Plasament. Decizia 3/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3/2009
Ședința publică de la 05 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 3: Marius Aurel
Grefier Creța
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat de - procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A împotriva sentinței civile nr. 1138/2008 din 10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Alba
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, având în vedere că nu mai sunt alte cereri instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantei parchetului asupra recursului.
Reprezentanta parchetului solicită admiterea recursului declarat de DGASPC A și modifică hotărârea în sensul înlocuirii plasamentului în regim de urgență cu plasamentul la asistentul maternal. Rezultă că părinții nu s-au ocupat de copil și probabilitatea ca ei să se ocupe pe viitor este mică. Nu există autoritate de lucru judecat în ce privește măsura plasamentului astfel că părinții vor putea solicita reîncredințarea minorului. În concluzie, în situația de față interesul superior al copilului este ca el să fie încredințat asistentului maternal.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1138/10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția civilă a fost respinsă acțiunea civilă formulată de petenta DGASPC A în contradictoriu cu intimații, și Președintele Consiliului Județean
În motivarea acestei sentințe s-a arătat că petenta DGASPC Aas olicitat în contradictoriu cu intimații, și Președintele Consiliului Județean A, a se dispune:
-înlocuirea plasamentului în regim de urgență stabilit prin Dispoziția nr. 169/2008 pentru minorul, la data de 16 februarie 2008, în B cu plasamentul la asistentul maternal profesionist d-na;
-drepturile și obligațiile părintești pentru minorul în cauză să fie exercitate de către Președintele Consiliului Județean A prin Directorul General al A;
-Direcția, Solidarității Sociale și Familiei A să acorde alocația lunară de plasament pentru minorul în cauză.
În expunerea de motive, petenta a arătat că a fost sesizată prin Nota de constatare nr.121/2008 că în secția nou născuți /pediatrie din cadrul Spitalului mun. Baf ost abandonat de către mama lui minorul.
Starea de sănătate a minorului permițând externarea acestuia - prin Dispoziția nr. 169/2008 s-a dispus instituirea plasamentului în regim de urgență la asistentul maternal profesionist, d-na.
Din investigațiile efectuate de către managerul de caz la domiciliul părinților s-a constatat că aceștia nu au condiții materiale și financiare pentru creșterea, îngrijirea și educarea minorului dar și faptul că în prezent sunt plecați în Spania.
Petenta a mai arătat că s-a luat legătura și cu alte rude ale minorului, acestea declarând în scris că doresc luarea unei măsuri de protecție pentru minorul în cauză deoarece nu au condiții materiale și financiare creșterii și îngrijirii lui.
La dosar au fost anexate următoarele acte: raportul privind situația psiho- socială a minorului; certificatul de naștere al minorului; Dispoziția nr. 169/2008; referatul medical; Nota de constatare nr. 121/2008; ancheta socială nr. 4102/2008 a Primăriei; ancheta socială nr. 1406/2008; plan individualizat de protecție și declarațiile bunicilor paterni, străbunicii maternă și paternă.
În drept au fost invocate dispozițiile art: 38, 64,65 al. 1, art. 66 al. 1 și 2, art. 124 al. 1 și art. 131 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Verificând cererea în raport de starea de fapt rezultată din actele depuse, Tribunalul a constatat că aceasta nu este fondată.
În speță existând pe rol acțiune de divorț prin care se solicită și încredințarea minorului în cauză în favoarea mamei, ce face obiectul dosarului civil nr- al Judecătoriei Blajs -a apreciat că înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu măsura definitivă a plasamentului la un asistent maternal profesionist nu se impune în momentul de față, nefiind în concordanță cu interesul actual al minorului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen și motivat petenta DGASPC A solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate ca netemeinică și nefondată și pe cale de consecință, a se admite acțiunea așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului recurenta arată că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea formulată pe considerentul că la udecătoria Blaj există pe rol o acțiune de divorț a părinților naturali al minorului, acțiune prin care mama copilului a solicitat a-i fi încredințat copilul, astfel că s-a apreciat că în prezent nu este în interesul minorului a se înlocui măsura plasamentului în regim de urgență de la asistentul maternal cu măsura definitivă a plasamentului la asistentul maternal. Instanța de fond nu a ținut seama că minorul a fost abandonat de mamă, că părinții sunt plecați în Spania și nu au condițiile materiale și financiare pentru creșterea și îngrijirea unui copil, iar rudele au solicitat instituirea unei măsuri de protecție. De la instituirea măsurii plasamentului de urgență părinții nu și-au vizitat niciodată copilul manifestând dezinteres față de acesta, astfel că este în interesul minorului de a se institui o măsură de protecție.
