Plasament. Decizia 237/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,

pentru Minori și Familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 237/R/2009

Ședința publică din 6 februarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Alina Rodina JUDECĂTOR 2: Ioan Daniel Chiș

JUDECĂTOR 3: Anca

JUDECĂTOR: -- -

GREFIER:

S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI S, împotriva sentinței civile nr.2943/ din 18 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr-, privind și pe pârâții intimați, intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ și COMPLEXUL DE SERVICII COMUNITARE NR. 1, având ca obiect plasament de urgență.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj - procuror, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj arată că nu are cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri judiciare orale.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

CURTEA:

Reține că prin sentința civilă nr.2943 din 18 decembrie 2008,pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a respins cererea reclamantei DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI S, pentru menținerea măsurii plasamentului în regim de urgență în Centrul de Plasament în regim de urgență din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr.1 Z pentru copilul născut la 29 septembrie 2004 în

S-a dispus reintegrarea copilului în familia naturală, cu obligația Serviciului specializat din cadrul Primăriei de a întocmi rapoarte privind situația copilului, în conformitate cu prevederile art.70 din Legea nr.272/2004.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că minorul -- s-a născut la data de 29 septembrie 2004 în Z din relațiile de concubinaj dintre și. La data nașterii copilului, mama sa era căsătorită cu un alt, căsătoria celor doi fiind desfăcută prin sentința civilă nr. 4832/2005 a Judecătoriei Zalău.

Cu dispoziția nr. 41/05.11.2008 directorul executiv al Caa probat plasamentul în regim de urgență al copilului în Centrul de Plasament în regim de urgență din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr.1

Din probele dosarului a rezultat că referatul nr. 14430/2008, la care dispoziția sus amintită face trimitere, a fost întocmit ulterior la 07.11.2008, cu propunerea de menținere a măsurii plasamentului în regim de urgență, iar nu de instituire a unei asemenea măsuri. Ancheta socială efectuată la data de 19 septembrie 2008 la domiciliul copilului a relevat următoarele:

În urma vizitei făcute la data de 03 septembrie 2008( în urma unor sesizări) la locuința fam. s-a găsit,numai mizerie și dezordine și copilul neîngrijit", din informațiile primite de la vecini reieșind că în ultimul timp mama copilului consumă tot timpul alcool și nu se ocupă de menaj. Primăriei au găsit aceeași stare de lucruri și a doua zi, pentru ca la vizitele ulterioare să se constate o îmbunătățire a comportamentului mamei și a condițiilor din locuință, luându-se astfel măsura monitorizării familiei. Ancheta socială efectuată la 06.11.2008 a relevat, însă că mama copilului a revenit la vechile obiceiuri, consumând alcool și neglijând copilul, propunerea făcută de către Serviciul de Asistență Socială fiind de această dată aceea a luării măsurii plasamentului de urgență.

În ambele anchete sociale se face vorbire despre faptul că mama și-a neglijat și ceilalți doi copii, rezultați din căsătoria cu.

Au fost audiați în instanță martorii G și, din depozițiile cărora a rezultat că părinții copilului au venituri modeste, însă acesta este dus la grădiniță și îngrijit corespunzător, dar că părinții consumă alcool, primul martor apreciind că dat fiind temperamentul copilului este mai potrivit să se întoarcă la părinții săi.

Martorul a mai declarat că în prezent familia copilului trece printr-o criză morală și materială, iar copilul nu este îngrijit; acesta a cerut de mai multe ori mâncare de la martor; părinții consumă alcool și că a văzut urme de violență pe corpul copilului.

Prima instanță a reținut că în demersul de apreciere a probelor administrate în această cauză, premisa necesară este aceea de a da eficiență principiului interesului superior al copilului, în indisolubilă legătură cu dreptul său de a fi crescut și educat în familie și, în egală măsură, cu asigurarea protecției sale împotriva oricăror forme de abuz. Luarea copilului din mediul familial este traumatizantă de vreme ce, așa cum declară martorul, acesta plânge după părinții săi, cu ocazia vizitelor în centru. Această atitudine a copilului dovedește afecțiunea lui reală pentru părinți. Faptul că părinții vizitează copilul, că fac eforturi pentru a-și îmbunătăți condițiile generale de trai și solicită reîntoarcerea fiului lor acasă sunt de natură să conducă la concluzia că există șanse ca să poată rămâne în familie. Probele administrate dovedesc într-adevăr că mama consumă alcool, însă ancheta socială efectuată inițial dovedește că obiceiul acesta nu este cotidian, iar autoritățile implicate sunt datoare să sprijine și să încurajeze mama, în beneficiul copilului și în deplin acord cu prevederile art.6 lit. d din Legea nr.272/2004.

