost schimbată potrivit celor de mai sus.
În ceea ce privește, însă, culpa în destrămarea relațiilor de căsătorie, instanța a menținut soluția, ținând cont de depoziția unuia dintre martorii audiați, potrivit căruia, apelanta este cea care a făcut imposibilă continuarea conviețuirii, intrând într-o relație extraconjugală de durată la care nu a vrut să renunțe pentru a-și salva căsătoria.
Pentru a se stabili contribuția tatălui la cheltuielile de creștere și educare au fost avute în vedere exclusiv veniturile comunicate în scris de la locul de muncă permanent al acestuia.
Împotriva deciziei, în termen, a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru greșita admitere a apelului ca urmare a nerespectării legii atunci când instanța nu a dispus efectuarea anchetei sociale la domiciliul pe care îl are în prezent și unde a locuit cu minorii.
Un alt motiv de nelegalitate îl consideră reclamantul a fi acela că instanța nu a avut în vedere faptul că minorul audiat s-a aflat sub influența și presiunea apelantei-pârâte, de altfel acesta nu este suficient de matur pentru a hotărî față de care dintre părinții săi dorește a fi încredințat.
Astfel, se impunea să se constate că, în realitate, minorului i se permite de către mamă un program educațional mai lejer, cu mai mult timp pentru joacă, nesupravegheat, în vreme ce mama nu poate constitui un model moral pentru copiii săi.
Prin suplimentarea probatoriului, în instanța de recurs s-au adus dovezi referitoare la faptul că alți doi minori, și, nu mai sunt declarați ca locuind în apartamentul proprietatea mamei recurentului, spre a se contracara afirmația apelantei potrivit căreia în același domiciliu locuiesc 7 persoane, situație care nu ar fi benefică condițiilor oferite de reclamant, dar și certificatul de deces a tatălui acestuia, în privința căruia se afirmase că suferea de o boală ce necesita supraveghere permanentă din partea membrilor familiei (Alzheimer), condiție în care, copiii nu ar fi beneficiat de suficientă atenție.
La rândul său, intimata-pârâtă a prezentat înscrisul vizând încadrarea sa în muncă cu venituri constante, față de susținerile recurentului potrivit cărora aceasta nu ar mai avea asemenea venituri.
Curtea, examinând decizia prin prisma criticilor aduse, ca și a probatoriului nou administrat, urmează a constata recursul ca nefiind fondat, pentru cele ce se vor arăta:
În ceea ce privește modul în care instanța a evaluat și valorificat probatoriul cauzei, atunci când a stabilit situația de fapt, urmează a se observa că o astfel de critică excede puterilor de control ale instanței de recurs, în măsura în care probatoriul administrat în condițiile art.305 Cod procedură civilă nu vine să schimbe situația de fapt.
Prin actele nou depuse în cauză, recurentul dovedește faptul că pe parcursul judecății, alți doi copii au încetat să mai locuiască în domiciliul mamei sale, după cum încetarea locuirii a intervenit și pentru tatăl său.
Chestiunea nu prezintă o deosebită relevanță cât vreme tribunalul nu a avut în vedere, la pronunțarea soluției sale, multitudinea ocupanților aceluiași apartament de bloc, ci exclusiv persoana care se ocupă efectiv de creșterea și educarea minorilor.
Astfel, obligația în privința acesteia revine în primul rând părinților și, numai în măsura în care aceștia se află în imposibilitate sau incapacitate de a ocroti minorul, obligația revine membrilor mai îndepărtați ai familiei.
Or, cum s-a reținut de către tribunal, cea care se ocupă de cei doi supraveghindu-i îndeaproape este mama reclamantului, iar nu recurentul însuși care, silit de împrejurările socio-economice, așa cum de altfel a recunoscut personal la interogatoriu în fața primei instanțe de fond, desfășoară și alte activități lucrative în vederea asigurării unor venituri mai mari familiei sale, care ocupă practic întreaga zi.
În aceste condiții, nu s-a răsturnat statuarea în fapt a instanței de apel potrivit căreia, cea care se preocupă permanent de supravegherea minorilor, în prezent, este mama acestora, de care de altfel ei sunt și mai puternic atașați.
Cât despre efectuarea unei alte anchete sociale, urmează a se observa că aceasta a fost efectuată în fața primei instanțe de fond, la domiciliul indicat de către reclamant prin apărătorul său, în Pitești, cartier, - 1,.A,.10, alcătuit din 4 camere decomandate și dependințe (29-30). Recurentul nu a pretins, cu acel prilej că ar avea un alt domiciliu, iar atunci când apelanta a solicitat efectuarea unei noi anchete sociale în domiciliul său actual, situat în Pitești, Pasajul nr.3, bloc 89,.A, etaj 7,.31, județul A, acesta doar s-a opus efectuării anchetei, fără a solicita, la rândul său, efectuarea unei alte anchete într-un alt apartament în care, eventual, ar locui.
Din acest motiv, instanța nu poate fi acuzată că nu ar fi respectat principiul egalității armelor în proces, instanța neavând de unde bănui o eventuală schimbare a domiciliului tatălui.
Este adevărat, la termenul din data de 24 martie 2009, după încheierea administrării probatoriului cerut și încuviințat în apel, recurentul a solicitat suplimentarea acestuia cu o nouă anchetă socială, fără însă a pretinde și dovedi faptul că acest domiciliu ar fi fost altul decât cel avut în vedere la data pronunțării sentinței primei instanțe de fond.
Urmare a constatării lipsei de relevanță deci a unei astfel de noi probe, dar și a atitudinii reclamantului la momentul propunerii și discutării probatoriului, în mod corect instanța a respins cererea.
Față de toate acestea, se constată a nu fi fondate criticile aduse soluției sub aspectul încredințării minorilor, date fiind actualele condiții oferite de ambii părinți și necesitate de către copii.
De aceea, potrivit art.312 Cod procedură civilă, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat, iar recurentul obligat, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, la plata cheltuielilor de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.53/ din data de 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată-pârâtă fiind .
Obligă pe recurentul-reclamant să plătească intimatei-pârâte suma de 700 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
pt. judecător. -,
eliberat din funcție prin
pensionare, semnăm noi,
Președintele Curții de APEL PITEȘTI,
Grefier,
Red.-
Tehnored.
Ex.2/01.07.2009.
Jud.apel:.
.
Președinte:Mariana StanJudecători:Mariana Stan, Corina Pincu Ifrim, Veronica
| ← Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 1649/2009. Curtea... | Plasament. Decizia 1594/2009. Curtea de Apel Pitesti → |
|---|
