Plasament. Decizia 96/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 96

Ședința publică de la 02 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ionela Vîlculescu

JUDECĂTOR 2: Maria Cumpănașu

JUDECĂTOR 3: Stela Popa

Grefier - -

Din partea Ministerului Publica participat procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

Pe rol judecarea recursurilor declarate de intimata COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU PROTECȚIA COPILULUI împotriva sentinței civile nr. 359 din 17 octombrie 2009 și a încheierii din data de 25 noiembrie 2008, ambele pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata petentă, având ca obiect plasament.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru recurenta intimată COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU PROTECȚIA COPILULUI și intimata petentă reprezentată de avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează depunerea întâmpinării formulate de intimata petentă, după care;

Reprezentantul recurentei intimate nu solicită termen pentru a observa întâmpinarea comunicată la termenul de față și depune ca practică judiciară copie a sentinței civile nr. 55 din 12 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 51/MF/2006.

Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față.

Consilier juridic, pentru recurenta intimată COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU PROTECȚIA COPILULUI, arată că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut în sensul că a obligat Comisia să emită o hotărâre de încadrare în grad de handicap grav, lucru pe care contestatoarea nu l-a solicitat.

Solicită,în principal, admiterea recursului, și pe fond, respingerea contestației și menținerea atât a hotărârii de încadrare în cadrul de handicap cât și a certificatului de încadrare în grad de handicap, ambele emise de Comisia pentru Protecția Copilului

În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul ca instanța să se pronunțe pe cererea contestatoarei care prevede numai anularea hotărârii Comisiei.

Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din data de 25 noiembrie 2008 privind îndreptarea erorii materiale apreciază că aceasta nu se justifică.

Avocat, pentru intimata petentă, susține că din raportul întocmit de IML rezultă clar că trebuie menținut gradul de handicap grav și pe cale de consecință să se emită un certificat corespunzător.

Pune concluzii de respingere a recursurilor și menținerea ca temeinică și legală hotărârii pronunțate de Tribunalul Dolj, fără cheltuieli de judecată.

De asemenea, solicită respingerea recursului declarat împotriva încheierii din data de 25 noiembrie 2008.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursurilor și menținerea hotărârii instanței de fond.

CURTEA

Asupra recursurilor civile de față:

Prin sentința civilă nr.359 din 17 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, a fost admisă contestația formulată de petenta, în contradictoriu cu intimata Comisia Județeană pentru Protecția Copilului

S-a anulat hotărârea nr. 690/15.04.2008, emisă de Comisia Județeană D pentru Protecția Copilului și a obligat Comisia să emită o hotărâre de încadrare în grad de handicap accentuat pentru minorul, născut la data de 19.03.1998.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Prin contestația formulată la data de 03.06.2008, petenta a contestat Hotărârea nr.690/15.04.2008, emisă de către Comisia Județeană pentru Protecția Copilului, prin care minorul a fost încadrat în grad de handicap grav stabilit anterior.

S-a solicitat atât anularea noului certificat emis de către Comisia pentru Protecția Copilului D și respectiv reevaluarea minorului în vederea stabilirii corecte a gradului de handicap în care trebuie să fie încadrat cu toate consecințele care decurg de aici.

Contestatoarea a motivat cererea sa prin faptul că, deși copilul are grave afecțiuni psihice (întârziere mentală severă, disladie ce împiedică comunicarea, comportament haotic-agresiv), care au determinat menținerea s-a în grad de handicap grav mai mulți ani la rând, prin noua încadrare consider că s-a făcut o mare nedreptate, acesta neputându-se descurca singur, fără asistare personală, aceasta fiind cea care îi acordă acestuia îngrijire, fiind blocată, practic, la domiciliu pentru el.

În funcție de actele depuse la dosar, instanța de fond a reținut că, datorită severității întârzierii mintale și tulburărilor endocrine, somatice și motorii, copilul este dependent total față de persoanele de atașament;i prin urmare trebuia menținută încadrarea minorului în gradul de handicap grav iar nu în gradul de handicap accentuat.

Prin Încheierea de ședință din data de 25.11.2008, pronunțată în cauza de față, de către Tribunalul Dolj, instanța de fond a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile nr.359/2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în sensul că s-a menționat corect obligarea Comisiei să emită o hotărâre de încadrare în grad de handicap grav, în loc de încadrare în grad de handicap accentuat cum dintr-o eroare s-a menționat în dispozitiv.

Împotriva sentinței civile nr.359 din 17 oct.2009 și a încheierii din data de 25 noiembrie 2008 formulat recurs Comisia pentru Protecția Copilului D, considerându-le nelegale și netemeinice, pentru următoarele motive:

Instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că a obligat Comisia să emită o hotărâre de încadrare în grad de handicap grav, cu toate că acest lucru nu a fost solicitat de către contestatoare, aceasta solicitând doar anularea hotărârii Comisiei.

Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că, în cererea formulată, contestatoarea a solicitat reevaluarea copilului în vederea stabilirii corecte a gradului de handicap iar potrivit art.21lit g din HG 1437/2004 revine Comisiei pentru Protecția Copilului D, competența exclusivă de încadrare în gradul de handicap.

Recursul formulat de către Comisia pentru Protecția Copilului D împotriva Încheierii de ședință din data de 25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj privește în esență aceleași aspecte invocate prin recursul declarat împotriva deciziei.

Recursurile formulate în cauză sunt nefondate.

Potrivit art.1 lit.a și c din HG nr.1437/2004 privind organizarea și metodologia de funcționare a comisiei pentru protecția copilului, aceasta are următoarele atribuții principale: stabilește încadrarea copiilor cu dizabilități într-un grad de handicap și, după caz, orientarea școlară a acestora, respectiv reevaluează periodic hotărârile privind măsurile de protecție, precum și încadrarea în grad de handicap și orientare școlară a copiilor, pe baza sesizării Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, denumită în continuare Direcția;

În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, Comisia emite hotărâri, iar în exercitarea atribuțiilor privind încadrarea copiilor cu dizabilități într-un grad de handicap și orientarea școlară a acestora, Comisia eliberează certificate de încadrare a copilului într-un grad de handicap și certificate de expertiză și orientare școlară/profesională, conform modelelor prevăzute în anexele 1 și 2, în conformitate cu dispoz.art.3 alin.1 și 1 din același act normativ.

În cazul copilului cu dizabilități, la dosarul acestuia se include și raportul de evaluare complexă, precum și planul de recuperare, potrivit art.9 alin.8.

Certificatul de încadrare a copilului într-un grad de handicap, certificatul de expertiză și orientare școlară/profesională și, după caz, planul de reabilitare a copilului cu dizabilități constituie anexe ale hotărârii Comisiei și fac parte integrantă din aceasta conform disp. art. 18 alin. 2.

Hotărârea Comisiei este executorie potrivit rt. 10 alin. 1 și se comunică părinților conform alin. 2, putând fi atacate la tribunalul d e la domiciliul copilului, cauzele supuse judecării fiind soluționate potrivit regulilor speciale de procedură prevăzute de Legea nr. 272/2004.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că hotărârea emisă de Comisie de încadrare într-un grad de handicap, din care fac parte integrantă certificatul de încadrare a copilului într-un grad de handicap, certificatul de expertiză școlară/profesională și după caz, planul de reabilitare a copilului cu dizabilități, poate face obiectul unui control jurisdicțional, putând fi atacate la tribunalul d e la domiciliul copilului.

Prin formularea unei astfel de contestații în fața de instanței de judecată, este posibil un control atât al legalității, cât și al temeiniciei hotărârii emise de Comisie, neputându-se accepta ideea potrivit căreia cenzura instanței de judecată ar fi limitată eventual numai la un control de legalitate, așa cum greșit se susține în motivele de recurs acreditându-se ideea că stabilirea gradului de handicap intră în competența exclusivă a Comisiei, deci nu ar putea fi cenzurată de instanța de judecată.

Este adevărat că această Comisie, în exercitarea acestei atribuții, stabilește încadrarea și emite hotărâri în acest sens, dar - de vreme ce hotărârea pe care o ia în exercitarea acestei atribuții este supusă controlului judecătoresc și se asigură în acest sens acces la justiție, procedura judiciară ce se declanșează prin contestația părintelui, nu poate fi una formală, ci una ce vizează legalitatea și temeinicia hotărârii cu anexele sale ce fac parte integrantă din ea, în așa fel încât anumite posibile erori de formă și de fond, să fie în mod real și efectiv corectate.

În concluzie, orice hotărâre a Comisiei de evaluare sau de reevaluare este supusă controlului judecătoresc potrivit celor mai sus arătate.

De asemenea, potrivit art. 129 din Legea 272/2004, dispozițiile acestei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului d procedură civilă.

Or, în cadrul acestei proceduri judiciare, în virtutea rolului activ și pentru ca judecătorul să prevină orice greșeală în stabilirea stării de fapt și pentru o aplicare corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, poate ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc, potrivit disp. art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă aplicabile și în soluționarea contestației, de vreme ce dispozițiile legale de procedură speciale și derogatorii prev. de art. 124 și urm. din Legea 272/2004, se referă la termene, căi de atac, etc și nu există reglementări speciale derogatorii de la disp. art. 167 și urm. Cod procedură civilă care guvernează administrarea dovezilor.

