Plasament. Decizia 761/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 761/
Ședința publică din 17 august 2009
PREȘEDINTE: Claudia Rohnean
JUDECĂTOR 2: Carmina Orza
JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcăriță
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 1476/PI/19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pârâtul recurent asistat de avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Ministerul Publica fost reprezentat de către doamna procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura completă.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtului recurent solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii introductive formulate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, iar, pe fond, încredințarea minorei pârâtului recurent, conform motivelor invocate în scris la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe, ca legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Timiș sub nr. dosar 505/30/27.01.2009, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Tas olicitat, în contradictoriu cu pârâții și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale T, instituirea măsurii plasamentului minorei la doamna - bunica materna, delegarea exercițiului drepturilor și îndeplinirii obligațiilor părintești cu privire la persoana minorei în favoarea bunicii materne pe perioada plasamentului, conform art. 38 lit. a și b coroborat cu art. 62 alin. 4 din Legea nr. 272/2004, stabilirea domiciliului minorei la bunica maternă pe perioada plasamentului conform art. 59 din Legea nr. 272/2004 și obligarea Agenției Județene pentru Prestații Sociale T la plata alocației de plasament în favoarea doamnei - bunica maternă, conform art. 119, alin. 2 și 3 din Legea nr. 272/2004.
In motivare, reclamanta a învederat instanței că minora s-a născut la data de 26.11.2003 în T, din părinți și și că aceasta provine dintr-o relație legal constituită, destrămată prin divorțul părților, mama minorei decedând în anul 2007 în urma unui accident rutier.
A mai arătat reclamanta că minora se află în grija bunicilor de la decesul mamei, aceasta manifestând un comportament de respingere față de tată, fiind foarte afectată de pierderea mamei, iar în data de 22.09.2008, bunica materna a depus o cerere la sediul T prin care a solicitat plasamentul copilului la aceasta.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 38 lit. a și b, art. 58-63 din Legea nr. 272/2004.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii, susținând că, după decesul soției sale, el este singurul părinte care își exercită legal drepturile părintești față de copil, conform art. 98 alin. 2 Codul familiei și că bunica maternă obstrucționează legăturile firești pe care, în calitate de părinte, este normal, firesc și legal să le aibă și încearcă să determine îndepărtarea copilului de tată, nedându-i voie nici măcar să vorbească în prezența sa.
A mai susținut pârâtul că, după decesul soției sale, bunica maternă a răpit-o pur și simplu pe fiica sa, deținând-o în mod ilegal în casa familiei ei din, unde conviețuiesc împreună 5 persoane într-un spațiu insuficient, impropriu și dintr-un venit nesatisfăcător.
Prin sentința civilă nr. 1476/PI/19.05.2009 pronunțată în dosarul sus-menționat, Tribunalul Timișa admis cererea formulată de reclamantă, a dispus nstituirea măsurii plasamentului privind pe copilul -, născut la 26.11.2003 în T, la bunica maternă, a delegat exercițiul drepturilor și obligațiilor părintești privind persoana copilului pe durata plasamentului în favoarea bunicii materne, și privind bunurile copilului în favoarea Președintelui Consiliului Județean T, a stabilit domiciliul copilului pe perioada plasamentului la bunica maternă și a îndreptățit-o pe aceasta din urmă la încasarea alocației de plasament pe seama copilului, luând act de renunțarea reclamantei la judecată față de pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că minora, născută la data de 26.11.2003, este fiica pârâtului și a numitei -, decedată la data de 30.07.2007.
Părinții copilului au divorțat, aceasta fiind încredințată mamei spre creștere și educare, tatălui încuviințându-i-se un program de vizita a minorei.
Prin raportul întocmit cu privire la situația copilului de către reprezentanții reclamantei, se reține că minora, împreună cu părinții, si apoi doar cu mama, locuiau în casa bunicii materne. Prin același raport, se mai menționează că, după decesul mamei, copilul a rămas în grija bunicii materne, contactul cu tatăl său fiind ocazional și manifestându-se printr-un comportament de respingere.
Se mai precizează că minora a fost foarte afectată de pierderea mamei, că bunica maternă a fost cea care s-a ocupat de creșterea și educarea nepoatei sale.
