Răpire internațională de copii. Decizia 1314/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1636/2009)
Completul 4
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1314
Ședința publică de la 14.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold
JUDECĂTOR -
GREFIER - I
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurentul - reclamant MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și de recurentul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 661 din 06.05.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a III- a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul PRIN MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, intimata - pârâtă și Autoritatea Tutelară PRIMĂRIA SECTORULUI 2
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul - reclamant Ministerul Justiției și Libertăților, reprezentat de consilier juridic, care depune la dosar delegație, intimata - pârâtă, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/07.08.3009, emisă de Baroul Bacău - Cabinet Individual (fila 14) și avocat care depune la dosar împuternicirea avocațială nr. - emisă de Baroul Hunedoara, si intimatul prin Ministerul Justiției și Libertăților, personal, intimata autoritatea tutelară Primăria Sectorului 2
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 09.10.2009, recurentul - reclamant Ministerul Justiției și Libertăților, a depus cerere prin care solicită prezenta unui traducător de limba spaniolă.
Se mai învederează că în urma demersurilor efectuate a fost luată legătură cu dna traducător de limba spaniolă, care a adus la cunoștință faptul că va fi prezentă în sala de judecată la acest termen de judecată.
Curtea, prealabil dispune rectificarea citativului, în sensul că Ministerul Public are calitatea de recurent în prezenta cauză.
Curtea procedează la legitimarea dnei cu CI seria - nr. - CNP - eliberată de biroul nr. 1 la 17.07.2009 cât și a intimatei pârâte cu CI seria - nr. - CNP - eliberată de Secția 9 la 08.04.2003.
Recurentul - reclamant Ministerul Justiției și Libertăților, prin consilier juridic, aduce la cunoștință faptul că alături de intimatul este prezent și un avocat spaniol.
Curtea, întreabă prin intermediul traducătorului aflat în sala de judecată, persoana care susține că este avocatul spaniol, dacă acesta are sau nu acreditare în România sau dacă este asociat la un cabinet de avocatură român, pentru a putea pune concluzii în prezenta cauză.
Avocatul spaniol aduce la cunoștință faptul că nu deține acreditare și nici nu este asociat la vreun cabinet de avocatură din România, și susține că potrivit legii spaniole, avocații români, nu pot reprezenta părțile în litigiile aflate pe rolul instanțelor spaniole.
Apărătorul intimatei - pârâte, la solicitarea instanței, învederează că a făcut demersuri la toate instituțiile acreditate din Spania, pentru a afla situația recursului declarat împotriva sentinței din 2.04.2009, având în vedere dispoziția dată de instanță la termenul anterior, dar nu a primit nici un fel de răspuns la acestea, precizând că nu are posibilitatea de a depune la dosar vreo dovadă în acest sens.
Recurentul - reclamant Ministerul Justiției și Libertăților, prin consilier juridic, apreciază că era de datoria intimatei - pârâte să facă dovada existenței recursului pe rolul instanțelor spaniole, precizând totodată faptul că și instituția pe care o reprezintă a solicitat relații de la instituțiile spaniole, dar nu s-a primit nici un răspuns în acest sens, motiv pentru care nu poate depune la dosar vreo dovadă în acest sens.
În continuare, depune la dosar, hotărârea pronunțată în aprilie anul acesta de instanțele spaniole, în limba spaniolă și traducerea acesteia.
Apărătorul intimatei - pârâte, avocat, învederează că așa cum prevăd dispozițiile Regulamentului nr. 2201/2002, recurentul - reclamant fiind obligat să facă dovada existentei sau nu a recursului.
Intimata - pârâtă, personal, învederează la solicitarea instanței faptul că, a lua legătura cu un avocat spaniol, care i-a adus la cunoștință că în cazul în care acesta dorea să afle relații privind dosarul, era necesară desemnarea unui împuternicit.
Curtea întreabă intimatul, prin intermediul traducătorului, dacă are cunoștință, de faptul că împotriva sentinei pronunțate la 2.04.2009, prin care minora a fost încredințată lui, a fost formulată calea de atac a recursului sau dacă aceasta a rămas definitivă și irevocabilă.
Intimatul personal, învederează faptul că hotărârea este definitivă, dovada în acest sens existând la dosar.
