Răpire internațională de copii. Decizia 1162/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1348/2009)
Complet vacanță
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.1162
Ședința publică de la 08.07.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 3: Daniela
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta - pârâtă, împotriva sentinței civile nr., pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și cu Autoritatea Tutelară din cadrul PRIMĂRIEI
Obiectul pricinii - răpire internațională copii.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat colaborator,în calitate de reprezentant al recurentei - pârâte, în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune, consilier juridic, în calitate de reprezentant al intimatul - reclamant MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, în baza delegației nr-/2009, pe care o depune, lipsind reprezentantul Autorității Tutelară din cadrul PRIMĂRIEI
Procedura de citare este legală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursului.
Recurenta - pârâtă, prin avocat colaborator solicită, în principal, admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate, ca nelegală, netemeinică și nefondată, cu trimiterea spre rejudecare către instanța de fond și, în subsidiar, desființarea hotărârii primei instanțe, iar în urma rejudecării pe fond, respingerea cererii introductive, ca inadmisibilă, nelegală, netemeinică și nefondată, față de următoarele argumente:
A solicitat casarea hotărârii întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare. La data de 27.01.2009 a comunicat către Tribunalul București, întâmpinare și cerere prin care a solicitat amânarea cauzei pentru a avea posibilitatea traducerii și legalizării înscrisurilor din limba ă, iar instanța nu a avut în vedere apărările formulate prin aceste înscrisuri.
Nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art.3 lit. a din Convenția d l Haga din 1980, în sensul că tatăl minorei nu beneficia, pe teritoriul statului austriac, de un drept în ceea ce privește încredințarea minorei, acesteia fiindu-i stabilit domiciliu la mama sa, în urma pronunțării unei hotărâri de către Judecătoria.
Se impune a se reține faptul că pe teritoriul statului austriac ambii părinți nu mai aveau domiciliul comun din data de 23.01.2009, în urma comportamentului violent al soțului, a obținut ordin judecătoresc de interdicție împotriva tatălui minorei,.
Mai mult, acesta a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei, obligație ce nu a fost respectată.
Consideră că în condițiile în care minora ar fi înapoiată la domiciliul tatălui, permanent ar fi într-un pericol psihic și fizic, datorită comportamentului violent al tatălui.
Anterior părăsirii teritoriului statului austriac, minora împreună cu mama sa și cu bunica maternă au locuit la un alt domiciliu, iar condițiile de creștere și îngrijire ale copilului, pot fi constatate din actele depuse la dosarul cauzei.
Potrivit probatoriului administrat în cauză, rezultă că înapoierea minorei pe teritoriul statului austriac ar fi nelegală și ilicită, astfel copilul ar fi expus la grave consecințe, iar drepturile acestuia ar fi vătămate.
Solicită ca prezenta instanță de control judiciar să aibă în vedere jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului, în materia raporturilor familiale potrivit dispozițiilor art.8; nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul - reclamant MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii tribunalului, ca temeinică și legală.
Sub un prim aspect, arată că la termenul de judecată din 28.01.2009, la dosarul cauzei nu se află depusă nici o cerere și nici întâmpinare, astfel cum susține recurenta, deci culpa aparține în totalitate pârâtei, aceasta trebuia să depună diligențe în acest sens.
Având în vedere neîndeplinirea cerințelor prevăzute de dispozițiile art.3 din Convenția d l Haga, arată că, autoritatea părintească a tatălui rezultă din legislația austriacă cât și din cea română, la momentul deplasării minorei din Austria în România, ambii părinți aveau dreptul de custodie asupra copilului.