În drept s-au invocat disp. art. 304 pct. 9.civ Cod Penal și /2004.
Curtea de Apel Alba Iulia examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată că recursul este fondat și va fi admis, din următoarele considerente:
Prin dispoziția nr. 169/20.08.2008 a Directorului general al DGASPC A s-a luat față de copilul măsura plasamentului în regim de urgență la asistentul maternal profesionist, constatându-se că minorul - născut la data de 15.08.2008, a fost abandonat de mama lui la naștere, în Spitalul
Conform disp. art. 66 al. 1 din L 272/2004 DGASPC Aas esizat în termen legal instanța de judecată competentă pentru a se analiza măsura luată solicitând înlocuirea acestei măsuri cu aceea a instituirii plasamentului la asistentul maternal profesionist deoarece din anchetele sociale întocmite s-a constatat că părinții minorului se află în străinătate și nici una din rudele materne sau paterne nu au condițiile necesare pentru a crește minorul și nici nu doresc acest lucru.
Prin hotărârea pronunțată Tribunalul Albaa apreciat că în cauză nu se impune înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului la asistentul maternal profesionist față de copil deoarece mama a înaintat acțiune de divorț împotriva tatălui copilului, acțiune prin care a solicitat și a-i fi încredințat acesta, astfel că nu este în interesul minorului ca în prezent să se instituie față de el o măsură specială de protecție.
Or, se constată de către C că mama copilului nu s-a prezentat niciodată în instanță, din actele întocmite constatându-se că aceasta este plecată în străinătate. S-a mai constatat că pe rolul Judecătoriei Blaj se află înregistrată o acțiune de divorț a numitei - mama copilului, acțiune prin care a solicitat încredințarea copilului, dar această acțiune are termen pe data de 14.01.2009.
În condițiile în care părinții sunt plecați în străinătate iar rudele copilului nu au nici posibilități să crească copilul și nici nu doresc aceasta, este firesc ca pentru copil să se stabilească o măsură de protecție. Împrejurarea că mama a solicitat ca minorul a-i fi încredințat nu este de natură a proteja minorul în vreun fel, cu atât mai mult cu cât aceasta l-a abandonat iar în prezent nu se află în țară. Pe de altă parte, măsurile de protecție cu caracter special care se iau față de un copil aflat în nevoie nu au un caracter definitiv, dacă părinții dovedesc că doresc și au posibilități materiale să crească și să educe copilul, pot solicita reintegrarea în familie a acestuia.
Până la acel moment, este în interesul superior al minorului de a se institui față de el o măsură de protecție specială iar instanța de fond în mod greșit a respins cererea legală formulată de către DGASPC A de înlocuire a măsurii plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului la asistentul maternal profesionist față de copilul.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312.civ.
Cod PenalPENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A împotriva sentinței civile nr. 1138/2008 din 10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Alba și în consecință:
Modifică sentința civilă atacată în sensul admiterii acțiunii civile formulată de petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A în contradictoriu cu intimații, și Președintele Consiliului Județean
Înlocuiește măsura plasamentului în regim de urgență stabilit prin Dispoziția nr. 169/20.08.2008 a Directorului General al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului A pentru minorul, născut la data de 16 februarie 2008, fiul lui și cu măsura de protecție specială a plasamentului la asistentul maternal profesionist și dispune plata alocației corespunzătoare.
Drepturile și obligațiile părintești pentru minorul vor fi exercitate de către Președintele Consiliului Județean A prin Directorului General al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.01.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, Creța |
Red. DG
Tehnored. /2ex/13.01.2009.
Președinte:Sanda TrifJudecători:Sanda Trif, Dana Ghițoaica, Marius Aurel
← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
---|