Recurentul - reclamant Ministerul Justiției și Libertăților, prin consilier juridic, învederează între înscrisurile depuse la dosar, se află un certificat emis de autoritățile spaniole emis cu o zi în urmă, dar din hotărârea pronunțată în aprilie, rezultă că aceasta nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs. Precizează la solicitarea instanței că sunt depuse 2 hotărâri judecătorești în limba spaniolă, fiind atașate și traducerile acestora.
Apărătorul intimatei - pârâte, învederează că așa cum prevede procedură specială, trebuia depus un certificat constatator, și nu hotărâri certificate cum sunt cele depuse de recurent.
prezent in sala de judecată la solicitarea Curții, menționează, în urma verificării sentințelor în limba spaniolă cât și a traducerii, depuse de recurentul - reclamant, că traducerea pusă la dispoziția instanței este incompletă.
Apărătorul intimatei - pârâte, susține că așa cum prevăd dispozițiile Anexa 1 si 2, Regulamentului 2201/2003 trebuia să se facă că pârâtul a acceptat hotărârea în mod neechivoc, respectiv certificatul constatator, dovada care trebuia făcută de partea care prezintă actul respectiv, iar Legea nr. 216 face vorbire de excepțiile privind recunoașterea hotărârilor.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere că nici una dintre părți nu s-au conformat dispozițiilor date de instanța la termenul anterior cât și faptul că traducerea depusă de recurentul - reclamant este incompletă, solicită să se pună în vedere Ministerului Justiției și Libertăților să depune copii suficiente, în vederea comunicării traducerii complete a hotărârii. Cu privire la recursul formulat de intimata - pârâtă, care a fost formulat, dar nu se cunoaște momentul judecării acestuia, să se aibă în vedere existența hotărârii cât și a acestuia, motiv pentru care apreciază că instanța este cea care trebuie să se pronunțe cu privire la aceste aspecte.
Curtea, constată că potrivit dispozițiilor art. 129 al. 5 Cod procedură civilă, a pus în vedere atât recurentului - reclamant Ministerul Justiției și Libertăților cât și intimatei - pârâte, prin avocat, să depune la dosarul cauzei relații suplimente cu privire la recursul formulat împotriva ultimei hotărâri pronunțate în Spania, solicitare la care nici una dintre părți nu s-a conformat, intimata - pârâte nedepunând nici un fel de dovezi în sprijinul afirmațiilor sale, iar recurentul - reclamant depunând o serie de acte fără o traducere conformă, astfel cum a putut constata instanța la acest termen de judecată, situație în care Curtea urmează să restituie înscrisurile depuse de recurentul - reclamant și să examineze cauza în raport de actele aflate la dosar.
Curtea procedează la luarea, din oficiu a unui interogatoriu intimatei - pârâte, care învederează că minora în acest moment se afla la ea, cât și faptul că, i s-a solicitat de Ambasada Spaniei să se prezinte pentru a i se pune la dispoziție acte în vederea reintoarcerii cu minora în Spania, și nu a făcut acest lucru, adică nu s-a prezentat la ambasadă, deoarece i s-a adus la cunoștință, de către avocații spanioli cu care a lua legătura, că ambasada aceasta nu este competentă să îi soluționeze problema. Pe de altă parte arată că, la momentul intrării în România, autoritățile vamale i-au adus la cunoștință că nu poate părăsii teritoriul țării fără un acord expres din partea tatălui minorei.
Curtea procedează la luarea, din oficiu al unui interogatoriu intimatului, prin intermediul traducătorului, care învederează că a vorbit cu intimata - pârâtă, precizând că a luat legătura cu tribunalul din Spania care i-a solicitat să acte din care să rezulte că este de acord ca minora să părăsească România pentru reîntoarcerea în Spania pe care l-a pus la dispoziția acelei instanțe.
Intimata - pârâtă contestă traducerea efectuata de traducătorul autorizat, și învederează instanței că nu este exactă, situație în care instanța revine și solicită precizări intimatului, care arată expres că solicitarea cu privire la eliberarea unei procuri în sensul părăsirii de către minoră a teritoriului României, i-a fost făcută și de mama copilului și de tribunalul din Spania, iar acesta a fost de acord si a trimis o scrisoare în acest sens, discuțiile dintre cei doi părinți fiind și in sensul că tatăl este de acord să achite contravaloare biletelor de întoarcere.