De altfel, nu s-a probat susținerea potrivit căreia tatăl ar avea un comportament violent și nu și-ar fi exercitat, în mod efectiv, autoritatea părintească
Consideră că, nu s-au produs dovezi în ceea ce privește incidente excepțiile prevăzute de dispozițiile art.13 din Convenția d l Haga.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și, pe fond, respingerea acțiunii de înapoiere a minorei - la domiciliul tatălui său, din Austria, având în vedere că, în opinia sa, motivele de casare expuse nu sunt incidente în speță, iar condițiile impuse de prevederile art.3 din Convenția d l Haga,nu au fost îndeplinite.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 89 din 28 ianuarie 2009 Tribunalul București - Secția a Va Civilă a admis acțiunea formulată de petentul Ministerul Justiției în contradictoriu cu intimata și Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Municipiului T; a dispus înapoierea minorei către tatăl acesteia la reședința obișnuită din Austria, 24, 5020 în termen de trei luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
Pentru a pronunța această sentință civilă tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a Va Civilă la data de 24 noiembrie 2008 sub nr. 44752/-, petentul Ministerul Justiției, în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției d l Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, în temeiul art. 3, 4, 8 și 12 din convenția mai sus menționată, precum și în temeiul art. 1, art. 3 alin. 2, art. 8 alin. 2 și art. 12 din Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenției d l Haga și art. 11 din Regulamentul 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materia familială și responsabilității părintești, a chemat în judecată pe pârâta și Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Municipiului T, solicitând să se dispună obligarea pârâtei la înapoierea minorei către tatăl acesteia, cetățean, la reședința obișnuită din Austria, - 24, 5020.
Petenta a arătat că la data de 07 octombrie 2008, tatăl minorei, a sesizat Autoritatea Centrală din Austria în materia aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, cu soluționarea cererii privind înapoierea de pe teritoriul României a fiicei sale, copil rezultat din căsătoria încheiată la data de 13 aprilie 2004 între numiții.
Mai a arătat că minora a fost deplasată pe teritoriul României de către mama sa, fără a avea acordul tatălui, încălcând dreptul comun de custodie asupra copilului și că din informațiile primite din partea poliției rezultă că minora locuiește împreună cu mama sa la domiciliul bunicilor materni în municipiul T, str. - -, - 38,. 11, județul
A arătat petenta că soții și au promovat acțiune de divorț ce face obiectul dosarul nr- aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara.
La data de 29 octombrie 2008 fost înaintată doamnei o scrisoare de conciliere în vederea aflării poziției sale cu privire la posibilitatea reglementării pe cale amiabilă a acestei situații, însă până în prezent nu a fost primit nici un răspuns.
Prin deplasarea minorei din Austria, acolo unde se află reședința obișnuită, ca mediu de viață al copilului, mama pârâtă încalcă drepturile tatălui de a avea legături personale cu copilul său, de a-și exercita drepturile părintești, recunoscute de legea austriacă, cât și de legea română.
La momentul deplasării minorei în România, ambii părinți aveau drept de custodie cu privire la minoră, fapt ce rezultă și din confirmarea autoritară emisă de Judecătoria orașului. Conform dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Convenție: "în înțelesul prezentei convenții: a) dreptul privind încredințarea include dreptul cu privire la îngrijirile cuvenite persoanei copilului și, îndeosebi, acela de a hotărî asupra locului reședinței sale".
Față de această situație de fapt, s-a solicitat să se constate că atitudinea pârâtei de a refuza înapoierea minorei la reședința obișnuită din Austria, reținând-o în România fără a avea consimțământul tatălui, constituie neînapoiere ilicită în sensul Convenției d l Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii și este sancționată de dispozițiile acestui document la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992, prin prevederea obligației de a returna copilul la reședința obișnuită, dând astfel posibilitatea instanței de la reședința obișnuită de a se pronunța referitor la dreptul privind încredințarea, atunci când este cazul.
Astfel, potrivit art. 3 din documentul arătat: "Deplasarea sau neînapoierea unui copil se consideră ilicită:
a) când are loc prin violarea unui drept privind încredințarea, atribuit unei persoane, unei instituții sau oricărui alt organism acționând fie separat, fie împreună, prin legea statului în care copilul își avea reședința obișnuită, imediat înaintea deplasării sau neînapoierii sale; și
b) dacă la vremea deplasării sau neînapoierii acest drept era exercitat în mod efectiv, acționându-se separat sau împreună ori ar fi fost astfel exercitate, dacă asemenea împrejurări nu ar fi survenit.
