Plasament. Decizia 2/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2/2010

Ședința publică de la 11 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica

JUDECĂTOR 2: Sanda Trif președinte secție

JUDECĂTOR 3: Mihaela Florentina

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:

Procuror:

Pe rol soluționarea recursului declarat de DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI S împotriva sentinței civile nr. 1073/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-, având ca obiect plasament.

Față de absența motivată a titularului completului de recursuri civile C1, domnul judecător, potrivit procesului verbal de absență întocmit la data prezentei, conform art. 95 și urm. din și planificării de permanență a Secției civile, completul se va complini prin prezența judecătorului desemnat din lista de permanență pentru data de 11.01.2010 de la Secția Civilă - secția proximă, respectiv doamna - -.

La apelul nominal făcut în ședința publică prezintă consilier juridic (procură fila 12), lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este motivat și s-a depus întâmpinare de către DGASPC - M care solicită și judecarea cauzei în lipsă.

Reprezentanții părților prezentei declară, având pe rând cuvântul, că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta DGASPC Sibiu, la întrebarea instanței, învederează că minora are 15 ani, are proteză auditivă dar poate comunica, a fost audiată la fond și frecventează cursurile școlii speciale, astfel de instituții existând în fiecare județ.

Instanța constată că există consemnat în încheierea din 15.10.2009 faptul că minora a fost audiată. Se acordă cuvântul pe fondul recursului.

Consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile atacate și dispunerea ca minora să fie transferată în centrul de primiri urgențe M, deși de la doi ani este în centrul de la Sibiu, dar mama și-a schimbat domiciliul în jud. Astfel, pentru reintegrarea acesteia în familie și pentru a frecventa cursurile unei școli speciale, solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Procuror, având cuvântul, solicită instanței respingerea recursului DGASPC Sibiu apreciind că ceea ce primează este interesul superior al copilului și în situația specială a minorei - handicap auditiv sever - integrarea acesteia în colectivitatea școlii speciale s-a făcut deja în centrul de la Sibiu, sens în care mutarea în centrul din jud. M nu este oportună.

Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față,

Constată că prin sentința civilă nr. 1073/18.11.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Civilă a fost respinsă cererea formulată de DGASPC Sibiu în contradictoriu cu intimații și de a dispune încetarea măsurii de plasament de la Centrul de Plasament Sibiu și plasarea copilului la un centru cu specific din județul

În motivarea acestei hotărâri Tribunalul a reținut următoarele:

Minora a fost instituționalizată de mai mulți ani, fiind abandonată în spital, din cauza situației precare financiar a familiei sale. Minora suferă de mai multe afecțiuni și malformații, fiind încadrată în grad de handicap, cu 42.

În prezent, familia sa domiciliază pe teritoriul județului

Minora a fost abandonată pe teritoriul județului Sibiu. Familia sa se găsește în județul M, dar DGASPC M refuză să asiste social copilul și, deși a fost solicitată, nu a comunicat care este poziția sa în cauză și care este centrul recomandat, afirmând că, raportat la afecțiunile copilei, nu există un centru special pentru hipo-acuzici pe teritoriul județului

Copiii au dreptul la protecție și asistență în realizarea și exercitarea deplină a drepturilor lor, în condițiile prezentei legi. Răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia. Intervenția statului este complementară; statul asigură protecția copilului și garantează respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea specifică realizată de instituțiile statului și de autoritățile publice cu atribuții în acest domeniu. În termenii art. 30 din Legea nr.272/2004, copilul are dreptul să crească alături de părinții săi, care au obligația să asigure copilului, de o manieră corespunzătoare capacităților în continuă dezvoltare ale copilului, iar în termenii art.32 din același act normativ copilul are dreptul să fie crescut în condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială.

În această situație, văzând prevederile art. 124 din Legea nr.272/2004, care stabilesc în esență că protecția specială se acordă de regulă minorilor care se găsesc în stare de nevoie, sarcina asistării lor revenind DGASPC de la locul unde a fost găsit copilul, și cum DGASPC M nu a făcut nicio propunere potrivită afecțiunilor de care suferă minora, instanța, găsind nefondată cererea, a respins-o ca atare, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs DGASPC Sibiu solicitând în baza art. 299, art. 304 pct. 9, art. 304/1 admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul de a fi admisă acțiunea astfel cum a fost formulată și a se dispune plasamentul copilului în Centrul de primire în regim de urgență

În motivarea recursului petenta DGASPC Sibiu se arată că instanța de fond, atunci când a pronunțat hotărârea atacată nu a ținut seama de interesul superior al copilului de a fi cât mai aproape de familia biologică care locuiește efectiv pe raza județului

Se mai arată că minora are deficiențe auditive, locuiește la Centrul de Plasament Sibiu și urmează o școală specifică celor cu astfel de deficiențe, școală care ar trebui să existe și pe raza județului M chiar dacă nu există un centru specializat în școlarizarea copiilor cu astfel de deficiențe.

Este în interesul minorei a se dispune o măsură de plasament pe raza jud. M atâta timp cât familia sa locuiește în acel județ iar între minoră și o soră a sa se aflată în familie există legături de strânsă afecțiune.

Curtea de Apel examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată că recursul declarat de DGASPC Sibiu este nefondat și va fi respins, din următoarele considerente:

Este adevărat că familia biologică a minorei locuiește pe raza județului M dar din cele afirmate de minoră, aceasta nu o cunoaște. Minora a fost părăsită de mamă de la naștere și se află în sistemul de protecție din județul Sibiu de la vârsta de 2 ani.

Din actele existente la dosar precum și din afirmațiile minorei în vârstă de 15 ani a rezultat că urmează cu succes cursurile școlii la care este înscrisă unde s-a adaptat foarte bine. Minora a mai arătat că dorește ca situația să rămână neschimbată.

Chiar dacă potrivit art. 14 din Legea 272/2004 se arată că minorul are dreptul de a menține relații personale și contacte direct cu familia, totuși, potrivit art. 16 al. 2 din aceeași lege instanța judecătorească trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului poate limita exercitarea acestui drept dacă există motive temeinice de natură a-i periclita dezvoltarea.

Se observă că minora nu a avut relații cu familia și se află de la vârsta de 2 ani în sistemul special de ocrotire al minorilor din Sibiu unde s-a adaptat și unde se simte foarte bine.

În prezent interesul său superior este de a-și continua educația într-un mediu în care s-a obișnuit și unde s-a dovedit că a progresat. A muta minora în prezent într-un mediu necunoscut și incert în că va relua relațiile cu familia biologică pe care nu o cunoaște se consideră a nu fi în interesul acesteia. De altfel, nimic nu împiedică familia biologică să o viziteze pe minoră și să încerce să reia legăturile cu acesta pentru ca minora să-și dorească a fi cât mai aproape de aceasta.

În actualele condiții în care nu s-a identificat nici o modalitate adecvată pentru minoră de a-și continua studiile pe raza județului M cu același succes ca în actualul loc de plasament, Curtea apreciază că interesul superior al acesteia este de a rămâne la Centrul de plasament din Sibiu.

Față de cele expuse, în baza art. 312.civ.Cod Penal recursul DGASPC Sibiu va fi respins ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu împotriva Sentinței civile nr. 1073/2009 pronunțată la 18.11.2009 de Tribunalul Sibiu - Secția Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.01.2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored./2 ex/15.01.2010

Jud. fond:

Președinte:Dana Ghițoaica
Judecători:Dana Ghițoaica, Sanda Trif, Mihaela Florentina

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plasament. Decizia 2/2010. Curtea de Apel Alba Iulia