Prin urmare, efectuarea unei expertize medico-legale, încuviințată și administrată potrivit art. 201 și urm. Cod procedură civilă, privită ca fiind utilă în cauză întrucât era necesară pentru lămurirea unor împrejurări de fapt părerea unor specialiști, stabilindu-se prin expertiză punctele asupra cărora urmează să se pronunțe, este legală.

În altă ordine de idei, este greșită susținerea recurentei referitoare la faptul că eventuale înscrisuri medicale depuse în instanță de către contestatoare trebuiau depuse la Comisie în vederea reevaluării situației medicale a copilului.

Astfel, potrivit disp. art. 21 partea introductivă din HG 1437/2004 în vederea exercitării în mod corespunzător a atribuțiilor ce revin Comisiei privind copilul cu dizabilități, respectiv încadrarea într-un grad de handicap și orientarea școlară/profesională, serviciul de evaluare complexă din cadrul Direcției exercită următoarele atribuții: identifică copiii cu dizabilități (- lit. a ) și întocmește raportul de evaluare complexă și planul de recuperare a copilului cu dizabilități, prevăzut în anexa nr. 3, și propune Comisiei încadrarea copilului într-un grad de handicap și orientarea școlară/profesională -( lit. ).

De asemenea, în conformitate cu disp. art. 21 lit. g din același act normativ, serviciul efectuează reevaluarea anuală a condițiilor privind încadrarea copilului într-un grad de handicap, la cererea părintelui sau a reprezentantului legal, formulată cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a certificatului. Cererea de reevaluare poate fi formulată și înainte de expirarea acestui termen dacă s-au schimbat condițiile pentru care s-a eliberat certificatul de încadrare într-un grad de handicap. La cererea de reevaluare se anexează documentele prevăzute de legislația în vigoare;

Or, în cazul de față, părintele nu a fost pus în situația de a solicita o nouă evaluare, fiind mulțumit de cea anterioară și invocând elemente noi, ci a contestat ultima evaluare, motiv pentru care în sprijinul cererii sale a prezentat dovada cu înscrisuri și în final s-a dispus și efectuarea unei expertize în acest sens.

Deci, o reevaluare este fie cea anuală, fie cea solicitată mai înainte de expirarea termenului de valabilitate a certificatului pentru schimbare ulterioară a condițiilor și niciodată la reevaluare nu se pune în discuție valabilitatea și corectitudinea evaluării anterioare.

Nici susținerea recurentei, în sensul că pe baza rapoartelor de evaluare întocmite pe perioada anilor 2007-2008 s-ar justifica modificarea gradului de handicap de la grav la accentuat nu poate fi primită, deoarece, pe de o parte, starea de sănătate a copilului s-a agravat, trecându-se de la un grad accentuat la unul grav, iar raportul de expertiză concluzionează că minorul are întârziere mintală severă (),este un copil supraponderal, obez, cu sindrom de inabilitate motorie, care se autoservește parțial (nu se îmbracă singur), are o mare dependență fizică și psihică față de persoanele de atașament.

Critica din recurs privitoare la pronunțarea instanței plus petita nu se reține.

Prin solicitarea anulării hotărârii de schimbare a gradului de handicap reclamanta cerut implicit emiterea unui nou certificat cu încadrarea în gradul de handicap anterior, emiterea acestuia fiind o consecință a anulării hotărârii.

Referitor la recursul formulat împotriva Încheierii de ședință din data de 25.11.2008, instanța reține că motivele acestui recurs sunt identice cu cele formulate în primul recurs formulat în cauză, respectiv împotriva sentinței civile nr.359 din 17 oct.2009, a Tribunalului Dolj la care s-a răspuns prin considerentele de mai sus.

Mai mult, încheierea de ședință împotriva căreia s-a formulat recurs este o încheiere de îndreptare eroare materială, iar nu o cerere de lămurire sau completare a dispozitivului sentinței civile atacate, motivele de recurs invocate neîncadrându-se astfel în dispoz.art.304 pct.6 pr.civ.

În consecință și având în vedere toate aceste considerente, în conformitate cu dispoz.art.312 teza I pr.civ. instanța va respinge, ca nefondate, recursurile formulate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de intimata COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU PROTECȚIA COPILULUI împotriva sentinței civile nr. 359 din 17 octombrie 2009 și a încheierii din data de 25 noiembrie 2008, ambele pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata petentă.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Februarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. jud. -

Tehn.

2 ex./24.02.2009

Președinte:Ionela Vîlculescu
Judecători:Ionela Vîlculescu, Maria Cumpănașu, Stela Popa

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plasament. Decizia 96/2009. Curtea de Apel Craiova