Dreptul privind încredințarea, vizat la lit. a, poate rezulta, între altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotărâre judecătorească sau administrativă sau dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat".
Văzând și situația de fapt, s-a solicitat a se constata incidența în speță a prevederilor Convenției d l Haga, întrucât reținerea pe teritoriul României a minorei împotriva voinței celuilalt părinte, în situația de față tatăl său, se încalcă în mod evident dispozițiile legale citate și se ignoră interesul superior al copilului, care nu trebuie să fie privat de afecțiunea paternă, de mediul lor obișnuit, în care s-au dezvoltat.
Totodată, în cauză sunt incidente dispozițiilor art. 12 alin. 1 din Convenție, potrivit cărora: "Când un copil a fost deplasat sau reținut ilicit în înțelesul art. 3 și o perioadă de mai puțin de un an s-a scurs cu începere de la deplasare sau neînapoierea în momentul introducerii cererii înaintea autorității judiciare sau administrative a statului contractant unde se află copilul, autoritatea sesizată dispune înapoierea sa imediată".
Potrivit alin. 2 al aceluiași articol 12 din Convenție "Autoritatea judiciară sau administrativă, sesizată fiind chiar după expirarea perioadei de un an prevăzute la alineatul precedent, urmează, de asemenea, să dispună înapoierea copilului, afară dacă nu se stabilește că copilul s-a integrat în noul său mediu". Citarea acestor texte nu are caracter întâmplător și este în legătură cu o practică judiciară care nu face să nu se respecte principul celerității consacrat expres de lege în astfel de situații.
Este de observat că inclusiv după expirarea perioadei de un an cu începere de la neînapoiere în momentul introducerii cererii (se face precizarea că în speța nu a trecut un an de la neînapoiere) instanța dispunând înapoierea copilului dacă se găsesc întrunite condițiile art. 3, cu excepția cazului în care se va stabili că minorul s-a integrat în noul său mediu.
Prin urmare, această excepție de la obligația autorităților de a dispune returnarea copiilor reținuți ilicit funcționează nu oricând, ci doar atunci când s-a scurs mai mult de un an în momentul introducerii cererii. Până atunci, legea nu oferă temei pentru a se proceda la analizarea gradului în care copilul s-a integrat în noul său mediu de viață, măsura fiind în contradicție cu urgența care trebuie să caracterizeze procedura judiciară.
Nici una dintre excepțiile reglementate la art. 13 nu a fost identificată în speță. Înaintea deplasării, tatăl a exercitat efectiv autoritatea părintească cu privire la copii săi minori, neexistând niciodată consimțământul acesteia pentru rămânerea lor definitivă în România, iar pe de altă parte, nu există un risc grav ca înapoierea copiilor să-i expună unui pericol fizic sau psihic sau ca în orice alt chip să-l situeze într-o situație intolerabilă.
Referitor la Convenția d l Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii aceasta reglementează doar un mecanism de returnare sumară și de urgență a minorilor deplasați sau reținuți ilicit pe teritoriul altui stat decât acela care reprezintă reședința obișnuită a minorilor, căruia instanțele sesizate, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 3, anterior reprodus, trebuie să-i dea eficiență.
Competența de a statua asupra dreptului privind încredințarea trebuie să fie recunoscută instanței de la reședința obișnuită a minorului, iar potrivit art. 19 din Convenția d l Haga "O hotărâre asupra înapoierii copilului, pronunțată în cadrul convenției, nu afectează fondul dreptului privind încredințarea".
S-a arătat în raportul că "acest articol pune indirect în relief raporturile pe care Convenția înțelege să le protejeze; aceste raporturi sunt bazate pe un dublu element: primo, existența unui drept de încredințare atribuit de Statul reședinței obișnuite a copilului; secundo, exercitarea efectivă a acestei încredințări, înainte de deplasare".
