Plasament. Decizia 467/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (443/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.467.
Ședința publică de la 10 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
JUDECATOR - - -
GREFIER -
***** *****
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - legal reprezentat de procuror.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 1 B, împotriva sentinței civile nr.1846 din 11.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți ȘEFUL CENTRULUI DE PRIMIRE "" și PRIMARUL SECTORULUI 1
are ca obiect - încetare măsură plasament.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic, pentru recurenta reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 B, în baza delegației depuse la dosar lipsind intimații pârâți Șeful Centrului de Primire "" și Primarul sectorului 1
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul recurentei reclamante precizează că prezentul recurs este întemeiat pe dispozițiile art.3041Cod de procedură civilă și nu pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod de procedură civilă, astfel cum apare menționat în alineatul 2 al motivelor de recurs. Totodată, declară că nu mai are alte cereri de solicitat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurenta reclamantă, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței atacate, reținerea cauzei spre rejudecare, cu consecința admiterii acțiunii, încetării măsurii plasamentului în regim de urgență a minorului la Centrul de Primire ""; încetarea delegării exercițiului drepturilor părintești privind persoana copilului către Șeful Centrului de Primire "", precum și încetarea delegării exercițiului drepturilor părintești privind bunurile copilului către Primarul Sectorului 1 B astfel cum au fost ele stabilite prin Dispoziția nr.755/04.05.2006 a - sector 1.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca neîntemeiat, față de faptul că nu s-a făcut dovada încetării împrejurărilor care au dus la emiterea Dispoziției nr.755/04.05.2006 - sector 1.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-, la data de 30.10.2008, pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 B i-a chemat în judecată pe pârâții Șeful Centrului de Primire și Primarul sectorului 1 B, solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună încetarea măsurii de plasament în regim de urgență la Centrul de Primire "" pentru copilul; încetarea delegării exercițiului drepturilor părintești privind persoana copilului către Șeful Centrului de Primire "", precum și încetarea delegării exercițiului drepturilor părintești privind bunurile copilului către Primarul Sectorului 1
Prin sentința civilă nr. 1846 din 11.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că minorul s-a născut la data de 06.04.1993, conform propriei declarații, iar, în privința sa, a fost instituită măsura de protecție a plasamentului în regim de urgență în Centrul de Primire "", prin Dispoziția nr. 755/04.05.2006 a Sector 1.
Începând cu data de 09.05.2006, minorul a părăsit centrul de plasament, fără a se cunoaște locul unde acesta se află în prezent.
Prin urmare, asupra cererii prin care reclamanta solicită încetarea măsurii de protecție, justificată de împrejurarea că minorul a plecat din centru, instanța a apreciat că împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii de protecție specială nu s-au modificat, nefiind aplicabile dispozițiile art. 68 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, deoarece situația minorului nu s-a schimbat sub nici un aspect.
Atât timp cât copilul este lipsit de ocrotirea și supravegherea părinților săi, cât nu există nici o dovadă a revenirii sale definitive în familie, instanța a constatat că nu s-au schimbat împrejurările care au determinat luarea măsurii plasamentului în regim de urgență, copilul necesitând în continuare protecție specială.
Prin adoptarea Legii nr. 272/2004, legiuitorul a urmărit ocrotirea copiilor aflați în situații ce impun intervenția promptă a autorităților competente, așa încât încetarea protecției speciale nu poate avea loc decât prin reintegrarea copilului în familie (cu excepția cazurilor în care copilul a ajuns la vârsta până la care beneficiază, potrivit legii, de protecție specială).
Dispozițiile art. 70 din lege se referă, în mod expres, la încetarea măsurilor de protecție specială, prin reintegrarea copilului în familia sa.
Față de acestea, tribunalul a apreciat ca neîntemeiată cererea petentei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 privind încetarea măsurii de protecție specială, întrucât, din întregul probatoriu, rezultă că minorul este lipsit de îngrijire și supraveghere, fiindu-i primejduită sănătatea fizică și psihică, dezvoltarea fizică, mentală, morală și socială.