Ținând seama de circumstanțele concrete ale cazului de față, văzând și că tatăl copilului are un loc de muncă și un serviciu stabil, tribunalul a reținut că nu se impune menținerea măsurii de plasament în regim de urgență a copilului, care va rămâne însă pe mai departe sub monitorizarea DGASPC și a Serviciului specializat al Primăriei de domiciliu.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI S, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței ca nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului s-a arătat că la data de 3 septembrie 2008, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Saf ost sesizată cu privire la situația copilului --, a cărui sănătate, dezvoltare și integritate fizică și psihică sunt periclitate în familia părinților săi, și, ca urmare a comportamentului iresponsabil al acestora, pe fondul consumului excesiv de alcool.

În urma deplasării reprezentanților S la domiciliul părinților copilului din loc. nr. 358, jud. S, s-a constatat că părinții consumă în mod frecvent băuturi alcoolice, iar copilul --, în vârstă de 4 ani, nu este îngrijit și hrănit corespunzător, în locuință fiind mizerie și dezordine.

S-a luat act de această stare de fapt, însă, pentru a asigura menținerea copilului în familie și a da o șansă părinților de a-și schimba atitudinea și comportamentul, s-a luat măsura monitorizării cazului de către S și referentul cu probleme sociale din cadrul Primăriei comunei. Astfel, la data de 8 septembrie 2008, reprezentanții instituțiilor susmenționate s-au prezentat din nou la domiciliul părinților copilului în cauză, unde au constatat că situația s-a ameliorat, în sensul că în locuință era ordine și copilul era îngrijit. Mama a dat o declarație scrisă. înregistrată la. sub nr. 9336/08.09.2008.în care și-a luat

angajamentul că își asumă responsabilitatea creșterii și îngrijirii copilului. În caz contrar va fi de acord cu luarea acestui a din familie și stabilirea unei măsuri de protecție specială.

La următoarea vizită efectuată la locuința familiei copilului, la data de 4 noiembrie 2008, reprezentantul Primăriei comunei a constatat că mama era în stare de ebrietate, în casă era dezordine și mizerie, iar copilul era neîngrijit. În 5 noiembrie 2008, când reprezentanții S s-au deplasat de asemenea la domiciliul părinților copilului, "mama era în stare avansată de ebrietate, culcată în pat, în locuință era frig și dezordine, în mijlocul camerei era un cu vin, iar copilul era neîngrijit, murdar și înfometat."

Având în vedere faptul că mama nu și-a respectat angajamentul privind îndeplinirea responsabilităților parentale, copilul fiind în continuare neglijat, prin Dispoziția nr. 41 din 05.11.2008 a directorului executiv al S, s-a stabilit pentru acesta plasamentul în regim de urgență în Centrul de plasament în regim de urgență din cadrul Complexului de Servicii Comunitare Nr.1 Ulterior, în conformitate cu prevederile art. 66 alin. (1) și (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, a fost sesizată instanța judecătorească pentru a se pronunța cu privire la menținerea măsurii de plasament în regim de urgență a copilului --.

Prin Sentința civilă nr. 2943/18.12.2008, Tribunalul Sălaja respins cererea de menținere a plasamentului în regim de urgență, dispunând reintegrarea copilului în familie.

Din data de 5 noiembrie 2008 de când copilul este instituționalizat și până în prezent, a fost vizitat în centru de către tatăl său, de 6 ori (care a fost în stare de ebrietate de două ori) și de către mamă de 4 ori (de fiecare dată aceasta fiind în stare de ebrietate). La ultima vizită a mamei în unitate a de protecție, respectiv în data de 26 decembrie 2008, aceasta "era într-o stare de ebrietate atât de avansată, încât a căzut în holul instituției." În aceste condiții, copilul a refuzat să se aproprie de mamă, spunând "că îi este frică că este beată."

Tot în această perioadă, au fost efectuate câteva consilieri cu părinții de către specialiștii Centrului de plasament în regim de urgență în vederea responsabilizării și necesității acestora de a renunța la consumul de alcool, în special mama. De asemenea a fost efectuată o vizită la domiciliul acestora pentru a se verifica dacă mama și-a schimbat comportamentul și dacă și-au igienizat locuința. Ceea ce s-a constatat este menționat în raportul de vizită din data de 17.11.2008, anexat la dosar.

Arată faptul că minorul în cauză, --, este bolnav, diagnosticat cubronșic acutizat,conform actelor medicale depuse la dosar. Locuința familiei reprezintă un mediu favorizant al bolii, respectiv nu este întreținută din punct de vedere igienico-sanitar, în camere este umezeală, iar pe pereți igrasie. În cursul anului 2008, în perioada în care se afla în familie, copilul a făcut 4 crize de astm bronșic, așa cum rezultă din Fișa de consultații medicale a acestuia.

