Plasament. Decizia 207/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 207/
Ședința publică de la 26 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Simona Bacsin
JUDECĂTOR 2: Anica Ioan
JUDECĂTOR 3: Luminita Solea
Grefier - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -
-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI C, cu sediul în C,- împotriva sentinței civile nr.1381/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul civil nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 25.03.2009, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 26.03.2009, când,
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr- la această instanță, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gas olicitat, în contradictoriu cu pârâții și (), ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună înlocuirea măsurii de încredințare cu măsura plasamentului la asistent maternal profesioist C privind pe minorul.
La termenul de judecată din 30 iulie 2008, reprezentantul reclamantei a depus la dosar cerere de modificare a obiectului acțiunii în sensul de a se înlocui măsura de încredințare a minorului de la asistent maternal profesionist cu o măsură de protecție pe raza administrativ-teritorială a CC.
Cu adresa nr.-/17 septembrie 2008, CCa comunicat instanței denumirea centrelor de plasament de pe raza municipiului
Totodată, a menționat că instituția adecvată nevoilor minorului este Centrul de plasament"", aceasta fiind singura instituție de protecție pentru tinerii ce urmează a fi reintegrați socio-profesional.
Față de aceste precizări, reprezentantul reclamantei a solicitat să se dispună față de minor înlocuirea măsurii de încredințare cu măsura de plasament în Centrul de plasament "" din
La termenul din 3 noiembrie 2008, fost depusă la dosar dispoziția nr.2983/24 octombrie 2008 emisă de Directorul CGp rin care s-a dispus instituirea pentru minor a măsurii de plasament în regim de urgență în Centrul de primire copii " și Stuart"G până la pronunțarea instanței cu privire la plasamentul în Centrul de plasament "" -
A fost introdus în cauză și Președintele Consiliului Județean C, iar în ședința publică din 3 noiembrie 2008, cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul reclamantei a solicitat să se dispună înlocuirea măsurii de plasament de la Centrul de primire copii " și Stuart" -G la Centrul de plasament "" -
În motivarea cererii s-au arătat următoarele:
-că minorul a intrat în sistemul de protecție la data de 4 aprilie 2001, și prin dispoziția nr.570/11 decembrie 2001 s-a instituit față de acesta plasamentul temporar în Centrul de primire copii" și Stuart"G, iar prin hotărârea nr.780/14 mai 2002 CGs -a instituit măsura de încredințare a minorului în Centrul de plasament "" din
-că, ulterior, prin hotărârea nr.1202/19 august 2003 CGs -a înlocuit această măsură cu măsura încredințării la asistent maternal profesionist
Prin sentința civilă nr.1381/2008 a Tribunalului Galațis -a admis cererea și s-a dispus înlocuirea măsurii de plasament în regim de urgență pentru minorul de la Centrul de Primire Copii " și Stuart" G cu măsura plasamentului în Centrul de Plasament "" județul
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că susținerile reclamantei se verifică cu probele din cauză și că este-n interesul minorului să se dispună înlocuirea măsurii de plasament în regim de urgență cu măsura plasamentului la un centru de plasament în județul C, acolo unde își are reședința mama minorului.
Impotriva sentinței civile nr.1381/2008 a Tribunalului Galația declarat recurs DGASPC C pentru că-n conformitate cu art.6 lit.i din Legea nr.272/2004 este-n interesul superior al copilului ca acesta să-și continue și să-și finalizeze studiile în același loc, nefiind suficientă motivația domiciliului mamei pentru a-l rupe de mediul în care e-n prezent.
Totodată semnalează faptul că minorul nu a fost audiat contrar disp.art.24 alin.2 din Legea nr.272/2004 și că la dosar nu există dovada acreditării Centrului de Plasament "".
In recurs s-a administrat proba cu acte din care rezultă că în 11.02.2009 minorul a fost adus împreună cu dosarul social la Caf ost instituționalizat în Centrul de Plasament "" dar în scurt timp copilul a plecat de acolo pentru a veni la rudele sale din, jud.
S-a făcut o anchetă socială la domiciliul familiei unchiului și la mama minorului pentru a se verifica posibilitatea reintegrării copilului în familia naturală. Rezultatul anchetei a fost că mama nu are condiții pentru creșterea și educarea copilului, deoarece locuiește într-o împreună cu soțul și alți trei copii, iar familia unchiului matern nu dorește să-și asume o astfel de responsabilitate.
Examinând actele și lucrările dosarului, în special elementele noi relevate de actele administrate în recurs se constată că obiecțiunile DGASPC C vis-a-vis de sentința nr.1381/2008 a Tribunalului Galați sunt întemeiate.
In conformitate cu prevederile art.39 din Legea nr.272/2004, orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinților săi are dreptul la protecție alternativă. La stabilirea măsurii de plasament se va urmări cu prioritate plasarea copilului la familia extinsă sau substitutivă. Insă, în speță, rudele minorului nu au dorit să-și asume această responsabilitate.
Minorul se află în situația prev. de art.56 lit.c din legea mai sus enunțată, copil neglijat de către părinți, fiind lipsit de protecția și grija familiei naturale, astfel că se află în dificultate, și, prin urmare, are dreptul la asistență socială, prin care să i se asigure condițiile care să-i permită dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală și socială.
Avându-se-n vedere faptul că asistentul maternal C, sub supravegherea căreia a fost minorul din 2003, a precizat că apreciază că nu se mai poate ocupa corespunzător de minor datorită comportamentului dificil al acestuia, că nimeni din familia extinsă nu și-a exprimat dorința de a-l lua sub ocrotirea sa, că mama sa nu are propriu-zis un domiciliu în județul C (a locuit într-o o perioadă scurtă de timp nu echivalează cu a avea domiciliu acolo), că mama nu l-a vizitat de ani buni de zile se apreciază că e-n interesul minorului să se instituie măsura plasamentului într-o instituție specializată din G și nu din
Faptul că a locuit, învățat în ultima vreme în G, că are niște rude pe raza județului G pe care le mai vizitează, că și sora sa cu care ține legătura e tot pe raza județului G sunt factori care pledează pentru o instituție din raza acestei localități.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursuldeclarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI C, cu sediul în C,- împotriva sentinței civile nr.1381/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul civil nr-.
Modifică-n parte sentința civilă nr.1381/2008 a Tribunalului Galați numai în ceea ce privește unitatea unde se dispune plasarea minorului și anume Centrul de Plasament " " în loc de "".
Deleagă exercitarea drepturilor părintești privind pe minor Președintelui Consiliului Județean
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.03.2009.
Președinte, Judecător, Judecător
- - -
Grefier,
- -
Red.LȘ-14.04.2009
Dact.MH-14.04.2009/2 ex.
Fond:
Președinte:Simona BacsinJudecători:Simona Bacsin, Anica Ioan, Luminita Solea
← Stabilire program vizitare minor. Decizia 127/2009. Curtea de... | Stabilire program vizitare minor. Decizia 906/2009. Curtea de... → |
---|