Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 2937/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr- Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 2937/R/2009
Ședința publică din 18 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț
JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Ioan Daniel Chiș
-- -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr. 345/A din 3 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta intimată G -, având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamanta intimată G -, asistată de avocat, cu împuternicire avocațială la 33 din dosarul de recurs, lipsă fiind pârâtul recurent și reprezentanta acestuia.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost formulat și motivat în termen legal și a fost comunicat intimatei.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la prima strigare a cauzei, reprezentanta reclamantei intimate solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, arătând că reprezentanta pârâtului recurent are o cauză în altă sală de judecată și se va prezenta mai târziu.
Instanța lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reprezentantei pârâtului recurent posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta intimată G -, asistată de avocat, cu împuternicire avocațială la 33 din dosarul de recurs și pârâtul recurent personal, asistat de avocat, cu împuternicire avocațială la 9 din dosarul de recurs.
Curtea constată că în temeiul art. 281.pr.civ. se impune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul încheierii de ședință de la termenul de judecată anterior, în sensul că s-a menționat în mod eronat că la termenul de judecată din data de 27.11.2009 s-a dispus darea în debit a reclamantei intimate cu suma de 3606,7 lei taxă judiciară de timbru datorată pentru fondul cauzei, deoarece în considerentele aceleiași încheieri de ședință s-a consemnat că reprezentanta reclamantei intimate dorea să verifice și ea taxa judiciară de timbru datorată de reclamantă pentru fondul cauzei, sens în care a solicitat instanței să proroge darea în debit a reclamantei cu taxa de timbru restantă pentru fondul cauzei, până la următorul termen de judecată.
Reprezentanta pârâtului recurent depune la dosar chitanța nr. - din 17.12.2009, care atestă plata diferenței de taxă judiciară de timbru pentru recurs în cuantum de 1638 lei și timbre judiciare în valoare de 2 lei, recursul fiind astfel legal timbrat.
Curtea constată că, prin registratura instanței, la data de 14.12.2009, reclamanta intimată, prin reprezentanta sa, avocat, a depus la dosar note de ședință prin care și-a expus părerea cu privire la cuantumul taxei de timbru pentru care reclamanta ar trebui dată în debit, făcând o trecere în revistă a taxelor judiciare de timbru pe care reclamanta le-a achitat deja, arătând că pentru fondul cauzei reclamanta mai datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.999,05 lei și un timbru judiciar în valoare de 1,7 lei.
Curtea învederează reprezentantei reclamante intimate împrejurarea că notele de ședință întocmite de acesta cu privire la taxele de timbru achitate, respectiv datorate de către reclamanta intimată pentru fondul cauzei sunt doar parțial corecte și exacte, având în vedere următoarele argumente:
La termenul de judecată din 27.11.2009, instanța a pus în vedere reclamantei că mai are de achitat pentru fondul cauzei o taxă judiciară de timbru în cuantum de 3606,7 lei și un timbru judiciar în valoare de 5 lei, având în vedere că în acest cuantum au fost stabilite taxele de timbru datorate de reclamantă pentru fondul cauzei, de către Tribunalul Cluj, la termenul de judecată din data de 21.06.2007, la valoarea de 65 Euro/mp. valoare necontestată de nici una din părți ( 82 primul dosar apel), la acel moment reclamanta necontestând taxele de timbru ce i-au fost puse în vedere de Tribunalul Cluj, astfel că acestea au rămas definitive, la acest cuantum trebuind să se raporteze și instanța de recurs la acest moment.
Verificând dosarul instanței de fond, precum și al instanței de apel, Curtea constată că reclamanta a achitat pentru fondul cauzei următoarele taxe judiciare de timbru: 19 lei conform chitanței aflate la 3, 19 lei conform chitanței aflate la 4, 35 lei conform chitanței aflate la 85, iar la 2 și 85 se regăsesc timbrele judiciare achitate de reclamantă, în valoare de 2,10 lei, iar la 87-88 din primul dosar de apel, reclamanta a mai achitat cu titlu de taxa judiciară de timbru aferentă fondului cauzei, suma de 1500 lei, chitanța fiind depusă și în xerocopie la 120 din primul dosar de apel.
Scăzând din totalul taxei judiciare de timbru datorată de către reclamantă pentru fondul cauzei, taxele deja achitate de reclamantă cu acest titlu, se constată că aceasta mai datorează pentru fondul cauzei o taxă judiciară de timbru în cuantum de 2033,7 lei și un timbru judiciar în valoare de 2,9 lei, sub sancțiunea dării în debit.