Un alt argument în sprijinul acestei soluții îl reprezintă împrejurarea că minorul a fugit în timp ce se afla sub supravegherea lucrătorilor Centrului, a căror vigilență ar trebui să fie sporită, atâta vreme cât acesta este instituționalizat, iar exercițiul drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești sunt conferite, prin efectul legii, autorităților locale.
Plecarea din centru a minorului și, prin aceasta, imposibilitatea exercitării supravegherii și a continuării proceselor educaționale și de socializare începute conform planului individualizat de protecție reprezintă, în multe situații, o consecință a dificultăților de adaptare pe care le întâmpină copiii internați într-un astfel de centru, fiind vorba, mai ales, de acei minori alungați din domiciliul părintesc, care au stat o lungă perioadă în stradă, practicând diferite activități parazitare și obișnuind să consume substanțe nocive - tutun, alcool, drog, etc. iar unui astfel de copil trebuie să i se asigure, cu maximă promptitudin,e asistența medicală și psihologică, neputând fi culpabilizat că a părăsit centrul de plasament și, cu atât mai mult, neputându-se susține că au încetat cauzele care au determinat adoptarea măsurii de protecție.
Dimpotrivă, o atare împrejurare trebuie să responsabilizeze autoritățile competente în materia protecției minorilor care au dobândit, după caz, exercițiul drepturilor și îndatoririlor părintești față de acești minori, astfel încât să asigure o protecție eficientă, începând prin adoptarea tuturor măsurilor de prevenire a acestui tip de comportament și, în situația în care prevenirea nu a fost posibilă, să îndeplinească, în mod efectiv, toate demersurile necesare în vederea depistării prompte a minorilor și a readucerii lor în centru, pentru a continua programul specific măsurii de protecție adoptată.
Prin încetarea măsurii de ocrotire, pe motiv că minorul a părăsit centrul, autoritatea care exercită drepturile și obligațiile privind persoana copilului s-ar vedea exonerată, fără o justificare acceptabilă, de responsabilitatea conferită de legiuitor, ceea ce ar putea avea consecințe nefaste în ipoteza în care, în intervalul cât este plecat din centru și lipsit de supraveghere, minorul săvârșește fapte penale sau, dimpotrivă, devine el însuși victimă ale unor acte sau fapte de natură să-i cauzeze o vătămare gravă sau chiar decesul.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că nu se recomandă, cel puțin temporar, încetarea măsurii plasamentului în regim de urgență, într-un centru în care minorul beneficiază de asistență psihologică și medicală, potrivit planului individualizat de protecție, fiind necesară atingerea unor obiective, precum prevenirea comportamentului infracțional și identificarea unei alternative de tip familial.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Direcția Generală De Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 B, solicitând admiterea recursului, "casarea" sentinței civile recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât absența copilului, din Centrul de Primire, ca liberă alegere a acestuia, face imposibilă exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor, privitoare la minor, de către cei cărora le-au fost derogate.
Astfel, susținerile instanței cu privire la faptul că nu s-au modificat împrejurările, care au la bază luarea măsurii de protecție, sunt nefondate, întrucât măsura a fost determinată, în principal, de prezența copilului, lipsit de îngrijirea și supravegherea părinților, însă, plecarea acestuia din Centrul de Primire, ca manifestare a propriei voințe, schimbă total situația inițială.
În drept, au fost invocate dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă și dispozițiile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare și ale nr. 1434/2004 privind atribuțiile și Regulamentul cadru de organizare și funcționare al
Intimații nu au formulat întâmpinare, obligatorie conform art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.
