Plasament. Decizia 6/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 6/2010
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 2: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 3: Mihaela Florentina
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:
Procuror:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta împotriva deciziei numărul 204/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, având ca obiect plasament de urgență.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă recurenta pârâtă, personal și asistată de către avocat (cu împuternicire la dosar), lipsind intimata.
Părțile prezente declară că nu mai au alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de pârâtă așa cum fost formulat, apreciind că interesul minorului primează, sens în care măsura luată pune semne de întrebare și nu rezultă nici o situație excepțională sau pericolul cu privire la integrarea morală sau psihică a minorilor, nu rezultă nici acte de neglijență din partea mamei, sens în care toate aceste concluzii ce pleacă de la ancheta socială efectuată sunt eronate. Este adevărat, se mai susține, faptul că pârâta suferă de un handicap de gradul II, dar acesta nu implică faptul că nu poate crește fără probleme copii, cei doi minori impunându-se a fi redați familiei întrucât există mijloacele materiale pentru a fi crescuți și educați. În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond în sensul a se dispune a se redarea minorilor către mamă. Fără cheltuieli de judecată.
Procuror, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de pârâta apreciind că hotărârea instanței de fond e una legală și temeinică raportat la concluziile privind gradul de handicap accentuat al mamei și condițiile pe care aceasta le-ar putea oferi acestor minori. Susține că interesul major al copiilor este acela de a rămâne instituționalizați.
Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 204/9.09.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Civilă a fost admisă cererea formulată și precizată de DGASPC H și s-a dispus înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului la Apartamentul de Primire în Regim de Urgență P, cu măsura de protecție specială a plasamentului la Fundația și - Filiala din, pentru copiii și. S-a mai dicspus ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate pe durata plasamentului de către șeful locației unde au fost încredințați copiii.
În motivarea acestei hotărâri Tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea precizată înregistrată la acest tribunal la nr. 2887/97 din 09 iunie 2009, petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Has olicitat, pentru copiii și, înlocuirea măsurii de protecție specială plasamentului la Apartamentul de Primire în regim de urgență cu măsura de protecție specială a plasamentului la Fundația și Sibiu, Filiala H - Casa
În motivarea cererii, s-a arătat că, copiii în cauză sunt născuți la 09 mai 2005 și respectiv la 02 februarie 2007, dintr-o relație întâmplătoare a mamei, care este persoană cu grad de handicap accentuat psihic și, prin situația sa, pune în pericol dezvoltarea fizică și psihică a acestora.
S-a arătat, că și bunica copiilor prezintă un grad de handicap accentuat, astfel încât nu se poate pe ajutorul acesteia în îngrijirea și supravegherea copiilor.
În fine, s-a susținut că locuința lor este un adevărat focar de infecție atât pentru familie cât și pentru ceilalți locatari de imobil.
Că, în aceste condiții, prin dispozițiile directorului său general, copiii au fost instituționalizați în regim e urgență la Apartamentul de primire în regim de urgență P și că se impune înlocuirea măsurii cu plasamentul loc la Fundația și - Filiala din.
În drept s-au invocat prevederile art.66 din Legea nr.272/2004.
Examinând cererea prin prisma dispozițiilor legale invocate și având în vedere situația minorului astfel cum este relevată de raportul întocmit de direcția petentă, precum și de probele aflate la dosar, instanța constată următoarele:
Copiii și sunt născuți la 09 mai 2005 și respectiv la 02 februarie 2007, fiind fiii lui.
Prin dispozițiile nr. 210/2009 și 211/2009, copiii în cauză au fost instituționalizați în regim de urgență la Apartamentul de Urgență din P, motivat de situația specială a mamei lor - încadrată în grad de handicap accentuat psihic - de carențele de îngrijire și de climatul familial insecurizat ( filele 7-8).
Așa fiind și apreciind situația copiilor în cauză de a fi în continuare de dificultate, ceea ce impune o măsură de protecție specială, pe termen, în favoarea lor, instanța va admite cererea astfel cum a fost formulată.
Drepturile și obligațiile părintești vor fi exercitate, pe durata plasamentului, de către șeful locației căreia îi sunt încredințați copiii, apreciind că situația mamei acestora, precum și a bunicii lor materne, împiedică exercitarea corespunzătoare de către acestea a acestui complex specific ocrotirii părintești.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta - mama copiilor și solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul de a se dispune redarea minorilor în familie.
În motivarea recursului, prin apărătorul ales, s-a susținut că nu există nici un motiv care ar împiedica reintegrarea copiilor în familie, vreo situație excepțională sau pericol în care ar putea fi puși copii, nici cu privire la integrarea morală nici cu privire la cea psihică a acestora.