În ceea ce privește taxa judiciară de timbru datorată pentru apelul reclamantei, Curtea constată că reclamanta trebuia să achite pentru propriul apel o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1697,31 lei.
Verificând dosarul instanței de apel, Curtea constată că reclamanta a achitat 19 lei, conform chitanței de la 4, 84 lei, conform chitanței de la 25 și 1808 lei, conform chitanței de la 46, în total fiind achitată o taxă judiciară în cuantum de 1911 lei taxă judiciară de timbru și timbre judiciare în valoare de 5,6 lei ( 3, 25, 46), astfel că reclamanta a achitat în apel cu 213,69 lei mai mult decât taxa judiciară de timbru stabilită pentru apel, respectiv cu 0,6 lei timbru judiciar mai mult decât datora pentru apel, însă Curtea nu poate face o compensare a taxei de timbru plătită în plus de către reclamantă pentru apel, cu taxa de timbru pe care aceasta o mai datorează pentru fondul cauzei, reclamanta având posibilitatea să se adreseze Tribunalului pentru restituirea acestei sume de 213,69 lei.
-a-vis de această chestiune a taxelor judiciare de timbru, reprezentantele părților arată că nu au de invocat alte chestiuni.
În probațiune, reprezentanta pârâtului recurent arată că în cauză a fost audiat martorul, iar acesta nu avea carnet de conducere la momentul incidentului despre care a depus mărturie, ci l-a obținut în toamna aceluiași an și având în vedere această situație, apreciază că se impune efectuarea unei adrese către Serviciul Permise Conducere Auto, pentru a se comunica instanței la ce dată s-a eliberat permisul de conducere numitului, având CNP -, cu domiciliul în G,-, jud. C, susținând că acest serviciu nu răspunde decât unei solicitări oficiale venite din partea instanței.
Instanța pune în discuția părților prezente cererea în probațiune formulată de reprezentanta pârâtului recurent.
Reprezentanta reclamantei intimate arată că se opune încuviințării probei solicitate de reprezentanta pârâtului recurent, arătând că în recurs administrarea unor astfel de probe este inadmisibilă, fiind admisibile doar probe cu înscrisuri, cu condiția ca aceste înscrisuri să fie procurate de către parte și depuse la dosar, iar susținerile reprezentantei pârâtului recurent trebuiau dovedite cu o cerere întocmită de cabinetul avocațial al doamnei avocat, adresată Serviciului Permise Conducere Auto, precum și cu un răspuns din partea acestui serviciu către cabinetul avocațial.
Reprezentanta pârâtului recurent depune la dosar o cerere expediată de către avocat Serviciului Poliției Rutiere C, precum și dovada expedierii prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, datată 30.09.2009 și expediată la 08.10.2009 și arată că încă nu a primit răspuns la această cerere.
Curtea, după deliberare, respinge cererea în probațiune formulată de reprezentanta pârâtului recurent, pe de o parte având în vedere prevederile art. 305.pr.civ. iar pe de altă parte, având în vedere că acele motive de recurs prin care se critică depoziția acestui martor intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a deciziei recurate, circumscriindu-se pct. 10 și 11 ale art. 304.proc.civ. în prezent abrogate.
Părțile, la întrebarea instanței, arată că nu au de formulat alte cereri ori chestiuni prealabile și nu mai au de invocat alte excepții.
Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității tuturor acelor motive de recurs prin care se invocă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, se reproduce istoricul cauzei, se fac referiri la probele testimoniale administrate în cauză, la litigiul soluționat irevocabil având ca obiect constatarea simulației, etc. întrucât, acestea se circumscriu pct. 10 și 11 ale art. 304.proc.civ. în prezent abrogate, în opinia instanței singurul motiv de nelegalitate fiind cel prin care se invocă nerespectarea îndrumarului deciziei de casare, sub aspectul pronunțării de către instanță asupra mai mult decât a cerut reclamanta.
Curtea invocă și excepția inadmisibilității motivului de recurs prin care se susține că instanța a încălcat prevederile art. 31 lit. b fam. întrucât și acesta în realitate vizează netemeinicia deciziei recurate, având în vedere că pentru a se verifica dacă donația a fost făcută în favoarea ambilor soți sau doar a unuia dintre soți, se impune verificarea tuturor probelor administrate în cauză.