Intimata - pârâtă personal, învederează că intimatul nu i-a dat nici un acord pentru părăsirea României împreună cu minora, neexistând nici discuții în acest sens.
Apărătorul intimatei - pârâte, solicită administrarea probei cu înscrisuri, sens în care depune la dosar raport psihologic, declarații de martori extrajudiciare și e-mail pe are le comunică și părților prezente, acte în susținerea interesului superior al minorei.
Recurentul - reclamant prin consilier juridic, apreciază că înscrisurile depuse de intimata - pârâtă nu sunt concludente în cauză, motiv pentru care solicită respingerea acestei probei.
Reprezentantul Ministerul Public, apreciază că înscrisurile nu au relevanță în soluționarea cauzei cu cauza, ele putând fi apreciate ca pro causa.
Intimatul, prin intermediul traducătorului, învederează că nu este de acord ca înscrisurile depuse de intimată să nu fie avute în vedere la soluționarea cauzei.
Curtea, deliberând va admite în parte proba cu înscrisuri solicitată de intimata - pârâtă, respectiv raportul psihologic, adeverința medicală și traducerea e-mail-urilor, urmând a restitui înscrisurile ce reprezintă declarațiile de martori, în raport de faptul că, în recurs nu este admisibilă proba cu martori, situație in care prin depunerea unor declarații extrajudiciare se tinde la eludarea acestor dispoziții legale.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurentul - reclamant Ministerul Justiției și Libertăților, prin consilier juridic solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinței civile pronunțată de tribunal, în sensul returnării de urgență a minorei în Spania, unde se află reședința obișnuită a acesteia, avându-se în vedere că tribunalul a stabilit că nu sunt incidente dispozițiile Convenției d l Haga deoarece anterior aducerii minorei în România, încredințarea minorei aparține intimatei - pârâte așa cum rezultă din hotărârea pronunțată în anul 2008 de instanța spaniolă. Tatăl avea potrivit hotărârii judecătorești un drept de vizitare, fiind stabilit totodată conform legii spaniole interzicerea ieșirii minorei de pe teritoriul Spaniei, fără autorizarea instanței.
Arată că în anul 2009 prin hotărârea instanței spaniole, respectiv acțiunea formulată de către intimatul, acestuia i s-a acordat dreptul de custodie asupra minorei, iar intimatei - pârâte un drept de vizitare a acesteia, menținându-se interdicția iesirii din țară fără acordul tatălui.
Mai arată că din probele administrate în cauză nu rezultă acordul tatălui de părăsire a Spaniei de către intimata - pârâtă cu minora.
Reprezentantul Ministerului Public, recurent în cauză, solicită admiterea recursului formulat de instituția pe care o reprezintă cât și a recursului recurentului - reclamant Ministerul Justiției și Libertăților, învederând că în mod netemeinic și nelegal instanța tribunalului nu a considerat întrunite condițiile at. 3 și 12 din Convenția d l Haga și de asemenea nu a luat în considerate dispozițiile pct. 7 al art. 2 din regulamentul de la, privitor la răspunderea părintească.
Arată că, în continuare, că atitudinea intimatei o apreciază ca fiind o reținere ilicită, atâta vreme cât a deținut o autorizație de deplasare temporară, anulată anterior, împrejurare pe care instanța a ignorat- -
În condițiile existentei și a unei hotărâri de încredințare a minorei către tată, chiar nedefinitivă, consideră necesar că instanța de fond trebuia să facă aplicarea de urgență a reglementărilor stabilite de Convenția d l Haga.
Având în vedere cele de mai sus solicită admiterea recursului, cu modificarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, in sensul admiterii cererii introductive.
Apărătorii intimatei - pârâte, având pe rând cuvântul, solicită respingerea recursurilor formulate de recurenții, și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de tribunal, deoarece la acea data tatăl nu avea o hotărâre de încredințare a minorei acest drept fiindu-i atribuit intimatei printr-o hotărâre pronunțată de instanța spaniolă în anul 2008.