La solicitarea bunicii materne, minora a urmat un program de evaluare și consiliere psihologică, iar, prin raportul întocmit, s-a concluzionat că prezintă încă unele dificultăți în a depăși travaliul de doliu pe care îl implică moartea mamei sale, dar se remarcă evidente îmbunătățiri în acest domeniu; copilul nu are o relație stabilă și securizantă cu tatăl său, refuză contactul cu acesta de teamă că va fi obligată să locuiască cu d-nul; apropierea copilului de tată și acceptarea acestuia poate fi favorizată de vizite ale d-lui, precum și de diferite activități comune ( ieșiri în natură, la picnic, joacă, cumpărături, diverse sărbători etc.), în care tatăl să fie prezent alături de celelalte persoane semnificative pentru fată ( bunica maternă, nașii), astfel încât aceasta să se convingă de bunele intenții ale tatălui; în prezent, copilul nu este pregătit emoțional pentru a fi îngrijit de tatăl său, deoarece relația cu acesta nu îi oferă copilului sentimentul de siguranță și confort de care are nevoie.
Prin raportul de consiliere psihologică se propun următoarele măsuri: continuarea programului de consiliere și psihoterapie a copilului - și integrarea treptată a tatălui în viața fetiței și în sfera persoanelor de referință ale acesteia; menținerea copilului într-un mediu de viață în care copilul se simte securizat ( în acest caz, familia bunicii materne și a nașilor).
Se mai menționează faptul că integrarea treptată a d-lui în viața fiicei sale depinde în mare parte și de atitudinea acestuia, de capacitatea sa de a înțelege nevoile emoționale ale copilului, disponibilitatea sa de a accepta faptul că, pentru moment, este necesar ca - să rămână la bunica maternă și treptat să își construiască o relație cu copilul, astfel încât, atunci când va lua acasă copilul, să nu existe riscul declanșării unor tulburări de comportament sau chiar al actelor de suicid ( risc care acum este prezent). Menținerea unei relații tensionate între tatăl și persoanele care o îngrijesc pe nu este favorabilă, iar această tensiune relațională pare să fie perpetuată de existența unor interpretări subiective și a neîncrederii pe care d-ul o are față de persoanele care o îngrijesc pe fiica sa.
Martorii G și, audiați la solicitarea reclamantei, au declarat că minora este bine îngrijită și are condiții bune la bunica maternă și că, în aceeași locuință, mai stau unchiul și copilului, cărora le spune mama și. Aceeași martori au mai declarat că tatăl nu o vizitează pe minoră și că bunica maternă nu îi interzice să aibă legături personale cu copilul.
Martorii și, propuși de pârât, au declarat că acesta are posibilitatea să se ocupe de creșterea și educarea minorei, că deține spațiu locativ, că este raliat în concubinaj cu o altă femeie și că bunica maternă nu îi permite sub diferite pretexte să o viziteze pe minoră.
Ancheta socială întocmită la domiciliul pârâtului relevă posibilitățile materiale ale pârâtului, însă recomandă îmbunătățirea relației dintre pârât și fiică prin consiliere și psihoterapie.
Dispozițiile art. 56 din Legea nr. 272/2004 prevăd expres și limitativ categoriile de copii care beneficiază de măsurile de protecție specială instituite prin acest act normativ.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, "copilul are dreptul să crească alături de părinții săi" și că, în cauza de față, prin decesul mamei copilului -, tatăl-pârât este cel căruia îi revine obligația ocrotirii minorei, însă ceea ce trebuie să primeze la luarea oricărei măsuri privind copilul este interesul, atât prin prisma legislației naționale, art. 6 lit. "a" din menționata lege, art. 97 alin. 2 Codul familiei, cât și al celei internaționale, art. 9 din Convenția cu privire la care drepturile copilului ratificată de România prin Legea nr. 18/1990.
Cum minora în cauză a fost încredințată, în urma divorțului părinților săi, mamei, spre creștere și educare, cum decesul acesteia a avut consecințe deosebit de grave asupra comportamentului copilului, astfel cum atestă raportul de evaluare psihologică depus în cauză și cum bunica maternă este cea care a stat împreună cu minora de la naștere până în prezent, separarea de aceasta și integrarea în familia tatălui cu care nu a avut nici un fel de legături, situație ce potrivit probelor testimoniale nu poate fi imputată bunicii, neexistând dovezi clare că aceasta l-a împiedicat pe pârât să o viziteze pe minoră, martorul cunoscând aspectele relatate de la pârât, iar martorul se referă la o vizită izolată ce nu a fost în prealabil anunțată bunicii materne, ar fi de natură să adâncească traumele suferite de copil prin moartea mamei sale, astfel că, până la refacerea echilibrului emoțional și stabilirea unor relații stabile și de atașament între tată și copil, este în interesul acestuia să fie plasat la bunica maternă, măsură ce are, de altfel, caracter temporar, fiind limitată în timp până la crearea posibilității reintegrării copilului în familia tatălui.
