Răpire internațională de copii. Decizia 1618/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2128/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1618
Ședința publică din 25.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold
Judecător -
Grefier -
- XX -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procurorul.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentele pârâte și, împotriva deciziei civile nr. 416 din 25.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant Ministerul Justiției și Libertăților și cu Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru răpire internațională de copii.
La apelul nominal se prezintă consilierul juridic în calitate de reprezentant al intimatului reclamant Ministerul Justiției și Libertăților, în baza delegației aflată la dosar și lipsesc recurentele pârâte și, precum și Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:
Reprezentantul intimatului reclamant Ministerul Justiției și Libertăților depune la dosar nota prin care Direcția Drept Internațional și Tratate comunică Direcției contencios faptul că Autoritatea Centrală a Regatului Spaniei a confirmat că minora s-a reîntors la reședința sa obișnuită, la care este atașată comunicarea primită de la autoritățile spaniole, în limba engleză și în traducere.
Reprezentantul intimatului reclamant cât și cel al Ministerului Public arată că nu au alte cereri sau probe de solicitat.
Având în vedere faptul că nu se solicită administrarea de probe, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul intimatului reclamant Ministerul Justiției și Libertăților, arată că, față de situația nouă dovedită prin actele depuse la dosar astăzi, invocă excepția lipsei de interes a recurentelor în soluționarea prezentei căi de atac.
Pe fond, consideră că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor Convenției d l Haga, apreciind corect situația de fapt.
Solicită respingerea cererii de recurs, ca nefondată și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.
Reprezentantul Ministerului Public solicită, în principal, admiterea excepției lipsei de interes iar, pe fond, solicită a se observa că hotărârea atacată este temeinică și legală, în conformitate cu prevederile Convenției d l Haga la care România este parte și a aderat.
Solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.
După deliberare, Curtea respinge excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată, având în vedere faptul că reîntoarcerea minorei la reședința obișnuită, din Spania, este consecința punerii în executare a sentinței pronunțată de instanța de fond, aspect care nu atrage lipsa de interes în exercitarea căii de atac de față.
Instanța reține dosarul în pronunțare asupra cererii de recurs.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13.01.2009, pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, sub nr-, Ministerul Justiției, în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției d l Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, în temeiul art.3, 7, 12 din convenția mai sus menționată, precum și în temeiul prevederilor Legii nr.369/2004 privind aplicarea Convenției d l Haga, a formulat pentru reclamantul cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu, și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei B, prin care a solicitat instanței să dispună înapoierea minorei, către tatăl său la reședința obișnuită din Spania, C/, 16, -.
Prin sentința civilă nr.416/25.03.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins excepția prematurității introducerii cererii, ca neîntemeiată, a admis cererea formulată de reclamantul Ministerul Justiției, în contradictoriu cu pârâtele, și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei B, a dispus înapoierea minorei către tatăl acesteia la reședința obișnuită din Spania, C/, 16, -, în termen de 3 (trei) luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că excepția prematurității introducerii cererii este neîntemeiată, având în vedere că nu s-a demonstrat că în cauză s-a pronunțat o hotărâre de încredințare a minorei către mama sa, astfel cum prevede art.17 din Legea nr.100/1992.
Analizând fondul cauzei, instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.3 lit.a și art.12 alin.1 din Legea nr.100/1992, astfel încât în baza art.11 alin.1 și 2 din Legea nr.369/2004 privind aplicarea Convenției adoptată la Haga la 25.10.1980, a admis cererea și a dispus înapoierea minorei, către tatăl acesteia la reședința obișnuită din Spania, C/, 16, -, în termen de 3 (trei) luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
Împotriva sentinței primei instanțe au formulat recurs pârâtele și, criticând-o pentru următoarele motive:
Consideră că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prematurității acțiunii în raport de următoarele argumente:
Minora nu poate fi judecată în România decât în baza legii române, fiind cetățean român, chiar dacă virtual, poate avea și cetățenia spaniolă.
În opinia recurentelor, este inadmisibilă aplicarea dreptului străin care este un fapt, în concurs cu dreptul român - jus/factum. Aceasta cu atât mai mult, cu cât corelația între calificare și conflictul de legi, rezidă în faptul că există indubitabil un conflict de calificări, incident în speța pendinte.
Dreptul civil spaniol trebuie să fie probat, el fiind o simplă chestiune de fapt, lăsată la aprecierea judecătorului român; și în situația în care ar fi probat, dreptul civil spaniol să nu fie contrar ordinii publice, bunelor moravuri, normelor de conviețuire socială și dreptului pozitiv român.
Acest lucru ar fi real doar dacă Convenția ar reglementa procedural și substanțial în detaliu, dreptul aplicabil. Dar, atât timp cât Convenția trimite la dreptul național al unui stat, fie el și membru al UE, se aplică exclusiv dreptul internațional privat. Ori, în speță, este fără putință de tăgadă că nu se aplică decât dreptul internațional privat român.