Reprezentantele părților arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă reprezentantelor părților cuvântul asupra recursului, cu solicitarea ca acestea să-și exprime poziția și față de excepția invocată din oficiu de către instanță.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, pentru motivele arătate în memoriul de recurs, pe care le dezvoltă pe larg și oral, cu obligarea reclamantei intimate la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 400 lei, conform bonului fiscal și chitanței seria - nr. 25 din 17.12.2009 pe care le depune la dosar.
Reprezentanta pârâtului recurent expune verbal, în mod exhaustiv toate motivele invocate în memoriul de recurs, instanța punându-i în vedere necesitatea de a răspunde excepției inadmisibilității invocate, respectiv, de a nu susține acele motive de recurs care vizează netemeinicia deciziei recurate, arătând că în aprecierea recurentului, fiind vorba despre un litigiu de dreptul familiei, instanța poate să cerceteze cauza sub toate aspectele, inclusiv în ceea ce privește probele administrate, mai ales că aceste probe dovedesc nelegalitatea hotărârii atacate și nu netemeinicia acesteia. Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului, parțial ca nefondat și parțial ca inadmisibil și susține oral motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar, răspunzând verbal fiecăruia din motivele de recurs invocate de pârât.
Arată că, în opinia sa, în memoriul de recurs nu există nici un motiv de nelegalitate a hotărârii recurate, astfel că solicită respingerea recursului și obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată, conform bonului fiscal pe care-l va depune la dosar.
În replică, reprezentanta pârâtului recurent arată că pârâtul a susținut că era vorba de două terenuri, însă reclamanta a susținut că era vorba doar de un singur teren.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1756/01.03.2007, pronunțată de Judecătoria Cluj -N, în dosarul civil nr. 2287/2006, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta G împotriva pârâtului, având ca obiect partaj bunuri comune. S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei un drept de creanță în sumă de 25.500.000 lei vechi, rezultat din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20.01.1999, între pârât și numita, având ca obiect terenul de 1.100 mp, zona, cotele de contribuție fiind 0% reclamanta și 100% pârâtul. A fost respins capătul de cerere privind constatarea dobândirii autoturismului marca Break cu nr. de înmatriculare B-13-. S-a luat act de renunțarea reclamantei la capetele de cerere privind partajul. Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului suma de 700 RON cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 31/A/17.01.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, a fost admis apelul declarat de reclamanta G împotriva sentinței civile nr. 1756/2007 pronunțată în dosarul nr.2287/2006 al Judecătoriei Cluj -N, care a fost schimbată în parte în sensul admiterii acțiunii civile formulată de reclamanta G împotriva pârâtului și în consecință:
S- constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei un drept de creanță rezultat din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu numita, având ca obiect imobilul teren în suprafață de 1100. situat în C-N, str. - - (zona ) pentru prețul de 25.500.000 ROL. S- constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei autoturismul marca Break, având număr de înmatriculare B-13-. Au fost menținute dispozițiile sentinței prin care s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului de cerere privind partajul. A fost obligat intimatul să plătească apelantei suma de 4799 lei cheltuieli de judecată la fondul cauzei și în apel.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul.
Prin decizia civilă nr.1668/R/12.09.2008 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr-, s-a admis recursul declarat de pârât, s-a casat decizia și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că instanță de apel nu a lămurit pe deplin starea de fapt a cauzei, respectiv nu s-a stabilit în considerente masa bunurilor de împărțit și cota de contribuție a părților.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Cluj, fiind soluționată prin decizia civilă nr.635/A/14.11.2008,astfel: s-a admis în parte apelul declarat de reclamanta G, sentința fiind schimbată în sensul că s-a admis cererea formulată de către reclamanta în contradictoriu cu pârâtul.
S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei un drept de creanță rezultat din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu numita, având ca obiect imobilul teren în suprafață de 1100 mp situat în C-N str. - -, imobil înstrăinat pentru înmatriculare B-13- cota de contribuție a reclamantei fiind de 20%, iar a pârâtului de 80%.
Pârâtul a fost obligat la plata în favoarea reclamantei a sumei de 30 lei cheltuieli de judecată la fond, iar reclamanta la plata în favoarea pârâtului a sumei de 560 lei cheltuieli la judecată la fond, compensându-se cheltuielile de judecată în sensul că reclamanta a fost obligată la plata în favoarea pârâtului a sumei de 530 lei cheltuieli de judecată la fond.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.
