Plasament. Decizia 431/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 431/R/2009 | |
Ședința publică 25 februarie 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Tania Antoaneta Nistor | --- - |
JUDECĂTORI: Tania Antoaneta Nistor, Traian Dârjan Marta | - - -- - |
GREFIER: | TARȚA |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul, împotriva sentinței civile nr. 1 din 6 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI C, autoritatea tutelară PRIMĂRIA COMUNEI, intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, precum și pe pârâții CASA DE TIP FAMILIAL "" - H și CENTRUL JUDEȚEAN DE INTERVENȚIE PENTRU COPILUL C-N, având ca obiect interzicerea menținerii legăturilor personale cu minorii.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei se prezintă reprezentantul reclamantei-intimate Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, consilier juridic, pârâtul recurent, reprezentanta pârâtului intimat Centrul Județean de Intervenție pentru Copilul C-N, și reprezentanta pârâtei-intimate Casa de tip familial "" H, în calitate de coordonator al centrului, lipsă fiind restul părților.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, se prezintă reprezentantul reclamantei-intimate Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, consilier juridic, pârâtul recurent, reprezentanta pârâtului intimat Centrul Județean de Intervenție pentru Copilul C-N, și reprezentanta pârâtei intimate Casa de tip familial "" H, în calitate de coordonator al centrului, reprezentanta intimatului Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, procuror, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termenul legal, s-a comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 20 februarie 2009, reclamanta-intimată a depus la dosar, prin registratura instanței, un set de înscrisuri solicitate de instanță la termenul anterior, prin care se completează probațiunea, respectiv copia sentinței civile nr. 415 din 2 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- prin care s-a dispus înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului precum și decăderea pârâtului- recurent din exerciuțiu drepturilor părintești, precum și o serie de note de relații întocmite de la Casa de tip Familial "" H, pentru întreaga perioada de când copii se află în plasament.
La termenul de azi, reprezentanta pârâtului-intimat Centrul Județean de Instervenție pentru Copilul și reprezentanta pârâtei-intimate Casa de tip familial "" H depun la dosar delegațiile de reprezentare.
Pârâtul recurent învederează instanței că l-a mandatat pe fratele său, prezent azi în instanță, să îl reprezinte în cauză, sens în care se depune la dosar o procură sub semnătură privată.
Instanța procedează la legitimarea numitului, care se identifică cu cartea de identitate seria - nr. -, fiul lui și al, născut în Măguri, Comuna Măguri, cod numeric personal -.
Mandatarul pârâtului recurent depune la dosar un set de acte în copie, ordonate în serie cronologică, după cum urmează, petiția electronică adresată președenției și o copie după cartea de identitate a pârâtului recurent, Ordonanța președințială nr. 195/29.07.2008 prin care s-a dispus măsura plasamentului în regim de urgență, procesul-verbal de punere în executare a acestei ordonanțe, un alt apel către Președintele statului, răspunsul dat de C prin care se solicită colaborarea pârâtului recurent, din data de 06.08.2008, cererea de înlocuire a măsurii plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului, copii de pe citații, răspuns din partea Președenției din data de 08.08.2008, un răspuns la petiție din partea Președenției prin poșta electronică, răspunsul - IJP C prin care s-a înregistrat plângerea și rezultatul verificărilor, raportat la sesizarea formulată de recurent împotriva agentului de poliție de la Postul de Poliție Măguri, răspunsul din 17 septembrie 2008 din partea Administrației Președințiale, comunicarea și rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj din 1 octombrie 2008 pronunțată în dosar nr. 878/P/2008, prin care s-a dispus neîncepecerea urmăririi penale împotriva numiților, - și, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 Cod penal, raportat la art. 174 Cod penal, adresa și ordonanța parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -N, pronunțată în dosar nr. 4329/P/2008 la data de 6 octombrie 2008, prin care se comunică pârâtului recurent că a fost scos de sub urmărire penală pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. 21Cod penal, copia plicului cu care s-a comunicat această ordonanță și plângerea din adresată de pârâtul-recurent Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, înregistrată la data de 28.10.2008, referitor la dosarul nr. 878/P/2008.
Având în vedere faptul că prin nota de relații întocmită de pârâtul- intimat Centrul Județean pentru Copilul, se arată faptul că dl. psihopedagog a avut o discuție cu pârâtul-recurent în ceea ce privește stabilirea unui program de vizitare a copiilor și participare le ședințele de consiliere, Curtea pune în discuția pârâtului-recurent și al mandatarului său, această împrejurare.
