Plasament. Decizia 78/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.78/
Ședința publică de la 15 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Simona Bacsin
JUDECĂTOR 2: Luminita Cristea
JUDECĂTOR 3: Anica Ioan
Grefier - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului civil declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECTIA COPILULUI G, cu sediul în G,- bis împotriva sentinței civile nr.1440/13.10.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 12.02.2010, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 15.02.2010, când,
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la data de 21.08.2009 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gas olicitat, în contradictoriu cu pârâții G, I și Președintele Consiliului Județului G, înlocuirea măsurii de plasament în regim de urgență din Centrul de Plasament nr.3 G cu măsura plasamentului în Centrul de Plasament nr.6 S Nouă pentru minora G, născută la data de 05.04.1996 în județul
În fapt,eclamanta învederează că minora G, născută la data de 05.04.1996 în G, jud.G, așa cum rezultă și din conținutul certificatului de naștere, este fiica numitei G.
Minora Gai ntrat în sistemul de protecție în data de 02.12.1996, conform Hotărârii nr.235/02.12.1996, deoarece a fost abandonată de mamă în Centrul de recuperare al Spitalului de copii Sf.- din
Ulterior, prin Hotărârea nr.998 din 23.11.1999 s-a dispus revocarea măsurii de plasament în Centrul de plasament G ca urmare a internării în Secția Infantilă a Spitalului de pediatrie.
Prin Hotărârea CPC nr.34 din 16.01.2001 se dispune instituirea măsurii de plasament în Centrul de plasament nr.1 pentru minora G.
Conform Hotărârii CPC nr.1565/30.10.2001 se dispune transferul copilului din Centrul de plasament nr.1 în Centrul de plasament nr.4 din T pe o perioadă de 60 de zile, iar un an mai târziu prin Hotărârea CPC nr.108/05.02.2002 măsura a fost prelungită pentru o perioadă de 3 luni.
În data de 10.06.2002 se înlocuiește măsura plasamentului în Centrul de plasament nr.1 cu plasament familial la doamna, conform Hotărârii CPC nr.1533.
În anul 2005, a devenit asistent maternal profesionist și a solicitat înlocuirea măsurii de plasament familial pentru copilul G cu măsura de plasament la asistent maternal profesionist.
Ulterior, prin sentința civilă nr.1641/13.12.2005 a Tribunalului Galați se înlocuiește măsura plasamentului familial la d-na cu plasament la aceeași doamnă în calitate de asistent maternal profesionist.
Minora este încadrată într-o categorie de persoane cu handicap conform certificatului nr.387/31.03.2009 și beneficiază de tratament corespunzător.
De asemenea a locuit la domiciliul asistentului maternal profesionist până în anul 2008, timp în care a beneficiat de creștere, îngrijire și educație corespunzătoare.
Prin Dispoziția Directorului General a G nr.921/27.06.2008 s-a dispus instituirea măsurii de plasament în regim de urgență în Centrul de plasament nr.3 G, pentru minora G.
Ulterior, prin sentința civilă nr.977/01.09.2008 a Tribunalului Galați, obligă I să identifice în raza sa de competență teritorială, o măsură de protecție specială a minorei G.
În drept,eclamanta a invocat dispozițiile art. 14, 61, 66 și 137 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Prin sentința civilă nr.1441/2009 a Tribunalului Galațis -a respins acțiunea reținându-se următoarele:
Conform art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, statul are obligația de a proteja viața de familie existentă, altfel spus, art. 8 presupune existența unei vieți de familie, dreptul de a avea și de a adopta copii, dreptul statului de a proteja relația dintre adoptator cât și între copil și familia substituită.
În speță, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului G solicită transferul copilului G într-un centru de plasament de pe raza administrativ teritorială a județului I, solicitare care are ca unic motiv apropierea copilului de domiciliul legal al mamei.
Deși G, mama minorei, figurează cu domiciliul în municipiul S, în fapt nu a locuit aici decât sporadic, iar de aproximativ 6 ani este plecată în străinătate, așa cum susține pârâta.
Acest domiciliu a fost unul de conjunctură, locuința aparținând soțului mamei ei, care în luna noiembrie 2008 fost găsit decedat în locuință.
Ca urmare, demersurile DGASPC G sunt de natură administrativă, nu vizează facilitarea legăturilor dintre copil și mamă, aceasta nemailocuind la această adresă de aproximativ șase ani, ci doar o modalitate de a responsabilitate creșterii și îngrijirii unui copil cu dizabilități unei alte direcții.
Prin cererea DGASPC G se încalcă prevederile art.2 din Legea 272/2004, potrivit căruia principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii și prevederile art.6 potrivit căruia în cazul luării unei măsuri de protecție trebuie să se asigure stabilitate și continuitate în îngrijirea, creșterea și educarea copilului.
Plasarea copilului într-un serviciu social de pe raza județului I ar presupune îndepărtarea copilului de persoanele față de care a stabilit relații de atașament și afecțiune, față de mediul ambient cunoscut.