În etapa procesuală a recursului, nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi, în sensul art.305 Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate și analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile art. 304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, Curtea observă că situația de fapt reținută de instanța de fond, în sensul că minorul, născut la data de 06.04.1993, fiul lui și, cu privire la care, prin Dispoziția nr. 755/04.05.2006, emisă de Directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 B, s-a instituit măsura de protecție specială a plasamentului în regim de urgență la Centrul de Primire "", a părăsit acest centru, la data de 09.05.2006, fără a se cunoaște locul unde se află minorul în prezent, nu este contestată în cauză, ceea ce critică recurenta fiind aprecierea instanței de fond, potrivit căreia, părăsirea centrului de către minor nu reprezintă o schimbare a împrejurărilor avute în vedere la dispunerea măsurii plasamentului în regim de urgență, care să determine încetarea acestei măsuri.
În acest sens, Curtea apreciază că plasamentul copilului în regim de urgență, dispus în condițiile art. 64 - 66 din Legea nr. 272/2004 modificată, este o măsură luată pentru situații care reclamă intervenție rapidă, cu caracter temporar și provizoriu, împrejurările care o justifică fiind determinate de culpa părinților, care l-au abandonat și neglijat pe minor.
În conformitate cu art. 66 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 modificată, competența de a se pronunța asupra temeiniciei motivelor care au determinat dispunerea plasamentului în regim de urgență, asupra oportunității sau, după caz, a înlocuirii acestuia, precum și asupra exercițiului drepturilor părintești, aparține, în exclusivitate, instanței de judecată, singura autoritate care poate, în condițiile în care se modifică împrejurările care au condus la instituirea măsurii, să dispună înlocuirea acesteia cu măsura plasamentului, instituirea tutelei ori reintegrarea copilului în familia sa.
În raport de rațiunea reglementării măsurii de plasament în regim de urgență, Curtea apreciază, în acord cu instanța de fond, că părăsirea centrului de către minorul nu justifică încetarea măsurii de plasament în regim de urgență, pentru că scopul principal al dispunerii acestei măsuri a fost însăși respectarea principiului interesului superior al copilului, ceea ce implică o responsabilizare a factorilor sociali, în baza căreia autoritățile cu atribuții de protecție a copilului, sunt obligate să respecte, să promoveze și să garanteze drepturile copilului, stabilite prin constituție și actele normative speciale, iar nu să se degreveze de sarcinile ce le revin, în situația în care minorul nu s-a adaptat noii sale condiții.
Reținând aceste considerente, Curtea apreciază că, în mod legal și temeinic, prima instanță a stabilit că împrejurările care au stat la baza dispunerii măsurii de plasament în regim de urgență față de minorul nu s-au modificat, acesta fiind, în continuare, lipsit de supraveghere și îngrijire, integritatea sa fizică și psihică fiind astfel în pericol, recurenta având obligația de a urmări modul în care este pusă în aplicare măsura de protecție specială, de a asigura dezvoltarea și îngrijirea copilului pe perioada aplicării măsurii, astfel cum dispun dispozițiile art. 69 alin. 1 ale Legii nr. 272/2004 modificată (Direcția generală de asistență socială și protecția copilului sau, după caz, organismul privat autorizat are obligația de a urmări modul în care sunt puse în aplicare măsurile de protecție specială, dezvoltarea și îngrijirea copilului pe perioada aplicării măsurii) și nu de a-și invoca propria culpă pentru a obține încetarea măsurii.
În același sens, monitorizarea aplicării măsurilor de protecție specială are ca scop analizarea posibilității reintegrării copilului în familia sa, sau, după caz, protejării sale într-un alt mediu familial, iar, câtă vreme nu s-a făcut dovada că minorul a fost reintegrat în familie sau într-un alt mediu familial sigur, măsura de plasament în regim de urgență nu-și încetează efectele.
Pentru considerentele expuse, Curtea, constatând că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 272/2004 modificată, în materia încetării măsurii de protecție specială a minorului, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul exercitat de recurenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 B împotriva sentinței civile nr. 1846 din 11.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 1 B împotriva sentinței civile nr. 1846 din 11.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți ȘEFUL CENTRULUI DE PRIMIRE "" și PRIMARUL SECTORULUI 1
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex. 2/16.03.2009
Secția a IV-a Civ. -
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 305/2009. Curtea de... | Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 1070/2009. Curtea de... → |
|---|