Pârâtul-recurent și mandatarul său confirmă acest aspect și arată că la discuție au participat amândoi, dl. psihopedagog și d-na psiholog, cu acea ocazie au notat numărul de telefon unde pot fi aceștia contactați în vederea stabilirii unui program de vizitare a copiilor.
Se constată de asemenea că între actele depuse la dosar la data de 20 februarie 2009, există și o copie a invitației din data de 19 februarie 2009 prin care pârâtul-recurent este invitat să se prezinte la Centru Județean pentru Copilul pentru a participa la un program de consiliere psihologică.
Mandatarul pârâtului recurent arată că s-a primit această invitație abia în data de 24 februarie 2009 și nu i s-a putut da curs acesteia încă.
Curtea, din oficiu, în temeiul prevederilor art. 306 alin. (2) Cod procedură civilă, pune în discuția părților motivul de recurs de ordine publică, privind împrejurarea dacă minorii care au împlinit vârsta de 10 ani, au fost audiați la instanța de fond cu privire la luarea măsurii interzicerii menținerii legăturii dintre tată și copii.
Reprezentantul reclamantei-intimate apreciază că nu se impunea audierea copiilor, întrucât aceștia au fost audiați cu ocazia stabilirii măsurii plasamentului în regim de urgență și ar fi fost supuși la un stres suplimentar.
Pârâtul-recurent arată că lasă la aprecierea instanței soluția asupra chestiunii puse în discuție.
Reprezentanta intimatului Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ consideră că instanța a încălcat în mod flagrant prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 potrivit cărora "în orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește, copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani", motiv pentru care solicită admiterea excepției.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat, instanța declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Întrucât mandatarul pârâtului-recurent, numitul întrebat fiind de instanță, arată că nu are studii juridice, Curtea, îi pune în vedere faptul că potrivit prevederilor art. 68 alin. (4) Cod procedură civilă, nu poate pune concluzii asupra recursului în fața instanței.
Pârâtul-recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, arătând că este nemulțumit de faptul că i s-a interzis să păstreze legătura cu copiii săi.
Reprezentantul recclamantei intimate solicită respingerea recursului cu consecința menținerii sentinței recurate.
Reprezentanta pârâtului-intimat Centrul Județean de Intervenție pentru Copilul și reprezentanta pârâtei-intimate Casa de tip familial H, solicită respingerea recursului.
Reprezentanta intimatului Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, pune concluzii în sensul admiterii recursului, casării hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, având în vedere că neascultând minorii de 10 ani, aceasta a încălcat dispozițiile prevăzute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 272/2004.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1 din 6 ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis cererea formulată de petenta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI C, în contradictoriu cu intimații, CENTRUL JUDEȚEAN DE INTERVENȚIE PENTRU COPILUL C-N, CASA DE TIP FAMILIAL "" H, Autoritatea tutelară PRIMĂRIA COMUNEI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ și în consecință, s-a dispus interzicerea menținerii legăturilor personale cu copiii, și -, de către tatăl acestora,.
S-a dispus obligarea lui să participe în cadrul Centrului Județean de Intervenție Pentru Copilul C-N, la ședințe de consiliere psihologică.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în data de 22.03.2008, și-a alungat soția din domiciliul conjugal, pe motiv că și-a abuzat sexual copiii. Ca urmare, cei 8 copii sunt ținuți închiși în casă, mamei lor refuzându-i-se dreptul de a intra în locuință și de a-i vedea.
Prin ordonanța președințială nr.164/CC/24.06.2008 s-a încuviințat accesul DGASPC la domiciliul lui, pentru verificarea situației copiilor aflați în îngrijirea acestuia, unde s-a constatat că aceștia au o relație apropiată cu tatăl lor, care este foarte corect în aplicarea pedepselor, în schimb mama lor a fost foarte severă cu ei, bătându-i pentru orice și interzicându-le să comunice cu alți copii. Minorii au relatat că mama lor a avut o tentativă de suicid, motiv pentru care tatăl lor o lega noaptea de pat ca să prevină sinuciderea acesteia.
Soțul și-a acuzat soția de infidelitate și de abuz sexual, refuzând înscrierea copiilor la medicul de familie, pe motiv că nu are încredere în el.
Ulterior, prin ordonanța președințială nr.195/CC/29.07.2008 a Tribunalului Cluj, s-a dispus plasamentul în regim de urgență la Casa de tip familial "" din H, a minorilor, hotărâre ce a fost pusă în executare la data de 5.08.2008. Acolo, copiii au fost vizitați în data de 5.08.2008 de către tatăl lor, iar în data de 6.08.2008 de către mama lor.