Arată că, intimata a venit în România, cu minora, cu acordul autorităților, apreciind că, prin venirea in țară cu minora, având în vedere interesul majorat al acesteia, va fi ajutată de autoritățile română, minora s-a integrat în noul mediu, mama nu a avut un comportament abuziv, în perioada de aproximativ 1 an, adresându-se instanțelor din țară cât și din Spania, așa încât apreciază că sunt întrunite disp. art. 12 din Convenția d l Haga, cât și legea 216/2003 și regulamentul nr. 2201/2003
In continuare arată că, față de înscrisurile depuse, respectiv hotărârile pronunțate de instanța spaniolă, cât și faptul că nu s-a putut face dovada pusă în vedere de instanță la termenul anterior, apreciază că legea 105/1992, art. 168, face vorbire de excepțiile privind primirea sau nu a hotărârilor spaniole, motiv pentru care solicită a se vedea că hotărârile nu sunt definitive, neputând fi recunoscute în România cât și faptul că pe rolul instantelor române se află un litigiu ce are ca obiect divorțul.
Mai arată că în cauza cu care instanța a fost investită, apreciază că tribunalul a pronunțat o hotărâre legală, a ținut cont de toate dispozițiile legale, de interesul major al minorei, de situația actuală a minorei în România, care este bine îngrijită, intimata fiind ajutată de familia sa în creșterea și educarea acesteia.
Solicită să se aibă în vedere cele două hotărâri pronunțate de instanțele spaniole, prin prisma faptului că tatălui nu i s-a interzis vizitarea minorei cât și datorită faptului că nu este normal ca intimata să fie obligată să aibă singură grija de minoră, pe teritoriul Spaniei, unde nu are loc de muncă și nici un domiciliu, aspect care conduce la imposibilitatea intimatei de a avea grijă de minoră.
Apărătorul intimatei - pârâte, solicită să se observe că instanța de fond a analizat în mod corect dispozițiile Convenției d l Haga, apeciind că speculațiile făcute cu privire la dispozitiile codului spaniol de către părțile adverse nu crede că trebuie avute în vedere de instanță, având în vedere că intimata - pârâtă a venit cu minora în țară cu acordul autorităților, precizând că autoritățile vamale i-au adus la cunoștință faptul că este necesară o declarația din partea tatălui pentru a se reîntoarce în Spania.
Se mai arată că în urma demersurilor făcute de tată pe teritoriul spaniol, cât și prin invocarea dispozițiilor Convenției d l Haga, intimatei - pârâte, în țară, i s-a emis o somație de a se prezenta la ambasada în vederea discutării modalității de intrare și ieșire din țară a minorei.
Apreciază că din toate probele administrate în cauză nu au fost încălcate drepturile tatălui, în nici un fel.
Curtea procedează prin intermediul traducătorului, acordă cuvântul intimatului, care învederează că prin ultima hotărâre pronunțată de tribunalul spaniol, minora a fost încredințată către el, formulând acțiunea pronunțată în anul 2009, deoarece prin prima hotărâre pronunțată, minora i-a fost încredințată mamei, care nu l-a lăsat să o viziteze sau să aibă legături mai strânse cu aceasta.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.661/06.05.2009, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de Ministerul Justiției și Libertăților, în calitate de Autoritate Centrală, în contradictoriu cu pârâții și Primăria Sector 2 B, prin care se solicita aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției d l Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii în temeiul art.3, 4, 8 și 12 din Convenție și obligarea pârâtei la înapoierea de urgență a minorei la reședința obișnuită din Spania.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că cererea formulată de Ministerul Justiției și Libertăților, în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției d l Haga din 1980, nu este întemeiată.
Astfel, minora s-a născut la data de 1.01.2007 în, Spania, din relația de concubinaj dintre pârâta și reclamantul, anterior deplasării în România ce a determinat declanșarea de către reclamant a procedurii de înapoiere prevăzute de Convenția d l Haga, copilul având reședința în Spania.