In raport de măsura de protecție specială instituită, s-a făcut aplicația dispozițiilor art. 38 lit. "b" coroborat cu art. 62 alin. 1 și 4 din Legea nr. 272/2004, privind delegarea drepturilor și obligațiilor părintești privind persoana copilului în favoarea bunicii materne, iar privind bunurile în favoarea Consiliului Județean
In temeiul dispozițiilor art. 59 din Legea nr. 272/2004, s-a stabilit domiciliul copilului la bunica maternă, pe perioada plasamentului și, în baza dispozițiilor art. 119 din aceeași lege, a îndreptățit-o pe aceasta la încasarea alocației de plasament pe seama copilului.
In temeiul dispozițiilor art. 246.proc.civ. s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii față de pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâtul, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii introductive înaintate de T, iar, pe fond, reintegrarea minorei în familia ă, cu delegarea exercițiului drepturilor și îndeplinirii obligațiilor părintești asupra acesteia, ținând seama că este tatăl al minorei.
In motivare, se arată că, deși în timpul administrării probatoriului în dosarul de fond, a sesizat prima instanță despre aspectul nesincer, denigrator și părtinitor al martorilor propuși de bunica maternă a minorei și acceptați de reclamantă pentru audiere fără a-i cunoaște, instanța de fond nu a luat în considerare acest deziderat, menționând faptul că persoana care solicita plasamentul minorei nu are o locuință proprie, ci locuiește în casa fiului său, cu încă 4 persoane.
Se mai invocă faptul că instanța de fond, în mod intenționat, a reținut și motivat sentința arătată prin faptul că "părinții copilului au divorțat", fără a ține seama de situația reală, concretizată prin casarea sentinței de divorț.
Se arată că prima instanță nu a luat în seamă unele aspecte dovedite de el prin proba testimonială, precum și faptul că bunica maternă se eschivează ( și deseori se opune) solicitărilor sale de a vizita copilul și de a avea relații personale cu propria lui fiică, astfel că sentința atacată este netemeinică și nelegală.
Se consideră că atitudinea reticentă a minorei față de el este rezultatul indicațiilor date de bunica maternă, aspect ce nu a fost reținut în sentință; de asemenea, spațiul de locuit este apreciat a fi insuficient, iar bunica, o persoană în vârstă, nu poate oferi minorei condiții optime pentru o dezvoltare fizică și intelectuală normală, deoarece nu are posibilități financiare pentru o dotare materială adecvată creșterii minorei.
Se invocă neanalizarea de către prima instanță a tuturor aspectelor probatorii, cu încălcarea obligației prevăzută de art. 129 alin. 5.pr.civ. astfel că sentința pronunțată este netemeinică.
Se arată că separarea copilului de familia sa este o situație de excepție, ce poate fi justificată numai atunci când creșterea și dezvoltarea copilului în familia ă nu este posibilă ori este periclitată, împrejurări ce nu pot fi reținute în cauză.
In drept, se invocă disp. art. 304 pct. 8 și 9, art. 312 alin. 3 și art. 304 ind. 1.pr.civ. art. 98 alin. 2 Codul Familiei, art. 30 alin. 1, art. 33 din Legea nr. 272/2004.
Intimatele Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale T nu au formulat întâmpinare în cauză și nici nu s-au prezentat pentru a-și exprima poziția față de prezentul recurs.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate și a probatoriului administrat în cauză în primul ciclu procesual, precum și în limitele trasate de art. 304 și 304 ind. 1.pr.civ. față de disp. art. 299 și urm. pr.civ. art. 30 alin. 1, art. 6 din Legea nr. 272/2004, art. 97 și 98 Codul Familiei, instanța constată că prezentul recurs nu este întemeiat, Tribunalul Timiș pronunțând o hotărâre temeinică și legală pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul său și pe care Curtea și le însușește în întregime.
Astfel, tribunalul a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, ca urmare a aprecierii corecte, prin coroborare, a tuturor probelor administrate în cauză. Se impune a constata că nu sunt întemeiate afirmațiile recurentului privind administrarea greșită, părtinitoare, a probatoriului testimonial, nefiind încălcate obligațiile instituite în sarcina instanței prin disp. art. 129 alin. 5.pr.civ.
Tribunalul a administrat probele testimoniale cerute de părți, inclusiv de pârâtul recurent, cu respectarea prevederilor legale în aprobarea lor, în sensul că a făcut aplicarea art. 189.pr.civ. când s-a constatat existența unor legături de rudenie.
Probele testimoniale astfel administrate au fost coroborate cu datele ce au rezultat din anchetele sociale, precum și rapoartele întocmite în cauză cu privire la situația minorei, constatându-se în mod corect relația tensionată a recurentului cu minora, precum și echilibrul psihic precar în care se găsește aceasta din urmă, ca urmare a decesului mamei, survenit în urmă cu 2 ani.