Intimatul a fost obligat să plătească în favoarea apelantei Gas umei de 2100 lei cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta G, cât și pârâtul.
Reclamanta a solicitat în principal modificarea deciziei în sensul admiterii apelului reclamantei și schimbarea sentinței instanței de fond cu consecința admiterii acțiunii introductive așa cum a fost ea formulată și precizată, iar în subsidiar a solicitat casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Pârâtul recurent, prin recursul declarat a solicitat modificarea deciziei în sensul respingerii în totalitate a apelului declarat de reclamantă.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 364/R/20.02.2009, pronunțată în dosar nr-,a admis recursul reclamantei, a casat în întregime decizia recurată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal, cu motivarea că încheierea de amânare a pronunțării, din 07.11.2008 pentru 14.11.2008 nu a fost semnată de un judecător, fiind astfel supusă anulării, în condițiile art. 256, art. 258, art. 260 și art. 147.proc.civ.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr-,fiind soluționată prin decizia civilă nr. 345/A/03.06.2009, după cum urmează:
A fost admis în parte apelul reclamantei G, a fost schimbată în parte sentința nr. 1756/2007 al Judecătoriei Cluj -N, în sensul constatării dobândirii de către părți, în timpul căsătoriei, a unui drept de creanță rezultat din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu numita, având ca obiect imobilul teren în suprafață de 1100 mp. situat în C-N, str. - -, imobil înstrăinat pentru suma de 25.500.000 lei vechi, cota de contribuție a reclamantei fiind de 52,94%, iar a pârâtului de 47,06%; pârâtul a fost obligat la plata în favoarea reclamantei a sumei de 17,75 lei cheltuieli de judecată la fond; reclamanta a fost obligată la plata în favoarea pârâtului a sumei de 378 lei, cheltuieli de judecată la fond, fiind compensate cele două creanțe până la limita celei mai mici, cu consecința obligării reclamantei la plata către pârât a sumei de 360,25 lei cheltuieli de judecată la fond; au fost menținute restul dispozițiilor sentinței; intimatul a fost obligat să-i plătească reclamantei suma de 3907 lei cheltuieli de judecată în apel, iar apelanta a fost obligată la 1900 lei cu același titlu către intimat, fiind compensate cele două creanțe până la limita celei mai mici și obligat intimatul să-i plătească apelantei suma de 2007 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut în considerentele deciziei faptul că, potrivit art. 30. fam. bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, iar calitatea de bun comun nu trebuie dovedită.
Art. 31 lit. a, b, f fam. prevede că nu sunt bunuri comune bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei; bunurile dobândite de soți prin moștenire, legat sau donație, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune; valoarea care reprezintă sau înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare.
Deși a fost dobândit în timpul căsătoriei, autoturismul marca este bun propriu al pârâtului, fiind cumpărat din prețul obținut prin vânzarea autoturismului marca Citroen, dobândit de pârât înainte de căsătorie, aspect confirmat de probatoriul administrat în cauză.
În ceea ce privește dreptul de creanță, coroborând contractul de vânzare-cumpărare a autoturismului marca Citroen, cu declarațiile martorilor audiați la solicitarea pârâtului, Tribunalul a reținut că pârâtul a achitat din banii proveniți din vânzarea acestui autoturism suma de 12 milioane lei vechi cu titlu de avans preț pentru terenul care a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare din 20.01.1999, această sumă reprezentând 47,06% din prețul total al terenului, care a fost de 25.500.000 lei, în timp ce diferența de preț nu rezultă că ar fi fost achitată din banii bun propriu al pârâtului, acesta nereușind să facă vreo dovadă în acest sens.
Ceea ce s-a dovedit prin declarațiile martorilor și, este faptul că în toamna anului 1998, perioadă în care cei doi soți conviețuiau, părinții reclamantei au achitat promitentei vânzătoare suma de 15 milioane lei vechi pretinsă ca diferență de preț pentru terenul vândut copiilor, această contribuție a părinților reclamantei, la plata prețului de vânzare, reprezentând un dar manual, și încadrându-se în textul art. 31 lit. b fam. respectiv, constituind bun propriu al reclamantei, plătită de părinții ei în considerarea persoanei fiicei lor, în aprecierea Tribunalului neexistând nicio dovadă lipsită de echivoc din care să rezulte manifestarea de voință expresă și neechivocă a părinților reclamantei, în sensul că au plătit diferența de preț pentru ambii soți.