Prin hotărârea din 21.02.2008 a Judecătoriei d e Primă Instanță și Instrucție nr.2 del, Spania, custodia minorei i-a fost acordată mamei, cu stabilirea domiciliului acesteia în del și a unui drept de vizitare în favoarea tatălui. În cadrul acestei hotărâri s-a stabilit în temeiul art.103 din Codul civil spaniol și interdicția de ieșire a minorei de pe teritoriul Spaniei fără autorizarea instanței de judecată, precum și obținerea autorizării judecătorești a oricărei schimbări a domiciliului minorei. Astfel, printr-o hotărâre din 30.04.2008, aceeași instanță spaniolă a autorizat schimbarea domiciliului minorei în orașul, Spania, ca urmare a schimbării locului de muncă al pârâtei.
În baza unei autorizații emisă de instanța spaniolă la data de 31.07.2008, pârâta a sosit împreună cu minora în România în cursul lunii august 2008, doar pentru ședere temporară, întrucât așa cum rezultă din dispoziția instanței, autorizația a fost acordată la solicitarea pârâtei doar în urma prezentării biletelor de călătorie dus-întors în România.
Ulterior eliberării acestei autorizări, Consulatul României din de la Plana a transmis instanței spaniole informații privind legislația română în materia regimului circulației în străinătate a cetățenilor minori români, iar Judecătoria d e Primă Instanță și Instrucție nr.2 del, luând în considerare riscul ca minora să nu se poată întoarce la data la care ar trebui, a anulat la data de 19.08.2008 autorizația de călătorie a minorei în afara granițelor Spaniei.
Având în vedere faptul că deplasarea a avut loc anterior anulării autorizării de călătorie în afara granițelor Spaniei, aceeași instanță a solicitat pârâtei prin intermediul Ambasadei Spaniei la B, să se prezinte de urgență la sediul ambasadei în vederea eliberării unui titlu de călătorie pe numele minorei pentru întoarcerea acesteia în Spania, în acest sens pârâta fiind notificată la data de 23.10.2008.
Întrucât pârâta nu a dat curs cererii Ambasadei, reclamantul a solicitat declanșarea procedurii prevăzute de Convenția d l Haga, cerând înapoierea minorei la reședința sa obișnuită din Spania.
În cauză, domiciliul obișnuit al minorei se afla, anterior aducerii sale în România de către mamă, în Spania, la reședința mamei sale, pârâta. Aceasta exercita drepturile cu privire la creșterea și educarea copilului, fapt rezultând din hotărâre a pronunțată la 21.02.2008 de Judecătoria d e Primă Instanță și Instrucție nr.2 del, Spania (fila 70 din dosar), prin care s-a dispus, ca măsură cu caracter definitiv, ca minora să fie încredințată mamei, pentru creștere și educare, stabilindu-se un drept de vizitare în favoarea tatălui.
Așadar, tribunalul a constatat că susținerile pârâtei în sensul că dreptul privind încredințarea nu era exercitat împreună cu tatăl minorei, ci aparținea exclusiv pârâtei sunt întemeiate. Așa fiind, nu s-a putut reține că deplasarea copilului în România a avut loc prin violarea, încălcarea unui drept privind încredințarea aparținând celuilalt părinte sau unei instituții ori alt organism privat.
De asemenea, în ceea ce privește invocarea de către reclamantă a dispozițiilorart.2 pct.11 lit.b din Regulamentul nr.2201/2003 al Consiliului, din 27.11.2003, tribunalul a constatat că în conformitate cu aceste dispoziții, "încredințarea se consideră ca fiind exercitată împreună atunci când unul dintre titularii răspunderii părintești nu poate, în temeiul unei hotărâri judecătorești sau ca efect al legii, să decidă asupra locului de reședință a copilului fără consimțământul celuilalt titular al răspunderii părintești."
Or, în cauză, împrejurarea că prin hotărârea instanței spaniole prin care s-a dispus încredințarea copilului către pârâtă, s-a instituit totodată obligația acesteia din urmă să iasă de pe teritoriul național spaniol numai cu autorizarea tribunalului, nu poate fi interpretată că încadrându-se în ipoteza avută în vedere de textul Regulamentului, câtă vreme nu se referă la condiția existenței consimțământului reclamantului pentru stabilirea reședinței minorei.
Dispoziția stabilită de instanța spaniolă referitoare la situația deplasării copilului în afara teritoriului național spaniol nu poate avea decât natura juridică a unei măsuri de prevenire a riscului răpirii copilului de către unul dintre soți sau de către terți, potrivit chiar normei legale care dă posibilitatea luării unei astfel de măsuri și anume arte 103 din Codul civil spaniol.