Este reală afirmația pârâtului în sensul că nu a fost desfăcută căsătoria sa cu mama minorei - prin divorț, ci a încetat prin decesul acesteia, însă acest deces a survenit în timpul soluționării căilor de atac promovate împotriva sentinței judecătoriei, care a admis cererea de desfacere a acestei căsătorii.
Ca atare, această stare de fapt reținută de prima instanță este parțial reală, însă nu este de natură să impună reformarea sentinței atacate, în condițiile în care inexistența unui eventual divorț al părților nu este de natură să înlăture situația existentă, și anume faptul că minora nu dorește în prezent să fie încredințată tatălui, fiind reticentă la orice contact cu acesta.
In ceea ce privește pretinsa atitudine a bunicii materne de a nu permite vizitarea minorei de către tatăl său sau inocularea unor resentimente ale minorei față de acesta, prin martorii propuși, recurentul nu a dovedit aceste aspecte dincolo de orice dubiu, probele sale fiind contrazise de probele propuse de reclamantă. Martorul a furnizat date cu privire la o singură situație, în care toată familia era plecată de acasă, situație ce a survenit ulterior promovării acțiunii, astfel că nu poate fi considerată relevantă în cauză. De asemenea, declarația martorei - nu poate înlătura conținutul declarațiilor martorilor reclamantei, în condițiile în care este prietena ( concubina) pârâtului, astfel că prezintă un grad mai ridicat de subiectivism.
In ceea ce privește condițiile materiale pe care bunica le poate oferi minorei, este adevărat că nu deține un imobil în proprietate, însă locuiește cu fiul său și familia acestuia, nașii minorei, care și-au exprimat în acest sens acordul și în ceea ce privește copilul. Familia extinsă a minorei deține un imobil nu cu două camere, cum susține recurentul, ci cu 6 camere: două la parter și 4 la etaj, precum și anexe, astfel că sunt asigurate condiții decente de locuit pentru copil și bunica maternă.
De altfel, din actele întocmite de autorități cu privire la situația minorei rezultă că aceasta este bine îngrijită de bunică și de rudele sale, fiind educată în mod corespunzător, aspecte confirmate de martori.
Din actele menționate anterior rezultă că minora a traversat o perioadă dificilă din punct de vedere psihic, ca urmare a decesului mamei sale, perioadă ce a fost depășită într-o oarecare măsură în prezent, ca urmare a eforturilor bunicii și nașilor săi.
Psihologii au apreciat că, prin încredințarea minorei la tată, cu care nu are o relație constantă și armonioasă, ci, din contră, refuză contactele de acesta, copilul ar putea fi afectat în mod negativ, putând suferi o traumă.
Este adevărat că, potrivit legii, în cazul decesului unui părinte, copilul rămâne în grija celuilalt, în majoritatea cazurilor, însă, în speță, ne aflăm într-o situație de excepție. în care trebuie să primeze interesul superior al minorei, consacrat de art. 6 din Legea nr. 272/2004, față de particularitățile cauzei.
Nu pot fi trecute cu vederea sentimentele copilului, care preferă să fie cu "mama " ( decedată), decât să locuiască cu tatăl său. Indiferent de cauzele relației tensionate dintre minoră și tată ( despărțirea părinților, lipsa de contact sau atitudinea rudelor), nu se poate ignora voința minorei, care este puternic manifestată în sensul arătat, precum și efectele negative posibile pe care o măsură în sensul solicitat de recurent le-ar putea avea asupra psihicului unui copil cu o vârstă fragedă, deja puternic încercat de decesul mamei, cu consecințele greu de înlăturat în viitor.
Ca atare, instanța va decide în funcție de interesul suprem și actual al minorei, care este în sensul de a rămâne în mediul actual, în care se simte protejată și iubită, urmând ca toate părțile să conlucreze pentru ameliorarea relației dintre tată și fiica sa, lucru ce este, de asemenea, în interesul copilului.
Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 299 și urm. pr.civ. coroborate cu prevederile legale invocate anterior, Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, motiv pentru care, în baza disp. art. 312 alin. 1.pr.civ. îl va respinge.
In baza art. 274.pr.civ. nu se vor acorda cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate de către părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 1476/PI/19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 august 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.: 18.08.2009/
Tehnored./GK./ 5 ex./19.08.2009
Inst.fond.: jud.
Președinte:Claudia RohneanJudecători:Claudia Rohnean, Carmina Orza, Trandafir Purcăriță
| ← Divort. Decizia 537/2009. Curtea de Apel Timisoara | Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia... → |
|---|
