Plasament. Decizia 56/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(39/2010)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III-A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr.56

Ședința publică de la 19.01.2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu

JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu

JUDECĂTOR - - -

GREFIER - -

Ministerul public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.

Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de recurenta - pârâtă, împotriva sentinței civile nr.1358 din 26.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 1, cu intimații - pârâți, ȘEFUL COMPLEXULUI SOCIAL DE SERVICII " " și cu PRIMARUL SECTORULUI 1

Obiectul pricinii - plasament.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta - pârâtă, personal, aflată în stare de detenție, intimatul - pârât și consilier juridic, în calitate de reprezentant al intimatei - reclamante DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 1, în baza delegației nr. 1020/18.01.2010 (pe care o depune), lipsind intimații - pârâți, ȘEFUL COMPLEXULUI SOCIAL DE SERVICII " " și PRIMARUL SECTORULUI 1

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Recurenta - pârâtă înțelege să renunțe la exercitarea prezentului recurs și solicită menținerea plasamentului copiilor săi la ", până la liberarea sa din penitenciar.

Intimata - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 1, prin consilier juridic, solicită a se lua act de cererea de renunțare de la judecarea recursului.

Intimatul - pârât solicită a se lua act de cererea recurentei de renunțare a judecării recursului.

Reprezentantul Ministerului Public solicită a se lua act de renunțarea recurentei de la soluționarea prezentului recurs.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1358 din 26.11.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 1 B în contradictoriu cu pârâții, Șeful Complexului Social de Servicii " " și Primarul Sectorului 1 B, a dispus măsura de protecția specială a plasamentului copiilor, născută la 13.08.2002, fiica lui și și, născută la 16.01.200, fiica lui și la Complexul Social de Servicii " " până la modificarea împrejurărilor care au determinat această măsură, a stabilit ca domiciliul copiilor să fie la Complexul Social de Servicii " ", iar drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite de către Primarul sectorului 1

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că minorele și sunt copii născuți din căsătorie, ulterior părinții divorțând; mama minorelor este arestată pentru infracțiunea de proxenetism.

Prin sentința civilă nr.267 din 25.02.2008 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă s-a dispus măsura plasamentului la bunica maternă, însă ulterior, prin dispozițiile Directorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 1 s-a stabilit asistarea copiilor la Complexul Social de Servicii " ", dat fiind că bunica a solicitat încetarea măsurii de plasament. De altfel, potrivit anchetelor sociale efectuate la domiciliul acesteia, s-a constatat că bunica nu prezintă garanțiile morale pentru creșterea și educarea minorelor, manifestând inconsecvență în relația cu nepoatele.

Având în vedere dispozițiile art.58 din Legea nr.272/2004, reținând că cele două minore sunt lipsite de ocrotire părintească, acestea fiind incluse în sistemul de protecție instituit de către stat din 2009, tribunalul a apreciat că se impune luarea măsurii plasamentului.

Ținând cont de caracterul temporar al măsurii dispuse, prima instanță a apreciat că la momentul modificării împrejurărilor ce au determinat instituirea plasamentului se va putea înlătura această asistare.

Pe toată durata plasamentului, domiciliul copiilor a fost stabilit la Complexul Social de Servicii " ", iar, în conformitate cu art.62 alin.4 din Legea nr.272/2004, s-a dispus ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite de către Primarul Sectorului 1

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, fără însă a depune în termen criticile împotriva hotărârii recurate.

În ședința publică din 19.01.2010, recurenta - pârâtă a declarat că renunță la judecarea cererii de recurs și solicită menținerea în continuare a plasamentului copiilor săi la Complexul Social de Servicii " ", până la eliberarea sa din penitenciar.

Având în vederea poziția exprimată de către recurentă, Curtea reține că, potrivit art.246 Cod procedură civilă, partea care formulează cererea poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

Dacă renunțarea s-a făcut după ce părțile au intrat în dezbaterea fondului, este necesară învoirea celeilalte părți.

În speță, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 1 Baf ost de acord cu solicitarea formulată de pârâtă, aceeași poziție fiind exprimată și de pârâtul și reprezentantul Ministerului Public.

Prin retragerea recursului, recurenta achiesează la hotărârea instanței de fond, astfel că acest act procedural nu poate afecta interesele celorlalte părți în litigiu. Așadar, renunțarea la judecată produce numai efecte procedurale, drepturile părților rămânând neatinse.

În consecință, Curtea va lua act de renunțarea recurentei - reclamante la judecarea cererii de recurs, potrivit art.246 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de renunțarea recurentei-pârâte la judecarea cererii de recurs, formulată împotriva sentinței civile nr.1358 din 26.11.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 1 și cu intimații - pârâți, ȘEFUL COMPLEXULUI SOCIAL DE SERVICII " ", PRIMARUL SECTORULUI 1

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

Tehnodact.

Ex.2/3.02.2010

Secția a III-a Civ. -

Președinte:Bianca Elena Țăndărescu
Judecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plasament. Decizia 56/2009. Curtea de Apel Bucuresti