Deși apelanta reclamantă a pretins ca dreptul său de creanță să fie calculat raportat la suma de 15 milioane lei, totuși această solicitare nu este întemeiată, întrucât probele testimoniale au dovedit că pârâtul a achitat promitentei vânzătoare, în contul prețului terenului, suma de 12 milioane lei vechi, din prețul total de 25.500.000 lei, vechi, diferența de preț rămasă neachitată fiind de 13.500.000 lei vechi, iar nu de 15.000.000 lei vechi.
Dacă părinții reclamantei au cedat insistențelor promitentei vânzătoare, plătindu-i mai mult decât i se datora, respectiv 15 milioane lei vechi în loc de 13,5 milioane lei vechi, înseamnă că aceștia au făcut o plată nedatorată, care însă nu poate influența situația soților.
Raportat la modalitatea în care s-a plătit prețul terenului, Tribunalul a reținut o contribuție de 47,06 % pentru pârât și 52,94% pentru reclamantă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, prin respingerea apelului reclamantei și păstrarea ca temeinică și legală a sentinței primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului a fost reprodus dispozitivul deciziei recurate, arătându-se că, în aprecierea recurentului, această decizie este nelegală prin prisma art. 304 pct. 9.proc.civ. întrucât, instanța a încălcat prevederile art. 31 lit. b fam. stabilind astfel în mod greșit cotele de contribuție ale părților din dreptul de creanță născut din plata prețului terenului.
Legat de acest motiv de recurs, recurentul a reprodus în esență considerentele avute în vedere de instanța de apel, făcând un istoric al stării de fapt a cauzei, cu referire la litigiul soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 127/A/2005, în care pârâtul s-a judecat cu fratele său, pentru constatarea simulației, reproducând istoricul litigiului pentru constatarea simulației și concluzionând în sensul că, potrivit art. 31 lit. b fam. suma pe care recurentul a primit-o de la fratele său pentru plata terenului trebuia să fie apreciată tot ca un dar manual, respectiv tot ca o donație făcută exclusiv în favoarea recurentului de către fratele său.
Tot în motivarea recursului au fost făcute aprecieri cu privire la declarațiile de martori avute în vedere de instanța de apel la pronunțarea deciziei recurate, susținându-se de către recurent că pentru dovedirea nelegalității hotărârii recurate este necesar a se analiza probațiunea administrată la dosarul cauzei, în special depozițiile martorilor, Tutula, întrucât, în opinia recurentului, susținerile martorilor reclamantei sunt în mod vădit false și confecționatepro causa.
În continuare, în paginile 3 și 4 din memoriul de recurs, recurentul s-a axat pe analizarea susținerilor făcute de acești martori.
S-a mai arătat de către recurent că, deși reclamanta nu a cerut niciodată stabilirea cotelor de proprietate, și deși în instanța de recurs s-au dat inițial niște recomandări, totuși în judecarea apelului nu se poate stabili mai mult decât s-a cerut de către reclamantă, soluția corectă trebuind să fie, în opinia recurentului, aceea de trimitere a dosarului la fond, pentru ca reclamanta să își precizeze cererea de chemare în judecată și să învestească instanța cu stabilirea cotelor de proprietate, mai ales că, și în prezent obiectul cauzei este constatarea calității de bun comun a dreptului de creanță, fără nici un fel de cote, iar în fața instanței de fond, pe cale de apărare, pârâtul a invocat calitatea de bun comun cu contribuția sa exclusivă la dobândirea dreptului său de creanță legat de terenul în litigiu.
În concluzie, apreciază recurentul, în mod greșit a stabilit instanța cotele de contribuție, pronunțând o hotărâre cu încălcarea legii.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că în principal toate argumentele cuprinse în motivarea recursului se referă de fapt la netemeinicia hotărârii recurate, și nu la nelegalitatea acesteia, recursul fiind axat pe reaprecierea probelor, motivele invocate de recurent excedând limitelor impuse de art. 304 pct. 9.proc.civ. În cuprinsul întâmpinării s-a răspuns fiecăruia dintre motivele de recurs conținute în paginile 3, 4 ale memoriului de recurs.
Recursul este nefondat.