Nu s-au dovedit acte de neglijență din partea mamei, concluziile anchetei sociale efectuate fiind eronate. Este adevărat că recurenta suferă de un handicap de gradul II, dar acesta nu înseamnă că nu poate crește fără probleme copii, astfel că se impune ca cei doi minori să fie redați familiei întrucât există mijloacele materiale pentru a fi crescuți și educați.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Prin întâmpinarea depusă DGASPC Has olicitat respingerea recursului declarat de pârâta arătându-se că este în interesul superior al copiilor ca aceștia să fie plasați la Fundația și - Filiala din.
Curtea de Apel examinând recursul declarat de pârâta prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată că acesta este nefondat și va fi respins, din următoarele considerente:
Față de copiii și s-a luat măsura plasamentului în regim de urgență în mai 2009, DGASPC H constatând că aceștia se aflau într-un real pericol în familie.
Din actele depuse la dosarul cauzei a rezultat că mama copiilor - recurenta, are un handicap psihic accentuat care nu-i permite să se îngrijească de creșterea și educarea copiilor. Familia recurentei locuiește într-un imobil insalubru, fără condiții pentru doi copii de vârstă mică iar împreună cu recurenta mai locuiește și mama acesteia care are și ea un handicap accentuat.
S-a mai reținut că cei doi copii sunt neîngrijiți, hrăniți necorespunzător și au carențe în dezvoltarea fizică.
Inițial cei doi copii au fost plasați în regim de urgență în P dar s-a solicitat înlocuirea plasamentului la o casă de tip familial în vederea asigurării unei dezvoltări normale a acestora.
Prin recursul său mama copiilor solicită a-i fi redați copiii deoarece are posibilitatea să le ofere o dezvoltare normală.
Examinând actele depuse la dosarul cauzei Curtea apreciază că soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică. Astfel, s-a dovedit că recurenta nu a fost capabilă să asigure celor doi copii o creștere și dezvoltare normală, aceasta fiind și rațiunea pentru care s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgență. Nici de la data de la care s-a instituit această măsură situația nu s-a schimbat. Deși recurenta contestă ancheta socială efectuată în cauză, aceasta relevă condițiile pe care aceasta le poate oferi copiilor, condiții care nu asigură normala dezvoltare a acestora.
De altfel, instituirea măsurii plasamentului pentru cei doi copii într-o casă de tip familial este în interesul superior al acestora, atâta timp cât în familie nu există nici o garanție că vor fi îngrijiți corespunzător.
Susținerile recurentei că nu a pus niciodată în pericol copiii și că în ciuda handicapului se poate îngriji corespunzător de aceștia sunt infirmate de situația în care au fost găsiți copii - situație care nu s-a schimbat până în prezent.
Față de cele expuse, în baza art. 312.civ.Cod Penal recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 204/9.09.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința nepublică de la 18 Ianuarie 2010.
Președinte, | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehnored./5 ex/26.01.2010
Jud. fond:
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
ÎNCHEIERE nr. 3/R/CC/2010
Ședința Camerei de Consiliu din 18.01.2010
Completul compus din:
Președinte:
Judecător: - --președinte secție
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol se află îndreptarea, din oficiu, a erorii materiale strecurate în dispozitivul Deciziei civile nr. 6/18.01.2010 privind pronunțarea în ședința de judecată.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Față de lucrările dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Având în vedere dispozițiile art. 281 alin 1 Cod procedură civilă, instanța constată eroarea materială strecurată în dispozitivul Deciziei civile nr. 6/18.01.2010, apreciind că din greșeală de dactilografiere s-a scris "Pronunțată în ședințanepublicăde la 18 Ianuarie 2010",
Se va proceda, din oficiu, la îndreptarea acestei erori materiale, în sensul că se va scrie corect: "Pronunțată în ședința publică de la 18 Ianuarie 2010", iar prezenta încheiere se va comunica cu părțile, făcând parte integrantă din decizia pronunțată,
Pentru aceste motive,
În numele legii
DISPUNE
În baza art. 281 Cod procedură civilă, îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul Deciziei civile nr. 6/18.01.2010 în sensul că se va scrie corect: "Pronunțată în ședința publică de la 18 Ianuarie 2010".
Prezenta încheiere face parte integrantă din decizie (se va comunica).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 18.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - -
Grefier,
Președinte:Dana GhițoaicaJudecători:Dana Ghițoaica, Sanda Trif, Mihaela Florentina
← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Divort. Decizia 74/2009. Curtea de Apel Alba Iulia → |
---|