"Convenția nu încearcă să reglementeze definitiv încredințarea copiilor, ceea ce slăbește considerabil argumentele favorabile legii naționale; pe de altă parte, normele convenționale se bazează, într-o largă măsură, pe ideea subadiacentă că există un fel de competență ăat ribunalelor reședinței obișnuite a copilului într-un litigiu referitor la dreptul de încredințare", (pct. 66 din raportul ).
Concluzionând asupra celor expuse mai înainte, petenta a solicitat să se constate că minora este reținută ilegal pe teritoriul României, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 și 12 alin. 1 din Convenția d l Haga.
În aceste condiții, a mai arătat petenta, că se impune dispunerea înapoierii minorei în Austria, cu aprecierea și respectarea interesului superior al copilului.
Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea acțiunii și să se dispună înapoierea către tatăl acesteia, la reședința obișnuită din Austria, - 24, 5020.
Totodată, a solicitat instanței să se facă aplicarea art. 11 din Legea nr. 369/2004 în sensul fixării în cuprinsul hotărârii a unui termen pentru executarea obligației de înapoiere a copiilor sub sancțiunea unei amenzi civile cuprinsă între 5 milioane și 25 de milioane de lei, în favoarea statului român și să oblige pârâții la suportarea cheltuielilor cauzate sau urmând a fi cauzate de operațiuni legate de înapoierea copilului, ținând seama de prevederile art. 26 alineatul ultim din Convenție.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 - 115 din Codul d e procedură civilă, pe cele ale Convenției adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, aprobată prin Legea nr. 100/1992, precum și pe dispozițiile Legii nr. 369/2004 privind aplicarea Convenției asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, Regulamentului 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materia familială și responsabilității părintești.
În susținerea cererii au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: cererea pentru obținerea înapoierii minorei, întocmită conform exigențelor Convenției d l Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, transmisă Ministerului Justiției al României de către Autoritatea Centrală a Austriei, documente de stare civilă și celelalte acte anexate cererii; procură; adresa nr. 14616/ din 23 octombrie 2008 (răspunsul Poliției Române la cererea de localizare) și adresa nr. -/2008 din 29 octombrie 2008 (scrisoare de conciliere către doamna ).
Analizând actele dosarului, instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 100/1992 astfel încât, în baza art. 11 alin. 1 și 2 din Legea nr. 369/2004, a admis acțiunea și a dispus înapoierea minorei către tatăl acesteia la reședința din, Austria, în termen de trei luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs.
În esență și-a motivat recursul în sensul că, tatăl minorei nu și-a exercitat dreptul privind încredințarea acesteia, manifestând dezinteres, că în speță sunt incidente excepțiile prevăzute în art. 13 din Convenția d l Haga, argumentând aceasta pe baza probatoriului de la dosar precum și prin dezinteresul tatălui față de copil, înapoierea minorei la tată ar expune-o la consecințe grave datorită comportamentului violent al acestuia iar interesul superior al minorei ar fi încălcat prin măsura dispusă de prima instanță.
Recursul este fondat.
Este de observat că în motivarea sentinței se reproduce solicitarea petentei, se preia argumentația acesteia fără nicio apreciere, ca în final (fila 118 sentință) numai pe baza acestor argumente și față de textele de lege invocate să se concluzioneze că cererea petentei (Ministerul Justiției și Libertăților ) este întemeiată.
Practic, aceasta ar echivala cu o nemotivare a hotărârii, motiv care însă nu a fost pus în discuția părților.
Față de dispozițiile art. 3041Cod de procedură civilă coroborat cu art. 304 și 312 Cod de procedură civilă, ținând seama de probatoriul și mijloacele de probă aflate la dosar Curtea, constată că recursul este întemeiat.
Numiții și s-au căsătorit la 13 aprilie 2004 iar din căsătoria acestora a rezultat minora, născută la 15 februarie 2006 în, Austria (căsătoria fiind încheiată la 13 aprilie 2004 tot în, Austria) fila 19 dosar tribunal.
