Plasament. Decizia 200/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 200/

Ședința publică din 24.03.2009

PREȘEDINTE: George Popa judecător

JUDECĂTOR 2: Irina Alexandra Boldea vicepreședintele Curții de Apel

JUDECĂTOR 3: Viorica

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror

La ordine fiind soluționarea recursului civil declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, împotriva sentinței civile nr. 223 din 06.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului G și pârâții, () și Președintele Consiliului

La apelul nominal au răspuns: pentru intimata-reclamantă G consilier juridic în baza delegației depusă la dosar, pentru intimatul-pârât Consiliul Județului G, consilier juridic, în baza delegației depusă la dosarul cauzei și intimata-pârâtă, personal, lipsă fiind celelalte părți.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că: procedura este legal îndeplinită; primul termen de judecată în recurs; recursul este motivat dar necomunicat.

Reprezentantul parchetului precizează că nu are alte cereri de formulat.

Reprezentanții intimatelor, arată că nu au cereri de formulat.

Intimata valerica, arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.

Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul parchetului, arată că s-a promovat prezentul recurs întrucât sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală nepronunțându-se asupra a tot ceea ce s-a cerut mai precis nu s-a pronunțat cu privire la persoana îndrituită a exercita drepturile părintești.

Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Reprezentanții G și Consiliului Județului G precum și intimata-pârâtă, având cuvântul pe rând, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 223 din 06.02.2009, Tribunalul Galația admis acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului G în contradictoriu cu pârâții, ( ) și Președintele Consiliului Județului G și, în consecință, a dispus reintegrarea în familia naturală, respectiv la mama naturală - (), a minorilor - ns. la 22.02.1994 și, ns. la 5.12.1992.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 5.01.2009 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Gas olicitat, în contradictoriu cu pârâții și () reintegrarea în familia naturală, la mama pentru minorii, născut la 22.04.1994, în mun.G, jud.G, având CNP -, fiul pârâtei () și al pârâtului și, născut la data de 5.12.1992, în mun.G, jud.G, având CNP -, fiul pârâtei () și al pârâtului.

Reclamanta învederează că: minorii și provin dintr-o relație de concubinaj a pârâtei (), când părinții erau despărțiți în fapt, iar divorțul nu se pronunțase. Pornindu-se de la prezumția legală de paternitate, în certificatele de naștere ale minorilor a fost menționat drept tată pârâtul. Prin sentința civilă nr. 96/1998 a Judecătoriei Bacăus -a pronunțat divorțul părinților, fără a se rezolva și problema încredințării minorilor.

Mama, împreună cu minorii, a locuit la bunicii materni încă de la nașterea copiilor. Pe perioada 2002-2006, mama minorilor a executat o pedeapsă cu închisoarea în Penitenciarul, pentru infracțiunea de furt.

Având în vedere că minorii au rămas fără ocrotire părintească deoarece mama își execută pedeapsa cu închisoarea, iar tatăl nu voia să se implice în creșterea acestora, Comisia pentru Protecția Copilului Gai nstituit măsura plasamentului familial a minorilor la bunicii materni prin Hotărârile 281/2004 și 282/2004, pentru că aceștia se ocupau de creșterea și educarea lor.

După ce a executat pedeapsa închisorii, mama minorilor a revenit la domiciliul părinților săi, iar la acest moment solicită reintegrarea copiilor, având în vedere că domiciliază împreună cu aceștia, bunicii materni au o vârstă înaintată și nu se mai pot ocupa de minori, mama fiind cea care are grijă de ei.

Reclamanta a invocat prev. art. 54 alin. 3, 69, 70 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus copii certificate conform art. 112.pr.civ. după ancheta socială nr. 93644/2008, planul individualizat de protecție nr. 93640/2008, planul individualizat de protecție nr. 93462/2008, adeverințele școlare ale minorilor, adeverințele medicale ale mamei și minorilor, declarațiile bunicilor materni, mamei și minorilor, prin care solicită reintegrarea, adresa nr. 92104/2008 a G, adresa nr. 145/2007 a B, declarația ginerelui pârâtului, sentința civilă 96/1998 a Judecătoriei Bacău, hotărârile nr. 281/2004 și 282/2004, actele de stare civilă ale minorilor și mamei.

La termenul de judecată din data de 21.01.2009 în Camera de Consiliu, minorul a fost audiat manifestându-și dorința de a fi reintegrat în familia lărgită la mama naturală.

Cum, părinții trebuie să joace un rol suficient de important în procesul decizional, să fie "implicați în acest proces privit ca un întreg, într-un grad suficient pentru a menține legăturile personale și, la momentul oportun, reconstituind familia, în special prin renunțarea la măsura de plasament luată atunci când circumstanțele o permit, iar din ancheta socială nr. 93664/2008 rezultă că locuința bunicilor materni, unde vor locui minorii este formată din două camere, hol și bucătărie dotată modest, dar condițiile igienico-sanitare sunt satisfăcătoare, din fișa de evaluare psihologică a copilului și familiei nr. 93624/2008 se menționează faptul că bunicii materni, datorită particularităților de vârstă și dezvoltare psihică, nu mai pot satisface adecvat nevoilor de creștere și educare ale minorilor, astfel încât este în interesul superior al minorilor ca aceștia să fie reintegrați în familia mamei.

Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, criticând-o pentru nelegalitate prin prisma omisiunii de a se pronunța cu privire la persoana îndrituită a exercita drepturile părintești. Că, atât timp cât acestea au fost exercitate - pe durata măsurii de plasament, de către Președintele Consiliului Județean G, se impunea ca instanța să se pronunțe și asupra acestui " capăt de cerere" dându-i astfel posibilitatea mamei să asigure celor doi copii o dezvoltare fizică și psihică corespunzătoare.

Recursul declarat este nefondat.

Măsura de protecție a plasamentului dispusă pentru un copil neglijat de părinți poate fi înlocuită cu reintegrarea copilului în familie, în funcție de situația concretă. Rezultă că măsura plasamentului are caracter temporar și copilul poate fi reintegrat în familie, oricând, în măsura în care părinții devin responsabili și asigură copilului un mediu familial securizat.

Potrivit art. 38 lit. a din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, instanța judecătorească este singura autoritate competentă să se pronunțe, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, cu privire la persoana care exercită și îndeplinește obligațiile părintești în situația în care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea părinților săi.

Cum, în speță s-a dispus reintegrarea celor doi copii la mama naturală, aceasta dovedind responsabilitate și disponibilitatea necesară asigurării unui climat familial securizant, se prezumă ideea că cei 2 copii nu mai sunt lipsiți de ocrotirea părintească și, implicit - mama acestora este îndreptățită să-și exercite toate drepturile și obligațiile părintești cu privire la cei doi copii.

Pentru aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul, criticile formulate fiind pur formale.

În drept, fiind aplicabile dispozițiile art. 312 pct. (1) Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, împotriva sentinței civile nr. 223 din 06.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 24 Martie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red./23.04.2009

Tehnored.decizie

2 exp./24.04.2009

Fond: Tribunalul Galați - judecător

Președinte:George Popa
Judecători:George Popa, Irina Alexandra Boldea, Viorica

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plasament. Decizia 200/2009. Curtea de Apel Galati