La termenul de judecată din data de 18.12.2009 Curtea, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității tuturor acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii recurate, respectiv, prin care au fost reproduse dispozitivul și considerentele deciziei recurate, declarațiile martorilor pe care instanța de apel și-a întemeiat soluția, precum și a celorlalți martori audiați în cauză, prin care a fost expus istoricul litigiului în constatarea simulației ce a făcut obiectul dosarului nr. 16042/2005, soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 2651/R/24.11.2005 a Curții de Apel Cluj, prin care au fost trecute în revistă relațiile dintre pârâtul recurent și fratele său, etc. întrucât, toate aceste motive de recurs se circumscriu pct. 10 și 11 ale art. 304.proc.civ. în prezent abrogate.
Deși recurentul a invocat în motivarea recursului său dispozițiile art. 304 pct. 9.proc.civ. în opinia recurentului toate motivele expuse în memoriul de recurs intrând sub incidența pct. 9 al art. 304.proc.civ. - dovada în acest sens constituind-o chiar susținerea recurentului, conform căreia "pentru dovedirea nelegalități hotărârii este necesar a se analiza probațiunea administrată la dosarul cauzei" -, totuși Curtea constată că memoriul de recurs conține un singur motiv de nelegalitate a hotărârii recurate, respectiv, pronunțarea de către instanța de apel asupra mai mult decât s-a cerut, ca urmare a nesocotirii îndrumarului din decizia de casare.
Deși recurentul a făcut trimitere la încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 31 lit. b fam. Curtea constată că în realitate acesta nu constituie un motiv de nelegalitate, ci unul de netemeinicie a deciziei recurate, întrucât, pentru a stabili dacă a fost vorba despre o donație făcută exclusiv în favoarea unuia dintre soți, ori despre o donație făcută pentru ambii soți, este necesar să se reanalizeze probațiunea administrată în cauză,a cest motiv de recurs implicând cu necesitate o reapreciere a probelor și o rediscutare a stării de fapt a cauzei.
Se constată de către C că memoriul de recurs formulat de pârâtul recurent, departe de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, conține, aproape în cvasitotalitatea sa, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare a probațiunii administrate și o expunere a relațiilor dintre părți, precum și dintre pârât și fratele său, și respectiv o expunere a litigiului în constatarea simulației.
Se constată, așadar, de către C că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepție fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs conțin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluției istoricului cauzei, ale dispozitivului și considerentelor hotărârii recurate, ale probațiunii administrate în cauză - cu analizarea în detaliu a depozițiilor martorilor -, etc. singurul eventual motiv de nelegalitate conținut în memoriul de recurs, și care s-ar putea circumscrie punctului 6 al art. 304 proc. civ. - iar nu punctului 9, așa cum susține recurentul -, raportat la art. 315 alin. 1.proc.civ. fiind cel referitor la încălcarea de către instanța de apel a îndrumării din decizia de casare.
Toate celelalte motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, etc. intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304. proc. civ. în prezent abrogate.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 proc. civ. prin art. I pct. 1111din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate nici un fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 proc. civ.
În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată de instanță din oficiu, la termenul de judecată din 18.12.2009, și implicit și de către pârâtă, prin întâmpinare, este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.
În ceea ce privește motivul de recurs care, afirmativ, s-ar circumscrie punctului 6 al art. 304. proc. civ. cu referire la art. 315 alin. 1.proc.civ. Curtea constată următoarele:
Recurentul a susținut că în mod nelegal instanța de rejudecare, în apel, a stabilit cote de proprietate în favoarea părților, deși reclamanta nu a solicitat acest lucru prin cererea de chemare în judecată, și deși în litigiu este vorba despre un drept de creanță, iar nu despre un drept de proprietate.
Într-adevăr, prin cererea introductivă de instanță, înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj -N sub nr. 2287/2006, reclamanta intimată a solicitat să se constate că în timpul căsătoriei cu pârâtul recurent a dobândit un drept de creanță, având ca obiect suma de bani plătită cu titlu de preț de vânzare-cumpărare prin antecontractul de vânzare-cumpărare, având ca obiect terenul de 1100 mp. situat în str. - -, încheiat cu numita, fără să fi solicitat și stabilirea cotelor fiecăruia dintre soți la dobândirea acestui drept de creanță.