Nerespectarea acestei obligații poate avea drept consecință (astfel cum s-a întâmplat în cauză, hotărârea nefiind însă definitivă) aprecierea ca abuzivă a modului de exercitare a drepturilor părintești de către părintele care deține custodia copilului de către instanța de judecată investită de celălalt părinte cu o cerere de reevaluare a măsurilor dispuse și, în consecință, reîncredințarea copilului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, criticând-o ca nelegală, prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, pentru următoarele motive:
- instanța de fond nu a reținut că mama pârâtă, nu avea asupra minorei un drept de încredințare exclusivă întrucât prin hotărârea din 21.02.2008 a Judecătoriei d e Primă Instanță și Instrucție nr.2 del, Spania, datorită neînțelgerilor dintre părinți (în temeiul art.103 din Codul civil spaniol) s-a interzis mamei să iasă cu minora de pe teritoriul Spaniei fără autorizarea instanței de judecată. Prin aceeași hotărâre, dreptul mamei de a hotărî domiciliul minorei a fost supus autorizării de către instanța de judecată;
- instanța de fond a încălcat prevederile art.2 din Regulamentul II bis de la (2201/2003) care prevede în mod expres că încredințarea "va fi considerată a fiexercitată împreună, când, ca urmare a unei hotărâri judecătorești sau a operării legii,unul dintre titularii răspunderii părintești nu va putea decide locul de reședință al copilului fără consimțământul celuilalt titular al răspunderii părintești". Reținerea instanței de fond, că hotărârea de obligare a mamei de a nu ieși din țară împreună cu minora decât cu autorizarea instanței nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de textul Regulamentului II bis de la (2201/2003), deoarece nu se referă la consimțământul tatălui pentru stabilirea reședinței, este greșită, având în vedere că titularii răspunderii părintești sunt atât intimata - pârâtă, cât și tatăl minorei, iar în lipsa unui acord între părinți, instanța spaniolă a instituit aceste măsuri conform dispozițiilor art.103 din Codul civil spaniol;
- trebuie avut în vedere faptul că la data de 01.04.2009, Judecătoria d e Primă Instanță și Instrucție nr.2 del, a decis atribuirea custodiei minorei tatălui acesteia, iar pentru intimata - pârâtă un drept de vizită, menținându-se interdicția ieșirii din țară a minorei fără autorizarea judiciară;
- instanța de fond trebuia să constate că reținerea minorei în România s-a făcut ilicit de către mama sa și ca atare, se impune returnarea de urgență a copilului la reședința sa obișnuită din Spania.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, Curtea va găsi fondat recursul pentru următoarele considerente:
Instanța de fond reține că nu sunt aplicabile dispozițiile art.3 din Convenția d l Haga întrucât prin hotărârea pronunțată la 21.02.2008 de instanța spaniolă s-a dispus, ca măsură cu caracter definitiv, ca minora să fie încredințată mamei stabilindu-se un drept de vizitare în favoarea tatălui.
Instanța a mai reținut și faptul că nu sunt aplicabile dispozițiile Regulamentului II bis de la (2201/2003) întrucât dreptul de încredințare a fost acordat exclusiv pârâtei nu și tatălui minorei, astfel încât nu se poate reține că prin deplasarea copilului în România s-a încălcat un drept aparținând celuilalt părinte.
Pentru ambele argumente ale instanței de fond reclamantul a formulat motive de recurs.
Curtea constată că nu este fondată critica vizând încălcarea de către instanța de fond a Regulamentului II bis de la întrucât tatăl minorei nu este îndreptățit să dispună cu privire la stabilirea domiciliului minorei sau la deplasarea acesteia în afara Spaniei. Singurul organism care are dreptul să stabilească domiciliul minorei sau să încuviințeze ieșirea acesteia din Spania este instanța de judecată, așa cum s-a statuat irevocabil prin hotărârea judecătorească din 21.02.2008 a Judecătoriei d e Primă Instanță și Instrucție nr.2 del, Spania, și nu tatăl minorei.
Recursul este însă întemeiat în ceea ce privește încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art.3 din Convenția d l Haga.