În concluzie, toate argumentele expuse înainte se constituie într-o excepție, pe care instanța are căderea de aos oluționa în sensul înlăturării dreptului străin și aplicării dreptului român.
În primul rând, precizează recurentele că au formulat în contradictoriu cu acțiune civilă având ca obiect:
1) Încredințarea minorei spre creștere și educare;
2) Stabilirea domiciliului minorei în România;
3) Obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei începând cu data introducerii acțiunii și până la majoratul acesteia.
În susținerea cererii au arătat că, în urmă cu trei ani, în timp recurenta se afla în Spania, a început o relație de concubinaj cu, în urma căreia s-a născut minora.
La data de 08.07.2008 recurenta a avut acceptul pârâtului de a veni cu minora în România, sens în care, s-au deplasat la autoritățile competente și a trecut minora pe pașaportul său.
Consideră că încredințarea minorei către mamă și stabilirea domiciliului în România ar avea efecte pozitive asupra dezvoltării psihice și emoționale a minorei, având în vedere necesitatea asigurării unor condiții apte să asigure creșterea și educarea sa.
Pe fondul cauzei, apreciază că cererea reclamantului trebuia respinsă pentru următoarele motive:
1) Nu sunt incidente dispozițiile art.3 din Convenția d l Haga;
2) S-au aplicat dispozițiile art.154 din cod civil spaniol în defavoarea dispozițiilor art.97 din Codul familiei român, astfel au fost subordonate interesele cetățeanului spaniol în detrimentul minorei;
3) Nu s-a probat că ar exista un pericol ori o situație intolerabilă care să nu permită exercitarea drepturilor părintești din partea tatălui;
4) Nu s-a analizat riscul la care este expus copilul prin înapoierea sa la tată;
5) Nu s-a dovedit că deplasarea copilului în România s-a făcut ilicit și nici riscul grav la care ar fi supusă minora pe teritoriul României alături de mama și bunica sa maternă.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.
În primul rând nu se pune problema prematurității cererii de înapoiere a minorei pe teritoriul Spaniei în raport de legislația aplicabilă, română sau spaniolă, acest aspect neavând nici o relevanță în cauză. De altfel, problema cetățeniei minorei pe care o antamează tangențial recurentele nu are importanță în soluționarea acțiunii, în acest caz instanța fiind îndrituită să verifice îndeplinirea cerințelor art.3 din Convenției și dispozițiile Legii nr.369/2004 pentru aplicarea acestei Convenții.
Curtea reține că, în conformitate cu art.16 din Convenție primează soluționarea cererii privind reținerea ilicită a minorului, oricărei alte cereri prin care se statuează asupra fondului dreptului, în acest caz asupra încredințării minorului la care face referire recurenta.
Nici criticile formulate pe fondul cauzei nu sunt întemeiate, în mod corect reținând instanța de fond că sunt incidente dispozițiile art.3 din Convenție, întrucât "deplasarea sau neînapoierea unui copil se consideră ilicită:
a) când are loc prin violarea unui drept privind încredințarea, atribuit unei persoane, unei instituții sau oricărui alt organism acționând fie separat, fie împreună, prin legea statului în care copilul își avea reședința obișnuită, imediat înaintea deplasării sau neînapoierii sale; și
b) dacă la vremea deplasării sau neînapoierii acest drept era exercitat în mod efectiv, acționându-se separat sau împreună ori ar fi fost altfel exercitate, dacă asemenea împrejurări nu ar fi survenit".
Articolul 154 și 156 din Codul civil spaniol și art.97 din Codul familiei instituie principiul egalității în drepturi și îndatoriri a ambilor părinți față de copilul minor, fără a deosebi după cum acesta este din căsătorie sau din afara căsătoriei.
Din interpretarea dispozițiilor arătate mai sus rezultă că, din momentul în care copilul este recunoscut, acesta este încredințat de plin drept ambilor părinți, iar autoritatea asupra acestuia se exercită de comun acord.
În speță, reședința minorei se afla în Spania, și ambii părinți au exercitat autoritatea asupra minorei până la reținerea acestuia de către recurenta-pârâtă pe teritoriul României, fără acordul tatălui.
Minora fiind încredințat de plin drept, prin lege, ambilor părinți, în situația reținerii acestuia pe teritoriul României, fără acordul tatălui, au fost violate dispozițiile art.3 din Convenția d l Haga din 1980 privitoare la deplasarea sau neînapoierea ilicită a unui copil.
Sub acest aspect, susținerea recurentei-pârâte, în sensul că nu ar fi incidente dispozițiile art.3 din Convenția d l Haga din 1980, nu este întemeiată.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, curtea respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentele - pârâte și, împotriva deciziei civile nr.416/25.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și cu AUTORITATEA TUTELARĂ DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
-
GREFIER
Red.
./
2 ex./17.12.2009
TB-5 -
Președinte:Andreea Doris TomescuJudecători:Andreea Doris Tomescu, Ioana Aurora Herold
| ← Stabilire paternitate. Decizia 1485/2009. Curtea de Apel... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