Din rapoartele de vizită, de întrevedere și consiliere întocmite de specialiștii unității de protecție, precum și din anchetele sociale ale Primăriei comunei rezultă că părinții, și în mod special mama, nu sunt încă pregătiți pentru reintegrarea copilului în familie. Între copil și părinții săi există afecțiune, dar, atâta vreme cât părinții nu-i oferă un mediu securizant, periclitându-i sănătatea și dezvoltarea fizică și psihică prin comportamentul lor, dar și prin condițiile de locuit (având în vedere că este un copil cu probleme de sănătate), consideră că rămânerea minorului în mediul familial este mai traumatizantă decât instituționalizarea lui. În altă ordine de idei, nesupravegherea și neglijarea lui de către mamă în zilele în care aceasta este în stare de ebrietate, poate avea consecințe foarte grave pentru copil.

Arată că, măsura de plasament în regim de urgență este o măsură temporară, astfel că, atunci când încetează împrejurările care au determinat instituirea, se poate cere încetarea acesteia.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, având în vedere și dispozițiile art.3041proc.civ. Curtea reține următoarele:

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Saf ost sesizată la data de 3 septembrie 2008, cu privire la situația copilului -- a cărui sănătate, dezvoltare și integritate fizică și psihică sunt periclitate în familia părinților săi, ca urmare a comportamentului iresponsabil al acestora, pe fondul consumului excesiv de alcool.

În urma deplasării reprezentanților S la domiciliul părinților copilului, s-a constatat că părinții consumă în mod frecvent băuturi alcoolice, iar copilul, în vârstă de 4 ani, nu este îngrijit și hrănit corespunzător, în locuință fiind mizerie și dezordine. Urmare monitorizării cazului de către Serviciul de Asistență Socială din cadrul Primăriei comunei, prin vizitele efectuate la domiciliul pârâților s-a constatat că nu s-a realizat o schimbare reală în situația familiei naturale, care să conducă la creșterea capacității părinților de a-și îndeplini responsabilitățile cu privire la nevoile copilului, deși pârâta și-a luat angajamentul că își va asuma responsabilitatea creșterii și îngrijirii copilului prin declarația dată la data de 8 septembrie 2008.

Tribunalul, deși a reținut în considerentele sentinței, pe baza probelor, că părinții copilului consumă frecvent băuturi alcoolice, că minorul nu este hrănit și îngrijit, acesta fiind văzut și cu urme de lovituri pe corp, a apreciat că nu se impune menținerea măsurii plasamentului în regim de urgență a copilului, ținând seama de faptul că pârâtul are un loc de muncă și că pârâții sunt de acord cu reintegrarea acestuia în familie.

Având în vedere probațiunea administrată în cauză, din care rezultă condițiile în care a fost crescut copilul, atitudinea părinților față de copil, pe fondul consumului de alcool al acestora, deși pârâții s-au opus menținerii plasamentului în regim de urgență la Centrul de plasament, fără a se face dovada că s-au modificat condițiile în familie, astfel încât copilul să fie crescut într-un mediu securizant, dat fiind că mprejurările care au determinat instituirea măsurii de plasament în regim de urgență nu s-au schimbat, Curtea apreciază că nu se justifică reintegrarea copilului în familie. Pârâții, prin comportamentul lor, au o influență negativă asupra dezvoltării copilului, ori este în interesul superior a copilului ca acesta să trăiască într-un mediu propice dezvoltării armonioase, chiar dacă nu este mediul familial.

În situația în care părinții își reevaluează atitudinea și își schimbă comportamentul, dovedind că pot oferi copilului un mediu propice dezvoltării sale, pot solicita oricând reclamantei reintegrarea copilului în familie, deoarece scopul acestor măsuri nu este luarea copilului din familie, ci evitarea situațiilor traumatizante pentru copil.

Față de cele expuse, se va admite recursul în temeiul art.312 alin.2 proc. civ. și în consecință se va modifica sentința în sensul că se va admite cererea reclamantei, menținând măsura plasamentului în regim de urgență a copilului în Centrul de Plasament în regim de urgență din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr. 1

Totodată, se va dispune exercitarea și îndeplinirea drepturilor și obligațiilor părintești privitoare la persoana copilului de șeful Serviciului de tip individual care a primit copilul în plasament în regim de urgență, iar cele privitoare la bunurile copilului de către președintele Consiliului Județean

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI S împotriva sentinței civile nr. 2943 din 18.12.2008 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr- pe care o modifică în sensul că admite cererea reclamantei S în contradictoriu cu pârâții, COMPLEXUL DE SERVICII COMUNITARE Nr. 1

Menține măsura privind plasamentul în regim de urgență a copilului în Centrul de Plasament în regim de urgență din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr. 1

Dispune exercitarea și îndeplinirea drepturilor și obligațiilor părintești privitoare la persoana copilului de șeful Serviciului de tip individual care a primit copilul în plasament în regim de urgență, iar cele privitoare la bunurile copilului de către președintele Consiliului Județean

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 06 februarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - --- - -- -

GREFIER

Red.

Dact.Sz./3 ex.

20.02.2009

Președinte:Alina Rodina
Judecători:Alina Rodina, Ioan Daniel Chiș, Anca

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plasament. Decizia 237/2009. Curtea de Apel Cluj