Plasament. Decizia 327/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - plasament -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA Nr. 327

Ședința publică din 28 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Plăcintă Dochița

JUDECĂTOR 2: Frunză Sanda

JUDECĂTOR 3: Dumitraș Daniela

Grefier - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, cu sediul în municipiul B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1019 din 25 august 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani, în dosarul nr-.

La apelul nominal a răspuns procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, pentru intimatul-parte în proces Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, lipsă fiind reprezentantul reclamant- recurentei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, pârât-intimații, și reprezentantul Autorității Tutelare - intimată Primăria Orașului

Procedura legal îndeplinită, lipsa de procedură cu pârât - intimații, datorată restituirii citațiilor, a fost acoperită prin citarea la ușa instanței.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, față de împrejurarea că recurenta solicitat judecarea în lipsă, a dat cuvântul la dezbateri, făcând cunoscut reprezentantei parchetului că dezbaterile rămân deschise, până la terminarea ședinței de judecată, pentru cazul în care se va prezenta vreo parte pentru a pune concluzii.

Procuror de la Parchetul de pa lângă Curtea de APEL SUCEAVA, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Cum până la terminarea ședinței nu s-a prezentat nici o altă parte, instanța a declarat închise dezbaterile.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani la data de 16 iunie 2009, înregistrată sub nr-, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții, Serviciul Autoritate Tutelară de pe lângă Primăria orașului S și Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, să se dispună înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență la Casa Rurală " " din cadrul Complexului de Servicii pentru Copilul în Dificultate " " cu măsura plasamentului la același complex, pentru copilul -, născut la data de 20 decembrie 2002 în localitatea S, județul B, fiul prim-pârâților, precum și decăderea acestora din drepturile părintești.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că minorul a fost adus la complex de către primarul comunei, județul B, la sesizarea familiei, la care copilul a locuit o perioadă de timp. Mama, a plecat la muncă în străinătate lăsând copilul în grija mătușii,.

Cum mama nu a respectat înțelegea privind contribuția financiară la creșterea copilului și nici nu a mai păstrat legătura cu acesta, l-a adus la bunica maternă, care însă a refuzat să-l primească, motivând că este bătrână și bolnavă.

Cunoscând situația copilului, doamna l-a luat în familia sa, unde a locuit în perioada octombrie 2008 - mai 2009, când a sesizat autoritățile.

Părinții copilului sunt cunoscuți în comunitate ca fiind consumatori de băuturi alcoolice, recalcitranți, iar în prezent mama se află la muncă în Italia, iar despre tată nu există informații actualizate, din ultima sa declarație rezultând că nu dorește să se ocupe de creșterea și educarea minorului.

De asemenea, reclamanta precizat că la același complex se află încă doi frați ai minorului, și.

Legal citați, pârâții nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinări.

Prin sentința civilă nr. 1019 din 25 august 2009, Tribunalul Botoșania disjuns capătul de cerere privind decăderea pârâților din drepturile părintești și a dispus înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului la Casa Rurală " " din localitatea.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut, pe baza probelor administrate, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 62-66 din Legea nr. 272/2004.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal reclamanta, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, arătând că în mod greșit prima instanță a disjuns capătul de cerere privind decăderea pârâților din drepturile părintești, întrucât cele două solicitări au o strânsă legătură, iar soluționarea celui de-al doilea petit al acțiunii nu întârzia soluționarea cererii principale.

Critica este neîntemeiată.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 165 din Codul d e procedură civilă, în orice stare a judecății se pot despărți cererile întrunite, dacă instanța socotește că numai una din ele este în stare de judecată.

Față de caracterul special al cererii principale, cât și de împrejurarea că pârâții nu și-au făcut apărări în cauză, fiind citați prin afișare la ușa instanței, în mod just Tribunalul apreciat că doar aceasta se află în stare de judecată.

Așa fiind, Curtea, constatând că nu sunt date în cauză motive de nulitate ce pot fi invocate din oficiu,

Văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă,

În numele Legii

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, cu sediul în municipiul B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1019 din 25 august 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. fond:

Tehnored.

Ex. 2/16.11.2009

Președinte:Plăcintă Dochița
Judecători:Plăcintă Dochița, Frunză Sanda, Dumitraș Daniela

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plasament. Decizia 327/2009. Curtea de Apel Suceava