Astfel, în mod greșit instanța de fond a reținut că pârâta, în baza hotărârii judecătorești din data de 21.02.2008 a instanței spaniole, exercită exclusiv dreptul privind încredințarea minorei.
Dreptul de încredințare a minorei conferit prin hotărârea instanței spaniole pârâtei este un drept limitat și nu exclusiv. Astfel, s-a hotărât ca pârâta să nu poată dispune cu privire la stabilirea domiciliului minorei și cu privire la deplasarea acesteia în afara Spaniei. Aceste drepturi au fost conferite numai instanței de judecată, și nu și mamei pârâte, care are obligația de a solicita de fiecare dată acordul instanței atunci când dorește să schimbe domiciliul minorei sau să o scoată pe aceasta în afara granițelor Spaniei.
Încălcarea atribuțiilor instanței de a stabili cu privire la aceste două aspecte (respectiv stabilirea domiciliului și deplasarea minorei în afara Spaniei) se încadrează în condițiile imperative ale art.3 din Convenția d l Haga.
Pârâta, respectând obligația impusă de hotărârea instanței spaniole din 21.02.2008, a solicitat acordul instanței judecătorești competente să poată scoate minora din Spania și să o aducă pe teritoriul României. Instanța spaniolă competentă a încuviințat cererea de deplasare a minorei în România, pe durata lunii august 2008, prin autorizația emisă la data de 31.07.2008.
În baza acestei autorizații, pârâta a adus în mod legal minora în România, astfel încât nu se poate reține deplasarea ilicită în sensul art.3 din Convenția d l Hagaa minorei în România.
La data de 19.08.2008, după ce pârâta ajunsese cu minora în România, autorizația din data de 31.07.2008 a fost anulată de către Judecătoria d e Primă Instanță și Instrucție nr.2 del, Spania. Pârâta a fost notificată la data de 23.10.2008 să se prezinte la Ambasada Spaniei pentru a i se pune la dispoziție actele necesare aducerii minorei înapoi în Spania. Pârâta a refuzat să se prezinte la ambasadă pentru a ridica actele necesare întoarcerii minorei în Spania.
Prin fapta sa de a refuza înapoierea minorei la reședința sa obișnuită din Spania (deși i se puseseră la dispoziție actele necesare) și de a ține minora peste termenul acordat de instanța spaniolă (august 2008) în România, pârâta se face vinovată de neînapoierea ilicită a minorei în Spania fiind întrunite condițiile prevăzute de art.3 din Convenția d l Haga întrucât instanța de judecată spaniolă, care este singurul organism abilitat să încuviințeze deplasarea minorei și stabilirea domiciliului acesteia dispusese reînapoierea minorei în Spania prin hotărârea din 19.08.2008.
Nu prezintă relevanță faptul că ulterior refuzului pârâtei de a readuce minora în Spania, tatăl minorei a obținut o sentință nedefinitivă de reîncredințare a minorei către el, întrucât pe de o parte, această hotărâre a fost atacată cu recurs de către pârâtă, iar pe de altă parte, momentul pronunțării acestei hotărâri este oricum ulterior momentului neînapoierii ilicite a minorei în Spania.
În consecință, Curtea va admite recursurile și va modifica sentința recurată, în sensul că va admite acțiunea reclamantului și va obliga pârâta să înapoieze minora la reședința sa obișnuită din Spania în termen de 2 luni de la data prezentei hotărâri sub sancțiunea unei amenzi de 1.000 lei în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurentul - reclamant MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și de către recurentul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.661/06.05.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul prin MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, intimata - pârâtă și Autoritatea Tutelară - PRIMĂRIA SECTORULUI 2
Modifică sentința în sensul că admite acțiunea.
Obligă pârâta să înapoieze minora la reședința sa obișnuită din Spania în termen de 2 luni de la data prezentei hotărâri sub sancțiunea unei amenzi de 1.000 lei în favoarea statului.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - --
GREFIER
I
Red.
.
2 ex./28.10.2009
TB-3 -
Președinte:Andreea Doris TomescuJudecători:Andreea Doris Tomescu, Ioana Aurora Herold
| ← Divort. Decizia 375/2009. Curtea de Apel Timisoara | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