Întrucât s-a prezentat aproape zilnic la poarta instituției de ocrotire, fără să respecte vreun program de vizitare, devenind agresiv cu personalul și utilizând un limbaj obscen în prezența copiilor, la adresa mamei lor, tribunalul a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.36 alin.(3) și de art.37 alin. (1) din Legea nr.272/2004, dispunând interzicerea menținerii legăturilor personale ale lui cu copiii săi.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, solicitând casarea ei ca fiind nelegală și dată cu încălcarea legii.
În motivarea recursului, s-a susținut că numita, mama copiilor, în lipsa recurentului de acasă, le-a aplicat minorilor rele tratamente, făcându-se vinovată de corupție sexuală, viol și incest. Aceasta obișnuiește să lipsească de acasă, motiv pentru care i-a pus în vedere că nu o mai primește la domiciliu, situație în care socrii recurentului au intervenit ca să îl determine să o primească acasă pe fiica lor.
Deși recurentul a solicitat sprijinul autorităților, nu a fost sprijinit, ci i s-au adus acuze grave, neîntemeiate, la adresa tatălui său.
Pe baza declarațiilor date de copii sub presiune psihică, într-un cadru nelegal la sediul Școlii Măguri, aceștia au fost plasați în regim de urgență, ducând la înstrăinarea lor.
La recomandările DGASPC spijinită de lucrătorii Poliției orașului H, recurentului și apropiaților săi li s-a interzis vizitarea copiilor la Casa. În schimb, mama copiilor locuiește sâmbăta și duminica împreună cu copiii în Casa.
Recurentul a fost decăzut din exercitarea drepturilor părintești și s-a înlocuit plasamentul în regim de urgență a minorilor, cu plasamentul la Casa de tip familial "" din
În acest mod, recurentului i s-au încălcat drepturile și libertățile garantate prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C, prin întâmpinare depusă la dosar 39-40, a solicitat respingerea recursului.
La termenul din 25 februarie 2009, curtea a invocat din oficiu în baza art.306 alin.(2) pr.civ. motivul de ordine publică prevăzut de art.304 pct. 9 coroborat cu art.312 alin. (5) din același cod, constând în nerespectarea de către prima instanță a dispozițiilor art.24 alin. (2) din Legea nr.272/2004, privind ascultarea obligatorie a copiilor care au împlinit vârsta de 10 ani.
Recursul este fondat.
Măsura solicitată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C și dispusă de prima instanță prin sentința recurată, privind interzicerea menținerii legăturilor personale ale lui cu cei opt copii ai săi, a fost pronunțată în baza art.36 alin.(3) și art.37 alin.(1) din Legea nr. 272/2004.
Potrivit art.14 alin.(1) din Legea nr.272/2004, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Acesta este un drept reglementat de legiuitor în favoarea copilului și trebuie respectat ca atare.
În conformitate cu dispozițiile art.24 alin.(2) din Legea nr.272/2004, "în orice procedură juridică sau administrativă care îl privește, copilul are dreptul să fie ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat și copilul care nu împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluționarea cauzei".
În speță, au împlinit vârsta de 10 ani minorii născut la data de 27.04.1994, născut la data de 10.07.1995, născută la data de 22.07.1996 și născut la data de 20.01.1998, dar cu toate acestea, ei nu au fost audiați în legătură cu măsura solicitată de DGASPC C, să fie luată de Tribunalul Cluj.
Încălcarea normei imperative instituite de legiuitor în favoarea minorilor care au împlinit vârsta de 10 ani, de a fi ascultați în legătură cu orice procedură judiciară sau administrativă solicitată a se lua în legătură cu ei, în baza Legii nr.272/2004, este de natură să atragă casarea hotărârii pronunțate.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.304 pct. 9 coroborat cu art.312 alin. (1) și alin. (5) pr.civ. se va admite refcursul declarat de împotriva sentinței tribunalului, care va fi casată în întregime și se va trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.
Cu ocazia rejudecării, prima instanță îi va asculta în mod obligatoriu pe minorii care au împlinit vârsta de 10 ani, având posibilitatea să îi asculte și pe minorii care nu au împlinit această vârstă, în legătură cu cererea formulată de DGASPC C, având ca obiect interzicerea menținerii legăturilor personale ale lui cu copiii săi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.1 din 6 ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Cluj.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 25 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
--- - - - -- - TARȚA
Red.DT: 27.02.2009
Dact.CA: 04.03.2009 - 3 ex.
Jud.fond.
Președinte:Tania Antoaneta NistorJudecători:Tania Antoaneta Nistor, Traian Dârjan Marta
← Plasament. Decizia 1087/2009. Curtea de Apel Oradea | Plasament. Decizia 1133/2009. Curtea de Apel Craiova → |
---|