Având în vedere gradul grav de handicap al copilului, acest transfer poate conduce la dificultăți de adaptare la noul mediu, care pot genera atitudini de ostilitate, neîncredere sau agresivitate.
Impotriva sentinței civile nr.1441/2009 a Tribunalului Galația declarat recurs reclamanta DGASPC G invocând faptul că mama copilului are domiciliul în județul I, nu a fost decăzută din drepturile părintești și nici nu și-a pierdut dreptul de a vizita copilul. Obiectivul final al planului individualizat de protecție nr.-/2009 este de reintegrare a acestui copil în familia naturală, obiectiv ce nu se poate îndeplini decât printr-o astfel de măsură.
Prin art.60 alin.3 din Legea nr.272/2004 legiuitorul a stabilit în mod expres faptul că la stabilirea măsurii speciale a plasamentului într-un serviciu de tip rezidențial, la familia extinsă sau la o familie substitutivă se va urmări stabilirea plasamentului astfel încât să se plaseze copilul, cu prioritate la familia extinsă sau dacă acest lucru nu este posibil la o familie substitutivă, cu facilitarea exercitării de către părinți a dreptului de a vizita copilul și de a menține legătura cu acesta.
De asemenea subliniază faptul că-n baza sentinței civile nr.977/2008 a Tribunalului Galați, DGASPC Iaf ost obligată să identifice o măsură de protecție specială și implicit la instituirea unei măsuri de protecție specială pentru copilul G.
In drept s-au invocat disp.art.299-316 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare pârâta DGASPC Gas olicitat respingerea recursului pentru că interesul copilului din speță este de a rămâne în custodia DGASPC G atâta vreme cât mama are domiciliul legal în I însă din verificări rezultă că aceasta este plecată în străinătate. Acest domiciliu a fost unul de conjunctură, locuința aparține soțului bunicii materne, care în luna noiembrie 2008 fost găsit decedat în locuință.
De asemenea precizează intimata că nu are centru de plasament specializat pentru nevoile copilului sau asistenți maternali profesioniști la care să fie plasată minora.
Plasarea copilului într-un serviciu de pe raza județului I sau la un asistent maternal profesionist presupune îndepărtarea de persoanele față de care a dezvoltat relații de atașament. Minora are nevoie de stabilitate și siguranță și este afectată când pierde contactul cu cei care-i oferă îngrijire în prezent. Intrucât minora este încadrată într-un grad avansat de handicap, pot apărea dificultăți de adaptare la noul mediu și chiar manifestări comportamentale negative.
Referitor la adresa nr.800/2009 prin care nominalizează un posibil centru pentru plasarea minorului precizează că aceasta a fost emisă ca urmare a obligației stabilite în baza sentinței civile nr.977/2008 a Tribunalului Galați și nu înseamnă implicit că au fost de acord cu plasarea copilului într-un serviciu social de pe raza județului
Examinând actele și lucrările dosarului se constată că recursul este fondat.
Prin sentința civilă nr.977/2008 a Tribunalului Galați, în urma luării în discuție a tuturor elementelor de fapt legate de situația minorei G, a fost obligată DGASPC I să identifice în raza sa de competență teritorială, o măsură de protecția specială a minorei G.
Ca urmare a sentinței civile nr.977/2008 a Tribunalului Galați intimata DGASPC Gae mis adresa nr.8001/12.06.2009 prin care a nominalizat Centrul de Plasament nr.6 S Nouă.
Prin prezenta acțiune, prin prisma acelorași elemente de fapt, se solicită înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență din centrul de Plasament nr.3 G cu măsura plasamentului în Centrul de Plasament nr.6 S Nouă.
Atâta vreme cât fondul problemei a făcut obiectul analizei instanțelor investite cu soluționarea dosarului nr- a Tribunalului Galați (ce a fost soluționat prin sentința civilă nr.977/2008) se constată că cele statuate de instanțe au intrat înputerea lucrului judecat.
Ca atare toate apărările părților făcute pe fond nu pot fi repuse pe tapet în prezentul dosar.
Instanța de recurs constată doar că urmare a sentinței civile nr.977/2008 a Tribunalului Galați, intimata a identificat în raza sa de competență teritorială un centru care poate prelua copilul.
Drept urmare, prezentei instanțe nu-i rămâne decât să dispună înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență din Centru de Plasament nr.3 G în Centru de Plasament nr.6 S Nouă cu sediul în S, str.- nr.29, județul
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECTIA COPILULUI G, cu sediul în G,- bis împotriva sentinței civile nr.1440/13.10.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică sentința civilă, astfel:
Admite acțiunea.
Dispune înlocuirea măsurii de plasament în regim de urgență din Centrul de Plasament nr.3 G în Centrul de Plasament nr.6 S Nouă pentru minora G, născută la 05.04.1996 în G, Județul G, CNP -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.02.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.LC-16.02.2010
Dact.MH-16.02.2010/7 ex.
Fond: judecător
Președinte:Simona BacsinJudecători:Simona Bacsin, Luminita Cristea, Anica Ioan
← Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere... | Stabilire program vizitare minor. Decizia 173/2009. Curtea de... → |
---|