La data de 01 februarie 2008, soții s-au despărțit, după care minora cu mama sa au venit n România (fila 33 dosar tribunal).
Judecătoria din, Austria confirmă că ambii părinți "au aprobarea privind întreținerea minorei" (fila 80 dosar tribunal).
Printr-o hotărâre judecătorească ulterioară, din 25 noiembrie 2008 s-a stabilit că numai tatăl să se ocupe de îngrijirea minorei (filele 109 - 14 dosar tribunal).
Minora cu mama sa se aflau însă din septembrie 2008 în România (filele 57 - 59 dosar tribunal).
De remarcat că în urma violențelor fizice exercitate de soț asupra soției, aceasta obține ordin judecătoresc de la instanța din Austria, ca soțul să părăsească domiciliul, să plece din locuință, până la soluționarea divorțului 8fila 58 dosar tribunal).
Cererea de divorț (inițial introdusă la Judecătoria, Austria) se află pe rolul Judecătoriei Timișoara.
locuinței de mamă și minoră și revenirea în România, a avut loc pe fondul încălcării de soț a ordinului judecătoresc în septembrie 2008 (fila 59 dosar tribunal) și comportamentului său violent față de soție.
. minorei a fost solicitat în baza art. 3 din Convenția d l Haga, și nu are în vedere situația și procesele dintre soți, ci exclusiv interesul copilului și faptul că aceste nu poate fi deplasat din domiciliul său, reședința sa, unilateral de unul din părinți.
Totuși, acest lucru, este posibil în baza excepțiilor prevăzute de art. 13 din aceeași convenție.
Or, potrivit art. 13 din Convenția d l Haga, nu se consideră răpire internațională de minori, când, prin înapoierea sa, există un risc grav ca înapoierea copilului să-l expună pe minor unui pericol fizic sau psihic sau ca în orice alt chip să-l situeze într-o situație intolerabilă.
În aceste condiții ținând seama de interesul superior al minorei (art. 2 din Legea nr. 272/2004), de vârsta acesteia de trei ani (născută la 15 februarie 2006) dar care la data deplasării în România (septembrie 2008) avea numai doi ani, de comportamentul violent al tatălui în raport cu mama minorei (fapt constatat de instanța din Austria, care a interzis acestuia să mai locuiască cu minora și mama ei, dar a nesocotit ordinul, ceea ce a determinat venirea mamei cu minora în România) se apreciază că întrunește cerințele, ca până la rezolvarea proceselor dintre soți, respectiv divorțul, ca această excepție să fie întemeiată.
Este adevărat că nu s-a stabilit un comportament violent al tatălui direct asupra copilului, dar violență fizică asupra mamei (constatată judecătorește) și încălcarea de tată a condus la plecarea acesteia cu minora în România, din aceasta decurgând, indirect și un comportament violent, asupra fetiței sale în vârstă de numai doi ani.
Ca atare, față de dispozițiile art. 13 din Convenția d l Haga, Curtea apreciind că prin înapoierea minorei existând un risc grav, ca această înapoiere să expună pe la un pericol fizic și psihic, va admite conform art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă recursul, și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Văzând și art. 316 Cod de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - pârâtă domiciliată în T, str. - -, - 38,. 11, județul T și cu domiciliul ales la. Av. în T,-,. 15, județul T, împotriva sentinței civile nr. 89 din 28 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant Ministerul Justiției și Libertăților în calitate de reprezentant al petentului cu sediul în B,-, sector 5, și cu Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Municipiului T cu sediul în T, B-dul - nr. 1, județul
Modifică sentința în sensul că, respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08 iulie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red.
.
6ex./17.09.2009
-5.-
Președinte:Claudiu Marius TomaJudecători:Claudiu Marius Toma, Mirela Vișan, Daniela
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 1421/2008. Curtea de... | Stabilire program vizitare minor. Decizia 428/2009. Curtea de... → |
|---|