Prin prima decizie de casare pronunțată în primul recurs, în primul ciclu procesual al cauzei, nr. 16668/R/2008 a Curții de Apel Cluj, instanța de recurs a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Cluj, cu îndrumarea expresă, ca în rejudecare, să se stabilească care sunt cotele de contribuție a foștilor soți la dobândirea bunurilor din masa de împărțit.
Potrivit art. 315 alin. 1.proc.civ. instanța de rejudecare era obligată să respecte și să se conformeze îndrumărilor din decizia de casare, respectiv, să stabilească cotele de contribuție ale fiecăreia dintre părți la dobândirea dreptului de creanță.
Așa se explică faptul că Tribunalul Cluj în rejudecare, prin decizia civilă nr. 635/A/2008, cu încălcarea art. 129 alin. final proc.civ. dar cu respectarea întru-totul a prevederilor art. 315 alin. 1.proc.civ. a procedat la stabilirea cotelor de contribuție ale fiecăreia dintre părți la dobândirea dreptului de creanță.
Prin recursul promovat împotriva acestei decizii s-a criticat acest aspect de către reclamanta intimată, însă, îndrumarul din decizia de casare fiind obligatoriu pentru instanța de rejudecare această critică nu a primit o soluționare favorabilă din partea instanței.
Pe cale de consecință, Curtea constată că în cauză nu se poate vorbi despere o pronunțare plus petita de către instanța de apel, care era obligată să respecte îndrumarea din decizia de casare, astfel încât în speță nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 6.proc.civ.
Este nefondată susținerea recurentului conform căreia instanța de apel ar fi stabilit cote de proprietate, deși în cauză este vorba despre un drept de creanță al foștilor soți, având în vedere că instanța de apel nu a făcut altceva decât să stabilească cotele de contribuție ale fiecăreia dintre părți la dobândirea respectivului drept de creanță, nicăieri în dispozitivul deciziei recurate nefăcându-se referire la vreun drept de proprietate al părților.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederile art. 312 alin. 1.proc.civ. Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
Intimata reclamantă a solicitat, în eventualitatea respingerii recursului pârâtului, obligarea acestuia la cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, însă Curtea constată că acestei solicitări nu i se poate da curs favorabil, având în vedere prevederile art. 274.proc.civ. rap. la art. 1169.civ. întrucât, la momentul pronunțării deciziei în recurs, la dosarul cauzei nu era depusă chitanța care să ateste plata onorariului avocațial aferent redactării și susținerii întâmpinării, iar pe împuternicirea avocațială aflată la fila 33 dosar recurs nu exista nicio mențiune referitoare la cuantumul acestui onorariu.
În temeiul art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997 republicată, și art. 37 alin. 1 din nr. 760/C/1999, reclamanta va fi obligată la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar restante pentru fondul cauzei, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 345/A din 03.06.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Respinge cererea intimatei G, având ca obiect obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Dispune darea în debit a reclamantei intimate G pentru suma de 2.033,7 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și pentru suma de 2,9 lei reprezentând timbru judiciar datorate pentru fondul cauzei.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
--- - --- - -- -
Red./dact.MM
5ex./21.12.2009
Jud.apel:/
Jud.fond:
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr- Cod operator 8428
Către
CONSILIUL LOCAL AL MUN. C-N,
SERVICIUL TAXE ȘI IMPOZITE LOCALE
C-N, Calea nr. 1-3
Vă aducem la cunoștință că, prin decizia civilă nr. 2937/R/din data de 18 decembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul cu numărul de mai sus, prin care, reclamanta G -, cu CNP -, având domiciliul în C-N,-,. 61 și domiciliul procesual ales în C-N,-, jud. C, posesoare a seria - nr. - eliberată de Poliția Mun. C-N, a fost dată în debit cu suma de 2.033,7 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și cu suma de 2,9 lei reprezentând timbru judiciar datorate pentru fondul cauzei.
Alăturat vă comunicăm copia certificată a deciziei civile nr. 2937/R/din data de 18 decembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul cu numărul de mai sus, ce constituie titlu executoriu, în conformitate cu art. 81 alin. 1 pr.civ. în scopul urmăririi de către instituția.
PREȘEDINTE GREFIER
--- -
C-N, 22 decembrie 2009
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Ioan Daniel Chiș
| ← Plasament. Decizia 56/2009. Curtea de Apel Bucuresti | Plasament. Decizia 58/2009. Curtea de Apel Craiova → |
|---|
